Home » Economie »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Tesla, compania care ne uimeste! (II) – Elon Musk

Mircea Modan iulie 24, 2017 Economie, Opinie, Societate/Life
12 comentarii 4,478 Vizualizari

Ne uimeste, asta nu cred ca o poate contesta cineva, fie ca e un “cultist” Tesla, fie ca e un “shorter”  statornic.

Primii au un argument tare: Musk este un “self made billionaire”, a facut bani buni  infiintand, crescand si diversificand companii la care altii nici nu visau, in domenii  extrem de grele – fie din cauza concurentei acerbe fie a complexitatii targetului. A dovedit – oricate bube i-ar gasi altii.

Shorterii sunt acei sceptici care pariaza pe colapsul afacerilor lui Musk, considerand ca omul este dus cu pluta, un visator care nu mai deosebeste posibilul de utopie. Au si ei argumentele lor, la fel de valabile: Musk se baga in tot felul de afaceri care necesita multe miliarde, avand la baza tinte care par SF curat. Daca automobilul electric (productie de masa) a devenit realitate, colonizarea planetei Marte sau hyperloopurile de sute si mii de kilometri par, acum, doar utopii extrem de costisitoare. E cam greu de acceptat ca le va putea duce pe toate, indiferent de echipele pe care si le formeaza.

Asa ca vom face un mic exercitiu, analizand doar atat: parcursul lui Musk cat si contextul vremurilor.

Putem fi sau nu de acord, cultisti shorteri sau oameni obisnuiti  care judeca cu propriul lor cap.

***

Elon Reeve Musk s-a nascut pe 28 iunie 1971,  in Pretoria, Africa de Sud.

Mama, Maye, model canadian, tatal, Errol, inginer electromecanic sud-african.

Are un frate, Kimbal, si o sora Tosca, amandoi mai mici. Bunici americani, englezi, ceva prin Olanda.

Parintii divorteaza cand avea 9 ani, locuieste cu tatal cel mai mult timp, invata ceva programare si scrie un cod pentru un joc pe calculator (un Commodore cu 5KB RAM). Avea 12 ani si face 500 de dolari din vanzarea lui. Urmeaza scoli particulare si de stat in Pretoria pana la 17 ani.

In iunie 1989, la aproape 18 ani se muta in Canada, aceasta si din cauza stagiului militar obligatoriu in Africa de Sud. Este admis la Queen`s Universitiy, Ontario, unde sta vreo doi ani si ceva, in 1992 se muta in State, studiaza la University of Pennsylvania fizica si afacerile.

In 1995 se muta in California si este student… doua zile, la Stanford.

Nu are timp de scoala pentru ca intra in afaceri.

Din acest an incepe aventura .

Infiinteaza  in 1995, in Palo Alto, California, compania Global Link Information Network , impreuna cu fatele sau, Kimbal, si cu Greg Kouri (un personaj pe care il vom reintalni si in alte afaceri ale lui EM).

Fratii Musk pun 28.000 de dolari, primiti de la tatal lor, Errol, iar Kouri pune 6.000, partea lui. Compania colabora cu ziare, erau zorii internetului, si oportunitatile erau imense. Ziare on line, harti online, cautari din ce in ce mai complicate care necesitau “ceva”,algoritmi, informatie multa, email si alte noutati puteau fi bagate in oferte pentru a atrage clientii. Baze de date complementare (de genul Navtek)  puteau fi folosite pentru a crea produse noi si apetisante.

Cititorul putea interctiona cu ziarul.  Pentru cine avea ochi de vazut si urechi de auzit era ceva important.

In 1996 Global Link primeste o infuzie de capital de 3 milioane de dolari de la Mohr Davidow Ventures si isi schimba numele in Zip2.

Aici deja devine interesant pentru noi, astia mici si neobisnuiti cu businessul mare,  vom nota ce e important de tinut minte. Poate facem un pattern pe care sa-l verificam in timp, in paralel cu chestiunea de fond.

Parctic Musk pierde controlul companiei fondata de el si cei doi asociati, dar benficiaza de expertiza si banii de la Davidow Ventures, care schimba strategia si abordarea initiala. Musk  este numit CTO (Chief Technology Officer) in functia de CEO fiind numit Rich Sorkin. Afacerea Zip2 creste, se ajunge la o colaborare cu 160 de ziare, unele mari si de renume international. Putea face Musk asta, singur, la acea vreme? Poate da, poate nu… important e ca a ales alta cale.

In 1998 se incearca o fuziune cu City Search, un concurent important, dar afacerea cade, pe motiv de “incompatibilitate”. De inteles, daca ne gandim ca City Search era mai degraba un fel de site unde oamenii votau si-si spunea parerea despre localuri, firme si tot ce le trecea prin cap. Unele opinii aduceau prejudicii firmelor vizate si au existat probleme. City fuzioneaza cu altii si isi urmeaza drumul sau inclusiv o injectie de capital de 40 milioane, in 2007. Ca un fapt divers si City Search a fost fondata tot in 1995.

In februarie 1999 Zip2 este cumparata  de Compaq Computer, pentru frumoasa suma de 307 milioane dolari. Grosul de bani merge la altii dar Elon marcheaza 22 milioane net, Kimbal 15.

Sa notam ca Zip2 a fost utilizata apoi  pentru a imbuntati Alta Vista, un motor de cautare de mare  succes in primii ani. Traficul AV a crescut de la 300.000 pe zi la 80 milioane, fiind cumparata de Compaq in 1999. Si revanduta, tot in 1999. Strategia prin care s-a dorit sa concureze Yahoo nu a dat roade, cu atat mai jult cu cat in 1998 apare si Google. Va imaginati cu cine concurau!

Pare un exit foarte bun pentru Elon Musk, dar daca ne gandim ca nu mai era majoritar decizia de vanzare a fost poate a altora. Nu CTO-ul decide vanzara unei companii.

Bun, atunci erau mici toti, dar sa notam anii in care se petrece toata aceasta vanzoleala:  anii dinaintea bulei dotcom. Anii in care sa bagau bani grei (si) in toate aiurelile de pe net.

In general criza dotcom este vazuta ca  un dezastru… complet fals! A fost un pret de platit, dar in ansamblu, lucrurile au mers inainte.

Da, a fost rau pe bursa, unii au pierdut bani frumosi, dar companiile care si-au vazut de treaba, care nu s-au bazat doar pe IPO-uri sau majorari de capital au trecut peste asta. Prin forte proprii, creand ceva cerut de piata, asteptand vremuri mai bune, care nu au intrziat sa apara.

Sa recapitulam aceasta prima faza:

-copilaria si scoala in Pretoria.

-la sub 12 ani da cu nasul de programare. Face primii bani.

-in 1989, la 18 ani, se muta in Canada

-in 1992, la 21, se muta in State

-studiaza fizica si afacerile, nu relatiile internationale sau filosofia (scuzati, nu ma pot abtine)

-in 1995, la 24 de ani, infiinteaza compania ce va deveni Zip2 si din care va obtine 22 milioane de dolari (partea lui), in 1999. La 28 de ani, nu la 18 sau 21. Dar, oricum, sub 40!

De notat:

Obs.1 Nu e american prin nascare. Educatia pana la 18 ani o are din Africa de Sud.  Ma gandesc ca n-o fi crema scolilor acolo (prin comparatie cu SUA, UK , de ex. Canada e oricum mai sus)

Obs2. Are studii , dar nu are nu stiu ce doctorate  savante.  Nici macar cursuri de vara (sic!) Ba chiar renunta la Stanford.  Nu tocitul l-a facut miliardar. Sau vizionar. Altceva pare sa fi fost mai important.

Obs3. Intra in afaceri  tanar. Dar nu foarte tanar, cum se crede adesea. Intr-un domeniu nou, care-i  placea inca de mic.

Obs4. Pierde controlul companiei initiale dar infuzia de capital si expertiza partenerilor noi  duc afacerea mult mai sus. Partea lui devine astfel mult mai mare decat daca ar fi ramas “seful” unei companii mici, majoritar pe putin e mai naspa ca minoritar pe mult.

Obs 5. Iese din afacere, fiind milionar. Decizia pare sa nu fi fost a lui ci a majoritarului. Norocul?

In noiembrie 1999 infiinteaza , impreuna cu Greg Kouri (se spune ca e mentorul sau), folosind 10 milioane din banii primiti pe Zip2,  compania X.com, un fel de banca online, la origine.

Peste un an, in 2000,  X.com fuzioneaza cu Confinity, principalul concurent, detinator al serviciului de transfer de bani PayPal. Compania se va numi X.com, pana in 2001 , cand isi schimba numele in PayPal.

In septembrie 2000 apar frecusuri si Elon Musk este schimbat din  functia de CEO cu cofondatorul Confinity.

In 2002 PayPal este cumparata de eBay cu 1,5 miliarde de dolari. Partea lui Musk a fost proportionala cu actiunile detinute:  165 milioane dolari!

Sa recapitulam faza a doua:

- in 1999 Elon vinde Zip 2 si are 22 milioane, partea lui. Investeste 10 in X.com

- in 2000 fuzioneaza cu principalul concurent din piata, si se axeaza pe transferul de bani

- tot in 2000 este inlocuit din functia de CEO. Ramane in board, dar nu mai este “seful cel mare”

- in 2002 exit, probabil ca nici acum nu a fost decizia lui. Face insa 165 de milioane (din alea 10 bagate initial)

De notat:

Obs. 6 Se cam fuzioneaza cu principalul concurent.

Obs. 7 Important este ca fuziunea sa produca o companie mai valoroasa decat suma lor. Important este nu sa fii tu seful, ci partea ta sa valoreze cat mai mult.

Obs. 8 Pare sa fi contat mult cu cine s-a asociat (ma rog, cu cine a fuzionat). Primii (Mohr Davidow) schimba strategia si vin cu bani, ceilalti (Confinity) au un serviciu care are succes de piata urias.

Obs. 9 Exit iarasi decis de altii (asa pare). Norocul?

Am ajuns in 2002, un an de rascruce, cam la fel ca 1995.

In mai 2002 Elon Musk fondeaza Space Exploration Technologies, cunoscuta sub numele de SpaceX. Baga in ea 100 de milioane, doar pana in 2006,  bani pesin.

Asistam la o schimbare de macaz greu de imaginat. De la advertising si transfer de bani ajungem la… colonizarea planetei Marte!

Ce s-a intamplat, ce anume a determinat aceasta schimbare radicala a domeniului de business?

Inca din 2001 Musk incepe sa “sape” pe tema colonizarii planetei rosii, ca scop final, trecand prin dezvoltarea unor sisteme de transport  care sa coste mai putin, in faza initiala.

Bun, sa ne gandim ca suna mult mai “normal” daca nu o baga pe aia cu colonizarea, in fond un scop in sine este si reducerea costurilor calatoriilor cosmice, lansarea satelitilor sau aprovozionarea Statiei  Spatiale Internationale.

De acum incep sa apara ideile cu adevarat “nastrusnice”, care te fac sa te intrebi daca omul este un geniu cu adevarat sau doar unul imbatat de propriul succes. O sa incerc sa deslusesc cum stau lucrurile urmarind “ïstoria” faptelor.

Tocmai fusese inlaturat din functia de CEO la PayPal si face excursii in Rusia cautand piese refolosibile de la ICBM-uri (rachete balistice intercontinentale).

Suna aiurea de tot: americanii cumpara piese rusesti refolosibile!

Ca sa colonizeze Marte!

Si sa faci din asta o afacere rentabila!

Sa fim sinceri, pare o nebunie. Dar omul a bagat niste bani buni si probabil ca nu a innebunit brusc, de prea mult bine.  A testat o idee. Ar fi prea simplu, chit ca shorterii bat toba pe orice e mai greu de acceptat.

Sa revenim. In 2001, cum ziceam, merge in Rusia impreuna cu prietenul sau Adeo Ressi si cu un tip care lucra in industria aerospatiala, Jim Cantrell, incercand sa cumpere ICBM-uri refolosibile in scopuri pasnice. Nu e bagat in seama, cum e si normal,si echipa pleaca cu mana goala.

Revin in 2002 , insotiti de cineva care chiar stia ce e aia o racheta sau un satelit, si li se ofera , cu 8 milioane, o racheta ruseasca. Lui Musk I se pare scumpa si nu o cumpara. Ba se si infurie! Cam tarziu, dar intelege ca nu rusii sunt solutia.

Face niste “socoteli”  si ajunge la concluzia ca materia prima este undeva la 3% din valoarea unei rachete, restul fiind valoarea adaugata. De ce sa nu produca el acea valoare? Organizand si moduland produsul  ar iesi un pret final de cca 10 ori mai mic cu un profit substantial.

Bun, pare frumos, dar omul nu era specialist in rachete. Este o boala binecunoscuta a celor care au un pic de habar si cred ca le stiu in amanunt. Daca era atat de rentabil de ce nu au facut-o altii pana atunci? La macar de trei  ori mai putin si tot ramane un profit imens!

Este un dubiu rezonabil care va trebui lamurit. E chiar asa cum a “socotit”Musk? Daca da, are o bila alba la restul de socoteli, daca nu, trebuie sa fim precauti in evaluarea tuturor “socotelilor”ulterioare.

Ca o paranteza, amicul lui, Ressi, porneste si el in 1994 cu un website, pe care-l vinde in 1997 (suma necunoscuta) O alta firma (tot pe web) infiintata in 1995 este vanduta cu 88 milioane in 2000.

Un traseu asemantor cu al lui Musk, dar care are un parcurs mai putin fericit: investitorii se retrag din afacera Game Trust in 2005, afacerea esueaza  partial si insusi amicul Elon Musk este eliminat din boardul directorilor. Ressi  vinde afacerea in 2007 ramanand cu un gust amar. Aici apare si la el un declic ciudat, incepe sa faca siteuri cu sfaturi si reviewuri pentru antreprenori, ba se baga si intr-un fond de investitii care-i si termina cariera: este acuzat de practici neloiale incercand sa-si elimine partenerul din afacere si este penalizat de un tribunal cu plata unei despagubiri de 3,5  milioane catre partenerul sau. Intra in faliment in noiembrie 2016.

Sa notam ca nu toti colaboratorii lui Musk sunt oameni de succes. Si ca insusi Musk a fost de cateva ori schimbat din functii, nu e un tip infailibil. Asta,  pentru cultisti.

Revenind la SpaceX , lucrurile au decurs altfel. Scopul a fost ajustat, rusii au iesit din ecuatie, cum era si normal, in prima faza se doreste reducerea costului  calatoriei spatiale, fie ca vorbim de marfuri  fie ca vorbim de oameni. Un scop mult mai rezonabil si usor de digerat.

Nu poti vorbi de colonizarea Marte la preturi de miliarde de dolari pe persoana, oricat de “cultist” ai fi.

Dar nici sa nu vezi dinamica formidabila a companiei. Sa  luam doar ultimele realizari.

- numar de angajati >4000 in 2017 (de la 160 in 2005).

- are programate cca 70 de misiuni, in valoare de 10 milarde dolari.

- 2008, dupa 3 rateuri reusete primul zbor cu Falcon 1

- 2012, misiune indeplinita privind  Statia Spatiala Internationala (capsula Dragon)

- 2015 Falcon 9, misiune indeplinita (lanseaza 11 sateliti de comunicatii si se intoarce cu succes pe Terra)

- martie 2017 Falcon 9 face al doilea zbor reusit si aterizeaza in siguranta pe Terra.

Una peste alta compania primeste comenzi, are preturi sub piata si colaboratorii sunt de talia NASA, Google, iar astia  nu se incurca cu toti ageamii.

In plus, lansarile de sateliti comerciali sunt platite cu vreo 62 milioane (Ariannespace cerea  137) Dar isi vor atinge targetul de sub 10 milioane lansarea?   De aici vin banii si nu sunt multi care pot face asta.

Anul acesta se estimeaza incasari de 1,3 miliarde cu un profit de 195 milioane.

SpaceX s-a dovedit, in pofida pesimismului multor shorteri (folosesc termenul de  shorter referindu-ma la carcotasii lui EM), a avut rateuri, dar pana la urma, s-a dovedit singura alternativa viabila la NASA. Care a avut si ea rateurile ei (14 astronauti morti, doua rachete, ma rog, una era naveta, pierdute) dupa cum le-a avut si SpaceX (fara morti)

Am putea spune  ca Musk a reusit unde putina lume credea ca are sanse.

O companie privata face o treaba pe care NASA nu o mai poate face de ani buni. Pe care nimeni nu o mai poate face, acum.

Bun, e cam greu sa crezi ca in 50 de ani vor fi trimisi 1 milion de colonisti pe Marte. Si ca pana in 2024 vom avea primul om pe Marte.

Pare insa rezonabil sa ne gandim ca vor timite turisti superbogati in calatorii pe orbita Terrei. Ca o fi in2018 (la anu`!) sau in 2019 e mai putin important, SpaceX a dat un imbold neasteptat unui segment aproape mort.

Sa notam:

Obs. 10 Musk a dovedit ca poate duce la capat promisuni care pareau irealizabile fara fonduri grase guvernamnetale. A  realizat chiar costuri mai mici vs concurenta clasica.

Obs 11. Companii mari (astia nu dau cu banii in pereti), inclusiv private, au “arvunit” deja zeci de lansari viitoare, dovedind ca au incredere in el.

Obs 12. Reusita nu se masoara doar in banii castigati, ci si in prestigiul castigat, in increderea pe care o inspiri. Increderea care se propaga si la alte afaceri. O fi bine, o fi rau?

Obs 13. A revigorat o industrie paralizata cumva atat de costurile mari cat si de frica nereusitelor (care produc si victime).

(Va urma)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. neamtu tiganu spune:

    Cu cit sunt mai scheptic cind e vorba de Tesla, cu atit sunt mai entuziast sunt cind e vorba de SpaceX si mai ales de participarea lui Burt Rutan, poate cel mai mare constructor de avioane din toate timpurile.
    Apropos, poate se incumeta cineva sa scrie un articol si despre acesta, ca vad ca se poarta biografii.

    Sigur ca pot fi acuzat ca nu sunt obiectiv, si nu sunt.. dar nu pot compara o simpla trotineta Tesla cu ceva care zboara, zboara.. in rest, desigur e fascinant ce se-ntimpla in America, intr-adevar tara tuturor posibilitatilor.

    As putea fi invidios, dar ma consolez ca-n Europa nu ar fi posibil asa ceva.

    • Mircea Modan MirceaM spune:

      Asta cu biografiile e coincidenta, dar pare o idee foarte buna,
      Al meu oricum era promis… fara a intelege omul, experienta si “stilul” e destul de greu sa-i intelegi afacerile.
      Vom ajunge in final si la Tesla :P , dar dupa ce vom sti intreaga poveste.

    • Florix spune:

      @neamtu tiganu

      De ce nu ati emigrat in SUA la Boing, Lockheed Martin, etc. (ce cautati in Germania, o tara in care domneste modelul economic Renan, asigurari medicale si sociale obligatorii, etc?)
      Spre deosebire de SUA, Uniunea Europeana nu este o tara, este o uniune formata din tarisoare care nici macar in aceasi directie nu trag (englezii si polonezii au tras mereu in directii diferite). Zona Euro are o moneda comuna, dar nu are o politica fiscala comuna, nu are o uniune bancara, nu are o uniune a pietelor de capital, samd. Un start-up in Spania sau in Romania de exemplu aceseaza greu capital privat din Danemarca sau din Germania (pietele sunt fragmentate, lipsesc reglementari si legislatii comune, etc). Daca primiti in mana un mezzanine note de la un start-up din Portugalia investiti? Cunoasteti legislatia portugheza? sunteti familiar cu conduitele de audit din Grecia? Imi puteti spune cum sunt protejate interesele investitorilor in San Marino? Cunoasteti definitiile Effektivzins /Nominalzins in Polonia (sau formulele de calcul trebuie explicate separat in anexe la contracte pentru a evita neintelegeri?)

      P.S. despre mai multa integrare a tarilor UE (sau cel putin a celor din zona Euro) nu vreti sa auziti, dar sunteti nemultumiti /frustrati si vreti sa concurati cu SUA sau cu China. Spor la injurat in continuare… asa zisa “Birocratie Bruxelleza” http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/capital-markets-union/

      • neamtu tiganu spune:

        De ce nu ati emigrat in SUA la Boing, Lockheed Martin, etc. (ce cautati in Germania,

        In viata nu faci intotdeauna ce vrei, faci ce vrea nefasta :) , ea a vrut in Germania ca ea e cu pianu si a zis ca amis habar nu au de muzica.. De altfel ma simt f. bine in Ge si mi-a placut enorm jobul si partea tehnica… chiar daca o anumita birocratie, din nefericire frineaza totul. E pacat, Ge are mult potential, dar nu de putine ori il iroseste sau il foloseste aiurea, extrem de multi nemti de valoare s-au dus in USA, pt. a se realiza si pt. a realiza ceva.
        Cine stie, daca ajungeam prin USA poate eram un al doilea Musk, ar fi fost tare stresant.

      • neamtu tiganu spune:

        Cunoasteti legislatia portugheza?

        Domnu nu-mi amintesc sa ma fi interesat de legislatia portugheza si nu prea-mi dau seama ce legatura are cu subiectul. Oricum poate ca aceasta, la fel ca si altele, (aia poloneza?, greceasca, dar si parfumul craitelor) e vinovata de faptul ca-n Europa nu e posibila aparitia unuia ca Musk, ca Gates si, si, si…

  2. Florix spune:

    SpaceX va lansa in acest an racheta Falcon Heavy. Sunt convins ca in urmatorul deceniu, pe langa sateliti comerciali, compania va transporta si turisti in spatiu – pentru inceput in jurul pamantului, apoi ceva mai adanc in spatiu (pana la luna si inapoi) si candva vor ateriza si pe Marte.

    Pe langa calatoriile in spatiu si prin diverse tuburi, Musk se concentreaza foarte tare pe utilizarea inteligenta a energiei electrice. Tesla este unul din produsul obsesiei sale. Cea mai mare fabrica de baterii din lume, electromobilitate (cu modelul Tesla 3 si Gigafactory pune presiune pe toti jucatorii de pe piata) iar cu SolarCity are de gand sa ne inlocuiasca tiglele traditionale de pe acoperisul casei cu unele bazate pe celule fotovoltaice. Musk a devenit unul dintre cei mai creativi si cei mai populari anteprenori din zilele noaste (a devenit si el un “game changer”, o legenda). Bloomberg i-a dedicat o pagina aici – https://www.bloomberg.com/features/elon-musk-goals/

    Chiar daca Tesla este un fel de semi-start-up, in opinea mea, este o activa care trebuie sa apara in orice portfolio (alaturi de alti monopolisti gen Microsoft, Apple, Amazon, Facebook). Shorterii uneori mai castiga (in special cand actioneaza in grup) uneori pierd… ca la tenis. Pe termen mediu si lung insa fundamnentalul invinge mereu (curentii marginali nu au sanse impotriva trendului puternic din mijloc).

    P.S. Tesla planifica noi Gigafactory in Europa, India, probabil si in China. Piata este imensa. https://www.bloomberg.com/news/articles/2017-07-24/u-k-opens-power-grid-to-batteries-in-step-to-save-52-billion

    • Mircea Modan MirceaM spune:

      Musk este fenomenal, dar trebuie sa fim cat mai obiectivi cu putinta.
      Modelul 3 se doreste a obtine punctaje maxime la testele de siguranta, dar modelul S, mai scump, a obtinut “doar” 4 stele (5 fiind maxim)-vorbim de IIHS, nu de NHTSA, primii au un test suplimentar. Nu stim inca ce scor va obtine modelul 3…sa speram ca mai bun.
      Productia de serie promisa a incepe luna asta dezamageste. 30 buc! 100 in august! OK, e clar ca asa ceva nu este serie ci doar serie zero. Acum se fac reglajele fine la productia promisa (cca 5000 buc/luna). Eu o vad abia in 2018 sa treaca de 1000 buc pe luna.
      Piata a penalizat aceste lucruri, dupa o crestere (TSLA) de la 307 dolari pana prin zona lui 380 a urmat o cadere (dupa testul care nu a ieusil la maxim) la sub 320.
      Nu este foarte usor sa aduci o masina la maxim la toate probele de siguranta.
      In plus trebuie sa tinem cont de concurenta care pare sa se fi hotarat sa bage bani buni in domeniu. Toti greii din industria auto par sa ia acum in (foarte) serios alternativa electrica.
      Au experienta mult mai mare in productia de serie, bani multi, linii care se pot adapta, forta de munca calificata in domeniu si este doar p problema de timp pana vor ajunge la performatele Tesla. Au deja retele de service pe care le pot moderniza si pentru EV.
      Tesla este obligata sa se miste repede, sa nu rateze anul 2017 si, mai ales, 2018, “inecand” piata cu modelul 3.

    • Actionar spune:

      @Florix

      Tesla e o actiune cu un grad foarte mare de risc. Eu m-as tine departe de ea. E foarte umflata si performanta ei depinde de unele decizii politice pe care poate ca Musk o sa le influenteze, poate nu.

      Cind exista firme americane cu o evolutie care seamana cu o linie inclinata dreapta ascendenta pe ultimii 5 ani mi se pare stupid sa investesti intr-o firma care n-a avut vreodata profit doar pentru hype-ul din presa.

      http://www.zerohedge.com/news/2017-05-03/tesla-burns-through-620-million-loses-13000-car-made-ahead-model-3-launch

  3. Dan spune:

    O perspectivă interesantă despre Tesla:
    https://singularityhub.com/2017/07/24/this-is-teslas-greatest-competitive-advantage/

    SpaceX este o abordare specială – câți știu că marile firme (United Space Alliance, altele) proiectează și realizează proiectele, rachetele, și apoi adaugă profitul de rată fixă 10%, profit garantat, neavând vreun stimulent pentru eficientizare, că de, statul plătește.Mutarea cursei spațiale de la state (SUA, URSS/Rusia, China) pe privat – SpaceX, Virgin Galactic, este echivalentul trecerii de la caravelelle Isabelei de Castilia la navele corsarilor englezi sau la liniile maritime ce transportau călători și mărfuri.

    • neamtu tiganu spune:

      Ca sa se-nteleaga mai bine recomand aceasta conferinta a lui Burt Rutan
      https://www.ted.com/talks/burt_rutan_sees_the_future_of_space?language=de

      Marele umanist Obama nu e strain de distrugerea industriei spatiale..

      http://thehill.com/blogs/congress-blog/technology/322918-how-barack-obama-ruined-nasa-space-exploration

    • Mircea Modan MirceaM spune:

      Imi place mult BMW i3-ul…daca omul are dreptate si modelul S este mult mai tare (n-am condus) este un argument solid. In plus i3 este net inferior la performate, chiar si fata de modelul 3 (care e mai ieftin) , atat la autonomie cat si viteza. Daca si interiorul e mai naspa mai au mult de sapat pana sa-i ajunga pe Tesla din urma. Proiectul i a inceput in 2007. Si nu la un start-up. E greu sa recuperezi avansul Tesla, dar in cativa ani probabil ca se vor apropia mult. Chestia esta ca nici Tesala nu va sta pe loc :P

    • Vlad spune:

      Interesant, intr-adevar. Omul da dovada de pragmatism si a raspuns abil provocarilor economice si tehnologice.

      Interesanta e si comparatia pe care o faceti cu corabiile. Imi aduc aminte ca am vazut un documentar despre evolutia tehnologiei navigatiei, de la stabilitate la viteza de propulsie la navele de croaziera de dimensiuni impresionante.

      Oricum in spate e multa munca, vazusem un interviu cu Elon Musk pe LinkedIn si spunea ca obisnuia sa lucreze undeva la vreo 100 de ore pe saptamana dar a redus numarul parca undeva pe la 80 intrucat era prea mult.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Modan


Mircea Modan

Antreprenor, inginer proiectant. Citeste mai departe


E randul tau

...primul e termenul curent, din lat. culus. Cu ani în urmă, cineva i-a pus exact această întreb...

de: Funeriu

la "Întâmplări lingvistice triste, hazlii și puțin indecente. Astăzi despre spelling"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)