“Avem un vis: aici, în cel mai mare oraș din țară, să fie un loc unde oameni din toată lumea vin să afle despre valoarea naturii din România, personalități, mari firme, oameni politici, modele, donori, susținători. Dar autoritățile nu sunt pregătite pentru asta. Acum trebuie să ne schimbăm strategia, să ne concentrăm pe păstrarea a ce e valoros aici”. Directorul parcului natural Văcărești le-a vorbit ieri studenților ecologi de la Universitatea din București.
Nu știm dacă altă dată vom mai putea veni în practică aici pentru că organizațiile neguvernamentale sunt eliminate din managementul ariilor protejate. Un contract de administrație pe zece ani a fost reziliat unilateral. Nu se dorește Văcăreștiul nou, acest spațiu unic la interfața dintre cultura urbană și natură, nu interesează o instituție care propune modele de responsabilitate cu mare vizbilitate pentru tineri.
Imaginea 1 Domnul Hans Klemm, ambasador, plantând simbolic un copac în PN Văcărești, 26 octombrie 2018 (sursa foto: pagina de FB a Ambasadei SUA)
Într-o țară europeană viața naturii nu poate exista fără viața societății civile. Dezvoltarea durabilă începe de la firul ierbii și urcă spre strategii susținute de cetățeni, nu coboară de la teorii spre o omenire abstractă în care persoanele nu contează. Vorbele frumoase au putut înșela cândva. Acum e limpede pentru toata lumea că arta conducerii autoritaristă cu idealuri morale puse în față e un eșesc, pentru că e imorală prin nerespectarea muncii și libertății altora Nu poti să dai ONG-uri iconice afară din arii protejate ca sa dicteze o singură persoană administrarea lor fară sa scandalizezi societatea civilă.
E incredbil, “we get real” la Ambasada in devenire a ariilor naturale din Romania, un „turning point” pentru generatia 2019 de ecologi datorat oamenilor din această administrație. Domnul Vlad Cioflec ne spune să nu fim cu nasul doar în cărți, să ne formăm rețele sociale, să nu ratăm oportuniți de finanțare pentru ce vrem să facem. Nu e vorba nici de lăcămia după bani, nici de dorința de a fi vedete. E vorba de realism și de respect reciproc.. Așa merg lucrurile într-o lume civilizată. Dar cum e în alte țări, întreabă studenții ? Fiecare are soluția lui instituțională, aflăm de la directorul Dan Bărbulescu, dar peste tot contează oamenii locului. O guvernare care servește cetățenii se asociază cu grupurile și organizațiile interesate să contribuie, să deruleze proiecte, să finanțeze activități, să se asocieze pentru binele comun. Este viața democrației.
Imaginea 2 Domnul Vlad Cioflec, herpetolog, vorbind studenților ecologi.
Privesc la tinerii colegi și-i văd contrariați la început, intrați în disonanță cognitivă, apoi uimiți. De ce nu primim și la ore astfel de lucruri de folos, se intreabă ? Cel mai adesea din lene, din inerție, mai rar din orgoliu, foarte rar din interes. Să avem înțelegere și să cautam discret bibliotecile, literatura de specialitate la zi și oamenii care au arătat că pot să facă efectiv ceva, modelele de succes. Să ieșim din zona de confort. Putem judeca atunci cand vom fi noi la catedra si vom face mai bine. E posibil ca ajunși în acel moment sa nu mai simțim nevoia asta. Oamenii inteligenți și responsabili crează mase critice prin alierea cu cei capabili, doar complexații modești dau cu pumnul în masă. Noi suntem puternici și generoși, iar frigul nu ne poate opri să facem un traseu prin parc.
Imaginea 3 Studenți curioși la instalațiile pentru educație ecologică pre-universitară montate pe traseele tematice.
Parcul e activ chiar și acum, spre surprindearea noastră, plin de oameni. Un profesor belgian în vizită la o universitate face fotografii artistice. Îl rugăm să ne vorbească puțin despre preocupările sale și acceptă cu generozitate, două lumi intră în contact pentru câteva minute. Câteva sute de metri mai departe ornitologul Cristian Mihai se află în tura sa de monitoring de rutină. Tocmai a semnalat o nouă specie în zona aceasta. Ne-ar ține o prelegere întreagă. Studenții vor să știe cât mai multe, facem schimb de date de contact, îi mulțumim și mergem mai departe. Capătul traseului este acolo unde au locuit oameni fără de casă ani întregi. Sfârșitul este acolo unde a fost începutul acestei instituții. Din semnele unei vieți umile a rămas doar barca. Vegetația a fost restaurată, deșeurile evacuate, două persoane din familie acum sunt rangeri la parc.
Imaginea 4 Porumbei de ieri acasă în adăpostul de carton al oamenilor din groapa Văcărești (aprilie 2016), studenți de azi acasă în Parcul natural Văcărești (noiembrie 2018).
Pașii ne poartă grăbiți, e frig, lecția s-a terminat. Câteva ore au schimbat ceva în noi prin oameni și locuri. Privirile unora ne sunt poate nostalgice. În provincie, de unde venim mulți dintre noi, viața e altfel, nu pare să există nici o cale decât să speri că statul va face ceva. Cine ar putea asigura fluxul financiar pentru ariile protejate ? Cum pot spune acasă despre aceste lucruri ?
Nu știm, viitorul ne e deschis. Nu există răspunsuri prefabricate. Important este că acum știm ce vrem și ce e posibil. Lângă sutele de grupuri de vizitatori din anul acesta ne-am alăturat și noi, pentru o societate poate de oameni mai liberi, mai creativi și mai responsabili. Avem un vis.
Imaginea 5 Natura e la ușa ta. În vizită la ambasada ariilor protejate din România.
________
Notă: text apărut simultan pe platformele Contributors.ro și Marginaliaetc.ro
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Libertatea are un sunet dulce, inălțător:
…”… “Avem un vis: aici, în cel mai mare oraș din țară, să fie un loc unde oameni din toată lumea vin să afle despre valoarea naturii din România, … „….
Unele visuri pot fi îndeplinite. Sper că autorul va fi citit, auzit și urmat.
Eliberarea din dictatura naționalcomunistă 1989 a dezlănțuit spiritul civic. Societatea civică poate discuta azi liber, necensurat „visuri”. Locuitorii țării pot realiza azi visuri. Tinerii de azi din țară își pot încerca aptitudinile, își pot construi țara după propriile dorințe.
De ce părăsesc multi tineri”definitiv” țara?
La Freie Universität Berlin Herta Müller (Timișoara/Berlin) a vorbit acum despre libertate:
„In Rumänien könne man sich Prüfungen immer noch kaufen, in Polen werde die Freiheit der Forschung eingeschränkt, in Ungarn werde eine renommierte Universität aus dem Land gejagt. Die Freie Universität stehe für eine Freiheit, die nicht still stehen dürfe. Stille. Und dann langanhaltender Beifall des Auditoriums…..
…. „Wie soll man leben“, fragte Herta Müller in die Runde der Geburtstagsgäste. „Wie soll man nicht so leben, wie man nicht sein will?“ – „Das meiste, was ich über Freiheit gelernt habe, habe ich aus den Mechanismen der Unterdrückung gelernt“, resümierte sie. Zum Beispiel sei Freiheit immer konkret, allgemein könne sie über Freiheit nicht sprechen. Entweder finde etwas statt, oder es werde verhindert – Freiheit werde oft über Unfreiheit definiert. Sie erzählte von Angstmachern und Angstbeißern und von dem Sprichwort: „Am Rande der Pfütze springen alle Katzen anders.“ Ihre Beobachtung in Rumänien war, dass in einer Diktatur keine Katze über die Pfütze springt. Auch sie habe es nicht über die Pfütze geschafft. Aber: „Freiheit ist auch, wenn man mit ihr voll in die Pfütze springt.“ Diese Freiheit nahm sie sich. Mit allen Konsequenzen….”
In România am observat că pisica nu sare peste baltoacă… Liberate este când sari cu pisica în baltoacă. Cu toate consecințele.
Herta Müller a publicat 1982 „Tinuturi joase” (Niederungen 1984 in RFG). A scris 1984 o scrisoare deschisă către Asociația Scriitorilor din România (împreună cu colegii scriitori din Timișoara: William Totok, Richard Wagner, Johahnn Lippet, Helmut Frauendorfer, etc) fără răspuns ( a vorbit 2010 la Ateneul din București, urmând acuzații grave din partea ….) pâna azi. Securiștii au pesecutat-o până 1987 când a fost expulsată din Timișoara.
„Animalul inimii”
„ Patria mea a fost un sâmbure de măr”
„Regele se închină și ucide”
Sper ca tinerii de azi din țară vor sări în baltoacă….. nu vor pleca din resignare „definitiv” în vest……
„Să vină statul să dea mai mulți bani”, în esență la asta se rezumă totul. Până la urmă, de asta e arie protejată, ca să plantăm ce copaci credem noi? Sau poate ar trebui să-i lăsăm să crească singuri pe cei care cresc?
Bună ziua,
Vă mulțumesc pentru comentariu. Este fals ce spuneți. Din contră, în cazul P.N. Văcărești toate resursele sunt obținute de la donori privați.
În ce privește plantarea unui arbore ține de serviciile educaționale și culturale furnizate de parc, mult mai mari în cadrul unui parc urban decât în al ariilor protejate cu valoare mare a capitalului natural.
Nimeni nu așteaptă de la un parc urban valoarea unei arii naturale izolate de oameni. E vorba de o diferențiere a rolurilor organizaționale în rețeau națională de arii protejate. Un parc în capitală are un pontențial enorm de a comunica unui număr mare de oameni informații despre toată rețeaua națională într-un fel inaccesibil unei agenții guvernamentale.
Un parc urban poate educa un număr foarte mare de oameni care ulterior vor avea alte atitudini față de ariile foarte valoroase natural când vor fi în poziții de decizie și/sau le vor vizita.
gânduri bune,
Virgil Iordache
@Virgil Iordache – vă mulțumesc pentru răspuns.
Peisajul mai larg arată cam la modul următor: Bucureștiul are peste 9.000 loc./kmp, mai are un pic și ajunge ca Jakarta. Ar trebui să aibă cam un sfert din densitatea asta, ca să fie un oraș civilizat. Exemplul meu favorit e Hamburg, cu 2.400, dar se poate și mai bine: Bremen are numai 1.700 loc./kmp.
Ar fi nevoie de măcar 100 kmp de parc natural în București, iar singura soluție pentru o asemenea suprafață e să fie realmente naturală. Nu se pot planta panseluțe pe o asemenea suprafață și nici nu se pot atârna ghirlande de Crăciun prin copaci. Comparativ cu asta, parcul Văcărești e undeva pe la 2% din necesar. Iar prea mult festivism (gen poze cu plantat copaci) la asta duce, la ideea că avem parcul Văcărești și astfel le-am rezolvat pe toate.
Bună ziua,
Mulţumesc pentru discuţie. Acesta a fost şi scopul acestui articol, să aibă loc nişte discuţii şi să clarificăm valoarea acestei arii protejate şi a unui management în contextul reţelei naţionale.
Care e soluţia se stabileşte în planul de management printr-o procedură întreagă de dialog între adminsitraţie, consiliul ştiinţific şi deţinătorii de interese. Vă puteţi implica oricând în calitatea de deţinător de interese, cetăţen ataşat de natură.
Cine vrea 100% natural merge într-un parc naţional. În parcuri urbane obiectivele de conservare sunt strâns legate de cele de educaţie şi reprezentare simbolică. Valoarea obiectivă a naturii într-o zonă practic restaurată e limpede că nu poate fi comparabilă cu cea din arii protejate care au alte roluri şi unde nu vine aproape nimeni pentru că nici nu are de ce, e departe, costă, şi nu ne e dorit să fie turism excesiv, rolul lor educaţional fiind modest.
gânduri bune,
O arie „naturala” protejata este/va fi si parcul de langa Focsani aparat de Antena 3 si P$D pe persoana fizica Kim Jong Oprisan ! Am credinta ca stejarii plantati acolo, nu sunt ai P$D ului, ci ai P$D ului din 2080, sau 2280….
Ariile protejate ar trebui reduse la cel mult 5% din teritoriul lor de acum. Pentru ca sunt o minciuna. O minciuna grosolana.
Agentia Ariilor Protejate – un loc bun pentru tot feleul de pilosi si incompetenti, langa un minister care habar nu are pe ce lume e, universitati si scoli care nu fac decat sa vanda diplome – toate, fara exceptie!
Toate pline de infantilisme ieftine, prefacatorie in serie, incapacitate de a intelege mediul nici macar cat poate un scolar de clasa a V-a din SUA,. Si ne mai si dam mari pe chestia asta.
Mi-a picat sub ochi din intamplare o strategie privind biodiversitatea – platita de minister probabil. Cred ca doar sa fi suferit o ablatie cvasitotala de creier sa iti inchipui ca bazaconia aia ar putea folosi la ceva.
Nici nu mai realizam ca am ajuns in ultimul hal de incompetenta.
===
Sectorul protectiei mediului, ca si cercetarea stiintifica si educatia este grav bolnav, este cuprins de minciuna, prefacatorie si prolifereaza structuri complet inutile.
Pentru a-l aduce la normalitate este nevoie de masuri ferme si cuprinzatoare.
Toate agentiile centrale de mediu ar trebui desfiintate, iar ministerul mediului sa devina secretariat intr-un minister mai cuprinzator. Personalul ar trebui redus la 10% din ce e acum (chestie valabila pentru mai toate ministerele). Universitatile nu ar mai trebui sa primeasca niciun ban de la stat, ci studentii ar trebui sa primeasca. Iar toate conditiile legate de „posesia” unor diplome (cumparate mai scump sau mai ieftin, dupa bafta fiecaruia) ar trebui eliminate din lege.
===
Acum ne extaziem cu totii ca am plantat doi pomi (care oriicum cel mai probabil se vor usca jumatate pana anul viitor). ne-am holbat la un panou de lemn cu afise (ca pe vremea gazetelor de perete) si apoi am mai facut si poze.
Sa fim seriosi, Spun si eu ca un personaj din filmele lui Sergiu Nicolaescu: „La munca tovarasi!”
Bună ziua,
Vă mulțumesc pentru comentariu, este foarte bun, chiar dacă nu este corect.
gânduri bune,
ce nseamna bun ? dar corect ?
bun, inseamna eliminarea scursurilor parazitare ? corect, acceptarea starii de fapt, ca nu poti lasa putorile sa moara de foame, si trebuie sa mergi inainte cu lipitorile ce si au infipt adinc ventuzele ? chibzuiti alternativele si apoi scrieti despre cum aar fi mai bine
Vă muțumesc pentru comentariu.
E un mod de a încuraja oamenii să comenteze indiferent de conținutul a ce spun, ca la un brain storming. Mi se pare important să fie vizibile toate perspectivele și toate atitudinile, cred că ține de specificul acestui forum.
Nu cred că e locul pentru stabilit adevăruri aici, fiecare cititor al platformei poate evalua cu propria minte ce e rezonabil și ce e mai puțin și să își formeze un punct de vedere personal.
gânduri bune,
uneori mai sar si eu pirleazul prin comentarii acide, poate ca un reflex al „reconcilierii” inceputa acum vreo 30 de ani, prin care se sugera hora bucuriei : victima sarutindu si tortionarul, hotul de mina cu pagubitul, mincinosul cu cel ce spune adevarul etc.
„Nu cred că e locul pentru stabilit adevăruri aici ” dar unde ? cind familia s a scindat, societatea atomizat, scoala nu mai livreaza decit diplome fara acoperire, patriarhul nu se mai deplaseaza sprijinindu se n toiag ci lafaindu se n limuzina, functionarul s a metamorfozat din rindas in arendas samd. spuneti mi unde se mai poate exprima omul a carui coloana refuza sa se ncovoaie ?