Dacă închid ochii, îl pot vedea aievea pe minunatul meu profesor de geografie din şcoala generală aşezând tacticos pe perete, la începutul fiecărei ore, o hartă a lumii prafuită şi vai de capul ei. Cu harul lui de dascăl fara pereche, ne-a deschis tuturor ochii asupra minunilor lumii. Eram cea mai tare clasă din şcoală la ”ţări, oraşe, ape, munţi. animale şi total”. Pe vremea aceea, nu mi-am pus niciodată întrebarea de ce, în toate hărţile, Europa era în centru. Vizual ne poziţionam vestul şi estul raportat la Ea (nu la Greenwich ne gândeam noi atunci). Toate drumurile mentale plecau de aici, toate piesele de puzzle se aranjau in jurul ei. Ea era dată, restul era relativ.
De ceva vreme încoace, cadrul acesta, solid fixat în mintea noastră, e pus la încercare, ori de continuarea amplificată a crizei începute în 2008 ori de predicţiile referitoare la mondializarea care ne-a înghiţit şi care ne va lăsa în urmă, transformându-ne într-o periferie. Cert educată şi interesantă, dar, totuşi, periferie.
Să nu ne ascundem după deget. Europa merge prost. Impresionant de prost, pe alocuri! Sunt destule motive serioase pentru a intra în panică. În astfel de momente, găsesc că e sănătos pentru orice ins sau colectivitate să se privească fără perdea şi să desluşească paşii care l-au împins în acel punct. E condiţia elementară pentru a putea să-ţi desenezi viitorul.
Sunt cel puţin trei motive mari şi late din pricina cărora ne aflăm aici. Ele sunt în acelaşi timp tema de casă pentru generaţia mea.
Primul dintre ele ţine de modul în care ne-am construit locuinţa europeană comună şi de felul cum am îngrijit-o. Criza ne-a dezbrăcat de orice iluzie, ne-a anulat marjele de manevră obişnuite şi ne obilgă să privim adevărul în faţă. Ce vedem ? Avem de-a face cu trei Europe, în zona Euro (plus o a patra a ţărilor proaspăt intrate în UE, aspirante, mai devreme sau mai târziu, la adoptarea monedei unice). Prima e puternică şi, pe alocuri, agresivă (Olanda, Germania). E notată AAA şi începe să se întrebe ce caută în acelaşi club cu suratele ei mai sărace. A doua şchioapătă, însă are toate resursele necesare pentru a ieşi la liman (Franţa, Italia, pe alocuri, Austria). La dolce vita şi égalité/ fraternité le încurcă uneori socotelile, însă nimic grav, pe termen scurt. A treia e sub perfuzii cu şanse minime de supravieţuire. A mâncat atât de mult încât i s-a făcut rău. Unii i-au nimit PIGS (Portugalia, Irlanda, Grecia, Spania). Un detaliu, cred că „I”–ul e potrivit pentru Irlanda, iar nu pentru Italia aşa cum a fost el lansat, iniţial.
Nimic şocant sau destabilizator până aici. În orice mare ansamblu economic (SUA, China) găsim aceleaşi disparităţi între diferitele zone care îl compun. Păcatul nostru, însă, este acela că am uitat să ne dotăm de o veritabilă putere centrală care să vegheze asupra redistribuţiei inteligente, a arbitrajelor necesare, a marilor proiecte de investiţii comune sau a mobilităţii forţei de muncă (dincolo de barierele lingvistice). În locul unui veritabil guvern european, politicienii noştri, obtuzi şi interesaţi de scaunul local, s-au mulţumit să pună în comun o sumă de instituţii tehnnocratice şi ilizibile pentru cetăţean. Parlamentul European e o glumă, când ar trebui să fie fundaţia casei noastre comune. Câtă pasiune şi energie se depun încă pentru nişte alegeri la nivel naţional ! Ele nu mai au nici o importanţă, cu excepţia, poate, a Franţei şi Germaniei. Şi câtă nepăsare, care le convine de minune politrucilor noştri, faţă de alegerile europene şi instituţiile care ar trebui să ne ghideze în jocul planetar. Fiecare ţară are motive, mai mult sau mai puţin întemeiate, să ţină cu dinţii de modelul său. Ni se reaminteşte istoria, sentimentul naţional, limba şi toate celelalte accesorii care ne fac să ne credem buricul pământului şi să îl privim cu suspiciune pe străin.
Prima veste buna e că ştim ce avem de făcut. Dacă refuzăm, ne merităm soarta. Soluţia e unică şi se numeşte integrarea instituţiilor şi a deciziilor. Fără un veritabil Guvern European care promovează o politică economică şi fiscală coerentă la niveul continentului, dezechilibrele se vor accentua iar orice investitor de talie ne va privi cu suspiciune. Fără un Parlament European, transformat în veritabil reprezentant al tuturor, vom rămâne veşnic prizonierii unor jocuri prosteşti naţionaliste. Fără un Preşedinte care să electrizeze mulţimile şi să încarneze Europa, continentul nu-şi va seduce niciodată cetăţenii şi va rămâne o simplă maşinărie tehnocratică generatoare de suspiciune în locul adeziunii. Fără o Bancă Centrală decomplexată, scăpată de fobiile cu iz istoric ale nemţilor, vom face doar ajustări à la marge. Fără reguli şi pedepse usturătaore pentru cei care le încalcă, lumea ne va râde în nas. Sâmburele acestui nou tip de edificiu există. Ţine doar de noi să construim.
A doua veste bună e că, de fiecare dată când s-a aflat la strâmtorare, construcţia europeană a avansat. S-ar putea ca, retrospectiv, să-i fim recunoscători crizei actuale. Căci ea nu e, nici pe departe, o criză a monedei Euro. Urmăriţi cursul Euro/Dolar sau rezervele deţinute la nivel mondial, şi zâmbiţi. E o criză de guvernanţă în zona Euro, criza unor zidari nepricepuţi şi hoţi, care au construit casa cuiva furând jumatate din materialele puse la dispoziţie.
Euro e o monedă fabuloasă, însă politicienii noştri şi-au bătut joc de construcţie deschizând larg robinetele în speranţa că vor mai rămâne ceva vreme în scaunele calduţe ale puterii. Când Franţa şi Germania batjocoresc primele, prin 2003, regulile de la Maastricht (60% din PIB datorie şi 3% deficit) ce să mai aştepţi de la ceilalţi? Toţi ştiau că Grecia trişează, însă fiecare fura în felul lui. Minciuna are picioare scurte. Cert, puţin mai lungi decât memoria cetăţeanului, pregătit oricând să dea vina pe oricine (finanţişti, patroni, mondializare) mai puţin pe adevăraţii cupabili, iubiţii lor conducatori. Ura francezilor împotriva agenţiei de rating care le-a degradat nota de ţară, într-un vineri 13, e edificatoare în acest sens.
Lumea nu a dus-o niciodată mai bine. Un miliard de oameni iese din sărăcie şi crează noua clasă mijlocie la nivel mondial. Totul făcut cu sacrificii incomensurabil mai mici decât a înaintaşilor noştri europeni. Creşterea economică se invârte în jurul a 4%, ajungând în unele zone fierbinţi de pe glob la 10% pe an. Criza nu loveşte decât un anumit tip de construcţie, cea a statelor providenţă europene ieşite din al doilea război mondial. Moneda euro are o singură vină. Aceea de a ne fi protejat, de a fi ascuns sub umbrela ei primitoare comportamentele total iresponsabile ale liderilor noştri. Exemplul unor tări dezvoltate, precum Canada, Suedia sau Australia, care şi-au facut temele la timp ar trebui să ne pună pe gânduri. Când canadienii au început reformele, media şi liderii de opinie făceau pedagogie în direct pe toate canalele de comunicare. Cetăţenii le cereau liderilor rigurozitate. La noi, europenii, ridici un deget şi ai zece bine intenţionaţi care îţi sar la beregată. Iluzionismul a învins aritmetica de clasa a patra.
Cum îţi aşterni aşa dormi. Fără viziunea unor politicieni care guvernează pentru istorie şi mai puţin pentru ciolan, vom dormi prost. Fără inteligenţa unor cetăţeni care scapă de vechile reflexe naţionale şi se proiectează în casa comună, vom învia vechii demoni. Fără pragmatismul unor tehnocraţi care să ne aducă soluţiile financiare salvatoare, ceilalţi ne vor mânca urechile. Urmăresc atent campania electorală pentru noul preşedinte al Franţei. Drumul e lung…
Despre celelalte două cauze majore ale situaţiei actuale, săptămânile viitoare.
Citeste partea a doua a articolului: Europeni, de ce-am ajuns aici şi încotro ne îndreptăm? (Actul II)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Părerea mea este că sunteți exagerat de optimist. Unde vedeți dumneavoastră viață politică unitară europeană? În mass-media franceză plină de știri din Africa?
Tratatele și pertractările au menirea de-a evita cetățenia europeană, care să-ți dea principalele drepturi și obligații, aceleași în orice loc din U.E. și federalismul, subsidiaritatea care să permită orice modificare a granițelor în interiorul U.E. prin votul locuitorilor. Sunt de acord că nu poate exista bună administrare europeană fără bune administrări locale, dar principiul este folosit pentru a sabota integrarea, uneori, pentru a proteja fărădelegile locale.
Nu zic să ne resemnăm cu decăderea spre o poziție periferică în lume, dar realismul este folositor.
Când nemții vor privi România ca pe extindere a Germaniei de Est, mai discutăm. S-au făcut paralele între sistemul monetar hitlerist, care lăsa spații de manevră aliaților (inclusiv România) și cel bazat pe euro. Eu nu zic să se dea pârghii monetare guvernelor locale, dar dezechilibrele majore create de Germania trebuie compensate cu investiții germane și intrajutorări între bugetele publice administrate interconectat. Creditările lejere spre state independente (eventual acordate de Banca Centrala Europeană), sau interzicerea de-a lua credite a acestora din urmă nu rezolvă dezechilibrele.
Prea multa Europa intr-o parte, prea putina in cealalta. Pt dvs, asta pare sa fie probl Europei. Clar, asta e o mare probl, Europa nu poate fi competitiva, inclusiva si/sau bazata pe cunoastere, daca alearga cu mai multe viteze diferite simultan la nivel de integrare institutionala, a deciziilor etc. Dar daca discutati de lucruri ca sentimentul si istoria nationala etc, ca de facatura ridicola a unor politicieni locali corupti, care din motive obscure doresc sa ne faca sa ne simtim buricul pamantului, asta denota daca nu aroganta, atunci cel putin amatorism. Setimentul national e cu mult mai vechi decat oricare din politicienii in viata sau din istoria recenta, iar ‘destructurarea’ lui nu poate fi operata rapid nici daca intreaga clasa politica se aliniaza pe loc la proiectul european. Un inceput e modificarea constitutiei. Sa fim atenti aici deocamdata. :)
Mă pasionează și genetica umană și etnocultura (nu e vorba de arta folclorică perisabilă ci de mai persistentele concepții, atitudini față de viață, moarte, naștere, dragoste, familie, muncă etc.). Vă pot spune cu mâna pe inimă că statele actuale naționale, cu aberațiile lor doctrinare servite ca știință istorică, schilodesc marea bogăție etnică a Europei. Mult mai bine s-ar simiți respectiva bogăție într-un stat federal, trasat mai degrabă după criterii economice, cu mare respect pentru cultura tradițională.
Europa ajuns unde a ajuns pe datorie… Si-au aranjat tarile sa arate ca in povesti, dar cu bani imprumutati. In 2008 a disparut de pe piata o cantitate enorma de bani ipotetici, care de fapt nu existau erau speculatii pur si simplu. Multi economisti atrageau atentia inca din anii ’80. Banii astia au disparut brusc. Ca sa salveze situatia statele bogate au pompat bani in piata. De unde bani ? Partial au tiparit, partial au lansat tot speculatii. A fost rau? Nu! A fost excelent pentru ca cu acesti bani speculativi s-a dezvoltat lumea, s-au reconstruit orasele din America de Sud pana in Vietnam. Si Romania a beneficiat cativa ani de aceasta dezvoltare, din pacate prea putin. Era preferabil sa fim acum falimentari dar cu tara refacuta, cu economia refacuta. Timpul a fost prea scurt, dar se vede, Bucurestiul, orasul meu, s-a schimbat de exemplu. Cine plange Grecia este ridicol. Nimeni nu o sa ia autostrazile Greciei. Trebuie sa stii sa speculezi, sa stii sa stai in carti, altfel te vei fuduli vesnic ca nu ai datorii dar vei ramane un paduche. Atitudinea guvernarii actuale nu difera de cea a guvernarii din anii ’80. La ora asta traim din pomeni de la UE. Suntem un stat de milogi condusi de niste decerebrati.
De fapt actuala putere este mult mai interesată de conservarea structurilor economice și sociale păguboase, parazitare, decât de reformă. Este refractară la finanțarea externă tocmai pentru ca finanțatorii să nu descopere mlaștina din interior.
Asta e de fapt logica țepei. Hai să dăm și noi țeapă, că pe țeapă s-au căpătuit și alții!
De fapt, datoriile astea tot se plătesc la un moment dat și se plătesc de undeva. Atunci când se dă drumul la tiparnițele de bani, se iau de fapt niște bani de la cei care au și se redirecționează prin voința statului către un scop arbitrar – de obicei consum, proiecte de infrastructură sau plata unor datorii. Enitățile și persoanele care pierd atunci bani de pe urma inflației sunt de fapt jefuite de stat. Speculațiile fură și ele bani de la fraierii care se lasă păcăliți să le alimenteze.
Dacă bula crește atât de mult incât cineva nu mai poate plăti (vezi Grecia) iar falimentul trage la pământ un lanț întreg de state, oameni și instituții care și-au făcut proiecțiile economice contând pe rambursarea acelor datorii, crește riscul de război. Există un prag, imposibil de anticipat chiar și de cel mai rece evaluator, la care perdantul nu mai acceptă țeapa și pune mâna pe topor. Nu cred că avem voie să ne dorim asta. E profund imoral.
Acum, poate că Europa mai poate câștiga un război mondial în urma căruia să-i forțeze pe perdanți să înghită factura falimentului, dar parcă nu asta e soluția – să plătim cu sânge în loc de bani.
Logic, clar, coerent.
Astept urmatoarele episoade…
Primul paragraf face cat o mie de articole…
eu zic ca articolul este excelent si realist, dar din pacate faptul ca toata lumea stie ce are de facut e prea putin pt ca nimeni nu vrea sa faca ce trebe, toti tin de scaunele lor pe motiv ca tin la suveranitatea nationala, si prostimea ii aproba repede…si cred ca UE in constructia actuala nu prea are sanse de reusita sau de transformare in stat federal cum ar fi normal si eficient, parerea mea este ca o reinventare a UE cu reguli federaliste din start este mai realista decat o transformare, cui nu ii convine nu intra si gata, si vor fi prea putini care sa se lase exclusi din schema, faza este ca dupa razboi au fost sustinuti puternic de americani si sau pompat multi bani in statele europene occidentale, si asta a contat mult, acuma nimeni nu mai are motive sa sustina statele europene daca ele nu au grija singure o sa ii inghita rechinii
„Primul dintre ele ţine de modul în care ne-am construit locuinţa europeană comună şi de felul cum am îngrijit-o”
Într-adevăr, aşa apare la o privire fugară ceea ce numim UE. Numai că in realitatea simplă, instituţională, construcţia respectivă nu reprezintă o Casă Comună, aşa cum probabil se spera, ci un ansamblu arhitectonic şi normativ ce încorsetează membrii familiei născocite fără a-i uni cu adevărat şi fără a le oferi un acoperiş deasupra capetelor. UE NU este şi nu a fost proiectată ca o federaţie, adică ca o entitate care să-i confere personalitate juridică şi instrumente unice care să aducă cu sine omogenizarea dorită. Şi pentru că nu este o federaţie, nu are nici guvern veritabil, ci o structură centrală de tip totalitar cu atribuţii deopotrivă executive şi legislative. Dacă e să descoperim că edificiul european este nu o clădire, ci o momîie, atunci Comisia este împletitorul suprem de fascii in care sînt prinse extremităţile statelor membre. Suma extremităţilor congestionate de îmbrăţişarea Comisarilor ultra-afectuoşi nu va genera niciodată un organ autonom conducător, capabil să pună in mişcare momîia monumentală. De aceea nici nu are sens să ne întrebăm încărcaţi de patos: „Europa, încotro?”, dihania instuţională nu are şi nu are cum să aibă vreo direcţie. Şi nici nu există vreo funcţie de ‘cap al familiei’ in această entitate a fasciilor restilizate, pentru ca vocabula ‘comuna’ din politica comună să capete vreun sens, altul decît cel comunizant. Angoasa dictatorilor de care erau bîntuiţi bravii arhitecţi postbelici ai complexului neo-fascist le-a călăuzit strădania de ctitori, iar teama lor de liderii puternici a condus astfel la plăsmuirea acestei structuri de conducere colegiale, egalitariste, iresponsabilă politic, purtătoare a unei imunităţi de facto teribile. Pe vremuri, undeva la răsărit, forma aceasta de conducere se numea ‘centralism democratic’ şi producea totuşi un satrap capabil să guverneze, astăzi, momîia cu 3 capete -preşedintele cvasi-onorific al UE, şeful comisiei şi preşedintele prin rotaţie- rîvneşte din nou, in secret, la un Şef Suprem care să-i scoată din belea, şef pe care insă arhitectura instituţională nu il poate oferi legitim. Nu numai că nu există nimeni care să scoată creatura din mocirlă, dar bieţii împletitori-comisari ajunşi pe culmile disperării nu pot fi judecaţi pentru greşelile lor, nu pot primi pedeapsa pe care o merită şi pe care şi-ar dori-o in aceste momente, şi nici măcar nu se găseşte nimeni, vreo personalitate politică de calibru sau vreo organizaţie de prestigiu, care să pună la stîlpul infamiei măcar pe acei Comisari ce au încurajat corupţia monstruoasă a statelor pitice şi lacome, a guvernelor ce au profitat de creditul ieftin in euro ca să-şi decoreze locuinţele personale, şi in niciun caz cu gîndul la Casa Comună, cu bibelouri sociale, cu zorzoane birocratice, cu farafastîcuri urbane. In virtutea tratatului de la Maastricht aceşti comisari au dobîndit statutul de semizei, sînt mai infailibili decît Papa, nu pot fi traşi la răspundere politic, iar dacă ceva putred iese totuşi la iveală tot ce putem spera este o demisie de onoare. Dacă există aşa-ceva la înaltul nivel al acestei instituţii-fanion a Partidei tehnocratice europeiste.
Am tot citit cum au evoluat parerile Diversilor si pe masura ce dezbaterea s-a incins am vazut ca au ramas mai putini comentatori dar mai radicali.Cum e posibil cand abia iesiti din comunism ,cat de cat cu Romania intreaga sa renuntam asa usor la suveranitate si la ideea de natiune.Nici macar urss-ul nu ne-a determinat sa renuntam la ideea de natiune.Eu nu ma simt european deloc,nu am nici un beneficiu in schimb ma simt al naibii de roman.Cred ca si francezul se simte in primul rand francez.Daca s-ar ajunge la Statele unite ale europei s-ar ajunge in mod sigur total nedemocratic(vezi demisia lui Berluscono din ordinul lui MERKEL).Care e pericolul care ne paste?.Ca n-ar mai fi Europa centrul galaxiei?Indraznesc sa spun ca la scara istoriei Europa a fost centrul doar pt o perioada infima si oamenii au continuat sa progreseze.Sa luptam pt o moneda care s-a nascut voit schiopa doar pt ca se spera ca o criza va aduce unitate politica si economica.Eu unul nu ma regasesc aici sau poate ca de fapt trebuie sustinut Basescu prin orice mijloace?(el vorbea de SUE).sunt prea multe interese aici in sustinerea EURO din partea Frantei,Germaniei si statelor BRIC?Eu m-am saturat de circul EUROZONEI si al AUSTERITATII
Fain articol Muresane!!!! Tine-o tot asa am sa te urmaresc:). Pacat ca nu sunt politicieni cu o gandire decenta ca a ta, am fi avut o alternativa.
PS pt. MARIUS
Tot asa nationalist esti si cand vezi Vestul plin de curve si hoti din poporul nostru ales? Dar cand vezi cum se tiganizeaza ce a ramas din balcanica noastra civilizatie? Dar cand vezi pe strazi tipand revolutionari ce nu au muncit in ultimii 20 de ani si pensionari „speciali” ca Iovan de nu mai are bani de rate la E classe??? Ce varinata avem in afara Europei, Putin, Orban sau Le Pen???
Epoca oraselor state s-a dus de mult.. Din pacate pentru tine si a natiunilor/provincie, de 1-2-5-20 de milioane de locuitori.. Sau credeai ca asa vom rezista in sec. 21 luptand (economic si nu numai) CU Rusia, India, China, Brazilia etc…
Esti patetic, dar ai dreptate.. ai fi avut succes in a doua jum a sec. 19…
Nu am spus ca vreau sa traim in afara UE desi sunt tari ca Norvegia,Elvetia,Turcia in afara UE.Problema mea e ca instaurarea SUE se va face complet nedemocratic.Cum rezistam in fata tarilor BRIC?.In secolul xx statele UE au convietuit bine in conditiile in care a existat superputerea americana si nu au suferit din cauza globalizarii.Chestia cu Putin ca varianta la SUE s-ar pune daca gandesti totul in alb sau negru.As crede in SUE daca s-ar constitui pe modelul in care s-au format SUA adica respectand un tipar democratic in care cetatenii sunt consultati si nu pusi in fata unui plan implinit.Iar ideea de natiune inca face sens chiar daca unora le e rusine de Romania.Inca ceva,alternativa la o europa feferala nu e un nationalism gaunos de tipul Vadim
Luptand economic si nu numai cu BRIC?daca ai avut in gand un conflict militar atunci nici „grandioasa” nu are nimic de spus.E total irelevanta
Ok trebuie sa cedam suveranitatea nationala dar problema tarilor bogate din eurozona e ca nici ele nu prea au chef sa cedeze catre sud si est din prosperitatea lor.Si inca ceva :daca am intra prea repede in zona euro s-a zis cu competitivitatea economiei romanesti.Ar mai fi ceva legat de ce s-a facut pana acum:vezi anvergura presedintelui UE Herman ROmpapa.Legat de asa zisul presedinte al UE cred ca e clar pt oricine ca deciziile mari le i-a Merkozi.
Problema pe care o semnaleaza dl Muresan e cat se poate de curenta, iar Romania trebuie sa treaca pe aici. O face si va trebui sa o faca mai departe, daca isi pastreaza optiunile europene de modernizare si societate.
Textul dlui Muresan nu prea poate fi citit partizan, aviz amatorilor. Acolo denunta atitudinea intregii clase politice romanesti, nu doar a unora. Ce e amendabil e ca el gaseste sa discute superior si oarecum cu aerul unui mare cosmopolit despre lucruri ca sentimentul national, istorie etc; mai rau, o face de parca Romania s-ar afla acum la sfarsitul anilor ‘90. Cu toate astea, discutia asta trebuie purtata. Nu poti fi european in sensul normativ-institutional al cuvantului si sa vehiculezi simultan un concept incomensurabil de identitate nationala; identitatile nationale sunt mai curand politice decat culturale, iar conflictele si/sau dificultatile de integrare europeana pot deveni insolubile cand asemenea lucruri sunt absolutizate.
Fiecare scrie cum poate si Dl. Muresan scrie bine! Nu a vorbit deloc despre clasa politica din Romania. vorbeste despre cele 4 europe. Cred ca atunci cand vorbeste despre noi, vorbeste despre noi europenii ca un cosmopolit ce este. Si eu ma simt european.
Pai, cand spune ‘politrucii nostrii’ sau ‘politicienii nostrii obtuzi si interesati de un scaun local’ sau ‘fara viziunea unor politicieni care guverneaza mai mult pt istorie si mai putin pt ciolan’ dvs la ce va ganditi? Intentia articolului e laudabila, dar modul in care o face are niste scapari; sunt evident si niste erori de actualizare: Romania pe care o descrie el acolo e Romania anilor ’90, din sloganuri ca ‘nu ne vindem tara’. Eu pot banui ca domnia sa si-a construit acest contrast, altminteri textul cadea in gol. Dar n-ar fi fost nevoie de asta daca ar fi cautat sa fie mai tehnic si mai putin moralist. Aici sunt mari probleme de convergenta. :)
„Fără un Preşedinte care să electrizeze mulţimile şi să încarneze Europa, continentul nu-şi va seduce niciodată cetăţenii şi va rămâne o simplă maşinărie tehnocratică generatoare de suspiciune în locul adeziunii.”
Asta e o ideologie paguboasa, fara niciun fundament. Suna aproape a comunism. Auzi, un birocrat impersonal si indepartat de la Bruxelles sa electrizeze multimile din Portugalia, Bulgaria, Danemarca (peste capul Reginei, nu?) si Italia!
Iluzii, fictiuni inadmisibile.
Europa a gresit la Maastricht, trebuia sa ramana in stadiul pietei economice comune si atat, cu coordonare in alte domenii precum educatia si cultura, pentru ca sentimentul destinului comun si al apartenentei comune sa creasca firesc, nu sa fie impus birocratic si triumfalist.
Fotoliul de parlamentar european este o sinecura calduta pentru un politician de rang II, asa este perceput si in politica interna, iar in pofida vanitatii desarte a PE, tot guvernele hotarasc (vezi hegemonia recenta a Germaniei), nu Van Rompuy, Barosso si alte nulitati, din ce in ce mai sterse.
Terminati cu prostiile asta ca adancirea integrarii europene, in stilul centralist si birocratic in care se face acum, duce undeva. Nu duce.
Mai bine s-ar renunta la dogme precum interdictia ajutorului de stat si s-ar face ceva ca Europa sa redevina competitiva, ca amplasament industrial si economic. Altfel e jale, nu o sa mai aiba cine sa plateasca impozite pentru doamna Ashton si dl. Schulz.
abia acum putem înţelege graba cu care a căzut cortina de fier, în 1989: europa avea nevoie urgentă de câteva sute de milioane de fraieri noi şi hămesiţi, care să se înfigă la creditele bancare. aşa a mai dus-o (bine) 20 de ani. iar băncile s-au „capitalizat” din dobânzile amplificate corespunzător riscului de ţară.