Home » Economie »Financiar »Opinie » Citesti:

Spaima de deflaţie

Cristian Paun februarie 20, 2012 Economie, Financiar, Opinie
34 comentarii 3,915 Vizualizari

Una dintre temerile cele mai mari pe care le aduce criza este deflaţia. După ce înainte de criză băncile centrale duduiau în a printa bani şi a inunda piaţa cu aceştia pe post de “capital” pe care nimeni inițial nu l-a economisit prin sacrificarea de consumuri prezente, după ce băncilor comerciale li s-a permis (tot de către băncile centrale) să participe din plin la această expansiune monetară şi să extragă profituri substanţiale (statul închizând şi el ochii pentru a beneficia de o bună parte din prăjitură), preţurile umflate la active de orice tip – acţiuni la bursă, terenuri, clădiri – ar fi trebuit să suporte corecţia normală de preţ. Prăbuşirea preţurilor în criză este de fapt fenomenul normal de corecţie al unei pieţe manipulată şi controlată prin pârghii monetare. Deflaţia este dovada erorii antreprenoriale masive făcută la adăpostul protecţiei statului şi a băncilor centrale. Fără deflaţie eroarea va rămâne în economie ca o cangrenă şi va continua să mănânce din resursele noastre dacă se va continua pomparea de bani în astfel de proiecte eronat dimensionate (multe dintre ele imobiliare). Deflaţia apare şi pe fondul prăbuşirii consumului privat datorat modificării aversiunii la risc, a temerii legată de viitor sau chiar a pierderii perspectivei cu privire la locul de muncă. Deflaţia apare şi datorită austerităţii la nivel de companii private şi chiar la nivel de stat.

În aceste condiţii, cine şi de ce ar trebui să se teamă de deflaţie? De ce băncile centrale evită o stare de deflaţie şi continuă să expandeze masa monetară (mai mult sau mai puţin temperat) cot la cot cu băncile comerciale cărora nu le-au aplicat corecţii prea dure (deşi multă eroare a fost infuzată în economie şi prin intermediul lor)? Răspunsul este simplu de dat:

[1] Primii interesaţi în a anula deflaţia prin măsuri monetare sunt cei care au fost păcăliţi de băncile centrale promotoare a unei politici keynesiste de “dobândă zero” (o absurditate economică pentru că nu putem anula incertitudinea din activitatea de creditare). În această categorie intră toţi cei care au fost prinşi de criză cu apartamentele nevândute sau încă în construcţie, cu credite ipotecare date unora care nu aveau de ce să le obţină în condiţiile unei pieţe a capitalurilor nealterată de intervenţionismul monetar dar şi cei care roiesc în jurul statului angajat şi el în proiecte megalomane finanţate prin titluri de stat cumpărate de băncile comerciale şi refinanţate apoi prin tiparniţă. Aceşti “antreprenori” conectaţi la stat şi la privilegiile pe care le oferă socialismul monetar au fost primii care au fost loviţi de criză însă mereu “prea importanţi pentru a fi lăsaţi să cadă”. Pentru ei tipărirea de bani a continuat iar inflaţia le-a alimentat supravieţuirea, cel puţin până când vin vremuri mai bune şi poate o schimbare de trend în evoluţia preţurilor (care la un moment dat s-ar putea să apară având în vedere câţi bani continuă să se tipărească);

[2] În opinia unora, spirala deflaţionistă este generatoare de prăbuşiri şi mai mari ale consumului. Nimic mai fals. Deflaţia înseamnă o putere de cumpărare mai mare (este inversul inflaţiei care o erodează). Ea va fi motivul reîntoarcerii spre consum al celor speriaţi de incertitudinea viitorului sau al celor loviţi de austeritate (tăieri de salarii). Deflaţia va continua aşadar până când se va atinge o nouă situaţie de echilibru. Mai mult, la o masă monetară constantă, nu toate preţurile vor cădea simultan. În timp ce unele preţuri vor cădea în continuare pentru că preferinţa consumatorilor va rămâne scăzută, resursele eliberate vor fi reorientate spre consumul altor bunuri preferate mai mult, unde preţul va creşte. Eliberarea de resurse se poate îndrepta şi spre economisire scăzând costul capitalului, care în condiţii de incertitudine în creştere are tendinţa de creştere. Scăderea consumului nu e neapărat rea pentru piaţă, în final contribuind la o “tehnologizare” mai bună a procesului de producţie;

[3] Deflaţia, spun oponenţii ei, va perturba serios procesul de producţie. Nimic mai fals pentru că ea va reduce costurile materiilor prime într-o primă fază, va reduce sănătos costul capitalului (nu prin manipulare de la banca centrală). În acest fel companiile vor putea produce şi vor putea oferi bunuri cu preţuri mai apropiate de puterea de cumpărare a consumatorilor. Preţul nu este singurul element care contează în decizia de a produce ceva ci şi cantitatea cerută din acel bun. Chiar şi la un preţ mai mic sau în scădere vei putea continua să fii profitabil doar dacă vei produce şi vei vinde mai mult. Producţia nu va fi afectată de deflaţie ci, dimpotrivă, este stimulată de aceasta.

[4] Deflaţia face ca anumite credite luate în perioada de avânt economic (“boom”) să fie dificil de a mai fi susţinute de către debitori (dobânda va avea o tendinţă pronunţată de scădere iar dacă ai avut un credit cu dobândă fixă poţi avea probleme reale). Nu toate creditele au fost luate în condiţii de dobândă fixă. Multe bănci, anticipând dezastrul, au impus în contractele de credit dobândă variabilă. Deflaţia va avantaja debitorii cu astfel de contracte de credit. În plus, băncile care nu au participat atât de mult la caruselul expansiunii monetare şi care au suficiente lichidităţi pot contribui la refinanţarea unor astfel de credite (care va ajusta condiţiile de creditare la noile condiţii de piaţă). Abţinerea de la consum va creşte economisirea şi va reduce natural dobânda şi va creşte substanţial oferta de capital care poate fi folosită pentru refinanţarea acestor credite luate iniţial cu dobândă fixă mare.

[5] Deflaţia creează şomaj. Aceasta este poate cea mai absurdă “spaimă” alimentată de teoriile economice keynesiste (curba Philips) cu care masele sunt aţâţate împotriva „laisse-faire”-ului monetar. Legătura inversă dintre inflaţie şi şomaj nu stă absolut deloc în picioare atunci când inflaţia se va vedea rapid în dobândă (efectul Fisher). Tipărirea de bani (inflaţia mai mare) pentru a reduce dobânda care să stimuleze investiţiile (cele mai multe eronate făcute fie de stat fie de sectorul privat) şi să creeze locuri de muncă este una dintre marile iluzii ale teoriilor economice “moderne”. Dobânda include în ea o primă de inflaţie aşa că atunci când se apasă suficient de mult pe pedala expansiunii monetare dobânda îşi va schimba rapid trendul de apropiere asimptotică de zero. De aici până la dezastru nu mai e decât un pas. Dimpotrivă, aşa cum am arătat mai sus, deflaţia stimulează producţia care nu poate fi făcută fără a angaja oameni noi. Prăbuşirea consumului eliberează resurse pentru economisire care vor fi îndreptate spre producţia de bunuri de capital (maşini şi utilaje) care vor presupune angajarea de noi oameni. Cu cât preţurile sunt mai puţin manipulate de stat, cu atât angajarea resursei umane se va face acolo unde este mai eficient să se facă. Prin încăpăţânarea de a produce bani din nimic pentru a menţine în viaţă statul, cei care lucrează cu statul (farmaciile de exemplu), băncile comerciale la nivelul din perioada de “boom” nu facem decât să închidem afaceri eficiente deja existente sau care ar fi putut să se deschidă. Pe termen lung vom ajunge să lucrăm toţi la stat sau pentru stat.

Concluzia este cât se poate de clară. Atunci când statul ne vorbeşte despre absenţa unor cauze monetare în evoluţia preţurilor sau când ne povesteşte despre cum ar trebui să crească unele preţuri, deşi natural ele ar trebui să crească, de fapt ne ascunde adevărata sa faţă. Ne ascunde pe cine vrea să apere de fapt şi pe cine protejează cu adevărat. Statul sare mereu să îi apere pe acei “prieteni” ai săi care niciodată nu au vândut nimic pieţei libere şi care nu ştiu cât de dureros este falimentul, mai ales atunci când el se produce din vina celor care se dau “prietenii” tăi. Lipsa de dezvoltare a unei economii apare şi pe fondul manipulărilor monetare de tot felul promovate la adăpostul unor pseudo-teorii economice care aproximează mult prea mult realitatea economică şi din care deflaţia trebuie neapărat să lipsească. Ceea ce sunt vândute pe post de veritabile „pilule de stabilitate” (stabilitatea preţurilor, stabilitatea cursului de schimb, dobânzi egale cu zero) au efecte secundare dezastroase şi ne menţin în această imobilitate generaţie după generaţie.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "34 comments" on this Article:

  1. Bună ziua dl. Paun

    Cred că în propozitia “sau când ne povesteşte despre cum ar trebui să crească unele preţuri, deşi natural ele ar trebui să crească” în locul ultimului crească ar trebui să fie scadă.

    • Mă bucură atenția dumneavoastră. Așa este, la final era scădere. Pe blogul meu am corectat textul. Am văzut problema după ce am trimis textul.

      Mulțumesc mult de observație.

      Profit de ocazie și am să reiau ideea spusă și în articolul anterior. În România am atins pentru prima dată ținta de INFLAȚIE de 3,3% anul trecut (eu susțin că a fost o întâmplare pură și nu o virtute a Băncii Centrale). Acum… pe fondul prăbușirii consumului intern (care își arată ”roadele” în ”încăpățânarea” noastră de a crește economic prin datorii, deficite, taxe și importuri) ar fi trebuit să avem deflație indusă de consum. O deflație am avut pe partea de active imobiliare și acțiuni care nu intră în coșul de inflație. Ei bine, în 2010 și în 2011 a scăzut și consumul de bunuri ce se află în coșul de inflație. Dar prețurile nu au scăzut ci, dimpotrivă au crescut. Ceea ce înseamnă că inflația din România în 2011 a fost mai mare de 3,3%.

  2. alex spune:

    oarecum, domnule Paun. inflatia, prin prezenta ei, mai are si rolul de “sperietoare” care te obliga la antreprenoriat. se traduce prin: “fie pui banii aia de la saltea sa faca ceva si iti asumi riscul unei investitii, fie valoarea lor reala se va reduce cu 2% in fiecare an, pana cand nu vei mai ajunge sa iti cumperi nici macar o paine cu ei”.

    bineinteles, trebuie mentinut un echilibru in jurul lui “cat de repede devalorzam” si compromisul pentru care s-a optat la nivel european este de 2% (tinta de inflatie a BCE).

    nu spun ca deflatia ar bloca antreprenoriatul, dar parca ar mai reduce din imbold. oamenii se multumesc cu un castig de 2% (din deflatie) si nu sunt chiar invidiosi ca rateaza un castig de 5% (daca, in loc sa astepte deflatia, s-ar lansa in antreprenoriat). in schimb, o pierdere (fie ea si de numai 2%) are un efect psihologic mai mare.

    ca sa va dau un ultim exemplu: reducerea valorii nominale a salariilor cu 20% sau o inflatie de 20% (ma rog, pe acolo, sunt ceva calcule la mijloc) ar insemna, dpdv al intregii economii, acelasi lucru. cu toate astea, oamenii prefera, psihologic vorbin, sa fie “jumuliti-mintiti”, anume vor prefera o crestere a valorii nominale a salariului cu 5% si o inflatie de 25% unei situatii in care sa se reduca, pur si simplu, valoarea nominala a salariului cu 20%.

    • catalin spune:

      Dar cealalta parte cum ar suna. Sa ia cu 5 % salar mai mic dar preturile sa se reduca cu 20 %. Oare omul cand merge la mall nu se simte mai bine, nu tuturor ne plac reducerile si chilipirurile ? Nu am simti ca suntem mai prosperi.

      Banii au 3 functii : – unitate de masura ( prin pret )
      – pastrare a valorii
      – mijloc de schimb

      Banii ar trebui sa fie rari pana la urma, asta le da valoare. Oamenii o sa se simta mai bogati prin inflatie pana o sa intre in primul magazin.

      • alex spune:

        pentru ca: ajustarea preturilor urmeaza (si nu preceda) ajustarea veniturilor.

        ma refer la o economie libera, nu la decrete-preturi sau alte utopii inepte de acest gen.

        chiar daca se ajunge la acelasi lucru (si, de multe ori, preturile cresc cu mai mult decat au crescut veniturile), acesta se produce in timp.

        inflatia ar fi mecanismul: crestere salarii -> crestere preturi. prima senzatie pe care o au oamenii este de crestere a puterii de cumparare, chiar daca apoi aceasta scade progresiv, pana la un nivel chiar mai scazut decat cel anterior. dar senzatia imediata este de placere.

        deflatia ar fi mecanismul: reducere salarii -> reducere preturi. prima senzatie pe care o au oamenii este de scadere a puterii de cumparare, chiar daca apoi aceasta creste progresiv, pana la un nivel chiar mai ridicat decat cel anterior. dar senzatia imediata este de neplacere.

        oamenii nu cumpara obiecte, ci iluzii. cei care procedeaza invers se numesc “oameni de afaceri” si nu sunt decat o subspecie de dimensiuni mici in cadrul marii specii homo sapiens sapiens.

        • catalin spune:

          Corect, inteleg logica. Dar totusi, daca inflatia ar fi solutia atunci cred ca Afganistanului i-ar fi destul de usor sa devina o economie infloritoare, ar tipari numai bani si gata.

          Ma refeream la cele 3 functii ale banilor. Daca cea de unitate de masura si cea de pastrator al valorii sunt alterate, si cea de mijloc de schimba va fi la fel. Pana la urma Germania a devenit ce a devenit tocmai pentru ca nu si-a devalorizat marca ci a compensat prin inoviatie.

          Chiar daca inflatia ar impulsiona in vreun fel omul de rand, nu inseamna ca e si buna, pana la urma omul de rand se simte mai bogat si cand se imprumuta … pana la prima rata…

          • alex spune:

            @catalin: nu am spus ca inflatia este *the* solutia. ci ca este o componenta a sistemului economic si, anume, una din componentele motivationale. in rest, oricat de priceput ai fi (si oricat de multa motivatie ar avea cineva), nu poti face… bici si sa mai si plesneasca.

            conteaza foarte mult si *materialul* de lucru, ie. oamenii, educatia lor, organizarea societatii, materiile prime disponibile, capitalul etc.

  3. ion spune:

    “Cu cât preţurile sunt mai puţin manipulate de stat, cu atât angajarea resursei umane se va face acolo unde este mai eficient să se facă” – adica in speculatii financiare

    • catalin spune:

      Gresit. Speculatiile financiare si derivatele au ajuns sa provoace pierderile pe care le-au provocat tocmai pentru ca statul era implicat prin tot felul de garantii. Ma refer in SUA. Dar pentru un exemplu mai usor sa revenim pe meleagurile noastre.
      Ce a zis statul : sa ajutam piata imobiliara si sa garantam credite cu 5 % avans prin Prima Casa, dobanda mica , etc. Ce a facut prin asta ? A blocat sume importante la fondul de garantare, daca clientii pot lua sume mai mari rezulta ca vanzatorii pot cere sume mai mari, deci a ajutat la pastrarea preturilor ridicate, si i-a mai “ajutat ” pe clienti sa se indatoreze cu 95 % din valoarea imobilului. Si 5 ani nici nu pot vinde imobilul, asa in caz ca nu mai pot plati si ar vrea sa vanda sa ramburseze…
      Oare statul nu a ajutat la manipularea preturilor de catre constructorii de autostrazi, de catre farmaciile care jupoaie casa de asigurari de sanatate, de catre baietii destepti din energie, de catre cei care reabiliteaza cladiri pe bani publici, sali de sport si partii aiurea etc. Vrem subventii in agricultura, da oare milioanele care intra in buzunarele lui Porumboiu si Neculae de la stat… nu din impozite vin, nu inseamna impozitele un pret mai mare ?
      Cat costa o Dacia in 1989 ? Cat un apartament. Dupa ce piata si-a dat drumul, intreb acum… ne mai costa un apartament sa ne luam o masina cand oferta e atat de bogata ?
      China nu s-a dezvoltat pentru ca e comunista ci pentru ca devine capitalista.

      • alex spune:

        @catalin: un comentariu foarte bun. legat de subventii, adaug si eu o nedumerire de a mea, anume aceea ca oamenii sunt foarte “extaziati” atunci cand se subventioneaza un pret si nu inteleg de ce aceasta situatie, prin care li se trag bani din buzunar cu o a doua conducta (prima conducta este factura, a doua conducta este impozitul) li se pare atat de… atragatoare. practic, prin subventie, oamenii isi fura singuri caciula din cap. probabil, insa, ca mandria de “a fi furat o caciula” este mai calduroasa decat senzatia de “ger la urechile” unui cap ramas… fara caciula.

  4. i - conomics spune:

    @ Cristi: Cred ca sunt 2 tipuri de deflatie :
    1. Deflatie naturala organica cauzata de cresterea productivitatii si a preferintelor pietii
    2. Deflatie cauzata de spargerea unor bule speculative

    Deflatia de tip 1 este benigna, chiar benefica omuli de rand, pe cand cea de tip 2 nu cred ca este benefica omului de rand. Omul de rand nu are sofisticarea financiaro economica necesara pentru a se feri de efectele deflatiei si a beneficia de partile bune ale acesteia.

    @Alex: Cred ca Gresesti, Pentru un antreprenor, inflatia de ori ce fel este o sursa de pierderi ascunsa si cumplet meschina ce pe sest si nevazut de nimeni actioneaza intru decapitalizarea firmelor. Inflatia prin efectele asupra capitalului unui antreprenor ihiba tehnologizarea si deci cresterea productivitatii.

    • alex spune:

      @i-conomics: dar nu am spus nicaierea ca inflatia este o sursa de castig. tocmai, ca este o sperietoare (si, exact, o sperietoare de tipul “pierzi”). pentru a evita aceasta pierdere, deci de frica ei (a inflatiei), antreprenorul este NEVOIT sa se apuce de… antreprenoriat. ma rog, cel putin, antreprenorul cu capital. caci, daca nu il investeste, il va pierde incet si sigur, prin inflatie.

  5. gng spune:

    Vreau sa cometenz doar aceasta fraza din articol:” Prăbuşirea consumului eliberează resurse pentru economisire care vor fi îndreptate spre producţia de bunuri de capital (maşini şi utilaje)…” punand o intrebare simpla: Daca consumul s-a prabusit ce nevoie avem de masini si utilaje? Ce sa facem cu ele? Restul nu are sens sa-l discutam, toata lumea este constienta ca ne invartim pe marginea unui crec vicios: inflatie/deflatie – consum/austeritate – creditare/economisire. De ce au crescut preturile in conditiile in care inflatia este aproape zero? Simplu, pentru a pastra marja de profit in limite acceptabile pe fondul scaderii consumului si implicit al productiei. Daca vrem sa castigam ca in perioada de boom producand/vanzand din ce in ce mai putin nu putem sa o facem decat prin cresteri de pret… Cresterea pretului diminueaza si mai mult numarul cumparatorilor si implicit cantitatea produsa/comercializata si in scurt timp urmeaza o noua majorare de pret si tot asa mergem pe spirala cresteri de pret/reducere de productie pana se inchide cosmelia. Momentul final poate sa fie mai rapid sau putin mai indelungat functie de tipul de produse (cele alimentare au sansa sa supravietuiasca ceva mai mult) si necesitatea acestora in consumul zilnic.

    • alex spune:

      eu interpretez prabusirea consumului ca pe o nevoie evidenta de restructurare. inspre noile sectoare (restructurare inseamna alte prioritati) se vor indrepta acele resurse si mijloace disponibilizate.

      un exemplu: cand au disparut trasurile si caii, s-a prabusit consumul de BICE (alea, de se mana caii cu ele). prin urmare, s-au pus la dispozitie oameni (somerii din fabricile de bice) si capitalul (terenuri, uzine etc.) care au fost redirectionate (natural, prin cerere de munca si oferte de salarii etc.) spre noile sectoare (productie de motoare, de automobile etc.)

      nu vorbeste nimeni de scaderea consumului in general (si aceasta se poate intampla, dar fie este o situatie tranzitorie, fie o calamitate – razboi, cataclism), ci structural, pe un anumit sector.

      ai vazut ce a patit nokia pentru ca a scazut consumul de stupidphones? da, dar ai vazut cat a castigat apple/samsung/htc pentru ca a crescut consumul de smartphones?

      e, insa, foarte putin probabil sa creasca *simultan* si consumuld e smartphones si de stupidphones (doar daca apar piete noi sau creste populatia sau e vreun trend de moda sa aiba fiecare om cate o colectie de celulare la el).

    • catalin spune:

      De acord cu Alex. Daca scade consumul nu inseamna ca nu vor mai exista bani pe planeta. Cine i avea la saltea i va avea in continuare , insa i va cheltui acolo unde are nevoie sau doreste iar intreprinzatorii vor simti asta si vor investi in acea directie.
      Pana la urma comunismul a cazut pentru ca nu avea un reper dupa care sa aloce resursele, nu ai cum sa stii ce vrea omul daca oricum nu are de ales. Degeaba vrea budinca daca nu are de ales decat intre eugenia si …eugenia. In capitalism daca e cerere de budinca atunci banii vor merge catre producerea de budinca. Plus ca in comunism nu avea cum sa infloreasca acel lucru care a dus la progres…inovatia. Nu avea rost sa inovezi pentru ca nu erai lasat si oricum nu culegeai roadele.
      Inovatia a dus lucrurile mai departe… la crearea ofertei si apoi la cerere. Nu exista cerere de Iphone decat dupa ce a aparut oferta.

  6. nu sunt un expert financiar, dar după părerea mea, poate irelevantă, deflația caracterizată prin scumpirea banilor și scăderea prețurilor îi avantajează pe cei care au bani. cei loviți de scăderea veniturilor cu 15-25% și creșterea taxelor, cum ar fi TVA, care scumpește absolut totul, se pot spăla pe cap cu teoriile dumneavoastră. firește, băncile, cel puțin cele importante pentru sistem, nu vor fi afectate, pentru că statul le recapitalizează cu bani publici, ca în SUA, Irlanda, Islanda etc., dar grosul populației globale va fi adus la sapă de lemn.
    și acesta este și interesul sistemului. în criză, bunăstarea nu se pierde, e doar transferată către un grup privilegiat, recte rechinii înaltelor finanțe, care au generat de altfel criza prin aceste variații abrupte ale masei monetare: inflație coordonată, urmată de deflație, chipurile, de corectare.
    Nu știu din ce cărți de economie v-ați completat dumneavoastră educația, dar Milton Friedman, laureat al Premiului Nobel pentru economie spunea că nu există în istorie criză economico-financiară care să nu fi fost acompaniată de deflație bruscă, și nicio deflație abruptă care să nu fi dus la criză economică.
    Această criză se va accentua. Fie și pentru motivul că toată lumea spune asta. Între timp, rechinii financiari cumpără aur. România, prin lobby-ul frenetic al președintelui Băsescu, se pregătește să vândă. Care e tiparul care se remarcă din toate acestea?

    • catalin spune:

      Deflatia si scaderea preturilor i avantajaza pe cei care economisesc si nu pe cei care se indatoreaza. Vrem o economie in care cei care economisesc si-si pun banii deoparte pentru zile negre sa fie pedepsiti pentru asta iar cei care impurmuta banii de la ei si-i pariaza pe tot felul sa fie recompensati ? Inflatia nu-i ajuta pe cei de jos, cum sa-i ajute cand vad ca preturile pentru cele necesare cresc si nu-si mai permit sa puna nimic pe masa ? Cand banca centrala da banii bancilor comerciale, ele sunt cele care catiga pentru ca banii inca au o valoare, cand intra in economie, acei bani incep sa-si dilueze valoarea si atunci ultimii la care ajung, adica cei din clasa mijlocie, sunt cei care pierd.
      Ce incearca sa spuna domnul Paun este tocmai ca statul nu trebuie sa-i ajute pe cei de sus care isi permit un lobby puternic si cate sunt ajutati din banii contribuabililor iar clasa mijlocie se zbate in saracie. Inflatie e transferul de avutie de la cei saraci la cei cu relatii si nu invers.
      Cat despre reducerea salariilor … Un singur lucru pot spune. Si este adevarat in orice stat din lume. Orice cheltuiala pe care o face statul inseamna o taxa pentru populatie. Statul nu creaza prosperitate, tot ce poate face e sa impoziteze, sa se imprumute si … sa tipareasca bani… Niciuna din astea nu creaza prosperitate, din contra. Cu cat statul e mai mic, cu atat s-ar simti mai bine in buzunarele oamenilor. El nu poate da drepturi ( financiare ) decat daca le incalca pe ale altcuiva.

    • alex spune:

      @razvan cirezaru: aurul, in afara de utilizarile sale industriale (circuite integrate, aliaje de inalta calitate etc.) nu are prea mare utilitate, nu e altceva decat o iluzie. personal, in caz de foamete sau de razboi, as prefera ca Romania sa aiba depozitele pline cu grau (eventual, cu praf de pusca), nu cu aur.

      cat despre vandutul aurului sau lasatul lui in pamant: pe ideea asta nu ar mai fi trebuit sa incepem sa exploatam nici petrolul, nici lemnul, nici sarea…

      maine-poimaine se descopera o noua valoare de referinta sau pica din cer vreun meteorit din aur (d, ca la Jules Verne) si ramanem cu aurul in pamant si cu buza umflata, de prea multa grija. atunci nici sa-l vindem nu mai putem, si nici spitale, scoli sau alte lucruri ce s-ar fi putut face *vanzand* aurul ala nu o sa avem.

  7. Catalin spune:

    Foarte educativ, foarte adevarat, si foarte , foarte trist … De unde sa inteleaga populatia lucrurile astea care, pana la urma, tin de un minim bun simt economic, e ciudat ca i hulesc pe politicieni dar in celasi timp le aproba ideile.
    In liceu la prima ora de economie am invatat cea mai simpla formula :
    Venit – Consum = Economii => Investitii =>( in cele din urma ) prosperitate.

    Acum formula e asa :

    Consum – Venituri = Datorii => Necaz => +++Datorii => Prosperitate

    Din pacate legea economiei nu poate fi la fel de vizibila ca si cea a gravitatiei dar e la fel de adevarata. Ne prefacem ca nu exista sau credem ca o schimbam cum vrem … dar pana la urma o sa ne prabusim rau de tot.

    Scoala austriaca > Keynes.
    Chiar daca tehnologia a evoluat enorm de pe vremea lui Iisus , intelepciunea tot bate pasul pe loc.

  8. Adrian spune:

    cred ca intreg sistemul bancar este rationat pentru a fi aplicat unei economii ce sufera de inflatie. creditarea, instrumentul de baza al institutiilor financiare ar trebui regandit complet.

    pe inflatie fiecare rata reprezinta mai “putini bani”, iar daca adaugam o indexare a veniturilor cu % inflatiei atunci rata va ocupa un procent din ce in ce mai mic din veniturile totale. Dobanzile reduse ar trebui sa conduca astfel la o crestere a cererii de creditare = consum = relansare economica = bla bla bla. Costul creditului ar fi dat de dobanda – inflatie.

    pe deflatie fiecare rata reprezinta din ce in ce “mai multi bani”. In conditiile unei indexari a venitorilor cu % deflatiei atunci rata va bloca un procent din ce in ce mai mare din venituri. costul creditului = dobanda + deflatie.

    cum spuneam, dpmdv drumul de la inflatie la deflatie presupune si o redefinire a sistemului bancar. cam greu, dat fiind ca bancile au devenit niste mamuti.

    • alex spune:

      @adrian: da, sistemul financiar si economic mondial, este gandit pentru inflatie si sa functioneze in conditii de inflatie. inflatia este, oricat ar parea de paradoxal, combustibilul acestui sistem, intrucat devalorizarea in timp (sau amenintarea cu devalorizarea in timp) creeaza nevoia de a cauta solutii pentru a produce o plusvaloare care sa compenseze (sau sa depaseasca) acea pierdere.

      problema cu un sistem fara inflatie este aceea ca va lipsi un mecanism de motivare a cautarii de plusvaloare.

      este, de altfel, una din utopiile sistemului comunist (btw, in economia comunista inflatia ar fi trebuit sa fie etern 0, caci ce motivatie de existenta ar fi avut?), in care se credea ca lumea se inhama la munca numai de dragul discursurilor patriotice si ideologice.

      s-a vazut ca lumea era foarte dispusa sa *mimeze* munca de dragul discursurilor patriotice si ideologice, dar ca sistemul, in ansamblu, era inferior fara drept de apel unui sistem capitalist, care combina interesul de a castiga cu frica de a nu pierde.

      dezinflatia ne-ar pune in fata aceleiasi probleme: “dom’le, mie imi ajunge sa primesc toata viata 100 de lei salariu, pentru ca in fiecare luna voi putea cumpara din ce in ce mai multa mancare si mie imi ajunge situatia asta, ma multumeste. *nu imi doresc mai mult*. cum sa imi scazi salariul pentru ca au scazut preturile? *dar ce, eu nu muncesc tot atat de mult?*”.

      • AC spune:

        s-a vazut ca lumea era foarte dispusa sa *mimeze* munca de dragul discursurilor

        In financiarism/socialismul corporatist se “mimeaza”… plus-valoarea.

        In capitalism oricarei perioada inflationiste ii corespunde o deflatie pe masura… pentru igiena sistemica. :D

        Daca tie iti pare motivanta inflatarea, trebuie sa accepti deflatia… ca de asta vorbesti mai sus despre “asumarea riscului investitiei”.

        Pana atunci vorbim discutii, iar contribuabilii sunt furati si pe fata si pe dos, direct sau indirect, pentru ca niste gogonei, cel mai adesea corporatisti, sa pozeze in antreprenori sau, mai rau, sa se erijeze in mari ctitori ai… societatii umane (mall/farmacie/casino/banca/asigurari/broker/agentie :) .

        • alex spune:

          da, se poate mima foarte bine plusvaloarea, dar pe propria barba. propria ineficienta te va duce in cele din urma la faliment.

          nimeni nu ma poate impiedica nici pe mine sa imi imaginez ca valoarea telefonului meu se dubleaza in fiecare zi si sa ma cred multimiliardar. intr-o luna.

          asta e *mimarea plusvalorii*

          problema apare atunci cand vreau sa imi vand telefonul cu un miliard.

          asta e confruntarea cu realitatea.

          daca nu gasesc cumparator, atunci falimentez. daca gasesc cumparator… are sa falimenteze el :D

          daca as fi fost o intreprindere de stat, as fi “convins” o alta intreprindere de stat (hei, lucram la acelasi “patron”, nu-i asa? il pot convinge pe “patron” sa faca afacerea, doar nu pierde banii lui, ci pe ai contribuabilului) sa imi cumpere telefonul cu un miliard. vede el cum rezolva, mai apoi (mai tipareste niste bani, mai da o lege prin care preturile la telefoane sunt subventionate etc.)

          cu alte cuvinte, isi mascheaza ineficienta (ma rog, a componentei care a fabricat sau cumparat telefonul) pe spinarea ALTORA, adica a contribuabilului.

          fractura intelectuala a economiei de stat consta in existenta faliei profunde dintre stat si contribuabil.

      • Adrian spune:

        nu cred ca trebuie asociata o economie bazata pe deflatie cu un sistem politic socialist / comunist.

        cei 100 de lei salar vor fi indexati conform deflatiei si nu vor permite nimanui sa cumpere din ce in ce mai multa mancare.

        cum spuneai tu mai sus (sau e un alt alex), pentru o persoana obisnuita deflatia induce un mic avantaj prin aplicarea indexarii cu “intarziere”. intai scad preturile si apoi este corelata puterea de cumparare.

        in realitate, asa cum inflatia declarata este intotdeauna mai mica decat cea reala, acelasi lucru se poate face si cu deflatia, conducand la o scadere a puterii de cumparare mai accentuata decat cea a scaderii preturilor.

        nu pot sa fac o alegere intre inflationism sau deflationism pentru ca nu am cunostintele necesare pentru a o motiva rational, probabil o economie deflationista este la fel de viabila precum cea inflationista, prezentand ca si aceasta din urma avantaje si dezavantaje.

        asta luate singular. daca adaugam in ecuatie si trecerea de la un sistem inflationist la unul deflationist, lucrurile se complica foarte mult, iar cea mai mare problema mi se pare cum poate fi administrata in mod eficient o DATORIE foarte mare atunci cand se trece la o economie deflationista. Practic acepti sa fii dator pentru o perioada mai lunga, din cate inteleg eu. De asta si spuneam in comentariul anterior ca este nevoie de o redefinire a conceptului de credit.

  9. staz spune:

    Depinde si pe spinarea cui se face deflatia. Daca s-ar face subtiind averile de la cei care au beneficiat de pe urma inflatiei, ar fi bine. atfel defaltia produce efecte negative reale suportate de marea masa de oamni obinsuiti.

  10. catalin spune:

    Am o precizare si aici. Inteleg si aici logica. Dar… daca, sa zicem, am o suma de bani. Si stiu ca inflatia este eterna, oare de ce sa incep o afacere cand stiu ca profitul meu va fi erodat de inflatie, de ce sa nu investesc banii intr-o proprietate imobiliara pentru ca stiu ca-si va pastra valoarea, si daca am profit si vreau sa investesc nu economia pierde ca nu prea mai am ce investi datorita erodarii valorii acelui profit ? Si care e rolul bancii centrale atunci ? De etern creator de inflatie. Eu suspectez ca rolul ei este acela de a regla masa monetara in functie de bunurile si serviciile din economie. Cand acestea cresc, creste si masa monetara, dar cand scad… noi crestem masa monetara in continuare ?

    • alex spune:

      banca centrala nu are numai acest rol dar, da, per ansamblu este un creator de inflatie. chiar obiectivul ei este “tintirea directa a inflatiei” si,a tentie, aceasta tinta NU ESTE NULA. ci 4% (cred) in Romania si 2% in UE.

      motivele pentru care te vei apuca de altceva decat de imobiliare:

      1. imobiliarele nu cresc (nici ele) la nesfarsit
      2. imobiliare nu sunt cele care cresc cel mai repede (si chiar daca tu castigi 1% pe an, iar vecinul castiga 10% pe an, in vreo 10 ani ai sa fii sarac, caci el va fi bogat iar saracia-bogatia nu sunt absolute, ci relative)
      3. in imobiliare nu este loc pentru toata lumea (daca toti s-ar ocupa cu asta, preturile ar fi foarte mari iar afacerea, in sine, ar deveni nerentabila)
      4. cresterea imobiliarelor se poate situa *sub* inflatie

      toate astea te vor face sa iti pui mintea la incercare pentru a gasi o solutie *mai buna*. epet, *mai buna*. daca nu ne-am fi gandit la *mai bun*, inca am trai in pesteri si am manca radacini de copac, pentru ca *se putea trai si asa* (daca nu iti doresti ceva mai bun). si se poate trai in pestera chiar si azi, daca e cineva *chiar* doritor sa incerce.

    • alex spune:

      si, ca am uitat sa specific, se poate intampla ca statul sa decida impozitarea masiva a imobiliarelor (pentru ca, daca toata lumea se ocupa de imobiliare, alte resurse de impozitare nu prea are…).

      drept urmare, pretul are sa scada.

      au existat si bule de actiuni, si bule de dot-com, dar uite ca exista si bule imobiliare, si inca foarte sanatoase.

      morala povestii este: *nimic* nu este sigur.

      de asta antreprenorul trebuie sa stea zi de zi langa capital, sa il vegheze si sa se lupte pentru el.

      nu se poate culca pe o ureche.

      cei care s-au culcat pe o ureche patesc asa cum au patit si clientii lui madoff, chiar fara sa fie nevoie de frauda. poate sa fie simplu faliment.

      “dormi linistit, fni vegheaza”.

      linistea si domnia se platesc…

  11. Alexandru Jecu spune:

    Sunt consideratiile d-voastra valabile in economia oricarui stat? Daca da, politicile pe care le contestati nu au fost aplicate si in tari in care, desi vor fi provocat aceleasi efecte, nu au impiedicat o bunastare generala care a facut sa fie ignorate aceaste politici? Ce deosebeste statul roman de celelalte? Marimea statului, amplitudinea politicilor monetariste? Discutia nu ar trebui amplificata la un nivel de generalitate mai mare care sa faca inteles de ce tari aplicand aceleasi politici economice au rezultate diferite, cateodata la un ecart care frizeaza absurdul? De ce intreb? Pentru ca, cantonand discutia numai la nivelul politicilor economice, al parametrilor variabilelor economice , nu reusim sa intelegem de ce unele comunitati prospera si acced la suprematie politica si militara iar altele ajung la catastrofa in conditiile alicarii acelorasi retete. Cred ca explicatia reusitei se bazeaza primordial pe o motivatie la nivelul afectelor, dorinta de maretie, cultivarea demnitatii, dorinta de glorie, materializate in prosperitate si putere. Altminteri, la o populatie umilita, permanent spoliata, care traieste la limita subzistentei, poti sa-i aplici orice politica economica, rezultatul va fi acelasi, munca in zadar, saracie lucie si resentiment generalizat.

  12. Nicu Paleru spune:

    Nu ma pot declara partizanul niciunuia dintre cele 2 procese economice, exprimate prin dinamici opuse ale unui indicator sintetic (indicele preturilor de consum), ambele procese economice avand cauze si efecte insuficient cuantificate. Daca este unanim acceptat ca inflatia este rezultatul unor dezechilibre economice, atunci deflatia nu este tot efectul unor dezechilibre?
    In mod evident, ambele procese economice sunt nocive, daca se manifesta cu o anumita intensitate si amplitudine, la fel cum cauzele si, mai ales, efectele sunt diferite, in functie de “spatiul economic” in care se manifesta. Ambele determina formarea anumitor comportamente economice la nivelul operatorilor economici, determinand anumite tipuri de decizii in alocarea resurselor intr-o economie. Doar ca, suprapunerea acestor procese economice peste o criza economico-financiara atat de complexa cum este cea care se manifesta acum in multe parti ale economiei globale contemporane, face ca evaluarea efectelor deflatiei sau inflatiei sa nu fie atat de facila, iar abordarea de tip “mecanic” mi se pare contraporiductiva, fie si pe termen scurt.
    De acord ca economia romaneasca este inca atipica si ca anumite dinamici la nivel macroeconomic nu pot fi anticipatesi judecate inca dupa modelul unei economii de piata libera concurentiala. Dar, in multe fenomene si procese economice, prezente in orice economie, relatia cauza-efect exista si se manifesta.
    As avea cateva comentarii de facut referitoare la “beneficiile” deflatiei, mentionate de Dl. Profesor, comentarii pe care nu le pot impartasi, fiind departe de realitatea economica.

    1. În opinia unora, spirala deflaţionistă este generatoare de prăbuşiri şi mai mari ale consumului. Nimic mai fals (dar nu neaparat adevarat!). Deflaţia înseamnă (teoretic!) o putere de cumpărare mai mare (este inversul inflaţiei care o erodează). Ea va fi motivul reîntoarcerii spre consum al celor speriaţi de incertitudinea viitorului sau al celor loviţi de austeritate (tăieri de salarii). Deflaţia va continua aşadar până când se va atinge o nouă situaţie de echilibru.
    Daca deflatia se manifesta si se auto-intretine (la fel ca inflatia) pe fondul prabusirii continue a consumului in interiorul unei crize economice majore, ca efect al disparitiei (nu reducerii) unor venituri, cauzate de contractia activitatii economice si de desfiintarea unor locuri de munca, atunci despre ce “economisire” vorbim??
    Cand au disparut cateva sute de mii de locuri de munca, inseamna ca s-a redus efectiv cererea de bunuri de consum si pentru orice alta categorie de bunuri generate de veniturile aferente celor cateva sute de mii de locuri de munca.
    Adevarat ca, pe fondul unor asteptari pesimiste, cei care au veniturile “intacte” vor renunta la o parte din consumul din perioada anterioara crizei si vor prefera sa economiseasca.
    Dar cati sunt aceia?
    La fel cei carora li s-au redus veniturile (cum este si cazul in Romania zilelor noastre), inevitabil vor consuma mult mai putin, limitandu-se la acoperirea consumului de bunuri de prima necesitate. Si inca asta nu ar fi tot. Mai amintesc doar ca economisirea depinde atat de nivelul venitului si de inclinatia catre economisire.
    Deflatia creste, intr-adevar, puterea de cumparare (si aici, ca si in cazul inflatiei, dispersia este regula) a unei unitati monetare insa, daca numarul de unitati monetare care alcatuiesc venitul scade mai abrupt decat creste puterea de cumparare a unei unitati monetare, cererea agregata scade. Si aici nu vorbim numai de venit, ci si de “subsitutele” de venit destinat consumului, adica de credit destinat finantarii consumului.
    In Romania (si nu numai) inregistram in ultimii ani manifestarea simultana a ambilor factori care influenteaza consumul privat: reducerea veniturilor disponibile ale populatiei prin pierderea de locuri de munca, crestere aberanta de fiscalitate indirecta, crestere de preturi exogene (cursul valutar) care afecteaza valoarea reala a stocului de datorie, deci al venitului disponibil si reducerea pana la disparitie a accesului la finantare-refinantare.
    Economisirea a crescut cu un ritm mult inferior celui de reducere a consumului, desi nu vorbim de deflatie in Romania, ci de dezinflatie inca.
    In concluzie, in cazul Romaniei, dezinflatia nu ar produce nici pe departe efectul “reintoarcerii la consum”. In cazul firmelor lucrurile sunt inca mai complicate.
    Adevarat ca lucrurile ajung la un echilibru, temporar, insa aparitia si manifestarea deflatiei (mai ales a uneia severe) poate genera dezechilibre mai grave inca.
    Un organism poate suferi la fel de mult si cand slabeste (mai ales brusc) si nu doar cand devine supraponderal.
    2. ” deflaţia stimulează producţia care nu poate fi făcută fără a angaja oameni noi. Prăbuşirea consumului eliberează resurse pentru economisire care vor fi îndreptate spre producţia de bunuri de capital (maşini şi utilaje) care vor presupune angajarea de noi oameni. ”

    Ati observat ca s-a intamplat acest lucru recent in vreo economie moderna?
    Productia de bunuri de capital are o rigiditate mai mare decat productia de bunuri pentru consum. In mod evident ca reducerea consumului de haine si alimente sau electrocasnice nu atrage dupa sine automat cresterea productiei de strunguri, nici macar de mijloace auto.
    Am sa va exemplific concret. Prabusirea cererii interne (si reducerea activitatii economice) din Romania in intervalul 2009-2010 a atras dupa sine reducerea consumului de electricitate, atat in gospodarii cat si in mediul economic. Surplusul de productie de electricitate nu a avut un debuseu imediat la export, fiindca si in alte piete activitatea (si cererea) a scazut. Producatorii si distribuitorii interni au redus semnificativ bugetele de investitii din acesti ani, investitii destinate retelelor de transport a electricitatii (extindere, inlocuire, intretinere, reparatii). In mod evident, cererea interna pentru materiale electrice destinate acestei activitati a scazut considerabil, prin urmare si productia acestor materiale a scazut in acelasi ritm, surplusul de oferta nefiind in mod automat “preluat” de alte piete, fiind o piata cu un specific aparte. In consecinta si producatorii de materiale electrice si-au redus bugetele de investii (pentru procurarea de bunuri de capital).
    Si atunci, unde este stimulata productia de bunuri de capital din resursele “eliberate” in urma prabusirii consumului?
    Ce vreau sa afirm este ca in economie exista si se manifesta numeroase rigiditati structurale si ca automatismele, schematic enuntate de Dvs nu functioneaza in realitate decat prea putin si partial si temporar.
    Si asa cum exista o spaima de inflatie, la fel va exista si o spaima de deflatie (sa ne amintim de criza inceputa in vinerea neagra…si atunci nu se tipareau deloc bani)…
    La fel cum exista anticipatii inflationiste, atat de paguboase, asa exista si anticipatii deflationiste.

  13. gabriel mursa spune:

    In legatura cu deflatia, merita mentionati, in treacat, Guido Hulsmann si Philipp Bagus. Celui dintii ii vor aparea doua carti la Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi: Deflatie si libertate ai Etica productiei de bani.

  14. satanae spune:

    Mhm… Citesc si ma crucesc:
    “În opinia unora, spirala deflaţionistă este generatoare de prăbuşiri şi mai mari ale consumului. Nimic mai fals. Deflaţia înseamnă o putere de cumpărare mai mare (este inversul inflaţiei care o erodează). Ea va fi motivul reîntoarcerii spre consum al celor speriaţi de incertitudinea viitorului sau al celor loviţi de austeritate (tăieri de salarii). Deflaţia va continua aşadar până când se va atinge o nouă situaţie de echilibru”.
    Mda, curat echilibru. Pina si moartea este o stare de echilibru, pina la urma, asa ca autorul s-ar putea sa aiba, pina la urma, dreptate. Nu se pot contesta efectele perverse ale inflatiei care sint expuse in articolul de mai sus, ceea ce autorul omite, in mod de-a dreptul siderant, sa povesteasca, este care au fost efectele deflatiei in situatii de criza economica prelungita. Si cel mai bun studiu de caz il ofera criza economica din 1929 in SUA. Cind asta s-a produs – deflatie – si efectele ei au fost tinute minte de toti liderii americani de atunci, dar si de populatie, in mare masura. Asta pentru ca, daca nemtii se tem de inflatie, datorita experientei istorice, acelasi factor determina o aversiune la fel de mare in State fata de reversul ei. Conducatorii FED au fost adeptii masurilor keynesiene nu neaparat datorita unor calcule obscure, prin care au vrut sa-si favorizeze apropiatii – desi factorul asta nu poate fi exclus – ci din frica..
    Se spune ca o scadere a preturilor la unele produse, care costau prea mult inainte de criza, ar realoca resursele spre alte produse, mai competitive si ar stimula economisirea din partea populatiei. Economisire de ce? De zile negre? Deflatia inseamna scaderea generalizata a preturilor si prabusirea vinzarilor. Pentru ca intervine initial o asteptare din partea consumatorilor ca aceste preturi sa scada in continuare si, surpriza, acestea chiar scad, ceea ce, dupa scaderea generalizata a consumului, duce si la descresterea productiei pina la inchiderea unitatilor producatoare. Inchidere generalizata.Si de aici, avem un mic cerc vicios, cam ca la inflatie, numai ca, daca in cazul inflatiei, minciuna permite celor multi sa supravietuiasca, mizerabil, e drept, deflatia ii omoara pe toti Cine oare sa economiseasca, in conditiile in care nimeni nu mai are salariu? Cine avea bani deja? Dar oare nu aceleasi persoane cistiga si in caz de inflatie? Si atunci ce facem, omorim toti consumatorii numai ca sa ne iasa bine cifrele? Deflatia era o solutie in cazul vechilor crize economice si sisteme monetare bazate pe etalonul aur, cind statele se bazau pe exporturi si nu pe consumul populatiei pentru cresterea economica, dar acum nu am face decit sa ne jucam cu focul. Deflatia nu poate fi tinuta in mod rezonabil sub control – cel putin, pina acum, n-a reusit nimeni, ceea ce o cam deosebeste de inflatie, in cazul careia s-au inregistrat unele progrese.Si exista un exemplu recent de stat care se bucura de o deflatie perpetua, de vreo 20 de ani, care nu a reparat nimic, ci doar l-a dus intr-o situatie de marasm continuu: Japonia. Care a avut un mare noroc prin faptul ca nu a intimpinat aceasta situatie intr-o perioada de criza economica generalizata.
    Si, domnule Paun, stiti cine a intrerupt cercul deflationist dupa 1933, in Europa, cel putin? Tot Statul, care a gasit o solutie foarte ingenioasa pentru a stopa ciclul descresterii de productie: a inceput inarmarea. Iar problema a fost rezolvata definitiv dupa razboi. Si sa fi vazut ce bine aratau indicatorii economici in SUA in 1945, mai mare dragul. Sa propui deflatia drept solutie in locul inflatiei, este ca si cum ai oferi cianura ca leac pentru dependenta de heroina. Este si asta o idee, va urez mult succes!

    • AC spune:

      @satane
      … bine! :D

      Nea Ben intelege prin stabilitatea preturilor, inflatie de 2-3%. Deflatia e “decat” efectul unei politici monetare retardate (masurile Fed succed piata :) .

      Progresul inregistrat in cazul :D inflatiei :) consta in magnitudinea dezastrului de care au fost capabili Greenspan si Bernanke. Efectele acestui “progres” nu vor intarzia sa apara si, de fapt, ar fi chiar de dorit sa nu mai intarzie pana nu “progresam”… de tot.

      Deci, vrem nu vrem, vom progresa si in deflatie… de nevoie. La ora asta nu mai este… optionala decat “dimensionarea progresului”.

  15. Bineînțeles că economisirea nu se face prin curente de opinie, de genul „s-a făcut o mare descoperire tehnologică, acum avem în ce investi, hai să investim, să amânăm consumul, care, bineînțeles, va putea fi în viitor mai mare”.

    De aceea rata acumulării depinde de tot felul de semnale culturale incomplete, de obicei dreapta politică o măresc, stânga o micșorează. Adică piața fără un sistem politic profund democratic merge haotic și ajunge să se dezechilibreaze rapid. Sistemul politic care nu este profund democratic, care nu este în contact amplu cu producătorii și consumatorii, poate crea la rândul lui grave perturbații. Situația actuală o demonstrează din plin.

    Tezismul unor domni, prin antidemocrația lui, accentuează aceste probleme.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Paun


Cristian Paun

Este doctor în economie, conferențiar în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din București, Director executiv al Societă... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)