marți, martie 19, 2024

Precum un cancer

“Răul s-a sălăşuit în oameni şi cine va vrea

să lupte împotriva răului va trebui să taie

în carnea omului.”

Feofan Grecul

Toţi cei care bombăne că politica e o afacere de culise şi de înţelegeri în cotloane ascunse au acum ocazia de-a vedea – la lumina zilei – cum funcţionează “o lege cu dedicaţie”. Cadrele universitare mici, cele care se întreabă de ce sunt plătite sub nivelul unui gunoier sau a unei femei de servici, au, în sfârşit, ocazia de-a descoperi ceea ce fluturaşii păstrează în umbra neînţelesului. Tinerii absolvenţi de Studii Politice, Administraţie Publică, Management de toate culorile, aflaţi în căutarea unui subiect de teză, au şansa de a-şi alege o temă care – peste decenii – va fi tratată ca un caz de manual. Părinţii care se întreabă de ce nu-şi găsesc copiii lor de lucru la finele studiilor au, iată, posibilitatea de-a medita asupra răspunsului la această întrebare. Şi chiar tinerii, cei care abia aşteaptă să plece din “Românica”, sunt în situaţia de-a se opri puţin din vertijul tentaţiilor vârstei şi de-a se uita ceva mai atent la una din cauzele depeizării lor. Căci, din păcate, nu e nici o îndoială cu privire la faptul că OUG nr. 49/2014 e “o lege cu dedicaţie”. De asemenea, e şi un caz flagrant de atentat la buna funcţionare a învăţământului, ale cărei consecinţe vor fi dramatice pentru cadrele fără funcţii şi, mai ales, pentru toţi naivii care calcă pragul universităţilor. Această ordonanţă nu va beneficia decât unei infime minorităţi de oameni cu funcţii în învăţământul universitar şi partidului care va câştiga alegerile din toamnă profitând deopotrivă de voturile celor avantajaţi, de cele ale celor ameninţai zilnic cu datul afară din universităţi, precum şi de cele ale (familiilor) tinerilor care nu au unde se duce la finele liceului. E una din acele măsuri care, azi, mulţumeşte pe toată lumea, însă pe seama dezastrului pe care-l va produce mâine. Cine înţelege acest lucru, îşi amenajează de pe acum “o ieşire onorabilă”, cine nu, îi va suporta consecinţele. E ca şi cum statul ar hotărî, de azi pe mâine, să majoreze salariile muncitorilor unei întreprinderi aflate pe marginea falimentului. O lună, două, trei, nimeni nu va mai vorbi de faliment – exact atâta timp cât acesta va fi transformat într-o afacere profitabilă câtorva – apoi, toată lumea va fi trimisă acasă, fără “salarii compensatorii”, pentru că “aşa a decis piaţa”. Va mai fi ceva de comentat atunci?

E o iluzie pură – şi absolut păguboasă – să ne închipuim că ne referim la educaţie şi/sau cercetare atunci când vine vorba de universităţi. Nu. Se întâmplă şi ca (într-)unele să (se) facă (mai mult sau mai puţin pe cont propriu) educaţie şi/sau cercetare, dar nu aceasta e perspectiva din care se cuvine să privim – astăzi – universităţile româneşti. Acestea sunt nişte întreprinderi (de stat sau private), la fel ca şi cele de Transport Public, sau de Ecologizare, care rulează (sume impresionante de) bani şi produc beneficii sau pagube. Atâta timp cât vom cădea în tentaţia de-a pomeni – patetic şi lăcrămos – de “valori”, “formare”, “calitate”, mă tem că nu vom face decât să alunecăm pe panta unui dublu limbaj: de câte ori va veni vorba de lucrurile de mai sus ni se va spune, sotto voce, că problema e aceea a “finanţării educaţiei”. Când vom întreba cum stau lucrurile cu finanţele – mai ales acolo unde “funcţia bate gradul” – ni se va spune, mieros, că fiind vorba de o “prioritate naţională”, efortul, munca şi calitatea se cer, şi ele, răsplătite. Regula aceasta, a dublului limbaj, are o mare importanţă în învăţământ: ea e principala raţiune a formalizării crescânde a muncii didactice. Toată lumea ştie că singura problemă care contează e aceea a banilor. Dar, de asemenea, toţi ştiu foarte bine că cutuma onorabilităţii e aceea de-a explica totul în celalalt limbaj, al “valorilor” şi al “calităţii”. Nu ceri bani pur şi simplu pentru că ai nevoie de bani (de casă, de vacanţă), ci pentru “a dezvolta performanţa”, “a implementa programul”, “a stimula cercetarea”, etc. Toate programele de “dezvoltare”, “implementare” şi “stimulare” se fac cu un singur obiectiv: banii ce intră pe card. Ce s-a “dezvoltat”, “implementat” şi “stimulat” nu mai constituie o problemă, întrucât se verifică “de prieteni şi între prieteni”. Şi apoi, situaţia României – vai!, o ştim cu toţii – e atât de dramatică, încât până la performanţe trebuie să mai treacă destul timp. Şi, mai ales, destule investiţii.

Personal cred că e mai util să lăsăm de o parte lucrurile ce nu pot fi cuantificate şi să ne focalizăm pe ceea ce-i interesează pe toţi: pe bani. Cel puţin după 1995 (data trecerii la sistemul “cu taxă” în universităţile de stat), instituţiile de învăţământ superior au devenit afaceri foarte rentabile. Aici se vehiculau sume colosale – la adăpost de ochiul, adesea excesiv de vigilent, al Finanţelor – şi se proiectau noi afaceri (Facultăţi, Departamente, IDD-uri) cu o viteză care ar fi şocat “economia reală” ce devenea, în acea vreme, tot mai ruginoasă. Era – până prin 2008 – timpul extinderii: zeci de specializări, norme cu nemiluita (ce mai e cu domnul acela – parcă de la Târgu – Jiu – cu peste 40 de norme?), predat la mai multe Universităţi, masterate pentru tot personalul (o, cât de influent!) al Administraţiei Publice, doctorate (ispititoare, căci aducând – pe lângă titlu – un bonus de 15 % la salariu) pe bandă rulantă,  plus legea d-lui Năstase (din 2003) cu dublarea salariilor profesorilor universitari şi, mai ales pentru cei “din administraţie”, perspectiva funcţiei pe viaţă (la care se putea cumula şi pensia). Oricine ce ar spune, nu era rău în învăţământ!

Apoi au venit d-nii Miclea şi mai ales Funeriu cu ideile lor ciudate. Din tot şi din toate cele debitate de dânşii lumea nu a înţeles decât două cuvinte: “tăieri” şi “hârtii”. Să nu se mire că nimeni nu-i iubeşte! Au venit şi pe un fond de sărăcie – consecutiv impactului crizei globale, şi pe unul de cădere demografică (conseventă atât scăderii sporului natural al populaţiei, cât şi emigrării masive de după aderarea la Uniunea Europeană), şi – poate mai ales – pe fundalulul neîncrederii radicale provocată în întreg învăţământul de legea salarizării personalului didactic, cea în vigoare, dar neaplicată. Oamenii au înţeles un lucru simplu: că legea lui Funeriu are ca scop principal scoaterea celeilalte legi, cu creşterea salariului cu 50 %. Mă tem că această gând, cumplit de simplu, a îngropat cu el toate bunele intenţii ale d-lui Funeriu. D-l Năstase – oricâte i s-ar reproşa – a procedat mult mai inteligent: şi-a asigurat sprijinul unui grup (mic – ca atare, în ciuda a ceea pare, nici cheltuielile guvernamentale nu erau mari – dar extrem de influent, pentru că deţinea toate pârghiile universitare) care, mai apoi, era dispus – pentru a-şi apăra “dreptul dobândit” – la orice i s-ar fi cerut. Şi care, ar fi interesant de văzut statistica, cred că i-a rămas, în timp, deosebit de fidel d-lui Năstase. D-l Funeriu nu doar că nu le-a dat profesorilor mult promişii 50 %, dar a mai şi avut nenorocul să cadă peste “tăierile” cu 25 %, de aşa manieră încât, practic, orice ar fi făcut domnia sa ar fi fost lecturat cu ostilitate. Mai trebuie spus, cred, şi acest lucru – banal, dar adevărat – în ciuda excepţionalelor sale studii, d-l Funeriu a avut, pe toată durata mandatului domniei sale, un remarcabil deficit de comunicare. Poate că nu aceasta era intenţia dânsului, dar, din păcate, acesta a fost rezultatul: domnia sa ne sugera că vine, rupându-se cu greu, dintr-o altă lume (a Premiilor Nobel), pentru a ne duce pe noi – rătăciţi de guvernările precedente – pe calea cea bună. Onest vorbind, nu prea era un lucru cu care să se identifice copiii, nici părinţii lor, nici mulţimea de dascăli din micile oraşe şi din mediul rural. Aceştia toti vibrau mai curând la unison cu d-na Andronescu, când o înecau sughiţurile de plâns pentru “copiii noştri”. Să mă ierte d-l Funeriu, dar – cel puţin aici – nu e vina d-nei Andronescu. În plus, d-l Funeriu nu a prea lăsat impresia că poate controla aplicarea legii de care şi-a legat numele. Sigur, astăzi dânsul poate invoca faptul că nu a avut suficient timp pentru a o pune în practică. Însa atunci, în acel timp, singura ei concretizare a fost o nesfârşită pletoră de hârtii ce trebuiau făcute şi refăcute, de aşa manieră că accentuau şi mai mult lehamitea oamenilor faţă de o lege care nu le dădea nimic concret, dar le lua şi bruma de timp (şi de diponiblitate) pe care o mai aveau. Nu ştiu dacă d-l Funeriu va fi avut percepţia acestor lucruri, însă cred că toate acestea i-au creat o imagine de care cu greu va mai putea scăpa.

Şi totuşi, în ciuda neajunsurilor legii (şi mai ales a prezentării ei), aceasta statuta – clar şi ferm – un principiu central al educaţiei: cel al selecţiei. Examenele – şi pentru elevi/studenţi, şi pentru cadrele didactice – încetau a mai fi o simplă formalitate obligatorie, şi deveneau premisa unei ierarhizări de care trebuia să se ţină cont. Altfel spus, treceam de la examenul “pe care-l ia toată lumea” (şi, apoi, fiecare se descurcă cum ştie şi – mai ales – cum ştiu părinţii), la examenul pe care nu-l mai luau toţi, dar care conta cu adevărat pentru cei care-l luau. Examenele gândite de d-l Funeriu restaurau sensul corect al învăţământului: acesta nu mai promova în masă, ci făcea selecţie, dând conţinut verticalei valorice. Evident, nici acesta nu era un lucru care să convină părinţilor (aduceţi-vă aminte de şocul primului “Bacalaureat cu camere”) sau profesorilor (pentru că, extrem de repede, s-au văzut reţetele promovărilor anterioare – şi DNA-ul a intrat pe fir). Dar – aceasta cel puţin – nu mai era vina d-lui Funeriu.

Nici aici nu pot să spun dacă d-l Funeriu a gândit astfel lucrurile, însă criteriul selecţiei impus de dânsul (mai ales la Bacalareat) dădea o lovitură serioasă (care cumulată cu declinul demografic şi abandonul datorat emigraţiei devenea gravă) mediului universitar. Căci, între 1995 şi 2008, anagjând oameni cu nemiluita, diversificându-şi programele pur şi simplu pe baza speranţei unui aflux continu crescător de studenţi şi umflându-şi salariile şi primele (prin “decizii interne”, luate pe baza “autonomiei universitare”), universităţile româneşti au ajuns nici mai mult, nici mai puţin decât nişte jocuri piramidale. Deja fatalitatea (sub forma demografiei negative) începea să roadă la baza piramidei; când d-l Funeriu a decis să dea o mână de ajutor sorţii, s-a autodesemnat ca duşmanul învăţământului universitar din România. Nu e de mirare că astăzi toată lumea – şi Consiliul Naţional al Rectorilor, şi Sindicatele – sunt împotriva dânsului şi aprobă frenetic ordonanţa care, practic, îi suprimă legea. Şi rectorii, cu tot aparatul (numit de ei!), şi şefii sindicatelor (aflaţi în bună simbioză cu rectoratele şi cu senatele) îşi trag influenţa din existenţa universităţilor, astfel că ei – şi nu mărunţii asistenţi şi lectori ameninţaţi zilnic cu disponibilizarea – sunt cei mai interesaţi să le apere supravieţuirea. Influenţa aceasta – precum energia şi materia în celebra formulă a lui Einstein – e convertibilă în bani, la fel cum banii (DNA dixit) sunt convertibili în influenţă. Să fim serioşi: uitaţi-vă pe lista rectorilor din Consiliul Naţional al acestora şi spuneţi pe câţi îi ştiţi după nume (şi, implicit, după realizările care se asociază cu acesta)? Eu unul pe doi. Şi restul? Aceştia sunt rectori doar în virtutea faptului că Ministerul Educaţiei le acceptă – oficial – această titulatură. Iar Ministerul le-o acceptă doar cu condiţia de-a îndeplini nişte formalităţi administrative legate de studenţi, cadrele didactice, curriculă, etc. Ca un corolar: nu vă întrebaţi de ce “autonomia universitară” e vorbă goală în România? Simplu, pentru că dacă Ministerul ar trimite o comisie “pe bune” în câteva zile ar putea fi închisă – perfect legal – orice universitate de provincie, în care numai şefii – şi Ministerul! – ştiu câte se fac “pentru a supravieţui”. Şi apoi nu tot Ministerul e cel ce finanţează universităţile acestea? Şi nu le “evaluează” tot el? Cum ar putea ele muşca mâna care le hrăneşte? Sigur că există autonomie: în ceea ce priveşte costumele senatului, desenul siglei universităţii, festivităţile de absolvire şi câte şi mai câte (de pildă acordarea primelor “de merit“). Să îndrăznească cineva să spună contrariul! Al doilea corolar: aveţi idee cât sunt salariile conducerilor universitare? Spuneţi-vă, în gând, o cifră. Ei bine, lăsaţi-mă să vă spun că sunt mai mari decât aceea. Nu mă credeţi? Cereţi – sau căutaţi în presă – lista acestor salarii. Şi veţi vedea cu ochi d-voastra că, la ora actuală, în sectorul de stat, doar “agenţiile naţionale”, “consiliile de administraţie”, vârfurile administraţiei locale şi, evident, Parlamentul, aduc mai multe venituri. Aşa cum e economia noastră, un tânăr asistent (cu 9 milioane pe lună), sau un lector (cu 16 milioane) îşi mai pot găsi ceva echivalent pe piaţă. Dar un profesor, un prorector sau un preşedinte de Senat (cu câteva sute de milioane) mă îndoiesc că şi-ar găsi ceva – similar ca venit – în afara universităţii. Şi încă un lucru, oamenii aceştia ştiu bine că, a doua zi după ce-şi vor pierde funcţia, vechii lor “prieteni” (de la “centru” şi din “judeţ”) vor deveni – brusc – extrem de ocupaţi atunci când le vor solicita o întîlnire. Aşa merg lucrurile la noi. De aceea sunt convins că ei sunt cei mai interesaţi să menţină în viaţă universităţile. Cât timp? Cât se poate. Măcar până se văd la pensie (o pensie calculată pe baza a sute de milioane şi echivalentă cu aceea a unui ofiţer superior sau a unui magistrat), atunci când liniştea bătrâneţilor le va permite să le explice tinerilor lor “discipoli”, întâlniţi ocazional, că ei “au vrut tot binele”, “s-au luptat din răsputeri”, dar “n-au fost înţeleşi”; şi apoi “presiunile” şi “politica”… “Ce să-i faci; greu, tare greu…”. Vă închipuiţi cumva că vreunul dintre ei va regreta dezastrul uman pe care l-a produs? Credeţi că-şi va mai aminti de miile de studenţi care n-au folosit decât ca plătitori de taxe şi numere în statisticile pe baza căruia se cereau bani Ministerului? Dacă da, să ştiţi că nu e vina lor!

De aceea Ordonanţa 49 nu are nimic surprinzător. Ea nu face decât să consacre privilegiul de castă (echivalabil în influenţă şi bani) al conducerilor universitare actuale. Acestea au nevoie de studenţi la număr; nu contează cine sunt, de unde vin, ce cunoştinţe au – trebuie să iasă la număr, să aibe toate hârtiile la ei şi să-şi plătească toate taxele. Stă Bacalaureatul în calea acestor lucruri? Îl facem să nu mai stea! Înfiinţăm a treia sesiune, dacă e nevoie a patra, a zecea; facem sesiuni de bacalaureat – la fel ca de examinare în  facultate – de câte ori plăteşte clientul. Asta se cheamă “adecvare la piaţă” şi, în ziua de zi, e o virtute. În paralel cu acest proces ar trebui să iasă la înaintare nişte psihologi de şcoală nouă care să ne explice că “săracii noştri copii” sunt traumatizaţi, pe viaţă, de camerele cu care-i urmăreşte Big Borther-ul de la Cotroceni. Ca atare, ar fi un gest de “normalitate“ să se renunţe la camere şi să ne întoarcem la Bacalaureatul cu 97 % promovaţi. Şi apoi, în contextul războaielor (mai ales mediatice) din ziua de azi, nu e primejdios – pentru “siguranţa naţională” – să dăm impresia că suntem mai puţin pregătiţi decât alţii? Nu merge nici aşa? Nu-i nimic. Suprimăm Bacalaureatul. Cine vrea să aibă cetăţeni “stresaţi”? Să fim serioşi, toate aceste formule – Testări Naţionale, Bacalaureate, Licenţe, Doctorate, etc. – au fost inventate într-o bună zi şi au devenit norme abia după ce Parlamentul s-a pronunţat asupra lor. Şi dacă s-a pronunţat o dată, înseamnă că se mai poate pronunţa de câte ori e nevoie. Pentru “binele naţional”, singurul lucru pe care-l slujeşte Parlamentul!

Parlamentul ar putea să facă un lucru şi mai bun pentru universităţi (şi, nu ştiu de ce, dar eu unul am impresia, că cineva, acolo sus – în “Casa Poporului” – se gândeşte la noi): să dea ordonanţe prin care categorii întregi de populaţie să treacă (evident, pentru binele lor) prin universităţi. Vi se pare acceptabil să (mai) avem poliţişti care nu au studii de drept? Sau vânzătoare în magazine care nu au trecut, la alegere, printr-un curs de marketing sau unul de psihologia cumpărătorului? Ori şoferi de cursă lungă ce nu se pricep la relaţii internaţionale? Hornari ce n-au studiat mecanica fluidelor? Gunoieri ce nu cunosc principiile de bază ale ecologiei? Sau gropari care n-au scris în viaţa lor o lucrare de Daseinsanalyse? Să fim serioşi! Lucrurile acestea nu ne fac nici o onoare. Dar, din fericire, pot fi remediate. Oamenilor acestora trebuie să li se ofere (contra cost!) – de către stat şi de către universităţi – şansa unei calificări reale, bazată pe “studii pluridisciplinare” şi pe “examinări transversale”. Li se va spune, bineînţeles, că – în condiţiile previzibilelor diponibilizări – cei cu studii superioare au mai multe şanse de-a rămâne, în continuare, pe post. Cursurile pe care le vor face, vor fi “modulare”, se vor baza în special pe “informaţii online” şi se vor termina cu notarea unui “proiect” depus din timp la secretariatul facultăţii sau trimis pe mail. Toată lumea ar ieşi câştigată, în frunte cu universităţile. Mă miră că d-l Costoiu (şi consilierii dânsului) nu au luat în calcul această “oportunitate” care “ar aduce universitatea mai aproape de oameni”. Sau poate nu vor să ne dea totul dintr-o dată şi lasă cea mai mare surpriză până după alegeri, în Luna Sărbătorilor? Măsurile actualei Ordonanţe – oricum le-am interpreta – nu oferă, decât zgârcit şi cu condiţii, singurul lucru de care au nevoie universităţile: plătitori de taxe. Aici cred că mai trebuie mai lucrat. Poate în parteneriat cu chinezii.

Nu zâmbiţi citind lucrurile de mai sus; îmi pun numele în joc pe faptul că într-o zi vor deveni reale. “The show must go on”: în fabricile de diplome oamenii trebuie să-şi ia salariul şi într-o zi, pensia. Dacă nu, sunt gata să omoare. La propriu, nu la figurat. Căci la figurat omoară zilnic şi în masă. Afluxul de diplome fără acoperire a creat o distorsiune a pieţei muncii. Pe de o parte a hipertrofiat sectorul serviciilor într-o economie subdezvoltată, pe de alta a creat iluzia juridică (care e o consecinţă a diplomei) că avem personal calificat când, de fapt, majoritatea absolvenţilor universităţilor nu au nici o calificare. Faptul că nu îşi găsesc nici o slujbă specializată şi onest retribuită arată că piaţa (oricât am critica-o) reacţionează corect la trucajul administrativ. În fapt, aici e o multiplă înşelătorie: părinţii cred că-şi pot păcali vecinii spunându-le că copilul lor e student (când, în fapt, e şomer); studenţii cred că pot păcăli universităţile obţinând o diplomă la preţ (calculat în bani, timp şi muncă) de dumping; universităţile cred că pot păcăli piaţa vânzând diplome care nu au nici o acoperire câtor mai mulţi naivi care sunt dispuşi să dea ceva pe ele. Finalmente piaţa e cea care-şi impune logica: oricâte diplome s-ar mai inventa (masterate, calificări, traininguri, etc.) este limpede că aceste petice de hârtie nu certifică nici o calificare. Acesta e un fapt trist, în toată banalitatea lui: universităţile nu produc calificare, ci doar diplome. Onest vorbind, nici nu le interesează altceva, dat fiind că nu în faţa studentului sau pieţei (reprezentată de firma care investeşte) sunt în situaţia de a se justifica, ci doar fată de Minister. Iar acesta nu le pune decât o singură întrebare: dacă au toate hîrtiile în ordine. Asta e tot ce contează într-o universitate. “Calitatea”, o ştim bine, mai are de aşteptat până vor veni finanţările. Aşa se face că, aparent, avem o mulţime de persoane cu studii superioare; în fapt, cei mai mulţi dintre aceştia nu au nici un fel de calificare. Nivelul pregătirii lor e – din toate punctele de vedere – acela care era în urmă cu 25 de ani cel al unui copil de 14 ani. Cine ar aduce – pe un post bine plătit – un astfel de om? Şi cine ar fi dispus – pe vreme de criză – să-l angajeze pentru a-i plăti o nouă rundă de studii şi a-l califica timp de minimum 5 ani? Universităţile nu au nici o orientare căre calificare nu doar pentru că aproape toată energia lor e absorbită de luptele pentru posturi şi pentru salarii, nu doar pentru că infrastructura lor (mai ales bibliotecile) e mai proastă ca acum 25 de ani, ci – în primul rând – pentru că nu cunosc problemele lumii în care se află. Cu excepţia faimoaselor “proiecte” pe al n-lea “studiu de fezabilitate” (care, de fapt, nu interesează pe nimeni şi nu e nimic altceva decât epifenomenul unei împărţiri de fonduri la scară locală) ce au produs ele notabil în ultimii ani? Are cineva în minte o cercetare atât de importantă încât să determine mersul întregii noastre lumi (sau măcar a unui sector de activitate) ieşită de pe băncile universităţii postdecembriste? Au fost în stare universităţile acestea să prevadă măcar ceea ce se vedea cu ochiul liber: declinul demografic, exodul masiv al tinerilor, etc.? Singurele lucruri cu care ne lăudăm sunt cercetările unor outsideri ai sistemului sau ale unor studenţi care câştigă medalii internaţionale şi care speră să-şi vândă patentul unei coropraţii străine. Ce altă dovadă mai bună a lipsei de calificare decât lipsa de asociativitate a oamenilor cu acelaşi profil lucrativ? Cine îşi închipuie, astăzi, că universităţile se mai pot “reforma” din interior e şi mai naiv decât cel dispus să le plătească taxă.

Dar – să nu trecem prea uşor peste acest lucru – au produs ceva şi universităţile noastre: o castă a imposturii, precum un cancer care, localizat în sistemul nervos, gangrenează întreaga societate. Precum un cancer, nu precum un parazit. Căci parazitul ştie că nu poate trăi decât pe seama celui pe care-l parzitează. Cancerul, în schimb, îşi omoară gazda. OUG 49/2014 e asemeni unui test medical involuntar: ne arată făptura diformă ce ne roade pe dinlăuntru. E aici, e primejdioasă şi a metastazat.

Distribuie acest articol

56 COMENTARII

  1. Poate ca asta e sansa, dupa atatia ani ani de reforma, peticeala si lasa ca merge si asa acum ca s-a decis sa o ingroape de tot poate o sa putem avea peste ceva timp o renastere, sigur nu s-au gandit initiatorii ca e posibil dar ei oricum nu gandesc prea mult.

    • renasterea de care spui nu are cum sa apara din interior. Si cind spun asta nu ma refer la interiorul mediului educational, ci din interiorul Romaniei. Funeriu a ramas o speranta, una ucisa de sistem. E la fel ca si in cazul clasei politice, din interior nu se poate reforma, poate o reformeaza DNA-ul. Textul suprinde un mare adevar, acesta este sistemul, e canceros, la fel ca sistemul sanitar, cel administrativ etc, etc, e Romania de azi. Singurul care merge, tiris-grabis, e sistemul privat (economic), dar si acela e destul de legat de sistem.

  2. Sa rupem pisica! Si s-o coasem la loc! Asta pare a fi joaca preferata a guvernantilor Romaniei. Decizii care multumesc pe toata lumea azi, pentru a-i ingrozi pe cei mai multi maine s-au luat pe banda rulanta de catre toate guvernele Romaniei. Chiar si camerele de la bacalaureate ale lui Funeriu i-au multumit pe cei, inca majoritari, care au trecut „bacul” intre cei 97%: in viitor vine concurenta mai mica.
    Sau imprumutul de 19 mld din 2008. A multumit atunci pe toata lumea. Nu stim maine. Numai Decizia Parlamentului de marire a salariilor profesorilor cu 50%, la finele lui 2008, nu i-a multumit pe guvernantii care pastrau banii pentru alte chestii.

    • Mai mult ca probabil că ăsta a fost raționamentul din spatele „revoltei” lui Tăriceanu împotriva legii cu 50%, banii erau puşi deoparte pentru cine ştie ce duduieli, Logane pe Poliţie cu 70000 euro sau altele asemenea. Asta nu înseamnă că întoarcerea cu 180% a lui Boc, de la „aceşti apostoli ai cunoaşterii” înainte de alegeri la „…necalificaţi, suplinitori” după ce s-au văzut cu sacii în căruţa alegerilor, ar fi fost de natură să trezească cine ştie ce efervescenţă spirituală în rândul „publicului ţintă”.

    • Spirala! Bucla fara sfarsit!

      Cele scrise de dl Maci sunt, fara indoiala, exacte. Dlui are multa, multa dreptate. Luand ca baza obiectul de activitate a universitatii, scopul lucrativ al ei s-ar realiza doar „livrand” specialisti, care sa fie cautati pe piata muncii. Cerere si oferta, cu toate aspectele ce le implica in stabilirea pretului: calitate, cantitate si surplus. Dar daca Industrie nu este, iar acolo unde mai exista nepotismul e inca regula, atunci si cererea de specialisti e mica. Si fiecare se descurca cum poate.
      Pentru o calificare adecvata, universitatile au nevoie si de contracte cu obiective economice de Profil. Cum insa numarul acestora e in continua scadere dupa 1989, iar cele care mai apar sunt axate doar pe montaj si productie, mai putin pe dezvoltare si proiectare, acestea sunt arareori interesate ca periodic sa primeasca un ajutor ieftin de la specialisti in devenire.
      De cerut specialisti buni, dar ieftini ca surogatele din fabricile de diplome, cer! Au pretentii, dar nu ofera nimic la schimb. Spirala buclucasa trebuie intrerupta undeva. Intrebarea e unde? Caci exact acolo unde se va intrerupe, vor exista cele mai mari sacrificii. Si mi-e tare greu sa cred ca cei sacrificati vor intelege aceasta.

  3. Facultatile erau deja, cand am absolvit eu, pline de oameni total neinteresati de studiu, ci doar de a obtine diploma ca sa-i faca pe plac lu’ taticu’ sau cui avea bani de la stat si vroia sa-l angajeze.

    Asa, ca diploma da bine la CV, nu putea sa-l ia la companie pe bani publici fara diploma, batea la ochi, desi probabil ar fi mers.

    Mai e oare cineva care crede ca Romania nu e o cauza pierduta?

  4. Stimate domnule Maci, este cu totul incomprehensibil pentru mine de ce dvs.- împreună cu alți distinși profesori- nu vedeți un lucru extrem de simplu. Școala- ca și noțiune generală- este despre a da. A da cunoștințe, competențe și niște instrumente care să-ți permită să te descurci în viață. Orice copil normal- care nu are probleme familiare- ar trebui să poată absolvi 12 clase și să-și ia acest bacalaureat. E de bine, e de rău ? Devalorizează această gândire bacalaureatul ? Dacă da- atunci cred că este o problemă cu gândirea unora- pentru că în mod normal orice stat ar trebui să își dorească cetățeni cât mai bine pregătiți. Revenind, bacalaureatul nu este nicăieri- din câte știu eu- un examen pentru elite. Bacalaureatul ar trebui să fie pur și simplu o confirmare a muncii comune timp de 4 ani- elev și profesor.
    Dacă începem să facem distincție între ce-a făcut PSD-ul sau PD-L în educație- doar pentru că suntem suporteri PSD sau PD-L deja dăunăm grav țintei acestei educații- adică elevului.

    • Exact in spiritul celor spuse de Dvs. v-as atrage atentia ca nici invatatul in sine, atunci cand urmezi o scoala, nu este destinat doar elitelor, dar daca acestea asa se formeaza, adica reusind sa treca examene, unde trebuie sa cautam vinovatul, la cel care respecta regula sau la cel care cauta adeziunea (politica) a celor care o incalca?
      In perioada cand eu am urmat facultatea (tehnica) era firesc sa absolve jumatate din cei care au inceput, iar in liceu procentul bun era dat de obligativitatea invatamantului, dar macar existau filtrele de parcurs oneste, admitere in liceu, treapta, admitere la facultate, care isi aveau debuseul in scoli profesionale, scoli tehnice postliceale, asa cum au fost ele!
      Mobilul sesizat de autor pentru situatia pre-Funeriu explica chiar evolutia de la situatia experimentata de mine pe parcursul meu scolar si situatia de astazi din invatamant in care decidentii actuali urmaresc castigarea adeziunii electorale sub travesti-ul democratizarii accesului la educatie prin oblojirea legislativa a lipsei de efort angajat atat didactic cat si de invatare! Din pacate la cate sedinte cu parinii am fost pentru copiii mei (la scoli bune) nu am facut decat sa particip la lungi litanii profesorale despre tristetea actului didactic, inutilitatea efortului in fata sortii crude(niciodata enuntate dar sugerate continu), lipsa de umor.
      Nu vreau sa generalizez toate acestea dar le pun si pe seama excesivei feminizari a invatamantului, si pe realitatea descurajanta a debutului in sistem a carei necorectare este acceptata tacit deb dascalii cu vechime care isi ascund situatia materiala decenta sub aceasta marota.
      Si exact aceaste atitudini s-a incercat sa fie zdruncinate printr-o abordare diferita cu scopul revigorarii motivatiei(nu doar materiale) iar astazi tentativa este sa fie absorbita toata energia generata in sistem de cei care au acceptat provocarea, exact ca in reactorul nuclear cand pentru a nu scapa de sub control reactia in lant si pentru a recastiga inertia sistemului se inneaca totul in apa grea, prin aceasta OUG emisa din evidente interese politice veroase si ale carei consecinte indestuleaza pe moment corpul de sustinatori din sistemul de invatamant manati de interesele vinovate evidentiate de autorul analizei

    • Domnul Andrei, spuneti intai functia si gradul, ca sa stim si noi!

      Sigur ca orice stat vrea oameni pregatiti. Insa nu trebuie confundati oamenii pregatiti cu oamenii detinatori de diplome.

      Bacalaureatul nu e prentru elite. Daca cuiva i se par subiectele respective ca sunt pentru elite, imi pare rau ca trebuie sa o spun, dar este pur si simplu un retardat. Subiectele sunt de asa natura incat daca ai avut o minima tangenta cu cartea sa poti lua o nota de trecere. Desigur sunt si subiecte de departajare, ceva mai dificile care sa face diferenta dintre 10 si 7, sa zicem, nu toata lumea trebuie sa ia bacalaureatul cu 10, dar orice elev corect alfabetizat ar trebui sa ia o nota de trecere.

      Bacalaureatul este o radiografie a ceea ce produce sistemul de invatamant. Un sistem care produce cam 50% rebut inseamna ca trebuie schimbat. Daca te duci in fabrica si faci 50% rebuutri te da afara. Profesorii nostri, inspectorii si toata liota din invatamant isi ia linistita salariul in continuare. Desigur putem sa ascundem aceasta realitate cu examene extrem de usoare, copiere masiva, asta si vrea legea cea noua, sa ascunda falimentul sistemului sub pres.

      Cum explicati ca un absolvent de filologie din Romania nu e iin stare sa completeze un formular de posta? Explicatia e simpla, in Romania sunt fabrici de diplome nu universitati. E de domeniul evidentei.
      Desigur nu mandatul rectorilor e de vina de situatia invatamantului, dar o limitare a mandatului incerca sa mai sparga coteriile care mentin invatamantul in aceasta stare.

      Dumneata stii ce insemna doctorat in institutiile de invatamant din vest? E o munca foarte aplicata si dura. E putin probabil ca cineva cu un job sa faca fata la un program doctoral serios. Sa vii si sa faci comparatii cu situatia care era inainte de 1989 e hilar.

      Vai de tara asta! Singura sansa e sa emigram cu toti sa rramana aici doar Ponta si gasca lui, sa vedem ce or sa mai fure.

      • Domnule Fefe n-am nici funcții și nici grade. Hai să o luăm sistematic- referitor la doctorate- stați liniștit și la locul dvs.- și înainte de 1989 și după 1989 (eu mi-am susținut doctoratul în 1996) s-au făcut doctorate foarte bune fără frecvență. Nu universitățile fac cercetare în principal. Referitor la bacalaureat nu știu de ce ideile dvs. ar fi diferite de ideile mele. Responsabilitatea principală pentru un număr mic de bacalaureați revine unităților de învățământ- care ar trebui sancționate corespunzător pentru performanță proastă. Eu personal n-aș vedea nici o problemă să avem 95% elevi cu bacalaureatul luat- pentru că, pentru Dumnezeu este un examen- nu un concurs cu număr finit de locuri. Efortul din partea școlii ar trebui însă să fie corespunzător- de asemenea și efortul din partea individului. Nu văd de ce odată admis în clasa a IX-a elevul să nu semneze un CONTRACT INDIVIDUAL DE EDUCAȚIE. Într-un astfel de contract ar trebui să fie incluse o serie de condiții minime- de exemplu promovarea fiecărui an cu cel puțin 6 sau numărul de prezențe necesare- și dl. elev și familia domniei sale să fie penalizați- în primul rând bănește- și după aceea cu exmatricularea.

        • Eu aș zice să vă uitați la clopotul lui Gauss, după care să veniți să ne povestiți câți elevi e normal să ia bacalaureatul din prima sesiune. Ăsta e aspectul pe care îl alterează Ordonanța. Mai departe, ”care or fost putori și n-or ștuduit”, n-au decât să ia bac-ul în toamnă, în vara anului următor, în toamna anului următor … și tot așa.

          95% cu bac-ul luat din prima sesiune, cum visați dvs., este un procent demn de liceele de elită, nu de liceele de nivel mediu din RO. Dar probabil doctoratul dvs nu a inclus nimic despre clopotul lui Gauss, asta tre’să să fie explicația onorabilă a faptului că 95% vi se pare acceptabil. Explicația mai puțin onorabilă, legată de veniturile dvs. personale care au legătură directă cu cei care iau bac-ul sau nu, a fost deja propusă de alți comentatori.

  5. Cu tot respectul pe care-l am față de dl.Funeriu nu mă pot abține să nu subliniez că ”rezolvarea” Funeriu a fost o măsură polițienească de mitigare a unei consecințe- niște persoane au încercat fraudarea bacalaureatului.Cauzele profunde- respectiv subfinanțarea sistemului și absența unei selecții printre cadrele didactice care să lase în meserie doar pe cei performanți- au fost evitate.
    Nu e nevoie și n-are nici un sens să transformăm bacalaureatul în lagăr de concentrare. E nevoie să răsplătim după performanță profesorii- și ar fi fost într-adevăr util ca după primul bacalaureat cu mai puțin de 70% admiși să dăm afară profesorii și conducerea din liceele care n-au reușit o performanță de peste 50%.
    În rest- nu știu cum să mă exprim mai delicat- dar sunt niște argumente care mi se par jenante apropo de OUG. Dacă învățământul superior moare pentru că un rector va avea 2 mandate și jumătate- atunci chiar avem o problemă. ”. Cursuri de pregătire la universități au existat și înainte de 1989. Doctoratul la ff era singura formă de doctorat până în 1989- și a funcționat relativ bine. Fabricile de diplome” există doar în imaginarul unor persoane care vor cu orice preț să demonstreze ceva. În realitate orice universitate normală (la cap) are intenția să își aibă activitatea certificată de cât mai mulți absolvenți bine pregătiți care-și găsesc de lucru.

    • Si considerati ca realitatea romaneasca de astazi este o realitate „normala la cap” (scolile facand parte din aceasta realitate)?
      Mai ales ca astazi comparatia „normalitatii la cap” a majoritatii elementelor realitatii cotidiene de la noi si macar din tarile EU este foarte accesibila.

      • Orice considerație, supoziție sau părere se face pe riscul propriu. Eu mă raportez la o realitate ”normală la cap”. Aș vrea să fiu extrem de bine înțeles- ce se întâmplă în societate – aici sau aiurea- n-ar trebui să împieteze asupra procesului educațional.

      • Nu. Nu mă mustră deloc conștiința- pentru că n-am de ce. Nu eu am dat niște legi cam aberante fără să mă consult cu specialiștii în educație- respectiv ISE.
        Cât despre reproșuri îmi reproșez că n-am plecat din țară în 1993- când aveam ocazia- aș fi fost astăzi profesor la Bonn.

    • Nu e in regula: dece il mai respectati pe dl Funeriu daca actiunile sale ” a fost o măsură polițienească de mitigare a unei consecințe”.
      dle Andrei George,
      eu cred ca dl Funeriu se lipseste de „respectul” dvoastra daca asa ginditi.

      • Cam mult l-ati bagat in seama astazi pe tovarasul andrei. Probabil ca nu-l stiti de pe acest forum. Profesor (sau lector) la o facultate particulara, sustinator infocat al USLinsmului si anti-basist cu certificat. Cica scrie si carti…de materialism dialectic, cred eu. Nu are traba nici cu economia si nici cu politica. Scrie frumos si spune nimic. Adik vorba searbada, vorba moldoveanului. Il uraste pe Funeriu ca i-a afectat clientela (probabil) si vine cu solutii de neinteles. Si le mai si explica pe deasupra.
        Cam mult efort (cu raspunsurile voastre) pentru un astfel de caracter.

        • Ai dreptate despre AG. I-am mai intilnit postarile si ii cunosc pornirea de ura contra dlui Funeriu.
          Dar merita din cind in cind sa i se spuna ca e gol.

        • O fi, dar dl. Andrei George are si merite pe care ma asteptam sa i le recunoasteti.
          Bunaoara domnia sa este un sustinator infocat al proiectului RMGC si al exploatarii gazelor de sist no matter what.
          Taranii romani sunt toti niste lepre si niste gunoaie, niste paraziti care stau toata ziulica si beau la carciuma banii domniei sale si, daca despre „solutia finala” nu mai putem vorbi din motive de political correctness (da’ ce buna ar fi…), atunci macar ar trebui expropriati pe scara larga, eventual expulzati pe undeva unde sa nu se mai poata opune progresului.
          Mai erau pe-aici niste suflete-pereche de-ale domnului Andrei George, parca asa-mi amintesc…

        • Bravo tovarășe ! Trebuia să spui la sfârșit și că mă condamni cu tărie și vigoare. Apropo, n-am nimic cu dl. Funeriu pentru că am fost unul din cercetătorii care și-a luat gradul I pe vremea domniei sale. În 2010 mai exact, al 4- lea din 30.

        • Ba, eu il cunosc de-aici. Aveti dreptate in ce-l priveste, raportarea lui la tot ce e legat de Basescu e cam de nivelul Antena 3. Cel mai amuzant e cand incearca sa para impartial-analitic.

          Cat despre dvs., domnule „cercetator” Andrei George v-am cautat pe Google Scholar. Am vesti proaste: nu existati.

      • Dihotomiile astea simpliste sunt un mister pentru mine. Cât despre faptul că niște copii de 18 ani sunt tratați precum infractorii din pușcăriile americane- eu zic că ar fi o temă de gândire pentru persoane mai puțin înflăcărate. Pentru că problema majoră este ce se întâmplă până în BAC.

        • Unii chiar asta sint (azi un ou,maine un bou). O stiti , dar va convine buzunarelor si orgoliului enorm (profesor la Bonn!) si va prefaceti ca le sinteti prieten,ca ii intelegeti. Chiar nu cred ca mai aveti o constiinta.

  6. V-am mai auzit numele dar nu v-am citit inca, lucru care se va schimba.
    M-ati coplesit, nu cred ca ar mai fi ceva de adaugat in conditiile unei minime decente(poate nepotismul, dar este si el vizat in context)!
    Felicitari!
    Stima!

    • Am remarcat tardiv ca sunteti lector al universitatii Oradea, iar eu fiind tot oradean si cunoscand antologicul „Eu v-am facut universitari eu va omor”, propun sa acordam o oarecare nuantare analizei de la alb-negru la cateva tonuri de gri (nu prea multe) in favoarea scolilor universitare cu traditie unde parca (cu exceptiile notabile, deja „clasice”) gustul parvenirii politice in dauna desavarsirii academice, contributor direct la starea de fapt semnalata in analiza Dvs., pare ceva mai redus.
      Cu toate acestea sunt convins ca observatia mea nu schimba cu nimic validitatea analizei Dvs.!

  7. Respect dle Maci pt curajul si onestitatea dvs! Sinteti de mare caracter (cum a spus dl prof Radu Gologan referindu-se la un fost olimpic de-al dumnealui) si acest caracter este tocmai ceea ce lipseste in aceasta tara inaintea oricarei competente profesionale. Ma tem ca doar va periclitati foarte mult si armata de zombies se vor repezi sa va anihileze. Aici nu mai exista viitor, miscam din inertie. Si vom colapsa dureros, poate atunci se va produce o ruptura ceva in noi care sa schimbe acest curs deplorabil. Excelent mottoul ales.

  8. Aveam o imagine nitel mai optimista despre invatamintul superior de la noi. Am terminat o facultate tehnica in ’91 fiind prima generatie de ingineri fara repartitii de la stat. Am vazut cum calitatea invatamintului superior a scazut si din cauza supra ofertei institutiile particulare. Acum inteleg mai bine cit de grava e problema. Inainte de ’89 locurile la facultati acopereau un procent de maxim 20% dintre toti absolventii de liceu, atit, nimic mai mult. Nu stiu procentul astazi.

  9. Trist dar ingrozitor de adevarat. Sunt niste lucruri pe care le-am observat si eu, dar nu as fi putut sa le descriu niciodata cu atata acuratete.

    Problema este ca aceasta impostura generalizata e pe placul tuturor: tinerii obtin o diploma oarecare si „intra in randul lumii”, parintii au cu ce sa se lauda si pot sa-si aranjeze copiii pe o sinecura pe la stat, profesorii isi iau banii, inspectorii/ministerul isi iau dreptul …

    D-le Maci, dumneavoastra sunteti singurul care striga ca imparatul e dezbracat.

    Ar fi interesant de discutat cat va mai tine mascarada asta nationala. Parerea mea este ca lucrurile se vor prabusi brusc, atunci cand nu vor mai exista resurse de vandut, oameni harnici de impozitat, firme de jumulit.

  10. Domnule Maci, dar in Ro nimeni nu are nevoie de absolventi bine pregatiti! De aceea, aproape toti elevii buni pleaca la studii sau la munca afara din Ro.
    Termenul de „bine pregatiti” a devenit relativ. Nu am vazut nicaieri nici un studiu in care sa se defineasca/redefineasca ideea de „bine pregatit” din prisma angajatorilor actuali.
    Cateva exemple:
    – absolventi de Economie (orice ramura), incearca sa se angajeze. Ce le cere angajatorul? Sa stie ce este o balanta contabila, ce inseamna o factura, campurile unei facturi, deconturi permise, nepermise samd. Se invata acestea la Facultate? Da, dar doar sub forma de teorie. Aplicarea in practica se dovedeste de cele mai multe ori dezastruoasa, stresanta si pentru angajator si pentru angajat.
    – absolventii de Filosofie (ca tot sunteti in domeniu), incearca sa se angajeze. Ce le cere angajatorul? Dar cine este angajatorul? Ce folosesc acesti absolventi din teoriile invatate? (Sa nu imi spuneti ca se poate trai doar din cultura generala!).
    – absolventii de medicina (orice ramura), incearca sa se angajeze. Ce le cere angajatorul? De cele mai multe ori interventii stricte, la nivel de asistenta generalista. Restul cunostintelor invatate/tocite? Poate peste 10-20 de ani cand seful de sectie le va permite si lor sa interactioneze cu bolnavul. \
    – si exemplele pot continua.

    Problema in Ro este ca invatamantul functioneaza fara o corelare cu piata muncii. Toceala depasita, poezii aberante, teorii inutile. Angajatorul are nevoie de varuitori experimentati care sa stie ca varul cu teflon este pentru exteriorul cladirilor si protejeaza de ploaie. Se invata asta la scoala? Nicaieri!

    Scoala din Ro traieste in fantasmele ei, rupte de realitatea cotidiana. Asta este problema Scolii. Nu ca peste 70% din cei care s-au inscris la bac l-au luat sau nu. Nici macar nu stiu cum sa interpreteze acest fapt, daca este de bine sau este de rau.

    • Domnule Stefan, sper sa nu mi-o luati in nume de rau, dar cred ca opinia dumneavoastra sufera de cateva confuzii pe care le-am mai vazut. Din lista de exemple pe care le dati, rezulta ca dumneavoastra cereti ca universitatea sa pregateasca meseriasi. Pentru pregatirea de meseriasi nu este nevoie de studii universitare, pe vremuri existau scolile postliceale, acum se numesc studii aplicative. Am vazut in lista dumneavoastra ce asteptati de la studiile filosofice: „- absolventii de Filosofie (ca tot sunteti in domeniu), incearca sa se angajeze. Ce le cere angajatorul? Dar cine este angajatorul? Ce folosesc acesti absolventi din teoriile invatate? (Sa nu imi spuneti ca se poate trai doar din cultura generala!).” Nu sunt in masura sa va dau un raspuns referitor la acest exemplu, ma voi margini sa spun opinia unui profesor de filosofie de origine romana de la o universitate buna din Statele Unite: absolventii de filosofie isi gasesc repede angajatori dornici sa-i angajeze pe considerente care privesc exact bogatia de cultura si flexibilitatea in gandire. In plus completez cu un alt contraexemplu din domeniul meu, matematica. Predau matematica la o universitate internationala (nu din Romania) de unsprezece ani si doar mai putin de o treime dintre absolventii nostri continua cu studii postgraduale de matematica (masterat si doctorat) in directia unei cariere academice. Ceilalti, aproximativ doua treimi, isi gasesc relativ usor de lucru in industrie, banci, institute financiare. Motivele pentru care mare parte dintre absolventii nostri sunt preferati de acesti anajatori nu au legatura cu cunostintele absolventilor de care au stricta nevoie pentru aceste activitati, mai precis, sunt cel putin doua: primul este ca au baza matematica pentru a aborda activitati care cer cunostinte matematice iar al doilea este ca, prin studiul matematicii, capata abilitati de mare flexibilitate in gandirea abstracta.

      Pe de alta parte, va rog sa nu ma intelegeti gresit: sunt perfect de acord ca sistemul de educatie din Romania este, din pacate, in suferinta profunda si grav afectat de tarele enuntate de domnul Maci. Observatia mea se refera strict la faptul ca „bine pregatit” este un concept foarte delicat al carui inteles trebuie foarte atent folosit, ca sa nu dam cu bata in balta.

      • Permiteti-mi sa fac doar o observatie la cele scrise de Dvs, cu care de altfel sunt de acord.
        Dl. Stefan in confuzia dansului simte totusi un lucru foarte corect care reprezinta aberatia majora generata de invatamantul din RO: in mod normal structura absolventilor unei generatii trebuie sa aiba o forma aproximativ piramidala cu absolventii formelor academice de pregatire in varf(adica in numar limitat) si absolventii formelor aplicative de invatamant la baza.
        Priviti situatia de astazi din RO piramida este total deformata si inversata. De ani de zile absolventii scolilor de meserii dobandeau si o diploma de bacalaureat(pana la aparitia camerelor de supraveghere) care le deschideau accesul spre inflatia de diplome oferite de invatamantul superior si avand ca urmare o lipsa tot mai acuta de muncitori calificati pe masura ce productia industriala s-a mai consolidat. Urmarea perversa este ca nici formarea de maistri nu mai este sustenabila (nemaitinand cont si de tara mostenita din socialism al acesteia, caracterul mai mult formal al pregatirii). Ori in domeniile mentionate „mentoratul” practic este esential si dupa un deceniu de cuasidesfintare al acestor forme de pregatire nu vad unde s-ar putea gasi instructori competenti (bineinteles daca ar dori cineva asta) Urmarea imediata este ca de exemplu in foarte multe activitati industriale de asamblare-montaj delocalizate din occident sunt folositi inclusiv absolventi de invatamant superior pe post de manipulatoare umane.
        Despre fostele scoli tehnice postliceale ce sa mai spunem? Ele se adresau unor tineri care se simteau atrasi de o specialitate practica, dorind sa urmeze o meserie foarte concreta. Ori in ultima vreme au fost acordate diplome de tehnicieni absolventilor din fostele licee industriale rebotezate colegii tehnice care nu mai urmeaza nici cei cinci ani de pregatire din trecut si au o programa aproape suprapusa peste liceul teoretic (tot clase de informatica samd)
        Apoi urmariti cifrele de scolarizare de la licenta si de la masterat din universitati: daca acestea sunt practic egale ce sens a mai avut fragmentarea ciclului de invatamant in cele doua elemente, mai ales ca structura formei de pregatire de licenta este foarte focusata in privinta masterului care poate fi urmat in continuare, practic neschimbandu-se aproape nimic in structura pregatirii de dinaintea introducerii modelului Pisa.
        Iar principala, fundamentala, problema a invatamantului o constitue faptul ca necesarul exagerat de clienti platitori creat cu vinovatie de fabricile de diplome a eliminat total stimulentul pe care ingradirea succesiva a accesului(filtrarea, selectia) spre fiecare treapta de formare superioara il dadea studiului individual, facand ca astazi elevii sa se prosterneze mai mult in fata procesului de invatamant decat sa participe la el.

      • Domnule Consonant, admit ca pot fi confuz.
        Toti studentii pe care ii cunosc, plecati la studii afara, vorbesc de aplicabilitatea studiilor si internshipuri obligatorii anuale. Care de cele mai multe ori se prelungesc cu un job la firme.
        (Sunteti un privilegiat, raportat la universitarii din Ro, pentru ca va vedeti studentii integrati pe piata muncii in domeniul pentru care s-au pregatit sau in domenii conexe care au nevoie de abilitatile lor.)
        In acest sens vorbesc de pregatirea de meseriasi. A sti ca student aproape exact ce inseamna viata de dupa Facultate. Dar si a gasi un job in domeniul in care te-ai pregatit.
        Poate corect ar fi fost sa spun ca scoala din Ro nu scoate absolventi adaptati la piata muncii?
        Sunt confuz, admit, si pentru ca punerea unui diagnostic invatamantului este foarte dificila.
        Dpdv al Scolii, ea isi face inca meseria clasica, cu programele incarcate, pline de notiuni abstracte. Dpdv al absolventilor, ei inca isi fac datoria. Exista zecisti, olimpici, copii care invata foarte bine, studenti eminenti, copii pasionati.
        Cred ca problema apare DUPA terminarea Scolii/Facultatii. Nu exista in Ro zona care sa ii preia pe acesti absolventi de top.
        Da, termenul „bine pregatit” este relativ. Relativ la Scoala si relativ la Angajator. Sunt doua sisteme de referinta care nu s-au pus deacord.

  11. :) dormiti linistiti cetateni ai romaniei, noi (pleava societatii, hotii si minciosii) avem grija de voi ! ca de obicei piata va decide cind nu va mai fi ramas nimic pe taraba. un deja vu de 25 de ani. au vazut o si minerii (nimic jignitor la adresa respectivei bresle) dar dupa ce au fost scosi afara de sub paminturi, si li s a inchis mina. o vor vedea o si parintii acestor justin beaveri autohtoni dar mai tirziu, cind toate masteratele si doctoratele cumparate le vor fi de folos odraslelor doar sa si poarte sepcile cu cozorocul la spate. sarlatanii se folosesc azi de unii si miine de altii. protejeaza lenesul pentru a inchide gura celui harnic. pe cel vicios il asmute impotriva celui merituos. invrajbeste si dezbina. manageriaza si legifereaza. partidul si conducatorul. in tot si n toate. spre viitor in zbor, cu oameni calificati si devotati. nu i departe vremea cind toti vor fi academicieni (in toate stiintele) si generali cu patru stele.

    • Personajul „Andrei George” este un troll anti-reformă, favorabil acțiunilor psd, bine informat și adaptat așteptărilor publicului contributors. Un manipulator cu valori sovietice (din URSS vine modelul cu universitățile în care nu se face cercetare – care astfel își pierd statutul de universități și devin simple școli de stat, de producere a elitei necesare statului). Doar un antioccidental convins poate susține că universități nu au ca misiune și producerea cunoașterii, ci doar transmiterea ei.

      Cât despre textului d-lui Maci, un strigăt de disperare dintr-o universitate de provincie. De la București lucrurile se văd mai puțin negre, dar nu cred că centrele mari pot rezista mult timp într-un corp lovit de cancer terminal.

      Sistemul de educație seamănă azi mai mult cu un grup infracțional organizat (GIO) având drept scop risipirea banilor publici maximizată prin reglementări cu dedicație, decât cu un grup de organizații care prestează servicii publice de formare a resursei umane. Se dorește transformarea GIO universitar în simple școli de stat controlate politic de post-comuniști, practic o revenire la regimul comunist sub mască democratică. Asta implică eliminare tuturor celor care gândesc autonom și produc cunoaștere, practic decuplarea sistemului universitar românesc de cel occidental. Politica PSD e pe modelul de azi din Rusia, cu scopul controlului total prin mijloace administrative și financiare al potențialilor oameni cu gândire liberă din spațiul academic.

      • Trolește, să facem întâi școală- dle. Iordache. Să facem o școală bună- inclusiv la dvs. în Universitate, să aveți mii de studenți din exterior care plătesc să facă școală la dvs. Și după aceea mai discutăm dacă e cazul și de cercetare.
        Din păcate la ora actuală și la momentul când nu suntem în stare în universitățile noastre să facem măcar școală de nivelul Turciei- să nu mă duc mai departe spre idealuri precum Slovacia- noi suntem mai cu moț și credem că putem face și nu știu ce cercetare performantă. Nu se poate din păcate.
        Altfel mă doare sincer faptul că dvs. considerați că se aruncă banii pentru educație. E exact viziunea băsistă asupra lumii- mai bine un stat de tinichigii și chelneri. ”Produc cunoaștere”, ”simple școli de stat”…ar fi bine să reușim să avem simple școli de stat foarte bune…

        • Si cum o sa faceti, in afara ca taiati toti banii de cercetare pentru universitati ? Interziceti prin lege profesorilor de la universitati din Romania sa mai aplice proiecte FP7 sau NATO sau de la fundatii private europene? Scoateti Ro din UE si NATO ca sa aiba cativa mai multi studenti straini, de unde nu se stie, si profesori fara articole ISI? Sau bagati la puscarie pe cei care obtin contracte de cercetare? Sau taiati 10% din salariu la fiecare texte neplagiat scris de un profesor universitar? Care ar fi planul? Implementati un pic de Orwell in Romania ca in anii 50?

          Nici un student strain nu vine intr-o universitate fara cercetare domnule trol, cativa rataciti de prin orientul mijlociu. Sau vreti sa aduceti din tarile prietene carora sa le faca tezele asistentii si lectorii romani cum povestea seful meu de la biologie ca era pe vremea lui Ceasca (mi-a si dat teza unui arab si lucrarea unui mexican ca model, scrise cap coada chiar de dansul la ordinul sefului de catedra, coordonatorul oficial comunist academician) ?

          Nimeni nu e capabil sa predea in ziua de azi cunoasterea fara sa stie cum se dezvolta cunoasterea, adica fara sa faca cercetare. Va pierdeti timpul, incercati sa reconstruiti o lume care nu poate exista, care falimenteaza in mod necesar.

          ganduri bune,

          • Domnule Iordache- a vorbit cineva despre scoaterea României din NATO sau UE ? Evident că dacă doriți neapărat pot găsi și eu cine știe ce fel de acuzații- are vreun rost să intrăm în detalii ? Să mai aplice ”pentru” cred că e mai exact și nu, pentru proiecte Horizon 2020 (FP7 s-a cam terminat un pic- ar trebui să știți asta) fiecare este liber să aplice. Pe de altă parte nu consider că universitățile- care sunt finanțate de la stat- ar trebui să intre peste fondurile de cercetare ale institutelor naționale- dacă dvs. aveți vreo problemă cu asta vă rog să detaliați. Rezultatele din acest an de la competiții- atât de la SEE cât și de la Parteneriate sunt o dovadă clară că fondurile sunt furate- ca să folosim un termen dur dar exact- prin recurgerea la ”experți străini”- despre care nu ni se spune cine sunt și ce expertiză au- dar trebuie să ne ridicăm în picioare în fața lor pentru că sunt ”experți străini”. Și uite-așa a ajuns UBB-ul să câștige 4 proiecte din 7. Dle. Iordache- ați lucrat vreodată cu statistici- mă refer la statistici reale ? Care este posibilitatea ca din 200 de concurenți aceeași universitate să ia 60% din proiectele câștigătoare ?
            Altfel, dle. Iordache- spuneți lucruri nostime. Probabil că toți studenții străini de pe vremea lui Ceaușescu erau marțieni deghizați – nu ?

        • Si pt completarile foarte clare la articolul dlui Maci. In provincie dezastrul este si mai mre, intr-adevar. Nu cred realist ca exista salvare. Vocile dvs vor fi inghitite.

  12. Un amendament, domnule Maci. Să știți că pensia unui ofițer, chiar superior, nu este nici pe departe atât de mare cum credeți. Întâmplător, aparțin acestei categorii, așa că știu ce spun. Cu aceeași simpatie. Am distribuit acest articol, și altele ale dvs., articole cu care sunt de acord, pe mai multe forumuri pe care sunt membru.

  13. „Dictatura profesorilor”
    Da, suna putin propagandistic si tare manipulator dar asa se vad lucrurile.
    Poate am sa dezvolt subiectul, ganditi’va la momentul ales pentru promovarea OUG, la satisfactia nedisimulata a majoritatii dascalilor care, totusi, mai asteapta si „reperarea integrala a onoarei ” ei: adica sa fie ca inainte! Si o va obtine…

  14. Absolut!
    Sa se gaseasca solutiile pe care le-au gasit in Armata RSR-NATO.
    Mai tineti minte cum ofiterii lui ceausescu umblau dupa voi cu arcanul, dupa mai bine de 16 ani de la data in carea si-au impuscat tatucu?
    Asta inseamna stat nefunctional…
    Asa arata un stat fara viitor!

    (poi, daca cei nascuti si ramasi in Ro au scazut la jumatatea cohortelor obtinute dupa Hotararea Consiliului de stat sin 8 Martie 1984, iar noi am devenit cu toti cetateni europeni, de ce ar dori cineva sa mearga la Universitatile noastre pline de inertii si retele profesori EMINENTI de pilosi, iar nu la Sorbona, OXford, Stanford, Harvard si Cambridge?

  15. Ca si in alte ocazii, domnul lector Maci face o analiza patrunzatoare și pertinenta. Foarte interesanta si plauzibila si opinia domnului profesor Iordache. Eu insumi fac parte din sistemul universitar (din provincie) si stiu foarte bine ce vorbesc.
    Există realmente practici de tip mafiot, după un model sovietic, iar cei care au acaparat puterea se folosesc din plin de acestea. Impostura este omniprezenta mai ales la nivelurile superioare.
    Reforma din interior este intr-adevar o iluzie din trei motive: a) pentru ca nimeni nu renunta de bunavoie la putere, b) pentru ca intrarea in sistem este bine controlata si c) pentru ca cei care gandesc liber sunt hartuiti, marginalizati si agresati si sfarsesc prin a pleca. Iar fortificatia asta este foarte bine alcatuita.
    Dar, tocmai de asta, NU cred ca atacul direct este o idee eficienta. Pentru a cuceri cetatea asta trebuie gasite modalitati indirecte, prin invaluire, subtile. Altminteri, atacul direct e prea slab si nu face decat sa ii puna in garda, ceea ce duce la intarirea defensivei – parerea mea. Sa cautam deci mijloace indirecte dar eficiente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro