Home » Global / Europa »Opinie » Citesti:

Finally Brexit

Alina Dobre ianuarie 31, 2020 Global / Europa, Opinie
72 comentarii 4,640 Vizualizari

Azi istoria, îmbrăcată cochet, de mare gală, va scrie încă o poveste în cartea Europei.

În orice caz, azi, de la capătul extrem al Europei, din vest, de la Clifden, până la Constanța, în est, la ora 23.01, ora Londrei, vor fi triști mulți, puțini vor fi veseli.

Pentru Uniune este clar că acest divorț nu poate fi decât un dezavantaj.

Intrarea Marii Britanii a fost cu foarte multă îndoială, ieșirea este la fel. Singura deosebire este că cei entuziaști în 1971-1973 au fost conservatorii și cei dezamăgiți în 2020 tot ei, în vreme ce pentru laburiști a fost exact invers. Avem așadar azi un Edward Heath, un mare susținător al ideii europene, față în față, cu conaționalul lui, Boris Johnson, un sceptic european, haotic și oportunist. Sunt curioasă dacă va cânta iarăși fanfara.

Dacă privim în urmă, la procesul Brexit, observăm că a fost mult prea multă isterie, euforie și manipulare. Dar cui oare mai folosesc toate acestea acum? Scopul conservatorilor se va împlini. Again! Ce ironie!

Vom vedea dacă izolarea le va face bine britanicilor, dacă vor reuși, în libertatea maximă pe care au vrut-o, să fie capabili a realiza ceva bun pe acea insulă, dacă vor fi în capabili să se apere, să-și pacifice străzile, să țină sub control traficul de droguri și terorismul, migrația, dacă vor putea, fără bani europeni, să-și dezvolte infrastructura (autostrăzile lor arată cam ca Autostrada Soarelui), să facă investiții, să-și păstreze reputația de putere financiară, să-și rezolve problema Scoția și Irlanda de Nord, să-și susțină economia aliindu-se cu state de aceeași forță politică precum cea de acum și mai ales dacă vor putea să mulțumească oamenii.

Dar dacă englezii vor miza pe discursul antimigrației (căci înțeleg că acesta a fost argumentul forte pentru votanții pro Brexit), aceasta va fi din start o greșeală. Odată pornit efectul migrației la acest nivel, el nu mai poate fi oprit. Orice plan, oricât de diabolic, legat de acest subiect (am văzut unde a ajuns Hitler cu discriminarea etnică) este sortit eșecului, mai devreme sau mai târziu.

Orice discurs împotriva migranților, inclusiv (sau mai ales) împotriva cetățenilor europeni este o manipulare ieftină, așezată peste o altă manipulare ieftină, anterioară, dar la fel de periculoasă: discursul naționalist. Lumea nu mai poate trăi și exista în formă pură nicăieri, nici măcar în Israel sau în China. Discursul contra urii împotriva străinilor (vezi inclusiv ce s-a întâmplat la noi în satul Ditrău) este unul pentru oameni needucați, lipsiți de viziune. Nicăieri, în nici o familie (poate cu excepția triburilor amazoniene), nu mai există puritate de nație. Sunteți liberi să vă faceți testul ADN și veți vedea câte grupuri etnice se ascund în informația genetică a fiecăruia. Nu este oare o ipocrizie să discriminăm etnic pe cineva având în vedere aceste realități obiective?! Asta ca să nu mai punem la socoteală articolele din Declarația Universală a Drepturilor și Libertăților fundamentale, din Constituțiile fiecărui stat european sau alte documente asemenea, inclusiv Charta UE de drepturi și libertăți sau educația creștină sau educația în general.

Statele nu mai pot fi enclave, triburi, care produc singure totul, în interiorul unor granițe bine delimitate și apărate cu tunurile. Globalizarea, oricât ne-ar plăcea sau nu, ne face competitivi. Iar pentru a rămâne în pace unii cu alții trebuie, cât de curând, să învățăm toleranța la nivel extins, de masă, trebuie să mâncăm toleranță pe pâine. Toleranța și acceptarea celuilalt este provocarea globalizării, provocarea evoluției omenirii.

Poate că ar fi simplu și foarte comod să trăim într-un stat, să avem o singură nație, să ne păstrăm identitatea națională doar pentru noi, să dormim sub pernă cu proprii noștri sfinți. Dar aceste timpuri nu mai există. Umanitatea evoluează, asta e treaba ei, asta este legea ei firească. Pentru fiecare dintre noi, individual, este desigur o provocare să evoluăm odată cu umanitatea întreagă, să ținem pasul cu ea. În comoditatea noastră individuală, cotidiană, preferăm lenea, odihna mai degrabă decât munca, evoluția, dezvoltarea.

Realitatea privind migrația și discriminarea, chiar la nivel european, deocamdată (să nu ne mințim!), este alta decât ar fi trebuit să fie. Există o opoziție maximă în toate statele europene contra migranților, cetățenilor europeni, alții decât cei care sunt cetățenii statului respectiv. Există discriminare și ea este maximă. În toate statele europene, partidele extremiste își argumentează ideile exclusiv pe eliminarea migrației sau forma mascată de sclavie asupra migratorilor, indiferent dacă ei sunt cetățeni ai Uniunii Europene sau Non-EU. Cine încearcă să-și caute de muncă în Occident se lovește de acest fenomen din plin. Calificarea profesională este secundară cetățeniei în multe cazuri. Mai nou, în Germania a fost făcut un studiu în care s-a calculat procentul de cetățeni germani, proprietari de locuințe, care nu mai doresc să închirieze locuințe străinilor (cetățeni EU sau NON EU). Conform unei statistici foarte recente (1) (2020) 40% dintre proprietari au rețineri pentru a închiria o locuință unor străini și 83% dintre cei care caută locuințe se consideră discriminați.

Așadar, acestea sunt realitățile din Uniunea Europeană, pe cifre. Cu himere sau cu efectele lor trebuie să lupte Uniunea. Întrebarea este cât mai poate, dacă mai vrea și cât mai are resurse să facă asta.

În plus, Uniunea trebuie să fie preocupată cu adevărat de poporul Uniunii, deoarece el este cel care o face să existe. Prosperitate, siguranța cetățenilor, păstrarea păcii (oare nu ăsta a fost scopul ei inițial?), democrația, antidiscriminarea, rezolvarea problemei migranților din țările europene, acestea trebuie să-i fie Uniunii reperele de urmat. Și ea trebuie să dovedească acum, mai mult ca oricând, nu neapărat că este unită, dar că trebuie să nu facă compromisuri privind aceste valori.

Esența Uniunii Europene este înscrisă în Charta ei. Anul trecut am constatat că Uniunea își respectă Charta, apără drepturile și libertățile înscrise acolo, dar, cel mai mult, apără statul de drept în statele ”în fapt” care o compun. Anumite îngrijorări însă legate de Uniune există: unele țări sunt rebele fără cauză, precum Ungaria, Cehia și Polonia; situația în Italia și România între timp s-a mai liniștit.

Mă mai preocupă noile preferințe răsăritene ale Germaniei (vizita cancelarului Angela Merkel la Moscova (2), dar și vizita din această săptămână a premierului bavarez (3), însoțit de o delegație de 50 de persoane tot la Moscova). Asta în condițiile în care vedem ce intenții politice are Vladimir Putin în țara lui cu schimbarea Constituției Rusiei.

Cineva îmi spunea odată că în Germania ”economia este deasupra tuturor drepturilor omului” și mă tem că are dreptate. În Germania totul este minunat și idealist până la economie.

În orice caz, Uniunea Europeană va trebui să fie sau o Uniune politică reală, cu elementele administrative corespunzătoare (pentru toate statele EU același model de calcul pentru salariul minim, aceeași asigurare medicală, același model de calcul pentru asigurări sociale, inclusiv pensii, aceeași limbă administrativă în toate țările, o armată proprie, o charta de protecție a mediului și tot așa) sau o Uniune strict economică. O soluție de compromis nu face decât să creeze inegalități sociale între statele Uniunii, sporește migrarea celor din zonele defavorizate în cele favorizate, creând, într-o parte un vid economic, în cealaltă parte nemulțumiri sociale și, o consecință directă este crearea partidelor antieuropene, dezvoltarea partidelor extremiste și un efect direct, iată: Brexit, poate ulterior Ungarexist, Polexit și tot așa.

O apropiere de Rusia a Germaniei sau chiar a executivului european (să nu uităm că Ursula von der Leyen, Angela Merkel, Markus Söder fac parte din același grup politic) ar fi pentru Uniunea Europeană o pierdere a reperelor, o pierdere a întregii sale arhitecturi. Poate că Germania își permite luxul de a da economia pe drepturile omului, dar pentru Uniunea Europeană asta ar fi o catastrofă de neimaginat.

NOTE______________

https://www.tagesschau.de/inland/mieter-einwanderer-umfrage-101.html

https://www.zeit.de/politik/ausland/2020-01/moskau-angela-merkel-wladimir-putin-nord-stream-2-atomabkommen

https://www.sueddeutsche.de/politik/markus-soeder-besucht-moskau-putin-1.4773754

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "72 comments" on this Article:

  1. Cristian Ristea spune:

    Buna seara, doresc sa va reamintesc ca Regatul Unit are o moneda proprie puternica si iesirea acestuia din Uniunea Europeana o va pagubi pe aceasta de un venit oficial de aproximativ 12 miliarde de euro anual. Puterea acestuia nu vine din ‘ce se vede’. Nu sunt de plans cum ar crede unii.

    • Kurt spune:

      Pentru cei din estul continentului care au refuzat 2016 la Bratislava „principile normative constitutive comunitare” sau pentru cei care se vor asocia cu aceștia rămâne varianta franceză „UE cu două viteze” (F. Hollande 2016, E. Macron 2017 la Sorbonna). Deja înainte de aderarea estului 2004/2007 la UE s-a prevăzut o clauză prin care cel puțin opt state partenere UE se pot asocia „mai repede și mai puternic” dacă se blocheaza UE prin veto în consiliul ministerial al șefilor de state. E. Macron a început deja cu norme, legi, reguli separate cu 10 state (impozit pentru cumpărători „mici” de hârtii la bursă. E o prostie, dar în retorică franceză excelentă. Nu se pune impozit pe speculații la burse cu derivate, pareuri etc), fără ceilalți.

      Cu cât estul blochează UE.27 mai mult, cu atât mai repede Franța realizează cu câțiva parteneri vest „UE.27 cu două viteze”.
      E de dorit UE.27 blochată din est?
      E de dorit UE.27 cu două viteze?

      România nu e în ZE.19, nu e în Schengen.

    • intrebari retorice spune:

      12 miliarde de euro anual la un buget al UE de 168.7 miliarde?

      E mult? E putin? Ii va ustura pe europeni la buzunar ca le lipsesc banii astia? Ii va ustura pe britanici ca nu mai pot exporta fara taxe pe o piata de 447 de milioane de locuitori? Ii va ustura pe europeni ca nu mai pot exporta fara taxe pe o piata de 66 de milioane de locuitori?

      Cum economia britanica era un pol de servicii orientate pe UE, oare care va fi impactul Brexit?

      Va rezista lira britanica la un atac de genul din miercurea neagra 16 September 1992 fara ajutorul euro si al economiei UE?

      Negociatorul sef al UE tocmai a declarat ca UK poate beneficia de un tratament cu taxe 0 daca respecta standardele si legile UE. Adica esti in aceeasi pozitie ca inainte de Brexit, doar ca nu mai poti decide nimic la masa UE. Inapoi la patratul numarul unu, insa fara avantajul de a fi membru cu posibilitatea de vot decizional.

      Na-ti-o stramba ca ti-am dres-o. Si acum ce facem?

      • Kurt spune:

        Paris va împiedica 2021 serviciile financiare britanice din City of London în UE.27. Aici văd ceartă mare și lungă. Premierul britanic Boris Johnson a declarat acum că nu va accepta normele UE, nu se va supune Curții Supreme UE de la Luxemburg. Tratatul UE cu Canada sau Australia e modelul pe care îl vede Boris Johnson pentru UK 2021. Reprezentantul UE monsenieur Barnier a fost mai întâi la Președintele francez E. Macron. Negocierile vor fi lungi. În Ianuarie 2021 UK este în afara UE (numai reprezentanții UK din Parlamentul UE și din Comisie au părăsit Bruxelles), în afara Uniunii vamale. Toate produsele și serviciile britanice trebuie să opțină până 2021 accesul în UE.27, medicamente, chimicale, mașini, alimente etc. E nebunie.
        UE.27 nu are o politică externă comună. UE.27 nu are o apărare comunitară proprie. E. Macron în vizită la Varșovia a asigurat acum Polonia că NATO este și rămâne apărarea europeană. UE înseamnă o apărare complementară la cea din NATO. Nimic despre „moartea cerebrală” NATO în Varșovia din partea Presedintelui francez. Așa de repede se schimbă retorica excelentă franceză când caută parteneri în UE. Polonia refuză „Green Deal” al Comisiei pentru anul 2050 (sfârșitul termocentralelor electrice cu cărbune). Austria refuză acum la Berlin conceptul francez în grupul restrâns de 9 state pentru integrare mai puternică și rapidă în acorduri punctuale (conceptul francez UE cu două viteze) cum este acum impozitul la cumpărarea de hârtii de la bursă (fără impozit pe derivate, speculații cu pareuri la bursă etc).
        Anul 2020 e un an de ceartă în UE pentru budgetul 2021- 2028 și cu UK pentru relațiile noi 2021.

  2. Bazil spune:

    Pentru noi e nasol. De tot. UE va fi condusa de Franta si Gerrmania fara nici o contrapondere. Si Macron si Merkel nu mai stiu cum sa-l invite pe Putin la masa bucatelor sa fie prieteni cum au fost odata. Polonezii cumpara F35-uri! cine a fost ras de pe harta de Rusia si Germnaia stie ca Istoria se repeta daca nu inveti nimic din evenimente. Noi…pe acolo, ne descurcam noi cumva cum am facut mereu

    • Kurt spune:

      O alianță francez- germană nu mai există 2020.
      Se va vedea la negocierile pentru budgetul UE.27 pentru anul 2021 unde lipsesc 11 miliarde Euro din contribuțile britanice.
      E. Macron a declarat „moarte cerebrală” pentru NATO. Cancelara A. Merkel a asigurat la Berlin împreună cu Stoltenberg/NATO importanța NATO pentru apărarea UE. Nu va exista o apărare UE.27 paralelă lângă NATO, o armată UE.27 paralelă în afara NATO după conceptul francez în UE.27.

      Speculațiile cu Rusia lui Putin nu au fond real.

      În RFG sunt azi trei partide care refuză o alianță „strategică” cu Putin. CDU creștin democrații cu cancelara A. Merkel, Grüne cu Habeck și stânga (declarație recentă la TV). SPD socialdemocrații cu un ochi spre Ostpolitik nu mai au partener politic în RFG pentru ridicarea sanctiunilor UE împotriva lui Putin. Un pas greșit al Rusiei, o invazie militară sau participare masivă în estul Ucrainei și Rusia va fi blochată de UE. Nu e de dorit. Cine știe pe ce speculeză Putin? Nu mai are devize după blocharea din partea UE cum se poate vedea cu Iran și blocharea din SUA.

    • Maria spune:

      Corecta observatia cu Polonia! Se pare ca multi altii au starea normala de uituci!

  3. Haakon spune:

    Alina Dobre, ati scris ca “… vor fi triști mulți, puțini vor fi veseli.” Eu va amintesc ce a scris I. Negruzzi in “Alexandru Lapusneanu”: Proști, dar mulți.” Deci, cei multi sunt… tristi si prosti, da?

    De ce tari remarcabile precum Elvetia si Norvegia nu doresc sa fie membre ale UE?

    Scrieti “Sunteți liberi să vă faceți testul ADN și veți vedea câte grupuri etnice se ascund în informația genetică a fiecăruia.” Eu si familia mea l-am facut si am gasit ca avem doar un (1) haplogrup.

    “trebuie, cât de curând, să învățăm toleranța la nivel extins, de masă, trebuie să mâncăm toleranță pe pâine. Toleranța și acceptarea celuilalt este provocarea globalizării, provocarea evoluției omenirii.” Daca oamenii au conceptii diferite despre “bine” si “rau”, unde se termina toleranta si incepe anularea de sine?

    In plus, “poporul Uniunii Europene” nu exista. Exista in schimb cateva zeci de popoare, oarecum asemanatoare, dar evident diferite. Tocmai aceste diferente sunt motorul progresului. Daca ar ajunge ca toti oamenii sa fie “la fel”, atunci nu ar mai exista progres. In stiinta, fenomenul se cheama disparitia entropiei si “moartea termica” a universului.

    Deci, faptul ca Germania (si Franta) cauta sa fie in relatii bune cu Rusia este de fapt o justificare rationala ca Marea Britanie sa paraseasca UE, da? Asadar, nu e nevoie de “populism antimigrationist” pentru a explica Brexit, da?

    • Harald spune:

      @Haakon – nu e vorba doar de relații bune cu Rusia din partea Germaniei. Este vorba de intenția pe termen lung de a aduce Rusia în cadrul UE, precum și de a promova interesele Rusiei chiar și în prezent. Este suficient să vedem atitudinea Germaniei în chestiunile privind R.Moldova și Transnistria. Germania promovează pur și simplu interesele Rusiei, în dauna României.

    • PAFI spune:

      @Haakon
      Haplogrupul nu insemna totalitatea genelor. Evident ca aveti doar unul dupa tata (daca sunteti barbat Y-ADN) si unul dupa mama (Mt-ADN), dar e vorba numai de o minuscula parte din genom. Va recomand, daca-mi permiteti, eupedia.com. Acolo veti citi mai multe si veti vedea ca populatia Romaniei este, poate, cea mai diversa, din punct de vedere genetic, din Europa. Aici este un adevarat creuzet, unde toate migratiile celor veniti de a lungul timpului in Europa se fac simtite in gene. Ar trebui sa fim, poate, cei mai toleranti cu diversitatea genetica, pentru ca o reprezentam.

      • donquijote spune:

        Despre ce vorbiti? !!
        In afara de mijloacele tehnice, mult mai rafinate, e drept… suntei in ton cu idelogii nazisti. Ce s-ar fi bucurat sa aiba argumentele astea? Ar mai fi ucis cateva zeci de milioane in scopul salvarii rasei.
        Demonstrarea puritatii rasei/impuritatii (pe baze genetice, nu pe masuratori antropomoetrice… de data asta) este tema acestei “controverse”. La ce va foloseste? Veti obtine un certificat de supraom?
        Ce conteaza pentru valoarea individului? Pentru calitatea lui din acest moment?

  4. Kurt spune:

    „… Poate că Germania își permite luxul de a da economia pe drepturile omului, dar pentru Uniunea Europeană asta ar fi o catastrofă de neimaginat….”…

    O speculație de acest fel e demnă de „geopolitica dâmbovițiană” a ultimelor 80 (Bucureștiul decalară în decembrie 1941 război Statelor Unite ale Americii. Soldati treceti Prutul 1941) sau 100 (Ceaușescu împotriva Perestroica și Glasnost 1985-1989) de ani.

    Cancelara Mekel a impus sancțiunile UE împotriva Rusiei lui Purtin de mai multe ori după anexarea insulei Crimea și agesiunea în Ucraina de est. A scrie o astfel de speculație e o abatere gravă de la realitate în UE. Exportul e o parte esențială în politica externă a RFG (se închid 2022 centralele atomoelectrice și 2038 termocentralele de cărbune. Vor fi înlocuite cu termocentrale cu gaz și energie solară și de vânt. Exportul RFG e de 1.300 miliarde Euro, BIP Rusia e de 1.600 miliarde Euro). Norstream 2 e cu cântec. Dar nu e trădarea „principiilor normative„ UE. E un conflict de interese. De acord. Conflictele de interese sunt starea normala în democrație (redformele lui E. Macron și protestele de un an pe stradă).
    E altceva decât speculația geopolitică dâmbovițiană publicată aici fără jenă.

    O problemă văd în poziția strictă de azi a Parisului 2020 în raport cu UK. Franța e prea dură cu UK în privința Pieței comune UE.27 în viitorii ani 2021-2028. Berlin caută azi o cale mai convenabilă ambelor părți, UE.27 și UK. E contrariul speculațiilor geopolitice dâmbovițene pubicate mai sus. UK e o parte esențială din NATO în Europa.

    • Neamtu tiganu spune:

      „… Poate că Germania își permite luxul de a da economia pe drepturile omului, dar pentru Uniunea Europeană asta ar fi o catastrofă de neimaginat….”…
      *******
      In 2015, merkel, respectiv ge, a primit in jur de un milion de refugiati. Dintre acestia numai aprox o treime traiesc, dupa 4 ani, din munca lor, restul din ajutoare sociale. O mica parte traieste in inchisori, sau se lafaie in sinul clanurilor de borfasi.

      Iata o dovada ca ge da drepturile omului pe economie. Va imaginati ce productivitate fantastica au cei 300000 care muncesc daca reusesc sa intareasca economia germana?

      • Kurt spune:

        @Neamtu tiganu

        Nu mai suntem în anul 2015.
        UE.27 are azi 446 milioane locuitori, fără UK (peste 60 milioane) după Brexit.
        În anul 2019 RFG a primt 400 patru sute de imigranți (nu a mai preluat din Grecia …). Imigrarea 2015 a fost, este o problemă. Multi refugiați sunt analfabeți ….
        Danemarca , Suedia, Austria etc au azi o politică foarte restrictivă față de imigranți (musulmani). RFG are acum „Einwanderungsgesetzt” legea imigrației impusă de SPD socialdemocrați. SPD a scăzut de la 26% la 13 % în electorat. Nu va mai fi un cancelar socialdemocrat mult timp.

        La 1 Februarie 1946 au fost inițiate Națiunile Unite ONU. Doamna Roosevelt a condus comisia care a formulat drepturile omunui. Toate statele ONU au semnat aceaste principii de nediscriminare după sex, religie, culoare, etnie etc. România RPR a aderat la ONU și a semnat Drepturile Omului. Ce a făcut Bucureștiul 1949- 1989 cu aceste principii semnate la ONU? Ce a făcut Bucureștiul 1975- 1989 cu principiile de la Helsinki semnate 1975 de Ceaușescu?
        Ce mai contează „principile normative comunitare „ UE/EWG 1957-2016 după scindarea est- vest de la Bratislava (Vișegrad) unde estul a refuzat principiile constitutive EWG/CE 1957?
        Budgetul comunitar 2021- 2028 fără contribuția britanică de 11 miliarde Euro e acum subiect de ceartă în UE.27. Franța începe acum cu UE/ZE cu „două viteze”.

        Cum va vota Bucureștiul în problema înlocuirii principiului de unanimitate de voturi în consiliile ministeriale UE.27 cu o „majoritate dublă calificată”.

    • turcu spune:

      Franta nu si-ar permite duritatea fata de Anglia daca nu ar fi spriinita de Germania. Pe cine nu lasi sa moara nu telasa sa traiesti.

  5. Harald spune:

    ”preferințele răsăritene ale Germaniei” nu sunt deloc noi, câțiva dintre comentatorii de pe-aici scriu despre ele de ani întregi. Al dvs. sincer :) Subiect de meditație: ”aceeași limbă administrativă în toate țările” și ”o armată proprie” nu s-a practicat cumva și în Imperiul Austro-Ungar? Ne poate spune cineva cum s-au terminat lucrurile? :)

    O federație nu poate funcționa pe termen lung decât dacă e formată dintr-o singură națiune. De asta funcționează Germania ca federație, de asta funcționează Statele Unite ca federație. Însă federațiile multinaționale sunt artificiale, ele nu funcționează. De asta s-a dezmembrat Iugoslavia, de asta s-a dezmembrat Cehoslovacia, până și ”Republica Arabă Unită Siria și Egipt” a avut viață scurtă.

    Uniunea Europeană trebuie să revină la ceea ce era înainte de Maastricht, dacă vrea să supraviețuiască. Dacă nu, nu.

    • Ursul Bruno spune:

      Hai sa vedem cum ar putea arata o astfel de Europa cu granitele inainte de Maastricht.
      Sa incepem de la rasarit chiar de la noi. Romania alaturi de SUA, o tara izolata in jurul carei probabil Ungaria, Serbia si Bulagria se vor altura rusllor.
      Mai departe, Polonia alaturi de SUA, de tarile baltice nu mai merita discutat, ele vor fi recucerite intr-o zi de rusi.
      Cu greci nu se stie, sunt ortotocsi precum rusii insa sunt cumparati de chinezi iar italienii s-ar lua la bataie cu francezi pe seama situatiei din Libia si a intereselor divergente, Italia probabil tot de partea rusilor cu trecutul ei comunist.
      Rolul Spaniei si al Portugaliei sunt incerte si vor putea ramane evtual in zone in care ne-am putea refugia.
      Austriecii si Elvetienii sunt neutri. Cehi si slovacii cu aversiuile impotriva UE se vor altura tot rusilor.
      Situatia germana este cea mai complicata, exista inca trupe americane pe teritorul ei ar putea prelua controlul.
      Franta nu va putea rezista de una singura, insa tendintele bat tot catre rasarit. Ce mai ramane nordul Europei ,nesemnificativ.
      Vrem ca Europa sa arata precum covorul peticit al bunicii pe care toti ar putea calca fara sa-si stearga nici macar cizmele ?

      • Harald spune:

        @Ursul Bruno – nu era vorba de granițele dinainte de Maastricht, era vorba de principiile dinainte de Maastricht, domnu’ Chruschtschow. Înainte de Maastricht, Uniunea Europeană nu emitea directive privind biocombustibilii sau directive privind regenerabilele. Și nici nu trăgea sforile să aducă Rusia în UE.

        România și Polonia se pot baza pe NATO, Ungaria și Bulgaria sunt în NATO, iar Rusia nu va fi în NATO ever veci. Mai e deocamdată o mică problemă cu postacii Berlinului, atât timp cât nu e înlocuită Merkel. Dar după ce pleacă ea vor trebui să-și caute și ei o muncă cinstită. Iar Rusia nu va ajunge membră UE în timpul vieții lor.

        • Ursul Bruno spune:

          Atunci au fost principii, astazi avem interese, ce am descris intr-un excercitiu de imaginatie sunt tendintele actuale si nu sunt naiv precum altii care au impresia ca proiectul UE se poate foarte bine incheia iar statele dezrobite de Bruxelles vor putea continua la fel si totul sub umbrela NATO, in acest caz, NATO va imploada aproape concomintent cu UE spre bucuria atat SUA cat si Rusia. Primul si al 2 lea Razboi mondil au fost cauzate de state nationale si mai putin de marile puteri, marile puteri intervenind dupa inceperea cotonogelii intre europenii tampiti luati de flama nationalismului, vad ca europenii cu pozitii tot mai divergente n-au invatat mare lucru chiar daca se incearca sa fim convinsi de contrariu.

          • Harald spune:

            @Ursul Bruno – așa e, Germania n-a avut niciun rol în declanșarea celor două mondiale. Se pare că nu prea am citit aceleași cărți :)

  6. Cinicul spune:

    Boris este un mare oportunist, dar se pare ca sunt si oameni pragmanici in jurul lui. Recenta acordare a unui contract firmei Huawei, in ciuda fatwa emisa de la Washington, arata ca UK nu-si pune ouale intr-un singur cos. Este probabil ca UK va ajunge la un compromis cu Europenii si va incerca sa se indrepte spre Asia. Nu stiu daca UK va reveni ca partener principal intr-un nou Commonwealth, eset posibil ca asta sa fie doar un vis, unii membri ai Commonwealth-ului (India) cumpara deja parti din UK.

  7. delia f spune:

    Ce inseamna Europa Occidentala fara democatie, domnilor si doamnelor “Europeni ( e)”?
    Distrugeti cultura Europeana Occidentala si o transformati in dictatura. Negati dreptul esential al cetateanului in cultura Europeana Occidentala: votul. Votul semnificativ, nu votul de forma, cum era in comunism.
    Sacrificati principiul esential al culturii Europene Occientale- respectful fata de cetatean pt o idee, o viziune si o utopie – ca si comunistii. La inceput nu erau monstrii. Erau oameni bine intentionati, care aveau viziunea unei societati *noi* egalitare si prospere pt toti. Ajunsesera la concluzia ( eroare fatala) ca obstacolele care stateau in calea fericirii generale erau proprietatea privata, istoria si identiatea nationala si personala, libertatea personala, religia si democratia. Le-au abolit.
    UE a decis ca obstacolele in calea fericirii generale sunt cetatenii, statele nationale si democratia si le aboleste, distrugand insasi principiile culturii Europeane. Daca asta este sau asta a devenit “Ideea Europeana” -o dictatura – atunci este o nenorocire.

    • delia f spune:

      correct “monstri” , “distrugand principiile” ( nu “insasi principiile”)

      • quovadis spune:

        Delia . Nu imi pot face un obicei ,este doar o exceptie , in a raspunde unor afirmatii de felul celor facute de tine . Democratia nu inseamna altceva decit _conducerea statala , atribuita unui popor . Acesta simpla definitie ,nu mai corespunde vremurilor pe care la traim . Ce democratie poate avea M.B.,care este poporul ce detine atuul unei democratii .IN acest moment al istoriei universale , nevoia de supravietuire trece dincolo de notiunea inteleasa de popor. U.E.este in acest moment unica forma sper statala ce produce beneficii nemaintilnite nicicind in istoria umanitatii .Poate unora li sa urit cu binele , vezi politicul M.B.,Poate inca nu suntem capabili sa intelegem imensul bine facut zi de zi tuturor natunilor ce compun ca un intreg U.E.Crede cineva ca de unul singur mai poate reprezenta ceva pe aceasta imensa scena politica a mapamondului ? Fara UE , Romania asa cum o cunostem noi azi , nu va mai exista. .Nu duc discutia mai departe ,dar M.B nu poate trece mai departe . toate presupusele incercari viitoare de dezorganizare a UE sunt sortite esecului . Nici geografic ,nici numeric (ca numar de cetateni ) , nici economic , nici militar , nici uman ,M.B.nu poate face nimic , chiar daca in viitor vor fi ajutati de USA. Deocamdata atit .

        • delia f spune:

          “Democratia statala nu mai corespunde” =”Capitalismul este mort”= “Imperialismul American este in groapa”= ” Materialismul dialectic si istoric’ = “necesitatea istorica a dictaturii proletariatului”= “religia este opiumul societatii”. Lozinci goale de continut, dorintele unui grup ideologic si economic.
          Nu va lasati prostiti de cei care declama falsuri drept “necesitati istorice” in propriul interes. Nu renuntati la singura arma de aparare a intereselor cetateanului intr-o democratie: votul.
          Sunt 193 de state nationale suverane in ONU. Numai tarile democrate avansate din Europa Occidentala renunta la statele lor nationale, la democratie si suveranitate, in defavoarea propriilor cetateni . cca 20 din 193, restul isi vad de interesele nationale.
          [Acestea nu se refera la Romania si cetatenii tarilor Est -Europene care au deocamdata numai avantaje dintr-o asemenea uniune- cu exc. pierderii de oameni calificati]

          • Ursul Bruno spune:

            In actualele conditii se poate renunta la vot, de ce ? votul nu mai este rational, daca urmarim campaniile electorale de pretutindeni politicienii apeleaza la sentimente. In acesta ordine de idei astfel poti atinge o patura mult mai larga a societatii incepand de la analfabeti si pana la cei cu pregatire superioara, la grecii antici dreptul de vot neputand fi exercitat de toti, sa fi fost ei mai intelepti decat adeptii votului universal care in ziua de astazi, pardoxal, in urma dezvoltarii technologice si noilor forme de comunicare a devnit o arma a unora impotriva altora,
            Brexitul fiind cel mai elocvent exemplu.

  8. ion adrian spune:

    Puteau sa mai astepte inca doua zile ca sa dea o oarece incarcatura numerologica evenimentului cu ceva si mai rar si anume cu data de 02022020.

  9. Neamtu tiganu spune:

    Am citit o tona de articole pe tema, mai ales in presa germana, asa zisa serioasa. Prezentul articol mi se pare extrem de nereusit. Nu inteleg de ce pune accentul pe imigatie, acesta e doar un fenomen marginal. Ar fi putut fi frinat si daca Anglia ar fi ramas in EU. In plus chiar dupa Brexit englezii vor primi straini dar ii vor selecta dupa dorintele si nevoile lor.
    In plus englezii au o sansa sa-si reconsidere economia, eliberati de prostiile care veneau de la Bruxelles.
    ******
    Partea cea mai gaunoasa a articolului e chestia cu suprematia economiei asupra drepturilor oamenilor, in Germania. Se pare ca autoarea a trait in ge, dar degeaba, nu a inteles nimic. Nu-i invidiez pe aceea care beneficiaza de serviciile autoarei.

    • Harald spune:

      Imigrația e doar un fenomen marginal, care putea fi rezolvat de UK pe cont propriu. Problema reală e alta și e mult mai serioasă: UK refuză să facă parte dintr-o Uniune Europeană în care Rusia are un cuvânt de spus. Așa cum în urmă cu 20-30 de ani era vorba de o construcție franco-germană, peste alți 20-30 de ani va fi vorba de o construcție ruso-germană. Iar UK refuză, pe bună dreptate, să facă parte din așa ceva. În timp ce pentru România și Polonia, problema e mult mai complicată.

    • PAFI spune:

      In ce directie se va misca economia UK. Industria va avea de suferit, intr-o prima etapa – cred eu – pentru ca principalul partener e UE si vor fi frane in aceasta cooperare dupa Brexit. Deja unele sectoare – auto – se pare ca, deocamdata, sunt in retragere. La fel, sunt curios cu serviciile financiare, ce se va intampla si cat va pierder UK dupa Brexit. Greu de crezut ca vor mai concentra, ca pana acum, serviciile financiare pentru UE. In rest, ca sa negociezi un statut si privilegii cu altii trebuie sa ai ceva argumente, adica piata. Ori UK va fi o piata mica. Comparatia cu Norvegia sau Elvetia nu merge, astea doua au semnat niste tratate pe care UK nu vrea sa le copieze, cel putin asa a declarat Boris pana acum (cotizeaza la UE cam la fel cu statele membre). Nu stiu, e greu de spus iar eu chiar nu sunt specialist. Le doresc succes, oricum dupa vot nu mai era cale de intoarcere. Noi chiar nu avem nici o sansa in afara UE si nu sunt de loc optimist in privinta viitorului.

      • Harald spune:

        Boris Johnson vorbeste acum despre statutul Canadei in relatiile cu UE. Ceea ce pare destul de realist din partea lui si fara prea mari pretentii.

        • RenewEurope spune:

          Un contract similar cu UE-Canada este mai bun decat niciun contract. Este evident insa ca un contract va include si asumarea unor obligatii de ambele parti…vizavi de concurenta neloiale in privinta beneficiilor fiscale, etc. Din pacate, liderii Brexitului traiesc in continuare cu impresia ca ei sunt mai smekeri si pot profita atat de US cat si de blocul comunitar, asa cum au facut cu Google Europe de pilda, oferind beneficii chiar si in privinta taxelor TVA (viziunea UK-Offshore gen “all-you-can-eat” este o butaforie cu tuse ridicole;)

          P.S.
          Liderii brexitierilor sunt naivi din moment ce considera membrii blocului comunitar tari bananiere (oferind drept la pescuit, oglinzi si margele contra acces la piata serviciilor financiare - Aici:)))) Este la mintea cocosului ca in urma Brexitului, centrul financiar UE nu poate ramane in Londra, asa cum nu poate fi nici relocat in Singapore, New York, Tokyo sau in alte centre financiare terte. Grosul traderilor de obligatiuni denominate in € privesc spre Frankfurt (vezi Aici, Aici si Aici.). Argumentele liderilor brexitieri (cu talentul de neegalat al britilor in servicii financiare) evidentiaza in continuare fudulia si aroganta lor maxima. In urmatorii ani, vor avea ocazia sa simta pe pielea lor sensul expresiei “brain-drain”.

    • Cinicul spune:

      Intr-adevar parte f slabă este legata de prioritatea economiei in Alemania. Nemtii fac cel mai stupid act de autosabotare închizând centrale nucleare pentru ca respecta voința cetățenilor. Asa ceva nu s-ar intampla in țări pe care le admira autoarea. Lume a de azi este in război economic generalizat și vine respecta minime reguli e ori prea slab ori tâmpit.

  10. delia f spune:

    Ce lipsa de respect fata de democratia engleza… Anglia nu s-a schimbat. Este aceeasi tara democratica si toleranta, cu aceleasi principii care au invins fascismul si comunismul si au facut posibile drepturile omului: politicienii (si institutiile) statului servesc cetateanul si raspund pt actiunile lor in fata cetateanului- la vot. Cetateanul este cel care decide ce este bine pt el, in limitele ratiunii si respectului fata de ceilalti cetateni, nimeni altcineva, nu tovarasii sau comisarii de partid. Cine s-a schimbat este Europa sub chipul Uniunii Europene care s-a metamorfozat dintr-un tratat de cooperare legitim bazat pe principiile culturii Europei Occidentale, prin desprinderea de realitate si de istorie, in numele unei viziuni “Ideea Europeana”, a unei utopii, a ca si comunismul ( si fascismul) intr-o caracatita anti-statala. anti-nationala si, mai ales, anti-democratica, intr-o dictatura. O Ideologie si mai sinistra decat Europenismul este Globalismul conform caruia “ideea Europeana ” este rasista.
    Ati pierdut busola.

    • Ursul Bruno spune:

      Si totusi care ar fi solutia europeana potrivita ? pozitii antieuropene ne vor duce catre modelul orientului Apropiat si Mijlociu daca renuntam sa ramanem impreuna cu toate neadvertentele care exista. Problema europeana , nu avem liderii care pot impinge mai departe acest proiect.
      Merkel e obosita, Macron un firfison cu alura napoleonica iar restul dupa cum bate vantul.
      Anvergura politica a fostilor liderilor europeni nu mai exista, avem oportunisti, minti inguste si pe alocuri bolnavi mintal care incearca sa-si impuna punctele de vedere chiar si cu riscul unor conflicte militare.
      Democratia este pe cale sa-si devoreze copiii precum revolutia franceza daca nu suntem vigilenti si acceptam toate ineptiile cu care ne confrunta politicienii, poliicieni dealfel legitimati democratic si se poate pune intrebarea cat de legitim mai poate fi un vot daca o data ajunsi la putere, comportamentul lor este desprins de realitate.
      Suntem in fata un provocari pentru care nu exista experienta politica necesara, se incerca cu metode invechite rezolvarea unor probleme viitoare nemaiintalnite.
      Pentru schimbarile din economie, inteligenta artificiala, automatizare, biotechnologie si contectarea in masa a milioane de indivizi politicul nu a gasit inca raspunsurile necesare si nu sant convins ca le va gasi astfel incat o majoritatea sa fie cat de cat multumita.
      Europa este un continet imbatranit atat la propriu cat si la figurat, va fi confruntat cu probleme care se datoreaza acestui fapt, economice si sociale, La polul opus Africa si Asia cu o populatie tanara cu o pondere semnificativa a barbatilor care ramasi fara ocopatie vor crea un potentila explosiv si care vor incerca sa ajunga in Europa, cum ne putem opune acestui viitor val de imigranti ? imigranti de care vom avea nevoie, insa nu de toti
      Daca ne luam dupa socialisti, verzi, comunisti si altii care ar deschide larg toate portile, Europe se va schimba profund, actualmente contrareactia, nationalismului in crestere si Brexitul, cazul Ditrau din Romania, o prima mostra, cel putin pt noi.
      Si atunci ma intreb, poate oare o tara europeana de una singura sa faca fata ?
      Marea Britanie este un caz aparte, este o insula cu mentaliati insulare si care se poate proteja printr.un blocaj martim sever fata de restul lumii , daca doreste, Eurpa este insa o pensinsula a marelui continent euro.asiatic care nu are aceste oportunitati.

    • RenewEurope spune:

      @Delia

      In opinea mea, britanicii nu s-au simtit niciodata integrati in UE, in ultima vreme insa, 3 aspecte mari care i-au deranjat au devenit tot mai vizibile:

      1. Invidia – Marea Britanie de odinioara a ajuns pe locul doi (si temporar chiar pe locul 3) in urma rivalului etern (Franta:)
      2. Contributia-neta cu un plus de 13 miliarde pe an la bugetul UE,
      3. Constrangerea Londrei sa investeasca in mai multa in coeziue (in Irlanda de Nord si in Scotia).

      Daca democratia engleza a fost asa de nobila, nu inteleg de ce irlandezii si scotienii se simt asa de deranjati in urma Brexitului. Nu de alta, dar un studiu recent al You.gov, arata ca 51% din scotieni doresc sa paraseasca UK-ul si foarte probabil, numarul lor va creste in fiecare an de acum inainte – respectiv de fiecare data cand Londra va spune NU referendumului scotienilor. Mesajul de pe baner la minutul 5:35 este destul de clar aici – https://www.youtube.com/watch?v=NsyccHvEb0c

      A se vedea si opinea scotienilor aici https://www.dw.com/en/brexit-sparks-renewed-calls-for-scottish-independence/av-52195288

  11. Un cercetator spune:

    UE este de facto o constructie artificiala care nu va reusi sa si armonizeze mentalitatile si atitudinile care vin din istorie si aspecte culturale diferite. Poate in decurs de doua secole. Unii mai iuti de mana si ageri la minte au reusit sa profite de acest context al UE. Altii nu si se zbat in multe probleme sociale si economice. Nu s-a reusit o armonizare fiscala, bancara, agricola, industriala, etc., cu adevarat. In privinta migrantilor Marea Britanie va avea privilegiul sa fie selectiva, nu sa primeasca pe toti la gramada. O va duce, mai greu primii doi- trei ani, dar se va orienta catre relatii economice cu alte tari de pe glob. Exista tari care nu fac parte din UE si au un nivel de viata decent. Depinde foarte mult de cine conduce in aceste tari si ce viziune economica are.

  12. schumi spune:

    Autoarea articolului nu intelege ce inseamna sa fii englez. Pacat, altfel si-ar fi dat seama ca nu imigratia ii deranjeaza pe englezi, ci imigratia din zone care nu sunt commonwealth. Ei vor si au obtinut dintotdeauna doar creierele altor state pentru ca sunt atat de intelegenti incat sa-i puna la treaba si sa faca cercetare. Pentru munca campului au oricand la dispozitie indieni si pakistanezi docili. Nu au nevoie de romani nationalisti cu dreptul in mana :). In rest, Uk influenteaza majoritatea domeniilor la nivel global, fie direct, fie indirect prin management. Noua ne vine greu sa intelegem asta si este destul de greu fara sa stai cativa ani in Anglia sa intelegi sistemul lor. SI nici atunci nu poti decat sa vezi partial influenta englezeasca la nivel global. Perioada de tranzitie o sa fie putin tumultoasa, dar nu UK este in acest moment un competitor direct care va pune mari probleme Europei.

  13. Ursul Bruno spune:

    Vad ca tot nu va-ti linistiti cu “preferintele rasaritene” ale nemtilor si mai aveti impresia ca Germania de astazi este cea din 1939.
    Ar trebui sa va ganditi mai in profunzime si sa ajungeti la concluzia ca o Rusie izolata este mult mai periculoasa decat una cu care se poarta in continuare dialogul politic si incercarea gasirii unor modalitati de realtii economice normale.
    Doreste cineva o alianta Rusia-China impotriva restului lumii ? Europa fiind prima care ar putea fi “strivita” intre colosi daca mai continuam sa credem ca UE e moarta si Europa poate functiona numai in cadrul unor state nationale.
    Acesta gandire este extrem de periculoasa pt ca ea deschide intradevar portille unor aliante dintre cel mai toxice si premijdioase pt noi, europenii.
    Va pot asigua, Europa va ajunge precum Orientul Apropiat, o zona in care marile puteri isi vor putea trai toate refularile si antipatiile pe spinarea noastra.
    Marae Britanie nu stiu pana cand va mai ramane cu acest nume, problema scotiana si alaturarea acesteia UE nefiind transata, premeriul scotian lucrand din zori in vederea unui noi referendum. Cu siguranta, o data cu disparitia Reginei Elisabeta II , Marea Britanie sa va dezmembra din lipsa unei persoane precum este dansa pt care numai si din respect aceste tendinte mai sunt tinute in frau.
    Se vor gasi cu siguranta modalitatile unor relatii economice civilizate pt ca atat Marea Britanie cat si Europa au nevoie unul de altul, Europa fiind pe primul loc la exportul produselor britanice ceace invers nu este cazul.
    Mai interesanta si cu implicatii majore va ramane pozitia Londrei pe pietele de capital globale si daca Parisul sau Frankfurtul vor prelua o buna parte a acestor activitati, evolutia nu este foarte clara si nimeni nu poate anticipa ce va urma.
    Probabil Marea Britanie sa va alutura mai mult SUA si Canadei, printul Harry si sotia acestuia facand deja primul pas si ramane de vazut daca SUA nu va sufoaca cu toata “dragostea” ei insula din coasta Europei iar bancerii de pe Wall Street vor avea succes in incercarea preluarii a ce mai ramane din cityul londonez.
    Iesirea Marii Britanii din cadrul UE nu este un moment in care este cazul sa jubilam mai ales pe fundalul tensiunilor globale si a psihopatilor care ne conduc.

    • Harald spune:

      Dincolo de retorica lui Rogozin “stati linistiti la locurile voastre, ca ar putea sa va fie mult mai rau”, asta e acum justificarea Germaniei? Pune UE la dispozitia Rusiei ca sa nu se alieze Rusia cu China? :)

      • Ursul Bruno spune:

        Nimeni nu va pune pe nimeni la dispozitia unuia s-au altuia, politica a devinit mult prea complicata si daca nu esti in masura s-o intelegi, te pot intelege pt ca multi sunt suprasolicitati, ai ramas tributar unor tipare care poate au functionat pana in 1989, de atunci incolo totul este “fluid” si in continua miscare si trece ceva timp pana treburile se vor reaseza.
        Daca reasezarea poate avea loc cat de cat pasnica, am dubii, e bine, dar ce va fi daca vreunuia din actualii psihopati care ne conduc . ii ard sigurantele ?

        • Harald spune:

          Politica nu a devenit ”mult prea complicată”, a devenit mult prea mistificată. Mistificare la care pui umărul din greu, de vreo două sezoane încoace. Știi după ce se vede? Tocmai după chutzpah :) Ăsta e punctul comun la toți postacii Berlinului, de câte ori le este pus la îndoială scenariul pe care-l prezintă, se urcă imediat pe caii cei mari ai superiorității teutone :)

          • Ursul Bruno spune:

            Nu stiu de unde scoti cele sus scrise , nu e problema mea, vad ca te preocupa, spor la treaba.

            • Harald spune:

              @Ursul Bruno – din comentariile tale obțin concluziile pe care le scriu. Tu ai pretenția nedeclarată ca fiecare comentariu al tău să fie tratat independent, ca și cum ar fi scrise de persoane complet diferite. Dar când le pune cineva cap la cap, concluziile sunt clare.

  14. Adr spune:

    Daca ar fi sa imi pariez banii alegand intr-e Germania si Anglia. Imi pun banii pe Germania ..de ce? Istoria vorbeste de la sine. Industrializarea si emanciparea Romaniei nu a venit de la Englezi ci de la Germani si Francezi din cate imi amintesc.

  15. George spune:

    Brexitul a fost o imensa farsa . Un accident nefericit ; oameni manipulati copios care nu au realizat bine ce se intimpla. O noua chestionare azi, in conditii de cunoastere mai buna a subiectului nu ar mai duce la Brexit. Populatia este in asteptare si nu este linistita . Nu ea si-a dorit Brexitul in mod obligatoriu, cit unii politicieni si oameni de afaceri, care au planificat si sponsorizat in detaliu aceasta imensa farsa. Poate si Putin, care e un oportunist viclean. Optimisti sint doar putini si aia fortati . Decalajul intre cei putini care poseda majoritatea din totalul veniturilor si cei saraci a crescut enorm . Clasa de mijloc dispare. Politicienii mascheaza asta cu un discurs gaunos si nationalist, retrograd si nostalgic . Si antieuropean. India va fi intr-un avantaj considerabil , deja are afaceri uriase si o comunitate imensa, iar lucrurile vor deveni destul de sensibile pentru englezi . In ignoranta lor aroganta, englezii au pierdut . Speram ca europenii nu vor pierde ; asta a fost o lectie care a venit , din nefericire pentru englezi si din fericire pentru noi, la timp.

    • may dilock spune:

      Nu prea mai vad englezi prin Anglia. Separe ca au mai ramas doar cativa mosnegi decrepiti prin azile si niste domnisoare de 14 ani gravide cu indieni si arabi. Si cu rusi , na, sa nu fie discriminare. Chinezi mai putini, ca o au mica. Ce mai face mamaia aceea , regina ? A terminat goblenul ?

  16. Decebal spune:

    Pana la urma – treaba lor! Sa fie sanatosi si sa iasa cum vor ei! Intrebarea e “Care ei?”
    Daca Brexit e decizia fara echivoc, in cunostina de cauza, a mai mult de jumatate din populatia Marii Britanii, cei ce si-au dorit Brexit sunt datori sa puna umarul si sa faca MB sa functioneze mai bine, in afara UE.
    Daca decizia de iesire din UE s-a distilat din manipulari abile si reprezinta dorinta unui grup restrans de oameni (britanici sau nu), MB o sa cada direct in nas.
    Ramane de vazut…

    Este posibil ca UE sa fie o frana pentru o tara cu economie puternica, iar Brexit sa fie cu happy-end, pentru britanici, dar e posibil si invers.
    Cat despre migranti, nicio tara care se bazeaza pe ei de decenii nu va putea functiona bine fara ei. Cel putin, nu fara o perioada de adaptare lunga si dureroasa.

  17. Lucifer spune:

    Oare, ce aţi zice dacă Uniunea Europeană ar invita Rusia să facă parte din o altă UNIUNE ( Euroasiatică) în locul plecatei UK? După utopia UNIUNII Sovietice, o altă UNIUNE Euroasiatică nu ar face decât să se salveze Utopiile din capul unora.

  18. R.A.Muresan spune:

    Sa fiu europarlamentar, as propune limba engleza drept limba oficiala a UE: UK nu mai e in UE ca sa se spuna ca li se face englezilor o favoare.
    Germana n-ar putea fi limba oficiala pentru ca s-ar supara francezii, nici franceza, fiindca s-ar supara germanii.
    De ce o singura limba? Pentru a netezi calea simplificarii birocratiei si nu numai.
    Oricum, aproape toti europarlamentarii vorbesc sau ar trebui sa vorbeasca fluent engleza.

    • donquijote spune:

      Dupa ce a renuntat veorica… asa-i

    • Harald spune:

      @R.A.Muresan – engleza e limbă oficială atât în Irlanda, cât și în Malta, ambele membre UE. Iar în Irlanda, Cipru și Malta mașinile au volan pe dreapta și se circulă pe stânga. O mulțime de oameni, inclusiv diverse autorități din România, își dau cu părerea despre lucruri care îi depășeșc.

      • R.A.Muresan spune:

        Da domnule, si problema Brexitului ii depasea pe majoritatea englezilor, dar si-au dat cu parerea si uite ce-a iesit.
        O masura cum e aceasta a adoptarii englezei ca limba oficiala ar accelera sensibil toate procesele de integrare. Mai mult inca, ar fi o grea lovitura pentru incompetentii musai nationalisti, fie ei politicieni, propagandisti sau aburitori de serviciu: toti acestia ar ramine fara obiectul muncii.
        Nu m-as agita insa asa de mult, fiindca nationalismul se vinde inca mult prea bine drept competenta, mai ales in Germania si Franta.

        • Harald spune:

          @R.A.Muresan – OK, hai să organizăm un referendum pe tema asta, să vedem câți cetățeni europeni votează pentru ca engleza să fie singura limbă oficială în UE.

          Tocmai cetățenii sunt împotriva unei asemenea aberații, cel puțin 75-80% nu vor renunța la identitatea proprie și nu vor accepta legislația într-o limbă străină. Chiar și în prezent, distanța între cetățean și aleșii europeni e mult prea mare, atât la propriu, cât și la figurat. Votul pentru Brexit e cel mai nepotrivit exemplu, el a demonstrat tocmai voința cetățenilor britanici de a-și păstra identitatea proprie și de a nu fi conduși de la Bruxelles.

          Ce vreți dvs se poate realiza în vreo 200 de ani, iar asta numai dacă diverse state naționale adoptă treptat engleza ca limbă oficială. Un exemplu din familie: Bucovina fusese anexată în 1775, dar în jurul anului 1900 străbunicul nu permitea ca în curtea lui să se vorbească germană. Deși nici el și nici tatăl lui nu cunoscuseră altă stăpânire, regula era simplă: germana nu intra în curtea lor, germana rămânea la poartă. La fel va fi și dacă UE va impune o limbă oficială unică, fie ea chiar engleza.

          • R.A.Muresan spune:

            In mod particular, e o gratificatie nesperata sa vad aparata aici, de buna voie, fie si dintr-o perspectiva diferita, ideea multiculturala, din partea unui inamic al ei.
            E destul de clar ca in acest caz masura n-ar putea fi adoptata fara un referendum, care n-ar fi o aberatie, ci mai degraba un test autentic pentru valabilitatea ideii europene: caci daca nu vrem sa vorbim la propriu aceeasi limba, ne va fi foarte greu pe termen lung, date fiind tendintele centrifuge de natura populist-nationalista mereu prezente, care se acutizeaza periodic pe timp de criza.
            Daca tarile mari ar fi dispuse la aceasta concesie dureroasa pentru ele, ar fi un semnal extraordinar pentru cele mici, a caror limba nu e de circulatie.
            Evident, referendumul ar trebui discutat si pregatit ani de zile, pentru ca toata lumea sa inteleaga implicatiile masurii si pentru a disipa manipularile si dezinformarea.
            Exercitiul imigrantului in propria tara ar fi binevenit pentru toata lumea: am intelege mult mai bine inclusiv ideea de imigratie traind-o, devenind astfel mai toleranti, dar si pe aceea de globalizare. Probabil ca abia atunci, egalitatea de sanse ar prinde cu-adevarat contur: ar fi un soi de resetare a Europei, care ar avea inclusiv implicatii economice semnificative.

            • Harald spune:

              @R.A.Muresan – degeaba încercați să răstălmăciți comentariul la care răspundeți. Nu referendumul ar fi o aberație, ideea unei limbi oficiale unice e aberația. Simplul fapt că apelați la astfel de subterfugii dovedește lipsa de viabilitate a ideei.

              Există lucruri care se pot face și există lucruri care nu se pot face, indiferent câtă inginerie socială se folosește. Stalin a omorât și deportat preoți în neștire, a demolat biserici în neștire, dar n-a obținut eradicarea religiei, 40 de ani mai târziu a obținut eradicarea Uniunii Sovietice :)

              În urma dialogului cu dvs am avut o revelație pe tema asta, am început să cred că progresiștii nu ar mai trebui combătuți, în goana lor spre integrarea forțată a națiunilor din UE. Dimpotrivă, ar trebui încurajați, astfel încât Uniunea Europeană să se ducă după Uniunea Sovietică. The sooner the better :)

            • R.A.Muresan spune:

              Iertati-ma, dar concentrat pe contre, ajungeti sa neglijati rationamentele, fiindca nu le mai duceti pina la capat — va aduc aminte ca gindesc cu placere in locul altora daca nu-mi este retrasa prezumtia de buna-credinta.
              Astfel:
              1. daca ideea unei singure limbi ar fi o aberatie, in mod evident, organizarea unui referendum referitor la o aberatie ar fi la rindul sau o aberatie.
              2. asadar, daca afirmati ca referendumul in cauza nu e o aberatie, admiteti, in mod implicit, ca masura adoptarii unei singure limbi nu e o aberatie.
              Cit despre trimiterile la Stalin, acestea sint fente inutile, caci, asa cum am spus deja, o masura asa de importanta n-ar putea fi si nici n-ar trebui luata decit in urma unor largi consultari democratice, in interiorul democratiei.
              De asemenea, eticheta referitoare la progresisti e tot o fenta: e deja de domeniul evidentei ca national-populistii dar si cei agresiv anti-UE ii eticheteaza drept progresisti pe toti cei care au alte pareri — e deja un reflex devenit plictisitor. Etichetele pot fi utile daca sint folosite corect; trebuie insa retinut ca singure, in lipsa deductiilor, nu tin loc de argumente.

              Cit despre discutia cu d-voastra, aceasta cu greu ar putea fi numita dialog, fiindca acela ar presupune o minima curtoazie, concentrare pe argumente, nu pe contre: in loc sa pun o noua eticheta as remarca mai degraba ca dialogul cu celalalt este posibil doar daca am deprins in prealabil exercitiul reflectiei, al dialogului indelung cu sine. Iar explicatia e la indemina: fiindca abia atunci ajungem sa urmarim argumentul si sa lasam deoparte antipatiile, resentimentele, faptele sau trimiterile irelevante. Fiindca in dialogul cu noi insine invatam sa fim onesti si ne lasam condusi mai degraba de curiozitate decit de resentiment.

              Revin.
              Fireste ca exista o sumedenie de contraargumente rationale si de bun simt la aplicarea unei asemenea masuri. Cea mai importanta imi pare a fi cea a contrazicerii programului multicultural sustinut pina acum. Este evident ca nici un om de cultura nu va fi fericit, caci toate culturile europene vor fi afectate — trebuie vazut si discutat. Exista o intreaga industrie a traducerilor, a talmacirii care va fi afectata — vom avea insa si economii importante datorita reducerii cererilor in cauza. Omul simplu se va simti, cum spuneam, instrainat in propria tara — asta se intimpla insa si acum, cind isi vorbeste limba, caci politicienii din tara lui il mint in fata, chiar pe limba lui.
              Adaptarea la lumea globala presupune insa indrazneala, atitudine ofensiva: retragerea in cochilia proprie nu face decit sa amine un deznodamint a carui lamurire e lasata mai degraba in seama altora.

            • R.A.Muresan spune:

              Erata

              “Cea mai importanta imi pare a fi cea a…”
              se va citi
              “Cel mai important imi pare a fi cel al…”,
              fiindca era vorba de contraargumente.

            • Harald spune:

              @R.A.Muresan – o colecție de sofisme ieftine nu poate înlocui realitatea. Nu sunt ”concentrat pe contre”, încerc doar să port discuția la un nivel care nu pare să vă fie familiar. Teoria din comentariul dvs inițial era că oamenii pot fi păcăliți să accepte o limbă oficială unică dacă sunt ”pregătiți” cu suficient timp înainte. Chiar dacă, în principiu, asta se poate realiza, iar oamenii pot fi păcăliți să voteze pentru, asta va grăbi sfârșitul Uniunii Europene. Pentru că se va mări distanța dintre cetățean și autoritățile europene.

              Limba maternă ține de identitatea proprie, la fel ca și religia, ăsta era rolul comparației cu Stalin. Indiferent de rezultatul votului, europenii vor continua să-și folosească limba maternă și să o transmită generațiilor viitoare, la fel cum rușii au continuat să se roage și să-și transmită religia generațiilor viitoare. În decursul istoriei, imperiile care au rezistat mai mult au fost tocmai cele care au tratat relaxat populațiile asupra cărora stăpâneau. Turcii se mulțumeau cu tributul, în țările române. Nu au impus limba turcă, de asta Imperiul Otoman a rezistat sute de ani.

              Din partea mea, chiar vă rog să impuneți o limbă oficială unică în Uniunea Europeană! Cu cât mai repede, cu-atât mai bine, așa cum spuneam :)

            • R.A.Muresan spune:

              Rationamentul clar, neechivoc, care nu face trimiteri inutile, folosind exact termenii in discutie nu poate fi numit sofism.
              O propunere, chiar indrazneata, cu greu ar putea fi numita teorie. Insa (chiar) daca facem asta, nu putem deduce de nicaieri ca isi propune sa pacaleasca — teoriile nu-si propun sa pacaleasca: asadar, ideea de pacaleala, aici, e o alta trimitere inutila, ba chiar un proces de intentie. Iar in comentariul initial nici n-am pomenit de “pregatirea” pe care o asociati cu pacaleala: in acest caz avem direct un fals.
              Exemplul cu Stalin e complet deplasat fiindca epoca lui n-avea de-a face in vreun fel cu democratia. Trimiterile la imperii sint de asemenea inutile: UE nu este propriu zis un imperiu.

              Ce mai ramine din argumentul d-voastra? Credinta ca limba tine de identitate, ca si religia. E in regula: despre asta vorbim.
              Ce face un om cind, in propria tara, nu se mai simte acasa? Mai ales ca e rational si stie ca n-o poate schimba de unul singur. Va incerca, probabil, sa plece in alta tara. Va renunta astfel la identitate? Probabil ca nu, desi e posibil sa nu-si mai vorbeasca limba decit foarte rar, din ce in ce mai rar. Exista temeri? Desigur.
              O, dar nu e acelasi lucru: un om nu e o tara. Ba poate ca este.
              Totusi, in cazul unei tari care-si schimba limba oficiala lucrurile nu sint atit de dramatice ca in cazul unui emigrant, acesta din urma renuntind la mult mai multe. Oamenii isi vor vorbi in continuare limba materna, doar ca vor fi nevoiti sa mai invete una prin care se vor intelege nu doar cu institutiile, dar cu toti ceilalti europeni.

            • Harald spune:

              @R.A.Muresan – încercați să vă recitți acel comentariu. Punctul 2. e sofism toată ziua. Și încă unul jenant.

            • R.A.Muresan spune:

              Cind la 2. am spus “referendumul in cauza”, m-am referit destul de clar la referendumul care are, in mod precis, ca subiect, adoptarea limbii unice, nu la referendum in general, ca instrument de consultare — fiindca nu are sens sa-mi pun problema daca e aberant sau nu, in lipsa subiectului. Va ginditi atunci ca am putea, in schimb, sa analizam, in mod independent, daca subiectul referendumului e aberant sau nu. Da si nu: fiindca sint destule subiecte care par sa aiba sens pina se pune problema referendumului, dar care devin aberante in contextul unui referendum.

              Asadar, rationamentul 2. este perfect valabil cita vreme discut despre referendumul referitor la adoptarea limbii oficiale. Impreuna cu rationamentul 1. se completeaza o demonstratie simpla de reducere la absurd.
              Astfel, avem ipoteza ca referendumul referitor la adoptarea limbii engleze ca limba oficiala nu e o aberatie si concluzia ca adoptarea limbii engleze ca limba oficiala nu e o aberatie. Presupunem acum, prin absurd — adica negind concluzia — ca adoptarea limbii engleze ca limba oficiala ar fi o aberatie; rezulta atunci ca referendumul referitor la adoptarea limbii oficiale e un referendum referitor la o aberatie si, conform 1., este o aberatie. Am obtinut ca referendumul la adoptarea limbii engleze ca limba oficiala e o aberatie, ceea ce e in contradictie cu ipoteza. Nici vorba de sofism: m-am folosit, asadar, de faptul ca ati afirmat textual ca “nu referendumul ar fi o aberatie”, si de argumentul de mai sus, prin care am aratat ca atunci cind vorbim de un referendum, ne referim la referendumul pe un subiect, fie si unul aberant.

              Dincolo de referendum, sa luam totusi subiectul particular al adoptarii limbii engleze ca limba oficiala: are sens acest demers? Are, de vreme ce engleza a fost si inca mai este una dintre limbile oficiale ale UE. Pe de alta parte, statisticile ne arata clar ca, de facto, limba engleza este lingua franca nu doar in UE, dar in intreaga lume. In Europa anului 2020 insa, chiar lasindu-i la o parte pe britanici, probabil ca peste jumatate dintre cetatenii UE inteleg engleza, daca nu chiar o si vorbesc — sint destule articole relevante pe subiect. Urmatoarea limba vorbita de cetatenii din UE e germana, dar e vorba de putin peste o treime dintre ei. Iar in vreme ce procentul celor care vorbesc engleza e mereu in crestere, numarul vorbitorilor de germana stagneaza. Poate ca nu e tocmai natural, nu e insa nici aberant sa vorbim despre engleza ca limba oficiala a UE.

          • RenewEurope spune:

            @Harald

            “Votul pentru Brexit e cel mai nepotrivit exemplu, el a demonstrat tocmai voința cetățenilor britanici de a-și păstra identitatea proprie și de a nu fi conduși de la Bruxelles.

            Primministrii si ministrii UK-ului sau numarat printre membrii Consiliului European, Consiliului UE (unde au avut mereu drept de veto in stabilirea agendelor politice, a strategiilor de dezvoltare si a legilor). In plus, UK a fost doar cu un picior in UE, nu a facut parte din Schengen si nici din Zona Euro (asadar, parghiile monetare, fiscale, etc, au fost in mana lor).

            P.S. respectarea unor reguli de bun-simt in cadrul unei pieti comune (concurenta neloiala… precum cresterea competitivitatii prin oferta unor beneficii fiscale de genul scutirilor de taxe TVA) nu se incadreaza in categoria atacurilor la Regina!

  19. mafalda spune:

    Uniunea Europeana , asa cum deja a afirmat Ursula von der Leyen,va juca cartea celui puternic si cum deja Republica Irlanda este parte a UE iar tendintele separatiste se accentueaza in Scotia , Irlanda de nord si Gibraltar ,ne putem astepta (sa vedem textul celor spuse azi de BARNIER)la un final de Brexit dur . M.B. nu a avut ce face ,a convocat un referendum acum 4 ani ce a avut un alt rezultat decit cel scontat . M.B.a inteles faptul ca devine in UE a cincea roata la caruta (cum se spune in popor )si ca noul concept politico-social pus in practica de viitoarea conducere UE nu le este in avantaj . Au lungit cit de mult au putut situatia in speranta intorcerii statelor componente U.E.la -nationalism- ca forta noua conducatoare a UE, fapt ce nu s-a intimplat si nu a capatat forta necesara in structurile politice UE ,ba chiar mai mult (asa cum s-a vazut si in Romania )popoarele si cetatenii UE , cei ce vin din urma, au aratat in clar dorinta de unitate Europeana .Plecarea M.B. din structurile UE va produce imediat o reasezare a fortelor si locul M.B. va fi ocupat imediat de altcineva . M.B. In acest demers ce va prinde contur in lunile ce urmeaza (daca M.B: nu accepta cele dorite de UE) este posibil ca lucrurile sa se incheie mai rapid decit ne asteptam fie pozitiv fie negativ .Totul este deja stiut si se joaca doar din perspectiva cedarii unuia dintre participanti ,iar UE are in clar imaginea liniei rosii ce nu poate fi trecuta de M.B. Daca in lunile imediat urmatoare se constata o plecare ,o renuntare a unui numar important de firme si nu numai din sectoarele economice si financiare in dauna M.B. ,atunci vom asista la un final dur . Daca totul ramane linistit si se fac declaratii politice impaciuitoare si doar inscopul de a obtine consensul cetatenesc este ok . Sa nu uitam insa diversitatea componentei cetatenesti si posibilul mare rau (mai mare decit brexitul in sine)ce poate fi provocat de actiuni nationaliste rau intelese . Acesta este pericolul urias al zilelor ce vor veni si surprinzator pentru noi toti un rol important va avea impactul in lume (frica provoaca ea insasi mai multe tragedii decit un virus fie el si mortal )al noului virus chinezesc si urmarile lui .

    • hahaha spune:

      “Plecarea M.B. din structurile UE va produce imediat o reasezare a fortelor si locul M.B. va fi ocupat imediat de altcineva ”

      De Albania :D

  20. eu****** spune:

    Ceea ce va spune Boris Johnson – tocmai a spus si cred ca merita sa fie urmarit.
    https://www.youtube.com/watch?v=WsNwfEw-ywA

    Rog chiar nu duceti grija UK – va fi afectata dar isi va vedea mai departe de drumul ei.

    Ma bucur ca Niegel Farage a anuntat ca se retrage din politica – cel putin asa a declarat…
    Mai vedem.

    Cat despre UE – este o uniune in care acum avem doar 2 mari actori care se pare ca vor dicta: Franta si Germania – si asta ne arata ca eram mai bine cu UK in UE din perspectiva RO, parerea mea. UE a pierdut o tara care avea 15% din PIB-ul UE – va rog, 15%…

    Cert este ca UE ramane mai golita de sens dupa plecarea UK-lui
    Dezastrul poate continua – rog urmariti ultimul discurs al lui Niegel Farage in PE …
    Ramane ca politicienii din UE sa fie mai atenti la cum isi desfasoara activitatile in UE. dar imi pare ca nu au tras nici o concluzie, nici o lectie. Greul de abia acum urmeaza pentru UE.

  21. Cap de Locuitor spune:

    1. UK nu a plecat din UE, a fugit, s-a salvat.

    2. Autoarea face afirmatii, dar nu aduce argumente: infrastructura Germaniei e si mai prapadita decit cea britanica.

    3. UK si Rusia n-au pierdut niciodata un razboi; asa ca, atentie, UK va fi si mai puternica fara balastul UE.

    4. Cam aceleasi melodii le cinta Democratii americani cind palavragesc despre “crimele” lui Trump…

  22. delia f spune:

    In 5 secunde i s-a luat dreptul de vorbi pt a ca fluturat steagul national. 5 secunde!
    “If you disobey the rules, you got cut off!”
    https://www.youtube.com/watch?v=RBMvZRf9Scs
    Sa se uite bine scotienii la acest clip, inainte de cununie.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alina Dobre


Alina Dobre

Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea Al. Ioan Cuza – Iași, 1995-1999, lucrarea de licență în dreptul penal român;
Studii postuniversitare Ludwig Maximi... Citeste mai departe


Carte recomandata

E randul tau

@adrian - trebuie neapărat să-ți spun un secret, acum, cât nu ne aude nimeni: numai progresimea ...

de: Harald

la "Din nou, despre sfidarea consensului științific: Cum a fost descoperit craterul de impact Chicxulub și, implicit, extincția non-darwiniană a dinozaurilor și altor specii"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

februarie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)