Home » Global / Europa »Opinie » Citesti:

Cultura protestului în Iran

Carmen Gavrila - jurnalist Radio Romania ianuarie 8, 2018 Global / Europa, Opinie
11 comentarii 4,669 Vizualizari

Iranul a demonstrat încă o dată, cu manifestațiile începute la finalul anului trecut și continuate în 2018, că are o viguroasă cultură a protestului. Asta este vizibil nu numai când e vorba de manifestările din stradă dar și dacă urci într-un taxi ori într-un autobuz, la metrou sau la un colț de stradă, iranienii nu se sfiesc, mai ales în ultimii ani, să își spună părerea, să critice regimul sau elemente ale regimului.

O istorie a protestului

Totul a început cu revoluția islamică din 1979, când  societatea iraniană a trecut de la o atitudine socială și politică quietistă, specific șiită până atunci, la una de afirmare, revendicare și implicare violentă până la punctul la care monarhia a fost înlăturată. Deși în anii 80, în perioada de consolidare a republicii islamice și a războiului cu Irakul, libera exprimare publică a fost sufocată de regim, apetitul iranienilor pentru dezbatere și exprimare nu s-a stins. Luna viitoare se împlinesc 39 de ani de la revoluția islamică, iar momentul de aniversare găsește Iranul în cam același tip de tensiune. Atunci, după 18 luni de proteste în întreaga țară, pe fondul monarhiei tot mai nepopulare și pornind de la o combinație de nemulțumiri economice, în special în rândul țăranilor, dar și politice, Iranul a devenit prima republică islamică a lumii. La revoluția din 79 au participat mai toate clasele sociale iraniene, de la țărani la muncitori, clasa medie, intelectuali și toate grupurile politice alienate de politicile șahului Pahlavi, de la comuniști la liberali și seculariști. Ulterior revoluția a căpătat ferm amprenta islamică iar vocile dizidente au fost reduse violent la tăcere. Următoarele proteste de stradă semnificative au fost în 1999. Spre deosebire de ce vedem zilele aceastea în Iran, protestele din 1999 au fost ale studenților iar cererile se refereau la democratizarea și reformarea radicală a regimului islamic. Atunci revolta studenților nu a atins și alte clase sociale și a fost rapid strivită de forțele de ordine. Următorul moment de revoltă masivă a fost în 2009, după realegerea președintelui Mahmud Ahmadinejad. Atunci protestatarii au acuzat regimul de fraudă electorală și s-au adunat în jurul unor lideri reformatori. Protestele au fost cele mai de amploare din istoria recentă a Iranului, cu sute de mii de oameni adunați zilnic în piețe și marșuri de chiar peste 1 milion de participați. Clasa medie-superioară și tinerii educați au format atunci majoritatea protestatarilor. Revoltele au fost violent reprimate iar jurnaliștii străini expediați din țară.

Ce este diferit acum

Spre deosebire de protestele anterioare, cele de acum nu au lideri, pornesc în principal de la nemulțumiri economice, iar nucleul lor este format din partea de jos a clasei medii, muncitori și tineri șomeri, adică cei mai afectați de inflația mare și de creșterea prețului la alimentele de bază ori la benzină (trebuie spus că deși Iranul este unul dintre cei mai mari producători de petrol, nu are suficiente rafinării și o bună parte din benzină este importată). Spre deosebire de alte proteste de amploare din trecut care mai toate au pornit din capitala Teheran, de data aceasta, spre surprinderea tuturor, ele au izbucnit la Mashad, un oraș fără apetit protestatar, centru religios și de pelerinaj, un oraș conservator și nu în ultimul rând locul în care s-a format un cerc de clerici ultraconservatori pentru care, tradiționalul centru religios Qom, a devenit prea liberal pentru gustul lor. Opinia larg răspândită în Iran este că protestele au fost inițiate tocmai de acest grup de clerici ultraconservatori, în opoziție față de președintele moderat Rouhani și guvernul său. Unul dintre cei mai importanți clerici din acest grup este ayatollahul ultraconservator Ahmad Alamolhoda, aspru critic al președintelui Rouhani. Și încă ceva, clericul este socrul lui Ebrahim Raisi, fostul contracandidat al lui Hassan Rouhani la președinție. De altfel, se pare, potrivit informațiilor care circulă în presa iraniană, că ayatollahul Ahmad Alamolhoda a fost chemat să dea explicații legat de inițierea protestelor în fața Consiliului Suprem de Securitate, lucru pe care însă el l-a negat. Reprezentanți ai guvernului Rouhani au sugerat că protestele au scăpat de sub controlul organizatorilor inițiali și probabil aceștia au regretat când au văyut că nu numai politicile economice ale guvernului au fost ținta protestatarilor dar și regimul în totalitatea lui.

Context tensionat

Chiar dacă protestele au fost sau nu inițial aprinse de clericii ultraconservatori de la Mashad, asta nu înseamnă că nemulțumirile nu sunt reale. O majoritate covârșitoare a iranienilor a susținut inițiativa președintelui Hassan Rouhani de a scăpa Iranul de sacțiuni economice dure prin semnarea acordului nuclear cu marile puteri, acord prin care Teheranul a renunțat la programul nuclear suspectat de Occident că avea scopuri militare nu civile. De altfel, Hassan Rouhani a obținut primul mandat de președinte tocmai cu promisiuni legate de scoaterea Iranului din izolare. Ulterior, pentru al doilea mandat, Rouhani a venit cu promisiuni de redresare economica și ridicare a nivelului de trai ca urmare a deschiderii economice și a investițiilor străine, după ridicarea sancțiunilor. Atât că, dincolo de numărul mare de delegații economice străine și de acorduri încheiate cu companii mari, în special europene, efectul întârzie să se simtă în nivelul de trai al iranienilor, mai ales al celor din provincie, din zona rurală și din orașele mai mici, ori în rândul părții de jos a clasei de mijloc și al clasei sărace. Deși președintele Rouhani a reușit să scadă inflația care ajunsese la 40%, șomajul este în continuare foarte ridicat, în special în rândul tinerilor. Situația este pentru ei cu atât mai frustrantă cu cât Iranul are un număr extrem de mare de tineri educați care pur și simplu nu au nicio perspectivă după finalizarea facultății. Conform cifrelor oficiale șomajul se ridică la 20% în rândul tinerilor. Peste toate acestea, gripa aviară a ridicat prețul ouălor și cărnii de pasăre cu 40%, în condițiile în care, este vorba despre alimente de bază în Iran. Tot cu puțin timp înainte de izbucnirea protestelor, guvernul a prezentat bugetul pentru 2018 iar acesta prevedea o serie de tăieri de subvenții, inclusiv la benzină (în anii trecuți au mai existat proteste sporadice în Iran de fiecare dată când se prefigura vreo majorare a prețului benzinei). În plus, președintele Rouhani a făcut un gest inedit pentru politica iraniană – a vorbit despre corupția care domină economia și a prezentat public toate cheltuielile bugetare, ocazie cu care iranienii au putut vedea sumele uriașe alocate fundațiilor religioase de caritate, care oferă sprijin financiar de exemplu familiilor iranienilor care au murit în războiul cu Irakul sau în operațiunile militare în care s-a mai implicat Iranul de atunci, de exemplu în Irak și Siria, ori sprijin financiar pentru șiiții din afara Iranului. Evident asta a trezit nemulțumire în rândul unor iranieni care ar fi preferat ca banii să fie folosiți pentru investiții publice care să creeze locuri de muncă.

În așteptarea tranziției

Nu e de mirare că clericii ultraconservatori de la Mashad s-au simțit atacați de guvernul Rouhani, mai ales că Ebrahim Raisi este șeful celei mai mari fundații religioase de caritate din Iran. Trebuie menționat că Raisi și socrul său Alamolhoda sunt apropiați ai liderului suprem religios al Iranului, Ali Khamenei. În prezent scena politică iraniană este complicată și tensionată de momentul iminent al numirii unui nou lider suprem religios, cel mai puternic om în stat. Actualul lider, ayatollahul Khamenei, potrivit informațiilor din presa iraniană, are cancer de prostată iar starea lui de sănătate este tot mai des motiv de dezbatere în Iran și de presupuneri privind cel care îi va prelua funcția, mai ales că nu și-a desemnat un succesor așa cum a procedat primul lider suprem al republicii islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini. Încă de la alegerile pentru Consiliul Experților în 2016, organism care îl alege pe liderul suprem, a fost evidentă lupta care se duce între tabăra clericală moderată din iran și cea ultraconservatoare. Unul dintre numele din tabăra moderată, cel mai des vehiculate pentru a deveni lider suprem, după moartea lui Khamenei, este chiar președintele Hassan Rouhani, el însuși ayatollah cu toate acreditările teologice necesare pentru acest post. Din tabăra conservatoare numele cel mai des menționat este Ebrahim Raisi, fostul contracandidat al lui Rouhani la președinție. Dezbaterile din Iran pe toate temele importante de la politica externă la economie au legătură cu lupta dintre cele două tabere pentru obținerea postului cu cea mai mare putere în Iran. Republica islamică trece acum printr-o perioadă de redefinire, oscilând din cauza contrastelor aflate în chiar natura ei, în tensiunile dintre insituțiile alese prin vot care sunt dublate și controlate de cele islamice, teocratice, nealese de popor. Pentru exterior este greu de definit clar inclusiv împotriva cui sunt uneori protestele, pentru că apar reproșuri economice iar ținta în acest caz e guvernul Rouhani, pentru că executivul administrează economia, în timp ce sloganurile împotriva liderului suprem de exemplu, nu au nicio legătură cu guvernul ci cu nemulțumirea față de structurile teocratice din sistem. Evident că pentru cei din afară este greu de înțeles că în Iran un protest antiregim nu e neapărat un protest antiguvern, iar un protest antiguvern motivat economic nu e și un protest antiregim în totalitatea lui. Chiar și în ce privește reprimarea protestelor se vede aceeași dublare a autorității de stat – pe de o parte este poliția care ține de Ministerul de Interne deținut de moderați dar în caz de revolte de stradă intervin basij – membrii milițiilor islamice de volutari și pasdaran – membrii gărzilor revoluționare islamice, de fapt trupe paramiliare. Nici basij nici pasdaran nu sunt sub controlul guvernului Rouhani ci al liderului suprem Khamenei. În plus, ca de fiecare dată când sunt turbulențe în Iran, apar optimiști occidentali care văd semnele unei schimbări de regim. Realitatea arată însă că, dincolo de sloganuri ca „moarte dictatorului” adresate liderului suprem, iranienii nu sunt încă pregătiți pentru o schimbare radicală de regim, în special pentru că se tem de instabilitatea pe care au văzut-o în jurul țării după primăvara arabă. Iranienii  șiiți și indo-europeni sunt conștienți că pe lângă că sunt în mijlocul unei regiuni majoritar arabă sunită, această regiune este într-o criză de securitate mai profundă decât oricând, propice de exemplu apariției de organizații teroriste de inspirație salafită sunită ca ISIS. În plus, protestele de acum au fost dominate de nemulțumiri economice, alte sloganuri au apărut pe parcurs și nu au fost preluate de toți protestatarii. În ce privește imaginile foarte des difuzate de presa occidentală, în care se auzeau voci care cereau reinstaurarea economiei, trebuie să spun că este vorba despre voci marginale, La fața locului în Iran, amintirile despre ultimul șah nu sunt deloc la fel de roz ca ale occidentalilor. Pentru cei mai mulți iranieni, monarhia a fost o perioadă de inegalități sociale și economice extrem de adânci, de polarizare profundă, cu un minuscul procent de populație deținător al unor bogății fabuloase în timp ce marea majoritate a populației era sub limita sărăciei iar aproximativ 70% din populație nu era alfabetizată.

Viitor tulbure

Chiar dacă protestele par să se stingă încet, problemele nu dispar. Guvernul este nevoit să facă o serie de concesii și să nu renunțe la tăierea subvențiilor pentru produsele de bază dar este puțin probabil să poată susține financiar situația mai ales că investițiile străine nu sunt și nici nu se anunță suficient de semnificative pe termen scurt ca să aducă beneficii vizibile și imediate pe care le vrea categoria de populație care a ieșit acum în stradă. Evident situația fragilizează poziția și ideile din spatele deschiderii inițiate de președintele Rouhani și oferă muniție criticilor săi ultraconservatori care spun că o politică externă moderată și deshiderea economică pentru companii străine nu se deovedesc a fi soluții. Cu ultraconservatorii iranieni pe de o parte și discursul dur al președintelui Trump la adresa Iranului și a acordului nuclear semnat de predecesorul său Barack Obama, pe de altă parte, perspectivele sunt sumbre pentru Iran. Dacă situația economică nu se îmbunătățește vizibil, nu este exclus ca la următoarele alegeri prezidențiale și parlamentare să vedem o revenire în forță a ultraconservatorilor iranieni iar tot tabăra lor să dea și viitorul lider suprem religios al țării, adunând astfel toată puterea din republica islamică.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. joo spune:

    Sa scrii un articol luuuung despre recentele proteste din Iran, care, a propos, s-au cam terminat deja in coada de peste si sa nu zici o vorba despre serviciile secrete din Israel, USA si Arabia Saudita, care au fost in spatele acestor proteste cu bani si organizare, spune totul despre calitatea actului jurnalistic

    • Josef Svejk spune:

      Pai se putea atlfel?! Sigur ca totul tre’ sa plece de la “agenturili” lui Nea Nicu’. Ca fara comploturile lor boborul ar rage plin de entuziasm 24/7: “Sa ne traiesti iubite opresor!”

  2. Dinu spune:

    Nu stiu ce investitii straine vedeti, pt ca marea majoritate a marilor companii nu au revenit in Iran si nici nu vor reveni pt ca risca foarte mult:
    - sanctiunile in vigoare, atat americane cat si europene
    - lipsa unei stabilitati si a unei predictibilitati necesare unor investitii de anvergura
    - politica de confruntare cu vestul si aitudinea beligeranta a Iranului in regiune

    Va sugerez sa verificati ce sanctiuni sunt in vigoare, pt ca a fost ridicat doar un set si acela incomplet.
    Firma la care lucrez are interzis, prin politicile interne, sa faca orice fel de afaceri direct sau indirect cu Iranul (inclusiv prin clientii sai).

    Greu spre imposibil sa-si rezolve singuri problemele economice cat timp ei cheltuie pe arme si razboi decat sa investeasca in ei (infrastructura mai ales). Stiu ca unii vor spune ca America face la fel (inexact, si oricum, aia isi permit).

    La ora actual Iranul intretine 2 razboaie active, insurgente si miscari militare in alte cateva tari si cine stie cate grupari teroriste siite. Toate acestea costa

  3. victor L spune:

    Care a fost reactia Uniunii Europene? sa-l condamne pe Trump care aproba protestele.
    Petre M. Iancu: “Laşitatea şi decredibilizarea Europei.”
    Cine vrea sa citeasca articolul, il poate gasi pe net.

  4. Eden spune:

    Un articol interesant si o analiza clara din pdv al jurnalistului european (prea?) increzator ca istoria se repeta, previzibil si invariabil, asa cum este “logic” sa fie.
    Un punct important si care va fi, probabil, definitoriu pentru ce va urma, este mentalitatea persana, mai precis mandria lor exacerbata, faptul ca le este insuportabil sa tot fie comparati, confundati, cu arabii. In acest sens ei pot fi asemanati cu rusii care, datorita istoriei, culturii si specificului lor national, se considera diferiti de europeni, in sensul ca superiori lor…
    S-ar putea deci ca strada iraniana sa initieze “ceva” original, care sa nu fie comparabil altfel decat in avantajul lor, cu primavara araba.
    Atat cat ii cunosc, cred ca teocratia are zilele numarate, si ca surpriza va fi de talie pentru toti, inclusiv pentru iranieni!?
    Tuturor preogresistilor iranieni le doresc succes!

  5. Josef Svejk spune:

    Interesant articolul.

    Sunt de acord cu autoarea ca circul de acolo pare mai degraba o zavera intre factiunile religioase degenerata in revolta decat o adevarata revolta populara impotriva regimului islamic. E cam ca lupta dintre sarpele boa si aligator. E interesant de urmarit, dar e destul de greu sa simpatizezi cu vreo-unul din ei. Cat timp se consuma intre ei e bine. Probabil ca e de luat partea celui mai slab pentru ca circul sa continue cat mai mult si daunele sa fie cat mai mari.

    • euNuke spune:

      domnule Svejk, inainte de a va pronunta asupra naturii miscarilor sociale din Iran poate ar fi bine sa va si documentati, asta daca sunteti curios sau daca va pasa.

      De pilda puteti incepe cautarea [pe google] cu:
      1] componenta feminista: hastagul ‘WhiteWednesday’ [si lepadarea de basmale]
      2] componenta sociala si economica: costul vietii [evolutii recente, informatii existente inclusiv pe hotnews cu privire la scumpiri ale produselor de baza]
      3] componenta religioasa, pronuntat anticlericala si antiteocratica: sloganuri – “We don’t want Islamic Republic!” & “Clerics shame on you, let go of our country!”
      4] componenta politica: sloganuri – “Death to the dictator” , “Death to Khamenei”
      5] aspecte de politica externa: sloganuri – “Leave Syria. Think of us instead.”; “Not Gaza, not Lebanon – we will give our lives to Iran.” [hezbollah - proiectul Cassandra]; sanctiunile americane.
      6] aspecte executive: transparentizarea bugetului in contextul unui somaj ridicat.

      Despre articol: mi se pare uluitor ca atatea lucruri, unele grave -precum represiunea declansata de regim cu vanarea si uciderea protestarilor, altele admirabile -precum gestul curajos al acelei iranience de a flutura valul intr’un varf de bat- , ce se petrec in Iran de vreo 10 zile sunt trecute sub tacere de autoare. Nu este un act cultural acest ‘protest’, nu e nimic cool si trendy aici, nu e rezistenta civica ca in tarile relativ democratice, ci un act de disperare al unor oameni satui de tiranie si ajunsi cu cutitul la os; nu e vorba de “reinstaurarea economiei” [?] sahului, ci de foamete, saracie crunta, privilegii medievale aberante, abuzuri si samavolnicii sinistre, iar oamenii, ‘la fata locului’, sunt gata sa’si dea viata pentru un dram de libertate decat sa continue sa supravietuiasca in regimul teocratic care i’a redus la stadiul de animale de povara. Si nu e nimeni indrituit sa stabileasca cand un popor ‘e gata’ sa’si redobandeasca libertatea si demnitatea. Schimbarea de regim nu e apanajul unor birocrati europeni plini de valori pe care le abandoneaza iute de dragul unui compromis politic, eurocrati ce si’au varat capu’n nisip si asteapta sa treaca furtuna [care le strica lor apele nucleare si amicitia cu regimul tiranic al ayatolahilor - si a se vedea in acest vizita umilitoare intreprinsa de comunista islamofila Mogherini la Teheran] si sa’l urecheze iarasi pe Trump, inamicul public numarul 1 in UE.

      • Josef Svejk spune:

        Domnule euNuke,

        Admit că nu -am documentat în mod deosebit în privința celor ce se întâmplă acum în Iran și nu vreau în nici un caz să vă contrazic doar de dragul de a vă contrazice.

        Totuși mă întreb care o fi proporția celor care se revoltă pentru drepturi civice și libertate vis a vis de a celor scoși în stradă de foame și de muezinii din „opoziție”. Îndrăznesc să-mi imaginez că proporția zavragiilor ce pot fi potoliți cu niscai saci de orez și capetele câtorva țapi ispășitori e covârșitor. Iată pe ce mă bzez când afirm asta:

        A. Moscheile iraniene sunt pline în fiecare Vineri. Oamenii nu sunt aduși colo cu baionetele și bastoanele de cauciuc. Vin de bunăvoie și e vorba de foarte mulți oameni tineri. Așa cum sunt și tinerii din bidonville-urile occidentale ce merg la moschee și după aia fac bum-bum în mulțime din convingere. În opinia mea există contrdicții ireconciliabile între islam și civism + drepturile omului așa cum le întelegem noi.De aia nu cred că o societate prodfund islamică poate da naștere unui puternic curent cvic.

        B. Execuțiile publice (lapidare, spânzurare, etc.) sau biciuirea în public sunt un spectacole gustate de iranieni, chiar și atunci când e vorba de minori. Din nou, lumea vine cu entuziasm la astfel de „divertismente”. Vi-i imaginați cumva pe ăia ce s-au delectat la spectacolul uciderii cu pietre a femeii ce a avut ghinionul să fie violată și a fost apoi acuzată de aulter, ieșind ziua următoare în stradă să se lupte frenetic cu muezinii și imamii pentru drepturile femeii?!

        C. Dincolo de blestemul islamic, Iranul e o țară înfiorător de săracă și izolată. Știu că afirmația asta îi va enerva pe mulți, dar în societățile foarte sărace nu e loc de civism. În price caz civismul acolo e doar un exotism nesemnificativ. Sărăcia cronică duce înevitabil la îndobitocire. Asta e la fel de adevărat în fundul Anatoliei, Iran, Pakistan ca și în South Chicago la 2 mile de de „The Magnificent Mile”.

        Lumea civilizată a fost entuziasmată în anii ’80 de „civismul” mujaheddinilor ce se luptau eroic cu armata roșie în Afganistan. Cine citește reportajele presei occidentale din epocă își imaginează că ăia erau așa o combinație de Havel & Goma cu barbă și șalvari forțați să lupte cu arma în mână. Azi știm că obscurantsmul și ticăloșia mujaheddinilor nu erau cu nimic mai prejos ca cele sovietice. Ba chiar putem spune că le luau binișor fața muscalilor.

        20 de ani mai târziu lumea își punea speranțe enorme în „civismul” irakienilor eliberați de sub jugul lui Saddam. Știm cu toții cea a urmat după căderea tiranului. Orice, numai civism nu.

        Mai aproape de zilele noastre aceeși societate occidenală s-a entuziasmat copilărește de pe urma „primăverii arabe”. Din nou știm cu toții ce a urmat..

        Cred că nu trebuie să uităm nicio clipă că socitatea iraniană euna mult mai înapoiată, mai închisă și mai fanatic musulmană ca cea egipteană sau tunisiană…

        Oricum vom afla relativ rapid deznodământul. Dacă eu greșesc și revolta e una cu adevărat civică de substanță atunci se va lăsa cu masacre inimaginabile. Dacă statul islamic își simte amenințată ființa nu va avea nici o problemă să pună tunurile și aruncătoarele de flăcări pe demonstranți. Îndiferent cine ar câștiga vor curge râuri de sânge.

        Însă dacă totul se încheia relativ repede cu doar câteva sute sau mii de morți + câteva zeci de mii de arestări, atunci vom ști că a fost doar vorba de foame și niscai răfuilei între mullahi. Cfred că viitorul apropiat ne va lămuri.

        • euNuke spune:

          pe puncte, vorba unui autor celebru…

          A] “Moscheile iraniene sunt pline în fiecare Vineri”

          Moscheile sunt pline si in Occident, asta inseamna oare ca societatea occidentala e compusa majoritar din habotnici? Nu; pentru cine cunoaste cat de cat islamul nu e o supriza ca intr’un regim totalitar islamist bazat pe sharia a te sustrage de la o obligatie religioasa fundamentala este echivalent cu o sinucidere. In plus, daca nu frecventezi moscheile din Iran nu ai cum sa stii cat de pline sunt. Deci afirmatia dumneavoastra nu poate fi luata decat cu rezerve in privinta sursei de informare [si nu ma indoiesc ca imamii iranienii si aparatul de propaganda al statului iranian sustine versiunea dumneavoastra asupra practicilor religioase]

          B] “Execuțiile publice sau biciuirea în public sunt un spectacole gustate de iranieni”.

          Si va bazati pe ce? pe marturia cui? cine poate spune despre un popor intreg ca ar fi sadic? de unde stiti ce in sufletul aluia obligat sa priveasca grozavia?

          C] “Dincolo de blestemul islamic, Iranul e o țară înfiorător de săracă și izolată”

          In ceea ce priveste ‘izolarea’ Iranului ati fi putut sa va informati. Preferati insa sa emiteti ritos generalizari bizare, bazate pe nu-se-stie-ce zvon culeas de nu-se-stie-unde.

          Dupa cum probabil stiti, Facebook este blocat in Iran. Si cu toate acestea Iranul este tara din Orientul mijlociu cu cei mai multi utilizatori ai platformelor de social-media occidentale:

          “Regarding the number of Facebook users in Iran, there is no official statistics from Facebook or the Iranian government. Since the app is banned by the domestic android markets in the country as well, we can’t even check the number of downloads from these markets. However, according to the Internet World Stats (IWS), Iran has more than 17.2 million Facebook users as of June 2016. This number accounts for more than 21% of the population.” [nu dau link, oricine poate gasi cu google sursa informatiilor]

          In plus Iranul are cel mai mare procent de utilizatori ai internetului – aproximativ 40% din populatie [exceptam Israelul pentru ca desi geografic e acolo, practic face parte din Occident].

          Ei, deci cum se pupa informatiile astea cu asertiunile dumneavoastra? E sau nu izolat Iranul? Sa aduc si alte argumente, de pilda din zona schimburilor culturale si mediatice dintre iranieni si europeni? Sau despre procentul de tineri iranieni cunoscatori asi limbii engleze in raportul cu Pakistanul sau Egiptul? Mai bine nu.

          Mai departe:

          D] “Cred că nu trebuie să uităm nicio clipă că socitatea iraniană e una mult mai înapoiată, mai închisă și mai fanatic musulmană ca cea egipteană sau tunisiană”

          Si va aduceti aminte de acestea pentru ca…? sunteti iranian exilat? sau traiti acum in Iran? ati calatorit frecvent in Iran/Egipt/Tunisia? Ati cunoscut foarte multi [cateva mii] cetatenii din aceste tari? Banuiesc ca nu. Asa ca ma scuzati ca eu nu am cum sa’mi amintesc ceea nu am stiut niciodata. Hai sa lasam impresiile precare si malitiozitatea nejustificata deoparte si sa ne intoarcem la cifrele seci legate de cultura si educatie ca sa aflam cat de ‘inapoiata’ este aceasta tara [blamata cu atat usurinta in online]:

          Avem de pilda niste rapoarte publicate de UNESCO [dar puteti cauta si alte institutii de sondare daca nu aveti incredere, de pilda 'worldometers-bookstatistics'] privind numarul de titluri publicate anual in fiecare tara. E un fel de top din care citez:

          “books published per country per year:
          1. China – 440,000 [2013]
          2. USA – 304,912 [2013]
          3. UK – 184,000 [2011]
          [...]
          9. Iran – 72,871 [2014]
          [...]
          25. Romania – 14,984 [2008]
          [...]
          39. Egipt – 9,022 [2000]
          [...]
          71. Tunisia – 720 [1996]”

          Deci. mai are rost sa continui, domnule Svejk? Eu cred ca dumneavoastra confundati statul -teocratic, totalitarist, medieval- cu societatea iraniana. Ceea ce sustineti ar putea fi valabil in cazul statului si a castei militarist-religioase care ii populeaza organele. Despre societate e mai greu sa aflam cum stau lucrurile in realitate, dincolo de opinii subiective, generalizari si statistici influentabile..

  6. zzz spune:

    “în care se auzeau voci care cereau reinstaurarea economiei, ”
    reinstaurarea…monarhiei, probabil?

  7. pacat ca sunt sub embargo spune:

    Principala resursa a Iranului de azi, unde urmasii vechilor persani au o pondere de peste 50%, e insa GAZUL (detine cca15% din rezerva mondiala certa). Greu de exportat din cauza cvazimonopolului rusesc.
    Intrebarea e deci daca azerii pot sa pompeze acest gaz spre Europa, avand in vedere ca in Iran traiesc mai multi azeri decat in fosta republica sovietica, relatia speciala a turciei cu rusia si situatia Georgiei? Nu cred ca i-ar lasa rusii sa le foloseasca sys lor de conducte (relatia fiind de subordonare, nu de parteneriat ca in cazul turciei), iar o conducta pe sub Marea Negresa e scumpa si vulnerabila si drept urmare avem nevoie de mari terminale de gaze lichefiate!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Carmen Gavrila jurnalist Radio Romania


Carmen Gavrila - jurnalist Radio Romania

Carmen Gavrila a absolvit Facultatea de Limbi Straine, sectia Limba Persana si Studii Americane, la Universitatea din Bucuresti. Din 1998 este jurnalist specializat in afaceri exte... Citeste mai departe


E randul tau

Pentru Mike the Hunter, cu referire strict la proiectele PCCF finantate pe domeniul Stiinte Exacte ...

de: Lucian Pintilie

la "Academia Română NU mai este cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală!"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

noiembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)