Home » Educatie »Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

Reforma și profesionalizarea administrației începe cu desființarea pseudo-universităților

Bogdan C. Enache decembrie 2, 2015 Educatie, Opinie, Politica & Doctrine
9 comentarii 2,686 Vizualizari

Noul cabinet condus de Dacian Cioloș, în care publicul românesc își pune mari speranțe că reprezintă aerul unei schimbări veritabile de atitudine, și-a fixat în mod lăudabil ca obiectiv principal reformarea administrației publice ineficiente și profesionalizarea personalului administrativ.

Sarcina este, indiscutabil, mai mult decât necesară, dar ea este totodată și foarte dificilă. Contrar impresiilor binevoitoare, problemele de ordin managerial sau organizațional nu sunt cele mai mari obstacole în calea profesionalizării administrației publice. Acestea pălesc în comparație cu problemele de natură politică cu care se va concentra orice guvern care va încerca să reformeze o administrație publică care nu este doar caracteristic inertă, marcată de o cultură a corupției și de un deficit de competență în ansamblul său, dar se caracterizează în egală măsură printr-un grad ridicat de politizare și prin existența unor grupuri de interese opace și bine înrădăcinate care de regulă controlează tocmai cheile administrației publice.

Exemplul flagrant, dar paradigmatic, al paraliziei instituționale și al pericolului democratic reprezentat de aceste grupurile de interes care controlează ușile administrației publice și chiar birourile instituțiilor politice de decizie, este dat de existența unui sistem universitar paralel față de sistemul universitar obișnuit pentru o serie întreagă de categorii de funcționari publici, pentru politicieni și aspiranți la funcții politice. Concentrate cu precădere, dar nu exclusiv, în sfera instituțiilor de forță, de apărare sau de securitate națională, aceste pseudo-universități abilitate să dea diplome postuniversitare recunoscute sunt fără echivalent în lumea democratică, de o calitate academică îndoielnică și nu în ultimul rând extrem de suspecte în ce privește rețelele de personal care le-au creat, pe care le întrețin și pe care le generează tocmai pentru că activitatea lor se suprapune în mod superfluu cu activitatea instituțiilor universitare normale recunoscute în societate. Ne referim aici în primul rând la Colegiul Național de Apărare din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Academia de Informații „Mihai Viteazu” și chiar unele elemente ale Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”.

Bineînțeles, diverse componente din administrația publică pot întreține în mod legitim departamente sau organizații proprii cu caracter cvasi-educațional care să instruiască personalul angajat în activitatea specifică pe care o îndeplinesc. În domeniul apărării naționale și ordinii publice, există o lungă tradiție precomunistă privind existența unor școli de aplicație, școli de subofițeri și academii militare pentru corpul ofițeresc (din forțele terestre, navale sau aeriene). Dar aceste organizații de instrucție, tocmai pentru ca nu sunt de fapt decât niște furnizori de formare profesională specifică unui domeniu restrâns și intern de activitate, nu se pot substitui sistemului educațional propriu-zis și ele nu ar trebui să fie abilitate să elibereze diplome postuniversitare sau orice altă formă de certificare universitară în afara obiectivului lor restrâns de activitate. Mai clar, niște cursuri și traininguri de specialitate pentru mici și înalți funcționari ori  aleși ai poporului – care totuși nu prea au ce căuta în aceste instituții în număr semnificativ – nu reprezintă în realitate niște studii universitare.

Confuzia între sistemul universitar de învățământ și sistemul profesional terțiar de învățământ își are originea în regimul comunist, când a avut loc o amalgamare și echivalarea a diplomelor universitare și a atestatelor ori a certificărilor emise de cele două tipuri de instituții. Astfel, de pildă, Înalta Școală de Partid „Ștefan Gheorghiu„ – în esență, actuala SNSPA – elibera diplome în științe politice și economie pentru educația politică  oferită cadrelor de partid, în timp ce Academia Securității de la Băneasa – în mod neambiguu, actuala Academie de Poliție – elibera, și încă eliberează, diplome de drept pentru absolvenții săi. Confuzia și amalgamul a continuat, ba ea a luat amploare și a fost practic legitimată încă o dată în postcomunism, când fostele academii militare, școli de cadre ale poliției politice a regimului comunist și ale Partidului Comunist Român s-au reinventat fără un real proces de conștiință în instituții universitare, de regulă păstrând același personal și aceeași bază largă de selecție formată dintr-un număr imens de ofițeri disponibilizați sau rezerviști și foști responsabili încă activi ai partidului unic din administrația publică, cu urmașii acestora. Mai grav, aderarea la NATO și, mai apoi, participarea la coaliția internațională împotriva terorismului islamic, a generat un nou și emfatic discurs securitar public, care a drapat în mod orwellian în mantia respectabilității și a „standardelor europene și euro-atlantice” niște instituții și persoane care au rămas în bună măsură ancorate în trecutul nebulos al ultimelor decenii comuniste și mai ales al violentului prim deceniu postcomunist.

Această confuzie și amalgamare între sistemul universitar de învățământ și sistemul terțiar profesional nu mai poate fi însă perpetuată într-o Românie care se dorește liberă și democratică, oricât de defectuos și de nesigur de propria menire ar fi sistemul universitar actual sau oricât de utile ar putea părea școlile profesionale terțiare dintr-un domeniu sau altul. În condițiile în care sute de politicieni și înalți funcționari, inclusiv magistrați, absolvă și socializează în aceste pseudo-universități paralele cu sistemul universitar propriu-zis, ba chiar ne informează cu mândrie asupra locului unde și-au luat diploma postuniversitară în C.V.-urile parlamentare sau în micro-biografiile de sub unele editoriale de opinie, funcționarea democratică a sistemului politic românesc și mai ales încrederea publică în această funcționare democratică suferă în mod ireparabil. Și pe bună dreptate!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. emil rat spune:

    Cei care terminau doar Academia Securității de la Băneasa (“Scoala de Ofiteri de la …”) au facut Revolutia si au fost primii privatizati.
    Ceilalti, care au terminat Dreptul (cu T.R.P.), Informatica, A.S.E., Filologia, Artele, Filozofia si Limbile Straine au iesit la pensie, sau inca lucreaza in alte sisteme .
    Surprinzator, insa cei de dupa 200 nu isi gasesc locul nicaieri; nici macar pt. ce au fost pregatiti.
    Cei cu SNSPA sunt prin afara …

  2. CID spune:

    Sa se desființeze pseodouniversitatile? Păi asta înseamnă să se desființeze toate universitățile din România.

    Noi nu avem facultăți,prin calitatea profesorilor,a bazei materiale și a absolvenților rezultați putem spune ca avem scoli profesionale.

    • Paganel spune:

      Nu vă supărați că vă întreb: ce autoritate aveți dumneavoastră ca să „vă dați cu părerea” în legătură cu „calitatea profesorilor”??? Sau a „bazei materiale”??? Așa, să îi faceți pe toți, „la grămadă”, „idioți” sau „incompetenți” se cam „pricepe” toată lumea! Dar dacă m-aș apuca să vă insult și eu: nu vă cunosc, dar așa, de „sanchi”, DACĂ aș face-o, cum ar fi!… Teoretic, am fi „chit”: „dai tu, dau și eu”!… Nu o fac, însă, nu fiindcă n-ați merita, măcar să vă arăt obrazul, dar nu mă cobor la un asemenea nivel! Unii mai au și coloană vertebrală, principii, caracter și încearcă, în ciuda mizeriei din această societate (inclusiv din mediul academic, că și el este parte a acestei „societăți”), să-și facă treaba, cât mai bine, fiindcă AȘA TREBUIE, AȘA SE CUVINE, AȘA ESTE FIRESC!

      • mihai spune:

        Va raspund eu , calitate de fost student ( la inceputul anilor 90 , cum o fi acum nu stiu ) cu frati si amici studenti la varii facultati si in diferite centre universitare , pe atunci nu existau facultati si in comune mai rasarite cum este acum , si pot sa va spun ca daca gaseam un profesor capabil ne tineam dupa el ca dupa un star rock ,gemeau amfiteatrele la cursurile lui , in toti cinci ani am intalnit vreo 3 de astia , restul pleava , cam asta e raspunsul cinstit.

        • Paganel spune:

          @ mihai
          Mulțumesc de răspuns. Și eu am fost student în aceeași perioadă. Și am avut parte de mai mulți profesori de la care să învăț (nu doar carte, ci și ca modele de viață). Norocul meu! :)

          • nico spune:

            In universitatea romaneasca, nu exista vointa calitatii, iar banii nu rezolva asta. E expirat sau depasit 80% din ce se preda, profesorii sunt uzati intelectuali inca din doctorat, programa e o dezordine ad-hoc in care nici macar nu se imita niste manuale universitare occidentale sau se imita prost ca nu sunt asimilate, se face munca si instruire de liceu, calitatea e per total varza.

  3. andreescul spune:

    Ce inseamna “Înalta Școală de Partid „Ștefan Gheorghiu„ – în esență, actuala SNSPA”. Seamana cele doua in vreun fel? SNSPA “eliber[eaz]a diplome în științe politice și economie pentru educația politică oferită cadrelor de partid” oare?

  4. Liviu Drugus spune:

    În mod normal scopul universităților este să ofere cunoștințe, competențe, abilități etc. De asemenea, scopul studenților ar trebui să fie obținerea celor de mai sus la un nivel care să-i permită practicarea unei profesii. Din păcate, scopul universităților (implicit al profesorilor) precum și scopul studenților au – adesea – prea puține în comun cu obținerea de competențe cerute de piața muncii și de societate în ansamblu. Scopul principal constă în eliberarea și obținerea de diplome (indiferent de gradul lor de acoperire cu competențe). Dreptul universităților de a elibera diplome este – cred – unul vetust și păgubos pentru sistemul de educație. Canalizarea atenției înspre diplome duce la corupție în masă, plagiate, examene trucate, poleială de cunoaștere și nu la calitatea academică presupusă. Pe cale de consecință, consider că sistemul de evaluare este cel care trebuie radical schimbat. Universitățile (publice) trebuie să permită accesul larg la informare și specializare (o parte plătit de stat, o parte plătit de studenți), dar doar atât: evaluarea gradului de asimilare a unor informații/ cunoștințe/ abilități etc. trebuie trecută în seama beneficiarilor: angajatorii de orice fel. Doar ei au interesul real și veridic de a evalua corect. În primii mei ani de activitate didactică mi s-a atras atenția: ”ai grijă! dai note prea mici! E bine să știi că astea sunt notele pentru activitatea ta!”. Atunci am înțeles că sistemul se autopremiază oferind note mari și diplome pompoase, nu întotdeauna corelat cu nivelul de pregătire. Statul (societatea included) ar avea de câștigat prin trecerea evaluării la angajatori: se va termina cu finanțarea de cursuri cu amfiteatre și laboratoare goale! Se va diminua numărul veleitarilor doritori de ”a avea și el o diplomă acolo”. A făcut cineva vreodată o analiză a absolvenților din RO? Dacă o va face va constata că o parte consistentă a absolvenților de medicină, economie sau de inginerie nu practică deloc meseria pentru care s-au pregătit. Discuția ar fi mai lungă, dar propunerea mea este concretă: nu cel care produce trebuie să se evalueze prin notele acordate. Universitățile vor putea, cel mult, emite atestate de prezență: Dl/ Dna XZ a participat la un număr de 27 de ore din 120 la disciplna CUTARE. Asta nu-l va împiedica pe deținătorul acestui certificat să concureze cu colegi care au asistat la 100% la orele alocate unui curs. În fine, pentru această reformă este nevoie de voință politică, studii de impact și analize complexe. Lipsa acestora din urmă demonstrează că sistemul se dorește a rămâne anchilozat în noua și plăcuta misiune de a oferi (nu chiar degeaba) doar diplome.

  5. crudutas spune:

    Perfect de acord cu continutul articolului. Inca nu stiti multe, cursuri fara studenti, masterate fara masteranzi, profesori nepregatiti la ore, asta se intampla intr-una din universitatile enuntate in articol. Profesori care isi deconteaza ore neefectuate.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Bogdan C. Enache


Bogdan C. Enache

Bogdan C. Enache a absolvit Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)