Cele 5 efecte după dărâmarea lui Grindeanu şi numirea lui Tudose (actualizat)

Toată lumea a vorbit despre efectele politice ale chestiunii, nu le mai reiau. În schimb, aproape nimeni nu a vorbit despre efectele practice şi procedurale şi despre viitor – cu excepţia manipulărilor obişnuite despre cine va fi premier şi dacă Iohannis va dori sau nu “guvernul lui” (nu a dorit, era evident, e mult mai simplu să câştige un nou mandat în 2019 în opoziţie cu guvernul decât să rişte acum o forţare democratică pentru care ar putea plăti cu mandatul, girând nu se ştie ce având în vedere că opoziţia nu a venit cu o alternativă clară).

1. Perioada de interimat

Grindeanu rămâne cu puteri reduse, ca interimar după moţiunea de cenzură, la Palatul Victoria – până la sosirea noului cabinet (şi va mai dura, pentru că trebuie un program de guvernare ajustat, selectarea noii echipe guvernamentale, etc.). Ştiu că aţi uitat de el. Englezii spun despre o oaste de strânsură că este precum trei oameni şi un câine şchiop, poza de pe Facebook-ul lui Victor Ponta, devenită celebră, arăta fix trei oameni, câinele şchiop probabil era şi el prin preajmă.  Vor mai fi necesare câteva zile, probabil, până când instalarea noului cabinet să devină o realitate, cu toate decretele semnate, cu ceremonia de la Cotroceni făcută, cu decretele apărute în Monitor, cu procesele de predare-primire întocmite.

Va trebui să stăm cu ochii ca pe butelie pe aşa-zisul secretar general al Guvernului, Victor Ponta şi pe premierul rămas interimar, precum și pe Augustin Jianu care s-a hotărât taman azi să publice un ordin esențial pentru proiectul e-România care ar putea favoriza una dintre firmele participante la proiect. Ultima dată când a fost la Palatul Victoria, dl Ponta a reuşit să emită o ordonanţă de urgenţă între Crăciun şi Anul Nou care a adus o premieră mondială în materie de educaţie şi drept – posibilitatea folosită pe urmă de un număr de români – de renunţare la titlul de doctor, o chestiune apropo relevantă şi pentru dl Tudose. Plagiatorii naţiunii au fost scăpaţi printr-o singură scrijelitură de penel pe hârtie a fostului doctor în drept (sau actualului doctor în drept, nu ştie nimeni precis) Victor Ponta. Fiecare ministru are posibilitatea unui ultim mic tun în ministerul pe care îl conduce cu demisia ba dată, ba înregistrată, ba retrasă, mai ales că o bună parte din ei probabil nu se vor regăsi în noua formulă.

Ar fi normal, au fost evaluări proaste privindu-i pe majoritatea miniştrilor din partea celebrului domn Vâlcov, domnii miniştri au certificat în fata naţiunii că au mers prost ministerele votând în turmă pentru căderea propriului guvern, care includea propriul portofoliu. În concluzie, dacă au recunoscut că au fost proşti ca miniştrii, au fost evaluaţi ca atare şi au acceptat judecata partidului, măcar să nu îi mai vedem proţăpiţi pe aceeaşi în noua formula guvernamentală, PSD-ul are cu siguranţă o pepinieră de un guvern predominant cu fețe noi. De pildă, eternul domn Meleșcanu pare că se simte foarte bine.

Finalul acestui act va fi cel în care dl Grindeanu va ieşi din Palatul Victoria, probabil cu ficusul în braţe, precum Radu Vasile, iar dl Ponta va ieşi cu ştampila de Secretar General Interimar în braţe. Nu va mai fi în uralele unui stadion întreg, în stilul Kim Ir Sen încercat la prezidenţiale, vor fi cel mult un pâlc de aplaudaci. Până când ies pe uşa din faţă a Palatului Victoria dar pe uşa din dos a istoriei, telefonul va mai țârâi de puţine ori, sistemul este îngheţat în aşteptarea noului guvern, cel vechi este deja, metaforic, într-un tomberon. Cel mult o secretară care  întreabă „şefu, mai vreţi o cafeluţă?”, în rest toată lumea va lua notă de demitere şi telefoanele nu vor mai suna până nu vin următorii.

2. Variantele de premier

Preşedintele avea chiar mai multe opţiuni decât la instalarea cabinetului Grindeanu, când lucra mai mult sau mai puţin cu spatele la zid, după un vot popular răsunător în favoarea PSD. Deşi enervez când mă duc la textul constituţional, sunt obligat să îl invoc. La fel ca la numirea trecută, textul constituţional prevede două posibilităţi – dacă un partid sau o alianţă electorală (gen USL) obţine majoritatea absolută (50%+ 1 mandat parlamentar) participând ca atare la alegeri, atunci se discută doar cu ei. În celălalt caz, în care ne găsim, când niciun grup parlamentar nu are majoritatea pe cont propriu – PSD şi ALDE nu sunt înregistrate ca atare ca o alianță electorală – preşedintele poate numi un premier care în opinia lui poate constitui majoritatea. Este evidentă gafa opoziţiei, în această situație că nu a prezentat un candidat propriu, în această etapă. Nu ar fi putut fi votat şi confirmat, însă ar fi putut mişca suficient de tare, printr-o zgâlţâitură, piesele rămase pe tabla de şah a lui Dragnea. Plus că ar fi fost propulsat peste noapte, în stilul lui Siegfried Mureşan după propunerea făcută de Traian Băsescu, în prima linie a politicii.

Despre fostul susţinător al Băncii Internaţionale de Dezvoltare a lui Sorin Ovidiu Vântu, Florin Georgescu, vehiculat şi el la un moment dat posibil premier, am avut şi am o părere proastă. Să te prezinţi în anul 2017 cu un ersatz al Guvernului Văcăroiu, în condiţiile în care erai ministru când inflaţia era cu trei cifre în România şi magazinele schimbau preţurile zilnic la anumite alimente arată o totală lipsă de viziune. Vorbim de digital economy, de clustere IT, de mezzanine financing, dar s-au găsit unii pe “surse” să susțină în continuare un prăfuit numit ministru de Ion Iliescu când era încă „verde”. De Carmen Dan ex-secretara de şcoală din Teleorman, Lia Olguța Vasilescu pupila „tribunului” Vadim Tudor nu am o părere mai bună, erau variante şi mai proaste decât Mihai Tudose. Nu că Tudose vine fără bagaj (firma cu soacra fostului şef SRI Brăila, nenumărate legături cu şcolile de securitate şi apărare, teza suspectă de plagiat), însă nu îl va putea nimeni bănui că este teleghidat minut cu minut de Dragnea.

3.  Variante de miniştri

Ar fi putut ieşi ceva bun din toată această bulibăşeală, deşi ar fi fost o premieră. Un guvern nou cu Cristian Socol la Finanţe, Adrian Marius Dobre la Muncă, Sorin Moise la Transporturi, Ioan Mircea Pascu la Interne sau la Apărare, Rovana Plumb la Ministerul Mediului,  Sorin Ducaru la Externe, Alexandru Petrescu înapoi la Energie, Răzvan Theodorescu la Cultură, cu puţină forţare Corina Creţu sau Cătălin Ivan la Fonduri Europene şi responsabilă de bucata din MAE care pregăteşte preşedinţia din 2019 şi cineva gen Anton Hadăr la Educaţie.  Însă Dragnea nu va merge spre astfel de soluţii raţionale, sunt fără telecomandă, nu sunt potrivite. Vom avea slujnicul lui Bădălău în continuare la Transporturi (ştiţi cum îl cheamă?), slujnica lui Dragnea fostă secretară (nici nu contează numele) la Interne, regionala şefă inclusiv peste generalii de la Doi şi un Sfert (te umflă râsul), slujnica a doua la fonduri și dezvoltare, iar premierului i se va cere iniţial să se mişte, să se încrunte şi să zâmbească şi să facă tot ce îi cere stăpânul. Nu va dura mult figura, însă. Tudose va constitui din primul moment un centru alternativ de putere la Palatul Victoria. Ba mai mult, am vaga senzaţie că va primi fie şi printr-un non-combat sprijin în acest sens de la Cotroceni. Iar bătrânelul energic Tudorel Toader va rămâne la Justiţie, cu o presiune mai mică de la Dragnea. Premierul va avea interes să dispară competiția din partid, deci să se miște mai încet propunerile pe justiție.

4. Majoritatea parlamentară

În veselia generală că, vorba unui comentator, Dragnea pare că a călcat pe o greblă care i s-a întors în dinţi, lumea pare să fi ratat complet efectele pentru România. Indiferent de configuraţia viitoare, Guvernul României (sau Guvernul Dragnea 2, dacă vreţi) va fi mai slab politic şi se va baza pe o majoritate fragilă, mult erodată. Deşi sunt convins că vor mai fi câţiva oameni care, desigur „din interes naţional” vor descoperi mirosuri foarte atrăgătoare la ciolanul puterii, ei nu vor compensa rebelii lui Ponta şi pâlcul plecat din ALDE. Adevărul este că fără voturile minorităţilor naţionale (care, apropo, acţionează corect şi democratic în interesul propriilor grupuri reprezentate, stabilizând în general majorităţi şi acum grăbind demiterea unui guvern rămas fără susţinere politică) ar fi fost dificil de dărâmat domnul Grindeanu, care juca la cacealma şi găsise vreo trei care să îl susţină să rămână lângă borcanul cu miere al puterii, chiar dacă nu există stabilitate politică.

Concluzia o ştiţi – o premieră mondială prin dărâmarea propriului guvern cu critici publice cu tot. O nouă premieră mondială – repropunerea celor care au fost tâmpiţi săptămâna trecută, slabi, neperformanţi şi cu multe teme din programul de guvernare nefăcute drept miniştrii competenţi şi buni în această săptămână. Oricum, memoria politică fiind de scurtă durată, fracturile logice nu sunt penalizate atât de serios cum ar trebui într-o democraţie matură, lumea peste câteva săptămâni va şi uita cine a fost Grindeanu.  Iar pentru cei care au sperat că se poate da peste cap aritmetica parlamentară, trista realitate în care se zbate România în acest moment este că un Liviu Dragnea în prag de a doua condamnare are în continuare în buzunar singura configuraţie solidă, prin parteneriatul cu ALDE, pentru impunerea unui nou guvern. Aritmetica poate fi stricată doar prin traseism sau alegeri anticipate, ambele nu sunt de dorit.

5. Realitatea economică

Evident, turcul plăteşte, cum se spune, turcul fiind în acest caz românul obişnuit. Toată harababura, tot circul, fiţele şi fentele sunt de fapt pe banii noştri. Nu s-au amânat doar majorările de salarii printr-o piruetă Tsukahara a Olguței Vasilescu ce ar fi făcut-o invidioasă şi pe Nadia Comăneci, dar decontul bugetar a fost amânat. Pe final de an, lipsa de încasări va deveni vizibilă, mai ales în contextul realităţii că 25%-30% din bani se folosesc pe ultima parte a anului. Slăbiciunea structurală a ANAF va deveni la fel de evidentă, nu contează că se va tăia capul, probabil, între timp, şefului ANAF. Curentul electric s-a majorat cu 8%, iar pensiile s-au mărit de la 1 iulie, însă trebuie văzut în ce măsură există o sustenabilitate a lor pe termen lung. Oricum ar fi guvernul viitor, veselia bugetară fie se va opri, fie căruţa bugetară se va propti cu oiştea direct în gard. În gardul PSD-ului, evident. O serie de promisiuni electorale, gen tichete de vacanţă pentru toţi bugetarii (prima măsură evaluată că nerealizata de inegalabilul, inexpugnabilul, infatigabilul şi inefabilul domn Vâlcov) se vor “explica mai bine” în sensul dispariţiei. Iar proiectele de infrastructură, mult în urmă, nu se vor mai recupera având în vedere că noul guvern nu se va apuca de muncă cu toate motoarele pornite şi dosarele cunoscute până în septembrie, conform obiceiului pământului. De asemenea, nu e limpede că vom reuşi efectiv să cheltuim cei 2% alocaţi către Ministerul Apărării, după atâta tam-tam cu NATO şi vizita la Washington.  În concluzie, noul guvern va avea ca primă provocare majoră gestionarea finalului de an 2017, în care cheltuielile se adună în ultimele 45-60 de zile din an, în timp ce încasările nu au făcut cine ştie ce salturi spectaculoase, “foarfeca” trebuind gestionată responsabil, fără a ajunge la criteriul Maastricht, anume depăşirea pragului de 3% din PIB deficit. Dacă momentan suntem zguduiţi doar de o criză politică, suprapunerea unei eventuale crize economice peste criza politică ar opri creşterea economică din prezent.

Actualizare 1

Un subiect care a ramas cu totul  in bezna este cel al chiulangiilor de la investirea guvernului. Cine sunt ei, de ce au chiulit? Le-a murit pestisorul de aur fix atunci? Pisica? Nu avem nicio explicatie. Chiulangii sunt personalitati cunoscute, de la Traian Basescu, Victor Ponta, Nicusor Dan pana la Florin Citu, Tinel Gheorghe sau Verestoy Attila. A fost si un parlamentar PSD Timis care a absentat, dar a fost si un parlamentar de la PNL Olt. Nu am vazut nicaieri discutat cum ar s-ar fi cuvenit acest aspect, intrucat devin transparente anumite aranjamente subterane dincolo de retorica politicica. Noi nu platim parlamentari sa absenteze de la voturile importante, ii platim sa fie prezenti. Nu le impune nimeni sa voteze sau sa nu voteze guvernul, au toate optiunile deschise. Exista, daca nu ma insel si posibilitatea regulamentara de a vota „prezent”, adica a demonstra ca, desi esti de fata, nu vrei sa pui bila in urna. Dar nu a da bir cu fugitii este solutia. Si nici blatul ordinar.