Home » Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

Riscul Ponta

Vlad Zografi octombrie 1, 2014 Opinie, Politica & Doctrine
80 comentarii 25,398 Vizualizari

Nu știu, matematic vorbind, care sunt șansele domnului Victor Ponta să devină președinte, și nu știu nici în ce măsură puținele sondaje apărute până acum sunt demne de încredere, dar e limpede că această posibilitate trebuie luată în calcul. Candidatul PSD a spus că, aflându-se de atâta vreme sub reflectoare, am ajuns să cunoaștem totul despre domnia sa, că nu ne așteaptă cine știe ce surprize. Și, într-adevăr, în doi ani și jumătate ne-am făcut o imagine despre domnul Ponta – una necontradictorie, confirmată și reconfirmată la fiecare gest al său, pe deplin coerentă. Nu exclud posibilitatea ca domnia sa să se fi înșelat și, peste puțin timp, să sufere o transformare radicală, să aibă loc schimbarea la față a domnului Ponta și să se nască din sine un cu totul alt personaj – transformare la limita paranormalului, trebuie să recunosc. N-o exclud ca pură posibilitate logică, dar îmi propun să iau în considerare cazul în care domnul Ponta va rămâne cel pe care îl cunoaștem și după ce va fi câștigat alegerile prezidențiale, cu alte cuvinte sunt gata ca, în privința asta, să-i dau credit. De asemenea, sunt perfect conștient de riscurile la care te expui când vorbești despre evenimente viitoare. Totuși, pornind de la ceea ce știm cu toții, cred că se pot deduce câteva consecințe ale instalării domnului Victor Ponta la Cotroceni, consecințe pe care le prezint în continuare.

1. Ca președinte, domnul Ponta va fi, ne place sau nu, reprezentantul suprem al României și, în calitatea asta, va da mâna cu alți șefi de state, va ține discursuri în fața elitei politice mondiale, va primi și va oferi înalte distincții. Iar toți cei cu care va da mîna, toți cei care îl vor asculta, toți cei care îi vor oferi sau vor primi de la el distincții vor ști foarte bine că au de-a face cu un plagiator. Bineînțeles, uzanțele diplomatice îi vor împiedica să facă aluzii la asta. În plan pur formal, aparențele vor fi salvate, ceea ce nu înseamnă însă că lumea întreagă nu-l va privi pe reprezentatul suprem al României ca pe un hoț. Un politician sau jurnalist occidental știe foarte bine ce înseamnă plagiatul, chiar dacă votanții români sunt mai puțin informați și mai puțin sensibili la genul ăsta de hoție. Iar faptul că românii acceptă hoția la cel mai înalt nivel nu poate să nu fie interpretat. Ne-am acoperit deja de rușine având un prim ministru plagiator – dar atunci putea fi invocat argumentul că domnul Ponta a ajuns în fruntea guvernului în urma unei conjuncturi, a unor jocuri politice, deci rușinea cădea asupra clasei politice de la noi. Sigur, s-au mai văzut în Europa plagiatori în poziții importante, dar toți au fost obligați să demisioneze – în privința asta România e singurul contraexemplu, cazul patologic al Europei. Dacă domnul Ponta va fi ales președinte, ne vom afla în neplăcuta situație în care românii ca popor vor fi votat liber hoția. Rușinea va fi deci a noastră, a tuturor, nu doar a unor reprezentanți. Ceea ce va confirma și va întări clișeul atât de răspândit după care românii sunt hoți. Votul pentru Ponta va însemna acceptarea deschisă a hoției ca principiu național.

2. Toate gesturile domnului Ponta trădează tendința de a fi pe placul celui din fața sa, indiferent de situație, de a spune automat lucruri pe care celălalt vrea să le audă. Un cuvânt, poate mai dur, care descrie asemenea atitudine e servilism. Dacă eschimoșii ar ajunge cumva să aibă cine știe ce pondere mondială, domnul Ponta ar declara imediat că a avut simpatii eschimose din copilărie, că a visat să-și construiască un iglu în dormitor. Apoi, dacă papuașii ar apărea în prim-plan, domnul Ponta ar recunoaște că are o inimă papuașă. Evident, aici nu e vorba de vreun reflex diplomatic, ci de manifestarea abruptă a inconsistenței de care suferă grav domnul Ponta. Un eventual conflict între eschimoși și papuași l-ar obliga la piruete hilare. De fapt, asemenea piruete execută deja – și, în pofida declarațiilor formale, ele i-au compromis credibilitatea. Ar suna prea pompos dacă am vorbi de principii, dar e nevoie de un minimum de verticalitate și coerență pentru a apăra interesele României în cadrul Uniunii Europene și al NATO, presupunând că s-ar dori rămânerea în cele două organizații. Toate acțiunile de până acum ale domnului Ponta ne fac să anticipăm, cel puțin în raport cu Europa, o mișcare centrifugă a României conduse de domnia sa, din moment ce e supus unor presiuni interne și externe divergente. Acea privire aruncată la auzul inițialelor MTO ne face să prevedem derută și gesturi contradictorii ale unui eventual președinte Ponta. Sigur, Europa se vede obligată să-l accepte pe Viktor Orban (cu consecințe greu de ghicit pentru Ungaria), dar nu e de dorit să testăm limitele de toleranță ale Uniunii Europene. Inconsistența gravă a președintelui riscă să se transfere asupra statutului țării, să altereze poziția ei în structurile de care aparține.

3. În momentele în care nu e neapărat supus presiunilor, domnul Ponta are un comportament de școlar intrat brusc în vacanță: face gesturi excentrice, vag provocatoare, iar aici apare latura infantilă a personalității sale. Pozează în Che Guevara (fără să aibă habar cine a fost tipul, bănuiesc), aruncă vorbe inconștiente despre nazism, laudă comunismul chinezesc. Una peste alta, domnul Ponta pare să nu știe prea bine pe ce lume se află și e tentat de mici teribilisme. De fapt, e un comportament pe care îl afișează și domnii Șova (pe care l-aș numi subconștientul PSD-ului) și Mazăre, camarazii săi – o ebrietate voioasă a puterii dobândite cu ușurință, care pare să înlăture inhibițiile. Dacă prim ministru fiind e obligat să tot dea socoteală – sigur, nu în fața votanților săi – pentru nesăbuințe în exprimare, cum se va descurca președinte fiind? Cum va reuși să-și stăpânească pornirile infantile? Dacă va fi ales președinte, va apărea în ochii străinătății (mă rog, ai străinătății care contează) nu doar ca un hoț și un individ inconsistent, dar și ca un copil nimerit din greșeală la Cotroceni.

4. Cele de mai sus țin de poziția României în raport cu Occidentul, dar consecințele strict interne ale alegerii domnului Ponta în funcția de președinte sunt încă și mai grave. De fapt, domnul Ponta nu e decât personajul aruncat la înaintare de o stuctură de putere care acționează în stil mafiot și controlează aproape toată țara. Oamenii din spatele lui sunt cei care primesc și distribuie fonduri și contracte privilegiate și împart zahăr, ulei și papuci în schimbul voturilor. Sunt motorul malefic care ne împinge constant spre mizerie și izolare față de Europa, în vreme ce ei prosperă necontrolat. N-au alt inamic real decât firavul stat de drept pe care raporturile cu Occidentul ne-au forțat să-l creăm, iar rostul domnului Ponta e să-i protejeze împotriva unei justiții care începe totuși să funcționeze. Mi-e foarte greu să-mi închipui că episoade ca acela cu Duicu nu se vor repeta odată ce domnul Ponta va deveni președinte, din moment ce domnia sa depinde în întregime de acea structură. Cu domnul Ponta la Cotroceni, presiunea asupra părții sănătoase din instituțiile statului va deveni insuportabilă. Numai reacțiile Europei și Americii vor mai avea ceva efect, dar mă îndoiesc că vor reuși să schimbe cursul evenimentelor. Cu domnul Ponta la Cotroceni, acea structură va cuceri România, va fi ca un pirat al aerului care a deturnat un avion, cu ostaticii rămași în semiinconștiență și cu toate mijloacele de a-și exercita controlul asupra lor, amintindu-li-se constant că trebuie să fie mândri că sunt pasageri în avion și distribuindu-li-se din când în când zahăr, ulei și papuci. În plan intern, efectele victoriei domnului Ponta în alegerile prezidențiale vor fi, pe de-o parte, slăbirea justiției și a statului de drept și, pe de altă parte, creșterea mizeriei generale odată cu îmbogățirea peste măsură a structurii.

5. Dacă va câștiga alegerile, domnul Ponta va beneficia de un aparat de propagandă colosal, așa cum nici un alt președinte din ultimii 25 de ani n-a avut la dispoziție. Cartea infantilizării prin naționalism țanțoș și distracții ieftine a început deja să fie jucată, la fel și cartea demonizării oponenților. Cu domnul Ponta la Cotroceni, televiziunile vasale lui vor fi sprijinite financiar, iar cele critice vor primi lovituri peste lovituri, având de ales între a i se supune sau a dispărea. Se va crea o realitate paralelă în care mulți dintre români vor ajunge să creadă. Intoxicarea va atinge cote neverosimile. Personalitățile care vor îndrăzni să-și exprime rezerve față de președinte și gesturile sale vor fi date pe mâna interlopilor scatofili autoproclamați jurnaliști – lucru care, în bună măsură, se întâmplă deja. Spiritul critic va fi exilat în mediul virtual, care oricum nu influențează semnificativ majoritatea populației.

6. În fine, o victorie a domnului Ponta în alegerile prezidențiale ar produce un dezechilibru politic la limita cataclismului. Alianța dintre PDL și PNL nu cred că va supraviețui, fiecare dând vina pe celălalt pentru eventualul eșec. Am putea asista la o nouă migrație a parlamentarilor spre PSD, opoziția rămânând și mai slabă și fragmentată decât e acum. Cu domnul Ponta la Cotroceni, s-ar ajunge practic la un partid unic. Apoi, ca reacție la mizeria generalizată, nu-i deloc exclus să intre în scenă formațiuni extremiste care să ducă până în pânzele albe mândria de a fi român – și în felul ăsta ele să devină o nouă opoziție, fără vreo legătură cu jocul democratic.

Toate cele de mai sus sunt proiecții pentru un viitor impenetrabil. Dar ele se bazează pe datele personalității domnului Ponta și pe o stare de fapt. Pentru ca ele să nu capete realitate ar trebui fie ca, admițând că va câștiga alegerile, domnul Ponta să sufere o transformare neverosimilă, să-și renege partidul, să se rupă de el și de oamenii lui cu greutate și să aibă o revelație teribilă, fie ca domnul Ponta să piardă alegerile. Cum prima variantă ține mai curând de paranormal, rămâne a doua.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "80 comments" on this Article:

  1. nick spune:

    Nu mai e mult….. ….multi da prosti…

    • Daniel spune:

      Votez Monica Macoviei!!!

      Acum cinci ani ma aflam pe coasta de vest a Statelor Unite unde locuiam si – unde erau ultimele sectii de votare inca deschise. In tara procesul de votare se terminase.
      Am condus trei ore pentru a merge la vot la sectia de votare din Portland statul Oregon. Imi aduc aminte ca si a alti votanti au venit entuziasmati si hopeful sa voteze deoarece isi dadeau seama ca acele alegeri urmau sa fie a close call.
      Am schimbat cateva vorbe cu ceilalti votanti; imi aduc aminte ca era o zi racoroasa de decembrie si batea un vant destul de puternic.
      In tara Geoana se vedea deja presedinte – presedinte de noapte sau mai bine spus de o noapte. Am votat pentru Dl. Basescu si nu imi pare rau. Insa de data aceasta nu am nimic in comun cu individa pe care o sustine dumnealui.
      Voi merge din nou la vot, si voi merge cu mult mai mult entuziasm si fara tragere de inima pentru ca de data aceasta mi se ofera ocazia sa o votez pe d-na Monica Macovei. In general am observat ca romanii din diaspora sunt mai optimisti – si nu este nimic rau in asta. Cand vin in tara glumesc cu prietenii si cu familia ca data viitoare voi veni cu o echipa mai mare de americani care sa ne invete doar un lucru: sa zambim mai mult. Este nevoie de mai mult optimism si zambet. Cred ca romanii care au visat si au idealizat despre o alta Romanie ar trebui sa nu piarda sansa ci din contra sa depuna efortul pentru a alege in functia suprema din stat o persoana de care sa nu-ti fie rusine. Cred ca rareori in istorie – i s-a oferit Romanei sansa unei schimbrari radicale in bine. Monica Macovei prin ce a aratat pana acum demonstreaza ca acest deziderat ar putea deveni realitate. Dar intr-o mare masura lucrul acesta depinde de mine si de tine. Daca Geoana a fost presedinte de-o noapte – Victor Viorel – daca nu este oprit – va fi presedinte tot de noapte dar noaptea lui va dura cinci ani. Sa nu lasam noaptea sa vina atat timp cat putem schimba directia in care Romania se indreapta. Voi vota Monica Macovei.

      • droomy spune:

        Ai mare dreptate si ma bucur ca mai sunt oameni cu mintea deschisa. Ai plecat departe si vezi lucrurile mult mai limpede. Aici se incearca indobitocirea oamenilor, se spala creiere la televizor pentru ca lumea e credula. Sansa noastra e intr-adevar Monica Macovei, dar sansele ei vor mai mari numai daca unul din cei doi va ajunge sa nu mai candideze (din orice motiv).

  2. Constantin spune:

    Eu ce să fac dacă nu-mi place munca? Ponta îmi oferă o alternativă la muncă.

    • Bogdan spune:

      Care, care? Spuneti-mi-o si mie!

    • Liana spune:

      Cred ca glumesti, declarand asta si o spui ironic!Ironia la adresa pomanagiilor! Si mai cred ca PSD-istilor chiar le convine sa aiba atatia asistati social, ca sa-i poata manevra in voie. PSD-ul mai profita din plin si de ignoranta unora, de credinta altora si nu ma mir de politica burtii pline dusa de preoti!!Cu asa oameni e gresit sa conduci pe cei care muncesc si vor o viata mai buna!

  3. Dan Dumitrescu spune:

    Excelent comentariu !
    Intr-adevar nu sunt sigur daca baronii psd nu ar prefera o marginalizare a Romaniei in cadrul UE urmata de ce nu de scoaterea Romaniei din acest organism. In felul acesta ar putea fura ce a mai ramas din Romania, fara sa-i traga nimeni de urechi.

    • emy grant spune:

      Nu aveti pentru ce sa nu fi-ti sigur, pentru ca asta vor, Au atata magarie in ei ca merg pe moneda ca daca UE vor sa tina Romania in UE, apoi . . . sa plateasca. Violurile pe care le-ar putea administra in spatele usii le-ar cadea mult mai pe plac psd-ilor decat usa asta intredeschisa.

  4. pathfinder spune:

    Nu va castiga alegerile.
    In momentul asta este sub procentul partidului.
    Dupa prezidentiale va disparea din viata politica.
    Asa grait-am!

    • un domn spune:

      daca “dispare” langa Ayatolahul Antenelor, e Bine , e de bine !

    • io spune:

      fi-tz-ar gura aurita !!!

      din pacate, sunt pesimist, si vazand avalansa de pomeni electorale, m-ar mira tare sa nu iasa.
      doar o lovitura serioasa de imagine (nu ca cea a lui Geoana cu Vantu) l-ar putea prabusi.

  5. euripide spune:

    dl goe are fler, stie cum merg treburile in lumea asta. si nu doar viziune, ci si calitatile necesare leaderului contemporan. lipsit de orice urma de bun simt, mitoman din placere si echipat cu inteligenta vacii nebune este constient ca EL (partidul) reprezinta incarnarea lui Dumnezeu pe pamint. EL (partidul) te incalta, iti da de mincare, te aseaza la vila noua, te face doctor apoi ministru. ajuns presedinte n ai cum sa ti pierzi luciditatea crezind ca i poti trage pe toti pe sfoara : pe EL (partidul) si pe oamenii sai de onoare, chiar daca esti maestrul nerusinarii.

  6. NewLevel spune:

    Asa ceva n-am mai citit demult. Parca e chirurgie cu barosul. “Chirurgie” pentru ca expune foarte precis tumorile cele mai scirboase ale “domnului Ponta” si “cu barosul” pentru ca le si distruge imediat.

  7. crap spune:

    excelent scris, ca de obicei. totusi la punctual “6b” (partid unic, extremism) se cam sare calul. sa speram totusi ca nu’l vom avea ca presedinte – insa ptr asta atacul dreptei va trebui sa fie pe masura in campania electorala, altfel esecul i se va datora; esecul intotdeauna se datoreaza celor ce constientizeaza si nu actioneaza corespunzator; partea buna e ca material ar fi suficient.

  8. Cum facem sa-l demascam spune:

    Excelent articolul. Daca am avea cat mai multe, poate se va trezi prostimea si va da de pamant cu Ponta. Nu ascund ca votez Elena Udrea- singura credibila, serioasa, concreta, determinata. Ceilalti se joaca de-a candidatul plus de asta nu au nicio realizare, la Udrea vedem 6000 de investii si peste 100 de mii de locuri de munca generate. Am in familie cumnatul care a primit loc de munca la o investitie de a ei, era pe picior de plecare in Germania. Eu asa compar un politician, prin ceea ce a facut, nu prin tot felul de baliverne spuse in campanie!

    • Gore' spune:

      You made my day.
      Va rog sa solicitati la “instruire” sa va pregateasca textele cu mai mare atentie atunci cand e vorba de platforme online – veti avea o eficienta sporita.

    • iosiP spune:

      Stati sa vedem, cumnatul dumneavoastra este:
      1. Aducator de mingi din vale, la un teren de fotbal in panta?
      2. Producator de zapada pentru o partie de schi dintr-o zona in care nu ninge?
      3. Paznic de parc asfaltat aflat in buza padurii?
      4. Vanzator de bilete la telescaunul care pleaca de niciunde si ajunge nicaieri?
      5. Responsabil cu livrarea la Louis Vuitton Romania S.R.L.?

      Mai rasfirati, baieti, mai rasfirati!

      • DanielS spune:

        Degeaba faceti misto domnule. Realitatea e CRUNTA!!!

        Uite-l pe tata, de exemplu. Pensia i-a crescut in ultimii 10 ani, de mai multe ori. Dar el tot cu PSD-ul voteaza. Ceea ce este un evident progres pentru tata. Inainte el vota cu Romania Mare. Dar l-au dat aia afara. Si pe mama au dat-o afara. Si sora si cumnatul. Acum sint toti la PSD. Au votat la PSD chiar cu persoana care i-a dat afara de la Romania Mare. Cind le-am spus chestia asta, pe care o stiu chiar de la ei, s-au uitat la mine ca la felul 14. Ca la un om nebun. In final, a ramas asa cum am stabilit. Eu sint fascist, vecin cu nebunia, prost si naiv. Viata merge mai departe. Prostia nu are limite.

    • marina vlaicu spune:

      POate deschideti inainte ziarul Curentul de azi si va mai ganditi….

  9. misha spune:

    Din pacate aveti dreptate. Si eu vad cam acelasi film, daca Ponta…
    Dar poate ca nu va fi Ponta. Poate ca vom avea mai multa minte.

  10. Alex Martinas spune:

    Domnule Zografi, e ok ce spuneti, dar tot spunand asta pe un blog care tot spune asta si pe care il citesc oameni care “tot” stiu asta e ca si cum ati tot plagia bunul simt. Aici nu vad rostul lui a spune sa nu-l votezi pe ponta si ma intristeaza risipa de talent. Mai bine spuneti de ce l-am vota pe Johannis, Macovei, Brandza, etc, adica alternativele. O chestiune de strategie, zic eu.
    Cu stima.

    • Chucho spune:

      Pentru ca vor urma 10 ani cu Ponta presedinte si Dragnea premier, iar apoi alti zece cu Dragnea presedinte si Ponta premier… Un scenariu atat de sumbru incat ar trebui sa ne sara toate sigurantele la toti inainte de a ajunge acolo

      Pentru ca nu mai exista nici dreapta nici stanga, exista doar SUS, sau JOS.

  11. dan spune:

    Aproximativ la fel era situatia si acum 10 ani inainte de prezidentialele din 2004. Perspectivele erau aproximativ aceleasi daca nu mai rele cu Nastase presedinte. Si desi ne-a trecut glontul pe la ureche, atunci am scapat. Am sperat ca timp de 5 sau 10 ani cat urma sa dureze mandatul lui Basescu lucrurile se vor schimba, Romania se va schimba, am sperat ca nu va mai exista aceasta apetenta a oamenilor in a vota corupti, penali si mai ales am sperat ca nu va mai exista niciodata un moment asemanator lui decembrie 2004.

    Si au trecut 10 ani, avem cota unica (aplicata de mai multe ori ..), avem tva mai mare, avem accize peste acize , nu avem practic sistem de sanatate functional, invatamantul este praf la propriu, armata este ca si inexistenta (ne milogim pentru niste avioane mai acatarii), nu avem autostrazi ci doar petice nelegate intre ele ( in plus si din cauza asta mor o gramada de oameni nevinovati pe sosele). Iar momentul decembrie 2004 pare ca se repeta.
    Este ca au trecut 10 ani degeaba?

    • Gore' spune:

      @dan
      Au trecut 10 ani care ne-au confirmat ca ticalosia, fatarnicia, interesul de grup si interesul de partid se manifesta la fel – indiferent de partid.

      Invit pe oricine sa ma contrazica si sa imi spuna partidul din Romania (nu persoane ca exceptie, nu partide obscure) care dincolo de mesajele propagandistice de la televizor:
      - a dovedit prin rezultate o strategie de dezvoltare pe termen lung – in interesaul si folosul national, intr-un domeniu de interes major
      - a dovedit grija fata de avutia si bunastarea nationala si implicit de bunastarea fiecarui cetatean
      - a dovedit promovarea valorilor si nu a membrilor si slugilor de partid
      Macar atat.

      Victor Ponta, care se dovedeste un mediocru va ajunge Presedinte.
      Nu e vina lui, nu e meritul lui.

    • n italy spune:

      Nu cred ca au trecut degeaba 10 ani si chiar daca s-ar produce nenorocirea, unii au inteles cum ar fi trebuit sa arate tara daca altii n-ar trage-o in jos- pe de o parte si pe de alta aceasta putere de acum prea a demarat in viteza pentru cat e de “penala“si n-are cum sa dureze ani ..poate luni iar dupa -nu poate veni decat o justitie cu mult mai puternica .Apropo de Ponta tot ce e nevoit sa faca din servilism catre unii va fi acompaniat de o tiranie nebanuita catre altii ,catre toti care l-au facut sa sufere pana acum.Deocamdata e o papusa cu sforile putin incurcate dar cu multi papusari asa ca e imposibil sa dureze aceasta “bazaconie“doi dinttre ei deja s-au injurat azi [guzganul rozaliu si tata socru]..asa ca sunt pe drumul cel bun!

    • silicon_v spune:

      Sunteti mult prea negru in gandire.

      Nu, nu au trecut degeaba. Multe s-au schimbat. In primul rand pentru ca s-au ridicat pietrele si s-au vazut bine sub ele toate goangele, miriapozii si felul cum se misca..

      A fost ca un fel de maturizare fortata/accelerata la care am fost supusi (cel putin pot sa spun aste despre mine cu mana pe inima, privind la modul cum gandeam cu 10 ani in urma)

      Problema e ca inca nu s-a atins o anumita masa critica pentri o schimbare ireversibila a societatii. Dar e o intrebare buna daca se va atinge acea masa critica sau nu..

      Alegerile astea sunt un test. Dar nu as fi atat de pesimist incat sa cred ca e ultimul.

  12. wladislav spune:

    As pune mai mult accent pe efectele, previzibile deja, in domeniul justiei si al statului de drept. Ponta nu va fi un alt Basescu, adica un presedinte care prin consilierii sai sa ia la bani marunti o lege stramba sau cu vicii ascunse cetateanului de pe strada, si care sa o trimita inapoi la Parlament sau la Curtea Constitutionala. Nu, in niciun caz, pentru ca familia Ponta va fi ocupata cu “vizite oficiale” si talk-show-uri (fara de care ar pica intr-o neagra nulitate si ignoranta generala). In niciun caz pentru ca papusarii partidului si-au asigurat linistea ungand un umil Ciorbea ca avocat al poporului. Odata investit presedinte, Ponta va da de pamant cu sefii DNA, va incuraja garda loiala de procurori si judecatori lihniti dupa spagi in schimbul salvarii de la puscarie a politicienilor si clientilor acestora. Cel putin asta asteapta, cu ochii in lacrimi si rostind versete galactice, zecile de politicieni verosi. La ce bun miliardele de euro trimise plocon in teritoriu (alte subiecte penale…) in schimbul aranjarii votului? banii ca bani, dar protectia? PROTECTIA?

  13. Pinno spune:

    Analiza excelenta!

    Se spune ca Romania a avut noroc in momentele cruciale ale existentei! Dupa 16 noi. vom vedea daca norocul mai este de partea noastra.

    Asa cum se prezinta situatia cred ca am ajuns in faza in care norocul si-l face omul cu mina lui, iar poporul PSD-ist este numeros, posibilitatile de fraudare in micile localitati sint mari (membri altor partide din sectii pot fi usor intimidati si mituiti). Migratia spre PSD spune mult iar VVP, acum vreo saptamina, a raspuns la o intrebare a unui ziarist “…si CARE OPOZITIE?

    Nu degeaba un nou semn de circulatie este un triunghi cu marginile rosii iar in centru o bulina neagra = viitorul nostru!

  14. DanT spune:

    “Spiritul critic va fi exilat in mediul virtual, care oricum nu influentează semnificativ majoritatea populatiei”. Pai chiar asta e problema articolului asta: bate la porti deschise. Dintre cei care citesc articole pe Contributors, nimeni nu voteaza cu Ponta.

  15. Marius Muntean spune:

    Castigarea alegerilor prezidentiale de catre Victor Ponta va fi semnalul clar ca democratia ca forma de organizare sociala nu mai este un compromis acceptabil pentru nevoile si aspiratiile oamenilor de rand.
    Este indicatia ca trebuie sa cautam activ o alternativa contemporana la sistemul antic al democratiei.

    • iosiP spune:

      Desigur ca democratia este un sistem falimentar: ea da putere de decizie majoritatii ne (sau slab) productive in detrimentul minoritatii eficiente si adaptate, iar politicienii nu rezista atractiei de a obtine voturi speculand resentimentele primei categorii fata de cea de-a doua.

      Desigur, democratia are si avantaje: in curand celor care produc si nu traiesc din mila statului le vor fi cedate locurile pe scaun in mijloacele de transport in comun, ca sunt “handicapati” saracii, daca mai sunt dispusi sa munceasca :)

  16. fLoreign spune:

    Sova, subconstientul PSD: iata o comparatie suculenta. Cam sovin si cam corupt, insa se imbraca bine. De comparat cu pantalonii lui Ponta din poza recenta cu Obama.

  17. ion adrian spune:

    Conform unei “legende” in aceasta tara procentajul Binelui este sub 1/3. Concluziile cred ca sunt clare intr-o epoca hyperdemocratica ca cea de azi. :)

  18. Lumi spune:

    Dle Zografi, ati exprimat tot ce gândeam despre subiect doar ca mult mai organizat si elocvent decât ar fi putut 1000 de eseiști! Ati uitat însă sa Răspundeți la o întrebare: Da eu cu cine votez? ( Macovei!!!)

  19. cristi spune:

    “Nu suntem pierduti ca popor. Poate Dumnezeu se va milostivi de noi si ne va da un sut in cur” se pare ca spunea Petre Tutea…

    Nu-mi face o placere deosebita sa il citez, dar Ponta nu va castiga alegerile – nu din cauza ca poporul nu il va alege ci din cauza ca “altii” au un interes geostrategic foarte mare in Romania…

    Daca totusi este ales, vad cateva aspecte:
    - ori “altii” au slabit foarte mult (e foarte posibil)
    - ori “altii” nu mai sunt interesati de Romania (m-ar mira)
    - ori Ponta chiar va fi preferatul “altora” pt. ca e un catzelus asa de dorit (nu m-ar mira).

    In oricare varianta sper ca va este clar ca in contextul actual nu da NIMENI doi lei pe poporul roman…

  20. Cris spune:

    Nu stiu ce faceti de alageri, dar in turul 2 ar fi bine sa stati pe acasa, ca altfel s-ar putea sa aveti amnezie si sa nu va mai amintit cand ati votat. Ori care va sunt orientarile pentru candidatul de dreapta, ar trebui ca macar noi votantii sa ramanem uniti. Doar asa mai avem o speranta ca astia nu castoga, si ar fi bine sa va convingeti si votantii PSD de pe acasa sa se razgandeasca, ca o ducem mai rau ca pe vremea lui Boc, cum bine sesiza cineva in virtual

  21. casandra spune:

    Ponta nu este o lumină. Niciunul dintre candidați nu este cine știe ce personalitate care să strălucească în înalta magistratură de președinte. Dar articolul lui Vlad Zografi este insultător pentru orice persoană rezonabil de inteligentă. Este plin de tușe groase, presupoziții prăpăstioase, droburi de sare. Și, în final, cititorul înțelege că punctele 1-5 sunt expuse doar pentru a desena un cadru explicativ pentru punctul 6: marea spaimă că incapabila alianță PNL-PDL nu va supraviețui unui eșec al candidatului său.
    Am citit un text pretențios pe alocuri și împănat de un didacticism de gimnaziu doar pentru a constata că ideea pierderii alegerilor de alinața PNL-PDL este angoasantă. Mă rog, mă așteptam la mai mult de la dl. Zografi. Altădată scria la un alt nivel și cu mai mult respect față de sine.

    • Adrian spune:

      aia e singura constatare? atunci banuiesc ca nu vorbiti din proprie experienta cand afirmati ca “articolul este insultator pentru orice persoanca rezonabil de inteligenta”.

    • Emil spune:

      Exact. Mai era puţin şi ne spunea că dacă iese Ponta, o să scoată România din NATO şi UE şi o să o mute pe Marte, ca să poată baronii locali să o prăduiască la adăpost de orice pericol.

    • marina vlaicu spune:

      Bravo, Cassandra!
      Sper ca bine faci, bine găsesti! Adica primești.
      Altfel muncești degeaba, mai ales pe platforma asta!

    • Ela spune:

      “…articolul lui Vlad Zografi este insultător pentru orice persoană rezonabil de inteligentă.”…!?
      Casandra, cred ca ar fi just sa va exprimati cu mai multa rezerva opiniile carora le conferiti vocatie de regula (doar pentru eruditi :) )…daca nu din respect pentru cei mai putin dotati ca dvs, macar din politete.

    • silicon_v spune:

      Doamna, poate ca dumneavoastra vedeti numai tuse groase si angoasa pierderii alegerilor de catre ACL aici.

      Eu vad cum lucreaza coalitia actuala si cam ce au facut ei in ultimii doi ani. Si ma gandesc ca ar fi rau tarii ca aceasta coalitie (in fapt PSD-ul, ca restul sunt soricei) sa aiba si functia de sef de stat, cu tot ce prevede ea.

      Cred ca as umple inutil comentariu cu fapte din acesti aproape 3 ani de guvernare PSD, caci la sfarsit mi-ati spune ca delirez si ca vad numai droburi de sare.

      Un mic fapt punctual, produs recent si trecut cam nebagat in seama.

      “Senatul a adoptat tacit un amendament propus de senatorul PSD Serban Nicolae si care prevede ca orice cetatean care dezvaluie informatii din dosarele penale risca o pedeapsa de pana la trei ani de inchisoare”

      Adica avocatul lui Catalin Voicu propune asta, iar Senatul aproba tacit, nici macar nu au miminul bun simt sa dezbata si sa voteze.

      Am unele dubii ca un presedinte al tarii ales din partea PSD va refuza sa promulge asta sau o va trimite la CCR, spre examinare. Cred ca, in situatia data, Ponta ar aplica metoda proprie de evitarea a raspunderii, pe care o aplica de ani de zile. O va promulga vineri seara si apoi va pleca imediat din tara, in vizita oficiala in Burkina Faso.

      Deci, nu.

    • Hantzy spune:

      As, articolul e scris poate de Zografi, dar e dictat de Banciu … atata umor involuntar!!!

  22. Nu Ponta e problema spune:

    Nu mi-e clar cine si de ce l-a propulsat pe golanasul asta primitiv, rudimentar si imatur in fruntea partidului care domina politica romaneasca de 25 de ani, partid avind in spate mare parte din mafia serviciile secrete (daca nu cumva toata reteaua, pentru ca nu e exclus sa existe un centru de comanda unic). Alta explicatie decit ca aveau nevoie de un om de paie (plastilina), marioneta 100% – nu vad.

    Cred ca toata lumea e de acord ca oricine ar fi fost in locul lui Ponta ar fi avut, azi, acelasi procentaj in intentiile de vot pentru simplul fapt ca cei care il vor vota pe Ponta ar vota, oricind, candidatul PSD-ului oricare ar fi el.

    E pierdere de vreme sa tot demonstram ca Ponta e o nulitate. El nu ajuns acolo unde e datorita calitatilor ori macar machiavelismelor lui, ci pentru ca a fost pus acolo.

    Sa facem, deci, abstractie de Ponta. Problema e partidul din spatele lui si structurile din spatele acestuia.

    Intrebarea e, atunci, cum fac activistii PSD-ului, in alianta cu acoperitii structurile invizibile, sa ii convinga pe tarani si oraseni sa le dea votul?

    Prin propaganda si spalare de creiere, evident. La nivel national si la nivel local.

    A. Propaganda la nivel national: nu mai e un secret ca scopul principal al televiziunilor, al publicatiilor mainstream si al site-urilor internet cu trafic semnificativ e controlul si manipularea populatiei. La fel cum nu mai e nici un secret ca serviciile controleaza aproape toata propaganda care se face prin intermediul acestor mijloace de comunicare in masa.
    INTREBARI: Cum se poate contracara asta? Cine ar trebui sa o faca?

    Daca nu gasim raspunsuri si solutii la intrebarile astea, PSD-ul (SECURITATEA) va fi la putere si peste 25 de ani.

    B. Propaganda la nivel local: ce anume promit activistii PSD (sa lasam litrul de ulei si kilul de zahar, nu cred ca asta explica voturile in favoarea lor) pentru a smulge voturile oamenilor?
    INTREBARI: Cum pot fi convinsi oamenii ca promisiunile PSD-ului sint mincinoase, ori ca li se va da cu o mina doar pentru ca, dupa aceea, sa li se ia cu doua miini? Exista o retea civica (sau a partidelor) care incearca sa neutralizeze propaganda mincinoasa a PSD-ului prin satele Romaniei si sa ofere o alternativa onesta?

    Daca nu putem sa ajungem la oameni si sa ii lamurim, PSD-ul (SECURITATEA) va fi la putere si peste 25 de ani.

    Agitatia disperata cu doua-trei luni inainte de alegeri nu rezolva mare lucru. E nevoie de munca tenace, zi de zi, nu de hei-rup-uri in disperare de cauza cind totul pare pierdut.

    Ca o simpla parere personala, eu cred ca romanii sint, azi, in situatia americanilor asediati in Phnom Penh (Viet Nam), asa cum a descris-o un ofiter american aflat in incercuire: “The situation is hopeless, but not critical.”

    • bugsy spune:

      si de la mine +1!

    • Un pensionar spune:

      Stimată redacție,

      Am fost surprins să descopăr că respectabilul sit Contributors.Ro a publicat în numărul din 1 octombrie 2014, sub semnătura lui Vlad Zografi, o serie de minciuni şi calomnii la adresa dlui Dr. Victor V. Ponta. Unele dintre aceste aserţiuni ar fi fost uşor de verificat înaintea publicării lor. Sper ca redacţia Contributors.Ro să se delimiteze de neadevărurile debitate de Vlad Zografi.

      Din respect pentru cititorii sitului, care merită să fie informaţi corect, demontez DOAR minciunile şi manipulările din comentariul de mai sus (de ce nu te semnezi cu nume și pronume, dle, să știm și noi cu cine stăm de vorbă?), lăsând în grija redacției punerea la punct a eventualelor colaborări viitoare cu Vlad Zografi.

      Dle comentator laș și anonim,

      Doresc să vă informez pe dvs ca să înțelegeți, dar și ca să înțeleagă toată lumea, că serviciile sunt apolitice, nu se implică în campaniile electorale și nu controlează/manipulează populația prin intermediul presei centrale sau locale sau, cu atât mai puțin, partidele politice – așa cum în mod periculos, tendențios și iresponsabil denigrați. Ar fi și ilegal. Citiți legile țării!

      Dintre numeroasele zvonuri răuvoitoare la adresa serviciilor secrete românești apărute în ultimul timp (mulțumim, Putin!), unul dintre cele mai recente și mai aiuritoare e cel care pretinde că dl Teodor Viorel Meleșcanu ar fi fost până acum doar câteva zile directorul SIE!?!?!?

      Ce poți să mai spui când ești pus în fața unei minciuni de asemenea proprții!? Ce poți să mai spui când minciuna asta poate fi demontată de absolut oricine dând un simplu telefon la SIE și întrebând dacă e adevărat ce se spune, și anume că “dl Teodor Viorel Meleșcanu ar fi fost până acum doar câteva zile directorul SIE”. Eu am făcut-o și mi s-a răspuns clar și fără echivoc: “dl Teodor Viorel Meleșcanu nu a fost niciodată salariatul SIE sau al vreunui alt serviciu secret românesc sau străin și, cu atât mai puțin, directorul nostru.”. Ce poate fi mai clar de atât? Există și un mesaj automat de răspuns în limba engleză destinat cetățenilor străini: “We did not, we repeat, we did not have business as usual relations with that man…, Mister Meleshkanoo.”

      Sunt surprins că redacția respectatului sit Contributors permite astfel de comentarii denigratoare și lipsite de patriotism.

      Un pensionar indignat

    • Mihai Popa spune:

      @”Nu Ponta e problema”
      Exact asta e problema: că nu e Ponta !

      ”Oamenii din spatele lui sunt cei care primesc și distribuie fonduri și contracte privilegiate și împart zahăr, ulei și papuci în schimbul voturilor. Sunt motorul malefic care ne împinge constant spre mizerie și izolare față de Europa, în vreme ce ei prosperă necontrolat. N-au alt inamic real decât firavul stat de drept pe care raporturile cu Occidentul ne-au forțat să-l creăm, iar rostul domnului Ponta e să-i protejeze împotriva unei justiții care începe totuși să funcționeze”
      Nu este o problemă ci o boală, un cancer !

      Este datoria noastră să votăm astfel încât Justiția să redevină forța noastră !
      Doar Justiția va reuși să elimine, treptat, acest cancer care seacă vitalitatea națiunii.

      România funcționează exclusiv pe munca celor din mediul privat ! Aceștia sunt și cei care nu vin la vot, preferând să trăiască în cercul lor strâmt, în iluzia că munca lor este suficientă pentru o viață ”ca afară”.

      Ei nu văd că banii care alimentează veniturile Bugetului și care izvorăsc din profiturile create din munca lor sunt furați prin mecanismele de genul celui dezvăluit în ”Dosarul Microsoft”.

      Guvernările de până acum nu au făcut nimic altceva decât să distribuie aceste venituri în conturile unor inconștienți bolnavi de lăcomie iar ”oamenilor” le-au astupat gura cu o căldare, trei pachete cu făină și o pătură pentru a-i păcăli să voteze în continuare cancerul.

      Dan Voiculescu a intrat la pușcărie pentru 60 de milioane de Euro.
      În dosarul Microsoft se vorbește despre niște sute de milioane de dolari.
      În dosarul legat de Rompetrol se vorbește despre 600 de milioane de dolari.

      A fost pusă și întrebarea: ”Unde este trilionul de dolari” creat în România din 1989 până astăzi ? Unde au dispărut cele 40 de miliarde de Euro profit produs în fiecare an din cei 25 care ne despart de 1989 ?

    • Grammaticus spune:

      Unul din cele mai bune comentarii pe care le-am citit in ultima vreme.

  23. Mircea spune:

    Daca va ajunge presedinte (ma ia cu fiori reci doar cand ma gandesc):
    1. Presedintele Ponta va da declaratii pe care apoi Dl. Ponta le va retrage, spunand ca nu el a declarat asa ceva.
    2. Va deveni doctor docent in toate materiile pamantului, e destul loc gol in CV.
    3. Costumul purtat la Casa Alba va deveni piesa de muzeu pentru a fi adorata, nu-l va mai incapea de bucurie ca e presedinte.
    4. In toate clasele vor exista portrete cu moaca lui Ponta avand acel zambet tamp.
    5. Toata lumea va fi egala dar unii (prietenii stiu de ce) vor fi mai egali ca altii.

  24. emy grant spune:

    Impartasesc 99% dintre cuvintele articolului domnului Zografi. Imi asum raspunderea de a spune ca dintre toti candidatii care s-au inscris doar Udrea ma reprezinta intr-o masura mai mare (cam 30% sa zic) dar e mult fata de urmatorul, pentru ca nu vad niciunul care sa urce peste zero.
    Presedintele de care am eu nevoie se numeste “coordonator de joc”, Un coordonator de joc analogic a ceea ce in fotbalul pre-clasic (mai inainte de a se fi “gladiadorifizat”) insemna “capitanul de echipa”.
    In alta “cheie” eu vad Viata ca pe un “joc” (dans), si presdintele trebuie sa fie primul din capatul randului la un ipotetic dans al pinguinului. Adica, cel cu care, cei care vor sa se prinda in dans, incearca sa ii urmeze pasii, ritmul, din acel drag care te face sa-ti doresti ca dansul sa fie interminabili. Pentru cei ca mine arbitrii, antrenorii, patronii ,spectatorii si ce-or mai fi misunand in afara de jucatori, sunt niste personaje inutile.
    Nu mi-e frica daca iese ponta asa cum nu mi-a fost nici daca o sa iasa (la vremea lui vreun alt socialist, Ei l-au tinut pe Basescu (“tinut”, de tricou, de maini), l-au faultat, au jucat magareste, dar raspuns de la cel ce are stofa de jucator nu va primi decat in limita regulamentului.

  25. un timisorean spune:

    Mi-e indiferent.PSD oricum are majoritatea si poate face orice doreste.N-are decat sa castige Ponta.Poate asa se va curata mai repede Romania de PSD.MULT mai importante sunt alegerile din 2016.

  26. kiki spune:

    Aiurea…..totul se trage de la scolarizare. Invatamint de rahat= strungari, dulgheri, sudori,vinzatoare in loc de doctori, ingineri, avocati. Implicit si intelectul si cultura lor va trece prin burta nu prin cap. In loc de muzica usoara se asculta manele, in loc de documentare pe discovery sta tv-ul toata ziua pe Mireasa pt mama mea. Ori , categoria asta e masa cea mare, prostimea usor de manipulat si care atunci cind e chemata la vot vine, ca oricum nu are altceva de facut in loc de spart seminte la scara…. Pe partea celalalta intelectul din romania, doctorii, avocatii, profesorii nu mai ies la vot, chipurile scirbiti de clasa politica. In felul asta clasa cea mai de jos ajunge sa hotarasca viitorul copiilor nostrii. Daca ma intrebi pe mine ambele clase sunt la fel de vinovate…. Sau poate mai vinovati desteptii decit prostii, ca pe aia prosti cel putin nu-i duce mintea…

  27. Ela spune:

    Exista oameni politici cu care nu sunt mereu de acord, dar pe care ii admir (T.Basescu, K.Hunor), altii cu care as putea fi mai des de acord dar… atat , adica nu m-as da jos din pat la 5 dimineata ca sa lipesc afise electorale pentru ei ;) ( T. Melescanu, K.Iohannis), altii pe care ii respect ca politicieni dar ma lasa perfect indiferenta, atat din p.d.v. al ideilor cat si al personalitatii (M.Macovei), mai interesanta mi se pare E. Udrea dar, deocamdata doar pentru nonconformismul ei, si apoi…suspens…exista Viorel, unicul pe care l-am considerat mereu o greseala de casting, si m-am inselat !
    In plus, perspectiva de a ajunge viitorul presedinte al Ro devine din ce in ce mai plauzibila, si asta este o veste proasta, foarte proasta! Ma indoiesc ca, in 30 de zile, votantii PSD sa-si modifice radical optiunea, mai ales in contextul masurilor electoraliste luate recent de guvern!
    Ce-i de facut, in afara de sperat intr-un miracol…?

    • hash spune:

      Ce-i de facut?! De facut este sa afli ce a facut fiecare din cei pe care i-ai insirat, in decursul anilor, cu ce-au contribuit ei la dezvoltarea tarii asteia. Si nu, raspunsul nu e ‘nimic’, si nici negativ. Este vina ta ca nu reusesti sa discenri intre ei. Informatia nu vine de la televizor si uneori nici macar de la rude.

  28. F. P. spune:

    In principiu nu comentez un articol la care comentariile sunt oprite sau la care observ ca autorul nu intra in dialog cu cititorii, desi nu este ceva obligatoriu, ci poate doar o chestiune de semnificatie perceputa. Daca de aceasta data fac o exceptie, este pentru colegii cititori si/sau comentatori, poate reusim sa adaugam temei mai multa valoare sau reflexivitate decat o poate face monologul.

    Asadar, se vorbeste despre riscul alegerii lui Victor Ponta ca presedinte, risc care inteleg ca ar fi pentru candidati, partide si grupuri de interese cu sustineri electorale relativ restranse. Daca privim la scena electorala, in care rolul principal a fost atribuit la mare distanta de celelalte roluri (prin sondaje, lansari si programe), riscul pentru cei care-l impartasesc este aproape garantat. Ce ar mai putea rupe acest film electoral, cand asimetria taberelor care vor alege intre bine si rau sau intre doua rele inegale, este deja batatoare la ochi?

    Un scrutin prezidential nu este o loterie, dupa cum eternizarea sau desfiintarea alternantei nu inseamna democratie. Pentru alegatori, esenta alegerii se reduce, cel putin in aceasta etapa, la un lucru extrem de simplu si de pragmatic, la a face distinctia electorala intre doua categorii de verbe politice, intre “a lua” si “a da”, intre “a criza” si “a normaliza” s.a.m.d. Sa ne reamintim, criza financiara si economica mondiala, cu variile ei accente nationale, a venit dinspre dreapta, stanga nu a facut decat sa plateasca factura sociala. Nu din mediul public si-a itit criza capul, ci din cel privat, iar cel slab, contribuabilul, a fost nevoit sa-l duca in spate pe cel gras. Daca acceptam ca la toate acestea exista un cost politic si electoral, atunci trebuie sa luam act ca la scadenta din noiembrie va trebui platit.

    Mai exista insa si o alta fateta a problemei ridicate de autor. Care ar fi riscul nealegerii lui Victor Ponta? Ma refer la ratiunile democratice, fireste. Ori, mai corect spus, care ar fi consecintele scoaterii lui Ponta din cursa prezidentiala prin metode neelectorale (daca ceea ce se zvoneste ca se planifica se va adeveri)?

    • Mihai Popa spune:

      @F.P.,
      Numai punctul 6 al listei domnului Zografi se referă la partide.
      Restul arată cu o claritate care nu poate fi tulburată decât prin reflexia dintr-o minte deranjată că avem obligația să barăm accesul la cârma statului unui individ lipsit de educație umanistă, lipsit de empatie, mitoman compulsiv, instabil emoțional pe fondul unei frustrări care este subtil exploatată de mentorii lui, mai ales știind care este originea mediului în care acești mentori s-au născut și s-au format.

      Este departe de mine acceptarea unei soluții prin intervenție brutală în procesul electoral.

      Mediul politic și social din România ar fi la fel de bolnav chiar dacă mâine ar apare dovada indubitabilă că VVP a comis o faptă a cărei gravitate l-ar elimina instantaneu dintre cetățenii cu dreptul de alege și a fi aleși !
      Nimic nu s-ar schimba în situația descrisă de domnul Zografi: există în România ”motorul malefic” adică un club politic underground al cărui proiect de țară este sabotarea reformării ei, menținerea subdezvoltării, menținerea analfabetismului politic, social și educațional, distrugerea mediului intelectual, distrugerea mândriei de a fi român. Cine s-ar putea bucura de o asemenea situație ?
      Să ne aducem aminte că, de curând, un demnitar al unui stat ”aproape” vecin cu România a declarat: ”Domnilor din România, în curând vă vom explica totul – cine sunteți și ce credem despre voi!”

  29. Mihai Popa spune:

    Oare este posibil ca
    ”domnul Ponta să sufere o transformare neverosimilă, să-și renege partidul, să se rupă de el și de oamenii lui cu greutate și să aibă o revelație teribilă” ?

    Mai cunoaștem un individ care recunoștea că românii sunt în fața unei situații ingrate – aceea de a alege viitorul președintre dintre doi comuniști – și care a și ajuns președinte pentru că populația a avut revelația că el va suferi o transformare.
    Iar populația nu s-a înșelat.

    Trei ani mai târziu ”clasa politică” a încercat să-l arunce pe ”comunistul renegat” peste bordul barcazului dar nu a reușit.
    De ciudă, ca niște copii răzgâiați și îmbufnați, au persuadat niște indivizi să-și arunce peste gard caschetele din dotare odată cu amenințarea mafiotă: ”Ieși afară, javră ordinară !”
    ”Javra” încă nu se dă dusă, o apără șubredele paravane ale debilului stat de drept pe care el le-a însăilat cu ajutorul unui mic grup de patrioți și pe care le-a ridicat în lumină deși s-a aflat permanent sub canonada nelustraților.
    Această incredibilă rezistență a acestor paravane i-a convins pe îmbufnați (după ce au ratat și a doua suspendare) că este mai bine să le păstreze, să le vopsească pe dinafară dar înăuntru să pună o cioară (vopsită, desigur) pe post de papagal fidel, priceput în arta plagierii discursului democratic.
    Preocupat să-și perfecționeze mimetismul, papagalul nu observă gheara oțelită care poartă colivia aurită în care va fi obligat să intre. Infantil cum este, nu își dă seama că, din momentul în care va intra în colivie, nu va mai avea o identitate proprie, va trebui să ciripească exact după partitura care – eventual (ascunse sunt căile nano-tehnologiei !) – îi va fi recitată direct în ureche, wireless !
    Iar dacă va avea rateuri sau niscaiva dubii sau îl va lumina o revelație atunci va reapare gheara oțelită cu o altă colivie cu un alt papagal !

    Doarece tot ceea ce am scris mai sus tine de domeniul paranormalului revin și spun: rămâne cum a spus domnul Vlad Zografi: varianta a doua, cea sănătoasă: Votul Populației.
    Acest masiv Vot non-VVP este singura chestie care face să se chircească gheara de oțel, care spulberă penele de papagal și topește colivia de aur.

    • n ialy spune:

      Ponta nu va avea in veci transformarea lui TB cum nici cioara nu poate deveni singura papagal nemaivorbind de vultur..predescesorul sau era totusi soim nu cioara.Fascinat de colivie ar intra mai cu sfiala cu gand ca daca face ciocu` mic o s-o duca bine -altfel nu ii va fi aratata alta colivie cu alt papagal ci una cu lacat la intrare!Metamorfoze neasteptand, numai vreo aviara venita de departe poate sa ne scape..

  30. UnOarecare spune:

    Felicitari pt articol si multumesc!

  31. mihai spune:

    Cautati in jurul vostru oamenii care or sa se justifice zicand ca oricum nu are de unde alege, pentru ca toti sunt la fel.

  32. mircea ordean spune:

    CINEVA RIDICĂ PE UNDEVA problema:
    Cu cine votați, fraților, dacă Iohannis iese din cursă, pe chestia cu incompatibilitatea?
    .
    Una la mînă. Fiind făcut și carne și sînge, nu pot decide acum ce voi face peste una-două luni.
    .
    Doi.
    Parcă știu însă cu cine nu aș merge.
    .
    Cu doamna Udrea nu aș merge (nici la plimbare, întrucît e infinit mai egocentrică decît mine!), pentru că experienței Băsescu i-or fi de ajuns zece ani.
    .
    Tot acolo, pe dreapta eșicherului, există cîțiva candidați. După opinia mea-s prea mici, iar în așa condiții îi paște experiența partidului lui Dan Diaconescu. Adicătele, fără greutate ești coajă de nucă, pe marea unui partid puternic din preajmă.
    .
    Ca atare, urmează să meditez de e a merge cu Victor Ponta.
    Pot și să nu votez, urînd oricum învingătorului spor la treabă și să nu încurce pe noptiera prezidențială pastilele. Calmantele cu mai știu eu ce…

    PS
    Apropo de pastile.
    Am luat niște vitamina C, azi.
    Am întrebat și dacă au ceva împotriva timidității.
    .
    PS2
    Dacă aveți idee de vreo televiziune interesată de modul de gîndire al subsemnatului, puneți-mi, rogu-vă, o vorbă din cele bune…

  33. Gabriel GHORGHIU spune:

    … “De asemenea, sunt perfect conștient de riscurile la care te expui când vorbești despre evenimente viitoare.”… Parafrazand, sunt perfect constient de riscurile la care te expui cand vorbesti despre evenimentele prezente si chiar trecute. Din pacate, cei care ar trebui sa faca ceva pentru ca sa se creeze cat mai putine scenarii de acest fel, nu fac nimic. “Parerea mea.”

  34. Romeo spune:

    Din pacate si aici doresc sa precizez ca este un “DIN PACATE” foarte important. Deci cum spuneam din pacate traim timpuri foarte tulburi si asta si pentru ca suntem un popor dezbinat, nesigur si cu o buna parte din batrani care au ramas agatati de vechile obiceiuri ceausiste mai mult decat comuniste. “Din pacate” pentru ca nu reusim sa ne mai recunoastem intre noi chiar si cei care ne……cunoastem…..de mult timp. Cred ca totul a inceput odata cu propagarea comunismului ca o noua posibila oranduire sociala trambitata si intens sustinuta de un homosexual (mai nou si mai nou) care se chema Vladimir Ilici Lenin. Eu cred ca Lenin a fost diavolul in persoana, diavolul pe Pamant. Noi din 1945 incoace , timp de 69 de ani am doar regresat in ciuda tuturor aparentelor. Comunismul raspandit ca o molima , a otravit si a imbolnavit sute de milioane de persoane apartinand multora si diferitelor popoare. Ca sa scurtez si sa revin la “oile” noastre, am ajuns (apropos de oi) o turma manata de un grup de persoane (nu conteaza cate dar oricum mult mai mic decat suntem noi ca popor) organizate in diverse servicii mai mult sau mai putin secrete, masonerii, partide politice, organizatii mondiale care se cred chiar si deasupra Bunului Dumnezeu, persoane-unelte care cu TOTI IMPREUNA nu dau nici doi bani pe viata noastra cu adevarat. “Din pacate” pentru ca multi dintre noi, sunt vanduti lor, celor insirati mai sus, desi in viata de zi cu zi par la fel de suparati pe actuala stapanire. Ori ce alt partid de pe scena politica autopropus si sustinut sa vina la putere va avea aceleasi “defecte” si apucaturi mai mult sau mai putin (ar urma) din ce-au avut toate culorile politice care au defilat din Decembrie 1989 si pana acum. Multa lume din parti diferite ale tarii, sunt exact ca acei japonezi ramasi, uitati pe insule si care nu stiau ca s-a terminat razboiul si dupa 50 de ani continuau sa creada ca trebuie sa reactioneze la aparitia “dusmanului”. Saraca noastra lume, nu stiu ce este aia democratie si ca nu trebuie sa-i mai sustina, sa-i mai voteze pe cei care dau ordine si le impart grau, porumb si cate altele , pentru ca nu o fac din omenie si pentru ca au dreptul la ele fiind rodul pamanturilor lor, date in arenda sau furate prin semnaturi date cu usurinta, CI pentru ca le trebuie voturile lor. ATAT. Nu exista o formula de schimbare a acestei situatii ci totul depinde de “inima” celor care sufera, de curajul lor in a initia o revolta adevarata nu ca cea din Decembrie 1989. Cel mai la indemana mijloc de revolta este…VOTUL. ESTE ARMA CEA MAI DE TEMUT A CETATEANULUI SIMPLU. Eu nu indemn la revolta pentru ca ar fi cu varsare de sange probabil si nu sunt de accord. Doar doresc sa le transmit responsabililor de aceasta situatie ca “Doamne fereste” se poate si……asa la urma urmei schimba directia.

  35. Comentator spune:

    Am citit articolul d-lui Zografi care face o analiza impecabila a personalitatii individului care conduce guvernul nu de ieri de azi, ci de aproape trei ani.Ma intreb in fiecare zi ce fel de popor suntem de permitem ca un asemenea specimen sa reziste atat amar de vreme in fruntea unui guvern. Un comentator spunea ca e impotriva revoltei, dar cum e posibil sa nu te revolte tot ce se intampla in Romania de azi. Cum e posibil sa fim atat de nepasatori la ce se intampla cu noi, cu tara asta si, mai ales, cum pot ramane nepasatori cei care au copii. Dam vina mereu pe asistatii social, pe cei needucati, pe televiziunile care spala creierul, dar restul ce facem? Cineva spunea ca revpolta nu-i o solutie. Cum asa? Nu poti amenda guvernul, clasa politica printr-o demonstratie in care sa le comunici clar ca nu esti de acord cu ce fac? O demonstratie la care sa particile zeci de mii nu cateva sute. Demonstratii organizate in mai multe orase, nu doar intr-un Bucuresti care pare sufocat de indolenta locuitorilor lui. Chiar trebuie sa asteptam 4-5 ani pentru asta? Cinci ani reprezinta o zecime din viata unui adult, este enorm. In cinci ani situatia se poate degrada atat de tare, incat sa nu-ti ajunga 50 s-o poti repara oricat de bine intentionat ai fi. Retelele mafiote nu se distrug `cat ai clipi, de mentalitati nu mai vorbesc.
    Si revenind la nepasarea natiei, problema e a oamenilor nu a guvernului, nu a clasei politice. Clasa politica este cea aleasa de majoritatea noastra. Noi suntem pomanagii, indolentii, necinstitii, dar mai ales inconstientii care actionam impitriva intereselor noastre. Si asta pentru ca daca nu furam direct, daca nu primim micul sau faina, nici nu luam atitudine impotriva unor asemenea acte. Ii admiram pe hoti, ii aclamam pe puscariasi, ii compatimim pe pomanagii, pactizand astfel cu ticalosia. De asta si suntem atat de multi, iar asta este motivul pentru care nu se intampla nimic, pentru ca, de fapt, meschinele noastre interese sunt mai presus decat ideea de onestitate si democratie. Oamenii cu adevarat cinstiti sunt dispretuiti ca fiind fraieri si sunt atat de putini! Iar cei cinstiti si curajosi, si mai putini. Pentru ca nu este suficient sa fii cinstit si curajos in Romania, trebuie sa mai ai si resurse. Fara resurse, n-ai decat sansa de-a fi catalogat drept ciudat, in cel mai bun caz.
    Si un alt motiv pentru care oamenii nu mai reactioneaza, este si infratirea tuturor partidelor intru saracirea populatiei si imbuibarea lor prin sifonarea fondurilor publice. Cum sa pretinzi ca esti de drepata si sa faci apologia acestei ideologii cand de fapt tu esti un hot. Nu numai cei care fura, dar si cei care-si platesc angajatii cu salarii la limita subzistentei. E tot un fel de furt, oamenii simt asta chiar daca n-o exprima. Inechitatea crasa dupa ce am iesit dintr-un sistem egalitarist, nu prinde. Masurile de austeritate au efectul care s-a vazut, adica de respingere asezonata cu ura in conditiile in care partidul de la putere sifoneaza la fel ca cel tocmai inlaturat. E firesc ca populatia sa respinga demagogia.Cand, in plina criza prioritatea ta este de-a schimba borduri si de-a umple spatiile verzi de floricele si de-a trage linii pe trotuare pe care sa le numesti pompos, pista de bicicleta, in timp ce somajul creste si veniturile scad, e firesc sa ti se prabusesca credibiliatea. Iti trebuie inteligenta si empatie pentru a schimba mentalitatea, pentru ca de asta este vorba. Oamenii saraciti de un sistem corupt au nevoie de ajutor, pe toate planurile. Nu poti avea o natie care sa gandeasca liber daca faci tot posibilul s-o infometezi. Daca dreapta vrea sa aiba o sansa, trebuie sa se mute putin la stanga, sa-i dea poporului posibilitatea sa creasca. Ori nu poate face asta platind o treime din forta de munca activa cu minim pe economie, furand cot la cot cu stanga si tratand populatia ca pe o masa cretina. Alfel nu-mi explic manifestarile unor lideri care pentru o persoana normala trec de-a dreptul tembele.

  36. Alexandra spune:

    Mi-e groaza si pacat ca n-am decat un vot!

  37. Paul spune:

    Punctul 2. Vorbesti de Ponta si inconsistenta, apoi faci faci comparatie cu Orban. Nu mi se pare prea oportuna – Viktor stie bine ce vrea.

    In rest super articol

  38. Prefer sa votez pozitiv.
    In cazul acesta pentru Iohannis. Il cred mai potrivit sa joace rolul de mediator care ii revine presedintelui.

    http://nicichiarasa.wordpress.com/2014/11/11/un-rationament-circular/

    Obisnuinta de a vota negativ, impotriva lui Ponta in cazul acesta, a avut o mare contributie la situatia in care ne aflam acum.

    http://nicichiarasa.wordpress.com/2014/11/06/o-scurta-istorie-a-votului-negativ/



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vlad Zografi


Vlad Zografi

De formatie fizician, Vlad Zografi este scriitor si dramaturg. In 1994 si-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Cu siguranţă nu arbitrarul spăgii ("şpăgi arbitrare", al treilea paragraf de la sfârşit în s...

de: Dorel Bucur

la "Gânduri despre blocajele din dinamica medic-pacient în România"

Cauta articole

iunie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)