sâmbătă, mai 18, 2024

Educația și Ciuleandra din domeniu

Proiectul România educată, lansat zilele trecute de dl. Klaus Iohannis, nu a provocat entuziasmul la care mai mult ca sigur că se aștepta comanditarul actului cu pricina.
Cele mai multe critici vizează momentul ales de președinte pentru punerea documentului în dezbatere publică. Aflat într-o relație parcă mult prea străvezie cu intențiile electorale ale d-lui Klaus Iohannis. Despre care s-a spus că încearcă să redobândească astfel, dacă nu neapărat simpatia populară, măcar atenția electoratului prin ceea ce pare a fi o ciorbă reîncălzită.
Reamintesc că necesitatea elaborării unei noi strategii naționale în domeniul educației a fost enunțată de fostul primar al Sibiului încă din trecuta campanie electorală. O seamă de idei pe această temă au fost exprimate, dacă îmi aduc bine aminte, încă în cartea Pas cu pas. A urmat o inexplicabilă tăcere după care, în urmă cu doi ani, s-au pus bazele unui grup de lucru, s-a creat un comitet sau o comiție care zice-se că s-ar fi pus pe treabă, iar rezultatul muncii sale este ceea ce a prezentat miercuri la Cotroceni președintele Klaus Iohannis.
Iată însă că documentul ieșit din strădania minților cu pricina a enervat nu doar articlierii din presa anti-Iohannis, nu numai pe atoateștiutoarea doamnă Alina Mungiu-Pippidi care l-a făcut praf într-un articol resentimentar, egolatru, încatenat politic și corigent la capitolul Sintaxa frazei. El a stârnit critici convingător argumentate din partea profesorului universitar clujean Mircea Miclea care chiar știe despre ce vorbește. Dl. Miclea este autorul unei anterioare strategii pe această temă, pe care toată lumea a lăudat-o, a calificat-o drept realistă, dar care, din motive felurite, aproape deloc justificate, nu prea a ajuns să fie pusă în practică. S-a izbit de opacitatea sistemului, el însuși cu un scăzut apetit pentru reformă, dar și de interesele cu caracter politicianist care s-au manifestat în voie îndeosebi din 2012 încoace, odată cu preluarea puterii de alianța PSD-PNL. Adică de USL. Înainte cu foarte puțină vreme de momentul 2012, guvernarea pedelistă, ministrul de atunci, dl. Petru Daniel Funeriu, reușiseră să impună o nouă Lege a educației, prin asumarea răspunderii Executivului, Lege de care praful și pulberea s-a ales de șase ani încoace. Astăzi este de-a dreptul nerecognoscibilă.
După intermezzo-ul dătător de speranțe al trecerii pe la Ministerul Educației a profesorului Mircea Dumitru, ajuns ministru în vremea guvernării tehnocrate, a urmat dezastrul. O nefericită succesiune de miniștri- Pavel Năstase, Liviu Pop și Valentin Popa, unul mai nepriceput ca altul- a adus educația în pragul colapsului.
De fapt, din 1990 încoace nu am avut parte în spațiul acestui sistem ultra-sensibil, vital pentru existența și dezvoltarea națiunii, aproape de nimic bun palpabil. Doar de declarații politicianiste, de bune intenții, de Ciuleandre, de repetarea obsesivă a formulei un pas înainte, doi pași înapoi, de începuturi triumfaliste și de abandonuri consumate într-o tăcere desăvârșită. Cei aproape treizeci de ani care au trecut de la Revoluție nu au reușit să corecteze mai nimic din catastrofa pe care a adus-o cu sine Legea Învățământului adoptată de Marea Adunarea Națională în decembrie 1978, ca urmare a ordinelor categorice venite din partea lui Nicolae Ceaușescu. Era vorba atunci despre un act normativ care conferea putere de lege unui șir de aberații pe care Dictatorul le-a comandat și le-a dorit intempestiv puse în practică încă din vara anului 1977.
Președintele Iohannis a ales să își lanseze proiectul în absența membrilor guvernului. Nu a fost prezent nici măcar actualul ministru al Educației, d-na Ecaterina Andronescu. Nu din vină proprie. Or, o strategie care nu se bucură de sprijinul Executivului care ar avea obligația și misiunea să creeze condițiile punerii ei în practică, începând cu finanțarea corectă, ceva mai generoasă a sistemului, cu acel 6% din PIB prevăzut de Lege și care ar trebui trecut în Constituție, cu pregătirea unui cadru legislativ de natură să stimuleze învățarea, educația, performanța nu ne putem aștepta la nimic concret. În ședința solemnă a guvernului care a avut loc săptămâna trecută la Alba Iulia, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că în 2019 educația va deveni o prioritate absolută. Mira-m-aș, având în vedere ce studii universitare precare au colegii de Executiv ai doamnei Dăncilă și doamna Dăncilă însăși.
Un prim indiciu despre planurile concrete ale guvernării PSD-ALDE în domeniu vom avea în momentul în care vor începe dezbaterile pe tema Legii bugetului de Stat pentru anul 2019. Care nu prea înțeleg de ce întârzie.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. „…necesitatea elaborării unei noi strategii naționale în domeniul educației a fost enunțată”

    A vorbi despre importanța educației în dezvoltarea unei națiuni este un truism.
    În patria noastră, poate tocmai pentu că sunt suferințe naționale, infrastructura de transport, educația și sănătatea au fost în atenția fiecărui nou ministru și au promis că le restructurează. Din nefericire, majoritatea s-u ținut de cuvânt…Și au fost mulți miniștri, după cum a observat și Președintele Republicii.

    Principalele probleme ale Educației sunt două, anume subfinanțarea și suprapolitizarea, după cum observă și autorul articolului. Ceea ce nu remarcă domnia-sa în text este că niciodată politicienii nu vor avea determinarea să schimbe lucrurile, pentru că ar fi contrar propriilor interese, la fel precum revizuirea Constituției. Adică, banii mulți necesari unei refoorme reale în Educație sunt folosiți în politici economice populiste care le aduc voturi, iar depolitizarea este o utopie în contextul în care orice director de școală actual are carnet de partid.

  2. Documentul cu pricina este complet inutil. Nu vizeaza inlaturarea cauzelor situatiei catastrofale din educatie, ci incearca sa gestioneze efectele, prin micromanagement.

    O parte din cele afirmate in document sunt pur si simplu gresite sau depasite.

    Mie imi este foarte calr ca autorii nu au nici cea mai mica idee despre sistemele de educatie si nici nu stiu cum functioneaza societatea capitalista.

    Imi pare rau, e pierdere de vreme si sa comentez mai mult.

  3. Institutia invatamantului este fatata de catre puterea politica intr-un cadru rigid fata de care presupusii beneficiari nu au alternativa, o accepta, sau o accepta evaziv. Supusii functionari membri ai tagmei de profil se descurca, fiecare cum poate, in marja de libertate extrem de si fara consecinte sensibile limitata in speranta vreunei pomeni gubernamentale aducatoare de vreun bonus pret de-o saloana-n plus pe masa, barem la pensie. In tot acest timp natiunea vibreaza de indignarea, justificata, provocata de efectele procesului: diplome fara valoare, milioane de esuati si de analfabeti functionali, agramati la gubernare samd. Di vina-i desigur bugetu’ insuficient, admitand ca o finantare superioara va determina un sistem idiot sa performeze. Prin urmare curg solicitarile de majorare a alocatiilor corespunzatoare conform legii, tot idioate, din capete idioate izvorate, ori programe scolare tehnocrate, adica actualizate, da’ tot cu de-a sila, fara a tine seama ca sunt destinate unor fiinte umane caracterizate prin resurse, dorinte, aptitudini, talente, interese si mai presus de orice de capacitatea de a decide ce, cat, cum si cand. De-abia de-aici am dezbate despre reforme, altminteri consumam resurse pretioase si neregenerabile pe frectii cu efecte efemere.

  4. Vă mai aduceți de Pactul pentru educație? Un la fel de tare reper va fi peste 10 ani în memoria dstră și România educată. Păcat de nume: ar fi mers la o platformă cu alumni români de la marile universități ale lumii!!!
    Promisiuni de fante de mahala beat către o jună slujnică abia ajunsă la oraș!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro