Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Cum vorbim despre homosexuali

Gabriel Miloia mai 30, 2017 Opinie, Societate/Life
29 comentarii 4,455 Vizualizari

Una dintre cele mai spectaculoase schimbări sociale ale ultimilor ani este, negreșit, integrarea tot mai adâncă a homosexualilor în ordinea morală și politică a lumii occidentale. În unele țări, aceasta s-a produs gradual, în altele brusc, în altele deloc – printre cele din urmă, unele își propun explicit integrarea, altele, precum cele din Estul Europei, sunt îngrijorate; în Rusia, homosexualii sunt ținta unei cruciade de Stat, iar în Africa, unele țări au mers chiar până la a reincrimina ”inversia sexuală”. Fenomenul e un subiect ”fierbinte” al dezbaterii politice din ultimul deceniu, tratat cu spectaculoase excese și frenezii care se pot explica doar prin cunoașterea că sexul e o temă obsedantă, care orbește rațiunea, așadar vorbirea despre sex nu poate fi decât obsedantă și oarbă, căci astfel sunt oamenii alcătuiți.

Homosexualii au pătruns în atenția publică a societății românești în chip pieziș: un protest împotriva măsurilor de protecție a minorilor din Norvegia s-a articulat, în timp, într-o mișcare politică ce solicită un referendum pe tema căsătoriei între bărbat și femeie ca unic model viabil. Dacă demersul a reușit să capteze atenția politică, dezbaterea în jurul lui ocolește, de la distanță, noțiunile și ideile elementare ale discursului politic, substituit prin susțineri, condamnări și poze mediatice. Iar această lipsă trebuie completată.

În primul rând, să stabilim ce sunt homosexualii. Stimații cititori trebuie să știe că aceștia sunt deopotrivă cea mai veche și cea mai nouă categorie socială. Cea mai veche întrucât dintotdeauna au existat persoane care să prefere același sex, iar acest lucru a atras atenția asupra lor. Totodată, sunt cea mai nouă categorie întrucât cei din vechime, indiferent de atitudinea lor față de fenomen, l-au asociat cu actul sexual și nu cu condiția persoanei. Până nu demult, creștinii îi numeau sodomiți, întrucât ceea ce îi deosebea erau faptele lor din iatac și nu ideea că ar fi existanțial diferiți. Cei din vechime știau că omul poate avea o sumedenie de motive să facă un lucru, cu atât mai mult într-un domeniu obsedant precum sexul: pentru unii poate fi căutarea placerii, pentru alții un impuls emoțional, poate fi vorba de o expresie a prieteniei  sau  de una a temerii de femei, o nevoie fiziologică în lipsa persoanelor de sex opus etc etc.

Abia gândirea secolului 19 a născocit termenul ”homosexual” ca etichetă care să unească acest grup de oameni fundamental diferiți; iar cum la modă erau generalizările și simplificările ”științifice”, persoanele reunite printr-o preferință aleatorie au ajuns să se regăsească într-o categorie bine delimitată prin legi, studii, măsuri economice și cultură. Or, faptul de a se regăsi alăturați, mai mult sau mai puțin forțat, a avut efectul fraternizării ad-hoc: nou-botezații ”homosexuali” au dezvoltat, în timp, solidaritate, ierarhii și subculturi, devenind un trib aflat la marginea atenției publice.

Tot secolul 19, cu ale sale pretenții de a explica definitiv ordinea lumii, a dat o nouă conotație morală termenului: sodomia înceta să fie un păcat, lăsând homosexualității loc să devină o boală. Vorbim de secolul care credea în frenologie și în predispoziția biologică  a oamenilor pentru cele mai absurde realități. Gânditorii vremii încercau să explice orice formă de rău, apoi orice abatere de la normă și, în cele din urmă, orice abatere de la ideal prin determinări clinice. Era un gând general împărtășit că infractorii violenți trebuie să sufere de boli mintale, eventual transmise genetic, că femeile erau ”isterice” din pricina hormonilor secretați de uter sau că persoanele defavorizate ce se încăpățânau să rămână sărace în plin avânt al liberalismului sufereau de boli nervoase care îi împiedicau să se afirme plenar în minunata lume nouă. Din păcate, în cazul homosexualilor, această percepție a rămas în vigoare mai îndelung decât la alte categorii, motiv pentru care au făcut obiectul experimentării umane în lagărele naziste, dar și în clinicile democrațiilor occidentale până la o dată neplăcut de recentă.

Statutul homosexualilor s-a schimbat în timpul anilor `60, când numeroși gânditori, artiști și activiști s-au raliat mișcării hippie și așa-zisei ”Revoluții Sexuale”. Alegerea, gândită ca alianță de conjunctură, a avut efectele unui pact cu diavolul: de o parte , homosexualii au devenit una din locomotivele ”emancipării sexuale” și până azi sunt, alături de feminism, singurele reușite și fețe recomandabile ale acesteia. Reversul a fost, negreșit, atitudinea revoluționară ce trebuia asumată, or, în cazul homosexualilor, a căror solidaritate se concepea în jurul sexului, aceasta s-a dovedit o slăbiciune, plasându-i într-o lumină a exhibiționismului, a decadenței și a ostentației lascive. La acea vreme, ținta era dezincriminarea actelor sexuale între persoane de același gen, iar odată atins scopul, sloganul ”We`re here, we`re queer, get used to it” a devenit o etichetă împovărătoare. Până azi, homosexualii sunt asociați cu viața dezordonată, promiscuă, cu orgiile și cu contestarea valorilor tradiționale.

De-a lungul deceniilor care au urmat, noile generații de homosexuali s-au simțit din ce în ce mai incomodate de eticheta revoluționară și, construindu-și o bază politică pe popularitatea subculturii ”gay” (travesti-uri, parade și modă), au căutat integrarea efectivă în societate. Ținta imediată a fost promovarea vizibilă a unui stil de viață din ce în ce mai conservator, al cărui scop ultim era recunoașterea cuplurilor de homosexuali la rang egal cu cele tradiționale. În țările occidentale, integrarea s-a produs întâi prin parteneriate civile, apoi prin recunoașterea uniunii drept căsătorie.

Schimbarea generațiilor se resimte, cu un puternic decalaj, și printre homosexualii români, împărțiți în funcție de vârsta pe care o aveau când homosexualitatea a fost dezincriminată: pentru cei a căror maturizare s-a produs înainte, sexul rămâne un subiect deopotrivă tabu și obsedant, precum fructul oprit, tratat deseori cu ostentație și lascivitate. Cei maturizați după legalizare, având totuși grade diferite de asumare socială a stilului lor de viață, tratează subiectul cu mai multă dezinvoltură și discreție. Cei dintâi sunt, până azi, simțitor mai promiscui decât cei din urmă, iar discuția între generații este aproape imposibilă: tinerii se simt dezgustați de lascivitatea bătrânilor, iar bătrânii condamnă lipsa de pasiune și de risc a tinerilor – tocmai fiindcă riscul nu mai există, nu cel al interdicției.

Homosexualii sunt și vor fi o categorie socială artificială, întreținută nu doar prin solidaritatea lor internă, ci mai ales prin marginalizare în bloc de către restul societății, cu importanta deosebire că, în ciuda falsei categorisiri, persoanele se întâmplă să fie cât se poate de reale, cu tot cu nevoi, drame și neliniști – un fapt întărit tocmai prin nefirescul situației lor ”oficiale”: până și în cele mai ”avansate” democrații, homosexualitatea este dezbătură nu prin termeni ai integrării sociale și politice, ci prin noțiuni ontologice, ale rațiunii și legitimității de a exista. Spre exemplu, în Statele Unite, creștinii sunt grupul care, principial, ”se opune” homosexualilor. Argumentul acestora este că homosexualitatea este un păcat, iar păcatul este o alegere, așadar, dacă demonstrăm că homosexualii aleg să fie astfel, își vor pierde îndreptățirea morală de a fi… Măsurile întreprinse de militanții creștini pentru a-și demonstra teoria au fost lagăre de reeducare, în care băieți și fete urmau cursuri de pornografie heterosexuală și erau îndemnați sau forțați să întrețină relații intime. De cealaltă parte, în chip de ”justificare”, homosexualii insistă că nu își aleg stilul de viață, ci îl moștenesc genetic, că sunt predispuși biologic pentru a prefera propriul sex, reluând, așadar, tocmai argumentul care a impus ostracizarea lor și exprimentele medicale la care au fost supuși. Justificarea că cineva se naște astfel, că nu se poate împotrivi propriilor umori și pofte poate fi pertinentă, dar e un argument murdar, nedemn, care nu face cinste omului. Practic, disputa originilor comportamentului homosexual seamănă cu certurile semidocților naționaliști care își închipuie că, dacă ar demonstra că românii sau maghiarii au fost primii în Ardeal, adversarii și-ar face bagajele și ar pleca.

Însă dacă disputa de mai sus este fictivă, cea a căsătoriei este reală și periculoasă – cu atât mai mult cu cât discursul propagat în societate îi ocolește aspectele delicate. Prima alegere este,  negreșit, aceea de a recunoaște sau a nu reunoaște uniunile dintre homosexuali. O populație activă și semnificativă a cetățenilor unui stat secular are nevoie de drepturi și protecție, spune teoria, iar argumentul practic este în favoarea recunoașterii: moștenirea și dreptul la vizite medicale sunt cele mai des invocate, deși nu constituie argumente per se. Din acest punct de vedere homosexualii, chiar dacă nu erau recunoscuți, aveau mai multe facilități de facto în vechime: moștenirile se puteau lăsa oricui, prin testament, iar vizitele medicale le făcea medicul la domiciliu. Azi, legile sunt astfel alcătuite, încât rudele unei persoane să fie îndreptățite mai presus de voința sa la a-i împărți bunurile, iar dacă într-un cuplu homosexual un membru moare, verișoara de gradul trei poate lăsa partenerul de o viață în stradă, fără nimic. Dar a reforma o asemenea lege în favoare homosexualilor ar cauza victime în rândul celor ce nu sunt homosexuali, așa cum a reforma statutul vizitelor medicale ar transforma spitalele în gări și piețe alimentare.

O a doua alegere este între a recunoaște uniunile drept căsătorii, la rang egal cu cele ”tradiționale”, sau a creea o instituție nouă, precum uniunile civile, care aduc un pachet de drepturi ”suficiente” pentru persoanele în cauză. La prima vedere, soluția parteneriatelor civile e un compromis care să mulțumească atât pe homosexuali, cât și opoziția religioasă. Dar cârligul este că aceste legături sunt de rang inferior căsătoriei și pot fi legate și dezlegate cu mai mare ușurință. Acest lucru este periculos nu față de homosexuali, ci față de valorile tradiționale, căci statele de azi sunt astfel alcătuite, încât o măsură precum uniunea civilă să nu se poată restrânge la o singură categorie, deoarece ar discrimina majoritatea heterosexuală. Or cel mai grav atentat la tradiție este ca un cuplu format din bărbat și femeie să aleagă, în locul căsătoriei, soluția mai lejeră a parteneriatului, punând capăt vieții împreună și familiei printr-o simplă vizită la notar. Instituția căsătoriei a fost inventată tocmai pentru a-i lega strâns pe oameni și a-i împiedica să reteze viața în comun din pricina mofturilor și a certurilor de moment, iar greutatea cu care se consimte despărțirea are și trebuie să aibă menirea de a da timp și șansă împăcării.

În cazul homosexualilor, căsătoria pare mai curând o miză simbolică, a completei recunoașteri și integrări, dar în contraponderea ei vin evidentele deosebiri față de majoritate. Dacă motivele unei uniuni sunt la fel de variate în ambele categorii, de la dragosste la prietenie, teamă de singurătate, datorie socială, nevoie sau cetățenie, homosexualii nu pot reclama dorința de a face copii unul cu celălalt – motiv pentru care casele dinastice nu sunt entuziasmate de idee. Însă nu doar ele; unul din drepturile căsătoriei este cel de adopție, prilejul unei noi dispute: este firesc sau nu ca un copil să crească având modele părintești  de același gen? Vorbim, din nou, de o divagație, întrucât procesul de educație este îndelung și implică numeroase persoane, iar modelele nu sunt doar cele oferite de părinți, ci se extind să cuprindăm bunici, mătuși, unchi, prieteni, vecini sau profesori. Un argument mai pertinent este cel ridicat de conștiința adopției: părinții adoptivi heterosexuali pot alege să ascundă până la majorat sau chiar după calitatea lor adoptivă, în timp ce un copil îngrijit de homosexuali va conștientiza grabnic că aceia nu sunt părinții săi biologici, cu efecte greu de prezis – însă asemănătoare cazurilor în care părinți de o anumită culoare adoptă copii de alta.  În plan teoretic, disputa e anulată de axioma că orice alcătuire familială e preferabilă orfelinatului, iar în plan practic, de faptul că, în majoritatea țărilor, o persoană necăsătorită poate adopta nestingherit copii, iar un cuplu de homosexuali poate alege să nu își formalizeze legătura, în timp ce unul din membri adoptă.

Cu totul altfel stau lucrurile în ce privește drepturile reproductive. Dacă fertilizarea in vitro s-a dovedit o soluție funcțională și morală pentru acele cupluri care nu pot aduce pe lume copii în mod natural, proliferează, în zilele noastră, o cultură a reproducerii alternative, întreținută și de mediile homosexuale. Printre variantele practicate, procedeul mamei-surogat e o instanță care aduce tot mai mult a trafic de copii, iar experimentele genetice ce creează himere (vietăți care moștenesc mai mult de două coduri genetice) seamănă cu o abominabilă joacă de-a Dumnezeu, la fel de neliniștitoare precum clonarea umană. Este una din alunecările de sens și rațiune ale vremii noastre să căutăm ca, integrându-ne, să fim identici cu cei în sânul cărora ne-am integrat; or, așa cum deseori emanciparea femeilor aduce pe lume o nivelare a sexelor în care diferențele firești sunt ignorate sau incriminate, este nefiresc ca, în căutarea recunoașterii de care se bucură un bărbat și o femeie, doi bărbați să uite, să ignore sau să ”repare” faptul că, împreună, nu pot face copii – și că nici nu e nevoie să îi facă. Iar cu acest gând, să ne întoarcem la ipoteza căsătoriei, inegală de la bun început și prin natura lucrurilor.

Peste toate aceste dileme se așterne o nouă realitate a conștiinței și a gândirii politice: homosexualii din lumea occidentală înclină tot mai vădit înspre tradiție și conservatorism, dezicându-se din ce în ce de trecutul revoluționar rău famat și de ideile progresiste. Odinioară cuiburi ale decadenței și ale activismului politic, barurile ”de comunitate” din orașele occidentale sunt din ce în ce mai puțin frecventate, iar tot mai mulți homosexuali se dizolvă efectiv de solidaritatea politică ce până nu demult îi ordona într-un grup compact, căutând vieți tihnite, de familie, cu preocupări politice tradiționale (stânga/dreapta). Să ne mire, așadar, că  în Marea Britanie legislația care le recunoaște căsătoriile a fost introdusă și votată de conservatori?

Apropierea homosexualilor de instituțiile tradiționale poate fi la fel de bine intepretată ca o încercare de relativizarea a lor, sau ca o întoarcere a fiului risipitor, dornic să fie reprimit în sânul comunității. Este uimitor că mișcarea este cu atât mai vehement respinsă de opozanții creștini, cei ce ar fi mai în măsură să jubileze că cea mai vocală și mai influentă facțiune a ”Revoluției Sexuale” se arată dornică să schimbe taberele. Mai mult de atât, e orbire politică, precum e și gândul că integrarea trebuie făcută complet, necondiționat, în pofida și în disprețul albiei în care vrea să își găsească locul.

Zilele trecute, am ascultat opinia părintelui Francisc Doboș, purtător de cuvânt al Arhidiocezei Romano-Catolice a Bucureștiului. Dumnealui, susținător al ”familiei tradiționale”, spunea că drepturile câștigate de homosexuali în ultimele decenii îi par o ”modă antropologică” și are, negreșit, dreptate: înțelepciunea unei Biserici vechi de mii de ani, care a văzut întreaga istorie a Occidentului, de la vizigoți la Iosif Stalin, e mai adâncă și mai prudentă decât exaltarea pentru un fenomen răsărit timid în urmă cu cinci decenii și cu destinul încă nescris. La ideea de modă sau experiment se reduce, în fapt, întreaga dispută: integrarea homosexualilor poate că va funcționa, poate că nu, iar orice partizanat fie crede în succesul încercării, fie nu crede. La credință se mărginește totul, în egală măsură, și nu la cunoaștere sau la speculații ”științifice”; însă confirmările definitive se vor produce, poate, într-o sută sau două sute de ani, când niciunul dintre noi nu va mai fi în viață, iar până atunci alegerea practică este un risc asumat și necesar: de o parte, eșecul ar aduce o gravă trivializare a unor instituții de bază ale ordinii morale, de alta, succesul ar însemna că generațiile care au trăit și vor trăi parcursul vor fi fost nedreptățite de cei însărcinați să le conducă și să le apere. Cheia discuției și a ordinii nu este admiterea sau respingerea unui fenomen, ci tatonarea lui prudentă, astfel încât valorile tradiționale să nu fie dinamitate, iar oamenii să nu fie tratați nedemn, căci ambele sunt instanțe ale Răului. Iar pentru aceasta e nevoie ca monseniorii, politicienii și activiștii să facă liniște, iar în liniște să vorbească fără a se insulta.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "29 comments" on this Article:

  1. Stefan Bragarea spune:

    Extrem de pertinent material.
    Sunt heterosexual definitiv și notoriu, dar asta nu înseamnă că voi lapida homosexuali. Privind în istorie, numeroase personalități de prim rang au practicat homosexualitatea.
    Ceea ce devine obositor sunt excesele. Așa cum eu nu găsesc nici un motiv de mândrie prin faptul că sunt heterosexual, nu mi se pare că a proclama homosexualitatea personală este un act de mândrie, ci mai degrabă de sfidare prost plasată. Detest paradele gay și le consider stupide. La fel de stupide sunt și paradele în favoarea normalității. Cât despre violențele pe care le ocazionează, ce să mai vorbim…
    Adopția copiilor de către cuplurile homosexuale este altceva. Crescut de către pseudo-părinți homosexuali, un copil va considera heterosexualitatea drept anormală, ceea ce poate deveni riscant pentru societate.
    Finalul materialului este excepțional. Să discutăm fără a ne insulta…Nimeni nu are dreptul de a impune orientarea sexuală…

    • Genix spune:

      Subscriu.

    • Cetatean spune:

      In clasa baiatului meu dintr-o scoala obisnuita din Bruxelles mai invata un baiat ai carui parinti au divortat acum cativa ani, iar tatal s-a casatorit cu un alt barbat. Parintii biologici au custodie comuna, copilul stand o saptamana cu tatal si cu sotul sau, iar in saptamana urmatoare cu mama si cu noul ei partener. Copilul nu pare deloc traumatizat, nu are un comportament iesit din comun la scoala sau in afara ei, de exemplu cand vine pe la noi sa se joace cu baiatul meu, nu merge la psiholog si nu are tulburari de personalitate sau mai stiu eu ce alte trasaturi distincte de ale oricarui copil de varsta lui. Parintilor sai biologici le spune ‘maman” si “papa”, iar noilor parteneri ai parintilor le spune pe nume.

      Personalul scolii ii cunoaste pe toti cei 4 parinti, stie ca le poate incredinta copilul atunci cand unul din ei trece sa-l ia de la scoala si are numerele de telefon ale tuturor celor 4 in caz de urgenta, prioritate fiindu-le acordata parintilor biologici. De altfel, aceasta practica e valabila nu doar pentru copilul respectiv, ci pentru toti copiii care provin din familii “reconfigurate”, adica in cazurile in care parintii biologici s-au despartit si au format ulterior noi familii cu alti parteneri. Astfel de familii sunt relativ comune in scoala, asa ca aceasta practica e deja rutina. Unii copii cresc in familii monoparentale, cu doar un parinte – mama sau tatal biologic. Altii cresc in familii reconfigurate, in care unul sau ambii parinti au noi parteneri dar impart custodia copiilor.

      In acea clasa mai e un baiat care are doua mame, dar niciun tata. Cele doua mame au conceput copilul prin fertilizare in vitro cu sperma unui donator anonim. Nu stiu sigur daca mama care l-a nascut e si cea care a donat ovulul fecundat sau daca era mama surogat, dar nici nu am putut sa le intreb asta la intalnirea cu parintii. Baiatul ii spune uneia dintre mame ‘maman”, iar celeilalte “mami”. Nici el nu pare afectat de lipsa unui model masculin in familie.

      Nu as fi stiut despre familiile acestor copii daca nu le-as fi cunoscut parintii la intalnirile organizate de scoala sau cand acestia si-au adus copiii sa se joace cu fiul meu. Nici nu mi-as fi dat seama la primele contacte ca acesti barbati si femei sunt gay daca nu ar fi venit impreuna cu partenerii.

      Desigur ca e un pic dificil sa tin minte numele a 4 parinti diferiti ai aceluiasi copil, dar asta nu are nicio legatura cu faptul ca unii din acesti parinti sunt gay. In aceeasi clasa mai invata copii care au frati vitregi – unii sunt copii din relatiile anterioare ale parintilor, care cresc impreuna cu copiii proveniti din actualele relatii dar care locuiesc o saptamana din doua cu noua familie a celuilalt parinte. Insa cu acest tip de familii suntem oarecum obisnuiti si societatea nu le stigmatizeaza in aceeasi masura ca familiile intemeiate de cuplurile homosexuale. Nimanui nu i-ar trece prin gand sa nu numeasca familie un cuplu ai carui copii nu sunt toti inruditi sau nu impart aceleasi gene si nici chiar aceeasi casa jumatate din timp.

      Cu toate acestea, multora li se pare absolut firesc ca, in cazul in care cuplul e format din persoane de acelasi sex, cu sau fara copii, sa le nege acestora calitatea de familie. De altfel, discutiile despre casatoriile gay se axeaza foarte mult pe adoptia copiilor, ca si cum toti copiii ar fi adoptati direct din orfelinat fara sa se mentioneze ca in multe cazuri copiii adoptati sunt cei ai partenerului. Ce se intampla cu acesti copii daca parintele biologic moare iar celalalt are o noua familie si nu are dorinta sau posibilitatea sa-i creasca? Sau cu baiatul din cuplul de lesbiene al carui tata e necunoscut?

      Da, e poate complicat sa-i explici unui copil ca unii din colegii lui cresc in alt tip de familii, ca unii colegi au trei tati si o mama sau doua mame si niciun tata sau doar un parinte sau ca parintii au culori diferite, dar in viata ne putem intalni cu o varietate de situatii sau facem alegeri care ne convin mai mult la un moment dat, ne despartim de parteneri care nu ne mai fac fericiti si ne formam noi familii, sau partenerul decedeaza si alegem sa ne refacem viata s.a.m.d. E mai usor sa judeci, sa discriminezi sau sa ignori situatii de viata care nu se potrivesc cu un sablon sau nu se conformeaza unui ideal, dar opiniile noastre nu pot schimba niste realitati exterioare care nu ne privesc.

      • Adi spune:

        Si nu s-a intamplat prin nici o scoala bruxeleza ca un copil al unui cuplu de homosexuali sa fie intrebat de la care parinte a supt, ca tot promoveaza progresistii alaptatul natural?

        • Falstaff spune:

          Cata eleganta, cat tact! Asa se exprima un pedagog ? Asta e educatia sanatoasa pe care o dati copiilor dvs? Rusine!

      • Marius spune:

        Wow, minunata lume noua…

      • julius001 spune:

        1…” Ce se intampla cu acesti copii daca parintele biologic moare iar celalalt are o noua familie si nu are dorinta sau posibilitatea sa-i creasca? “….un stat cu resurse isi permite sa-i creasca in sistem institutionalizat…daca a evoluat normal in familia homosexuala nu are motive s-o duca mai prost in orfelinat …

        2….”dar opiniile noastre nu pot schimba niste realitati exterioare care nu ne privesc”…..e bine ca aceasta fraza s-o repete si cuplurile homosexuale inainte de a iesi in strada sa protesteze…

  2. Decebal spune:

    Trecuse ceva timp si nu mai citisem pe contributors.ro un articol pe tema “LGBT”…
    In pasajul care incepe cu “În primul rând, să stabilim ce sunt homosexualii.”, ma asteptam sa citesc ceva de genul “stiinta a stabilit ca e vorba de o gena sau de un cromozom, detectabil(a) inca de la nastere in profilul ADN al fiecarei persoane”. Daca, in multe cazuri, homosexualitatea este doar un obicei sau o obisnuita sau o conditionare dobandita, apai treaba se cam schimba… radical…
    Daca Apuleius ne scrie despre zoofilie, in al sau “Magar de aur”, iar zoofilii existau din timpuri stravechi, e un motiv suficient de puternic pentru a promova zoofilia? :)

    In limitele respectarii drepturilor fundamentale ale omului, orice societate civilizata are responsabilitatea de a descuraja si de a starpi prozelitismul (fie el religios, sexual sau de orice alt fel). In acest fel, cresc sansele ca fiecare om, indiferent de mediul in care s-a nascut si de cat de frageda-i e varsta, sa aiba drept la libera alegere a caii sale. Am senzatia ca in tarile nordice se iau masuri concrete pentru descurajarea prozelitismului… cel putin a celui religios…

  3. AT spune:

    Atata timp cat in catedrala imaginea homosexualitatii e unanim si uniform pozitiva si nu se poate vorbi despre ea decat in termeni pozitivi, in timp ce despre cei ce se opun unor anumite transformari sociale, de pilda crestinii, sunt portretizati in cei mai negativi termeni cu putinta, soarta deciziilor curente e pecetluita pe calea deschisa de occident. Exemplu din articol:
    “Măsurile întreprinse de militanții creștini pentru a-și demonstra teoria au fost lagăre de reeducare, în care băieți și fete urmau cursuri de pornografie heterosexuală și erau îndemnați sau forțați să întrețină relații intime”

  4. Marius spune:

    Dupa “……căsătoriei între bărbat și femeie ca unic model viabil” din paragraful al doilea, cred ca trebuia sa va opriti.
    “Viabil” este cuvantul-cheie.

  5. waterfall spune:

    O linie de comunicare dedicată victimelor abuzurilor sexuale ale preoţilor, o campanie de conştientizare a drepturilor acelor victime, câţiva avocaţi şi câteva reclamaţii de despăgubire din partea Bisericii şi bum, ‘şocul social’ *subiectul zilei* nu va mai fi homosexualitatea individuală a unei minorităţi ci abuzul instituţionalizat şi secretizat.
    Şi poate atunci populaţia va fi la adăpostul manipulării .
    B.O.R a utilizat Coaliţia pentru Familie.
    Dar poate că Familia respectivă ascunde secrete odioase.
    E timpul ca publicul să ştie.

    • Teodor Tutuianu spune:

      Desi nu am de ce sa tin partea Bisericii Ortodoxe, mi se pare ca nu ei au initiat acest demers intitulat “Coalitia pentru familie”. Memoria mea, care este inca destul de buna, imi spune ca miscarea asta a fost initiata de catre celebrele biserici neo-protestante, de undeva din vestul tarii. Mai pe romaneasca stramoseasca si ortodoxista, cei care au initiat demersul au fost “sectele”. Deci aici putem vorbi de un asalt al cultelor religioase din Romania, nu doar de BOR. Bineinteles, BOR doar s-a conformat, asa cum era de asteptat.

    • waterfall spune:

      Un început.

      O vedetă judeţeană.

      http://www.timponline.ro/preotul-cristian-pomohaci-inregistrat-facandu-avansuri-sexuale-unui-minor-putea-exclus-preotie/

      E absolut fascinantă reacţia purtătorului de cuvânt , dl Bănescut, când se referă la incident cu o frază cheie *care îl încriminează în mod evident*.

      Îmaginaţi-vă cum reacţiona dacă rămâneau la stadiul de *alegaţii’ …atac împotriva etc..etc.

      În realitate e vârful aisbergului.
      Cazul nu e singular chiar la vârful ierarhiei se află preoţi în situaţie similară.

      De aici întrebarea de natură psihosocială.

      De ce nu acceptă liber homosexualitatea cei care o practică ?

  6. Roland spune:

    (Re)citind postarile (de fapt, aceleasi, ca de fiecare data cand se scrie despre maghiari, cei cu alte optiuni sexuale, … etc.), constat ca nu suntem decat o natiune de complexati cu manifestari nevrotice.
    Cultura si civilizatia sunt singurele leacuri, ce vai (!) necesita durata si sacrificii .
    Ar fi socant sa aflam cate sesizari a avut BOR pe teme de homosexualitate, pedofilie,betie, transex, … etc. Ba chiar conducere in stare de ebrietate, sau cu permisul suspendat pt alcool . Pot sa va dau niste numere de dosare penale, insa sesizarile BOR, numa ei le pot da. Iar enoriasul roman, bun cotizant, ar trebui sa stie !

    PS Era sa uit nici Biserica nu este ce era o vreme (comparativ cu :epoca catacombelor, epoca cistercienilor,epoca razboaielor cu turcii, epoca hitlerista,konkordatul cu Hitler, revolutia franceza, … etc.)

  7. kinn spune:

    Super scris!

  8. ion spune:

    Eu sunt hetero (asa m-am nascut :-) , nu ma laud dupa cum bine glumea un comentator mai devreme. Am cativa prieteni homosexuali (barbati si femei). Unii mi-au spus ei ca sunt homosexuali, eu nici nu observasem (daca nu se manifesta “mai deosebit”, serios daca imi dau seama :-) ). Imi aleg prietenii dupa caracterul lor, nu dupa preferintele sexuale, culoarea pielii sau religie (sau ne-religiosi). Cand am avut nevoie si am fost trist, acesti prieteni mi-au fost adevartii prieteni. Omul e de treaba sau nu. Nu are nimic de face cu preferintele sexuale. Cine are chef sa isi aleaga prietenii dupa alte criterii decat cele “de caracter”, be my guest. Dar sa nu se planga cand i se va da cu piciorul.

    PS1: Si intradevar un articol de calitate.
    PS2: Nu stiam ca testamentul e un act de sters pantofii. Atunci la ce mai foloseste?.

  9. Ela spune:

    De ce am senzatia stranie ca acest articol pare scris de un extraterestru…?
    Probabil pentru ca e prea consensual, fara sa fie de loc consensual..?! In orice caz, felicitari autorului, indiferent din ce Univers ne priveste turpitudinile, fara indiferenta dar si fara patos, cu deferenta rara, aceea care evita condescendenta care poate rani egouri, si “se rezuma” la respect! Doar atat!
    Este ceea ce ne lipseste multora : respectul fata de Om, incepand, desigur, cu noi insine!
    Contrazicand toate invataturile biblice, negand pana la esenta divina a vietii pe care o avem (de ce? cu ce scop?), ne folosim toata energia, pana la epuizare, ca sa avem dreptate! Nu conteaza ca iesim storsi, vlaguiti, ca nervii ne sunt prastie, ca propriile probleme se multiplica si se amplifica (ceea ce e firesc, cand nu ne ocupam de ele…), conteaza sa ne impunem si noi cumva, undeva, sa avem dreptate…Este lotul de consolare al frustratilor din toate timpurile!
    E mai simplu sa gasesti vinovati, decat solutii…
    La un moment dat insa, e ridicol sa crezi ca marginalizarea homosexualilor iti va aduce pacea in propria familie, sau iti va garanta echilibrul psihic si reusita propriilor progenituri…Mi se pare chiar improbabil, cu asemenea mentalitate.
    Cand morala dicteaza legile, ceea ce rezulta se numeste integrism, adica un fel de comunism cu puteri sporite, deoarece “sustinute” de D.umnezeu…scapa cine poate…

    • AT spune:

      Propunerea dvs atunci ar fi sa se dea numai legi imorale si absurde. Cand parlamentul voteaza, sa se ia decizia cu numarul minim de voturi. Alegerile vor fi castigate de candidatul cel mai prost plasat. Cand deliberati intr-o chestiune, sigur ca actionati exact invers de cum ati decis, intruct este imposibil sa aveti dreptate, si doar nu sunteti ipocrita.

      • Falstaff spune:

        Concluziile dvs descriu exact gandirea extremista care sta la baza integrismului!!! Bizar, nu? Vreti sa contraziceti, dar de fapt sustineti…doar ca nu va dati seama! Oops :)

        • AT spune:

          “Cand morala dicteaza legile, ceea ce rezulta se numeste integrism”. Daca nu realizati absurditatea acestei afirmatii, nu stiu ce sa mai zic. Daca nu moralitatea dicteaza legile, nu mai putem avea nimic in comun. Singurul mod de a delibera ramane forta pumnului. Nimic surprinzator, asta este concluzia relativismului postmodern, si e exact ce se intampla pe strazile din occident.

          https://www.youtube.com/watch?v=rSzpc2vh8Ow&t=9m19s
          https://www.youtube.com/watch?v=-PSYPrE5LrQ

          • Ela spune:

            Pentru informatia dvs, traim in sec al XXI-lea! Astazi, majoritatea statelor lumii tind catre democratie, acest sistem politic imperfect dar care, deocamdata este cel mai bun.
            Democratia nu exclude morala, fireste, dar nu o privilegiaza, si o exclude in excesele ei, pentru simplul motiv ca egalitatea in drepturi nu poate fi conditionata de NIMIC, or asta este baza democratiei!
            Iranul este cel mai bun exemplu de stat care legifereaza in functie de morala religioasa. Daca multor iranieni le convine, cu atat mai bine pentru ei! Pentru restul lumii insa, cred ca e preferabila democratia :)
            Apoi, dvs abordati tema in mod manicheist, ori e alb, ori e negru! Si aceasta filosofie a fost la moda tot in evul mediu…
            Nu trebuie sa judecati ori/ori! Acesta este extremismul care nu ajuta decat o mana de oameni care-i manipuleaza pe restul ! Discursul : ori legiferam dupa morala pe care o consideram azi justa, ori permitem anarhiei, criminalilor si hotilor sa actioneze nestingheriti, este o poveste de adormit romanul….si efectele sunt destul de vizibile, cred. Introducand si mai multa “dreptate divina” in locul Dreptului si al legilor, veti avea si mai multe biserici, si mai multi Dragnea, si viata va continua asa cum vor stabili ei, dupa morala lor…

    • viorel spune:

      Nu pot să nu remarc, doamna/domnișoara Ela, că din perspectivă feminină întotdeauna rămâne loc de conciliere și soluționare pașnică a diferitelor conflicte. E vorba de acea gândire empatică, necombatantă, tipică femeilor de pretutindeni. Nu sunt sigur acum, dar parcă am citit undeva că Rousseau a studiat pentru o vreme ceva triburi matriarhale și a observat același lucru. Profesorul Robert Sapolsky a ajuns la niște concluzii extrem de interesante studiind un grup de babuini: https://www.youtube.com/watch?v=A4UMyTnlaMY .

      Cum ar fi arătat lumea astăzi dacă am fi fost produsul unei culturi predominant matriarhale? E un exercițiu de imaginație foarte interesant și mă încumet să dau și un răspuns: chiar dacă în mod cert nu ar fi existat atâtea războaie și crime de-a lungul istoriei, cred că aproape la fel de sigur civilizația, cultura și tehnologia nu ar fi fost atât de dezvoltate, tocmai pentru că evoluția lor se află în strânsă legătură cu resursele de competitivitate intelectuală (și nu numai). Dar nu sunt prea sigur în cazul artelor și filosofiei…

  10. victor spune:

    Doua corectii:
    1. Verisoara e ruda de gradul 4, nu 3.
    2. Divortul se poate face acum in Romania cu 2 vizite la notar (nu una, dar orisicat…) la notar, deci nu ar fi mare diferenta daca s-ar reglementa uniunea civila (si desfacerea ei) la fel.

  11. Marco spune:

    “Homosexualii sunt și vor fi o categorie socială artificială, întreținută” de organizatii politice si medii de comunicatii. Domnule, nu exista constiinta de clasa si de grup. Asa zisul grup indiferent de cine este format poate fi temporal coezionat artificial de guvernanti si medii de comunicatie. Unde sunt acum masele muncitoresti din perioada interbelica ? de fapt existau prin anii 30 mii de sindicalisti si comunisti care mentineau o stare de spirit. belicoasa La fel cum o fac muftii in mesquite cu islamistii.

    Istoric este un fals sa descrii lucrurlle asa:, rusii au invadat romania, rusii s-au luptat cu turcii, spaniolii au cucerit america, americanii au invadat Vietnamul.Da o imagine falsa.

    De fapt o elita rusa si tarul au trimis un numar de soldati platiti in ro.
    Turcii niciodata nu s-au batut cu rusii, ca popoare, ci oligargi cu interese de grup au trimis, contingente militare sa se lupte.

    Spaniolii ca popor niciodata nu s-au sfatuit seara pe la porti sa trimita soldati peste balta, ci regele a finantat cucerirea americii.

    La fel cu Vietnamul, oligarhii din washington, au trimis trupe, iar cetateanul de rand nu a fost intrebat.

  12. Grammaticus spune:

    un articol placut, cu unele neclaritati totusi: nici verisoara si nici macar fratii nu pot mosteni in pofida vointei testatorului, numai sotul, parintii si copiii, fiindca sunt mostenitori rezervatari. Excelent surprinse tarele stiintei sec. XIX.

    • dan spune:

      Ca informatie …

      Deci e corect sa inteleg urmatoarele: daca eu imi fac un testament si las averea :-) unei pitipoance care mi-a sucit capul (este vreo nuanta intre ii las averea 100% sau ii despagubesc si pe copii, nevasta cu ceva?) atunci:

      1. daca am nevasta si/sau copii (1,2, etc) –> ei pot ataca testamentul si il pot invalida?
      2. daca nu am nevasta si/sau copii dar am parinti –> ei pot ataca testamentul si invalida?
      3. daca nu am nevasta si/sau copii dar am ceva rude lacome cu ochii pe trabantul meu fabricatie ’68 :-) –> ei pot ataca testamentul si invalida?

      Multumesc.

  13. Radu10 spune:

    Un exemplu al vorbirii in liniste este cel al lui Gyero David, episcop vicar al Bisericii Unitariene, (unul din cele 18 culte recunoscute de statul roman si o biserica istorica a Transilvaniei), care s-a exprimat in favoarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex.

    info: uua dot org/international/blog/unitarian-leader-takes-equal-marriage-stand-in-romania

    Faptul ca un lider al unui cult crestin important din Romania a luat deja o pozitie oficiala in acest sens spune multe. Acest exemplu ar trebui adus permanent in dezbaterile pe aceasta tema, pentru a multi clameaza faptul ca bisericile crestine din Romania au o pozitie comuna impotriva casatoriilor/uniunilor de acest fel.

    • catalin spune:

      Draga Radu, nu inteleg de ce “Faptul ca un lider al unui cult crestin important din Romania a luat deja o pozitie oficiala in acest sens spune multe.” – ce are de spus intrun stat laic un lider al unui cult religios (oricare ar fi cultul)? O influenta la nivel individual poate, insa nu pot fi de acord ca deciziile in stat sa fie luate dupa pozitia +/- oficiala a unui cult religios.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gabriel Miloia


Gabriel Miloia

Artist conceptual, publicist. Născut în 1987, a studiat Regie Scenică în Ulm, Germania. Autor al Project Muian și președinte al Galeriilor Visual Kontakt. În prezent trăie... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

E randul tau

De acord ca tabara PSD este extreme de flexibila in materie de idei. Ce spune autorul nu e valabil d...

de: r2

la "Dacă treceam la monarhie în ’90 ar fi fost mai rău"

Cauta articole

decembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)