Home » Media / Tech »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Doi social-democrați, două televiziuni

Vlad Zografi ianuarie 15, 2014 Media / Tech, Opinie, Societate/Life
77 comentarii 10,950 Vizualizari

Întâmplarea a făcut ca în seara în care domnul Victor Ponta a acordat acel uimitor interviu Antenei 3, vreo două ceasuri mai târziu, să văd o discuție cu Martin Schulz la France 24. Comparația între aceste emisiuni – spontană, inevitabilă, greu de digerat și bogată în concluzii – m-a îndemnat să scriu cele de mai jos.

Despre interviul domnului Ponta nu prea e nimic de zis: cine l-a văzut n-are nevoie de comentarii; cine nu l-a văzut, dar îi cunoaște pe cei doi, își poate lesne închipui cum a fost; cine nu-i cunoaște nu-și poate închipui și va crede că relatarea fidelă a interviului e o fantezie. Discuția cu Martin Schulz merită însă o scurtă prezentare. Primul lucru pe care l-am remarcat a fost că, german fiind, președintele Parlamentului European vorbește foarte bine franțuzește. Asta m-a îndemnat să apelez la internet ca să aflu mai multe despre domnia sa, cu gândul că va fi făcut cine știe ce studii înalte și va fi având cine știe ce titluri academice. Nici pomeneală! Martin Schulz are studii modeste: s-a pregătit ca să fie librar, a lucrat în mai multe edituri și librării, apoi și-a deschis propria lui librărie într-un orășel de lângă Aachen. Pesemne că i-au plăcut cărțile. N-am găsit că ar avea vreun doctorat – dar, ce-i drept, odată devenit politician important, a primit câteva titluri onorifice sonore. Treptele ierarhiei social-democrate le-a urcat încet: membru în consiliul municipal al acelui orășel din Renania, apoi primar; în fine, la douăzeci de ani după intrarea în politică, a fost ales parlamentar european. În toate aceste privințe, Martin Schulz este opusul domnului Victor Ponta.

Martin Schulz vorbește bine, ba chiar aș zice că vobește franțuzește mai bine decât vorbește domnul Ponta românește, în sensul că spune ceva. Bizar la domnul Ponta este că nu izbutesc niciodată să țin minte ce-a spus, iar când îl ascult am senzația că urechile mele sunt condamnate să mestece la nesfârșit un zgârci intratabil. Problemele discutate în emisiunea de la France 24 erau legate, firește, de politica europeană. Mie mi se părea că lucrurile spuse de Martin Schulz erau destul de concrete, dar unul dintre jurnaliștii care-i stăteau alături l-a întrerupt cam tăios, fără să fie totuși obraznic: „Vă rog să fiți mai concret!” Parlamentarul german nu s-a supărat, și a explicat în amănunt cum vede el viitorul informaticii europene. Inutil să insist asupra faptului că n-a pomenit nimic despre adversarii săi politici, ci a răspuns calm unui șir de întrebări incomode vizând chestiuni de fond și de detaliu. S-a întâmplat o dată să ezite, când nu găsea cuvântul franțuzesc cel mai potrivit. Jurnaliștii nu-i făceau ochi dulci, nici nu-l fulgerau cu privirea; erau cât se poate de sobri, iar Martin Schulz, la rândul lui, era sobru și preocupat. Cam asta ar fi.

Și totuși mai e ceva: emisiunea de la France 24 se desfășura în jurul unei mese, era o masă rotundă, și la propriu, și la figurat. Cadrul nu era un spațiu de joc, ci un spațiu pentru discuții. Toată acea punere în scenă minimalistă făcea ca atenția să cadă asupra argumentelor. Lăsând acum deoparte uimitoarea discuție dintre domnii Ponta și Gâdea, cred că aici se ascunde o diferență esențială care separă două televiziuni, la urma urmelor ambele de știri: Antena 3 și France 24. De fapt, în locul lui France 24 puteam alege orice televiziune decentă.

Platoul Antenei 3 nu e un spațiu pentru discuții, ci scena unui spectacol cotidian. Titlul spectacolului este: „Cât de răi sunt cei răi și cât de buni, dar uneori naivi, sunt cei buni”. Despre scenografie nu-i mare lucru de spus. Important e ca actorii să aibă destul spațiu, pentru ca unii dintre ei să se poată mișca liber, gesturile care-i fac persuasivi să fie mai ample, imaginea să aibă unde plonja și să se focalizeze succesiv, oferind mereu alt peisaj, creând senzația de diversitate. Există apoi și un ecran uriaș, ca un fel de tablă dintr-o clasă de școală, pe care apar dovezile irefutabile ale crimelor comise de cei răi. (Sigur, ca să prezinți niște imagini sau documente n-ai nevoie de ditamai ecranul în studio, dar tabla pentru demonstrații e mai convingătoare, apoi vezi reacțiile actorilor din scenă, care îți induc și ție o reacție.) Dacă mai adăugăm o bogăție cromatică bine calculată, avem imaginea de ansamblu.

Elementul-cheie sunt, evident, actorii. Cea mai bună soluție ca să înțelegi rolurile în care au fost distribuiți este să închizi sonorul și să rămâi, măcar preț de un minut, două, numai cu mimica și gesturile – exercițiu pe care, telespectator deloc fidel, l-am practicat dintotdeauna. Rolurile trebuie să fie simple, ușor de identificat. În general, ele sunt variante ale cetățeanului onest și indignat, la care se adaugă nuanțe: înțeleptul, zeflemistul, colericul, robustul, naivul, expertul, ultra-îngrijoratul, devotatul, jignitul etc. Sigur, toate aceste personaje sunt pozitive și, cum spectacolul are nevoie și de personaje negative, ele nu sunt invitate în studio – ar exista riscul să rostească replici care nu sunt cuprinse în scenariu –, dar apar proiectate pe ecran. Iată încă o funcție a ecranului: dă senzația că binele și răul se află simultan în scenă, deci tensiunea dramatică e asigurată.

Greu de spus cât talent au actorii (nu-i nevoie să fii Laurence Olivier pentru așa ceva), important e că și-au învățat temeinic rolul și îl exersează cu aplomb în fiecare seară. Există totuși două roluri remarcabil interpretate, despre care trebuie să vorbesc aici. Primul este cel jucat de domnul Mihai Gâdea: pruncul umed cu ochelari. Inocența frapantă a domnului Gâdea alungă orice îndoială: un prunc nu poate minți, buzele lui nu pot rosti decât adevărul – o axiomă teologică. Răul se ferește de el ca dracu’ de tămâie. Cu un gest simplu săvârșește miracolul de a face să apară pe ecran realitatea ultimă. A nu-l crede e o blasfemie. Iar dacă există eretici, ei vor sfârși în flăcările iadului, alături de răii cu care se luptă pruncul vitejește. E o minune de omuleț care poate înduioșa orice femeie. Domnul Gâdea este adus în scenă pentru a deștepta sentimentele materne cele mai profunde. Unei mame simțitoare îi vine să-l mângâie și să-l sărute pe frunte la fiecare cuvânt rostit cu acea greutate profetică dobândită prin exercițiul predicii. Antena 3 dispune și de alt prunc, domnul Adrian Ursu, însă e o versiune mai slabă; cu toate eforturile sale, nu poate ajunge la suavitatea domnului Gâdea. Mai trebuie spus aici că arsenalul telepredicatorilor, din care pruncul umed cu ochelari s-a inspirat copios, nu e bogat, dar e foarte eficient. (Există un documentar făcut de Werner Herzog despre un telepredicator american, film care merită din plin văzut.)

Dacă aducerea în scenă a domnului Gâdea vizează în primul rând publicul feminin, Antenele au în trupa lor o actriță distribuită într-un rol destinat întâi de toate bărbaților. E vorba despre doamna Oana Stancu, cea mai mămoasă ființă din câte mi-a fost dat să văd. Mămoșenia domniei sale își întinde brațele spre întreaga națiune. Cum ar putea o mamă să vrea răul fiilor ei? Cum ar putea să-i mintă? Blasfemie! Doamna Stancu nu e niciodată virulentă, vorbele domniei sale sunt cumpănite, mereu calde, încărcate de grijă, chipul ei iradiază o lumină mistică în care se scaldă bunătatea absolută. Are uneori vagi naivități, ar accepta chiar să dea oarece credit răului, dar asta doar pentru a arăta tuturor, cu înțelepciune maternă, cât de rău e. Numai un bărbat fără suflet n-ar recunoaște în doamna Stancu pe mama care îi schimbă scutecele. Rolul ei în scenă este de a deștepta cele mai adânci sentimente filiale.

Împreună, domnul Mihai Gâdea și doamna Oana Stancu formează un cuplu mistic perfect. Îmi închipui o icoană în care doamna Stancu îl ține la piept, înfășat, pe domnul Gâdea. În icoană se mai simte o prezență, o prezență invizibilă, dar atotputernică în religia Antenei 3 – cel al cărui nume nu trebuie luat în deșert. Așa că nici nu îndrăznesc să-l pronunț. Cei de la televiziunile laice cum e France 24 n-ar fi în stare să priceapă mistica Antenei 3. Ghinionul nostru!

.
.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "77 comments" on this Article:

  1. Catalin spune:

    Magistral comentariu.!
    Multumesc

  2. aurel spune:

    Minunat articol,

    o metafora sublime a ceea ce se intampla la a3

  3. mil spune:

    donmnule Zografi, doamna Oana Stancu a suferit de cancer, a facut operatie de masectomie acum cativa ani, ca sa achite toate cheltuielile a vandut un teren din N bucurestiului si probabil ca acum e acasa (lipseste de la a3 din septembrie) probabil in urma unei recidive. Daca e asa se afla sub un tratament medicamentos crancen, numai cei ce stiu ce e chemioterapia se pot pronunta asupra manifestarilor emotionale ale unui om in situatia asta. Probabil ca nu stiti acestea, dar puteti sa verificati si daca am dreptate poate mai modificati pe ici si colo. Oana Stancu poate sa moara in incercarea asta si sa va faceti un pacat. Eventual taiati pasajul cu e ca nici nu e relevant pentru ceea ce vreti sa spuneti. a3 face public cu oamenii astia…deci sunt buni pentru scopul lor. puteti sa criticati publicul a3 care adera la astfel de trucuri dar ei sunt buni.

    in principiu vorbind, mi s-a parut mul mai odios cand oana stancu si adi ursu au fost dati afara de ghita de la realitatea de miercuri pana vineri (ei realizand emisiunea cu maxima audienta a postului in vremea aia) Asta dupa ce s-au incontrat cu doamna Udrea care le comunica in avanpremiera rezultatele controlului ANAFul lui Blejnar la RTV, control dealtfel acoperit de secretul fiscal, deci teoretic complet pe langa ceea ce ar fi trebuit sa stie Udrea). Asa …au ajuns la a3 si fac si ei ce pot sa isi tina ratele si rangul si Oana Stancu chiar viata. Deci din ziaristi independenti in spate cu audienta au ajuns gratie politicienilor care nu suporta sa fie criticati ce sunt astazi la A3. Din pacata asta se poate intampla in Ro si nu la France24.

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Ce-mi spuneti ma ingrozeste, nu stiam nimic despre asta. Ii urez din tot sufletul doamnei Stancu sanatate. Dar eu m-am referit aici la rolul jucat de domnia sa in spectacolul mistic al Antenei 3. N-am practicat nicidata atacul la persoana, si n-am de gand sa-l practic. In cazurile astea, actorul e victima rolului. Totusi, unii jurnalisti n-ar accepta sa joace in asemenea spectacole.

    • Dan spune:

      Ce legatura are chimioterapia si prestatia acelei doamne la A3? Si eu am facut chimio, stimata (e) doamna (domnule), dar acest odios dar necesar prag al vietii nu m-a facut lingau! Cred ca ati gresit site-ul, asa ca incercati Free Becali sau ceva asemanator cu Nastase patriotul.

    • O să fiu mai răutăcios decât îmi stă în fire… Încep – evident – prin a-i ura multă sănătate și grabnică însănătoșire dnei Stancu. Articolul a fost însă scris despre prestația dnei la A3, nu despre altceva. Dl Gâdea este un personaj pe care nu îmi imaginez că îl poate crede cineva. Pentru mine a fost o surpriză dl Ursu care părea – pe vremuri – un ziarist de calitate.. cu bune și cu rele, ca oricare dintre noi.
      Nici măcar nu cred că A3 mai poate face rău. Bănuiesc că trebuie să ai reale tare psihice pentru a urmări astfel de emisiuni tv.

      • lmihai spune:

        sa stiti ca sunt numerosi cei cu tare psiho-emotive, nu poti sa stai holbat non stoo la niste indivizi care efectiv nu transmit decat mesajul urii, al minciunii si dezinformarii.
        Ce mi se pare ffgrav este faptul ca multe persoane dintre cunostintele mele( de la care am mari asteptari, sunt oameni trecuti de 50 de ani( deci au trait si inainte de 90), cu studii superioare, profesionisti in domeniul lor, cu familii sanatoase, si totusi …privitori ai A3.
        Sincer nu mai sper in schimbarea acestui tip de om!

        • Vlad spune:

          Locuiesc intr-o tara occidentala. In cercul meu de cunostinte sunt destui romani care urmaresc A3 pe net sau pe satelit. Din pacate ei sunt, in ce priveste situatia din Romania, la fel de spalati pe creier ca orice telespectator fan A3 din tara de origine. Interesant e ca opiniile lor despre situatia curenta din tara de adoptie sunt moderat-rezonabile. Sunt oameni inteligenti, bine integrati si au cariere de succes. Dar cand incep cu ” Basescu dictatorul” s.c.l….parca lasa lasa la garderoba toata spoiala occidentala si revin la naravul romanesc. Concluzie : A3 si suratele sunt un pericol public fiindca distorsioneaza mintea unor oameni altfel rezonabili…

    • cinic spune:

      nici Stancu nici Ursu nu au lucrat la Ghita. Sciziunea a aparut dupa. Ei au lucrat pentru SOV si au considerat ca nu era spatiu pentru destula abjectie, asa ca si-au transferat zoaiele la A3.
      Ca si Razvan Dumitrescu.
      Iar daca inceracti sa puneti insultarea lui HR Patapievici pe seama chemoterapiei, Ursu ce scuze mai are?

    • Popescu Dorina spune:

      Ponta se crede mult prea prețios, precum și moderatorii de la antena 3, care ne sfidează inteligențța.Stiți proverbul cu ‘ Sc…fa s-a suit în copac’?. Așa sunt ei și teamă-mi este că atunci când vor fi dați jos din copac, noi și România vom fi îngropați definitiv.

  4. yvon spune:

    Domnule Vlad Zografi jos palaria,un articol tare si la obiect .multumesc!

  5. Tzica spune:

    Subscriu la cele spuse de Catalin.
    Dar …. in mod cert, trebuia amintita si d-na Dana Grecu ca exemplu de impartialitate (fireste lista ar putea continua).Andrei Plesu a metaforizat, nu cu mult timp in urma, excelent atitudinea doamnei.

  6. Mihai spune:

    Excelent articolul!

  7. Mitzu' Beciuklistu` spune:

    L-am vazut pe Schulz, pe canalul Arte, alaturi de un coleg francez, la un dialog cu elevii unei scoli dintr-o suburbie franceza. Tot despre Europa era vorba, elevii l-au potopit cu intrebari, omul ii lamurea de ce e nevoie de mai multa Europa.
    Pentru un socialist, incintator, intr-adevar. La fel ca si franceza lui.

    Nimic despre Prim-Mitomanul nostru.

  8. Ioana spune:

    Ne-ati lipsit, domnule Zografi!
    Ce inseamna experienta de teatru- sunt perfect de acord ceea ce spuneti, desi pana acum nu am observat niciodata aceste aspecte subtile de manipulare de una singura.

  9. Elsiddig Aly spune:

    Absolut suberb!

  10. Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

    Un comentariu profesional, scris cu talent si patrundere, despre showul A3. Deschide o perspectiva în adâncimile oedipale ale natiunii telespectatoare.
    Am adorat desigur “pruncul umed cu ochelari”, distilat liric al mai prozaicului “prunc ochelarist cu ochii umezi”.
    Felix fereste de mai rau !

  11. Stefana spune:

    ” Ridendo castigat mores”
    Nu stiu sa mai fi citit ceva asemanator vreodata. Daca o comedie poate fi neagra, pamfletul acesta cred ca l-am putea numi “Oda pentru familia Antena 3″.

  12. Buna Seara.
    Va rog cititi si daca sunteti de acord .. semnati si dumneavoastra. Si poate o puteti promova, am avea nevoie ca toti cei care sunt satui de Antena3 sa stie despre acest demers.

    http://www.petitieonline.net/petitie/petitie_impotriva_postului_de_televiziune_antena3_a_manipularii_grosolana_si_obsesiva_zilnica_si_neobosita_-p07532149.html

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Imi pare rau ca va dezamagesc, dar nu pot semna o petitie impotriva unui post de televiziune, oricare ar fi el. Cred cu toata taria in libertatea de expresie a jurnalistilor, chiar admitand ca sunt platiti doar ca sa manipuleze, chiar daca s-ar apuca acum sa ma injure aiurea. Riscul de a se crea un precedent periculos mi se pare inacceptabil. Problema e sa vaccinezi publicul.

  13. joenegut spune:

    Dragă Vlad,

    Referind la jurnaliştii Antenei3, mă mir că nu ai luat-o în vizor pe concitadina mea, Dana Grecu, supranumită de amicul Iulian, Precupeaţa!

    Cât despre Ponta, atâta timp cât guvernul condus de el a a mărit în 2 ani succesivi pensia, nu enorm, dar a mărit-o, faţă de guvernele precedente, care ne-au tăiat-o (sunt şi eu în simpatică comunitate, ce să-i faci vârsta!) aceasta îi asigură o enormă susţinere, care pigmeizează pe cei cei din categoria atât supărat denumiţi de maestrul Pleşu: băsişti!
    La aceste lucruri trebuie meditat dacă se doreşte o reuşită electorală.

    Pe de altă parte jurnaliştii francezi, germani au totuşi decenţa unor întrebări care nu depăşesc obrăznicia unor autohtone purtătoare de microfoane, care îi adresează imperativ lui Gigel ….Ştirbu să recite din Eminescu, uitând că bietul răspopit (fost popă, etc!) nu este nici unul din predecesorii Caramitru, sau Mircea Diaconu!

    A bon entendeur salut!

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Draga Joe,
      Despre doamna Grecu am scris acum vreun an si jumatate (ce-i drept, fara sa-i pomenesc numele): cand am deschis televizorul dupa o lunga absenta m-a inspaimantat. Dar rolul domniei sale nu mi se pare prea interesant, unul intre multe altele. Aici m-a preocupat partea mistica, religia Antenei 3.
      Marirea pensiei cred ca o facea, in acel moment, si un guvern condus de un gandac de Colorado.
      Despre Gigel mi-e imposibil sa mai vorbesc dupa ce a vorbit Andrei Plesu.
      Best,
      V

    • victor L spune:

      @ joenegut,
      nu stiu in care tara traiti ca pensionar si spuneti ca guvernele de dinainte lui Ponta v-au taiat pensia. In Romania nu s-au taiat pensiile decit la unii militari cu pensii mari, la recalculare.
      Cel mult puteati sa spuneti ca s-a retinut pentru sanatate o suma care nu trebuia; si da, v-a dat-o Ponta inapoi. Atit, si fara minciuni, ca e mai sanatos.

    • penibil spune:

      Cand sistemul se va curata de toti “basistii” , iar Justitia va deveni “libera” si “independenta”, va fi liniste, se va lua curentul (sic!) si nu va mai veni pensia cui i te vei adresa pentru dreptate ? Celui de Sus cumva ? =))

    • Mircea spune:

      @joenegut
      S-a marit TVA-ul nu s-au taiat pensiile.
      De ce reluati textul A3?

    • Radu Mihailescu spune:

      Pentru JOENEGUT,
      Cu tot respectul, PDL nu a taiat pensiile dar a retinut CAS care intradevar a fost restituit de guvernul Ponta iar suplimentar a mai acordat o marire de 3,67% la pansie. Insa aceste sume oricum nu vor acoperii scumpirile generale astfel ca la o socotela contabiliceasca o sa iesiti in pierdere. Eu nu regret guvernarea PDL care eronat s-a considerat de drepta, dar guvernarea USL o consider cea mai slaba din ultimii 24 ani. Bunastarea individuale este stransa legata de bunastarea tarii si aceasta se poate realiza doar prin munca perseverenta si cu productivitate ridicata, prin creativitate si inventivitate, prin promovarea valorilor si a persoanelor avand competente recunoscute, prin corecta rasplata a fiecaruia in functie de aportul social, prin respectarea legilor si urmarirea in justitie a celor care le incalca. Toate acestea se pot realiza doar prin introducerea principiilor MERITOCRATIEI ca forma de organizare si guvernamant. Daca aveti bunavointa sa va informati cred ca o sa-mi dati dreptate.

    • pensionara spune:

      Dle Negut, mie nu mi-a fost taiata pensia pentru ca CCR a dat o decizie in care declara taierea pensiei ca neconstitutionala.

  14. Vali spune:

    Mă întreb în ce ramă teologizantă l-ați așeza pe nedormitul domn Ciuvică. Prenumele – Mugur – trimite către feciorie vegetală și prospețime expansivă. Numele are ceva sprințar, de ciuf volubil. Fizionomia secretă un soi de oboseală barocă, subordonată unei insomnii de tranșee (cu șmechere asezonări din registrul popular). Gesticulația e minimă, de flegmatic inamovibil…

    Ar merge un Sf. Gheorghe epuizîndu-se oratoric împotriva Balaurului? Sau, trecut în registru secular, un Moby-Dick răsturnat, sictirisind monoman agenda și portretul lui Ahab?

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      E un personaj plictisitor. Obositor. Neinteresant.

    • alex spune:

      Dl. Ciuvica e convertitul ultrazelos. La inceput el avea rolul foarte util de a justifica buna credinta in strategia de aparare a lui Adrian Nastase. Spectatorul trebuia sa-si spuna ca “daca Ciuvica asta, arestat si prigonit de regimul Nastase, a ajuns sa-i ia apararea, inseamna ca e dezinteresat, deci credibil”.
      Acum e mai extremist decit Radu Tudor si daca nu ma insel chiar el e cel care a consacrat expresia “basism”.

  15. dusu spune:

    dar oare citzi telespectatori ar avea France 24 cu asemenea emisiuni in romanica?
    vorbitzi de scenariili antenei;dar ginditziva ce scenariu perfect a avut lovilutia! important e rezultatul obtinut domnule

  16. Smaranda Nistor spune:

    Chapeau, domnule Zografi!

  17. vali spune:

    Am copilarit intr-un sat de munte, o gura de rai.Tot satul, inclusiv rudele mele a votat cu mandrie usl-ul la ultimele alegeri. Nu intelegeam de ce sunt atat de receptivi la propaganda de pe A3. Acum stiu, totul e simplu. Basescu este Satana, noi basistii suntem diavolii, ingerii sunt pesedistii care aduc minunea pensiei (v-am spus ca sunt pensionari sau someri?) iar gadea, oana si voiculescu, sfanta treime.

  18. florin popa spune:

    excelent articol.

    dl. gadea este un tele-evanghelist social-democrat&nationalist, corporatist – penticostal ca si orientare din informatiile mele iar, comportamentul si retorica sa sunt inspirate de la mistic club; asta este evident cand il vezi cum arata imbracat.

    ar fi fost frumos daca ar avea si un cor de negri in spatele sau cantand gospel scris de drept-credinciosi sai frati.

    sunt convins ca daca maine ar disparea din perisaj marele sau sponsor, iar el nu ar mai prezenta jalnica sa emisiune, nu ar mai fi asa de feciorelnic. nici macar un papagal barabatus. ci o simpla musca intre doua vagoane.

    inca o data excelent comentariu

    • avi spune:

      Gadea a fost (poate mai este) adventist.
      Insa plasarea intr-o anume zona religioasa n-ar trebui sa fie (intotdeauna) definitorie.
      Cele bune sa se-adune!
      AF

  19. A. spune:

    Domnul Schulz despre care scrieți este același domn care în vara lui 2012 nu observa nimic ciudat în România, și care în toamna lui 2012 venise la Târgu Jiu pentru a-l sprijini pe candidatul Ponta (“așa suntem noi, plagiatorii, mai votați”)?

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Da, Martin Schulz apara interesele social-democratiei, asa cum multi politicieni europeni de dreapta ii apara pe omologi dubiosi de-ai lor. Va aduc insa aminte ca dl Schulz a reactionat cel putin de doua ori atunci cand VP a sarit peste cal. Ultima data cand a comis mitocania stupida si oribila de a-l face nazist pe un politician german cu care nu era de-acord.

  20. victor/victoria spune:

    V-ati gandit sa scrieti o piesa care sa infatiseze acest tip de televiziune apocaliptica unde diavolul pozeaza in icoana? Pe cand premiera?

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Am scris una acum 16 ani – se cheama “Viitorul e maculatura” si s-a jucat acum vreo 10 ani.

      • victor/victoria spune:

        Spre rusinea mea nu stiam de aceasta piesa. Google-indu-i titlul, am gasit scurta prezentare de pe site-ul Humanitas. Faptul ca diavolul nu gaseste nimic de facut la romani si ca atare decide sa devina dascal de morala, mi se pare absolut genial.

  21. Dorin Bodea spune:

    Salut Vlad,

    Este pentru a doua oara cind semnalez un text asa cum memorabil ai binevoit sa-l redactezi. Poate ai scris si altele dar n-am fost acolo, cum vezi bine ca si tu apari sporadic; Chapeau! … daca nu cumva am gresit spell-checking-ul ca-mi pare ca nu functioneaza on-line.

    Acuma, mie mi se pare ca pina nu se vor implica cei ca noi, adica apolitici si ajurnalisti nu va fi bine in tara asta. Trebuie sa initiem o fronda, o confrerie si-o revolutie cenusie fatisa (carevasazica de la culoarea creierului proaspat… eviscerat…) ca altfel ne inghit de vii, deja au inceput, cum bine se vede in secondo-minutele cind apuc sa baleiez si prin COCINA APARENT INEXPUGNABILA numita Antena 3. Sigur, aceasta invincibilitate isi trage sevele din vulgul urbano-oligofreno-manelistico-scabroso-national, de care ne plingeam inca de pe vremea lui Ceausescu; e drept ca mai in barba-pianissimo, asa…

    Ei bine, cam asta e al dracului de greu, sa umbli la cauze. Ca daca n-ar exista cauzele Eminentelor lor (Antena 3) ar fi niste bieti exponenti de curent de opinie de scara de bloc.

    Singura speranta ar fi ca un autoritate a statului sa-i spulbere cu o motivatie care sa ne lase pe toti perplecsi, de genul IRS-ului pe vremea lui Capone…

    Nu’s ce sa mai zic, ca deja-i tirziu…

  22. Florin spune:

    Fantastic text! Desi comparand Antena 3 cu France 24 e ca si cum ai compara un spargator de apartamente cu un constructor de blocuri.

  23. Dan spune:

    Domnule autor,

    Greseala fundamentala pe care o faceti este sa credeti ca Antena 3, RTV sau Realitatea sunt televiziuni de stiri. Impostura lor se pare ca are succes. Nu comparati France 3 cu Instrumentele de propaganda in apararea mafiei, pentru ca le faceti doar un serviciu. In rest putem admite ca se pricep foarte bine, au talent, au scoala, sunt profesionisti in manipulare.
    Putem vorbi si despre faptul ca mesajul lor nu ar fi ata de convingator fara complicitatea politicienilor. Ar fi interesant sa vedeti o zi, doua, cum se fac emisiunile, cum se sincronizeaza mesajele, cum se fabrica si se rostogolesc rastalmacirile, cum functioneaza gasca celor 3 televiziuni.
    Urmariti cum sunt finantate si priviti mai pragmatic situatia. Incercati sa explicati aceste lucruri si altora.

  24. mmeguillotine spune:

    Stimate domnule Vlad Zografi,
    Va respect pentru ceea ce sunteti. Nu sunt sigur ca pot sa va respect pentru ceea ce pretindeti a fi.
    Nu va stiam pamfletar. Poate ca ati mai produs texte de acest fel, caz in care va rog sa-mi scuzati ignoranta. Daca insa asta este nivelul la care puteti performa in materie, va incurajez din tot sufletul sa renuntati la genul pamfletar. Va coboara. Si ma indoiesc ca aveti nevoie de asa ceva.
    Da, stiu, este cerere mare de pamflete in ziua de azi. De texte acide, in general. De texte goale de miez si pline de nerv. Care, sa ne intelegem, nu sunt neaparat pamflete. Deunazi, citeam cu stupoare apelul unui alt contributor – pe care, de asemenea, il respect sincer pentru ceea ce este de felul sau – adresat elitelor intelectuale, cerandu-le sa scoata oamenii in strada. Ma rog, de ce nu, elitele pot livra oricand si o mineriada a intelectualilor, daca, nu-i asa, istoria o cere. Si daca asta o fi misiunea acelor elite intelectuale, astea or fi resursele care le recomanda si asta ar fi cel mai bun lucru pe care-l pot face in situatia data.
    Admit ca, fata de conceptul novator de “mineriada intelectuala”, pamfletul dvs este ca atingerea unei petale de crin. Pe domnul cu mineriada nu l-am deranjat. Cu ceva vreme in urma, pe o alta tema si la interpelarea mea, a reactionat cam asa (citez din memorie, dar suficient de corect): Bine, domnule, aveti dreptate; acum sunteti multumit? Pai, zic eu acum, ce sa-i mai fi cerut omului, sa-si faca sepuku?! Iar la chestia cu mineriada, puteam sa mai risc vreo intrebare, vreun contraargument?…
    Pe dvs, insa, gasesc ca are rost sa va inoportunez nitel. Macar pentru ca nu risc mai mult de o petala de crin in cap; cel putin, asa sper. Apoi, pentru ca va banuiesc ratacit pe un teren strain. Nu va pot lauda pentru pamfletul dvs. Tehnic vorbind, este o compunere malitioasa despre baietii buni si baietii rai, alcatuita, in fond, dintr-o paralela ratata intre Ponta si Schulz (asta, desi Ponta este o ciuca extrem de ofertanta), o mentiune privind aparenta umeda a lui Gadea (si cateva variatiuni pe tema), o analiza a excesului de spatiu din platourile A3 si o lista de mogulasi suparatori. Acum, ce sa mai zic, toti avem necazuri, nimeni nu-i scutit de asta; n-am sa va plictisesc cu ale mele.
    In fine, una peste alta, poate ca n-a fost cel mai rau pamflet din ultimii ani si, oricum, faptul este consumat; istoria literara va retine, probabil, mica dvs escapada publicistica. Dupa verdictul entuziast al dlui Tismaneanu, ce-as mai putea spune, decat poate sa va aduc in atentie una dintre legile fundamentale ale vietii terestre, formulate de nemuritorul Murphy: o experienta reusita nu trebuie repetata.
    Am o singura chestiune cu care va mai retin atentia: cazul dnei Stancu. Habar n-aveam care ar fi cauza absentei sale de pe ecran (acum aflai si eu) si nu despre asta vreau sa va vorbesc. Pe dna Stancu o urmaream, la rastimpuri (cand nimeream pe A3 si nu se difuza acolo o emisiune de pareri despre pareri), prezentand demersuri jurnalistice respectabile. Erau, in opinia mea, demonstratii bine documentate, cu cap, coada si miez, despre un X sau o Y. Din acest motiv, va atrag sfios atentia ca ati nedreptatit-o cu vorbele acelea neglijente. Dna Stancu nu merita un asemenea tratament. Va dau un singur argument: demersurile sale jurnalistice, desi foarte dure, de regula, nu au fost contestate vreodata de impricinati, nici prin replici, nici in instanta de judecata; cel putin, dupa stirea mea. Pot sa accept ca mi-o fi scapat vreo asemenea contestare, ca mi-or fi scapat mai multe, dar refuz sa cred ca mi-au scapat toate. Dna Stancu a vorbit intotdeauna despre fapte, dar nu stiu sa existe cineva care sa fi vorbit, in replica, despre faptele aduse de dansa in discutie.
    In cele din urma, despre asta vroiam sa va scriu, dar mi-a luat ceva vreme ca s-o spun: despre ciudata imprejurare ca oamenii, in ziua de azi, prefera sa vorbeasca despre vorbe, in loc sa vorbeasca despre fapte. Oare de ce? Cum si cand am ajuns noi, domnule Zografi, o natie de virtuozi in ale pamfletului, bascaliei si caterincii? Si ce sa fie asta: un har sau un blestem?
    Va astept cu un articol serios pe o tema ridicol de grava. Ce ziceti?…

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Va multumesc pentru comentariu, dar aici nu-i vorba de bascalie-caterinca; si apoi astea nu prea au de-a face cu pamfletul. Insa nici macar pamflet nu e textul meu. Poate ca vi se pare lipsit de gravitate faptul ca principala televiziune de stiri, cea care formeaza in buna masura opiniile politice ale publicului, nu e in realitate o televiziune de stiri, ci spatiul in care se joaca un spectacol dominat tiranic de un straniu cult, de o dogma otravitoare. Mie mi se pare un lucru grav – iar articolul, in ciuda aparentelor, e unul grav. Altminteri, intr-adevar, mi-as dori sa gasesc linistea de a scrie despre altceva. Oricum, va multumesc pentru interesul pe care mi l-ati acordat.

    • Catalin spune:

      @mmeguillotine
      Sunt de acord ca articolulu PARE un pamflet, cu amendamentul ca pamfletul se refera doar la descrierea celor doi ilustri “ziaristi”de la a3. Restul este un comentariu, de fapt, politic. Este o ilustrare foarte precisa a manipularii practicate in vederea obtinerii unui rezultat cat se poate de material: acapararea totala a puterii asupra celor care nu inteleg si trebuie sa li se induca (foarte delicat spus) o credinta despre dusmani, justitie etc., etc. Poate nu ar strica sa incercati
      sa cititi subtextul:
      DEX

      ” 3. În accepțiunea actuală, în cultele neoprotestante, sunt laici, bărbați sau femei, predicatori misionari”.
      Ati inteles?
      Observatie: dl. Zografi nu este un virtuoz al caterincii si bascaliei ci, sunt convins, ca este foarte serios si trist fata de ce a ajuns acest popor sau mai precis cei 87% din 46%. Acestia sunt adevaratii bascaliosi si caterincari (caci pamfletari nu-i putem numi)

    • Catalin spune:

      Precizez:
      cei 87% din 46% de la referendum, transformati in cei 70% la alegeri.

  25. Cozmin spune:

    Superb scris…prea frumos pentru raul produs natiei nostre de latrina3

  26. xyz spune:

    Asa-i, mari deosebiri.
    Incercati si un articol cu asemanari intre V.Ponta & A3 si V.Nuland & “media prietena” de la Bucuresti? Da? Nu?

  27. Tio spune:

    Ponta si sleahta lui nu au nimic in comun cu social-democratia. In cel mai bun caz plagiaza…

  28. Haplo spune:

    “Bizar la domnul Ponta este că nu izbutesc niciodată să țin minte ce-a spus..”

    Cum nu? Are 3 puncte:
    1. Basescu este vinovat
    2. Guvernul nu poate face nimic din cauza ca se opune Basescu
    3. In Decembrie scapam de el si Romania isi va reveni

  29. Ovidiu spune:

    De oameni ca d-voastra avem nevoie dle Zografi, inecati in lupta pt existenta nu avem timpul si concentrarea necesare pt a vedea aceste trucuri de manipulare. Felicitari pentu articol, multumim!

  30. Ioana Munteanu spune:

    Savuros articolul domnului Zografi! Dar ochiul dumisale regizoral îmi pare că s-a înşelat într-o privinţă: numai a mamă iubitoare nu aduce d-na Stancu… Cu cancer sau fără, iertat să îmi fie… Nu prea are a face cancerul aici. De cînd o ştiu (de la Realitatea adică), e întruchiparea Maşterei. Nu mi-o pot închipui ca personaj matern literar decît oferind Albei-ca-Zăpada mărul otrăvit. Dar ce spun eu? Vrăjitoarea din Albă-ca-Zăpada are un soi de inteligenţă, o inteligenţă malefică, desigur. D-na Stancu, spre nefericirea naţiei, nu are, după părerea mea, un număr suficient de neuroni pentru a concepe măcar un plan diabolic. Nu e decît răutate în stare pură. E o aspidă absolută, ale cărei şuierături sînt aproape de neascultat pentru o ureche normală.

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Stimata doamna, am zis ca rolul jucat de OS se adreseaza in primul rand barbatilor. Dumneavoastra aveti alte intuitii. Sunt convins ca nu la dumneavoastra s-a gandit regizorul spectacolului mistic de la Antena 3.

      • Ioana Munteanu spune:

        Vă mulţumesc pentru comentariu. E limpede: în viitorul apropiat, mă voi orienta către studiile de gen.

  31. Germanos spune:

    Excelent articol, excelent fixat pe subiectul mesianic. Ar trebui sa remarcati schimbarea de registru. Ce a fost inainte de Ponta, A3 si ce este acum?. Acum este cert mesianic. Veti vedea cum multi se vor imblonavi de “cancer” caci n-au nici un D-zeu, dar dupa o “lunga lupta cu boala” vor reveni in platou ca invingatorii toreadori pe vremuri. Gadea poate fi foarte bine imbracat intr-un patrafir de calugar la care lumea sa se uite ca la un para-normal sa se vindece de boli. Va face trasmisii direct din sala de spital unde va fi internat, va sta agatat cu perfuzii si va vorbi prin gesturi. Cam asta le-a mai ramas Antenelor sa treaca la mesianismul in direct cu ceva lectii de la Bivolaru in conditiile in care ai lor vor fi la putere. Poate am uitat prea repede de perioada Boc unde totul era pe repede inainte. Gadea era pus tehnic sa faca play-back pentru ca vocea sa fuses prelucrata digital inainte ca sa fiteze cu apocalipsa, cu starea de panica care trebuia creata. El doar isi incrunta fata si dadea din buzite in timp de Badea urina pe el de ras in culise. Acum totul este pe repede inapoi, vorba trebuie apasata, lunga, emfatica astfel incat mesajulele sa fie cat mai reduse si trecutul (Base) sa fie cat mai diavolicesc. Personajele sunt in mod cert de film hollywoodian cu mari sanse la un Oscar.

  32. casandra spune:

    Talent scriitoricesc din belşug.
    Însă…
    “Unei mame simțitoare îi vine să-l mângâie și să-l sărute pe frunte(…)”
    “Numai un bărbat fără suflet n-ar recunoaște în doamna Stancu pe mama care îi schimbă scutecele.”
    Kinky. Cu mult talent.

  33. Stelian spune:

    Unul dintre cele mai bune articole scrise, opunand un foarte generos bun simt mizeriei proferate de A3 si ai sai simbriasi decazuti moral.
    Si, ca o subliniere a calitatii articolului, sta marturie si tinuta lingvistica si morala a “comments”-urilor, comparativ cu majoritatea laturilor practicate de fanii A3 si ai sai sponsori, atat material cat si politic.
    Din pacate, nu indeajuns de multi oameni de bun simt aleg sa-si lumineza conationalii, pentru a preveni accidentele jurnalistice de acest fel si proliferarea lor (vezi mai nou rtv).
    Dumneavoastra ati facut-o intr-un mod mai mult decat admirabil.
    Desi sunt un “mercenar” al marii (va scriu acum din largul Indoneziei) si impart aceiasi meserie de baza cu “marota” lui VVP si a varanofililor A3, nu ma consider un “basist”, dar ceea ce se petrece in platoul asa-zisei televiziuni “de stiri” jigneste de mult bunul simt si inteligenta oamenilor normali. Cu parere de rau constat ca, ori se imputineaza oamenii normali in Romania, ori ne-am pierdut proverbialul bun simt, noi ca natie.
    Acest articol este, din pacate, nu profilactic ci ca un medicament pentru bolnavi in faza terminala. Sa nu ratam ultimele sanse, cate au mai ramas! Victoria N. Ne-a transmis mesajul, de restul trebuie sa ne ocupam noi… God bless Romania ne-ar spune ei, asa sa ne-ajute Dumnezeu spune romanul de bun simt.

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Va multumesc pentru aprecieri. Si eu am remarcat calitatea comentariilor. E incurajator – desi, probabil, statistic nesemnificativ la scara tarii. Ma intreb daca folosind argumentele si ironia in fata profesionistilor dezinformarii si injuriei avem vreo sansa. Oricum, alta solutie nu exista. Poate ca un dram de judecata se va propaga cumva in lumea romaneasca. Va urez sa va intoarceti cu bine de pe mare.

    • Hantzy spune:

      Stelian,
      am ezitat mult pentru a interveni, si daca o fac e pentru a va cere o lamurire: ce defineste un om normal?
      Am incercat sa le iau la rand:
      Statistic vorbind, ar trebui sa fie caracteristicile intalnite la cei mai multi. Ori. chiar dupa cum reiese din comentariul dvs, cei “nelumianti” ar fi majoritari, deci “normali”. Va referiti probabil la altceva, deci.
      Argumentul specialistului, conform caruia “doi cu doi fac patru”, oricat ar dori majoritatea sa rezulte “cinci”. Iar matematicianul versat, chiar si aflat in minoritate, are dreptate. Cum insa in cazul jurnalismului, nu e vorba de un adevar atat de evident, practic axiomatic, el devine ceva mai greu de aflat. Doresc din tot sufletul sa-i cred pe specialisti, dar neajunsul e ca exista voci, la fel de avizate, care sustin contrariul. Si atunci? Pe cine trebuie sa creada “omul normal” al dumneavoastra?

      In realitate, atat dumneavoastra cat si ceilalti “anormali” isi asculta mai ales instinctele si intalnind un punct de vedere similar se simte atras spre acea parte. ABSOLUT NORMAL!
      Si ceilalti se cred la fel de normali pe cat va credeti dumeavoastra. Si diverse intamplari de pe scena si, mai ales, din culisele politicii inalte le considera “jignitoare de mult pentru bunul simt si inteligenta oamenilor normali”.
      Dl Zografi vorbeste de injurie si dezinformare. Dar tot dumnealui spune ca pe acel ecran mare se afiseaza “dovezile irefutabile ale crimelor comise de cei rai”. Ca exista actori, ca exista lumini, ca exista tensiune dramatica. Va intreb eu: sunt astea argumente ale dezimformarii sau injuriei?
      Invatati sa distingeti intre CE SE SPUNE si CUM/UNDE SE SPUNE! Adevarul, chiar si strigat sau senzational prezentat, ramane totusi adevar. E show, pana la urma, nu masa rotunda. Asta e formatul asumat al emisiunii respective. Daca acuzele se adreseaza genului de emisiune, ele nu trebuie atunci extinse si la cuprinsul informatiei transmise.
      Poate ca antenistii mint, nu exclud aceasta ipoteza. Dar cum se face atunci ca, in orice comentarii de dezaprobare a respectivilor, se aduce drept argument originea informatiei ca fiind neplauzibila, dar niciodata n-am citit vreo demonstratie care sa le desfiinteze cele afirmate?

      God bless Romania!

  34. Anonymous spune:

    Excelent articol, imi era dor de articolele dumneavoastra :) va rog sa scrieti mai des!

  35. Hantzy spune:

    Minunat! Magistral! Excelent! Superb! Savuros! Sunt cateva dintre adjectivele exclamate la citirea textului. Nimic de zis, dar parca tocmai multitudinea lor da de gandit. Pentru ca ceea ca a prilejuit acest articol e tocmai lipsa de miez a premierului si a unui studio TV, ramai cu senzatia ca merita, daca astfel ai sansa unui asemenea text.
    Nu e nici asta rau, daca punem astfel capat intrecerii socialiste de infierare a comunistilor gentilomi.

  36. Ciupri spune:

    Excelent punctat.

    Am cautat filmul la care faceti referire, asta e? http://www.youtube.com/watch?v=45cAaIHdozI

  37. Bianca Osnaga spune:

    Stimate domn,
    Opinia dv. e subiectivă și dă expresie pur și simplu antipatiei față de personajele despre care vorbiții. Și, mai mult de atât, nu se referă la CONȚINUTUL și SUBSTRATUL a ceea ce fac acești ziariști, ci la forme, aparențe, aspecte pe care le poți rezuma așa: „ce picioare urâte are cutare ziaristă!”.

    Poate mă deprimă precaritatea limbii și a discursului lui Mihai Gâdea, de ex., patosul lui și apelul la coarda duios-patetică nu doar a mamelor, dar același lucru făcea Adrian Păunescu, nu? Însă Adrian Ursu nu are nimic în comun cu Mihai Gâdea, Oana Stancu e cel mai puternic și profesionist jurnalist de investigație din România, cu o memorie fenomenală și un curaj mai mare decât al oricărui bărbat jurnalist, iar profilul pe care i-l faceți e de o stupizenie pe care nu mă obosesc s-o discut. Cred că o confundați cu altcineva…

    Constat că vocația fundamentală a românului e spiritul critic îndreptat împotriva altora, înainte de a vedea bârna din propriul ochi. Toți suntem maaari moraliști. Toți suntem niște lași adunați în chip de popor, iar când unii au curaj să spună lucruri grave despre fărădelegi și drepturi încălcate, îi disprețuim (cu excepția situației în care ne aduc nouă un beneficiu).
    Da, televiziunea asta s-a PROGRAMAT anume să demaște faptele PDL-iștilor și să-l tăvălească prin noroi pe băsescu. Nu merită? Ne-am plictisit de placa asta? „Schimbă canalul, amice!”
    Că sunt triviali uneori, că sunt obsesivi, că sunt plini de păcate și că da, e posibil ca vreo ziaristă să aibă picioare urâte mă interesează mai puțin. ÎȘI FAC MESERIA și, până una alta, sunt SINGURII CARE AU MIȘCAT CEVA ÎN OPINIA PUBLICĂ și singura televiziune care a salvat atâția copii și oameni disperați de la moarte și de la sărăcie. Să nu vorbim de manipulare doar în cazul lor. TOATE TELEVIZIUNILE MANIPULEAZĂ într-o formă sau alta.

    Eu, personal, nu l-am iertat pe băsescu pentru salariul tăiat, gradația de merit tăiată, pensia părinților mei tăiată, TVA-ul catastrofal, datoriile cu care a împovărat țara (apropo, unde sunt miliardele alea?), abuzurile de care se face vinovat, batjocorirea învățământului, a sistemului de sănătate, a culturii – ce să mai enumer, BATJOCORIREA A TOT ce reprezintă viața noastră și a țării ăsteia. Și nu pot dormi noaptea la gândul că acest nemernic va trăi în huzur cu familia lui, până la moartea lui și a tuturor descendenților lui. IAR NOI VOM PLĂTI ACEST HUZUR. Mă simt umilită și lovită profund de această obligație de a plăti unui infractor luxul arogant.
    Așa că Antena 3 mă ajută să respir. Pentru că și eu, ca și 99% din nația asta stăm și ne uităm la televizor și răbdăm să ne batjocorească toți băseștii. Dar, savanți fiind și foarte cultivați, sensibili și rafinați, ne deranjează tonul, limbajul și display-ul uriaș din studioul lui Gâdea…

    Să băgăm cu toții capul în nisip și să încercăm să trăim în eteruri, superiori, îngăduitori, iertători, civilizați…

    • sfinx spune:

      “Eu, personal, nu l-am iertat pe băsescu pentru salariul tăiat, gradația de merit tăiată, pensia părinților mei tăiată, TVA-ul catastrofal, datoriile cu care a împovărat țara (apropo, unde sunt miliardele alea?), abuzurile de care se face vinovat, batjocorirea învățământului, a sistemului de sănătate, a culturii – ce să mai enumer, BATJOCORIREA A TOT ce reprezintă viața noastră și a țării ăsteia”

      “Să băgăm cu toții capul în nisip și să încercăm să trăim în eteruri, superiori, îngăduitori, iertători, civilizați…”

      SERIOS?

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Vad ca aveti convingeri ferme. Intre altele, aceea ca Adrian Paunescu ar fi un reper. (!!!) Nimeni nu va poate impiedica sa respirati aerul Antenei 3 – eu n-am facut decat sa arat ca e toxic.

      • Bianca Osnaga spune:

        Nu, nu e reperul meu, dar nu vă cred că nu ați fost la niciun cenaclu „Flacăra”, ca să știți cum decurgea spectacolul atât de iubit de contemporani. Explicabil în contextul de atunci, desigur.

        Fac asocieri exagerate, desigur, dar, într-un anume sens, ele au mesajul lor. Parafrazându-l pe Toulouse Lautrec – toxică poate fi percepția noastră. Și adaug: decenii la rând, Eminescu a fost considerat un poet TOXIC pentru generațiile tinere. Percepția noastră e de vină. Te îngrozești citind ce scriau Aron Densușianu, Grama și alții, cu zecile, despre pesimismul lui și despre viziunile lui.

        Nu știu ce e mai bine: să rămâi neintoxicat și senin sau otrăvit(or) și activ prin revoltă?

        Chiar iubiți societatea asta de azi și ce fac politicienii din ea?

        • Bianca Osnaga spune:

          Scuze pentru neglijența limbajului și pentru fermitatea opiniilor. E, totuși, bine că NU suntem toți la fel.

          Într-un fel, mă îngrijorează și mă îndurerează că tocmai scriitorii NU IAU ATITUDINE, ba dimpotrivă, condamnă pe cei care demască impostura, ticăloșia și toată mizeria prezentului.

          Fiecare dintre noi are discernământul său. Pe mine nu mă interesează mijloacele de care uzează această televiziune, în mod special, ci informația și eventual fațetele realității. Pot să detașez forma de conținut – aici nu e ca în literatură, ca acestea două să se contopească și să existe una prin celălalt. Și urmăresc și alte televiziuni, compar, mă interesează, o oră, două, trei pe zi. Fac aprecieri și în defavoarea lor, dar a judeca în termenii la care apelați, unilateral, subiectiv și fără drept de apel mi se pare exagerat.

      • Hantzy spune:

        Sunteti ferm convins ca e toxic?

        • sfinx spune:

          La fel cum frumusetea e in ochii privitorului asa si toxicitatea. Daca nu vi se pare nu trebuie sa va convinga nimeni, nu va putea. Pentru noi e toxic.

  38. EB spune:

    Bune ati revenit, domnule Zografi! Mi-au lipsit articolele dvs.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vlad Zografi


Vlad Zografi

De formatie fizician, Vlad Zografi este scriitor si dramaturg. In 1994 si-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)