Cuvinte libere și deloc festive de 1 Decembrie

În mod normal, astăzi ar trebui să pun în cui toate supărările și să scriu doar vorbe optimiste. Și aceasta fiindcă din 1990 încoace, 1 Decembrie este Ziua Națională a României.
O zi națională pe care nici conducătorii țării, dar nici românii obișnuiți, cei cu taxele și impozitele la zi, nu prea au știut să o sărbătorească așa cum s-ar fi cuvenit. În primul rând fiindcă prea adesea țara a fost dezbinată. Iar dezbinarea s-a văzut încă de la primul 1 Decembrie Zi națională, la acel 1 Decembrie în care urmașul arhitectului Unirii, regretatul Corneliu Coposu, a fost rușinos huiduit de o mulțime dirijată de liderii FSN, în frunte cu Ion Iliescu și cu Petre Roman.
Anul trecut, guvernarea PSD-ALDE a ratat Sărbătorirea Centenarului. S-au organizat doar ici-colea manifestări aniversare, s-a mai pus de simpozioane, ne-am autoamăgit cu Catedrala Mântuirii Neamului, singura mare realizare a celor 100 de ani de Românie Mare, am identificat Centenarul cu reluarea Cerbului de Aur. Fără să băgăm de seamă că nici măcar acel sărman festival de muzică ușoara nu a avut continuitate. Un semn al incapacității noastre funciare de a ne duce până la capăt proiectele a devenit simbol al Sărbătorii. Semn că gura păcătosului adevăr grăiește. Autoritățile l-au declarat ca cea mai grandioasă manifestare din anul cu pricina, iar noi am înghițit gălușca. În vreme ce tot felul de comisioane au intrat în buzunare ilicite. Teatrele au montat spectacole mai mult de formă (au fost și excepții, cea reprezentată de Pădurea spânzuraților de la Teatrul Național din București fiind cum nu se poate mai lăudabilă), nu de alta dar bugetele curente fiindu-le substanțial tăiate, salvarea producției curente a venit din banii alocați sărbătoririi împlinirii a 100 de ani de Românie Mare.
Unii șefi, chiar dregători de frunte, nu au știut nici măcar ce se sărbătorește, în loc de 100 de ani de Românie Mare vorbind de 100 de ani de Românie.
Anul acesta, sărbătoarea se încadrează iarăși în infernul actelor formale. Adunări festive, aceiași comemoratori cu discursuri reșapate și cele câteva mii de porții de fasole cu ciolan. Poate și micii declarați specialitatea națională. Și cam atât. Ajunge.
Ne lăudăm cu faptul că, spre deosebire de alte State la noi nu este încă la mare căutare discursul naționalist-xenofob și nici partidele specializate nu sunt în vogă. Uităm că în PSD a reînviat Corneliu Vadim Tudor și spiritul lui distrugător iubitor de mahalaua etnică, uităm sau ne facem că nu băgăm de seamă câte grozăvii naționalist-șovine s-au rostit în cursul campaniei electorale și nu băgăm de seamă că prea multe dintre acestea au rămas nepedepsite. Vorbim despre Unire și necesitatea unității, dar suntem dezbinați, Diaspora a ajuns pentru noi doar ceva de care ne amintim numai când avem nevoie de ea pentru bani sau voturi, Așa se face că un individ cvasi-analfabet, un mitocan politic patentat, o lepidopteră de Giurgiu care încă mai este președinte de organizație județeană PSD, după ce odinioară a fost chiar președinte executiv al partidului, jignește românii din străinătate, îi califică drept prostituați chiar înainte de Ziua Naționala doar pentru că Diaspora nu îi va vota partidul niciodată.
Și uite așa trecem și de 101 de ani de Românie Mare. Tare mi-e teamă că și la 102 va fi tot astfel. Fiindcă Unirea nu mai este pentru noi decât o cifră. Cu care nu mai știm prea bine ce să facem.
Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro