Strategia energetică trebuie sa plece de la cel mai mare sector energetic: energia termică

Energia termică – cenuşăreasa sectorului energetic, mereu lăsată de o parte, mult prea sensibilă în ochii politicienilor, guvernanţilor şi administraţiei, cu probleme mari, dar veşnic amânate, tratată cu frica de a pune cărţile pe masă pentru a nu supăra pe rând : sindicatele din acest sector, sindicatele din unele sectoare adiacente (care aveau dreptul de a beneficia de energie termică gratuită), alegătorii, dar şi „băieţii deştepţi” activaţi să vândă noi echipamente, să le verifice, să le întreţină şi repare.

Energia termică nu se limitează (sau nu ar trebui să se limiteze) doar la sistemele de încălzire centralizată, şi cu atît mai puţin doar la cele cu destinaţie consumatori rezidenţiali. Energia termică trebuie să cuprindă toate modalităţile de încălzire, răcire şi preparare a apei calde a tuturor imobilelor.

Având în vedere importanţa sa în asigurarea condiţiilor de subzistenţă, implicaţile ei au un impact puternic în securitatea unei naţiuni.

Pe fondul scăderii consumului din industrie, sectorul energie termice a devenit cel mai important consumator de energie primara, cu o pondere de cca. 46% în consumul de energie primara, urmata de sectorul de energie electrică cu o pondere de cca. 35%.

Situaţia în care se găseşte astăzi sectorul energiei termice derivă din istoria mai veche sau mai nouă a României:

–        construirea unui număr mare de blocuri în perioada de industrializarea forțată a României, cu scopul de a strămuta locutorii din zonele rurale în zonele urbane, folosind rea pentru construcție materiale ieftine cu pierderi mari de energie.

–        amplasarea clădirilor în apropierea platformelor industriale de lângă orașe și încălzirea acestora folosind aceleași instalații care deserveau și capacitățile industriale; dispariţia capacităţilor industriale determinând insolvenţa şi falimentul societăţiilor care au preluat exploatarea acestor instalaţii.

–        folosirea tip de 15 ani a unui sistem de subvenţii cu scopul principal de a acoperii pierderile şi  rău platnicii din sistemele de termoficare.

–        reabilitarea sistemelor centralizate fără corectarea elementelor care nu asigurau rentabiltatea sistemului şi fără un marketing, o activitate comercială şi mai ales un mesaj convingător pentru consumatori, care să asigure masa critică ce determină rentabilitatea acestora.

–        haosul legislativo-adminstrativ care a dus la paradoxul : apartamentul și modul de încălzire în același condominium.

–        inexistența sistemelor legislative unitare în abordare drepturilor și obligațiilor impuse pentru diferitele sisteme de transformare a energiei în căldură și apă cald, care au determinat costuri administrativ diferite și inechități în montarea unor echipamente în detrimentul altora.

–        lipsa diseminării informației și a exercitării rolului autorităților locale de a veghea și corecta abordări ineficiente la nivelul comunității, coroborat cu impunerea unor standarde de performanță în furnizarea energiei termice la consumator.

Se refuză acceptarea ideii că sistemele existente de alimentare centralizată cu agent termic existente în prezent nu se potrivesc nici cerințelor consumatorilor, nici dorințelor investitorilor, nici posibilităților operatorilor și nici gestionării situației la nivelul administrației locale.

Apreciem că nerecunoaşterea şi mai ales neabordarea corespunzătoare a problemelor (în afara metodelor populiste, sentimentale şi manipulatorii), între care am identificat următoarele probleme:

• consumatoriilor – într-o mare măsură sunt indisciplinați, rău-platnici, cu pretenții nerealiste și consumuri ridicate;
• operatoriilor – reprezintă organizații cu un proces managerial ineficient, cu productivitate redusă și puțin adaptabili pieții libere;
• administrației – o „armată” birocratică ce emană reglementări schimbătoare și nu asigură fondurile necesare finanțare insuficientă pentru producerea energiei termice eficiente.

De asemenea, sistemele de termoficare, cu instalații vechi şi echipamente ineficiente, produc căldură scumpă, motiv pentru care au fost subvenționate cu până la 45%, prin lege, indiferent de combustibil. Concomitent, locatarii din blocuri racordaţi la sistemele de termoficare au fost asistați cu măsuri de protecție socială, până în urmă cu câțiva ani (când legea a fost abrogată pe motiv că reprezintă ajutor social). Nereabilitarea instalaţiilor astfel încât eficienţa energetică şi eficacitatea economică să determine posibilitatea obţinerii unei forme de energie comparabile cu alte forme de energie, la momentul eliminării măsurilor de asistare socială a locatarilor, a determinat ca factura la consumatorul final să crească foarte mult.

Această situaţie a determinat abordări de genul „fiecare să se descurce”, administraţia „băgând capul în pământ” şi ridicândul doar atunci când – fiecare s-a descurcat – şi este cazul oraşelor în care a dispărut sistemele de termoficare centralizată sau când timpul era atât de înaintat încât societăţile de producere/distribuţie au intrat in insolvenţă – de atunci amânând dezastrul social prin subvenţii şi ajutoare.

Analizând ultimii 15 ani ajungem la o schemă simplă locatarii blocurilor, în urma unor comparații simple, au ales să se debranşeze şi să folosească o altă formă de energie (consumatorii au reacționat corect la un semnal economic greșit venit din piaţă). S-a ajuns la situația ca într-un bloc să existe până la 6 sisteme de încălzire diferite: încălzire centralizată, centrale de apartament, sobe cu gaze, sobe cu lemne, radiatoare electrice și apartamente ce sunt încălzite de apartamentele vecine.

Apreciem că lipsa politicilor publice din ultimii 15 ani, dar și faptul că statul nu şi-au asumat rolul de reglementator și îndrumător, prin instituțiile sale, a determinat o situație atehnică, neeconomică și extrem de păguboasă, care determină nivelul sărăciei energetice de astăzi, dar și potențiala accentuare din următorii ani.

Consumatorii, neconsiliaţi au urmat în ceea mai mare parte următoarele etape într-un interval de câțiva ani:

Etapa 1 – costurile cu energia termică, calitatea energie termice furnizată, sistarea livrării datorită colocatarilor etc., s-a produs o debranșare de la sistemele de termoficare și îndatorarea la bănci a consumatorilor prin montarea unor sobe-convectoare;

Etapa 2 – constatând că „toaleta la lighean” nu este una confortabilă, a urmat îndepărtarea sobelor-convector (neachitate şi neamortizate), adâncirea îndatorării la bănci pentru achiziţionarea şi montarea de microcentrale de apartament dimensionate pentru un necesar de căldură a unor imobile neizolate (puteri mari instalate);

Etapa 3 – creşeterea preţului gazelor naturale şi respectiv a costurilor cu încălzire a determinat o nouă îndatorare a consumatorilor prin montarea de geamuri termopan și izolarea clădirilor (făcând inutile costurile cu achiziția unor centrale cu puteri instalate mari);

Alte etape – noi îndatorări pentru montarea de aparate de aer condiționat datorită supraîncălzirii apartamentelor, noi îndatorări pentru recondiționarea apartamentelor urmare a igrasiei/umezelii dezvoltate etc.

Lipsa îndrumării corespunzătoare, creșterea prețului gazelor naturale, a taxelor speciale etc. pune clientul într-o continuă îndatorare și-l împinge într-o spirală a morţii.

Considerăm necesară o abordare strategică care să modifice radical conceptul sectorului de energie termică:

–        abordarea unitară a sectorului de energie termică şi eliminarea restrângerii abordărilor exclusiv la nivelul sectorului centralizat de energie termică, cu crearea unor inechităţi în acest sector în raport cu celelalte forme de producere a energie termice.

–        politici publice fiscale, energetice, de eficienţă energetică, de mediu, sociale duse în direcţia optimizării micro şi macroeconomice.

–        modul de utilizare a energiei termice și politici sustenabile de alegere a tehnologiilor energetice în acest sector pentru a se evita în continuare caruselul investițiilor păguboase.

–        echitatea măsurilor de mediu pentru toate formele de actvităţi de poluare din sectorul energiei termice.

–        introducerea metodologiilor de comercializare corectă, inclusiv tarifarea binomială a energie termice vândute.

–        reglementări şi mai ales impunerea respectării reglementărilor cu privire la eficienţa energetică, pierderile energetice, recuperarea resurselor secundare, individualizarea sursei termice (cald sau frig) pe condominium etc.

–        reconsiderarea structuriilor de proprietate împărţite atât la nivelul echipamentelor cât şi la nivelul condononimiului.

–        dezvoltarea capacității manageriale.

–        reducerea costurilor excesive cu investiţiile.

–        management comercial și asigurarea fluxului financiar.

–        recunoaşterea pierderilor, a schemelor financiare ineficiente, a subvenţiilor mascate şi iunitile, eliminarea metodei ascunderii pierderilor prin „alocări financiare guvernamentale” şi aplicarea măsurătorilor corespunzătoare, care trebuie să meargă până la închiderea capacităţilor, care din lipsa perspectivei atingerii numărului critic de clienţi plătitori, nu pot fi menţinute.

De asemenea, în România, nu s-au susținut și dezvoltat: ideea microgenerării de energie, a comercializării și/sau echilibrării energiei autoproduse prin contracte speciale  cu operatorul de distribuție zonală, a autoproducerii energiei din resurse regenerabile la nivelul consumatorului mic, a implementării unor tehnologii de arhitectură pasivă, a folosirii sistemelor duale de combustibil care să asigure accesul la forma de energie cea mai ieftină în funcție de condițiile de funcționare din piață etc.  Toate acestea trebuie cuprinse în strategia energetică prin stabilirea obiectivelor de energetică a comunităţilor (energetică urbană şi rurală)