Mai sunt foarte puține zile până la data de 23 august. Ziua în care se vor împlini 74 de ani de la actul istoric al cărui arhitect principal a fost Regele Mihai care, în colaborare, cu șefii partidelor istorice, cu alte elemente democratice, cu apropiați din cercurile Palatului au pregătit și dus la bun sfârșit ieșirea României dintr-o alianță militară ce s-a dovedit complet nefastă.
Nu știu, la această oră, cum și în ce fel va fi marcată aniversarea unui moment istoric care între 1945 și 1989 a fost însușit, privatizat, schimonosit, siluit, folosit în folosul propriu de comuniștii români. Care vreme de 44 ani i-au spus în toate felurile, ba întoarcerea armelor împotriva Axei, ba eliberarea României de sub jugul fascist, ba insurecție națională antifascistă, ba- culmea falsificării unii fapt istoric!- Revoluție de eliberare națională antifascistă și anti-imperialistă. Răstălmăcindu-i implicit semnificația și valoarea. Trebuie spus deopotrivă că nici din 1990 încoace ceea ce s-a întâmplat la data de 23 august 1944 nu a avut parte, din păcate, de tratamente cu mult mai bune, de evaluări istorice corecte, foarte adesea din dorința de a aduce acuzații profund nedrepte principalului autor al evenimentului- Regele Mihai.
Cei 74 de ani care s-au scurs de la 23 august 1944 se împlinesc în contextul tragicei absențe a Maiestății Sale, Regelui Mihai. Este primul 23 august de la moartea Regelui și măcar acest lucru ar trebui să îndemne la reflecție.
Firesc ar fi ca aceasta să aibă loc pe două planuri, unul strict istoric, cel de-al doilea din perspectivă morală. Aceasta din urmă neputând și neavând dreptul de a scăpa din vedere felul în care s-a comportat și și-a făcut simțită prezența în viața cotidiană a țării Casa Regală. O reflecție care, dacă se vrea a fi cu adevărat onestă, nu poate scăpa din vedere o chestiune care mie mi se pare esențială. Și anume în ce măsură mai avem astăzi, cu adevărat, o Casă Regală sau numai o Familie Regală ori care se reclamă a fi astfel, câtă vreme ea se dovedește măcinată de contradicții și de controverse, sau doar un simplu ONG. Menit, dar care și acceptă, cu ceea ce se cheamă mauvaise conscience, să facă figurație specială. Un ONG condus de doamna Duda Margareta și de domnul Duda Radu, care, contra unor subvenții și stipendii mai mult decât consistente, cauționează deloc onorant și nicidecum spre cinstea lor, acțiunile alianței PSD-ALDE.
Spun și scriu toate acestea sub impresia neplăcută a reacției întârziate, slabe a Custodelui Coroanei în contextul evenimentelor dramatice și al violențelor extreme care s-au consumat în ultimele zile ale săptămânii trecute la București, dar și în multe alte orașe ale țării. Prudența nelalocul ei a Principesei Margareta poate fi lesne interpretată ca un semn de complicitate între Familia Regală ori ceea ce se auto-intitulează astfel și coaliția PSD-ALDE. O complicitate nedemnă, cumpărată, în totală discordanță cu felul în care putem presupune că ar fi reacționat Regele Mihai dacă Dumnezeu i-ar mai fi îngăduit să fie în viață.
Ieșirea la rampă a Casei Regale, mai promptă, mai fermă, mai puțin preocupată să nu deranjeze guvernul ar fi fost cu atât mai necesară cu cât violențele de săptămâna trecută au început în contextul Mitingului Diasporei. O Diasporă din care însăși Casa Regală a fost obligată să facă parte nu numai între 1948 și 1989, ci și mulți ani după aceea. Exact de conducătorii politici ai FSN-lui, strămoșul PSD-ului de astăzi, partid de esență comunistoidă, totalitară condus de indivizi care seamănă teribil cu Gheorghe Gheorghiu-Dej și Petru Groza.
Custodele Casei Regale ar fi avut, cred, obligația să-și amintească faptul că părintele Domniei Sale a fost silit să semneze samavolnicul act de abdicare sub amenințarea revolverului aflat la dispoziția mâinii criminale a lui Gheorghiu-Dej, omul Moscovei, a lui Petru Groza, ca și sub aceea a măcelăririi tinerilor care ar fi fost gata să manifeste și să ia poziție în sprijinul Maiestății Sale, așa cum au mai făcut-o în anii de dinainte. Nu a făcut-o. Custodele a preferat tactica învăluirii. Refugierea într-un apolitism de fațadă. Cu consecințe de imagine nu tocmai favorabile.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro
18 COMENTARII
LĂSAȚI UN MESAJ
Sprijiniți proiectul Contributors.ro
Carti noi
Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici
Carti noi
Carti
- O carte despre regretatul istoric Mihnea Berindei în care veti gasi și inventarul Colecției Berindei. Descarca gratuit volumul.
- Vezi: Dezbaterea „Mihnea Berindei: un luptător pentru drepturile omului și democrație”
După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici
Cumpara cartea
Esential HotNews
contributors.ro
Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Am fost monarhist. Si din convingere, si fiindca am crescut cu povestirile parintilor despre regi si regine in Romania, si fiindca ar fi fost umpic ipocrit altfel, cand am cerut cu manuta mea sa devin supusul Reginei Elizabeta II. Dar dupa moartea Regelui, coroborata cu exoflisirea (vorba Catavencilor) lui Medforth Mills, nu consider ca a mai ramas subiect de discutie. Sa te astepti la o atitudine civica, lasand la o parte politica, de la ruina Casei Regale e nici macar wishful thinking, e din categoria fictiunii bubulo-reptiliene. Eu zic sa ne vedem de viata, am avut ocazia cand Mihai Rex era in viata si relativ tanar, nu ne-am vandut tara, okay, moving on.
Eu n-am fost monarhist. Am crescut cu poveștile bunicilor din Bucovina, care trăiseră și vremurile împăratului Franz Josef, dar și vremurile regelui Ferdinand. După părerea lor, aceia erau regi și împărați adevărați, în timp ce restul celor care au urmat erau de toată jalea. Sau de toată jena, cum am spune astăzi. Istoria post-1989 le-a cam dat dreptate bunicilor.
Categoric perspectiva contemporana e greu de contestat, dar perceptia poate depinde si de alti factori. Ai mei stra-bunici ambii ofiteri de cavalerie, ambii morti in razboi, iar familia mamei dintr-o zona in care Regina Maria a facut mult bine. Bineinteles mi-au spus ai mei si de Carol, cum pierdea Pelesul la carti, pe care guvernul il rascumpara ca sa-i ofere un cadou frumos de ziua lui – padure fara uscaturi… Chiar si asa, parca nu l-as da pe Ferdinand contra Ferenc Joska, care cu toata longevitatea lui n-a reusit sa rezolve mai nimic din problemele imperiului in afara de a ii pacifica pe unguri dandu-le un lat mai lung. In rest, Sisi, fiul ala care nici acum nu se stie cum a murit cu pustoaica aia de sapspe ani, in schimb a strans surubul in Bosnia pana cand bum, Saraievo. Si sa nu uitam, Joska a primit un imperiu puternic si bogat, Ferdinand, nu tocmai.
Niște învățători dintr-un sat din Bucovina nu aveau nicio treabă cu ungurii și cu concesiile primite de ei, Bucovina ținea de Viena, iar pentru ei vremurile lui Franz Josef fuseseră vremuri de o nemaivăzută prosperitate și liniște. Pentru că asta contează într-un imperiu, modul cum trăiesc oamenii, nu ce făcea împărăteasa Sisi sau ce amantă avea Rudolf, fiul împăratului.
Viziunea asta modernă e o viziune de tabloide, iar în Bucovina imperială nu existau tabloide. În Bucovina imperială apăruseră trenurile și lumina electrică, asta era ceea ce conta pentru niște oameni care până atunci își țineau orele la școală doar la lumina zilei și își făceau acasă treburile la lumina lămpii cu gaz.
Ferdinand era altceva, Ferdinand era regele României, iar visaseră întotdeauna ca Bucovina să fie în România. N-ar fi plecat din Bucovina ca să trăiască în Vechiul Regat, așa cum nimeni nu pleacă azi din România ca să trăiască în R.Moldova, dar o Bucovină care să facă parte din Regat li s-a părut întotdeauna de dorit, chiar în vremurile bune ale lui Franz Josef.
Sigur ca Romania trebuia sa aibe si asistati social de lux, daca partidul care de 74 de ani distruge Tara si ajuns cu activul de partid la ultima treapta de degenerare e mereu votat, ca el sa se ingrijeasca de nevoile celor saraci si fara sperante.
Batrinul Mihai, famelie mare, hramesita si fudula a avut ultima lui izbinda istorica: i-a asigurat traiul de lux pe urmatorii 99 de ani, inainte de a da coltul si de a-l face pe Batiuska Ilici fericit: a crapat inaintea lui, comunismul a invins si pe plan longeviv, capitalismul putred si avar. Ca romanii saraci, adica pulimea proletara socialista, vor asigura traiul indestulat al infrintului dujman de clasa, a devenit subsidiar, acum, ca doamna Margareta s-a unit in casatorie cu un fiu al securitatii criminale, l-a facut print. In fond, pe vremuri, toti domnii locali isi insurau/maritau odraslele cu fii/fiice de domni ai/ale altor Tari. Se consfiinteau, astfel, aliante teritoriale, garantate de cele matrimoniale.
Cam asa si-a maritat si Mihai prima nascuta, mostenitoarea. Cu un pulica, un pamintean, un roturier. Sa se bucure bonjur popor de faptul ca, uite dom`le, s-a coborit la nivelul nostru, a renuntat la puritatea singeluli albastru si mai e si unsa al lui Dumnezeu.
Bucurati-va, asadar! Printul si doamna Duda, chiar daca n-au asigurat continuitatea de singe propriu la tron, au inca alte patru posibilitati ca familia regala sa ramina, inca vreo 99 de ani, asistata de lux a poporului roman. Are, in fine, traiul pe neneaca, pe care si-l dorea dintotdeauna. Fiindca afost in firea lucrurilor, asa stiau ei, de la fostii regi ai Romaniei.
Mai toti fostii regi din Europa centrala, care si-au pierdut tronurile dupa venirea ciumei bolsevice peste tarile lor au facut, in exil, ceva din ei si urmasii lor. Numai Mihai al Romaniei, scremindu-se cumplit sa aiba un mostenitor masculin, a dat istoriei cinci fete ramase la stadiul de „sunt printesa, poporul trebuie sa ma hraneasca, fiindca am singe albastru”. Cinci nulitati vesnic nemincate, fara vreo legatura cu Tara, pe care tatine sau zice ca a iubit-o.
Casa regala, autodenumita asa in vremea Republicii Romania, e condusa de printul si doamna Duda. Asta e!
Exceptional ! Pasional, dar argumentat !
O singura observatie: „Asta e” miroase a resemnare mioritica ! Sper ca e numai o incheiere, pentru ca n-ar mai fi nimic de adaugat.
Casa Regala a Romaniei?
De cind o Republica are casa regala?
Aceasta struto-camila cred a fi unica in lume.
Vorba lui @ Mitzu Beciuklistu`,
Romania e galantoana: pe linga asistatii social in slapi, trebuie sa avem si „asistati social de lux”. Ca ce treaba are Statul? sa dea stipendii unor mocofleti.
Odele la adresa regelui Mihai sint complet deplasate. Omul a fost un gaz inert, a trecut istoria pe linga el si, din cind in cind, l-a bagat in seama. Sa vorbim acum despre „Casa Regala” e o gluma. Am dubii ca e una buna.
„Custodele Casei Regale ar fi avut, cred, obligația să-și amintească faptul că părintele Domniei Sale a fost silit să semneze samavolnicul act de abdicare sub amenințarea revolverului aflat la dispoziția mâinii criminale a lui Gheorghiu-Dej, omul Moscovei, ca și sub aceea a măcelăririi tinerilor care ar fi fost gata să manifeste și să ia poziție în sprijinul Maiestății Sale, așa cum au mai făcut-o în anii de dinainte. Nu a făcut-o. Custodele a preferat tactica învăluirii. Refugierea într-un apolitism de fațadă. Cu consecințe de imagine nu tocmai favorabile.”
Domnule Morariu, actul de abdicare a fost ,este si ramine nul in veacul vecilor amin.
Sa ne dam cu parerea dupa 74 de ani de ce Custodele nu retraieste acele momente, este cam mult. Cine traieste in trecut se condamna singur sa retraiasca momentele acelea incontinuu.
Cat timp exista urmasi ai Regelui si exista un Custode, Monarhia traieste.
Este doar de datoria romanilor sa isi aduca aminte si sa faca ceva atunci cand vor considera ca este necesar. Romanii au mai trecut prin astfel de clipe nu tocmai usoare.De fiecare data au reusit sa se ridice la exigentele cerute de acele momente.Suntem un neam puternic.
Cred ca s-ar putea incepe cu o statuie ridicata Reginei Maria si Regelui Ferdinand, personalitati fara de care Romania nu ar fi existat in forma actuala astazi.Si completarea cartilor de istorie cu adevarul istoric.
Este rusinos faptul ca oamenii care au muncit efectiv ca noi toti sa fim Romania nu au nici macar un monument in Bucuresti.
Comentatorii care ataca persoane care fac parte din familia Regala nu fac decat sa repete aceleasi povestiri care le macina existenta inutil . Datul cu parerea in chestiuni care nu te privesc se numeste „bagat in seama”. Egal cu zero barat.
Minimul bun simt spune ca nu poti arunca povesti aiurea despre persoane pe care NU le cunosti.
Nu ma astept sa aprobati postarea comentariului si precizez ca nu am pasiuni pentru monarhie.
Asta ca sa fie clar pentru orice imbecil care se va simti obligat sa isi dea cu parerea la ceea ce am comentat.
Iata, stimate domn, eu sint un „imbecil care se va simti obligat sa isi dea cu parerea la ceea ce am comentat”. Ma bucur ca v-ati putut forma o parere despre mine fara a citi un cuvint din ceea ce am de spus. Apropos, cine v-a desemnat detinatorul adevarului absolut? De ce toate opiniile trebuiesc judecate si categorisite apriori de dvs?
In fine … problema in sine este de fapt foarte simpla. De ce considerati actul de abdicare a fi nul?
Pentru ca exista niste consideratii colaterale de ai obtinut cu forta?
Pai daca e asa, exact aceeasi motivatie ar putea s-o prezinte si familia Cuza? Sa nu uitam ca accesul la tronul Romaniei a dinastiei de Hohenzollern s-a product tocmai in baza unui act de abdicare obtinut in conditii oarecum similare. E numai un examplu din multele pe care le avem in istoria tarii.
Cu am spus, solutia era foarte simpla. Regele Mihai nu semna actul de abdicare, il impuscau comunistii si in 1990 principesa Margareta ar fi putut spune: stiti tata n-a abdicat niciodata. Iar cererile Casei regale ar fi avut greutatea juridica si morala necesara.
Asa acest act, juridic pina la urma, isi produce efecte, vorba dvs, „in veacul vecilor amin”.
Cit despre legatura foarte strinsa intre atitudinea Casei regale si stipendiile venite de la guvern, mi-e teama ca este atit de evidenta, incit numai cei rauvoitori nu o vad. Si nu este prea mare lucru de comentat …
…va să zică oricine „își dă cu părerea” la ce a scris ‘utilizator’ e un imbecil… Chiar dacă ar scrie „de bine”?!?
Cu umilință și frică față de aprigul ‘utilizator’ voi scoate în evidență crezul acestuia:
„Cât timp există urmași ai Regelui și există un Custode, Monarhia trăiește.”
Câtă rigoare în acest comentariu! Da’ dacă vreau să-mi dau cu părerea asupra custodelui actual al coroanei tre’ să-l cunosc „personal”? Din cum se comportă, din ce scrie și citește în public „nu se pune”? Dacă nu, atunci poporul român nu mai are vreo șansă. Cel mult slujbașii de la Săvârșin…
Stimate d-le profesor,
In evaluarea pe care o faceti, aici, actului istoric de la 23 august 1944 se vede, limpede, ca nu sunteti…”in chestie”. In ciuda unor bemoluri de circumstanta (mai bine zis, de fatada), transmiteti cititorului neavizat clisee prin nimic justificate documentar din punct de vedere istoric (dar, de ceva notorietate in spatiul nostru public, la inceputul anilor ’90), referitoare la regele Mihai. cel pe care dvs. il caracterizati drept „arhitectul principal”, apoi, mai jos, „principalul autor al evenimentului”. Despre august ’44, o bogata si convingatoare – prin forta documentului de arhiva – literatura istoriografica romaneasca (stintifica, academica), din ultimii, sa spunem, 20 de ani, va infirma cu totul mult prea grabitele asertiuni. Va invit, cu respect, pe dvs. si pe cei care va citesc pe aceasta platforma de comunicare, s-o consultati.
Astfel, de pilda, se va vedea – intr-un caz anume, invocat de dvs., privind abdicarea fortata a suveranului, la 30 decembrie 1947 – ca nu Gheorghiu-Dej, cu toate multele si marile lui pacate dobandite ulterior, cand a condus discretionar tara, ci dr. Petru Groza – care, adresandu-se, cinic, reginei-mama, Elena – a fost, la Palatul Elisabeta, in acea dramatica imprejurare, omul cu revolverul, in speta, un Browning automat (detalii, in cartea clasica a lui Arthur Gould Lee, Coroana contra secera si ciocanul, tradusa si la noi, in 1998). Cat despre „macelarirea tinerilor” (asa-zisa amenintare a lichidarii a o mie de studenti, daca regele nu semna abdicarea), e bine de stiut ca, nici astazi, nu exista probe documentare irefutabile care sa sustina afirmatia. Cand i s-a prezentat actul de abdicare – suveranul cerand 48 de ore pentru a-l studia -, regelelui i s-a spus de catre acelasi Groza (ceea ce era, desigur, o amenintare voalata):”Daca nu vom avea curand semnatura dv., se vor ivi neplaceri”. Nimic altceva!
Constat – cu parere de rau -, si in situatia de fata (actul de la 23 august 1944, abdicarea silita a regelui Mihai), cata dreptate avea Constantin Noica: la noi, chiar si printre intelectualii de valoare, opiniile se formeaza „lautareste”, „dupa ureche”. Marele istoric Florin Constantiniu (1933-2012) comenta astfel fenomenul remarcat de Noica: ”Putini sunt care citesc si – in consecinta – se pronunta in cunostinta de cauza si multi, cei mai multi, sunt cei care vorbesc „.
Completarea citatului din finalul comentariului meu:
„Putini sunt care citesc si – in consecinta – se pronunta in cunostinta de cauza si multi, cei mai multi, sunt cei care vorbesc “.
Din păcate, în România nu se mai poate vorbi de Casă Regală ci numai de familie regală. Din păcate familia regală a căpătat – contra cost – rolul de a cauționa guvernările care ACHITĂ.
total de acord, romania a intrat intr-o alta era.hotii si sugatorii i-o trag pe toate partile.
O eroare fundamentala, Dle Morariu, atunci cind scrieti ” actul istoric al cărui arhitect principal a fost Regele Mihai ”
Nici vorba de asa ceva. Voda Mihai ( asa cum i s-a spus intodeauna in familia mea monarhista ) . era inca un copil la nici 23 de ani ( nici mintea nu-l dadea afara din casa, ar fi intesesant sa descopere cineva ce carti citise pina atunci , sau ce carti a citit pina a incetat din viata, sau daca a avut vreodata – el si familia sa – o biblioteca ) minat numai de resentimente cu motivatie puerila impotriva Maresalului Antonescu. A fost o simpla papusa in miinile mai experimentate ale camarilei adunate in jurul sau si ale Reginei Mama, care s-au ” jucat : cu soarta Romaniei, asa cum se joaca azi Dragnea si derbedeii adunati in jurul lui.
Prudenta este o calitate. Nu este vorba de prudenta. Neutralitatea politica este norma unui monarch intr-o republica.
https://edition.cnn.com/2016/03/09/europe/royal-brexit-neutrality/index.html
Margareta este o persoana demna si decenta care, din punctul meu de vedere, merita respect.
@ delia f,
„neutralitatea politica”?
Cauta Images for regele mihai, iliescu si voiculescu