PSD și panarama lui sinistră

Era oare nevoie de categorica, rușinoasa înfrângere a Vioricăi Vasilica Dăncilă în alegerile prezidențiale de duminica trecută pentru ca liderii PSD din județe, coagulați sau nu în jurul pucistului Marcel Ciolacu, să afle că șefa lor de partid este o ființă care, practic, politic nu contează?
Că degeaba i-au făcut ei prin ședințe temenele, mai slugarnice și mai grețoase în vremea în care d-na Dăncilă era nu doar șefa lor pe linie de partid și candidată la alegerile prezidențiale ci și femeia în mâna căreia se afla pixul ce distribuția resursele, mai de ochii lumii și mai formale după adoptarea moțiunii de cenzură fiindcă oricum voința copleșitoare a electoratului României va fi cu totul alta? Gura păcătoasă a fostei șefe a campaniei electorale a PSD, d-na Lia Olguța Vasilescu, a spus că nu, nici vorbă. Era mai mult ca sigur că d-na Dăncilă este o perdantă. Sau cum a caracterizat-o soțul fostei primărițe din Craiova, dl. Claudiu Manda.
Era oare absolut necesară psihodrama de prost gust consumată marți seara în CExN al partidului pentru ca o țară întreagă să realizeze (a câta oară?) că cei care au condus PSD din 2016 încoace sunt, așa cum bine observa jurnalistul Claudiu Pândaru de la postul de televiziune Digi 24, doar niște lideri cu anvergură comunală? Sau „manevriști”, cum foarte bine a caracterizat-o cu aceeaşi ocazie liderul PSD de Vrancea pe primărița Capitalei, d-na Gabriela Firea, identificându-se, de altminteri, el însuși cu hoțul care strigă hoții? Iarăși, indiscutabil, nu.
Lucrurile erau cum nu se poate mai clare încă din ianuarie 2017. Atunci când Liviu Dragnea aflat în plină glorie, sigur pe sine, convins că din acel moment încolo i se va îngădui totul, că scorul amețitor înregistrat de candidații la Parlamentare ai partidului îi garantează și îl îndreptățește să se considere un fel de stăpân incontestabil al României a propus-o în postul de prim-ministru pe o anume Sevil Shhaideh. Fiindcă așa i-au vrut lui mușchii. La pachet cu tot felul de consăteni și consătene, majoritar semi-analfabeți, cu școală puțină, care au ajuns să ocupe, în disprețul oricărei norme de bun simț, posturi de minștri.
Privind retrospectiv feluritele formule de conducere ale partidului, reamintindu-ne jalnicele, caraghioasele figuri ale unei Carmen Dan sau Lia Olguța Vasilescu, ale lui Liviu Pop, Dănuț Andrușca, Popa-Pamblică, cea a repetentului de la Tineret și Sport incapabil să ocupe un biet post de profesor dar socotit bun de partid să construiască strategii și să creeze direcții sau cea a corigentului la Limba și literatură română cu numele de Daniel Breaz împopoțonat, la un moment dat, cu două ministere plus nemeritata funcție academică de rector, impasul în care se află astăzi PSD era cum nu se poate mai previzibil.
Să fie asta în exclusivitate vina banditului Liviu Nicolae Dragnea sau a atât de puținei la minte Viorica Vasilica Dăncilă? Între timp trimisă la resetare cum spunea ea însăși în noaptea de marți spre miercuri. Nici vorbă. Lucrurile stau cam tot la fel cum au stat în decembrie 1989 în cazul PCR. De vină este toată conducerea partidului. Și, în plus, a tuturor membrilor partidului. Care, spre deosebire de cei 4 milioane de membri ai PCR ce nu făceau acolo decât în cel mai bun caz figurație specială, de data aceasta s-au înscris în PSD în urma unei acțiuni liber consimțite?
Ce disidențe s-au înregistrat în PSD din ianuarie 2017 și până astăzi? Ce atitudini critice? Ce dezbateri? Ce atitudini democratice?Scâncetele lui Paul Stănescu? Râmele lui Marcel Ciolacu? Sărutatul mâini ce nu putea fi mușcată a lui Sorin Grindeanu? Șueta de bodegă a lui Mihai Tudose? Caraghioslâcul vocal cu sârmă marca Gabriela Firea? Scrisoarea anihilată cu un efemer post de ministru a Ecaterinei Andronescu?
Nici vorbă. Totul a fost un simplu, dar mizer joc de glezne.
O panaramă.
Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro