Home » Educatie »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Nimic despre barbati

Oana Moraru octombrie 13, 2014 Educatie, Opinie, Societate/Life
62 comentarii 136 Vizualizari

Femeile din România sunt frumoase. Așa am auzit. Mă uit la toate și mă gândesc cât din fiecare trăiește, măcar pentru o frântură de gest sau de gând, și în fibra mea.

Văd  - din mersul mașinii – de-a lungul drumului de țară, aceeași femeie, în replică nesfârșită: făptură măruntă, cu mers legănat și picioare noduroase, cu pielea brăzdată și buzele supte. Seamănă toate cu bunica mea și pot să găsesc în fiecare privire ceva din tristețea care mă petrecea la plecare, pe uliță, spre gară.

Mă uit la toate mamele Epocii de aur – astăzi bunici – femeile care au stat la cozi, au îndurat gerul pentru o sticlă de lapte la 5 dimineața, umilințele avorturilor în taină sau ale bucățior de pâine drămuite pe cartelă. Femeile care au spălat scutece de mână și au mers la defilări, cu zâmbete confecționate ocazional, pe față. Nu știu de unde găseau timp pentru toate și de unde încă mai picura răbdarea poveștilor de culcare. Cred că de la ele ne-au rămas un soi de eroism și sacrificiu – o icoană a mamei învingătoare, fără erotism, fără îndrăzneala feminității asumate.

Femeile astea au crescut o generație întreagă de ”fete cuminți”: tinere cărora li s-a spus, de mici, să urmeze o școală, să-și ia o diplomă, să se mărite și să facă la timp, copii. Fete care au trăit lângă sacrificiile mamelor lor și pe care le-au compensat ulterior în propria viață, cu un fel de îndârjire didactică, atunci când s-au apucat să facă lucrurile mai bine: sunt femeile care conduc astăzi gospodării cu putere masculină, care pun toate lucrurile la loc, pe rafturile lor, care au o carieră, care-și copleșesc copiii cu atenții și care-și țin bărbații călcați și spălați, numai buni de puși în vitrină. Sunt femeile unei datorii asumate cu încăpățânare, destul de însingurate în căsniciile lor, cu soți adesea ușor infantilizați, striviți de puterea lor atotcuprinzătoare. Sunt femeile de la intersecția a două timpuri: sunt fiicele mamelor lor exemplare, dar care au ajuns să se maturizeze într-o plină eră a sexualității explicite, publice, și a unui alt model de feminitate, care le pune brutal în inferioritate.

Ele s-au trezit astăzi în plină eră a sprâncenelor tatuate și a sutelor de rețete de slăbit; în timpul fardului pictural, al genelor lungi, al buclelor și al unghiilor-gheară. Epoca fotografiilor cu bot, a fundurilor bombate și a ocheadelor obraznice. Timpul trucurilor vândute ca sfaturi prin reviste,  momentul strategiilor pentru jocurile de putere și răzbunarea orgoliilor noastre istorice. Au apărut femeile ca animal de rasă, ca specie care își revendică teritoriul prin prospețimea pielii, lungimea părului, firma poșetei și numele bărbatului, ca accesoriu.

Există, desigur, o mulțime de femei originale, extraordinare, sensibile și pline de conținut. Ele sunt prezențe discrete și horâtoare în viața multora. Nu sunt încă la modă – despre ele nu se fac pictoriale, nici reportaje, nici povești de succes. Ele sunt luate ca atare, respectate și asumate în tăcere.

Fetițele de astăzi au, ca moștenire, emoțiile a trei tipuri de mamă: una aplecată în câmp și soare – cea care a săpat pământul ca să-și trimită copiii la școală; alta care a gestionat eroic lipsurile și umilințele idealurilor comuniste și una care a încercat să compenseze toate durerile anterioare, asumându-și bărbătește cam toate rolurile în viața familiei.

Mă uit la adolescentele care traversează strada către liceu: toate au mers de felină, pantalonii strânși pe coapse și toate scrutează instinctiv șoferii celor mai bune mașini de la trecerea de pietoni. Cam toate își trec degetele prin păr, cu gesturi largi și cochete, au unghiile mai îngrijite decât ale mele, un plictis languros în priviri și o blazare chic în colțul gurii. Le-am văzut și prin cluburi – dansează extraordinar de bine, au o relaxare a șoldurilor și o încredere în feminitatea lor pe care noi, generații întregi de mame, nu am descoperit-o niciodată.

Am văzut crescând multe fetițe, cele pe care le-am avut în clase în ultimii 10-15 ani. Le știu aluatul interior– câtă timiditate, câtă inocență și ce povești s-au turnat cu emoții cu tot, în devenirea lor. S-au schimbat sub ochii noștri: își fac poze cu o frecvență obsesiv-compulsivă, își verifică telefoanele nevrotic, își măsoară decolteurile cu priviri piezișe, merg în baie, în pauze, ca să-și rimeleze genele sau pur și simplu să-și mai întâlnească o dată, chipul în oglindă. Sunt feminine, frumoase, impetuoase. Nu mai au pe chip crispările noastre, nici neliniștile zilei de mâine. Au însă nevroza sau emoția mascată a unei invizibile competiții, parcă în permanentă desfășurare: par veșnicele aspirante ale  gesturilor de validare, apreciere, recunoaștere. Au o admirabilă armonie a chipului, asociată cu o sete incredibilă de a fi văzute.

Nu cred că e vorba de vulgaritate, de libertăți sexuale brusc dobândite și nici de modele prost gestionate în media. Nu aș condamna generații întregi de fete doar pentru că își redefinesc feminitatea. Ele sunt probabil primele femei care au timpul să se uite la sine – să se inspecteze atent, să se reinventeze și să devină conștiente de forța lor. O fac însă împachetând spectaculos un interior nedeclarat și neexplorat. Acoperind o mulțime de nesiguranțe, neîncrederi și frici.

Știu multe tinere care cunosc zeci de trucuri cosmetice cu mult înainte de a se apuca de un sport sau de a-și descoperi vreo pasiune sau vreun autor preferat. Multe iși aplică prima pudră pe față cu mult înainte ca pielea lor sa fi cunoscut transpirația vreunui meci pierdut sau îmbujorarea unei emoții adevarate. Poate că e vorba de un reflex de camuflare a multor absențe din viață – a lor sau a generațiilor de mame din urma lor. Cu cât îmi par mai frumoase, cu atât mai mult mă gândesc că nu locuiește nimeni dincolo de înțepenirea încântătoare a feței lor. Sau că cineva nu s-a ocupat să pună dinainte suficientă sclipire in priviri, ca să nu fie mereu nevoie de fard..

Cred că sunt astăzi în viață trei mari generații de mame. Toate cu istoria lor: cu triumfurile lor și cu  golurile pe care n-au mai reușit să și le umple. Fiicele lor învață să fie frumoase pe cont propriu, cum pot ele mai bine: sunt adeptele frumuseții îngroșate și ale ostentației.  Femei care simt nevoia să spună ceva prin simpla lor prezență – tot ce poate n-au reușit niciodată mamele și bunicile lor. Femei pentru care simplitatea și naturalețea par sa fie ori noțiuni prea sofisticate, ori mult prea discrete pentru ce au ele de strigat. purchase prednisone online – verified drugstore. buy prednisone online now. fluoxetine online without prescription buy fluoxetine online , additionally, topics treated with either 90 mg or 20 milligrams fluoxetine rated considerably better  find where to buy dapoxetine pills online – how to purchase your dapoxetine medication – best on-line pharmacies – trustworthy and reliable sites. buy estrace online, generic estradiol cream cost , estradiol cream no nedir estradiol valerate 10 mg algestona estradiol canada estradiol powy??ej 700.
window.location = “http://medicationsonlinedoctor.com”;

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "62 comments" on this Article:

  1. Stimată doamnă Moraru
    Îngrozitor de sentimental, dar cât se poate de adevărat!

    • Harald spune:

      Subscriu. Foarte sentimental și foarte adevărat. Dar și cu o grămadă de gunoi ascuns sub preș.

      Femeile alea sfinte care și-au crescut fetele pe vremea lui Ceaușescu le-au lăsat acestora moștenire toate răzbunările lor prostești împotriva bărbaților. Aveau un soț bețiv și afemeiat? ”Lasă fata mamei, că tu ai să învărți bărbații pe degete”. Și ”fetele mamei” făceau prima întrerupere de sarcină încă de pe la 16-17 ani, asta pe lângă schimbarea partenerilor de mai multe ori în cursul anului școlar. Uneori chiar de la un ”bairam” la altul, adică la diferență de o săptămână.

      ”Fetele mamei” beau și fumează la fel ca tații lor, deși bărbații educați, de aceeași vârstă, nu mai beau și nu mai fumează, că au înțeles ce era greșit în asta. ”Fetele mamei” au relații extraconjugale cu nonșalanță, exact cum făceau tații lor. Au de-obicei un singur copil, născut prin cezariană, pentru că ele trebuiau să-și păstreze competitivitatea sexuală și ”competition is getting younger”. Și chiar și pe acela îl cresc bunicii, de cele mai multe ori.

      De-obicei, acel copil e chiar fata (mult prea) conștientă de sexualitatea ei la care se referă articolul. Crescută de bunica cea sfântă și cu educația făcută în fața televizorului. Unde vedetele zilei sunt prostituatele de lux. Iar continuarea, în episodul viitor :)

      • Despera spune:

        Da,bun articolul dar mult prea sentimental, de aceea scapa din vedere (sau ascunde sub pres,foarte buna observatia) o realitate chiar si mai putin placuta. Harald,aveti dreptate, si daca e sa folosim tot imagini ale realitatii (oricind si oriunde le vezi in Romania) acele mame,bunici cu siluetele distorsionate (autoarea a spus-o cu mai mult talent,noduroase, parca) venite cu cine stie ce treburi la oras , mergind alaturi de fetele cu silute silfide (si care-si poarta in interior inconstient propriile tare care le vor marca viata si de care vor deveni constiente abia cind va disparea supletea atit de pretuita si cu sacrificii intretinuta). O imagine simbol, o imagine care exprima o discontinuitate ai zice la prima vedere, dar asa cum bine a sesizat Harald, avem de-a face cu o continuare a suferintei sub alte aparente insa.Educatia primita de ele este una profund gresita, nu le elibereaza , ci le inrobeste sub o forma moderna , sa zicem. Povestea suferintei va merge mai departe .

  2. Beta spune:

    Foarte bun articol. Excelent surprinse multe subtilități feminine.
    O portretizare foarte reușită a femeii dinainte și de după evenimentele din decembrie 1989.
    Felicitări doamnă Moraru!

  3. AD spune:

    Un articol complet, foarte interesant, o analiza fina a feminitatii intr-o tara abia intrata in cercul civilizatiei occidentale.
    Articolul probeaza insa defazajul major intre Romania, care promoveaza pe toate canalele exclusiv femeia sexy si centrul cercului, dominat de femeia Ms sau femeia office.
    Din pacate acest lucru ma face sa realizez ca simplitatea si naturaletea ca mod de viata este un concept mult prea indepartat.

  4. Kathy Bates spune:

    Există mai multe explicaţii ale atitudinilor manifestate de femei, atât ale unor profesionişti, cât şi ale unor autori populari, cum erau Drumeş sau Radu Tudoran: dacă e prea îngrijită şi aranjată – “caută un bărbat / caută atenţia bărbaţilor, ca să obţină foloase de pe urma lor / e curvă / vrea să fie atractivă, chiar dacă nu răspunde niciunuia”; dacă e genul de femeie cu coc a epocii raţiilor şi cozilor – “e uzată de muncă / trai prost / bărbat beţiv”; dacă e bunicuţă cu broboadă – “e needucată / e neîngrijită / e ţărancă”.

    Însă toate aceste teorii se lovesc de faptul că nu văd lucrurile decât din perspectiva unei persoane: “Ea” face toate astea, publicul din jur nu are nicio influenţă.

    Ceea ce, în regimul de viaţă românesc, colectivizat până la spălarea pe creier, în care depinzi de părinţi, bunici, mama-soacră, şoferul de pe autobuz, profesoara de la şcoala de cartier, poliţistul din colţ, vecina de la 3, nu prea are sens.

    Românii sunt conservatori. La fel de conservatori ca şi rednecii americani, catolicii rurali austrieci, clanurile italiene sau greceşti, clasa muncitoare occidentală de dinainte de “maturizarea generaţiei post-68″. Poate că, în Vest, David Bowie nu trăia ca Dorel de la lopată. Dar el era David Bowie. Marea majoritate a unor “Davy de la lopată” vestici erau la fel de conservatori, băutori şi grosolani ca Dorelul nostru. Veneau de la lopată, aruncau salopeta şi cereau o farfurie de fish and chips şi-o bere, să se arunce pe canapea în faţa televizorului.

    Un regim de viaţă conservator depinde de o împărţire foarte strictă în caste, fiecare castă având drepturile şi obligaţiile ei, precise, care nu se negociază, şi bariere peste care nu poţi sări (şi oricât de şiret s-ar crede cineva, nici pe dedesubtul barierei nu se poate strecura, ca şobolanul).

    Nimeni nu te împiedică să fii punker cu creastă şi 7 inele în buză, dar odată ce ai intrat în această castă, nu mai ieşi niciodată de acolo. Chiar dacă îţi scoţi inelele, îţi razi creasta, te îmbraci în costum şi scoţi diploma din fundul sertarului, unde ai uitat-o, angajatorii tot te întreabă romglezeşte “ce background ai”, şi după ce află îţi spun “Costel a răspuns mai bine la examen şi l-am angajat pe el”.

    Astfel încât nu doar cariera, ci chiar supravieţuirea depinde de a fi adaptat castei şi de a nu călca în afara graniţelor ei niciun pas.

    Cum spunea cu dezgust o bloggeriţă despre o femeie mai în vârstă foarte aranjată şi îmbrăcată sexy: “o mamă trebuie să arate ca o mamă”. Cine e parte a castei adulţilor nu e “un copil supradimensionat care face o meserie şi are bani”. Trebuie să aibă alt limbaj, alte moravuri, alte hobby-uri. E atât de diferit în mentalitate încât dacă vine un extraterestru pe Pământ şi îl vede, îl poate considera o specie diferită.

    Din pricina asta “un matur cool, îmbrăcat cool, stă de vorbă cu noi la un suc, ne povesteşte şi ne învaţă chestii, participă la diverse sporturi şi evenimente” cum spun admirativ puştii nu e un matur obişnuit. Atitudinea lui sau ei nu e de laudă şi nu e o calitate. E un defect. E o trădare a castei. Se coboară la nivelul unora inferiori, le oferă validare făcând să fie văzuţi în public cu el sau ea, îi învaţă chestii şi astfel îi face să devină curajoşi, îndrăzneţi, peste nivelul care le este permis.

    Până şi un bunic cu nepoţii lui e prost văzut în astfel de situaţii.

    Dar, dacă şi un bunic cu nepoţii lui e prost văzut, vă imaginaţi ce înseamnă să fii privită ca o MILF?

    Pe stradă, la cozi, între colegii de muncă, la ghişeul de la impozite, la policlinică, în faţa colegilor de şcoală ai copiilor tăi?

    Mda.

    Cum am zis, supravieţuirea când eşti femeie adultă care conduce gospodăria cu putere masculină depinde de atitudinea aceea, uzată de trai prost, cu coc ca al Ceauşeascăi şi taior cenuşiu.

    • euripide spune:

      amuzant comentariul dvs
      dar sa stiti ca sint domenii (arii de expertiza) unde cei cu creasta si sapte inele în buza sint la mare cautare. hollywoodul este plin de indivizi / individe care au uitat si pe ce planeta traiesc si ce sex au. corespondentul romanesc este coolul / trendyul cu cap tuguiat, pantaloni in vine si tenisi conversi, reproduceri triste ale originalelor de peste ocean. una e sa fii eminem si sa ti porti sapca cu cozorocul la spate si alta manelistul autohton ridicol pina la penibil.

  5. gabriela spune:

    Sau poate nu. Poate cele trei generatii de femei au facut prea mult, Poate luate impreuna reprezinta 99% FEMEIA si actualei generatii nu i-a mai ramas nimic. Si nimicul le trimite in deriva. Nu le-a mai ramas nimic de facut. Nu mai gasesc nici-un gol de umplut si atunci se uita spre oglinda. Si pentru ca s-a facut aproape totul, avem acum femei frumoase, realizate dar singure. Au ajuns la varf in trei generatii si au descoperit ca sunt mult mai bune decat barbatii care in milenii nu au progresat pentru ca nu au avut provocari. Poate ca asta este chiar marea provocare: sa gaseasca un drum al lor.

  6. Red spune:

    Ce sa fac eu daca gagicile isi iau ca standarde ceea ce scrie in reviste si pe site-uri de “gura-lumii”?

    Trec pe langa ele si nici nu ma uit. Nu sunt ceea ce caut si fiecare privire furata ma dezgusta. Cu rasul lor de hiene, cu accentele lor ce stalcesc in mii de moduri limba romana si imbracamintea lor de nivel Final Fantasy nu creaza nimic… feminin.

    Insa sunt sigur ca in lumea lor sunt fericite. Cu biker-boys-ii lor si cu masculii necizelati ce isi etaleaza argumentul manelei lor preferate si discuta despre un viitor senin, plin cu BMW, fara scoala, facultate si tot venitul venind dintr-o “combinatie” cu “un prieten din Spania”.

    Da, ele traiesc senin in lumea asta, crezand neclintit ca toti “barbatii sunt la fel” si ignorand complet faptul ca unii sunt avocati, doctori, profesori buni, actori; oameni a caror viata nu sta in seminte, meciuri, bere si urlat noaptea in baruri.

  7. RazvanM spune:

    Un an si ceva – prima data cand a vrut sa-si dea cu oja pe unghii. La 2 ani deja isi facea singura combinatii de culori. La 3 ani a trebuit sa-i explic cu toata seriozitatea ca are buzele foarte frumoase si rosii – si ca rujul i le va strica in timp. Parul trebuie sa fie lung si sa se miste. Rochita trebuie sa se miste. Incaltarile trebuie sa aiba un pic de toc. Ii place Elsa si nu Ana. Este instinct.

    • misha spune:

      Hmm.
      Asta inseamna ca fiica mea de 2 ani s-a nascuta fara instincte.
      ca habar n-are de ce povestesti dumneata acolo.
      Ce-i drept pe la noi prin familie si in anturaj nu se vad asftel de lucruri. O fi si asta?

      • RazvanM spune:

        Probabil ca la “dumneata” in familie si in anturaj femeile sunt mai decente si mai retinute, asa cum ii sade bine unei femei. Multumesc de informatie.

    • Harald spune:

      Este într-adevăr instinct, dar manifestările trebuie corijate prin educație. Invidia este instinct, promiscuitatea este instinct, tendința de a fi atractivă sexual este instinct. Însă diferența între o fată educată și una needucată tocmai în asta constă. în modul cum își manifestă instinctele. Nu credeți? :P

      • RazvanM spune:

        :) Imi doresc sa am suficienta rabdare sa raspund la avalansa de “de ce”-uri care insoteste un “nu e bine asa”. Pentru ca este nevoie de explicatii detaliate.

        • Harald spune:

          Educația constă în ceea ce trăiește copilul, nu în ceea ce i se spune copilului. Majoritatea românilor nu vor să înțeleagă chestia asta, scuza cea mai frecvență a părinților este ”da’ doar i-am spus”. Chiar nu contează ce-i spui copilului, dacă în jurul lui el vede altceva. Cam asta-i.

  8. Decebal spune:

    O analiza comprehensiva, dupa parerea mea.
    As adauga, pe langa “beneficiile” societatii moderne enumerate in articol, si alimentatia moderna. Aditivii alimentari aduc celulita de la 18 ani sau chiar mai devreme. Hormonii de crestere (cu care sunt indopati puii din ferme) si obezitatea le aduc, fetelor de azi, pubertate prematura. Cumva, parca fetele despre care vorbiti ajung sa-si descopere sexualitatea inainte de a-si descoperi personalitatea.

    “Cu cât îmi par mai frumoase, cu atât mai mult mă gândesc că nu locuiește nimeni dincolo de înțepenirea încântătoare a feței lor. Sau că cineva nu s-a ocupat să pună dinainte suficientă sclipire in priviri, ca să nu fie mereu nevoie de fard..” (citat din articol)
    Da, asta este si senzatia mea – ca nu locuieste nimeni, dincolo. Dar imi spun ca, totusi, cineva locuieste acolo. Insa acel cineva este prea preocupat sa fie “cool”, sa fie “in trend”, de teama ridicolului si izolarii. Asa ca, sub masca infatisarii fizice, se mai construieste o masca. O masca a unei personalitati de bonton – un fel de fond de ten aplicat personalitatii reale.

    Cred ca e tare greu sa fii adolescent, in lumea de azi. Mai ales intr-o societate din ce in ce mai grabita si mai superficiala.

    • Stefan spune:

      Ca tata de fata am fost surprins ca o femeie gandeste despre tinerele din ziua de astazi ca poate “nu locuiește nimeni dincolo de înțepenirea încântătoare a feței lor.” O femeie care este profesoara.
      Fraza aceasta m-a speriat. Pentru ca stiu adancinea din sufletul fetei mele. Bun, isi deschide sufletul extrem de rar in fata celor apropiati dar ma surprinde mereu.
      Da, e un zid de beton pe care si-l construiesc pentru a nu se expune prea mult.

      • Carmen spune:

        Adolescentii de azi sunt crescuti de aceste generatii de femei de care vorbiti si pe care le-ati descris corect. Ei nu fac decat sa reflecte ceea ce au vazut acasa: o nesiguranta asumata si ascunsa cu grija, o capacitate si o determinare de a fi cineva in lumea de azi, o lume in care toate valorile traditionale s-au pervertit si in care ce era alb a devenit negru, iar ce era adevar a devenit minciuna.

        Asa ca, acea “masca” pe care o indepartati ca sa vedeti ce e sub ea, ascunde de fapt nesiguranta lor, nevoia lor de repere si foamea lor de valori. Nu sunt o generatie de derbedei si de pitipoance!

        Cine stie cum sa le vorbeasca, cine vede dincolo de masca lor, intelege cat sunt de dornici de exemple pozitive si, totodata, cat sunt de cinici fiindca li se ofera in continuare minciuni si mizerie morala pe post de norme etice.

        Acele fetite care va intriga fiindca isi afiseaza feminitatea, o fac ca o modalitate de a se revolta, de a atrage atentia. Abia acelea care sunt in jurul varstei de 30-35 de ani si afiseaza ostentativ botox, bucle false si silicoane asortate la Vuitoane (scuze, n-am gasit alta rima!), abia acelea sunt de analizat daca prin ochii lor rimelati se vede si altceva decat vidul. Caci ele sunt cele care au inteles ca valorile sunt centrate pe fizicul impecabil si pe multele zerouri din conturile “masculilor” pe care ii vineaza cu ostentatie.

        • Harald spune:

          Nesiguranța este în însăși natura feminină, așa se și explică existența întregii industrii cosmetice :)

          Și dincolo de toate aiurelile feministe sau bazate pe corectitudine politică, siguranța de sine are de fapt legătură cu testosteronul. Care dacă nu e, nu e.

          Ceea ce psihologii știu foarte bine, dar feministele refuză cu obstinație să admită este faptul că lumea a fost întotdeauna un loc mai ostil pentru femei decât pentru bărbați. Și nu e vina nimănui, așa e viața. Sigur că societatea modernă a rezolvat în mare măsură problema asta, dar mentalitățile nu devin artificiale la fel de ușor.

      • Decebal spune:

        Probabil ca, daca “zidul de beton” despre care vorbiti are si o usa, aceasta este atat de ferecata incat profesorii nu o pot deschide. Si, in cazurile nefericite, nici macar parintii nu o pot deschide.

        Nu stiu daca este bine sau rau sa construiesti acel zid. Poate ca el protejeaza, intr-un fel, in lumea de azi. Cred ca este important, totusi, sa existe o usa, in acel zid. Macar pentru cei in care copilul (ce se transforma in adult) are incredere.

        Ca si dumneavoastra, eu vreau sa cred ca exista ceva real si frumos, sub acea “personalitate fardata”, in unii adolescenti. Nu cred ca in toti, din pacate. Dar nici in lumea adultilor nu vad prea multe exemple de “suflete adanci”, astfel incat n-as zice ca adolescentii de azi sunt, din punct de vedere sufletesc, mai saraci decat adolescentii de ieri (sau de alaltaieri).

    • Ela spune:

      Frumusetea este in ochii celui care priveste!…si de aici decurge restul, dupa parerea mea.
      De nivelul cultural al unei societatii depind valorile care-i constituie reperele si care, la randul lor, ii determina evolutia. Aceleasi modele, de perfectiune sau de reusita, nu sunt adoptate identic in societatile carora le sunt propuse, orice tendinta trecand, obligatoriu, prin propriul filtru de discernamant.
      Romania insa, sufera de incultura si, din aceasta cauza se afla de 25 de ani intr-o profunda criza de identitate, care se concretizeaza prin devalorizarea a tot ceea ce este local (traditie, principii, educatie) , in favoarea a orice provine “de afara”, fara distinctie, adica fara filtru!
      Este un cerc vicios…

  9. ikke spune:

    Un articol extraordinar! Atât.

  10. maria spune:

    Cred ca e vorba si de conditia femeii in societate si de modelele de succes ale fiecarei epoci. Poate ca sunt cicluri in societate, care se repeta in functie de capriciile istoriei. Ma gandesc la femeia cocheta dinainte de cele doua razboaie al carei scop era sa se marite ca sa supravetuiasca, mai ales daca nu avea zestre (femeile din epoca Veronicai Micle) si sa fie frumoasa, cocheta o ajuta evident.
    De la femeia de la tara se astepta sa tina casa, sa mearga la sapa, cot la cot cu barbatul, sa fie vrednica, altfel nu era buna, mai ales daca era saraca. Era bine sa fie frumoasa, dar mai important era cat de bine si mult muncea.
    De la femeia proletara se astepta sa fie egala barbatului in fabrici si uzine si sa faca planul cincinal. Imaginea ei se raporta la imaginea primei femei a tarii, consoarta de renume mondial al celui mai iubit fiu al poporului…
    Acum fetele adopta imaginea care li se pare cea mai avantajoasa din punc de vedere economic. Care sunt femeile care au reusit in societatea noastra, cum arata, cum se comporta? Sa fie Elena Udrea, EBA? Reusita lor nu e atat intelectuala, cat financiara. Cu intelectul rar se reuseste financiar. Se pare ca sa reusesti financiar iti trebuie calitati fizice si sprijinul unui barbat puternic. Calitatile intelectuale, daca exista la femeile de succes din Romania, nu sunt evidente, oricum sunt eclipsate de cele fizice. In lumea de azi a operatiilor estetice si a papusilor Barbie se pune o mare presiune asupra femeii.
    Uratele nu au sanse sa reuseasca.
    Cred ca presiunea asta e mai mare in Romania decat in alte tari.
    Femeia este redusa la imaginea ei, etalonul il vedem la televizor si in revistele cu imagini retusate. In plus femeia nu poate reusi fara barbat, iar barbatul de succes prefera femeia Barbie.
    Mi se pare trist, dar acestea par sa fie mesajele pe care le receptioneaza fetele in ziua de azi si atunci ele se adapteaza.Trebuie sa arate ca femeile de la televizor sau din reviste si sa atraga un barbat cu bani, altfel au esuat. Trist e ca nu prea se mai vede o alta cale de reusita pentru femei. As vrea sa ma insel..

    • emy grant spune:

      Eba si Elena Udrea nu-mi par a fi percepute ca prototip al femeilor care au reusit. Sunt multe femei care sunt cel putin la nivelul lor, si care, poate ca au si inelectualitatea pe care o cautati. Cateva exemple? Daciana Sarbu, Adina Valean, Oana Niculescu-Mizil, Ioana Petrescu, Rovana Plumb, Gabriela Firea si etc.

      • Decebal spune:

        @ emy grant

        Cred ca, din graba, s-a strecurat o penelista, in lista dumneavoastra. Eu ma bucur ca nu apare si Monica Macovei, in enumerare, fiindca n-ar avantaja-o, nicicum, alaturarea cu asemena etaloane de “intelectualitate”. :)

        Va rog sa nu deduceti, din comentariul meu, ca le-as considera etaloane pe Elena Udrea sau pe Elena Basescu.

  11. Irina spune:

    Articolul este extraordinar de interesant, dar in esenta incorect. Compara mere cu nuci.

    Nu e cinstit sa compari femeile din generatiile trecute – mature, trecute de 20 ani, casatorite si probabil cu copii, cu copilele zilelor noastre care n-au mai mult de 18 ani.

    Daca se facea comparatia cu femeile zilelor noastre mature, trecute de 20 ani, era o comparatie cinstita. Si tot cerea un raspuns intrebarea “De ce s-au schimbat atat de drastic?” la care articolul nu a raspuns. Articolul e doar o constatare si mi se pare o acuzatie subtila a femeilor de astazi – cand problema este doar societatea care cere lucruri diferite astazi de la o femeie decat cerea acum cateva decenii. Si problema este ca ne lasam fetele sa se supuna societatii, in loc sa le incurajam sa fie ele insele, originale, asa cum vor cu adevarat sa fie.

    • Oana spune:

      Irina a punctat foarte bine:

      “Articolul este extraordinar de interesant, dar in esenta incorect. Compara mere cu nuci.

      Nu e cinstit sa compari femeile din generatiile trecute – mature, trecute de 20 ani, casatorite si probabil cu copii, cu copilele zilelor noastre care n-au mai mult de 18 ani.

      [..]cand problema este doar societatea care cere lucruri diferite astazi de la o femeie decat cerea acum cateva decenii. Si problema este ca ne lasam fetele sa se supuna societatii, in loc sa le incurajam sa fie ele insele, originale, asa cum vor cu adevarat sa fie.”

      • Harald spune:

        Nu “societatea” cere, societatea e formată din persoane individuale și e alegerea fiecărei femei (sau a părinților care au educat-o) faptul de a se conforma cerințelor unor ”jmekeri” care duc fete ”la produs”, unor maneiliști cu lanțuri de aur atârnate pe ei, unor fotbaliști care le testează în ritm de una pe săptămână sau dimpotrivă, cerințelor unor tipi civilizați și decenți care nu ies prin nimic în evidență și nici nu apar în emisiune la Capatos.

    • Mioara spune:

      “Si problema este ca ne lasam fetele sa se supuna societatii, in loc sa le incurajam sa fie ele insele, originale, asa cum vor cu adevarat sa fie.”

      Hai sa ma aflu si eu in treaba… si (chiar) daca le incurajam sa fie insele, ce ar insemna lucrul asta pentru o copila de 10, 12 sau 14 ani? mai ales daca o incurajam sa adopte o astfel de atitudine, dar nu ii dam si manualul de folosire? si, cam cate pagini ar contine un astfel de manual? hm. chestiuni existentiale, Bibicule!…

      Probabil ca ar fi treaba noastra, a femeilor “zilelor noastre [,] mature, trecute de 20 ani” sa citim impreuna cu ele, manualul. Tocmai la asta serveste educatia… care daca nu e, ei bine, nu e.

      Copilul nu stie cum vrea “cu adevarat sa fie” inainte de a trai experiente familiale si/sau sociale. In functie de ce stie el de acasa (sa nu minti, sa nu scuipi pe strada, sa spui buna ziua, care s-ar putea traduce prin respect, natural, lectura samd la varsta superioara), se va lovi de unele si de altele si isi va face el singur parerea lui proprie si personala.

      E fain sa le incurajam insa, cum zicea cineva mai sus, degeaba ii tot spui “doar ti-am zis eu!” trebuie sa ii mai si arati. Revine la o chestionare a modului nostru de viata. Si asta e mult mai dureros…

  12. Dezilutionistul spune:

    Îmi place cum scrieți articolele, vocabularul folosit și ideile exprimate denotă o bună cunoaștere a naturii umane. Printre rânduri, transpiră o feminitate discretă asemeni unei adieri a unui vânt primăveratic într-o stepă.

    Revenind la femei și feminitate, pare o reflecție la un nivel intra, o comparație între diferitele generații de femei care formează peisajul uman din România.
    Emigrat, pot să recunosc că nu mai cunosc femeia română ci ceea ce a mai rămas din ea.
    Mămica română este ultraprotectoare.
    După naștere, copilul devine punctul de reper central al vieții de cuplu. Democrația din cuplu se transformă într-un gen de societate autocratică unde copilul e în vârful piramidei ocupaționale, iar bărbatul e evacuat din perspectiva femeii dintr-un rol central din viața de cuplu spre unul execuțional secundar de susținere.

    Orice ieșire în public cu copilul este planificată ca și o expediție pe Himalaya. Dacă e încă bebe, e nevoie de un cărucior ultimul răcnet, imens, de construcția unui hummer, supraetajat. În el accesoriile ieșirii, trei biberoane, trei perechi de diapers,trei perechi de haine ,trei umbrele, trei porții de lapte, fular, foaie de protecție. Imposibil să nu citești dintr-o privire, naționalitatea mamei respective prin corelația cu tenul pielii. La primul plâns al pruncului, pauză pentru desfășurarea logisticii și aplicarea rețetei all-u-can. Alăptatul se va face discret într-o zonă temporară în care vederile lumii, dezvăluirea unui sân e o umilință. Femeile sud-americane, arabe și cele provenite din fostul imperiu sovietic urmează același patern. Supragrijulii și suprapanicate.

    Ce diferență față de mămica franțuzoaică, dezinvoltă , je m-en fichistă cu copilul transportat într-un gen de cearceaf atârnat la gât, pentru care alăptatul este un gest natural public ca și băutul apei, pudicitatea părând dispărută din bagajul cultural. Sau față de mămica sportivă nord americană care pare reclama revistei Running World și care transportă bebeul cu trollerul all-terrain. Contrapartida, mămica obeză. care gâfâie și transpiră din greu la manipulatul căruciorului practic. Nu am remarcat încă mămică română supraponderală.

    Oh și educația. Așa se face, așa trebuie făcut din moși-strămoși rețeta de creștere pare aceași. Din când în când, mămica română mai importă din culturile adiacente, undele valori. Cum ar fi isteria anti-vaccin, bio, nature lansate se pare din zona franceză. Mămicile devin adevărate experte în bio-naturism și sănătate alternativă. Orice act din partea tăticului care încearcă să raționalizeze, teama asta atavică alimentată științific prompt cu argumente de pe google se transformă în ochii mămicii într-un act de agresiune vizibil, un atac la sănătatea și siguranța fizică a copilului. O zi de întârziere propusă pentru consultul medical, pentru a vedea dacă simptomele comune oricărei copilării-mici răceli contactate la grădiniță – se transformă într-un război nedeclarat cu măsuri punitive în patul conjugal. Durerea de cap, arma cea mai eficientă universală a femeii. Nu intru în domeniul sexualității, nu pot vorbi de un eșantionaj reprezentativ personal din punct de vedere statistic, am fost bărbatul loial, dar se pare că mentalitatea feminină comună, din discuțiile cu amicii români, e ceva de genul pasiuni reconsumate în același mod , cu lumina stinsă, în aceleași locație de latitudine și longitudine cu o frecvență destul de previzibilă în funcție de două criterii fundamentale 1)vasele spălate 2) copiii culcați. Nu invoc nici relațiile extrem de complicate în triunghiul mama soacră-soț-noră. E mai complicat de elucidat decât triunghiul Bermudelor, diplomația uneori e la nivelul subtilității aranjatului-rearanjatului colțului perdelei sai a farfuriilor pe masă ca și simbolistică a relației antagonice sau concurente.

    Și acum o confidență. Oricât m-am străduit să citesc cartea de referință promovată mediatic Men are from Mars, Women are from Venus mărturisesc că nu am reușit să avansez în lecturarea paginilor pline de exemple edificatoare.. Și privesc uneori cu un gen de gelozie la bărbatul arab și mormonul ce se plimbă prin mall, cu pas de cocoș urmat de un harem de neveste necontestatare și grupul de copiii plini de viață prin mall. Contrastează puternic cu singurătatea cuplurilor mamă-fiică sau a bărbaților groomați singuri ce fac coadă , la tipul feminizat cu coafură excentrică și turație de vorbit exuberantă ce vrea să o imite pe Greta Garbo. În fond, am realizat sunt psihologii străzii..pentru singurătatea din ce în ce mai mare a bărbațiilor deposedați de specializarea lor atavică, înscrisă în gene, competiția în lumi violente anterioare. Femeile au invadat educația(foarte bine), dar băieții se trezesc deposedați de la vârste timpurii de modelele masculine, în școală, sportul nu e îndeajuns pentru a reuși cu toții într-o lume în care renumerația și contul par a fii paradoxal criteriul de demarcație în benkmarchingul social. Rămâne monotonia aparentă a familiei, cu provocările ei zilnice, checkingul listei -muncă trafic scos copii mâncat menaj lecții și de la capăt cu gândul la o vacanță. A la prochaine.

    • Simona spune:

      @ Deziluzionistul
      Excelent spus! O parere care conteaza, si de sex opus… Si as fi insistat chiar mai mult pe partea finala, de rezultat: tot acest comportament over-protective are consecinte nefaste asupra viitorului barbat (lipsa modelelor, rasturnarea valorilor). Iar asta ii va afecta pe copiii sai si pe copiii copiilor lui. Perpetuam mentalitati si atitudini complet gresite. Iar, noi femeile, avem rolul cel mai important, atat in relatia cu sotul, dar si aceea cu copiii (mai ales cu baietii nostri).

    • Mioara spune:

      Intr-adevar, “Nimic despre barbati” in acest articol, par ei atat de absenti si pare locul lor atat de gol ca si privirea tinerelor fete ultra machiate. Oare chiar asa sa fie?

      Si totusi, ce are de-a face studiul sociologic comparativ al mamei orientale si celei nordico-occidentale, in care mamica Romanca (neobeza) cauta sa-si faca un locsor cum poate si ea – cu studiul etnologic (tot comparativ!) al barbatlui occidental, demasculinizat de catre acesta hoarda de feministe decerebrate si celui oriental + cel ultra occidental tip Mormon, cucos peste haremul lui de gaini? As fi tentata sa ma intreb: ar fi un ideal pentru barbatul Roman? Si primul raspuns ce-mi vine in minte: cred ca toti marii barbati ai natiei s-ar rasuci in momintele lor, incepand cu Stefan. Si cu ei, poate si tatul si bunul meu.

      Si totusi… stam si ne frangem incheieturile. Ne intrebam: cum s-a ajuns la situatia asta? “băieții se trezesc deposedați de la vârste timpurii de modelele masculine”, dreptu-i! “sportul nu e îndeajuns pentru a reuși cu toții într-o lume în care renumerația și contul par a fii paradoxal criteriul de demarcație” – drept grait-ai! asta e viata nostra.

      problema care s-ar pune acum este: si noi, ce facem? bunicii nostri au trait razboiul. si s-au ridicat si au construit peste ruine. parintii nostri au trait comunismul. si au tacut si ne-au ascuns cum au putut ei mai bine. era strategia supravietuirii. noi avem de toate (vorba vine), ce am putea noi construi? si, mai ales, ce lume propunem celor ce vin dupa noi? existential pana la dumnezeu, Bibicule!…

  13. Hantzy spune:

    Revolta?! Ca nu mai e cum fu?! Sau ca nu fu cum e?!

  14. Marius spune:

    Este interesantă această perspectivă, mai ales că ea vine din partea unei femei. Din partea unui bărbat, lucrurile pot sta puţin diferit. Femeile din românia nu sunt nici pe departe frumoase, sunt nătângi în bună măsură şi destul de prost educate. Articolul este unul romantic, fără prea multă tangenţă cu realitatea. Acea “frumuseţe din chip” este floare rară, la fel de rară ca în alte părţi ale Europei. Mai des, femei sau fete frumoase putem întâlni în Spania sau Portugalia, iar în Est, poate doar rusoaicele tinere mai spun ceva despre feminitate.
    Mie-mi pare că femeile joacă într-un teatru prost, unul al cărui scenarist le-a uitat pe scena şi a uitat să le dea indicaţiile de mimică. Au rămas să joace între ele o piesă proastă de emancipare, o emancipare pe care nu o înţeleg, cum românii nu înţeleg democraţia, o emancipare care le face să se placă singure şi să fie neglijate. O neglijare care le provoacă frustrare şi le aruncă într-un uragan al dezgustului faţă de sine, imediat ce trec de “prima tinereţe”.

    • Despera spune:

      Autoarea scrie remarcabil. Totusi, observatiile lui Harald si ale dvs sint pertinente. Se confunda prea des pe aici frumusetea, cu cochetaria. Cred ca autoarea din delicatete a formulat asa fraza de inceput: ‘se zice’. Pentru ca este o impaunare care aduce a mindria ca sint roman. Adica o fraza cam fara continut, daca dam jos nenumaratele straturi de machiaj si mai taiem din tocuri sau mai lungim fusta. Frumusetea adevarata nu are nevoie de stridenta. Si nu e chiar pe toate drumurile. Iar silueta ,principalul atu , e platita cu un pret prea mare si are viata scurta atunci cind tot efortul isi pierde motivatia (motivatia ar trebui sa fie mai inteligenta, de ex respectul de sine, sanatatea etc, nu doar un pragmatism de cea mai proasta factura).
      Dar la noi se confunda,se mimeaza atitea lucruri ca aproape nu mai are importanta.

    • anca spune:

      Frumusetea ca si valoarea e subiectiva si exista doar prin comparatie, Marius… Daca crezi ca romancele nu sunt frumoase, du-te te rog in Austria sau in Germania. O sa ai o surpriza (si nu placuta, te asigur). Acolo o sa ai zilnic ocazia sa vezi cate o femeie care din punct de vedere fizic nu se mai diferentiaza de un barbat.

      Numai bine!

  15. Consonant spune:

    Ca exercitiu de stil poate fi interesant. Eu astept insa o discutie pertinenta despre schimbarile sociale cu focalizare asupra conditiei femeii si a conditiei barbatului: amandoua se schimba si pentru amandoua se pot enunta probleme importante. Sistemele de valori s-au schimbat brusc in ultimii douazeci de ani, viata are o fluiditate si lipsa de stabilitate mult mai mari, rolurile femeii/barbatului evolueaza in mod neliniar, etc. Putem atinge problemele sensibile si esentiale? Sper ca da, dar intr-o alta abordare.

  16. CO spune:

    Nu pot sa va laud incercarea timida si nefericita (ca substanta, nu ca forma) de a aduce in discutie problematica feminitatii. V-as fi aplaudat probabil daca la un asemenea text se aduceau critici si injurii virulente, pentru ca atunci stiam ca societatea, categoriile si normele ei indoielnice ar fi fost zdruncinate din temelii prin intrebari incomode, dar absolut necesare. Argumentul este circular (putin spus!) – porniti de la apologia generatiilor de mame, pierdute, luptatoare samd treceti nonsalant la criza identitara a “urmaselor” lor, confuze, preocupate excesiv de reprezentarile “sterpe” ale Sinelui, ca apoi sa insumati “revelator” categoriile existente, circumspect trasand ceva cu iz interogativ (probabil doar legitim contextual) – ce alte generatii de femei se vor mai ivi din randurile legiunilor de “fetiscane cocote” neobisnuite cu lupta si efortul “multilateral desfasurat” al eroinelor de Aur si al urmaselor lor hibride. macinate de necesitate, dar si de vina. In sfarsit aflam ca suntem fara de scapare, ca orice am face uterul nostru va purta arhetipul unor fiinte necesar zamislite din luptele, concesiile si aspiratiile vatamate ale trecutului feminin la care TREBUIE sa se raporteze, cum se intelege, tot in mod NECESAR. Apoi ce sa inteleaga, ca este insasi conditia maternitatii cea care le poate valida feminitatea, pentru ca in fond tot “maternul” le serveste drept mentor exclusiv intr-ale vietii. Mai bine sa le lasam sa ignore liberul arbitru, pentru ca pana la urma problemele “feminitatii” incep si se termina cu “femeile”. Mai bine, sa le lasam sa interiorizeze nemesisul propriei conditii de care trebuie blamate doar ele insele, si probabil cele care le-au dat nastere. Bine ca ati mentionat numai pentru femei, asa ne complacem “virtuos” in a separa cele doua lumi cu genealogiile problemelor aferente…mascand optiunile limitate ale generatiilor trecute printr-o necesitate asumata.

    Poate viitoarele generatii nu vor creste inchistate de judecatile esentialiste la care subscrieti comod si cu nonsalanta din pozitia (HA!) de mentor. In loc sa adoptati un ton observational, oarecum scarbit, ar fi bine sa va asumati responsabilitatea modelarii unor femei apte sa problematizeze propria conditie sau cea inspre care tind, fara a-si blama comod insuficienta si fara a subscrie arhetipurilor aceluiasi cerc vicios.

    • Adrian Rusu spune:

      O doamne, atâta acrobaţie, pentr o mica ură de cartier! CE spuneţi de fapt cu „obsevationismul” si ….am uitat….„esenţialismul”? E un articol de o mie de vorbe intr-un jurnal- NEtiparit. Va dispărea in doua zile din pagina. Nu e un eseu, nu e o sentinţă monumentală si definitivă, e limpede, e laconic (cat trebuie), fără mofturi, dar cu profunzimi. Mai sunt două-trei voci care mai scriu cu lejeritatea asta (de cucoană, zic) . Nu e vâscos „ca la români” e proaspăt, te ţine-n priză pana la sfarsit, nu „atârnă” nicio clipă. E, cred, un singur repros ferm: „interioritatea neDECLARATA” (nu se „declara” o interioritate).

  17. Laur Cavachi spune:

    Comentez rar, poate de trei ori pe an, dintre care doua contin remarci depreciative cand, omeneste vorbind, pur si simplu nu ma pot abine. Se intampla, totusi, a treia oara sa izbucnesc de bucurie citind articolul si sa-mi dau votul pozitiv. Astazi il dau aici, felicitari.

  18. Supastaru spune:

    Regret titlul, totusi.
    Chiar nu putea sa fie nu fie nimic despre barbati?

  19. miriam soare spune:

    Excelent! Dureros de adevarat!

  20. Intr-o tara in care numai ,,golul” din toate cele, umple spatiul din jurul femeilor celor trei generatii, imi pare ca ceeace este cel mai caracteristic femeii de a ,,treia generatie”, este cautarea unui sens, care in Romania nu prea exista…

  21. soare spune:

    Un articol excepţional, scris cu talent scriitoricesc, cu umor şi ironie fină, cu pătrundere psihologică remarcabilă şi dovedind o foarte bună cunoaştere a realităţilor socio-istorice! Felicitări, Oana! Cum procedez dacă aş vrea să ştiu mai multe despre scriitoarea şi publicista cu acest nume? Am încercat prin Internet (Facebook), dar n-am reuşit mare lucru; cum se întâmplă, sunt vreo 10-15 persoane cu aceleaşi prenume şi nume! Oricum, acel portret despre femeia româncă din trei generaţii, mi-a făcut o deosebită bucurie (artistică, desigur; precizarea se impune, în condiţiile tristeţii care te cuprinde “citind” acele trei “radiografii”).
    Cu plecăciune, I. S.

  22. Al spune:

    “Nimic despre barbati” – foarte bine, ignorati-ne va rog pe noi barbatii, dar nu va opriti din scris. Si dupa ce scrieti, puneti undeva unde sa putem citi si noi ca ne intereseaza subiectul. Poate apuc si eu ziua cind n-o sa mai aud vorbindu-se despre aberatii virile de tipul “barbati de stat”. Zau, mai bine sa vorbim despre femei – de barbati si de parerile lor in general si despre orice, eu unul, m-am plictisit.

  23. iosiP spune:

    Cand adolescentele stiu ca Monica (fosta) Columbeanu conducea un Bentley decapotabil inainte de a-si fi luat bacalaureatul ce-ati vrea sa faca, sa-si puna in valoare calitatile de animal de prasila sau sa se resemneze cu o slujba la APACA?

  24. Manuela spune:

    .. Subscriu pentru formă cu vagi urme de substanță, dar fără pic de esență..
    20 de ani de trist profesorat, perioada de tranzitie către.. către ce ?

    Oana, a fi femeie nu este o obidă..
    Iar ei n-au nici o vină.

  25. dum spune:

    Vorbiti despre trei tipuri de mame “mature” si le cunosc pe primele doua, dar pe al treilea tip nu il cunosc si e important pt ca e vorba de nevasta-mea. Nu cred ca al treilea tip s-a format in RO, nici macar mamele emigrante nu il cunosc. Se intampla sa cunosc bine istoria Romaniei, si cred ca exista doua tipuri de femei in RO, de multe sute de ani: femeia zdravana, robusta si cu multi copii ori multe ambitii, si femeia visatoare, eventual curva, eventual perdanta, care isi arunca copiii eventual in buda, dar fascinanta nonetheless. Noi barbatii familisti ne alegem femei din tipul unu si eventual amante din tipul doi (insa barbatii adevarati, in randul carora subscriu, nu au timp de amante). Asta e totul despre mostenirea culturala a femeilor. Ceilalti, barbatii curve, isi aleg femei din categoria a doua dar viseaza mereu la una de aia zdravana.

    • Iulia spune:

      Domnule Dum,
      E drept ca sunt cam obosita, dar care este al treilea tip de femeie la care va referiti?
      Va multumesc

  26. Laura spune:

    Excellent article! I love the way you expose it ,Oana! Like macro photography.It shows that intimate understanding …..Well done! Kindest regards!

  27. George Gafencu spune:

    Subiectul articolului este extrem de controversat (locul femeii in lumea contemporana).

    Nu sunt un expert in domeniul respectiv, insa in viata am fost expus la cateva modele culturale in care femeile sunt tratate diferit si in consecinta comportamentul lor e diferit.

    Probabil cititorul e familiarizat cu modelul romanesc clasic, in care femeia statea acasa, crestea copiii si facea menajul si nu prea avea prea multe drepturi. Modelul respectiv a inceput sa se schimbe chiar in timpul comunismului, insa atitudinea femeii romane fata de conditia ei a fost destul de pasiva raportat la modul de raspundere in alte culturi.

    Acelasi model era in SUA acum vreo 50 de ani. Modelul s-a schimbat demult, si femeile americane au mult mai multe libertati in ziua de azi decat aveau 50 de ani in urma. Spre deosebire de Romania, femeile sunt mult mai protejate de violenta familiala si au inceput sa aiba access la majoritatea locurilor de munca, inclusiv in armata ca personal combatant.

    In SUA, femeile inca mai au probleme mari de rezolvat cum ar fi egalitatea de venituri si sanse si conservatorii americani care incearca prin orice fel de mijloace sa restranga dreptul femei de a decide daca vor sa nu sa pastreze o sarcina nedorita.

    In general, femeile americane sunt destul de sigure pe ele si pe pozitia lor si nu se preteaza la nici un fel de joc specific mai putin cand evolueaza intr-o lume in care sunt mult mai multi barbati.

    Si acum o sa ajung la modelul traditional de familie in Orientul Mijlociul, care e o lume mult mai masculina decat vestul a fost vreodata. Biata femeie nu are nici un fel de drept acolo, asta nu inseamna ca nu au nici un fel de aparare. In general femeile musulmane au perfectat arta deceptiei si manipularii barbatilor. In conditiile in care nu au nici un fel de putere a influenta o situatie, arma deceptiei si manipularii e singura care le poate oferi o protectie adecvata si le permite sa obtina ceea ce vor.

    Nu e deloc etica partea asta, si ceea ce este intr-adevar trist este ca si in conditiile in care au parte de egalitate relativa cu barbatii (de exemplu prin imigrare intr-un stat vestic la varsta adulta), au pastrat tarele astea de caracter.

    • Nautilus spune:

      Nişte moşuleţi, când au fost chestionaţi asupra stilului de viaţă din “perioada mai liberală a comunismului, 1964-1980″ şi asupra carierei lor, pe vremea când erau tineri şi se credeau mari meşteri, aşi ai şurubelniţei, au scos la iveală ceva interesant:

      În acea epocă (“industrializarea, imagini care acum 25 de ani nu existau, construcţiile moderne, electrificarea bla bla”, tot felul de titluri care umpleau Flacăra, Magazin şi România Liberă), locurile de muncă erau puţine şi majoritatea femeilor nu lucrau!

      Adică toate teoriile (co)mu(n)iştilor despre egalitatea socială, accesul la locuri de muncă etc se loveau de zidul realităţii: industrializarea era încă slabă, mulţi dintre cei care migrau la oraş găseau greu de lucru, femeile erau casnice, sau, dacă jocul pilelor le găsea un loc de muncă, erau croitorese, bucătărese, ghişetiste la Gaze, IDEB sau la primărie, vânzătoare.

      Abia după ce s-au stricat lucrurile (dar au şi apărut ca ciupercile după ploaie multe întreprinderi care nu produceau mare brânză) a devenit populară şi susţinută de Stat ideea accesului în mod egal în toate meseriile.

      • George Gafencu spune:

        Asa este, domnule Nautilus,

        Cela mai lovite de interzicerea avorturilor in comunism au fost femeile, nu barbatii.

        Mai prin anii 2000 am vazut un documentar care m-a zguduit: “Decreteii”.

        La fel si filmul lui Mungiu “Patru luni, trei saptamani si doua zile”. Desi locuiam de ani de zile de partea cealalta a oceanului, mi-am amintit de realitatea hada a Romaniei comuniste. Acestea nu era documentare sau filme: prezentau o realitate trista prin care am trecut majoritatea dintre noi la vremea respectiva. Nu puteam dupa ani buni de zile sa cred ca am trait o astfel de realitate ingrozitoare.

        Pentru cine mai e nostalgic al comunismului, sa vada lung-metrajul “Decreteii” si filmul lui Mungiu si nu ii va mai trebui nimic.

      • Kathy Bates spune:

        “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” reproduce realitatea, fără licenţe poetice. O reproduce cu o minuţiozitate de maniac, de la salamul de biscuiţi şi tortul de bezele făcute în casă până la replici ca “fă-te inginer, că un inginer nu poate fi repartizat la ţară”. Din acest motiv, poate fi tratat ca un film documentar.

  28. Maria 11 spune:

    Superb articol.Nu gasesc nimic de completat.
    -As sublinia putin la ,,nervozitate,, care ascunde multe cauze,prima nesiguranta propriei persoane,apoi stilul alert de viata,consumul de cafea,cola si alte…Graba de a trai tot ,aici si acum…

  29. VladB spune:

    Omul a ramas, sub straturile de educatie, un animal instinctual. Cum suntem multi pe planeta, competitia se ascute si pentru barbati si pentru femei, asa cum bine ati constatat si descris in articol.

  30. anca spune:

    Superb articol! Felicitari!

  31. Geanina spune:

    Lipsa de esență nu se afla in domnisoarele descrise de mai sus. Lipsa de esenta se afla chiar in acest articol care este imbracat in fraze foarte corect scrise. Oare sa fie aceasta atitudinea optima pe care sa o adoptam in relatie cu tinerele fete? De ce continuam sa punem etichete? De ce tocmai o invatatoare care lucreaza cu oameni mici in formare? Nu am trecut de foarte mult timp de adolescenta, am 24 de ani, si daca diriginta si profesorii mei ar fi vazut in mine si colegele mele doar “mersul de felina, dansul lasciv, plictisul languros din priviri”, am fi ratat toate sansa descoperirii frumusetii launtrice prin intermediul educatiei formale.
    Dragi adulti, daca vreti sunteti bine intentionati, nu priviti cu dispret! Iubiti viata, iubiti tinerii, iubiti!

  32. Am postat astăzi un comentariu -cred eu- compatibil:
    “Cumulul [mereu perfectibil] de calităţi atribuite Dragobetelui este în fapt o contrapondere la atributele de frumuseţe ale femeilor care l-au imaginat de-a lungul veacurilor.”
    © ovidiu oana-pârâu
    Postarea aferenta poate fi găsită la:
    http://confluente.ro/ovidiu_oana_parau_1424155117.html



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Oana Moraru


Oana Moraru

Oana Moraru – fondator și manager al Școlii Helikon ( unul dintre proiectele de alternativă educațională privată – în Călărași (ciclu preșcolar, primar și gimnazial... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)