duminică, mai 19, 2024

Caraghioslâc politic în toată regula petrecut sub ochii noștri

Așa după cum anticipam în comentariul Conform desfășurătorului? publicat sâmbătă, 8 februarie, premierului desemnat joi nu i-a trebuit decât foarte puțin timp pentru a putea depune programul de guvernare și lista miniștrilor ce ar urma să facă parte din guvernul Orban 2.
Lista ministeriabililor este identică cu aceea a miniștrilor trimiși la vestiare de majoritatea parlamentară miercurea trecută în vreme ce programul de guvernare reprezintă doar o actualizare a celui cu care primul guvern Orban a obținut votul de învestitură la data de 4 noiembrie 2019. Sunt totuși în cuprinsul lui și câteva modificări dintre care cea mai semnificativă este atenția acordată de noul posibil Executiv legilor justiției. Care ar urma să fie redezbătute, ameliorate, modificate. Mai întâi în organisme de specialitate și apoi în Parlament. Ceea ce în sine nu ar fi rău defel. Numai că, având în vedere faptul că prim-vicepreședintele PNL, doamna Raluca Turcan, a declarat încă de la sfârșitul săptămânii trecute că parlamentarii partidului vor vota contra învestirii guvernului condus de dl. Ludovic Orban, adică împotriva propriului Executiv, mi se pare cum nu se poate mai îndreptățită întrebarea dacă îmbunătățirile respective nu sunt făcute doar de ochii lumii. Mai exact cu scopul de a-i enerva încă și mai tare pe parlamentarii PSD, poate că și pe cei ai ALDE, astfel încât căderea guvernului Orban 2 să fie una cum nu se poate mai sigură. Și astfel să vină rândul guvernului Orban 3 căruia i se pregătește exact aceeași soartă. Căderea. Așa având cale deschisă alegerile anticipate.
PNL crede în ceea ce i se pare a fi steaua lui norocoasă care pentru moment înseamnă organizarea de alegeri anticipate, pesemne încurajat de o declarație a secretarului general al PSD, dl. Paul Stănescu, la fel de expert în politică ca și în “artimetică”. Numai că PNL sau, mai corect spus, o parte din conducerea acestuia are urechi să audă doar ceea ce îi convine. Face deliberat abstracție de situația caraghioasă în care se pune cu mână proprie și nu ține seama de ceea ce a spus tot duminică președintele interimar al PSD, dl. Marcel Ciolacu. Or, e vorba despre declarații mult nuanțate în comparație cu “din topor” ale d-lui Stănescu. Declarații care, în mod firesc, ar trebuie să îi pună ceva mai serios pe gânduri pe toți peneliștii cu responsabilități și funcții. Îndeosebi pe d-na Turcan, pe dl. Rareș Bogdan, dar și pe președintele Iohannis. Pe toți cei ce visează cu ochii deschiși la anticipate. Fără să observe că PSD ia în calcul serioase operațiuni de contestare a legalității noilor formule guvernamentale dar și a constituționalității desemnării în funcția de premier a d-lui Ludovic Orban. Adică tragerea sistematică de timp până la momentul în care organizarea de anticipate va fi cu desăvârșire imposibilă. Sesizarea luni a CCR în legătură cu redesemnarea în funcția de prim-ministru a d-lui Ludovic Orban demonstrează că dl. Marcel Ciolacu nu se ține de glume. Tot luni CExN al PSD a adoptat o strategie care în principal vizează exact punerea de piedici liberalilor. PSD a recurs la o ambiguitate a discursului, nu spune clar că ar vrea alegeri anticipate, afirmă doar că nu li s-ar opune. O face fiindcă nimănui nu îi e chiar foarte clar ce vrea în realitate electoratul.
Neîndoielnic, PSD a câștigat electoral prin demiterea primului guvern Orban. În primul rând, a scăpat de iminența desfășurării alegerilor locale în două tururi de scrutin. A arătat și că guvernul PNL nu este nicidecum unul infailibil și că social-democrații au încă forța de a face marile jocuri pe scena politică din România.
Se vor mulțumi însă pesediștii doar cu asta? Adică cu speranța că alegerile parlamentare anticipate organizate concomitent cu cele locale îi vor mobiliza și activul, și electoratul. Nu ia în calcul oare șefimea PSD și varianta că o rămânerea în stand by, respectiv condamnarea la interimat până în noiembrie-decembrie 2020 a guvernului Orban 1, îi poate fi încă și mai avantajoasă căci ea implică facilitarea erodării liberalilor?
La rândul lor, șefii liberalilor nu țin totuși seama de daunele de imagine pe care le presupune respingerea propriului guvern de înșiși parlamentarii partidului? Instabilitatea politică se conjugă azi în România și cu frământările din rândul puterii judecătorești. O atare situație relativ complexă nu dă tocmai bine în ochii străinătății. Nici în cei ai organismelor europene de la Strasbourg și Bruxelles, și nici în cei ai NATO . Ce pol de stabilitate mai poate pretinde că este România câtă vreme țara s-a situat parcă deliberat în zodia imprevizibilului, iar guvernanții ei vând electoratului blana ursului din pădure?
Liberalii clamează că fac totul în numele dorinței de mai bine. Mai binele cui ? Al românilor ? Sau numai al binelui partidului ? Nu cumva PNL acționează în felul în care o face, asumându-și nenumărate riscuri preponderent din dorința bătutului fierului cât e cald ? Astfel încât să dobândească prin alegeri democratice dreptul de a guverna singur. Îndeosebi fără sprijinul atât de capriciosului USR-PLUS. Care se vede de la o poștă care nu e defel pe placul președintelui Iohannis.
Către o atare ipoteză pare să ducă cu gândul o declarație de la sfârșit de week end a d-lui Dan Barna. Problema e dacă un viitor guvern monocolor PNL este cu adevărat și necondiționat în interesul țării. Dar și dacă venirea lui la putere merită prețul reprezentat de caraghioslâcul politic ce se petrece sub ochii noștri chiar în aceste zile.
Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. „PNL crede în ceea ce i se pare a fi steaua lui norocoasă care pentru moment înseamnă organizarea de alegeri anticipate…”

    Articolul arată, cum nu se poate mai bine, că pentru stabilitatea politică a României, este necesar să fie organizate alegeri anticipate.

    Este nevoie urgentă ca majoritatea parlamentară PSD-ALDE-UDMR, care a guvernat dezastruos, în favoarea grupului infracțional organizat care a capturat statul, să fie înlăturată, pentru binele cetățenilor români, al națiunii.

    Astfel că, dacă un partid, oricare partid, schimbă majoritatea pesedistă, o face în primul rând înspre binele României și abia apoi în folos propriu.

    PNL nu poate înfăptui reformele absolut necesare în actualele condiții, iar guvernul este permanent sabotat de parlamentul dominat de PSD. Oricât am iubi PSD și de dragi ne-ar fi cleptocrații, realitatea ne obligă să recunoaștem că voința electoratului, nu „steaua norocoasă” a PNL este necesar să fie pusă în acord cu reprezentarea ei în parlament.

    Dacă nevoia României de democrație și interesul public [inclusiv al meu] sunt numite „steaua norocoasă” a PNL, atunci, eu, cetățeanul plătitor de taxe mă simt jignit. Și, de ce aș merita asta ?!…

  2. Scena politică se schimbă, adică din scenă devine arena circului în care evoluează tot felul de clovni care asigură tranziția de la prostia țărănească pesedistă la zmekeria provincială penelistă în care își face locul și oleacă de umor de chelner, și puțină țîfnă de casier de supermaket ajuns pe post de șef de raion. Nu mai avem Andrușcă, avem Florinel Roman din Argheal care-i șef de grup PNL și ”cere la Dragnea” ceva sau îi trimite pe pesediști ”să jure la Dragnea” credință. Cretinii ăștia veseli își închipuie că sînt pe cai mari, se cred vicleni și au impresia că au prostit electoratul sătul de țopîrlanii lui Dragnea, așa că acum, dacă se grăbesc suficient și pulimea încă nu s-a prins cam ce au ei în cap, vor călări România patru ani și vor putea fura liniștiți băgînd lozinca lui Dragnea că sînt aleșii poporului și nu trebuie deranjați. Fiindcă răbdarea prostimii s-a cam tocit și buletinul de vot care-i pungociul cu parale s-a subțiat, s-ar putea să aibă surprize.

    • @cetățeanul turmentat _ „Cretinii ăștia veseli …”

      Așa cum remarcam în comentariul meu anterior, exprimările jignitoare nu sunt de dorit, măcar pentru că atrag reacții similare și compromit dialogul.

      Apoi, din respect și compasiune pentru cei suferinzi…
      „cretinism sn [At: DA / Pl: ~e / E: fr crétinisme sau cretin + -ism] 1 Boală (congenitală) în primii ani ai copilăriei, cauzată de dezvoltarea insuficientă a creierului, asociată cu o insuficiență a tiroidei, care se manifestă prin tulburări în creștere, prin înapoiere mintală. ” ( MDA2, 2010).

  3. Toata tara astepta (sau poate nu )cu sufletul la gura cum se va termina toata aceasta situatie ce cuprinde atit decizii politice ale partidelor din parlament cit si decizii ale presedintelui si CCR-ului . Din capul locului trebuie spus ca deciziile CCR-ului au valoare ca modalitate de punere in aplicare in viitor , ele pot favoriza doar politic (electoral )o parte sau alta aflata in conflict . Procedura de ANTICIPATE a inceput o data cu depunerea in parlament de catre noul guvern ORBAN (ce prezinta cu mici modificari un nou program de guvernare ) si timp de 60 de zile parlamentul are obligatia constitutionala de a investi sau nu un guvern (in cazul nostru guvernul ORBAN 2 ). Exista doua situatii posibile . Fie guvernul pica de doua ori si presedintele dupa consultari cu sefii celor doua camere dizolva parlamentul si se fac ALEGERI PARLAMENTARE ANTICIPATE , fie guvernul este votat pozitiv si intra in functiune ,situatie in care premierul ORBAN da un OUG cu tema Alegeri Parlamentare in doua tururi de scrutin . Posibilitatea de prelungire ,de neparticipare la sedintele parlamentului din cvasi motive , nu il interesaza pe presedinte ,este bucataria interna a parlamentului . Daca la sfirsitul celor 60 de zile parlamentul nu este in stare sa voteze guvernul propus sau sa nu il voteze , presedintele va dizolva prin decret prezidential parlamentul dupa consultarile cu sefii camerelor , ce vor arata imposibilitatea formarii unui guvern(faptic ) , decizie ce duce automat la dizolvarea parlamentului (presedintele nu este interesat de nici una dintre motivatiile sefilor de camera ). Foarte interesanta zicerea analistului politic LAZARESCU: În orice caz, Iohannis e, cred, cel mai pragmatic om politic pe care l-am avut după 1990. Aproape mă sperie pragmatismul lui.”In acelasi timp diaspora si posibil si societatea civila din tara sa declanseze o stringere masiva de semnaturi referitoare la CCR si sa declanseze un referendum concomitent cu alegerile parlamentare pe aceasta tema . Cred ca totusi este nevoie pe scena politica existenta unui partid de stinga (eventual un PSD reformat) dar pentru aceasta PSD trebuie sa accepte alegerile parlamentare anticipate si toate reformele ce vor fi declansate imediat de PNL-ORBAN dupa cisttigarea alegerilor .CCR este totusi institutia care are competenta juridica cea mai ridicata din tara si cred ca va contribui si ea incepind cu aceste alegeri anticipate (a cerut si reclamantului si celui reclamat puncte de vedere )la democratizarea tarii prin decizia pe subiectul declansat de PSD referitor la numirea lui ORBAN ca nou premier . Oricum cererea PSD este doar de forma (pentru a fideliza parte de electorat ) iar juridic nu poate sustine aceasta cerere (de aici si cererea trimisa de catre CCR )Dar ca ultima intrebare ce credeti ca va accepta PSD.?

    • @ Mafalda
      Foarte interesanta chestiunea cu …” dizolvarea parlamentului prin decret prezidential”… Ne puteti spune si articolul din Constitutie? Oare de ce nu a procedat si presedintele Basescu la fel dupa guvernul Negoita?

  4. Toata tara astepta (sau poate nu )cu sufletul la gura cum se va termina toata aceasta situatie ce cuprinde atit decizii politice ale partidelor din parlament cit si decizii ale presedintelui si CCR-ului . Din capul locului trebuie spus ca deciziile CCR-ului au valoare ca modalitate de punere in aplicare in viitor , ele pot favoriza doar politic (electoral )o parte sau alta aflata in conflict . Procedura de ANTICIPATE a inceput o data cu depunerea in parlament de catre noul guvern ORBAN (ce prezinta cu mici modificari un nou program de guvernare ) si timp de 60 de zile parlamentul are obligatia constitutionala de a investi sau nu un guvern (in cazul nostru guvernul ORBAN 2 ). Exista doua situatii posibile . Fie guvernul pica de doua ori si presedintele dupa consultari cu sefii celor doua camere dizolva parlamentul si se fac ALEGERI PARLAMENTARE ANTICIPATE , fie guvernul este votat pozitiv si intra in functiune ,situatie in care premierul ORBAN da un OUG cu tema Alegeri Parlamentare in doua tururi de scrutin . Posibilitatea de prelungire ,de neparticipare la sedintele parlamentului din cvasi motive , nu il interesaza pe presedinte ,este bucataria interna a parlamentului . Daca la sfirsitul celor 60 de zile parlamentul nu este in stare sa voteze guvernul propus sau sa nu il voteze , presedintele va dizolva prin decret prezidential parlamentul dupa consultarile cu sefii camerelor , ce vor arata imposibilitatea formarii unui guvern(faptic ) , decizie ce duce automat la dizolvarea parlamentului (presedintele nu este interesat de nici una dintre motivatiile sefilor de camera ). Foarte interesanta zicerea analistului politic LAZARESCU: În orice caz, Iohannis e, cred, cel mai pragmatic om politic pe care l-am avut după 1990. Aproape mă sperie pragmatismul lui.”In acelasi timp diaspora si posibil si societatea civila din tara sa declanseze o stringere masiva de semnaturi referitoare la CCR si sa declanseze un referendum concomitent cu alegerile parlamentare pe aceasta tema . Cred ca totusi este nevoie pe scena politica existenta unui partid de stinga (eventual un PSD reformat) dar pentru aceasta PSD trebuie sa accepte alegerile parlamentare anticipate si toate reformele ce vor fi declansate imediat de PNL-ORBAN dupa cisttigarea alegerilor .CCR este totusi institutia care are competenta juridica cea mai ridicata din tara si cred ca va contribui si ea incepind cu aceste alegeri anticipate (a cerut si reclamantului si celui reclamat puncte de vedere )la democratizarea tarii prin decizia pe subiectul declansat de PSD referitor la numirea lui ORBAN ca nou premier . Oricum cererea PSD este doar de forma (pentru a fideliza parte de electorat ) iar juridic nu poate sustine aceasta cerere (de aici si cererea trimisa de catre CCR )Dar ca ultima intrebare ce credeti ca va accepta PSD.?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro