Home » Opinie » Citesti:

In numele saraciei

Mihai Maci noiembrie 14, 2014 Opinie
12 comentarii 1,062 Vizualizari

“Se spune în Evanghelie că cine va poseda bogăţii nu va intra în Împărăţia Cerurilor. Gândirea noastră comună, limbajul nostru cotidian interpretează aceasta într-o manieră obiectuală, ca şi cum ar fi vorba de bogăţia sau de sărăcia vizibile. Dar sensul şi adevărul exprimate de această frază sunt cu totul altele. Adevărul e acela că nimeni care posedă ceva nu va intra în Împărăţia Cerurilor. Poţi, foarte bine, să-ţi posezi propria sărăcie şi să te mândreşti cu ea. Având sărăcia ca pe o calitate, de pildă fiind proletar – şi pentru că eşti proletar – poţi înţelege lumea mai bine decât alţii, care sunt burghezi şi nu înţeleg nimic. În acest caz, proletarul e un bogat care nu va intra în Împărăţia Cerurilor.” Aceste cuvinte, rostite de Merab Mamardaşvili (filosof rus, de origine georgiană), la colocviul de la Châteauvallon din 1990, sunt de o eternă actualitate.

Acel ceva pe care noi îl posedăm şi cu care ne mândrim, asemeni unei comori moştenite, este sărăcia. Sărăcia – pe care nu o legăm de deciziile noastre, ci de soartă – este marca noastră distinctivă, semnul nostru de recunoaştere şi temeiul drepturilor noastre. Căci pentru că suntem săraci, avem drepturi. Sărăcia a dobândit conotaţia unui privilegiu şi a unei justificări. În numele sărăciei ne e permis totul. În numele sărăciei putem refuza să ne facem treaba, ne putem face că muncim, putem fura, putem minţi, putem face orice – căci sărăcul e nevinovat. El e o victimă şi, ca atare doar suportă, fără a acţiona. Şi, tocmai de aceea nu are nici o responsabilitate. În numele sărăciei măsura vieţii noastre e supravieţuirea. Asigurarea fără limite, cursa puterii, frenezia profitului imediat, toate sunt justificate de abisul din care se ivesc. Sărăcul crede că toate i se cuvin, că are dreptul la ele şi, în general, că are drepturi. Nimic nu i se pare nelalocul lui în ceea ce face el şi totul îi apare ostil în ceea ce fac ceilalţi. Pentru că ceilalţi – oricare ar fi ei – îi sunt competitori şi ameninţă să-i ia din partea lui de “drepturi”. Sărăcul vrea totul pentru el, vrea bogăţia cu o avariţie mai mare decât cea a bogatului. Şi îi urăşte – mai presus de orice raţiune – pe toţi cei care au ceea ce el nu are. Sărăcia e plină de resentiment şi de agresivitate. Toţi trebuie deposedaţi: dacă nu putem fi bogaţi (sau, mai concret, dacă eu nu pot fi bogat), atunci să fim cu toţii la fel de săraci. Spectacolul sărăciei altora e consolator pentru cei săraci. În numele sărăciei nimeni altcineva nu e bun, pentru că nimeni nu îndură atât cât îndur eu. În numele sărăciei eu – şi numai eu – sunt singurul care are dreptul “sacru” de a-şi răzbuna umilinţele şi de-aşi lua revanşa asupra tuturor celor care l-au înjosit. Ceea ce nu am e o armă care distruge, prin simpla ei exhibare, tot ceea ce au ceilalţi. Ceea ce nu am făcut devine semnul gloriei mele, tot aşa cum ceea ce a făcut celălalt este semnul ruşinii lui. În numele sărăciei mi se îngăduie şi să mă gudur pe lângă cel bogat şi puternic, şi să uneltesc împotriva lui şi, eventual, să-i iau locul. În numele sărăciei îmi pot afişa ura faţă de oricine, pot striga – impenitent – orice imprecaţii. În numele sărăciei am un motiv şi o scuză pentru orice. Toţi trebuie să mă înţeleagă, dar eu – căzut în abisul sărăciei mele – nu sunt ţinut a înţelege pe nimeni. În numele sărăciei pot trăi în mizerie, pot împroşca cu mizerie, pot ridica mizeria la rangul de artă şi de modă. Sărăcia îmi poate ţine loc de gândire, de voce, de fapte, de tot. Ea e pavăza mea şi e sabia ce-mi foloseşte ca ultim argument. Sărăcia şi doar ea îi face pe oameni buni, deşi se încaieră pe o coajă de pâine. Bogăţia pe care mi-o imaginez e atât de legată de sărăcie, încât pare ea însăşi o formă extravagantă a acesteia. Vreu mult, mult mai mult decât am acum. Dar nu vreau altfel. Nu sunt în stare a gândi nici un altfel. În definitiv, cine aş fi dacă n-aş mai fi sărac? Cine am fi cu toţii dacă ne-ar fi luată şi sărăcia?

“A fost o vreme în tinereţea mea, când îmi era milă de cerşetori şi de rănile lor, când plăteam pentru ei tămăduitori şi cumpăram leacuri – caravanele îmi aduceau dintr-o insulă unguente cu amestec de aur, care refăceau pielea deasupra rănii deschise. Am făcut aceasta până în ziua în care am înţeles că ţineau la duhoarea lor ca la un lux rar, căci i-am surprins zgâriindu-se şi mânjindu-se cu bălegar, asemeni celor care îngraşă pământul pentru a-i extrage întreaga sevă. (…) Nu primeau să-l consulte pe medicul meu decât în speranţa că şancrul lor îl va surprinde prin pestilenţa şi dimensiunile lui şi-şi agitau ciotul ca pentru a ocupa mai mult loc în lume. Şi primeau îngrijirile ca pe un omagiu, oferindu-şi membrele abluţiunilor care-i flatau; de îndată însă ce răul era vindecat, se regăseau lipsiţi de importanţă, nemaihrănind nimic din ei înşişi, inutili, şi încercau să reînvie acel ulcer care trăia în ei.” (Antoine de Saint-Exupéry – “Citadela”)

Vom porni încă o dată pe drumul altei caravane, cerşind cu talgerul în mână şi agitându-ne sărăcia ca pe-o revendicare? Ne vom adânci încă o dată în deşertul neputinţei, al urii şi al singurătăţii? Când va veni ceasul în care vom înţelege că sărăcia nu e o fatalitate, ci rezultatul unor decizii greşite? Şi că suntem responsabili de aceste decizii, tot aşa cum suntem responsabili de vorbele şi de faptele noastre. Când vom recunoaşte că am greşit? Când vom înţelege că ziua de mâine e opera alegerilor şi a faptelor noastre? Că nu ne-o aruncă nimeni ca pe-o pomană, ci că se cuvine să ne-o dobândim prin strădanie. Cât ne vom ascunde chipurile sub masca sărăciei, ferindu-ne unii de alţii? Când vom avea curajul de-a fi noi înşine, cu bunele şi cu neajunsurile noastre şi când vom fi vrednici de ceea ce am făcut şi nu mândri de ceea ce ne lipseşte? Când vom hotărâ ca binele care mai e în noi să se întrupeze în ziua de mâine?

E timpul să alegem în numele lui şi nu în numele sărăciei.

E timpul să alegem în numele speranţei şi nu în cel al disperării.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. Peter Manu spune:

    In contrast cu viziunea Dlui Maci, cred ca iesirea din saracie este o decizie personala, nu politica, care cere planificare, rabdare si munca (si noroc), In orice caz nu se obtine votand o persoana sau alta.

    Imi aduc aminte cu precizie ziua din 1979 in care i-am spus la telefon sotiei mele: gata, s-a terminat cu saracia. Eram deja in Statele Unite, rezident intr-un spital bun si tocmai fusesem anuntat ca luasem examenul de licenta pentru libera practica. Un moment pregatit si muncit timp de 10 ani.

    • Ela spune:

      Indiscutabil, iesirea (ca si intrarea, respectiv mentinerea!) din saracie este o decizie personala, ca si votul (!), alegerea unei directii sau alta de mers, a unei haine de imbracat sau a unui obiectiv de urmarit. Orice gand are exact aceleasi sanse de a se realiza concret…indiferent ca este meschin sau maret!
      Apoi, cand spuneti ca “…iesirea din saracie…In orice caz nu se obtine votand o persoana sau alta.”, mi se pare ca nu dati importanta care se cuvine FIECARUI detaliu constitutiv al oricarei actiuni…Votul de duminica este un pas important pentru fiecare om, independent de rezultatul final! Dupa parerea mea, este ca si decizia dvs de plecare in SUA : parte integranta dintr-un proiect de viata, COERENT cu ceea ce fiecare crede ca merita!

    • Harald spune:

      @Peter Manu – pentru un om inteligent, lucrurile stau exact așa cum spuneți: își face un plan care să-l scoată din sărăcie, iar acel plan chiar funcționează. Poate nu în 5-6 ani, cum și-a propus inițial, poate în 8 sau poate în 10, dar funcționează.

      Însă o mulțime de oameni săraci nu au nici o minimă capacitate de a-și face un asemenea plan. În general, oamenii săraci sunt săraci datorită educației (inconștient) primite în familie. Adică ei fac lucrurile într-un anume fel, urmează anumite pattern-uri deprinse în familie, iar acele pattern-uri îi țin toată viața în sărăcie.

      Țările ca Germania sau Suedia nu duc lipsă de astfel de oameni, însă acolo chiar și astfel de oameni câștigă suficient încât să aibă un trai decent, iar ei tot cu socialiștii votează. Îmi place să cred că nu sunt de stânga și nu am votat niciodată cu stânga. Însă ”dreapta” din România are un discurs self-righteous complet rupt de realitățile economice și de câte ori s-a aflat la guvernare, oamenii săraci au devenit și mai săraci.

  2. Marian Grigore spune:

    @Peter Manu: de acord cu ce spuneti. Cred ca dl Maci se refera la altceva, si anume ca saracia la nivelul unei natiuni, statistic daca vreti, este rezultatul unor institutii si, mergand mai departe, al domniei legii. Iar acest lucru este de asemenea perfect adevarat. Viziunea mentionata de dvs are mai multe sanse daca aceea mentionata de dl Maci (in interpretarea mea) devine realitate. Dovada, cred, este insasi experienta dvs personala.

  3. elena spune:

    Total de acord cu prima parte – vizavi de resentimentele şi de agresivitatea săracilor. Oricum seamănă destul de mult cu ce am eu în cap.

    Sfârşitul însă mă lasă perplexă.

    “că sărăcia nu e o fatalitate, ci rezultatul unor decizii greşite”

    Ca şi cum cu preţul unei cugetări de câte-o juma de oră oricui i s-ar arăta drumul spre prosperitate.

    Presupun că nu aveţi averile fraţilor Micula. Aşa a fost să fie sau aţi fi reuşit să-i ajungeţi din câteva decizii inspirate?

    Revin la mentalităţi – într-o culegere veche de basme ardeleneşti am citit “moartea-naşe” , foarte diferită de tiparul poveştilor noastre obişnuite, dar superhaioasă – în care finul morţii trece de la o adâncă ură socială la o gândire foarte burgheză pe măsură ce se îmbogăţeşte.

    Eu zic că săracii şi bogaţii sunt complet interşanjabili.
    În caz de o răsturnare socială m-aş fi plimbat şi eu fără nici un stres cu elicopterul la şcoală. De fapt cred că nici nu nu m-aş mai fi deranjat să frecventez instituţia respectivă.

    • Harald spune:

      @elena – nu, într-o lume normală, săracii și bogații nu sunt în niciun caz interșanjabili. Oamenii ca Richard Branson, Elon Musk sau Bill Gates creează noi afaceri și noi locuri de muncă, în timp ce săracii, dacă s-ar afla în locul lor, nu ar fi în stare decât să se plimbe cu elicopterul, dar nu să creeze acele zeci de mii de noi locuri de muncă.

      Chiar ș în România de azi, trebuie totuși o anumită capacitate intelectuală pentru a spolia bani publici, cum fac de exemplu ”regii asfaltului”. Nu orice om sărac pus în locul lor ar fi capabil de altceva decât să se plimbe cu elicopterul.

  4. Stimate,
    Peter Manu,
    In ,,contrast” cu opinia dvs. , cred ca,,iesirea din saracie”, este o optiune politica nationala, fara de care America nu va putea oferi pregatirea personala, pentru a iesi din saracie!
    America a cunoscut o dezvoltare economica si industriala continua, astfel incit v-a putut asigura ajungerea la momentul ,,pregatit si muncit 10 ani” de catre dvs..
    O Romanie lipsita de 25 de ani, de un ,,proiect national” de reconstructie economica si industriala, asigura plecarea celor 4-5 milioane de emigranti la munca (fie la cersetorie), ori o saracie lucie pentru 90 la suta din populatia tarii.
    Este greu sa alegi, cita vreme ,,politicii” se afiseaza fara viziune si proiecte nationale…

  5. Ela spune:

    Ma intreb ce mutatie s-o fi produs cu românul istet, determinat, pragmatic si curajos, din 1989, ca sa ajunga azi sa se considere, nici mai mult si nici mai putin decat, victima unei “sorti nemiloase” pe care o accepta ca pe o fatalitate ?
    Sunt obligata sa admit ca strategia aplicata, inca din primele zile ale revolutiei, de Iliescu&co a fost stralucita (si exemplara pentru orice dictator in devenire!), ceea ce a dat o veritabila mana de ajutor destinului, necrutator pentru unii, multi (!), nesperat pentru altii, “the happy few”!
    Multe arme au 2 taisuri…dar noi am uitat, se pare!?
    Ceausescu darama bisericile ca sa nu mai speram, cei care l-au inlocuit au impanzit tara de ele, si s-au aranjat ca mesajul transmis sa fie unic si fara echivoc : trebuie sa fim multumiti cu ce avem, nu meritam altceva, Dumnezeu e furios pe românii “indisciplinati”!
    Si daca i-am trimite la reciclare pe toti acesti neispraviti, care se cred indreptatiti sa decida de viata si de demnitatea noastra? De ce Dumnezeu ne-ar incerca numai pe noi, si nu si pe ei?

  6. Serban Pretor Serban Pretor spune:

    Atunci cind toti alcatuitorii poporului lui Tutea vor avea vointa si putinta de a reciti acest text de atit de multe ori de cite e nevoie pentru a-l intelege in toate cotloanele sale, atunci nu va mai fi nevoie de explicatii si indemnuri pentru o atitudine civica sanatoasa.
    Atunci cind fiecare isi va tipari acest text pentru a-si putea reaminti lesne ce insemna o atitudine corecta in fata incercarilor vietii si cum trebuie sa arate o abordare sanatoasa a oricarei conditii sociale, atinci nu va mai fi nevoie sa ne consideram victime ale ostoriei sau ale propriei neputinte.
    Atunci vom fi un popor de invingatori, poate cel cu adevarat ales dintre cele favorizate de istorie, si nu vom avea nevoie sa fim mindri de asta.
    Va fi suficient sa fim constienti de corectitudinea conditiei noastre.

  7. D-le Peter Manu,
    Nu idealizez America sau capitalismul (fiindca nu exista societati ,,ideale”), ci natiuni care – fara a putea elimina in mod absolut saracia si esecul personal – au creat conditiile obiective politice si economice, incit saracia si esecul sa fie rezultat al unei abordari inadecvate a realizarii personale.
    Cu alte cuvinte, politicul trebuie sa creieze conditiile economice si sociale care sa asigure individului reusita personala.Daca vrea individual sa munceasca si reuseasca personal sau nu, daca nu poate reusi din motive de sanatate sau altele asimilabile, asta-i cu totul alta discutie…

  8. elena spune:

    În contextul actual al alegerilor e drăguţ-naivă ideea că e suficient să punem ştampila unde trebuie şi binele se va grăbi să se întrupeze.

    O dată că sunt şanse scăzute ca votanţii lui Ponta să stea pe contributors şi să fie influenţaţi de predici subtile.
    Apoi – extrapolând pe baza experienţei ultimelor decenii – cred că prea puţini votează cu speranţă. Nici dacă Ştefan / Ţepeş / mareşalul Antonescu ar ieşi din groapă să candideze poporul nu şi-ar mai face cine ştie ce iluzii.

    Fie că place sau nu, voturile pentru Iohannis sunt voturi anti – Ponta. Şi nu ca să fie bine, doar ca să nu fie mai rău.
    Citat din zilele trecute de pe hotnews:

    “Cota progresiva, din 2016, in trei trepte, de 15%, 25% si 35%. Impozitele pe case si terenuri cresc cu cate 25% in 2015 si 2016 “



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Maci


Mihai Maci

Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de S... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)