Home » Media / Tech »Opinie » Citesti:

Andreea Marin între oameni, animale și OTV

Brindusa Armanca ianuarie 30, 2013 Media / Tech, Opinie
7 comentarii 1,894 Vizualizari

“Sunteţi oameni sau animale? Era să facem accident, copiii ambii plâng în casă…Suntem într-un moment greu din viaţa noastră şi nu avem nevoie de o aşa mizerie!”, s-a răstit Andreea Marin la jurnaliștii aflați în urmărire la întoarcerea din concediul de divorț din Dubai. Este reversul medaliei în epoca maximei tabloidizări a presei: celebritatea are nevoie de mass-media, foamea de senzațional este stimulată pe toate căile fiindcă știrile pozitive, nu-i așa, nu sunt știri, se etalează pe facebook detalii intime, de la fotografiile copiilor la ultimul costum de baie achiziționat, se inventează conflicte, se simulează scandaluri pentru a ține trează atenția. Facem diferența între mahalagismele Oanei Zăvoranu sau ale dezbrăcatelor care apar în emisiunile mondene și calitatea de vedetă a Andreei Marin câștigată cândva la TVR și a ușuraticului soț/solist, dar malaxorul scandalului public este același. Un mesaj indignat postat pe rețeaua de socializare de Andreea Marin moralizează aceeași presă care i-a ridicat postament de vedetă: ”Ce trebuie să se întâmple ca să înțelegeți că ați mers prea departe?!…Cât e de dificil de înțeles că exista și oameni care știu să își rezolve problemele în mod civilizat și nu își doresc să își transforme viața într-o telenovelă, nu vor să își spele rufele în public, participând la tabloidizarea României? Cât trebuie să suporte copiii noștri pentru a satisface curiozitatea Dvs. maladivă și interesele Dvs. pur comerciale?”. Observații corecte dar și ipocrizie, dacă punem la socoteală că Andreea și-a atacat o rivală pe scenă, în văzul publicului, cerându-i să mărturisească dacă Ștefan Bănică este tatăl copilului ei, că familia Bănică și-a anunțat divorțul pe FB, apoi s-a pus pe criticat jurnalismul de scandal, tot pe rețeaua de socializare, fiindcă nu respectă protecția minorilor, dreptul la viață privată, la imagine, înscrise în Codul civil la art.73 .

OTV, campionul incontestatibil al fenomenului de tabloidizare în audiovizual redenumită și ”otevizare”, unicul post de televiziune care a produs un partid și l-a promovat în parlament, a dispărut brusc din toate grilele: prin Decizia 45 din 22 ianuarie 2013 CNA a retras firmei Ocram licența canalului pentru neplata unor amenzi. Sancțiunea este prevăzută la art.57 din Legea Audiovizualului. Ne delimităm de șirul de lamentații și alerte privind încălcarea libertății presei prin întreruperea difuzării acestui post. Argumentele sunt numeroase: OTV a acumulat între 2009 și 2012 amenzi în valoare de 1,17 milioane RON, niciodată plătite deși legea obliga achitarea lor înainte de contestarea în justiție (prevedere modificată abuziv prin Ordonanță de guvernul Ponta la finele anului trecut), într-un dispreț declarat, expus și repetat față de lege. Campania electorală permanentizată, sancționată și ”post-mortem” (cum ingenios titra presa zilele trecute), răfuielile cu adversarii în termeni egalați doar de Antena 3, natura mizerabilă a subiectelor și personajelor, toate acestea n-au putut fi oprite până acum prin nicio altă măsură, morală, legală sau administrativă. OTV a mai fost scos de pe piață în 2002, dar atunci jurnaliștii și liderii de opinie au manifestat o solidaritate eficientă și naivă, în numele unor principii pe care ulterior OTV le-a încălcat și le-a tăvălit în mocirlă, ducând senzaționalismul la extrem. Dan Diaconescu a transformat televiziunea într-un instrument de îmbogățire și șantaj, făcând obiectul mai multor dosare penale despre care nu se mai aude nimic, cum nici de acționariatul difuz, camuflat prin Cipru. Nu mai puțin, OTV este un instrument politic, drept care acum avortonul său, PPDD, se adresează ”forurilor competente”, Parlamentului, comisiilor de cultură și mass-media, invocând abuzul politic. Etalând o bogăție din care nu lipsește niciun ingredient al parvenitismului strident, patronul-șef de partid a spălat cu succes creierul unui tip de electorat care nu-l va urma pe Internet, unde s-a mutat, sperând că va reuși prin tertipuri avocățești să iasă din clinciul legalității. Celălalt post deținut de Dan Diaconescu nu mai este preluat de firmele de cablu după ce a fost scos de pe lista ”must-carry”. Sperăm ca Dan Diaconescu și acoliții lui să nu se mute cu arme și boscheți pe B1TV. În opoziție cu argumentele din Evenimentul zilei ale lui Ion Cristoiu, credem că retragerea licenței OTVeste o măsură de asanare a peisajului mediatic românesc, de eradicare a șmecherismului, a imbecilizării și susținem CNA în aplicarea severă a legii. Dacă e ”balon de încercare” , iar CNA este imparțial și de bună-credință în frunte cu noua sa conducere, atunci ar trebui să urmeze Antena 1 și Antena 3, pe locurile subsecvente OTV-ului în topul pe 2012 al televiziunilor sancționate.

Articol apărut și în revista 22

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. filip spune:

    Intr-adevar, stimata doamna, era timpul ca acest post imund numit OTV sa fie retras din spatiul public si bagat cu grija intr-un loc intunecat si rece, de unde sa nu mai otraveasca cu efluviile sale aerul pe care il respiram. De data asta chiar nu cred ca e un abuz, pur si simplu DD e cel care a abuzat de rabdarea CNA si care a mizat pe faptul ca “inamicii” lui si ai partidului/post TV nu vor dori sa il victimizeze. Acum pe internet va avea mai putini adepti, sa speram ca multi il vor uita curand.

    • Alin spune:

      Nu mi-aș face griji. ”Oteviștii” se descurcă greu și cu butoanele de la telecomandă. Rămîne de văzut dacă D.D. va reveni în televiziune în vreo formă sau alta.
      OTV, Antene …mai sînt și oamenii din spatele lor, ”echipele”. La OTV nu cred să fie cine știe ce, dar la Intact cred că e o mică armată de ”butona(n)ți”.

      Cît despre Andreea Marin, știți, îmi aduce aminte de povestea lui Samson după ce i s-a tăiat părul. Dacă frumusețea nu vine din interior, pe măsură ce înaintăm în vîrstă frumusețea tinereții slăbește, rămîne doar o carcasă, un umeraș pentru hainele ”de firmă”.

      Mi-a dat viața norocul de a mă afla în prezența cîtorva femei, nu foarte multe, excepțional de frumoase. Știm cu toții bine că un bărbat, mai ales unul mai tinerel cum eram eu pe-atunci, poate fi uneori copleșit de frumusețea unei femei de nu mai poate lega două gînduri. Secretul meu (să nu spuneți mai departe) era să mă uit prin ele și să le ascult. Cînd ”interiorul” este gol asta nu întîrzie să se simtă. Îmi aduc aminte distinct de vocea ca un scrijelit a Andreei Marin cu ”Surprize! Surprize!”. Ei bine, stimato, surpriză! Ai îmbătrînit și devii din ce în ce mai urîtă, mai tu însăți.

      Iertați-mă doamna Armanca, dar femeia asta mi-a fost tare antipatică dintotdeauna. Atîta frumusețe irosită pe prostii…Mă opresc aici.

  2. Matei Alexandru spune:

    Stimata doamna, daca vom vedea efectele si nu vom incerca sa amelioram cauza primara a tuturor acestor comportamente, nu vom schimba nimic. Nu interzicerea OTV-ului este solutia. Va aparea alta si alta. De fapt nici nu mai e nevoie de vreme ce toate s-au otevizat. Trebuie sa constientizam si sa militam pentru solutia corecta, grea si de durata, si anume efortul de civilizare a societatii in ansamblul sau. Pana nu vom avea o educatie (in sens larg) corespunzatoare, pana nu se vor schimba gusturile si valorile, nimic esential nu se va modifica. Daca degradarea se produce natural, fenomenul invers este extrem de dificil de realizat, dar absolut necesar. Si tot asa vom putea schimba si clasa politica. Cu cat efectul civilizator se va extinde vor apare si reprezentantii politici pe masura.

    • Anonim spune:

      ” atunci ar trebui să urmeze Antena 1 și Antena 3 “…
      Atata timp cat exista “cumplita” sanctiune de intrerupere a emisiei pentru cateva minute in locul amenzii usturatoare si aducatoare de bani la buget, nu este nici o sansa de a vedea asa ceva.

      • Alin spune:

        Asta ar fi grozav. Prostia să coste și să aducă bani la buget. Șmecheria este să ne asigurăm că amenda va fi suficient de mare și banii suficient de bine folosiți ca să contracareze efectele adverse ce decurg din funcționarea acestor ”pușculițe”. Asta deja e destul de complicat pentru că ne lovim de voința politică.

  3. euNuke spune:

    Mulţumim din inimă conducătorului iubit, tovarăşul VV Ponta, şi Partidului glorios, că ne-au scăpat de năpasta frivolităţii oteviste, căci, iată cum după lupte seculare care au durat 23 de ani, binele a învins prin braţul neînfricat al premierului şi prin lupta neobosită a oştenilor săi din CNA, iar de-acum ţara poate in sfîrşit să se bucure de o maximă seriozitate şi să înainteze către progres într-un climat politic favorabil, ancorat in sinergii productive in care oamenii de bine vor putea conlucra nestînjeniţi de forţele retrograde şi duşmănoase pentru edificarea unui consens naţional fără de care propăşirea ţării ar fi imposibilă. Jos mondenii şi fufele! Sus Taxele! Trăiască solemnitatea momentului! Usele şi masele luptă pentru patrie! Urrrraaa! Urrrraaa!

  4. Ando spune:

    Si cum ar spune o mare oaie USL: “Sa-mi bag bip in toata antena3 si bip dan kakatul voiculescu”. Doamne fa o minune si arunca-i pe acesti nenorociti, acesti ciutaci, retaradati nevrotici gen badea si gadea in neant….mare rau au facut toti acestui popor. Pot spune ca papusile ponta&co erau doar niste patetici fara aceste fiare.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Brindusa Armanca


Brindusa Armanca

Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timi... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)