vineri, martie 29, 2024

România schizofrenică

De-a lungul celor aproape 23 de ani câţi au trecut de la schimbarea de regim, mulţi oameni s-au de­cla­rat dezamăgiţi într-un fel sau într-altul de ceea ce au trăit, considerând, pe drept sau pe nedrept, că democraţia nu le-a dat ceea ce ei au aşteptat. Unii s-au plâns că nu şi-au mai găsit un loc de mun­că, alţii că au trebuit să emigreze, alţii că n-au făcut avere precum vecinul, să zicem, alţii că guvernanţii nu şi-au respectat promisiunile şi aşa mai departe. Cei mai preocupaţi de politică au fost, pe rând, dezmăgiţi că CDR a fost ineficace, că D.A. s-a dizolvat prea repede, că Tăriceanu ori Băsescu nu au fost la înălţimea speranţelor puse în ei, că Boc a tăiat salariile ori că USL a abuzat de putere în vara lui 2012 etc.

Pentru unii există şi o altă dezamăgire, mai pro­fundă: că ceea ce aş numi „opinia luminată“ ră­mâne în România, la atâta vreme de la căderea co­munismului, redusă numeric şi, deci, destul de lip­sită de influenţă. Evenimentele petrecute în de­cursul cel puţin al ultimului an atestă ceea ce spun: ai fi putut crede, de exemplu, că, după con­damnarea definitivă din iunie anul trecut a lui Adrian Năstase, lupta anticorupţie dusă de DNA va primi o anumită susţinere populară mai largă, că oamenii vor începe să zică: „Ei, iată că se poate şi la noi ca un fost prim-ministru corupt să ajun­gă la puşcărie cu partidul lui la putere! E bine!“. Aş! Lumea s-a uitat la telenovela sinuciderii, a cre­zut în majoritate în teza absurdă a martirizării po­litice a lui Năstase, servită de Antena 3, şi a votat masiv USL în iarna trecută. În consecinţă, oameni precum Monica Macovei şi Daniel Morar au putut în continuare să fie prezentaţi de propaganda pu­terii drept nişte nebuni şi fanatici, în cel mai bun caz. Câtă vreme i-a susţinut pe aceştia doi şi vor­bea de puşcăriabili, Băsescu scădea mereu în son­daje, astfel încât adversarii săi erau convinşi că-l vor suspenda fără dificultăţi; de îndată ce a în­ce­put să „coabiteze“ cu Ponta, popularitatea sa a re­început să crească. Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare în trei dosare: în loc ca ma­jo­ri­tatea să spună „bine că, în sfârşit, un hoţ fudul a ajuns unde îi e locul“, lumea a lăcrimat, amin­tin­du-şi că „Gigi“ a dat pomeni săracilor. După une­le sondaje de opinie se pare că aproape jumătate din populaţie crede că Becali nu merita să fie în­chis. Cum să existe, în asemenea condiţii, un spri­jin popular solid pentru continuarea reformelor în justiţie?

Și invers, pentru falşii liberali, precum Tudor Chiu­ariu, o asemenea opinie publică e un bonus ca să exer­cite, prin amendamente constituţionale, pre­si­uni asupra judecătorilor şi procurorilor. Deşi toată lumea e supărată pe corupţie şi îşi declară ferm lipsa de încredere în po­liticieni, atenţionările şi aver­tis­men­tele câtorva vigilenţi se vor auzi mai curând la Bruxelles şi la Berlin decât la Chitila. Până la urmă, rostul „opi­ni­ei luminate“ pare a fi mai puţin acela de a mobiliza strada, presa şi opo­ziţia îm­potriva guvernului, ci acela de a-i mobiliza pe cei de la Bruxelles în aju­torul instituţiilor româneşti – un rol destul de ingrat, s-o re­cunoaş­tem.

Probabil însă că cea mai urâtă în­frân­gere a acestei „opinii luminate“ cu ca­re mă simt solidar a fost cazul pla­giatului lui Ponta. Faptul că noi nu am reuşit să mobilizăm decât o in­fi­mă parte a publicului larg (vreo trei mii şi ceva de semnături pe o petiţie online), deşi existenţa plagiatului nu mai lăsa nicio îndoială, iar verdictul co­misiei Universităţii din Bucureşti garanta seriozitatea şi autenticitatea în­vinuirii, arată înstrăinarea noastră radicală de marea parte a poporului. Că unii nu ne-au crezut pur şi sim­plu, că alţii au considerat că plagiatul e „un moft“ pentru viaţa lor, că alţii au suspectat interese politice nu are pâ­nă la urmă mare importanţă. Im­portanţă are faptul că această atitu­di­ne i-a permis lui Ponta să nege cu im­pertinenţă plagiatul, să schimbe ad hoc componenţa unor instituţii re­le­vante şi să smulgă de la Parchetul Ge­neral un NUP susţinut de o ab­sur­dă şi ridicolă expertiză a ORDA.

Mai putem adăuga la lista înfrân­ge­rilor noastre faptul că în multe co­mu­nităţi au fost aleşi candidaţi cu do­sare penale, sau că „reformiştii“ din PDL au primit un număr nesem­ni­fi­cativ de voturi la ultimul congres al acestui partid. Ce să mai vorbim des­pre faptul că, în ultimul timp, o tăce­re publică aproape totală întâmpină neruşinarea, fără precedent chiar şi în România, că s-a purces la amen­darea Constituţiei de către o comisie condusă de un incompetent pro­fe­so­raş de istorie, totodată om politic cu vederi antieuropene şi antiliberale şi care, pe deasupra, este şi candidatul oficial al puterii la următoarele ale­geri prezidenţiale? Măcar neoco­mu­nis­­tul Ion Iliescu l-a lăsat pe ră­po­sa­tul Iorgovan, un jurist, să-i ame­na­jeze o Constituţie pe măsură şi nu s-a aşezat el însuşi în fruntea comisiei res­pective!

Nu mă îndoiesc că această men­ta­li­tate a majorităţii poporului român poa­te fi explicată de sociologi, an­tro­pologi şi alţii; eu însumi aş avea câ­teva explicaţii. Dar asta contează mai puţin. Ce contează e, vorba lui Lu­ci­an Boia, că „România e altfel“. Nu în­să „altfel“ în general, ci numai alt­fel decât Europa, unde această „opi­nie luminată“ e mult mai puternică; în schimb, situaţia la noi e destul de asemănătoare cu ce vedem în Ucrai­na, în Rusia, în Balcani. Și ce-i mai grav e că trecerea timpului şi con­tac­tele tot mai profunde cu Europa nu au părut să modifice semnificativ o situaţie păguboasă şi profund schi­zo­frenică: majoritatea „estic-ortodoxă“ şi patriarhal-conservatoare a naţiunii continuă să se plângă pe drept de co­rupţie şi de reaua guvernare în ge­ne­ral, dar şi, totodată, să-l căineze pe „Gigi“, fără să vadă că între dis­cre­di­tarea justiţiei care-i urmarea boce­tu­lui lor prostesc şi reaua guvernare e o legătură strânsă. „Opinia lumi­na­tă“ vede, ce-i drept, legătura, dar vo­cea ei e anemică. Iar politicienii – ce să facă, bieţii? – profită din plin!


Articol aparut in Revista 22

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Sunt in totul de acord cu dvs. Explicatia: omul simplu vine de la munca si da drumul la tv la antena3 sau realitatea; nu il duce mintea sa discearna de aici adevarul de minciuna; pentru el „s-a spus la televizor” este lege. Numai cand se va ajunge la decredibilizarea generala a acestor posturi se vor mai destepta romani.

    • Aveti doar partial dreptate, domnule Valeriu: opiniile exprimate la televizor sunt… opinii, a caror credibilitate este conditionata de credibilitatea celor care le emit.
      In schimb, situatia se schimba atunci cand se prezinta ACTE. Desigur, si continutul acestora este comentat si interpretat de catre diversi „moderatori”, „analisti” si alti specialisti in toate si-n nimic, dar dincolo de textele insotitoare ramane continutul, pe care oricine il poate vedea si interpreta conform propriei scari de valori.

      P.S. Despre autenticitatea actelor cred ca este inutil sa discutam: presupun ca orice televiziune care ar prezenta un fals ar fi drastic sanctionata, iar reactia CNA ar fi doar varful aisbergului!

  2. Parerea mea e ca ati sesizat correct. Acest esec nu este in primul rand al clasei politice si nici al „boborului”. Este in primul rand esecul „opinii luminate“, dupa cum o numiti. Elita care nu a reusit sa explice convingator maselor convingerile sale.

    Si cred ca cea mai mare greseala e sa priviti (sa privim?) acest popor de sus. Eu cred ca nu suntem un popor atat de rau, pornind de la patura urbana educate si pana in ultimele sate din Moldova sau Oltenia. Sute de mii (daca nu milioane) de oameni, din aceste sate au fost capabili sa isi ea lumea in cap si sa plece la lucru in Spania sau Italia, in tari pe care nu le cunoasteau mai deloc. Acesti oameni sunt niste oameni curajosi, care vor sa stea pe picioarele lor.

    Trebuie doar rabdare, curaj si claritate in transmiterea mesajelor. Si nu trebuie privit nimeni de sus. Oamenii s-au schimbat mult in ultimii 20 de ani, chiar daca aparent nu vedem asta.

    P.S. Recentele rezultate in alegeri, cand s-au votat la gramada penali si securisti, nu cred ca pot sa fie puse complet in carca votantilor. Opozitia la USL nu a existat. ARD-ul a fost absolut incapabil sa aiba un raspuns cat de mic la intrebarea esentiala in orice alegeri: „de ce sa va votam?”. Nici un singur raspuns.

    • ” Sute de mii (daca nu milioane) de oameni, din aceste sate au fost capabili sa isi ea lumea in cap si sa plece la lucru in Spania sau Italia, in tari pe care nu le cunoasteau mai deloc. Acesti oameni sunt niste oameni curajosi, care vor sa stea pe picioarele lor. ”

      as fi de acord cu concluzia dvs daca acest grup ar fi rezultatul unui proces aleator de esantionare, ca la sondaje. dar tocmai ca nu este aleator. cei care n-au plecat, sau care au plecat si nu s-au adaptat, s-ar putea sa aiba alte caractersitici decat cele pe care le mentionati. in rest, de acord cu dvs cand spuneti ca nu a existat alternativa electorala. ma intreb daca nu este mai bine ca oamenii de valoare sa lase balta reconstructia dreptei si sa intre direct in psd, si sa vada ce pot reconstrui pe acolo.

  3. daca lasam la o parte „opinia luminata” de care vorbiti, ce ramane cred ca se imparte in doua categorii. prima si cea mai mare este formata din oameni carora nu avem ce sa le cerem. sunt multi oameni in situatia asta in romania, din pacate. dar mai mai sunt si ceilalti – oameni educati, de la care avem pretentii (sau ar trebui sa avem), dar care, in mod inexplicabil, prefera sa se solidarizeze cu minciuna de doi lei a domnului doctor ponta. cred ca aceasta categorie este mai vinovata de ce se intampla in romania decat prima, care probabil ca oricum gandeste cu televizorul.

    un exemplu interesant este unul din colegii dvs de pe contributors, care este tocmai cadru academic. este un patriot inflacarat, ar vrea sa nu ne mai plecam capul in fata strainilor si ne vorbeste despre demnitatea nationala, dar nu are minima decenta de a recunoaste ca lucrarea lui ponta este un plagiat grosolan. in schimb e tare suparat pe revista nature. intrebat despre acest subiect pe forumul contributors, refuza discutia si isi ia un aer de martir.

    cred ca plagiatul lui ponta a pus in evidenta caracteristici ale societatii pe care nici cei mai pesimisti dintre noi nu le banuiau. inclusiv istoria de dinainte de 1989 probabil ca trebuie re-evaluata. daca lui ponta i-a fost atat de usor sa ramana in functie dupa ce a fost demostrat ca este un impostor academic si un mincinos de doi lei, inseamna ca probabil nu i-a fost asa greu nici elenei ceausescu sa fie savant de renume mondial. mergand mai departe, probabil ca nu aparatul de teroare al securitatii a tinut comunismul si ale sale minciuni oficiale in picioare (cu productia la hectar si cu societatea multilateral dezvoltata), cat slugarnicia voluntara a multor oameni din sistem, si in special a oamenilor educati. ce dovada mai buna decat faptul ca minciunile lui ponta, desi sunt la fel de penibile ca si cele de dinainte, sunt sustinute acum de atatia oameni, in conditiile in care avem deplina libertate de exprimare. regimul ponta nu face politie politica.

  4. „Nu mă îndoiesc că această men­ta­li­tate a majorităţii poporului român poa­te fi explicată de sociologi, an­tro­pologi şi alţii; eu însumi aş avea câ­teva explicaţii. Dar asta contează mai puţin”.
    – Domnule Cornea, va plangeti ca vocea „opiniei luminate” e anemica. Bineinteles ca e anemica, daca dvs. va rezumati la doar a constata asta si nu dati si explicatiile respective.

  5. Domnule Cornea, nu ca sa fac pe desteptul, dar explicatia e simpla: cei mai buni dintre romani s-au cam carat de pe-aici. Cei care au ramas sunt cei care au putut inghiti indivizi ca Mazare si Gigi, oameni care nu sunt deranjati de nedreptatea pe care o vezi in absolut toate insistutiile din Romania, de stat sau private.
    Cei care nu se inscriu aici si au ramas, sunt cei putini care au sperat. Dar nu e timpul pierdut nici pentru ei.

    PS: Un exemplu simplu. In orice tara cat de cat civilizata, ar fi iesit la vot 90% din locuitorii unui oras condus de un individ ca Mazare, si ar fi votat cu altcineva. Oricate voturi ar fi furat sau orice ar fi facut, nu ar fi putut fi reales. Cred ca constantenii spera sa se mute ala in Pampas. Altfel o sa fie primar pana la moarte.

  6. „Schizofrenia” de care vorbiti este rezultatul importantei pe care romanii o atribuie Religiei. In momentul in care oamenii vad copii care mor de cancer (de exemplu, pe langa multe alte exemple) dar in acelasi timp sunt educati sa creada ca Dumnezeu ii iubeste, vad tortionari care mor linistiti in propriul pat insa se impaca cu gandul ca ii va pedepsi Dumnezeu, binele si raul (implicit aplicarea pedepsei „in aceasta lume”) devin notiuni relative. Acest fapt nu poate sa ramana fara consecinte negative in structurarea sistemului de valori morale ale credinciosilor. Exista contradictii majore intre preceptele morale ale Crestinismului si realitatile „acestei lumi”. „Schizofrenia” despre care vorbiti este rezultatul armonizarii acestor contradictii.

    Daca privim o statistica a lipsei de importanta a religiei in viata cetatenilor, Romania este pe ultimul loc in Europa (daca nu includem Turcia), doar 18% dintre cetateni nu acorda religiei o importanta majora. La polul opus se afla tari precum Estonia (84%), Suedia (83%), Danemarca (80%), Norvegia (78%) etc. in care majoritatea cetatenilor nu acorda o importanta majora religiei. In 24 de tari din 40, majoritatea cetatenilor (mai mult de 50%) nu considera religia importanta pentru vietile lor.

    Sondaj Gallup (2007-2008) cu intrebarea: „Ocupa religia un loc important in viata voastra?”

    http://en.wikipedia.org/wiki/Religion_in_Europe#Religiosity

  7. Domnule Cornea haideti sa nu fim ipocriti si sa punem lucrurile pe masa asa cum au fost
    In primul rand Ponta a scapat datorita unei chichite in lege Introdusa de Funeriu unde „demintarii” nu se supun comisiei unviersitatti care a emis diploma de doctorat ci unei supercomisii numita politic de minstru invatamantului. Este drept ca in componenta Funeriu mai figurau oameni de stiinta deasupra oricarui dubiu dar multi altii erau numiti acolo pentru control politic.

    Acelasi organism „ridicol” ORDA i-a dat NUP si lui Kovesi pentru iun plagiat la fel de vizibil ca al lui Ponta. Insa dumnavoastra blamati doar faptul ca acel organism l-a scapat pe Ponta nu si pe Kovesi. Si atunci va intrebati de ce oameni care au constiinta nu v-au sustinut. Personal acesta a fost motivul Eu consider ca amandoi sunt niste plagiatori ordinari desii si in aceasta privinta am cateva nuante.

    Ca unul care si-a inceput studiile doctorale prin Romania si lea-m terminat aiure prin lume pot sa spun ca de fapt Ponta este acuzat nu de plagiat in forma pura (pentru ca a pus la bibliografie lucrarile din care as copiat” ci ceea ce se numeste in alte parti greseala tehnica de redactare unde trebe sa evidentiezi foarte clar ideile si „zicerile” altor autori a caror concluzie o folosesti. In mod normal supervisorul trebe sa inlature chestia asta inca din faza redactarii. Din pacate in Romania marea majoritate a profesorilor formati in still vechi considera „nominalizare bibliografica” un moft si pun accent pe completitudina lucrarii focusandu-se pe faptul ca o lucrare la nivelul acesta nu trebuie sa lase descoperite aceste domenii. Chiar si cu aceasta „greseala tehnica de redactare ” lucrarea de diploma a lui Ponta trebuia anulata.

  8. Excelent articol! Sunt total de acord. As adauga cauza principala a acestei situatii in opinia mea: lipsa de educatie a populatiei. Pana cand nu vom educa populatia sa aprecieze „opinia luminata”. Din pacate, sistemul de educatie face un pas inainte si doi inapoi, asa ca mai avem de asteptat pana ceva se va schimba. Daca educatia se va imbunatati, in o generatie-doua vom putea progresa. Din pacate pentru majoritatea celor prezenti va fi prea tarziu :)

  9. Sunt romanii un popor rau? Daca da atunci cine poate sa defineasca exact notiunea de rau cand te raportezi la un popor?

    Germanii sunt un popor disciplinat, corect, harnic, cu simtul masurii, s.a.m.d. Nu sunt vorbe in vant, este o realitate. Mai mult sunt chiar invidiati de catre majoritatea europenilor pentru capacitatea de a-si controla viata sociala, politica si financiara. Sunt considerati motorul european pe buna dreptate. Deci sunt un popor bun in directa contradictie cu poporul roman care este rau. Poporul roman este rau pentru ca tolereaza minciuna, coruptia pana la identificare, pentru ca este ancorat in arhaisme care se potrivesc cu identitatea europeana ca nuca-n perete, pentru ca se lasa manipulat la modul cel mai josnic de indivizi fara scrupule, pentru ca voteaza cu cine nu trebuie (oare cu cine ar trebui sa voteze?) pentru ca tolereaza penali in parlament si lista poate continua pe pagini intregi. Deci romanii sunt un popor rau, nu-i asa?

    Oare asa o fi? Ce nu este in regula cu afirmatiile de mai sus?

    Propun un exercitiu de moralitate. In timpul procesului de la Nuremberg judecatorii britanici, francezi, americani chiar si cei sovietici (desi este absolut impropriu sa-i consideram judecatori cu un inalt simt etic pe cei care l-au ajutat pe Stalin sa trimita milioane de concetateni in gulag-uri sau in fata plutoanelor de executie) s-au intrebat cum de a fost posibil ca un popor atat de civilizat sa comita atrocitatile care au avut loc in Europa si in URSS in timpul celui de-al doilea razboi mondial? Evident, ma refer la poporul german.

    Unii dintre acuzati erau foarte bine educati si instruiti: avocati, profesori, ingineri, economisti, etc. Cum poti sa fi atat de metodic si detasat cand esti constient ca lichidezi sute si milioane de oameni pentru simplul motiv ca apartin unei rase umane care trebuie sa dispara. Pentru ca asa spune legea: evrei, slavi, tigani sau oameni cu dizabilitati. Nu are importanta ca este o lege tampita, nazista, facista, whatever, dar este lege si germanul asculta de lege. Unde este moralitatea, etica, umanismul? Ah da, a ramas acasa, pus la pastrare si este repus in drepturi cand razboiul se va incheia.

    Sau asa cum i se adresase Reinhard Heydrich unui inalt oficial al ministerului de externe german (iarna lui 1941 Wansee Conference, Germania), oripilat de planul de lichidare in masa a natiunilor „indezirabile” clocit si pus pe tapet de nazisti: citez cu aproximare „Domnule sunteti expresia elocventei intelectuale, sunteti un academician de marca, foarte apreciat si stimat in Germania si va respect enorm pentru contributia pe care o aveti la progresul culturii germane. Dar va sfatuiesc sa va tineti gura si sa semnati documentul pe care vi-l pun in fata altfel o sa ne ocupam de domnia voastra fara manusi. Dumnezeu imi este martor ca dupa ce castigam razboiul voi fi cel mai infocat sustinator al idelor dvs etice fara de cusur. Pana atunci semnati. Acum!”

    Deci daca romanii sunt un popor rau atunci cum definim un popor care a comis cele descrise mai sus?

    Are cineva inspiratie si curaj? Pentru ca mie imi lipseste momentan curajul sa ma implic intr-o asemenea dezbatere.

    • North of 60, argumentul dvs seamana cu un altul pe care l-am auzit cu ani in urma de la un reprezentant al rromilor. Spunea ca nu romii sunt adevaratii hoti in tara asta, ci romanii, pentru ca nu rromii au devalizat bancile (era la putin timp dupa bancorex), ci romanii. Cred ca e o problema cu genul asta de argumente. Poate ca rromii nu au devalizat bancile pentru ca nu au avut acces la banii aia. Lucrul asta nu ii face automat mai buni decat altii. Cine stie, daca ar fi avut acces, poate ca ar fi „devalizat” si mobilierul. Sau poate ca nu. Oricum comparatia nu nu are sens decat intre oameni care au fost, macar in mare, in aceeasi situatie si au fost pusi in fata aceleiasi decizii.

  10. Am cateva observatii la articolul domnului Cornea. „Opinia luminata” nu se aude aproape pe nicaieri. De exemplu la articolele de pe Contributors scrise de „luminati” se posteaza reactii care sustin sau contrazic afirmatiile din articol, dar acei autori consuiderati „luminati” nu se obosesc sa raspunda. Si-au expus ideile si cu asta considera ca misiunea lor de „luminare” a populatiei (cititorilor) s-a incheiat.
    In prezentarea domnului Cornea se mentioneaza calitatea de „filozof”. Corespunde realitatii ? Daca da, atunci unele lucruri din articol nu au fost analizate, gandite din toate unghiurile. Sa le luam pe rand . Reactia populatiei fata de condamnarea lui Nastase nu se datoreaza tentativei de „sinucidere” ci motivatiei nejuridice a condamnarii de catre cea mai inalta instanta din Romania. Cetateanul mai putin „luminat” nu stie de ce a fost condamnat Nastase daca instanta nu spune clar, pe probe ce a facut sau chiar spune ca nu sunt probe directe, dar se presupune ca…
    „Campionii ” luptei anticoruptie, Basescu , Morar , Macovei nu sunt vazuti ca luptand efectiv impotriva coruptiei atata timp cat cazurile cu vizibilitate sunt numai dintr-o tabara, iar primul nu are definitivat el insusi cazul de presupusa coruptie din dosarul Flota, Macovei este perceputa de majoritatea populatiei ca un procuror al vechilui regim, iar Morar are niste rateuri din activitatea anterioara.
    Eu sunt convins ca Ponta a plagiat sau ca lucrarea n-a fost scrisa de el, dar de ce aceasta informatie a aparut la momentul oportun, iar peste cateva luni a devenit omul renominalizat ca premier si cu care se poate coabita cu succes ? Se mai ascunde ceva aici ? Acuzatia de plagiat a aparut ca o incercare de intimidare si nu ca ceva real si grav.
    Cu ceva vreme in urma Presedintele spunea ca trebuie neaparat modificata Constitutia, nu numai pentru parlament unicameral, ci si din alte motive, iar acum nu se mai justifica revizuirea. Nu cumva referendumul a fost un fel de pedepsire a Parlamentului care au votat suspendarea?
    Schizofrenia majoritatii se datoreaza apartenentei la „estic-ortodoxie” ?

  11. Ma umfla rasul cand vad autori ca cel de mai sus care se autoconsidera cu trufie „opinia luminata” a natiunii si dupa aia se mira ca nu il urmeaza „turma nespalata”.

    Poate daca ar renunta sa mai creada ca in spatele diferentelor de opinie intre „elita” din care face parte si „mase” nu se ascund motive antropologice (doamne ce nazism, sincer, asta chiar n-am mai auzit-o de la Hitler si al sau concept de Untermenschen, suboamenii slavi) ar avea si succes in a convinge sus mentionatele mase. Pana atunci nu…

  12. exercitiul democratic lipsind pe parcursul istoriei romaniei, nu mi-e greu sa inteleg ca asa zisa schizofrenie e data de o retardare temporala a populatiei si de o degradare a oricarui simt civic pe parcursul stapanirii lui ceasca. Romania nu este altfel de acum, a fost mereu altfel, iar cei care si-au dat seama n-au facut mari eforturi ptr a diminua lipsa asta de educatie in ceea ce priveste valorile fundamentale (care la altii s-a format fiind direct siliti sa lupte ptr propria libertate sau drepturi). La noi lumea nu e obisnuita sa lupte prea mult ptr dreptate, e obisnuita sa se caineze sau sa faca ‘haz de necaz’, o alta trasatura aclamata triumfator de’a lungul timpului dar care e o piedica desavarsita impotriva oricarei actiuni si luari de pozitie. ‘romanul face haz de necaz’ poate fi, dupa criteriile altor natii, echivalent cu ‘ce ti-e si cu cretinii astia’.. poate pare cumva o exagerare, dar pare doar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrei Cornea
Andrei Cornea
Eseist, istoric al artei, clasicist, publicist, filosof. Profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, departamentul de relaţii internaţionale şi studii europene. Colaborator permanent al revistei 22.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro