Home » Opinie » Citesti:

Legitimarea complexă a statului

Virgil Iordache mai 10, 2020 Opinie
6 comentarii 724 Vizualizari

Cu ocazia crizei în derulare în acest text propun o discuție despre modul de legitimare a statului nostru și cum s-ar putea schimba în bine.

Acceptarea rolurilor de autoritate publică de către subiecții deciziilor se face fie în fața amenințării cu forța, o soluție scumpă ca implementare, sau ieftin, de bună voie, prin recunoașterea legitimității. Pentru ca o instituție sau un rol să fie recunoscute ca legitime ele trebuie să dețină un capital simbolic, să trimită prin mecanisme semiotice la altceva care are o mare autoritate, deja recunoscută, și pe care cea a statului respectiv se sprijină. Soluția standard la europeni înainte de revoluția franceză a fost legitimarea religioasă, soluția iluministă e legitimarea prin știință și un anumit fel de filosofie, cu cea comunistă un caz particular al ei.

Pentru cineva care e format exclusiv în științele naturii și vieții această nevoie de legitimare poate să pară greu de înțeles, pentru că face apel la științe umaniste. Pentru un umanist ar putea să pară un domeniu specific doar umanioarelor, unde științele așa zis tari nu au nimic de spus. Pentru ambele tipuri de expertize poate fi interesant de menționat că între cercetările politice, filosofice și antropologice despre importanța simbolurilor, care nu trebuie să se erodeze (ale statului meu) sau din contră, trebuie subminate (ale culturii unui stat advers, ca să îl destabilizez politic) și cercetările biologice (etologice, ecologice, genetice) există o strânsă legătură, și anume prin teoria semnalizării. Teoria semnalizări dă seamă de existența unor trăsături dezavantajoase ale organismelor pentru supraviețuirea lor ca indivizi (de ex. coarne uriașe care împiedică fuga rapidă de un prădător), dar avantajoase la nivel grupal prin selecție sexuală (podoaba respectivă e corelată statistic semnificativ cu un bagaj genetic performant, indicând femelelor că partenerul e bun în sensul că descendenții vor avea șanse mari de supraviețuire, după ritualul unor eventuale confruntări simbolice, fără victime, ale deținătorilor). Fără ca între fenomenul natural și cel cultural să există o legătură directă cauzală dovedită științifică acceptată de toată lumea (argumentele și dovezile nu sunt constrângătoare), analogiile sunt evidente și fac ușor de înțeles o discuție relevantă atâtâ natural, cât și cultural, de către oameni cu competențe de bază diferite. Este esențial pentru susținerea modului de abordare propus aici ca legitimarea să fie percepută ca necesară și de un biolog reducționist sau un fizician, și de un expert în științe politice, sau un filolog, indiferent de căile prin care o văd posibil de făcut.

Ceea ce vreau să spun în acest text este ceva simplu, și anume că legitimarea statului printr-o singură sursă de autoritate, provenind dintr-un câmp anume al cunoașterii, este un act criminal la propriu. Duce la moartea unor oameni nevinovați, la distrugeri de vieți. Corpurile cunoașterii umane sunt multe, în legături subtile unele cu altele, nici un unul nu poate susține decizii raționale de unul singur decât la o scară mică de complexitate a unei probleme și la o scară mică de timp. La orice durată suficient de timp apar probleme irezolvabile în mod adecvat dintr-o singură perspectivă, iar insistența de a deține monopolul asistării deciziilor are consecințe criminale prin subreacționare, sau prin suprareacționare a decidenților folosind pretinsa cunoaștere, parțială, insuficientă, furnizată. Numai din întâmplare poate să apară o decizie rezonabilă, prin însăși natura domeniilor cunoașterii cu modelele lor specifice tendințele instituționalizate sunt spre carență de atenție, sau spre exces. Este rolul altor câmpuri de cunoaștere să țină în frâu excesele dintr-un anumit domeniu datorat instituționalizării domeniului respectiv și prevalării unor interese externe cunoașterii (pentru bani și putere) asupra felului cum se face știința / filosofia / teologia respectivă. E ca și cum animalul ar avea coarne prea mari, excesiv de mari, în timp ce bagajul de cunoștințe (genetic) real începe să fie necorelat cu podoaba instituțională pe care o afișează. Animalul instituțional nu se mai luptă cu nimeni de generații, abilitatea lui nu mai contează, a ajuns un fel de vită domesticită într-un staul crescut de o societate care nu înțelege rolul coarnelor, cred că au o valoare în sine, cu cât sunt mai mari, cu atât sunt mai bune. Societatea îl alege pentru reproducere și moare în câteva generații împreună cu el, pentru că mesajul lui e fals, capitalul simbolic evoluase bizar, ca o anomalie.

Azi aceste lucruri se văd pe viu la scară planetară într-un experiment neproiectat socio-natural din care facem parte. Dictatura experților în sănătate trebuie ținută în frâu, iar statele care nu pot face asta ajung la dezastru, cu costuri de suprareacție enorme. Când cunoașterea acestor experți e total neluată în seamă apare alt dezastru, prin carență și subreacționare. O analiză a tipologiilor reacțiilor statelor depășește cadrul acestui text. Ce vrem pentru România, dacă vrem reformă a instituțiilor ? Vrem un stat legitimat exclusiv științific, ca Franța ? Vrem un stat legitimat exclusiv religios, ca Iran și Rusia ? Unii, între care mă aflu, vrem un stat legitimat complex, ca Marea Britanie sau SUA, fără ca acestea să fie modele, “templates”, ci pornind de la ele să adaptăm structural instituțiile noastre și mecanismele de legitimare funcționale pe termen lung.

Consecințele asupra sistemului de educație sunt imediate. Avem nevoie de formare “major-minor” natural-umanistă și reciproc a cercetătorilor și profesorilor, fără a cădea în capcanele relativiste care domină spațiul academic din SUA, fără ideologizare și lectura științelor tari ca texte de roman și fără reducerea creativității umanioarele la procese emergente pe creier și respingerea libertății umane ca ficțiune. Nu e vorba de un moft epistemic, ci de rațiune de stat: în condițiile tehnologiilor actuale nu mai poate exista o mentalitate fundamentată pe un unic corp de cunoaștere la scara unei națiuni, nu mai poate exista nici un proiect comun de țară din cauze obiective, pentru că oamenii operează cu priorități și resurse culturale diferite, în ontologii diferite, cu presupoziții metafizice diferite, fără ca nici una să poată prevala dacă societatea e deschisă. Închiderea societății (Iran, Rusia, ca să nu mai existe diversitate în mentalități) sau forțarea prin frică a unei omogenități pragmatice fără valori supreme în afară de interes imediat și dominarea politică a altora (ca în China, o viață fără orizont ideal) nu sunt soluții pentru europeni, identitatea noastră e alta. Nu interesează aici pe nimeni orice fel de viață, ci modul nostru specific de viață.

Avem nevoie de planuri de învățământ și programe la nivel preuniversitar care să indice punțile și complementaritatea epistemică dintre domenii, rolurile fiecăruia în evoluția culturală a unei civilizații și unei națiuni, pentru crearea unei mentalități că nu rentează să existe monopol al vreuneia, că rentează să existe un mecanism de competiție constructivă petnru resurse și de coooperare pe teme mari, de scară națională, cum sunt cele din crize ca cea de acum. În cincispreze ani elitele pot ajunge la o mentalite complexă, iar masele pot accepta fără să înțeleagă în profunzime, dar prin metafore adecvate, importanța acestui lucru.

Frânele care împiedică așa ceva sunt cei din aparatul de stat atașați unui anumit monopol de legitimare, egoiștii din diferitele zone de cunoaștere care urmăresc interesul domeniului pentru bani și glorie și instituțiile egoiste care vor să atragă cât mai multă finanțare în dauna altor instituții (“vrem spitale, nu catedrale”). La vreme de criză e momentul să li se spună tuturor că tot ce fac ei și ele, la toate nivelurile, are caracter criminal la propriu. Duce la moartea unor oameni nevinovați, la distrugeri de vieți, mai devreme sau mai târziu, când o anumită criză sectorială apare și consecințele faptelor lor devin evidente pentru oricine. Și azi au devenit.

După încheierea acestei crize ne putem face că nu s-a întâmplat nimic, ne putem lupta pentru și mai puținul rămas, putem continua business as usual, sau putem propune mutații instituționale în sensul celor de mai sus. La scara de timp a unei vieți se poate trăi rezonabil material în orice abordare, dacă există competență, iar pentru creștini mizele importante oricum sunt transcendente. Problema e doar morală, avem datoria să facem tot ce putem ca să fie bine pentru cât mai mulți. Cine zâmbește la așa ceva se poate gândi că e vorba de interesul de maximizare a realizării unor interese altruiste. Ipoteza implicită e că statele europene nu pot exista în absența unui astfel de ideal public, indiferent cum este el legitimat. A servi pe alții este esența politicii, realitățile machiavelice sunt doar detalii care trebuie stăpânite fără a deveni un scop în sine, asemenea coarnelor neperformante.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. Principiul spune:

    Daca ar fi sa ne raportam la lumea animaliera (asta daca consideram ca suntem poate altceva decit bietele cornute )atunci prin simplificare , ar trebui sa observam avantajul coarnelor mai mari si in lumea noastra de zi cu zi . Desigur , nici nu dorim sa fim asemeni celor din zicala ce ne arata – masculul incornorat – . Acum insa , ca natie participanta la acest moment istoric , suntem strins legati de Uniunea Europeana si destinul nostru face parte din ceea ce aceasta Uniune de state doreste sa devina in viitor . Ceea ce subtil textul doar ne induce , fara a arata la modul cert viitorul , sau parerea autorului despre parti ale existentei noastre milenare inca ramase adic intiparite in mintea multora (din fericire trendul se inverseaza )poate parea unora dintre noi o utopie sau poate un adevar de necontestat , dar lumea ce vine din urma nu este cea de care , parte noi ,cei mai virstinici , am fost cumva atasati . Pandemia accentueaza aceasta ruptura intre trecut si prezent ,separa partial , din motive strict de sanatate , medicale, pe cei mai in virsta (foarte dragi noua )de cei mai tineri .Efectele in timp sunt benefice dezvoltarii unui nou concept de viata si atrage pe cei mici in alta forma de educatie (in lumea occidentala copii merg in crese , gradinite, apropape in totalitate ), ce pina mai ieri era atributul bunicilor (in mare parte copiii erau lasati pe seama bunicilor o parte din an si educatia lor capata o forma de intelegere trecuta, ce era usor accesibila bunicilor ).Noul ,o alta lume , rezulta chiar din aceasta educatie primita in alta parte , decit in aceea a satelor romanesti . Administrativ este imperioasa nevoia de reducere a primariilor ce nu isi justifica existenta si de comasare a satelor din ce in ce mai depopulate . Viitorul nu iarta pe nimeni si STATUL , indiferent cit de evaziv ar fi , tot trebuie sa isi modifice modul de functionare (daca noi nu vrem sa ne schimbam , vom fi obligati de altii sa vrem ) . Referitor la ceea ce biserica trebuie sa faca ,evidenta ne arata ca ea, ca sa existe , are nevoie de enoriasi , enoriasi care sunt in acest moment pusi in fata unei alegeri . Mergem in biserica cu riscurile de a ne infecta si de a infecta si pe altii sau o buna bucata de timp raminem in afara bisericii , ca prezenta fizica , (sufletul e parte a fiecaruia dintre noi ) asa cum se intimpla si cu alte entitati , unele comerciale, altele sportive sau culturale .Guvernul are doar obligatia sa arate intreaga situatie , sa formeze legislativ un cadru de miscare general valabil ,sa pedeapseasca eventualele nerespectari ale legii sau sa ceara unitate in jurul acestei idei de protejare a cetatenilor tarii . Criza deja modifica ceea ce noi consideram cotidianul si va genera alte forme de intelegere a vietii .

  2. Ursul Bruno spune:

    “Acceptarea rolurilor de autoritate publică de către subiecții deciziilor se face fie în fața amenințării cu forța, o soluție scumpă ca implementare, sau ieftin, de bună voie, prin recunoașterea legitimității”
    In Romania autoritatea se impune prin forta, in viziunea celor implicati, este mai ieftin si nu mai scump.
    Solutia “de buna voie” este scumpa in viziunea celor implicati , necesita mult control care nu si-l pot permite.

  3. Alex spune:

    Toate bune si frumoase pina la “instituțiile egoiste care vor să atragă cât mai multă finanțare în dauna altor instituții (“vrem spitale, nu catedrale”). La vreme de criză e momentul să li se spună tuturor că tot ce fac ei și ele, la toate nivelurile, are caracter criminal la propriu.”
    In logica acestei fraze, tovarasul turnator Pimen trebuia dus cu un covor magic zburator in Catedrala Mintuirii Neamului si tratat cu agheasma.
    Dar a fost plimvat cu elicopterul si e tratat in “criminalul” spital cu ultimul racnet in materie de tratament anti-covid – plasma imunizata.
    Desigur ca institutiile egoiste gen spitale, scoli, autostrazi, etc sunt de vina ca biserica in autonomia ei nu primeste si mai multi bani de la stat, e chiar rusinos ca inaltpreabarbsoul fericit sa aiba sala de doar 23 000 brut. Ar trebui sa dam bisericii tot PIB-ul tarii, si atunci chiar va rasufla usurata, va fi autonoma si ferita de orice egoisme.
    Pina atunci…luati cu plasma, imbuibatilor.

    • Adrian spune:

      Tocmai am primit un e-mail neclar de la (o) bancă privind asigurarea. Dacă autorul vă va răspunde, considerând că un text anterior “O agendă realistă…” nu-și are locul, e una din posibilități -văzând evocarea în text a unor anumite modele- că vă va oferi soluția asigurării complexe a unor persoane. Cu privire la anumite salarii, nu e un secret, dimpotrivă sunt declarații publice privind renunțarea totală la indemnizații în cazul revenirii la situații juridice, sub anumite aspecte, pre-1862. Desigur că și eu îmi doresc o asigurare complexă și nu-nțeleg de ce nu mi-aș permite-o sau nu mi se prezintă nicio astfel de ofertă, ba, dimpotrivă , dacă cer așa ceva (sau altfel de asigurări despre care cred c-aș avea nevoie la un moment dat) sunt privit ca extraterestru, în cel mai bun caz(ei, da, am revenit la ideea centrală a egoismului)

  4. Gigel spune:

    Un articol foarte interesant! Ca sa imi exprim si eu o parere: chiar si cele mai democratice state poarta cumva mostenirea totalitarismului. Nu putem opta sa nu platim taxe, sa nu primim sanatate si educatie de la stat dar sa ramanem cu banii, nu putem denunta lipsa de “quality of service” in serviciile publice, nu avem nici macar un contract denuntabil intre cetatean si stat. Pe scurt, statul ne impoziteaza cat vrea el si in schimb ne ofera ce “poate”: scoli aglomerate, spitale prost dotate, strazi pline de gropi, le stim cu totii. Personal cred ca statul, asa cum il stim noi, a aparut din unirea unor triburi, altfel rivale, in fata unor amenintari militare de calibru mult mai mare. Ceva de genul: o hoarda vine peste noi, stam sa ne casapeasca pe rand, un trib dupa altul, sau ne unim ca sa ii tinem piept. Odata transferata puterea catre o capetenie militara, proces ireversibil de altfel, aceasta a nu s-a dat inapoi de la nimic pentru a obtine si mai multa putere avand argumentul sabiei, culminand cu monarhiile absolutiste. Aceasta ar fi prima invatatura, fiindca acest lucru e mereu posibil, mai ales ca acum nu mai e nevoie de amenintarea sabiei, exista si alte metode mai “soft” de a face oamenii sa te urmeze. I-a fost greu omenirii sa se scuture de aceste dictaturi, aceasta lepadare s-a facut in secole si cu multe suferinte si victime, proces care nu s-a incheiat nici pana acum si care a inregistrat recidive urate in sec 19.

    Cu toate acestea, se spune ca democratia are limitele ei. Nu poti sa intrebi cetatenii daca si cat vor sa plateasca impozit, aceasta “democratizare” ar dizolva rapid statul, deci statul are nevoie sa impuna macar un mic set de lucruri dincolo de alegerile democratice. Se spune ca in tari cum ar fi Germania, deviza e “mai usor cu democratia pe scari”, data fiind experienta democratica cu Hitler, ales de 2 ori de cate popor, apropo de “recidivele” totalitarismului. Eu sincer nu cred in aceasta interpretare, dar se vede totusi ca unele tari fac niste distinctii cand e vorba de a trasa acea limita intre libertatile individuale si interesele colective.
    Separarea libertatilor individuale ( in Germania prostitutia e legala ) de interesele comune, cum ar fi securitatea biologica, ecologica ( tot in Germania, daca tai un copac din curtea proprie, trebuie sa plantezi altul, ca sa nu mai vorbim de colectarea deseurilor, recilcare, la mii de ani lumina fata de noi ) este o tema a oricarui stat modern.

    Daca ar fi sa ne concentram pe Romania, cred ca principala problema este hemoragia de forta de munca spre tarile vestice. Nu mai vorbesc de populismul politicienilor si felul in care sunt abordate marile proiecte de interes national. Eu cred ca exista cateva probleme de fapt:

    1. Incompetenta + populism – politicienii si cetatenii isi vad interesul imediat si nu par sa inteleaga interesul comun si pe termen lung, precum si problemele, tot pe termen lung ale hemoragiei de populatie activa, ale poluarii, ale lipsei de infrastructura. Noi nu putem sa interzicem motoare non-EURO.

    2. Uneori, pentru a cere ceva oamenilor, trebuie sa oferi mai intai ceva. Vrei sa nu mai parcheze aiurea, trebuie sa le faci parcari. Vrei sa nu mai mearga cu masinile, trebuie sa le oferi mijloace de transport in comun decente.

    3. Incapacitatea de a dezbate, la nivel national, teme dificile si care cu greu vor produce consens, de ex. care sunt obiectivele educatiei sau ajutoare sociale vs infrastructura. Pe langa faptul ca nu exista cultura dezbaterii, nu avem nici platforme de dezbatere in Romania. Nu avem societate civila organizata, partidele nu sunt inca pregatite de dezbateri, autoritatile cel mult mimeaza anumite dezbateri.

    4. Populatia Romaniei “unii cu banii” si altii cu “nevoile”. Din munca populatiei active se hraneste o mare parte a populaitie, de ex. cei care stau la tara si primesc ajutoare fara sa contribuie cu ceva la buget, in principiu mananca ce produc si mai primesc mici atentii de la stat, ale carui servicii le acceseaza si ei ( educatie, sanatate, infrastructura ). S-a format o mica dictatura a nevoilor care il sufoca pe cel care munceste si care una din cauzele emigratiei. Insa ce vreau sa spun e ca interesele si capacitatile fiind diametral opuse, e foarte greu sa ii aduci pe oamenii astia la aceeasi masa pentru a avea un consens pe cateva teme strategice si pe termen lung.

    Personal cred ca aceste lucruri sunt produsul educatiei facute atat in scoli cat si in media si ca, atat timp cat la nivel national nu se incearca educarea populatiei pentru a intelege ca nu totul tine de populism si ca, la fel ca taxele, anumite strategii, legate de mediu, stoparea emigratiei, infrastructura, nu pot fi lasate la alegerea cetateanului de rand. Exemplul armatei ( o structura cat se poate de “nedemocratica” ) folosita in timp de criza ar trebui sa ne dea de gandit. Poate fi si un precedent periculos, mai ales ca da apa la moara celor care cred ca trebuie condus cu mana de fier, dar dupa mine, care cred totusi in democratie, poate fi un exemplu pentru a intelege limitarile procesului democratic. Cunosti ceva cand ii cunosti limitele. Noi ( si ma includ si pe mine aici) mai avem de invatat despre democratie.

    Ca o mica paranteza, in mai toate tarile democratice prin care m-am plimbat, exista o mandrie a localnicilor de a-mi indica obiective turistice gen castele, catedrale, monumente, ale caror existenta, daca stai sa te gandesti, se datoreaza unor dictaturi mai vechi. Si totusi, oamenii se mandresc cu ele, te invita sa le vizitezi. Sa fi fost prima cale ferata, podul de peste Dunare al lui Anghel Saligny, Universitatea si celelalte pe care le datoram “dictaturii” dinastiei de Hohenzollern posibile intr-o democratie? Au fost ele considerate la vremea aceea “mofturi” de catre taranii care intr-adevar duceau greul?

    Stiu ca am intrat pe un teren minat si ca vor spune multi ca democratia inseamna “cetatenii au mereu dreptate”, dar eu cred ca lucrurile sunt mult mai nunatate, fara a contrazice neaparat acest lucur. Da, in mare au, insa trebuie educati si da, trebuie ascultati si expertii. Revenind la media, aproape fiecare film american, fie ca e o comedie sau film horror, are o invatatura, cat de mica, are ceva legat de bine si rau. La noi, o buna parte din populatie, in tot cazul, destul de mare cat sa conteze la alegeri, este educata cu Breaking News, dezvaluiri si senzational.

    In incheiere, fiindca am ajuns sa concluzionez cu aproape o platitudine: “totul tine de educatie”, vreau sa spun ca insasi educatia sufera de pe urma celor 3 lucruri pe care le-am enumerat, deci e greu de a avea un plan coerent si pentru ea. Pana acum, fiecare se descurca cu educatia cum poate, insa poate ar fi primul lucru pe care sa il punem intr-un anumit consens. Degeaba un procent insemnat sunt educati, respecta reguli si nu “trec pe rosu”, daca ceilalti ramasi, tot un procent insemnat, fac ce ii taie capul, lucru de care ne temem mai ales acum, pe teme de pandemie.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Domnule Teodorescu, calculul scorului relativ de influenţă (SRI) e destul de simplu. Pentru fiecar...

de: Alexandru Babes

la "Competiția de proiecte de cercetare Idei 2020, impresii la cald"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

iunie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)