Home » Educatie »Global / Europa »Opinie »Sinteze » Citesti:

Formarea profesională inițială în Elveția. Ametirea cu bacalaureatul profesional in Romania

Adriana Gorga septembrie 19, 2012 Educatie, Global / Europa, Opinie, Sinteze
25 comentarii 2,492 Vizualizari

Intr-o zi de luni, 17 septembrie 2012, Senatul Romaniei a votat introducerea diplomei de bacalaureat profesional. In criză de inspirație, această diplomă a fost numită bacalaureat profesional, deși nu s-a făcut nicio modificare în curriculum pentru a susține profesionalizarea. Deocamdată, s-a ținut seama, în spiritul unui protecționism, să-i zicem corporativ, doar de limitarea accesului la invațământul superior al celor care dețin această diplomă de bacalaureat profesional. In esență, se produce o gravă injustiție socială, căci sunt amețiți cu vorbe mari, mult prea mari, tocmai tinerii cei mai vulnerabili, prin faptul ca au ajuns la sfârșitul liceului fără a atinge un nivel de formare corespunzător, cărora li se vinde minciuna electorala a profesionalizării și a accesului pe piața muncii.

Pentru a ințelege ce inseamnă formare profesională inițială adecvată nevoilor pieții muncii, vă propun o incursiune rapidă în sistemul elvețian de educație și formare.  Exemplul este pertinent deoarece este vorba despre o țară unde, spre deosebire de unii dintre vecinii săi, cum e Franța, de exemplu, piața muncii este deosebit de receptivă la diplomele profesionale obținute în învățămantul secundar.

Inainte de a face această prezentare, două precizări mi se par esentiale. Urmează o descriere a sistemului elvețian de educație și formare (cu accent asupra formării profesionale inițiale) și nu o analiză critică a acestuia, care ar necesita un spațiu mult mai larg și o cunoaștere în profunzime a societății elvețiene și a particularităților pieții muncii din această țară. Cu alte cuvinte, nu e totul perfect nici aici, dar mai întâi mi se pare important să înțelegem cum stau lucrurile. In al doilea rând, nu urmăresc să transform această prezentare într-un model de urmat pentru România. Nicio comunitate nu poate face economie de la a-și gândi propriul mod de organizare a sistemului de educație. Exemplele altora ne pot ajuta însă să ne punem întrebările corecte și pertinente. Cred că în acest moment lucrul acesta este foarte important.

Elveția este o țară federală unde, in baza principiului subsidiarității, educația relevă în primul rând de competența cantoanelor. Acest lucru privește însă educația obligatorie, care e de 9 ani (durata învățământului primar și a celui secundar 1 diferă de la un canton la altul). Formarea profesională inițială debutează după încheierea învățământului obligatoriu și este reglementată prin lege federală, fiind astfel considerată un domeniu strategic de interes național. La sfârșitul invățământului obligatoriu, aproximativ 1/3 dintre elevii școlarizati în Elveția aleg un parcurs de formare generală sau teoretică, în timp ce 2/3 preferă un parcurs de formare profesională inițială.

Formarea generală postobligatorie relevă nivelul secundar 2. Se realizează fie în licee ( numite  și gimnazii), la terminarea cărora se obține așa-numita “maturitate gimnazială”, fie în școli de cultură generală, la sfârșitul cărora se poate obține maturitatea specială. Aceste două maturități sunt echivalente ale bacalaureatului național din Romania, susținut însă doar de elevii profilelor teoretice.

Cea mai mare parte însă dintre absolventii învățământului obligatoriu din Elvetia (2/3 din total) aleg să-și continue studiile într-o filieră profesională, unde au la dispoziție  trei tipuri de formări profesionale inițiale.

Există o formare profesională inițială de doi ani, în urma căreia se poate obține un atestat federal de capacitate, care certifică faptul că titularul dispune de competențele minime, în special practice, pentru a exersa o meserie. Această formare este destinată în special celor cu un nivel școlar scăzut și cu un ritm mai lent de învățare. Ea poate fi urmată de o formare aprofundată, de 3 sau 4 ani (în funcție de meseria aleasă) în urma căreia se obține un certificat federal de capacitate (CFC).

Al doilea tip de formare profesională inițială este reprezentat de înscrierea imediat dupa terminarea învățământului obligatoriu, într-un program de 3 sau 4 ani, care să conduca la obținerea unui certificat federal de capacitate (CFC).

In fine, al treilea tip de formare profesională inițială îi vizează pe cei înscriși pentru a obține un certificat federal de capacitate și care doresc să-și continue studiile la nivel terțiar (nu in universități, ci in așa-numitele Hautes Ecoles Spécialisées (HES) – școli de formare profesională superioară).  Aceștia au posibilitatea ca, dacă aleg să-și completeze formarea profesională, studiind mai multe discipline teoretice, să poată susține și obține o diplomă de maturitate profesională federală numita si bacalaureat profesional federal. Doar această diplomă le poate permite accesul la nivelul urmator de formare, fie în HES, fie în alte diferite școli de formare profesională superioară.

Peste 80% dintre tinerii care se înscriu într-un program profesional de formare, conducând la un CFC preferă formula învățământului dual, organizat in alternanță, în întreprindere și într-o școală profesională. Tânărul este astfel angajat într-o întreprindere, printr-un contract de ucenicie, ceea ce presupune că obține un salariu. In întreprinderi, ucenicii sunt repartizați unor persoane responsabile de formarea acestora. Intr-o cercetare asupra evoluției motivației ucenicilor înscriși într-o formă de învățământ dual pe care am realizat-o în 2001, la Universitatea din Fribourg, am pus in evidență faptul că dorinta acestora de a invăța depinde cel mai mult de relația pe care o au cu acești responsabili de formare din întreprindere. Pentru ei, persoana de referință nu e profesorul din școala profesională, ci responsabilul de formare din întreprindere. In Elveția, există astăzi peste 200 de meserii în care se propune o astfel de formare profesională inițială în alternanță.

Măsura principală a eficacității unui astfel de sistem de formare profesională inițială se exprima în primul rând prin rata scazută a șomajului tinerilor (între 15 si 24 de ani). Elveția reușește să mențină (potrivit datelor din perioada 2004 – 2011) o rata a șomajului tinerilor situată, în medie, între 7 si 8,8 %,  în timp ce, pentru aceeași perioadă, media țărilor din OCDE (Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica) este între 12 si 16,7%. Comparabile cu Elvetia, in ceea ce priveste acest indicator, mai sunt Austria, Germania, Japonia, Coreea de Sud și Olanda.

Modul de organizare a formării profesionale inițiale în Elveția se caracterizează in primul rând prin partenariatul strâns între economia privată (reprezentată de întreprinderile care oferă locuri pentru formarea duală și asociațiile profesionale) și puterea politică, federală și cantonală. Departe de a se retrage și a considera că formarea profesională relevă în exclusivitate de interese private, individuale sau colective, statul este foarte activ și se exprimă în primul rând prin mijloace incitative care să ducă la creșterea numărului de locuri în întreprinderi care sa fie destinate ucenicilor.

O asemenea acțiune în favoarea formării profesionale initiale relevă de o concepție mai largă potrivit căreia, în Elveția, educația este o investiție ai cărei beneficiari sunt atât individul cât și comunitatea. Cu cât are un nivel de formare mai ridicat, o persoană poate spera la un venit mai important. In același timp însă, cu cât există un număr mai mare de persoane cu un nivel ridicat de educație, cu atât întreaga societate are de caștigat, fapt exprimat, printre altele, prin  reducerea criminalității, ameliorarea nivelului de sănătate, stimularea progresului științific și tehnologic, realizarea unei mai importante coeziuni sociale, etc. Principiul de bază care guvernează alocarea resurselor financiare în educație este acela că, dacă puterea publică, federală și cantonală, s-ar retrage din finanțarea educației, lăsând-o la latitudinea judecății exclusive prin prisma unor avantaje personale, individuale, riscul de sub-investiție din acest domeniu este mult prea mare și nu poate fi asumat de colectivitate.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "25 comments" on this Article:

  1. frank g. schmidt spune:

    stimata doamna gorga,

    austria si germania au un sistem foarte apropiat de cel descris de dumneavoastra si cu rezultate similare cu cele constatate de dumneavoastra in elvetia.

    poate ca in conditiile descrise de dumneavoastra ar putea intelege si domnul vlaston ca statul minimal este POATE bun, dar nu in educatie. interesul statului este ca investitia in educatie sa aiba un coeficient cat mai mare de revenire (return on investment), care este direct corelat cu nivelul educational si nivelul de ocupare al acestei forte de munca.

    statul faciliteaza si subventioneaza diverse intreprinderi private pentru crearea si sustinerea acestor locuri de ucenici, o investitie mult mai eficienta in formarea profesionala efectiva a acestor tineri.

    ar fi insa timpul sa se inteleaga ca un astfel de sistem nu poate fi implementat doar prin lege care sa nu fie flancate si de masurile aferente, ca de exemplu instruirea si formarea acestor “formatori” sau maistri, precum si personalul didactic necesar pentru acele scoli ce trebuie frecventate in paralel de catre ucenic. asta nu se poate realiza de astazi pe maine prin decret, edict, ucaz sau ordonanta de urgenta, si de asemenea aceste reguli ar trebui sa fie valabile pe un termen mai lung decat o legislatura. desigur ca sistemul poate si chiar trebuie perfectionat tot timpul, dar aceste modificari privesc detalii si nu esentialul – un mecanic auto astazi in austria se numeste mechatroniker, caci intre timp nu mai ajunge sa stii sa tii o surubelnita, o cheie de 14″ si un levier in mana, trebuie sa mai lucrezi si cu computerul si sa programezi sau sa resetezi softul automobilului.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Faptul ca exista opinii diferite cu privire la rolul statului in educatie, nu poate fi decat benefic intr-o dezbatere.
      Intr-adevar, in ceea ce ma priveste, sustin ca in educatie statul nu trebuie sa se retraga, ci dimpotriva, sa-si intensifice prezenta, nu insa folosind aceleasi mecanisme ca in trecut (cum face acum cu bacalaureatul profesional care ne intoarce la timpurile dinainte de 1989). Exemplul Elvetiei ne arata intr-adevar ca lucrul acesta este posibil si in conditiile unui stat liberal.

    • Paul spune:

      ” interesul statului este ca investitia in educatie sa aiba un coeficient cat mai mare de revenire”

      Statul nu este o notiune abstracta. Cei care conduc statul sunt oameni, iar pentru acestia atunci cand vor lua decizii va conta, in primul rand, propriul interes. Cel mai bun argument este ca, 1/3 din angajatii ministerului nu predau la catedra (as ruga pe cineva sa infirme sau sa confirme procentul). Chiar daca si 1/6 din angajati nu predau, este foarte mult. Intrebati orice profesor cu ce il ajuta pe el sa predea mai bine ISJ-ul (in structura sa actuala) sau zecile de agentii din minister.

      Parintii si elevii stiu cel mai bine care este interesul copilului (nu neg importanta consilierii profesionale) iar cererea si oferta va spune ce scoala ofera un viitor copilului.

      Nu zic ca statul nu ar avea un rol. Poate in continuare de exemplu sa stabileasca programa de studiu, sa distribuie finantarea in teritoriu conform principiului banii urmeaza elevul, sa asigure cadrul national pentru cheltuirea banilor de la UE, sa organizeze examenele nationale, sa previna abuzurile (probabil prin ISJ-uri). Si cam atat cred.

      In legatura cu invatamantul profesional, probabil cel mai importanta este masura in care firmele private vor sa participe la acvitatile de pregatire ale elevilor (practica, proiecte etc).

      • frank g. schmidt spune:

        stimabile paul,

        in austria cursurile de formare profesionala, deci cele legate de ucenici, nu liceele profesionale, sunt direct coordonate de wirtschaftskammer – adica o asociatie patronala, bineinteles impreuna cu statul. deci banii care urmeaza elevul sunt folositi de patroni pentru formarea unor meseriasi asa cum de fapt tot ei cer! statul subventioneaza aceste locuri pentru ucenici, iar acestia nu raman neaparat in firma care ii sustine in deprinderea meseriei, ci sunt persoane binevazute (bineinteles functie de calificativele obtinute) la alte firme din industria respectiva.

        statul trebuie sa asigure acest cadru si avand practic puterea legislativa si executiva, trebuie sa vegheze la indeplinirea acestor cerinte, dar desigur nu de capul lui ci functie de cererea pe piata. de aceea cooperarea cu patronatele si sindicatele este imperios necesara, caci invatamantul nu inseamna numai elitele, ci de fapt inseamna pentru vasta majoritate sa le asiguti competente pentru a putea supravietui. degeaba am 50% olimpici internationali si 50% analfabeti care nu stiu nici sa tina o surubelnita in mana!

        • Paul spune:

          Ca trebuie un cadrul legislativ, sunt de acord. Insa, in partea executiva nu am nici o incredere. O sa ingroape in hartii firmele care o sa fuga toti de orice colaborare cu statul. Va fi la fel de eficienta ca si supervizarea ARACIS-ului in invatamantul universitar.

          Cred ca ar fi mult mai simplu daca lasam elevul sa aleaga unde vrea sa mearga (sub supravegerea unui cadru didactic) fara prea multa birocratie. S-ar putea ca el si parintii sa stie mai multe despre piata de munca locala decat un birocrat. Pana la urma ce elev vrea sa ajunga somer dupa ce termina liceul? Iar interesul scolii este ca viitorul absovent sa se angajeze. Vor fi 10-20 de tipuri de colaborari. Cele mai reusite vor fi copiate de ceilalti. Nimeni nu cred ca stie cum se poate implementa experienta Austriei sau Elvetiei in Romania. Cum poate sa supervizeze un angajat al ISJ-ului o activitate despre care cel mult isi imagineaza cum ar trebui sa se desfasoare?

          Este exact problema sistemului de invatamant actual. De fiecare daca cand se schimba un ministru trebuie sa se schimbe toata tara dupa dorinta dumnealui. Si rezultatele se vad. Daca insa lasau profesorii sa isi faca meseria asa cum credeau ei mai bine iar ministerul sa impuna numai niste standarde de calitate masurate prin teste nationale, cred ca acum era mult mai bine. Ar fi fost zeci de experimente, din care ramaneau in viata cele mai bune. Elevii si-ar fi putut alege scoala nu in functie de strada pe care locuiesc ci si in functie de cum predau profesorii respectivi. Am fi avut profesori care s-ar fi specializat in directia olimpiadelor dar si profesori care s-ar fi specializat in a preda copiilor care nu tin neaparat sa urmeze o facultate.

          • Osterhase spune:

            Paul, tu practic spui ca mai bine sa nu facem nimic fiindca incapabilii o sa strice si mafiotii o sa fure tot. Nu zic ca n-ai dreptate, dar a ramane in starea asta suna a incapacitate.

            • Paul spune:

              Nu cred ca lucrurile nu pot evolua in directia care trebuie, in sistemul actual sau altul reformat dar s-ar pastra aceeasi birocratie si nu s-ar oferi sansa concurentei intre elevi si intre scoli sa functioneze.

              Eu cred ca daca le lasi libertatea profesorilor sa aleaga ce si cum sa predea copiilor si le lasi libertatea elevilor de a alege scoala care vor, situatia s-ar imbunatati.

              Intrebati un profesor cu ce il ajuta ministerul sa predea mai bine. Sau intrebati un parinte ce poate face daca nu este multumit de cum preda invatoarea sau profesorul copilului lui.

              Cred ca rolul principal pe care il are ministerul este sa impuna cerinte minimale pentru diferitele clase, sa organizeze examene nationale corecte si sa informeze elevii, astfel incat sa creasca concurenta din sistem.

          • frank g. schmidt spune:

            stimabile paul,

            birocratia nu a fost inventata de romani. in austria circula urmatorul banc: de ce hartia igienica este in trei straturi? pentru ca in austria pentru fiecare rahat ai nevoie de doua copii.

            pentru un proiect si bineinteles finantare europeana ai nevoie de tone de maculatura pentru ca sa te califici. asadar, s-a creat o noua “specie” de firme de consultanta care sa indrume “pe drumuri europene”. asadar, stimabile, nimic nou sub soare.

            aceste piedici birocratice au desigur si un beneficiu, experimentat deja in romania, dar nu numai!, si anume acela de a putea descoperi mai usor “fraudele”, la care cred ca suntem printre primele locuri. dar sa nu uitam ca si nemtii sunt prin varf, ce-i drept la un cu totul alt volum de fonduri.

            patronatele si sindicatele sunt cele care coordoneaza acest sistem de ucenicie si ele au stabilit practic regulile pe care statul le-a legiferat si conform carora acesta apoi pune la dispozitie fondurile. mecanismul este simplu de fapt, caci statul practic este pus in situatia de a face exact ce cere piata – in cazul de fata patronatele si sindicatele, deci angajatorii si angajatii. avem nevoie de instalatori? lipsa din sistem este depistata practic atat de patronate care nu au pe cine angaja, si de sindicate care depisteaza o posibilitate de locuri de munca, asadar exista un anumit consens si o perspectiva dinamica, conectata la realitatea economica. aceste cursuri sunt oferite atat tinerilor de 16 ani cat si celor in situatia unei “reconversii preofesionale”, motiv pentru care este posibil ca in statele care aplica astfel de sisteme, sa nu existe situatii de genul ca 25% dintre tineri nu au loc de munca. somajul in randul tinerilor este mult mai aproape de media pe economie, ceea ce este per total un beneficiu atat pentru societate cat si pentru bugetul de stat. asadar, si statul “asistential” se uita la acel “return on investment” de care am pomenit mai devreme, nu doar statul minimal, care de fapt, ex definitione, nu ar trebui sa investeasca nimic.

            cred ca un astfel de sistem, bazat pe o constructie logica, se poate implementa si in romania daca exista o vointa politica, care insa programatic TREBUIE sa depaseasca o perioada de legislatura, caci daca astazi o fac unii (indiferent cine ar fie ei – repet si voi repeta cat timp voi scrie – in acest context personal NU ma intereseaza coloratura politica!) si apoi in cazul unei alternante, urmatorii vin si desfac tot sistemul, ajungem tot la ceea ce avem astazi.

            a existat la un moment dat un spot senzational cred ca facut de catavencu cu un etnic rom (ca sa ma exprim politically correct si nu cum ii placea maestrului johnny raducanu sa spuna – sunt tigan) langa o caruta, care era intrebat incotro se indreapta tara, cred ca cu urmatoarele vorbe: incotro credeti ca se indreapta tara. la care intrebatul raspunde luandu-si un aer si o importanta conforma cu evenimentul: se indreapta catre undeva nicaieri.
            mi-am permis sa parafrazez de atunci spunand ca in romania facem din ce in ce mai nimic. din pacate nu in spiritul buddhismului zen (die fuelle des nichts – autor shinichi hisamatsu).

            • Paul spune:

              Eu cred ca omul face legea, nu legea il face pe om. Chiar daca luam cea mai buna lege din lume si o aplicam in Romania, nu stiu daca lucrurile ar functiona mai bine. Pana la urma evolutia se produce prin acceptarea voluntara a regulilor din societate. Daca individul percepe legea ca pe o situatie impusa si nu incearca sa gaseasca singur solutii la o situatie data va incerca tot timpul sa ocoleasca legea.

              Bine inteles ca patronatele si sindicatele pot avea un rol. Tin minte un clip publicitar care a rulat in USA in anii ’80, finantat de companiile din domeniul microelectronicii prin care tinerii erau indemnati sa urmeze facultatile de profil. Orice forma de asociere pentru un scop comun este binevenita.

              Dar asa cum au functionat la noi lucrurile pana acum, probabil va veni un birocrat de la minister, sa vada daca angajatorul X respecta nu stiu ce norme din lege. Sigur ca pe birocrat nu il va interesa cati tineri din cei care urmeaza practica la firma X, se vor angaja. In schimb pe elev si pe profesor ii va interesa pentru ca salariile lor vor depinde de rezultatele muncii lor.

              Inca mai cred ca daca vrei sa reformezi un sistem inlaturi constrangerile birocratice si lasi cererea si oferta sa functioneze.

            • frank g. schmidt spune:

              stimabile paul,

              eu vad statul si organismul de control care ar functiona sub autoritatea sa ca pe un organsim de certificare iso9001. astia vin si iti certifica productia in sensul implementarii si respectarii unor norme metodologice. ei nu iti evalueaza vandabilitatea sau rentabilitatea productiei, ei doar certifica implementarea procedurilor. restul este “viziunea antreprenoriala” care face profit sau faliment.

              sunt trist ca am impresia ca de astfel de lucruri vad doar preocupati pe unii care sunt in afara malaxorului. inteleg ca nu mai sunteti in tara, si chiar si eu am plecat acum doi ani, tocmai pentru ca toate demersurile facute au fost inutile. in continuare “perorez” in dialoguri instructive si edificatoare, dar care, cred eu, nu vor avea nici o finalitate, caci cei care sunt chemati a initia acest dialog si a trage foloasele din el au preocupari cu totul diferite si un dezinteres total penru astfel de chestiuni, care in mod paradoxal ar trebui sa fie tocmai preocuparea lor primordiala.

              nu ma refer la doamna gorga sau chiar domnul vlaston, cu care exista un dialog constructiv. doar ca aceste aspecte si discutii, am impresia, poate gresita, ca nu “transpira” la nivelul forurilor decizionale. problemele nu sunt noi, cu toate astea nu se face nimic. ultimul “reformator” al sistemului de invatamant de fapt a mai sapat un nivel de prabusire, si cred ca aceasta tendinta va continua.

              eu chiar stau si ma gandesc ca imi pierd vremea, caci acest razboi nu mai este al meu, copilul meu isi are traiectoria bine definita in austria si este absolut improbabil sa revina in sistemul educational din romania. pacat de aceasta gradina a maicii domnului, cum frumos i-a spus papa ioan paul II.

            • Paul spune:

              Locuiesc in Romania.

              Cand am scris mesajul anterior, m-am grabit si nu am fost atent la exprimare. Istoriana cu clipul din anii ’80 de fapt o stiu prin intermediul unui prieten de la un inginer electronist american.

              In legatura cu masura in care tipul acesta de discutii, nu as subestima influenta lor. Nu sunt de acord cu multe din parerile exprimate pe contributors, dar sunt cativa autori pe care ii citesc cu placere. Contributors este un site interesant in peisajul presei din Romania. De cat sa ascult stirile, prefer sa citesc 1-2 articole.

  2. Cristina spune:

    Corect. De completat ca in Elvetia, indiferent de canton, un absolvent de superior nu va fi niciodata angajat pe un post ce necesita un certificat profesional. Angajatorii nu demonetizeaza diplomele ca si la noi. A fi supracalificat pentru o meserie nu este un moft, ci un principiul aplicat cu consecventa la ei.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Functioneaza intr-adevar principiul de a angaja persoana ce are calificarea potrivita pentru sarcinile de lucru cerute. Aceasta face ca supracalificarea sa fie un motiv evocat de unii angajatori in momentul cand isi selecteaza forta de munca. Lucrul acesta nu inseamna si o actiune in sensul valorizarii diplomelor. Valoarea unei diplome, indiferent de nivelul de educatie si formare, sta in competentele pe care le certifica. Faptul ca aceste competente exprimate prin diplome sunt mai usor de identificat de catre angajatorii elvetieni decat de cei romani arata cat de stransa este legatura dintre piata muncii si sistemul de educatie si formare.

      • Cristina spune:

        Va multumesc pentru raspuns.

        Angajatorii romani identifica mai greu competentele unui posibil viitor angajat pentru ca diploma cu care se prezinta pe de-o parte poate sa nu fie sprijinita de cunostintele care sa fie suportul acestor competente, pe de alta parte obtinerea unei diplome poate sa fie rezultatul unei supranotari si absolventul sa nu posede in mod real nivelul atestat de diploma.

        Ma refer si la situatiile de diplome obtinute relativ facil in care studentul este student pe hartie, sunt multiple universitatile care se preteaza ajungand la fabuloasa situatie in care studentul este masterand in Romania si intre timp culege fructe intr-o tara din Vest. Concluzie: studentul cu diploma va fi competent in pomi fructiferi nu in domeniul in care se presupune ca a facut programul de master.

        • Dan Tulcan spune:

          Confirm ca in RO (Arad, mai exact) am avut colegi absolventi de inginerie la Univ. Aurel Vlaicu (de stat) dar care nu stiau sa citeasca un desen tehnic banal. Dar managerul romano-helvet l-a angajat cu salar mai mare decat al celui mai bun inginer , care trebuia zilnic sa-i repare erorile !!
          In plus, au mai venit la angajare si altii de la UAV cu o pregatire inginereasca aproape de zero!!! dar avand medii uriase pe diploma. De aceea angajatorii nu dau doi bani pe ce scrie pe diploma ci tot pilele conteaza. Firmele vor angaja un nestiutor cu bani putini pe prncipiul “lasa ca-l scolim noi”decat sa plateasca un profesionist.

  3. Dan Dinu spune:

    după ce am citit acest articol mi se pare ca pot sa-mi spun si eu părerea.
    Indiferent ce sistem am alege in învățământ acesta va da rezultate bune dacă:
    1. si cel mai important: Nu ne vom fura singuri căciula. Altfel spus, nu vom da note de trecere și diplome doar de dragul de a avea “rezultate bune” în activitate.
    2. indiferent cit de slabi din pdv intelectual ar fi unii dintre copii noștri, TOȚI (subliniez, TOȚI) trebuie sa aibă o meserie la terminarea parcursului lor școlar. Aici intervine însă deosebirea, eu consider ca și cele mai “simple” munci au nevoie de școală.
    La tara era o vorba pe vremuri: “dacă nu învață, îl dau la stână și îl fac cioban”.
    Eu consider însă ca și ciobănia este o meserie ca oricare alta, câteodată chiar mai grea. Trebuie sa știi despre oi, despre alimentație, despre fătări la oi, despre muls și prepararea produselor din lapte.
    Orice meserie poate fi ridicata la un nivel care sa-i ofere o minima satisfacție profesionala celui care o practica. Orice meserie poate deveni ceva care sa solicite un pic de școală.
    Va propun un exercițiu de imaginație : ce școală (ce aptitudini) ar trebui sa facă un “garbage engineer”? Nu pentru modul în care se lucrează azi la noi, ci la modul anilor 2000 asa cum ați văzut, probabil, in Occident.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Multumesc pentru comentariu. Da, ca sa respect un om, eu nu-l intreb ce diploma are : respect ciobanul pentru ca-mi place branza pe care o face si respect filosoful pentru ca-mi deschide mintea si ma face sa-mi pun intrebari interesante. De asemenea, la modul cel mai general, pentru a fi respectat de cei din jur, un om trebuie sa fie multumit de ceea ce este si face (ciobanul de faptul ca e cioban si este capabil sa faca branza buna, iar filosoful pentru ca sfarâma idei preconcepute). Din nou, lucrul acesta are mai putin legatura cu o diploma sau alta. Principala finalitate a unui sistem de educatie este sa-i sprijine pe cei in formare sa-si gaseasca un loc in societate. Diplomele sunt unul din mijloacele pe care le are la dispozitie un sistem de educatie, nu si singurul mijloc si mai ales diplomele nu sunt un scop in sine.
      Privitor la exercitiul de imaginatie pe care-l propuneti, il refuz din principiu pentru ca nu treaba mea sa-mi dau cu parerea cu privire la lucruri pe care nu le cunosc.

  4. mi spune:

    depinde de sau “RELEVA DE” . N-am mai intalnit asemenea alaturare de cuvinte. Releva inseamna “dezvaluie”.
    Altfel, interesant articolul.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Multumesc de precizare. Cu multa placere ma intorc la vremea cand predam limba si literatura româna. Gasiti pe internet, in Dex online, ce inseamna atat “a releva” cat si “a revela”. Nedumerirea dvs. este de inteles, caci exprimarea la care va referiti este neologica. Asta nu inseamna insa ca nu e corecta din punctul de vedere al limbii romane.

  5. Grig spune:

    Eu cred ca principala problema a sistemului nostru de educatie vine de la faptul ca folosim un sistem inchis spre deosedibe de alte tari europene care folosesc un sistem deschis. Sa dau un exemplu: UE a cheltuit o gramada de bani pe Romania pentru programe de twining, formare profesionala (Leonardo). La fel si Banca Mondiala pe studii. Marea nenorocire a acestei tari este ca Andronescu si ministrii PSD in general nu citesc aceste studii, ignora best practice obtinute in programele Leonardo. Efectul este o reforma dupa ureche, interese obscure de spaga si cheltuirea banilor fara rost. Mai adaug aici un singur exemplu: pentru refacerea scolilor din imprumuturi externe si finantari UE, din anul 1998 pana in prezent s-au chetuit 2.8 miliarde euro. Cu acesti bani Elvetia ar reface de la zero toata infrastructura scolara in timp ce la noi 60% din scoli nici macar nu stiu ca au fost reparate pe hartie!!! Nu inteleg de ce mai vorbim de scoala si dreptul la educatie atata timp cat avem partide si dascali (ca Andronescu) care folosesc scoala ca sa faca averi colosale si bani pentru partid. Cei 2.8 miliarde s-au scurs in buzunarele baronilor locali din Arges, Constanta, Olt, Vrancea, Teleorman, etc. Au aparut in schimb hoteluri private ca cel al lui Dragnea, vile ca cele ale lui Orisan. Intrebarea este: are Romania o alernanta democratica la putere? Are Romania in USL o grupare de partide care in afara de a fura mai au si alt tel? Abia apoi putem incepe sa purtam o discutie despre educatie. Pana atunci scoala este un motiv pentru a justifica bani care se duc in buzunarele unora.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Unul dintre principiile fundamentale ale sistemului elvetian de formare profesionala initiala este tocmai caracterul deschis catre nivelul urmator de formare. In ceea ce priveste filiera profesionala, observam ca acest principiu se regaseste la toate nivelele formarii postobligatorii: de la cel de doi ani, unde se poate obtine certificatul federal de capacitate pana la cel superior. Un elev cu un ritm mai lent de invatare poate parcurge toate etapele intr-un timp mai indelungat, fara sa repete niciuna.

      Putem astfel intelege mai bine ce se intampla in Romania prin introducerea bacalaureatului profesional. E o diploma care nu are nicio urmare in filiera profesionala, ceea ce contravine principiilor dupa care sunt organizate sistemele moderene de educatie.

  6. crap spune:

    ca unul ce sustine din plin sporirea dificultatii bacalaureatului actual si implementarea unui al doilea nivel de atestare, pe filiera profesional, nu pot decat sa spun ca sistemul elvetian pare beton. Mai sus spuneati intr-un reply ca bacalaureatul profesional ne intoarce inainte de ’89.. nu va intoarce nicidecum. Va poticniti in denumiri; lasand denumirea deoparte, vad acest bac profesional ca un prim pas (indiferent cat de rudimentar si ineficient implementat deocamdata) in ceea ce ar trebui sa urmeze si adus cat de cat in complexitatea ramificatiilor posibile cat mai aproape de cel elvetian (sau similar). Ca se va numi atestare, iar cel mai inalt nivel pe aceasta filiera va fi numit bac profesional sau maximus decimus meridius diploma (sa nu ne impiedicam in denumiri), e important ca primul pas sa fie facut. Ca s-a facut la modul nefericit fara sa se schimbe mai intai curriculumul, e desigur de condamnat.

    Este esential intarirea bacalaureatului curent si existenta unei filiere profesionale clare (ea a existat de fapt mereu, numai ca bacul fiind slab nu mai era nevoie de o varianta profesionala formala paralela). Asa cum e acum sistemul, 30% trec bacul si media e lasata in aceeasi oala impreuna cu pleava liceelor industriale. E inadmisibil sa nu ai o departajare care sa-i permita doar cuiva cu competentele medii necesare sa acceseze anumite programe sub-universitare, gen colegii tehnice sau alte programe neechivalate la nivel universitar. Asta referitor la invatamantul de stat, ptr ca daca cel privat slab va continua sa capuseze sistemul, nu stiu ce si cat va mai conta.

    Si degeaba spuneti ca nu conteaza ‘hartia’, majoritatea companiilor mari iti cer la angajare dovezile absolvirii la nivel cat mai inalt a unei institutii universitare; ca evolutia ulterioara nu depinde decat de ce stii, asta e altceva, dar ca sa accesezi nivelul de selectie (adica sa fii bagat in seama) nici sa nu va ganditi ca nu va trebuie ‘hartia’, care ar fi bine sa fie de la o institutie de renume din tara. Nu vreau sa intru in aberatia clasificarii la nivel mondial, unde cele mai bune 2-3 universitati de la noi nu se califica decat pe locuri dincolo de 5-600, desi e clar ca absolventii lor mai buni pot tine cu succes piept absolventilor de la cele mai bune universitati din lume, asta e alt subiect si motiv de mirare referitor la neantelegerea acasa ca de fapt avem un invatamant la nivel de elita (liceele teoretice) mult superior; lucrati cu liceele industriale, nu va atingeti de cele teoretice bune, ca alea dau elevi care nu se compara ca nivel cu cei din vest, la multe sunt net superiori. Poate am sa scriu odata un manunchi de eseuri numit ‘complexul la romani’.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Sistemul elvetian de formare profesionala nu doar pare, ci chiar este foarte bine organizat si functioneaza in stransa legatura cu cererile venite de pe piata muncii.

      In Romania, bacalaureatul profesional, asa cum a fost introdus, fara nicio schimbare curriculara, ne intoarce la perioada dinainte de 1989. Unica schimbare consta in faptul ca ,daca inainte de 1989 erai obligat sa obtii diplome si certificate, fie ca voiai, fie ca nu, altfel nu terminai liceul, acum trebuie sa te inscrii ca sa ai, daca vrei, doua bacalaureate.

      “Tara ca afara” nu se poate dezvolta daca o sufocam cu hartii fara valoare. Schimbarea programului scolar in sensul profesionalizarii si asigurarea lizibilitatii formarii (prin anexe la diploma in care sa se exprime competentele achizitionate in timpul formarii si certificate de diploma respectiva) trebuie obligatoriu sa preceada orice noua titulatura de diploma.

      • crap spune:

        Nu prea inteleg aici, cum adica daca vrei sau nu… peste tot in lumea asta dovada absolvirii unui program, indiferent de nivel, sta intr-o hartie, institutia e obligata sa-ti dea dovada, iar daca n-o vrei, o arunci la cos.. am impresia ca e o figura de stil fortata (atat de fortata incat incepe sa sugerezeze altceva) ca sa subliniati ca de fapt hartia n-are o valoare in sine daca nu reflecta cunostintele, sau mai exact ca numai cunostintele conteaza. Eu nu plec de la premiza ca ies pe usi numai vaci si boi, ca sa am convingerea ca ‘sistemul, D’lor, e de rahat!’, cred ca vor reflecta cat de cat valoare, asa cum bacul actual nu poate fi luat de toata lumea, si reflecta valoarea celor care l-au luat.

        Nimic nu e perfect, ideea cu bacul profesional trebuie sa prinda chiar daca curiculumul nu e definit complet inca.

        Asupra calitatii hartiilor putine sisteme au control deplin, angajatorii au idee clara de ierarhii, iar pilele si nepotismul vor exista pururi pe planeta asta.

        Dac-ati vedea ce invata altii, cu toata seriozitatea, ati proteja scoala romaneasca cat de mult posibil, cel putin la nivel de licee teoretice.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adriana Gorga


Adriana Gorga

Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)