Evenimentele din vara acestui an legate de tentativa coaliţiei aflate la guvernare de a îl înlătura pe preşedintele Băsescu prin orice metode şi cu orice riscuri a stârnit, se ştie, extrem de puternice reacţii vest-europene. În timp ce mulţi dintre cetăţenii care susţinuseră debarcarea preşedintelui prin referendum s-au simţit frustraţi, înşelaţi în aşteptări (a se vedea mitul politic nociv al majorităţii care chipurile „are dreptul” să facă aproape orice, că doar exprimă interesul celor mulţi şi presupus oropsiţi), cei care se situau în tabăra cealaltă sau pur să simplu doreau respectarea legalităţii şi a procedurilor democratice au mulţumit în sinea lor liderilor europeni pentru grija faţă de posibilele derapaje made in Romania. Însă în acelaşi timp au simţit şi o stare de ruşine deoarece România căpătase imaginea unui stat „african”, supus periodic unor agitaţii stradale violente şi unor tentative de lovituri de stat.
Aşadar să recunoaştem teama multor români că nu sunt percepuţi ca “occidentali”, că sunt respinşi de familia popoarelor vestice, din cauza religiei ortodoxe, a obiceiurilor nefaste (corupţie, nepotism, mentalităţi zise „bizantine” etc), a apropierii geografice de Rusia şi a incompletei democratizări. Cum se defineşte oare “occidentalitatea”? Dacă o definim prin catolicism şi protestantism în mod clar ne excludem iar faliile civilizaţionale imaginate de Samuel Huntington devin realitate prin mecanismul de self-fulfiling prophecy. Dar dacă folosim binomul “civilitate” vs “barbarie”? Nu cumva avem un număr prea mare de barbari? Că doar ce altceva sunt infractorii, vandalii, politicienii hoţomani şi alte scursuri ale societăţii din cauza cărora Occidentul ne pune eticheta de popor înapoiat? Doar geografia ne linişteşte oarecum, dar prea puţin: suntem clar parte a Europei şi poate că vom primi şi “misiunea sacră” de a apăra fruntariile Uniunii contra noilor barbari, a celor din exterior. Iată aşadar cum vechile mitologii politice revin în actualitate, spre a ne apăra orgoliul de insiders. Dar dacă totuşi jucăm rolul goţilor admişi de Imperiul Roman decadent la graniţele sale spre a îl apăra de alţi migratori, mai periculoşi? Cu alte cuvinte ce ne împiedică să credem că România şi Bulgaria au fost admise în UE ca un fel de “rău necesar”? Presupun că vom rămâne cu astfel de dubii identitare încă multă vreme.
Pe de altă parte, dacă prin absurd UE ar dispărea, e de presupus că statele membre s-ar redescoperi rivale, izolate, cu populaţii tentate de un naţionalism de secol nouăsprezece şi un mercantilism economic catastrofal. Predicţia politologului american neorealist John J. Mearsheimer despre sindromul „înapoi în viitor”, făcută acum peste două decenii, s-ar putea adeveri. Europa începutului de secolul XXI ar putea semăna destul de curând cu cea din perioada 1900-1914 dacă şi numai dacă structuri precum UE şi NATO ar dispărea. Evident, probabil fără război clasic deoarece există arme nucleare şi mecanisme de inhibare a violenţei directe. În acest caz, România ar trebui să facă faţă din nou unui mediu regional de securitate anarhic, adică lipsit de o autoritate centralizatoare de tipul UE. Aceasta, desigur, cu toate că UE nu este nicidecum o adevărată federaţie europeană, un guvern supra-european, decât poate în plăsmuirile utopiste ale „euro-comisarului” şef Manuel Barroso. Bună sau mai puţin bună, Uniunea îşi ţine la un loc popoarele, le îndeamnă la o minimă coeziune şi le împiedică să se perceapă din nou ca rivali sau inamici.
Există şi temeri specifice legate de existenţa şi activitatea UE. În primul rând, destui români se tem că Uniunea nu va rezista cumulului de factori economici şi politici destabilizanţi. Dacă zona euro se surpă, edificiul economic comun va fi grav ameninţat de naţionalismele economice şi de decalajele mari de competitivitate economică între ţările membre. Aşadar, se poate destrăma UE? Aş dori să pot spune că nu, însă ar fi o afirmaţie pripită. Nimic nu este ireversibil. Ceea ce Jean Monnet şi Robert Schuman au realizat prin metoda paşilor progresivi, prin spill over şi funcţionalism incremental se poate cândva prăbuşi. Tindem să credem că deja s-a ajuns prea departe ca să se mai renunţe dar cred că este o iluzie. În trecut au mai existat ligi şi federaţii cu grad mare de solidaritate între membri care totuşi au dispărut. Imperiile s-au surpat şi ele invariabil iar UE a fost uneori considerată un “imperiu post-modern”. Uniunea ar putea să nu reziste competiţiei acerbe pentru putere şi securitate între polii de putere majori: Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania. Imposibilitatea statelor membre de a decide noul buget pe şapte ani şi amânarea discuţiilor pentru începutul anului viitor este un semnal de alarmă serios.
Riscăm să asităm la decăderea Europei unite, transformarea ei în actor secundar în relaţiile internaţionale faţă de China, India şi alte puteri emergente. Se ştie că UE e deficitară şi la capitolul forţă militară, nu are o viziune strategică pe termen lung, ancorată în realitatea competiţiei pentru putere şi securitate, şi că nu s-a realizat o armonizare a politicilor externe naţionale, cu toate că acum, după Tratatul de la Lisabona, Uniunea dispune de un Înalt Reprezenant pentru Politica externă şi de securitate (cu dublă afiliere – Consiliul European şi Comisia Europeană), dotat cu un Serviciu Europeran de Acţiune Externă cu mii de diplomaţi şi funcţionari europeni şi naţionali. Ei şi? Vi se pare cumva că UE este mai coerentă în relaţiile sale externe? Dacă ar fi aşa, statele membre nu se scindau atât de grav cu ocazia votului din 31 noiembrie din Adunarea Generală a ONU care a decis cu 138 de voturi să acorde Autorităţii Palestiniene statutul de observator non-membru. Cehia a votat contra, Germania şi Marea Britanie s-au abţinut, Franţa în schimb a fost entuziasmant de pro-palestiniană. Şi nici în abordarea relaţiei cu Rusia faţă de care europenii nu reuşesc defel să îşi forjeze o strategie comună, dincolo de programe sforăitoare şi ridicol de inconsistente precum Parteneriatul pentru modernizare şi cele patru “spaţii comune”.
De fapt e posibil ca singura şansă pentru salvarea UE să fie emergenţa identităţii europene supranaţionale, mai puternică decât cele naţionale şi locale. Doar astfel Uniunea se va putea transforma în supra-stat federal, cum ar dori de pildă Germania, şi nu în “uniune a patriilor” suverane, după modelul francez clasic.
Ne mai temem că deja Bruxelle ne dictează ce să facem în politica internă şi în economie, punând presiune pe guvern prin pârghiile economice. Este adevărat parţial în domeniuile ce ţin de pilonul comunitar: economie, agricultură, piaţă comună, dar nu pentru politica externă, cel puţin deocamdată. Însă e posibil să asităm la o centralizare tot mai agresivă. În plus nu e clar cât de puternie sunt grupurile de lobby ce acţionează la Bruxelles, Strasbourg, pe lângă instituţiile comunitare dar după “cazul Severin” a devenit clar că lobbyştii pot plăti diverşi politicieni europeni care le vor da satisfacţie şi vor modifica legile în acest sens. În fapt era secretul lui Polichinelle pentru cine are habar de politicile europene! Azi lobbyştii sunt obligaţi să se înscrie într-un registru special numit “pentru transparenţă”, aşa încât se ştie că sunt peste 15.000 la nivel oficial doar în Bruxelles. CE avea un registru încă din 2008 cu peste 4000 de organizaţii dar era depăşit. Sunt poate peste 5000 de grupuri de lobby pe lângă instituţiile europene. Grupurile de lobby sunt obligate să noteze scopul, numărul de membri, identităţile lor şi sumele de bani pe care le folosesc. Evident, transparenţa este mai mare dar nu satisfăcătoare, cel puţin pentru Alianţa pentru Lobby Transparent şi Etică (Alter-EU). Sunt sute de firme de lobby, din păcate România e înregistrată cu circa 58 de firme, mult sub alte ţări europene. Băncile, companiile multinaţionale, federaţiile sindicale sunt actorii ce practică cel mai des lobby-ul, în mod legal sau semilegal. Iar firmele de consultanţă, de PR, cabinetele de avocaţi sunt cei ce execută cu succes activitatea de lobby. Prin urmare, românii au motive reale să se teamă că unele legi europene vor fi astfel formulate încât să servească corporaţiilor sau băncilor care plătesc activitatea de lobby. Totuşi lobby-ul în UE tinde să fie o activitate legală şi controlată, la fel cum e şi în SUA. Iar Parlamentul European a propus spre adoptare un Cod de conduită (deontologic) care indică în cel fel pot interacţiona europarlamentarii cu lobbyştii.
Efectul de domino generat de criza economică globală a sporit anxietăţile cetăţenilor europeni, mai ales a celor din Est şi Sud, care văd cum decizii vitale pentru viitorul economic european, pentru zona euro, sunt luate în Germania, de judecători locali, ceea ce sugerează neputinţa guvernelor din Grecia, România şi chiar Portugalia, Spania de a lua dicizii economice vitale. După cum observa corect jurnalistul Mircea Vasilescu “chiar dacă îşi dau seama că guvernele naţionale au fost iresponsabile şi au împins ţara pe buza prăpastiei, la o adică, mulţi cetăţeni ar prefera să fie lăsaţi cu “iresponsabilii lor naţionali” decât să se supună unor decizii luate în nişte locuri pe care, în ciuda Uniunii şi a liberei circulaţii, le percep ca fiind străinătate”…
Revenind la puterea efectivă a României în cadrul UE se impun acum cîteva întrebări-cheie. Vom fi oare marginalizaţi de statele puternice? Da, dacă nu ne vom asocia unui grup regional prin care să ne apărăm interesele, dacă nu vom face parte din grupurile de interes transnaţionale, dacă nu ne vom integra în balanţa de putere intra-europeană.
Oare riscăm să ne pierdem valorile colective? Desigur, treptat se va simţi o tendinţă de uniformizare, dar e de spus că deja asistăm de ani buni la un val de americanizare a culturii noastre, în paralel cu “manelizarea” adică orientalizarea ei. Cred că istoricul Lucian Boia nu se înşală defel când vorbeşte de matricea socio-culturală de tip “mahala”, specifică unui segment de populaţie urbană neintegrată spaţiului modernităţii, pe care îl contestă strident prin şmecherie şi agresivitate. Mahalagii tranziţiei nu pot şi nu vor să înţeleagă spiritul european şi valorile autentice. Dacă cineva ne poate învăţa cum să scăpăm de ei, de preferat fără violenţă, să-i facem să se “evapore” subit, cred că ar merita un premiu fabulos, mai consistent decât un Nobel. Sistemul de valori al românilor e deja fragil sub asaltul influenţelor străine şi al subculturilor auohtone. Nivelul de soft power al României e oricum redus deoarece nu prea avem modele culturale cunoscute şi atractive pentru restul lumii. Iar naţionalismul în Europa, potenţat de criza economică şi asociat cu un populism agresiv, cu tendinţele de separatism teritorial (cazul Cataluniei şi cel al Scoţiei) efectiv revine în arenă şi poate submina europenismul şi post-modernitatea.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pentru ca sunt rational pun in balanta ce se intampla daca RO intra sau iese din UE, sau ce se intampla cu RO daca UE se risipeste sau se regrupeaza si decid.
Personal am decis!
Pentru Ro este buna paza UE si NATO, inseamna control, disciplina, imi poate da „banuti” si siguranta ca maine nu o sa ma trezesc cu rusul in casa peste mine sau ca imi cere nu stiu cat pe gaze! Deja preturile la alte utilitati au crescut spectaculos, multumesc pentru privatizarile si bugetele dijmuite in alte buzunare! Toate, asa imperfecte, m-au convins ca RO sta bine in UE.
De la distanta, chinurile UE sunt de ras, dar, de, europenii evolueaza greu – sunt cei mai tari birocratii si cei mai putin abili in monitorizare si transformarea uniunii si a tarilor/regiunilor!
Dar UE si NATO, si nici FMi, oricat de benefice sunt, nu pot face reforma in RO!
Bun si lobby, dar nu suficient, vezi ca am avut bani pentru proiecte si nu i-am cheltuit…
Deci cineva trebuie sa muncesc pentru asta?
Oare cumva guvernul?
Cred ca el face programele si urmareste implementarea lor…
Restul se supun si lucreaza, atat cat pot!
1. Într-adevăr, Uniunea Europeană nu este o federaţie, dar reprezintă, prin competenţele structurilor centrale şi prin puterea juridică a actelor Comisiei un veritabil guvern supra-statal. Din păcate Centrala UE este mai mult decît un super-executiv pentru că majoritatea normelor naţionale post-aderare provin deja de la autorităţi extra-naţionale numite, nu alese de cetăţeni. „Armonizarea” cadrului legislativ asta înseamnă: preluarea şi integrarea in dreptul naţional a normelor emise de autorităţile Centralei UE. Aşadar, Uniunea Europeana este o cooperativa supra-statala [„interguvernamentala”], non-federativa, integrist-imperialista la un nivel ideologic, non-democratica, fără personalitate juridică definitivată. Comisarul-şef Barroso nu a afirmat că UE ar fi o federaţie, ci un imperiu, incă din 2007:
“Sometimes I like to compare the EU as a creation to the organisation of empires. We have the dimension of Empire but there is a great difference. Empires were usually made with force with a centre imposing diktat, a will on the others. Now what we have is the first non-Imperial empire.” [a se vedea înregistrarea completă pe youtube]
UE nu este însă un imperiu, chiar dacă organele sale centrale laolaltă cu anumite state membre dau dovadă de un imperialism de tip totalitar: Centrala UE este emitatorul suprem de norme pe teritoriul UE, precum si un important vector al legiferării pe plan global. Uniunea Europeană este la aceasta oră cel mai mare producător si exportator de norme din lume, iar tendinţa de a răspandi si impune temeiurile ideologice ale dominaţiei prin imperiul normei este extrem de vizibilă si palpabilă in orice colţ al planetei.
2. Uniunea Europeană nu şi-a însuşit niciodată doctrina politico-militară romană a pacificării prin ‘federalizare’ a cetăţilor adverse [in faza republicii] şi a triburilor belicoase [in faza imperiului]. A nu se confunda noţiunea antică de foederati cu cea modernă de federaţi. Triburile federate de romani nu constituiau entităţi politico-administrative distincte in Imperiu, iar drepturile lor erau mai mici decît cele dobîndite de cetăţeni. Teoretic, cetăţenii statelor membre UE au aceleaşi drepturi cu ceilalţi cetăţeni europeni, dar, spre deosebire de foederati romanilor, nu sînt plătiţi şi nici nu vor fi vreodată pentru apărarea graniţelor acestui imperiu iluzoriu. Ca atare, consider comparaţia deplasată, fără nicio legătură cu realitatea instituţională actuală.
3. Barbarii – un rău necesar. Oare? Presupunînd că noii sosiţi in raiul european ar fi barbari -nu există alt criteriu pt definirea „barbariei” in afara cronologiei apariţiei şi aşezării in UE- şi că, implicit noi, esticii, am fi ultimii barbari ce ar fi dat năvală la cornul abundenţei, poate ar fi cazul să evaluăm comparativ răul necesar recent absorbit de UE -maxim 2,8 milioane de români şi incă aproximativ 5 milioane de bulgari, moldoveni, ucrainieni ortodocşi- cu răul necesar invitat in UE in ultimele 3 decenii: 35 de milioane de africani şi asiatici de sorginte islamică. Care „rău necesar” a produs oare mai multe ravagii in Europa? Care „rău necesar” a obţinut mai multe beneficii sociale din ajutoarele oferite cu largheţe de statele occidentale? Care „rău necesar” a construit 2200 de lăcaşuri de cult ale unei religii eminamente străină de civilizaţia iudeo-creştină in doar 3 decenii de existenţă nestînjenită pe solul Franţei [de la 150 de bucăţi in 1976 la 2368 in 2011]? Eu nu văd nicio teză politică pan-europeană de tipul răul necesar, ci o altă teorie notorie şi devastatoare pentru occidentalitate: multiculturalismul. Ce mai înseamnă Occidentul cînd aproape 10% din populaţia Europei are origini şi background cultural extraeuropean?
4. sentimentul identitar european: o himeră.
„De fapt e posibil ca singura şansă pentru salvarea UE să fie emergenţa identităţii europene supranaţionale, mai puternică decât cele naţionale şi locale.”
Au reuşit oare ultimele 2 federaţii europene edificate artificial -Kakania şi URSS- să producă un asemenea curent de idei şi simţăminte asupra identităţii supranaţionale? Nu. S-au prăbuşit fără să fi reuşit vreodată să ţină sub control sau să diminueze resentimentele naţiunilor captive, cu tot aparatul lor represiv. UE nu are nici măcar aparat poliţienesc comun şi nici organe speciale de propagandă [cu excepţia unui Comisariat], deci nu văd cum o să ajungă să pună frînă tuturor mişcărilor secesioniste actuale din Catalunia, Lombardia, Belgia-Frandra, Scoţia şi celor viitoare. Aceste mişcări politice tribaliste par a fi prins rădăcini in contextul încurajării de către Centrala UE a regionalizării ca politica paneuropeană, ba chiar s-au amplificat in pofida subvenţionării de către state şi Comisie a unor mega-proiecte locale. Deci, in mod paradoxal, clasa politică regională s-a radicalizat şi clamează desprinderea de statul naţional şi, implicit, de Uniune, chiar dacă au primit in continuu fonduri dinspre ambele centre de putere.
„a se vedea mitul politic nociv al majorităţii care chipurile „are dreptul” să facă aproape orice, că doar exprimă interesul celor mulţi şi presupus oropsiţi”
Domnule Cioculescu, democratia reprezentativa este o necesitate determinata de imposibilitatea existentei, in conditiile societatii actuale, a unei democratii participative. Prin urmare, alesii (vorba sa fie!) sunt presupusi a reprezenta vointa alegatorilor, nu propriile lor idei despre cum trebuie condusa societatea.
Dupa parerea dumneavoastra insa, vointa alegatorilor ar trebui limitata la exprimarea optiunilor electorale, dupa care sunt obligati „sa taca si sa inghita”… pana la urmatoarele alegeri, desigur, cand li se ofera din nou posibilitatea de a opta intre clanurile care le vor percepe taxa de protectie.
Evident ca trebuie respectate legile, dar numai in masura in care acestea nu contravin principiilor morale si spiritului democratiei. Iar legile prin care „alesii” isi acorda privilegiul de a eluda justitia si/sau instituie „organe” abilitate sa conteste deciziile celor care i-au ales nu satisfac aceste criterii!
Articolul are subtilitati care trebuiesc citite printre rinduri : dezvoltarea unei tari si integrarea este o problema interna – dar cind va deveni o problema a uniunii? Si daca esti la margine, drumul fiind in sens unic, costul despartirii este mai mare decit al integrarii, crevasele economice si sociale cum vor fi decontate?
Avansul tehnologic creste exponential in tarile nucleu in timp ce noi discutam schimbarea mentalitati de mahala. Raportarea la trecut este irelevanta la nivelul de dezvoltare care se prefigureaza. Informatia este descatusata de timp si cenzura dar este la indemina celor care planifica viitorul.
Cea ce a scapat dl Cioculescu este ca acest club select isi schimba regulile si se intareste. Cind va fi puternic melodia va fi alta nu-i asa?
„Cind va fi puternic melodia va fi alta nu-i asa?”
Desigur! Va prelua tonalitatea celei folosite acum fata de regiunile separatiste, cu refrenul „daca voi nu ne vreti noi va vrem”, punctat (doar in caz de necesitate, desigur) cu un staccato de arma automata, ca doar asa au gandit natiile „protectoare”, de la inceputurile istoriei si pana astazi.
Si toate astea exclusiv intru beneficiul barbarilor, desigur, si fara interese meschine din partea ocupantilor… ca doar Roma antica n-a invadat Egiptul pentru grane, armada spaniola n-a cucerit America centrala pentru aur iar SUA n-au ocupat Irakul pentru petrol! In toate cazurile a fost vorba de a aduce civilizatie, cultura, religie, stabilitate, lapte, miere si alte „agroalimentare”!
Complexul european romanesc e cam asa: ne-am batut cu pumnii in piept ca nu suntem cu nimic mai prejos, am vrut mai mult decat toti sa intram in Europa (UE) dar pe masura ce intrarea se apropia si dupa ce intraram hotia si ticalosiile incepute in anii 90 au explodat. Din razboiul mafiot pt zestrea primita, unii au facut averi, alti s-au descurcat dar cei mai multi tot saraci au ramas si in disperarea lor nu pot sa accepte ca Europa ne-a ajutat cu carul dar carul a fost golit de mafioti romani. Ii tot auzi plangandu-se ca Europa si-a vazut interesele ca „ei” au profitat de fapt de pe urma noastra. Te crucesti, dar asa gandeste lumea si se va vedea la vot caci mizerabilii Ponta si Antonescu au speculat la maxim judecata asta idioata de capra raioasa cu coada-n sus. Ponta zicea ca sa nu mai stam in genunchi. Numai in genunchi n-am stat, am fost invitati la masa ca egali si noi am dat cu mucii in fasole.
„Nimic nu este ireversibil”
Ma iertati, dar vorbiti prostii – sunt foarte multe lucruri ireversibile pe lumea asta. Evolutia oricarei fiinte vii de la nastere la moarte e doar un exemplu marunt si la indemana…
Asta e un articol care pune degetul pe rana, in cea mai mare parte obiectiv, dar si dureros in acelasi timp. Din pacate UE nu-si gaseste inca ritmul, fiecare membru vrea sa fie mai egal decat celalalt, Germania isi doreste rolul de motor european, insa functioneaza cu carburant est-european din pacate. Tarile din est, in special noi, bulgarii si grecii, au adus un aport mare de barbarism, de incultura in primul rand, iar asta pt motorul UE e ca un carburator cu jiclerele infundate. Cine va avea curajul insa sa sufle jiclerele? Ma tem ca daca neamtul nu o face, nimeni din interiorul lor nu o va face.
Si uite asa, cu motorul carpit ne vedem pusi la linia de start in competitie cu motoare chinezesti, coreene si in viitorul apropiat, braziliene.
Un punct referitor la o atitudine ingrijoratoare ce reiese din articol si mil ales din comentariul lui euNuke:
Autorul scrie:
„Desigur, treptat se va simţi o tendinţă de uniformizare, dar e de spus că deja asistăm de ani buni la un val de americanizare a culturii noastre, în paralel cu “manelizarea” adică orientalizarea ei.”
euNuke scrie:
3. Barbarii – un rău necesar. Oare? Presupunînd că noii sosiţi in raiul european ar fi barbari -nu există alt criteriu pt definirea “barbariei” in afara cronologiei apariţiei şi aşezării in UE- şi că, implicit noi, esticii, am fi ultimii barbari ce ar fi dat năvală la cornul abundenţei, poate ar fi cazul să evaluăm comparativ răul necesar recent absorbit de UE -maxim 2,8 milioane de români şi incă aproximativ 5 milioane de bulgari, moldoveni, ucrainieni ortodocşi- cu răul necesar invitat in UE in ultimele 3 decenii: 35 de milioane de africani şi asiatici de sorginte islamică. Care “rău necesar” a produs oare mai multe ravagii in Europa? Care “rău necesar” a obţinut mai multe beneficii sociale din ajutoarele oferite cu largheţe de statele occidentale? Care “rău necesar” a construit 2200 de lăcaşuri de cult ale unei religii eminamente străină de civilizaţia iudeo-creştină in doar 3 decenii de existenţă nestînjenită pe solul Franţei [de la 150 de bucăţi in 1976 la 2368 in 2011]? Eu nu văd nicio teză politică pan-europeană de tipul răul necesar, ci o altă teorie notorie şi devastatoare pentru occidentalitate: multiculturalismul. Ce mai înseamnă Occidentul cînd aproape 10% din populaţia Europei are origini şi background cultural extraeuropean?”
Observ in aceste pasaje o atitudine reductionista si orientalista (in sensul dat cuvantului de Said), ce reduce complexitatea politica, culturala si economica a Estului si a cetatenilor Europeni de origine Africana si/sau Musulmani. Un astfel de discurs este nedrept si periculos, mai ales atunci cand rasismul se asociezea cu teza dependentei „strainilor” de serviciile sociale ale statelor Vestice generoase. Care sunt „ravagiile” mentionate de euNuke? Cum a „devastat” multiculturalismul Occidentul? Prin mana de munca ieftina pe care a adus-o? Prin imbogatirea peisajului cultural European? Sau poate prin faptul ca reamintesc fostelor puteri coloniale de realitati pe care acestea ar vrea sa le uite?
Nu este oare libertatea constiintei si egalitatea indivizilor indiferent de sex, religie, etnie, etc. unul din principiile fundamentale ale modernitatii Europene? Nu constituie oare aceste principii lectia principala a razboaielor religioase ce au mistuit Europa, i.e. toleranta religioasa? Cum s-ar putea Europa uita in olglinda daca ar refuza aceste drepturi unei parti a cetatenilor ei? Pe ce baza?
In plus, cei doi deplora pre-modernismul, nationalismul, Catalanilor si Scotienilor, dar vorbesc in termeni la fel de pre-moderni de Africani si Musulmani. Nu vedeti nici o contradictie?
Si de ce oare simtim nevoia sa traducem propriile noastre incertitudini referitoare la identitatea noastra Europeana intr-o indingare nejustificata impotriva celor ce sunt diferiti?
PS Nu ca ar conta, dar Islamul este o religie Abrahamica, ca si Mozaismul si Crestinismul.
„Nu este oare libertatea constiintei si egalitatea indivizilor indiferent de sex, religie, etnie, etc. unul din principiile fundamentale ale modernitatii Europene? Nu constituie oare aceste principii lectia principala a razboaielor religioase ce au mistuit Europa, i.e. toleranta religioasa? Cum s-ar putea Europa uita in olglinda daca ar refuza aceste drepturi unei parti a cetatenilor ei? Pe ce baza?”
Corect. Ce frumos sună aceste principii, chiar şi atunci cînd sînt reiterate de indivizi care nu pricep o iotă din ele. Iată de ce concepţia pre-modernă a drepturilor religioase acordate colectiv trebuie abandonată şi înlocuită cu o întărire a protecţiei şi garanţiilor legale corelative drepturilor individuale, in mod evident afectate şi restrînse programatic de organizaţiile şi clerul unor pretinse religii. Cel puţin o parte din Bisericile creştine europene au făcut cîţiva paşi in direcţia modernizării şi respectării drepturilor individuale precum: dreptul personalului religios de a întemeia o familie, dreptul la o uniune maritală între persoanele cu aceeaşi orientare sexuală, dreptul femeii de a participa fără oprelişti la viaţa religioasă şi de a accede la funcţii in aparatul bisericesc. In raport cu aceste evoluţii recente se remarcă prin barbarism şi primitivism 3 culte religioase: biserica catolică, cea ortodoxă şi islamul. Din păcat Islamul nici măcar nu a binevoit să se organizeze ca o Biserică modernă, refuzînd cu obstinaţie să-şi asume vreo responsabilitate -măcar morală- pentru membrii săi [aşa-zişii credincioşi]. In aceste condiţii, Europa trebuie să abolească toate drepturile acordate Islamului ca prezumată religie legitimă.
Europa a mai comis o dată greşala gravă a alianţei între stat şi Biserică, conferind sau recunoscînd autoritate legală pe lîngă cea morală unor Biserici incă nedesprinse de colectivismul medieval. E vorba de Tratatele de la Lateran încheiate de guvernul fascist italian cu statul artificial Vatican [1929]. Ele au constituit modelul paneuropean al raporturilor juridice dintre guverne şi Biserici, in scurt timp fiind urmate de acorduri similare încheiate in majoritatea statelor europene.
In raporturile cu Islamul autorităţile statale europene au adoptat o poziţie şi mai păguboasă decît in interbelic, neadmiţînd faptul că acest cult este şi se pretinde a fi încă temeiul juridic, izvorul de drept al statalităţii. Ca atare o doctrină politico-militară cu vagi valenţe religioase a fost tratată ca un cult ordinar şi i s-au acordat drepturi in dauna libertăţilor individuale ale cetăţenilor musulmani condamnaţi astfel la captivitate. Dictaturi teocratice precum Iranul şi Arabia saudită finanţează propaganda islamistă in Asia şi in Europa, inclusiv prin intermediul moscheilor, folosindu-se de climatul democratic şi liberal al gazdelor, asta in timp ce in cadrul regimurilor islamiste abia de sînt tolerate alte culte/credinţe. O religie -pentru a deveni legitimă şi a fi recunoscută legal in Europa- ar fi trebuit să întrunească anumite condiţii legate de respectul pentru drepturile omului, pentru alteritate, pentru autorităţile şi legile laice. Islamul nu poate fi tolerat şi acceptat in Occident decît in condiţii de reciprocitate, atunci cînd statele islamice vor abandona şaria ca sursă a dreptului, iar clerul islamic va trimis in civilie adică acolo unde trebuie să şadă orice aparat sacerdotal. Pînă atunci eu nu pot privi Islamul ca pe o religie, in sens modern, ci doar ca pe o doctrină politico-militaristă alimentată de un cult al morţii.
Iar intervenţia dumneavoastră denotă o gravă lipsă de solidaritate atît faţă de români cît şi faţă de cetăţenii europeni. Vi se pare nefiresc ca un european să indigneze de discrepanţele de tratament între cetăţenii europeni şi cei asiatici [românii deranjanţi sînt deportaţi in masă pe criterii etnice in timp ce asiaticii problematici sînt expulzaţi individual…asta chiar in inima Europei, in Franţa], insă găsiţi de cuviinţă să săriţi iute in apărarea musulmanilor pasămite vexaţi de atitudinea mea „rasistă”. In realitate, sînteţi solidară cu clerul musulman in detrimentul musulmanilor simpli înrobiţi de acest cult sinistru, şi vă simţiţi obligată să atacaţi Europa pentru colonialismul ei [de ce nu aţi deplînd colonialismul islamic curent?] şi interlocutorii, inclusiv autorul, aruncînd etichete infamante in jur.
Şi, ca să revin la subiectul propus de domnul Cioculescu, mi se pare că această atitudine umilă faţă de orice este „străin” ilustrează foate bine complexul faţă de Europa. Tot ce vine dinspre Europa este pozitiv, nici nu mai este nevoie ca actele unor autorităţi europene să fie trecute prin filtrul raţiunii, măcar pentru a vedea dacă aceste acţiuni/decizii/norme sînt in concordanţă cu valorile clamate ca fiind europene. Românul obişnuit incapacitat de colectivism este speriat de vremuri şi e qata să primească orice chiar şi atunci cînd daunele personale ar trebui să fie evidente. Românul obişnuit vede străini peste tot pentru că se simte pe sine străin in Europa, iar atunci cînd relaţionează cu un vestic nu poate scăpa de imboldul de a defini persoana prin apartenenţa sa la un grup. Chiar şi atunci cînd iubeşte străinii -de nevoie, că aşa are impresia că ar trebui să se comporte un european- nu o poate face de capul lui, in mod autonom, individual, încearcă să să se asigure in prealabil că mai există un grup consistent de consîngeni/coreligionari care se dedică sentimentelor înălţătoare. De aici şi deranjul unor români captivi paradigmei europeniste in faţa unor atitudini eurosceptice, a unor critici elaborate, a unor obiecţii de ordin etic ce şubrezesc edificiul sentimental asemănător credinţelor. Eurofilia românilor este, de cele mai multe ori, sentimentalism şi religiozitate, iar respectul faţă de organele centrale ale UE nimic altceva decît obedienţă tradională faţă de oamenii in sutană. De aceea nici nu existăm la nivel decizional, nu avem niciun cuvînt de spus in vreo negociere, nu avem nicio iniţiativă remarcabilă, pentru că ai noştri nu se simt deloc egali cu partenerii de dialog.
Multumesc pentru raspuns si pentru atentia acordata comentariului meu. Incerc sa va raspund pe puncte:
1. Referitor la drepturile collective si principiul separatiei bisericii de stat:
Multiculturalismul – ca politica publica asociata democratiilor consitutionale – nu implica nicaieri sacrificarea drepturilor individuale in favoarea drepturilor colective. Este o falsa opozitie, de obicei motivata ideologic. Drepturile colective acordate grupurilor nu sting in nici un fel datoria statului constitutional de a apara drepturile individuale ce apartin in mod absolut membrilor grupului. Drepturile individuale primeaza in jurisprudenta acestor tari. Faptul ca Musulmanii sau Ortodocsii sau Catolicii sau Evreii au lacasuri de cult si dreptul de a practica religia lor pe teritoriul acestor tari nu inseamna ca legea statului respectiv nu se aplica lor. Faptul ca religia nu dispare din sfera publica a acestor regimuri democratice nu inseamna ca principiul separatiei bisericii de stat este violat. Din cate stiu eu nicaieri in Europa nu a fost inca adoptat un sistem de pluralism legal, in care legea Shari’a sa fie legea care reglementeaza viata Musulmanilor in Europa si nici nu am auzit de vreo miscare musulmana care sa ceara acceptarea legii Shari’a ca sistem legal paralel in aceste state. Deci frica de Islamizarea Europei (prin fuziunea Bisericii cu statul) mi se pare nefundamentata.
2. Solidaritatea mea cu clerul Musulman in detrimentul Musulmanilor ce sufera si lipsa mea de compasiune pentru Romanii care sunt tratati diferential in UE
In primul rand, cum spuneam si in interventia anterioara, a vorbi de Islam ca si cand ar fi o religie monolitica, uniforma este o simplificare nejustificata. A reduce Islamul la elementele sale anti-liberale si anti-democratice este nedrept si incorrect empiric vorbind. In Islam, ca si in Crestinism, exista multe curente de insterpretare a textelor religioase si o multitudine de modalitati de a vedea rolul religiei in societate. La fel cum exista Catolici liberali, exista si mulumani liberali, si laici liberali.
Islamul nu este doar Iranul si Arabia Saudita, ci si Turcia (stat secular militant), Indonezia, Palestina, Iraqul, Marocul, Algeria, Libanul, etc, etc. Doar enumerarea aceasta de tari va poate da o impresie despre varietatea modurilor in care Islamul se relationeaza sistemelor politice in tarile in care Musulmanii sunt majoritari.
In al doilea rand, multi Europeni au impresia ca Musulmanii trebuie sa fie salvati de catre modernizatori, ca si cand toti ar fi toti oprimati de catre clerul misel. Aceasta idee apare cel mai frecvent in legatura cu soarta femeilor Musulmane care toate sunt vazute ca victimele ale religiei lor. Nu exclud realitatea constrangerii in anumite forme ale acestei religii. Insa mi se pare de necrezut ca toti Musulmanii sunt Musulmani doar prin constrangere. Religia, in pofida predictiilor teoriilor modernitatii, nu a disparut ca sursa normativa si hermeneutica din viata persoanelor. In dezbaterile publice ce au urmat adoptarii legilor ce constrang purtarea valului Musulman in Franta s-a vazut clar ca multe femei Musulmane poarta valul nu pentru ca sunt constranse, ci pentru ca acesta face parte din identitatea lor.
In al treilea rand, referitor la tratarea Romanilor in mod diferential. Nu cred ca in epoca in care Musulmanii sunt urmariti si controlati prin orice mijloc posibil (legal si ilegal) in Europa – profil dupa nume, accent, haine, culoarea pielii – putem sa vorbim de discriminare individuala in cazul lor. Nu in epoca faimoaselor „renditions” la care statele europene au participat in ultimii ani. In plus, cercetati va rog care sunt conditiile pe care cetatenii statelor cu majoritati musulmane trebuie sa le indeplineasca pentru a intra in teritoriul Europei, si nivelul de control la care se supun din moment ce intra in Europa. Si va amintesc si de modul in care sunt tratati Africanii care traverseaza mediterana: izolare in conditii inhumane si deportari in masa.
3. Eurofilism si euroscepticism
Problema nu este lipsa de receptie a unei pozitii eurosceptice in Romania. Problema este modul in care aceasta critica se fundamenteaza: pe discursuri bombastice nationaliste obsedate si nu pe argumente politice, economice, etc. Pozitia eurosceptica este la fel de legitima ca si cea eurofila, atat timp cat e bazata pe date empirice si argumente coerente. Cred ca aici suntem de accord.
@Mihaela
Doamnă, înainte de orice, permiteţi-mi vă rog să-mi prezint scuzele pentru replica mea belicoasă de mai sus, precum şi pentru tonul insolent cu care am pigmentat intervenţia. Se pare că m-am înşelat grav asupra resorturilor dumneavoastră: sînteţi o persoană raţională care încearcă să trateze cît mai calm şi mai judicios situaţiunea, iar eu v-am suspectat de amiciţie necugetată cu Islamul şi, in general, cu religiile barbare, dar acum îmi este clar că sînteţi doar insuficient informată. Nu este locul potrivit pentru a porni o lecţie de ştiinţă politică şi istorie a sectelor islamice in Europa, dar măcar cîteva confuzii trebuiesc înlăturate.
„Multiculturalismul – ca politica publica asociata democratiilor consitutionale – nu implica nicaieri sacrificarea drepturilor individuale in favoarea drepturilor colective. ”
Ba implică. Autorizarea -fără cercetarea backgroundului ideologic al sectei care pretinde dreptul de a ctitori pe sol european- unui lăcaş de cult finanţat din sursele menţionate intră in coliziune cu drepturile musulmanilor obişnuiţi care sînt lăsaţi pradă prozelitismului agresiv practicat de imamii de import [probabil cunoaşteţi aspectul penalizării drastice a apostaziei in aceste medii fundamentaliste]. Raportul instituit între aceste moschei politizate şi credincioşi nu face din păcate obiectul statelor slabe ale Uniunii, iar multe din aceste secte agresive au scăpat controlului statal tocmai datorită difuzării doctrinei MC in rîndul funcţionarilor şi politicienilor. Abuzurile săvîrşite de imami asupra credincioşilor, discursurile inflamatoare, şantajul exercitat asupra familiilor, instigarea la nerespectarea legilor şi autorităţilor europene -toate acestea bine documentate in presa europeană- nu au fost sancţionate o perioadă destul de lungă in Europa.
Recursul la „obiceiuri şi tradiţii islamice” a devenit o banalitate in instanţele din Germania, unde tot mai frecvent se cere şi deseori acorda o reducere a pedepselor penale in temeiul unei circumstanţe atenuante legate de religios/cultural, in loc ca acea conotaţia religioasă a actului violent să fie tratată ca circumstanţă agravantă [pentru că, in fond, crimele motivatede credinţă pot fi asimilate conceptului de „hate crime”]. Victimele ce provin din medii islamice sînt astfel grav discriminate chiar de către sistemul judiciar.
Nesancţionarea şi neinvestigarea unor infracţiuni la adresa demnităţii umane şi integrităţii fizice a persoanei pe temei religios. mă refer, desigur, la supunerea la tratamente inumane in anumite medii islamice fundamentaliste -precum obligarea fetelor tinere de către familii/imami la acoperirea totală a corpului, inclusiv a feţei, in virtutea unei „tradiţii” islamice inventate: http://www.contributors.ro/dezbatere/cu-burqa-fara-burqa-cu-burqa/
„Din cate stiu eu nicaieri in Europa nu a fost inca adoptat un sistem de pluralism legal, in care legea Shari’a sa fie legea care reglementeaza viata Musulmanilor in Europa”
ba da. de pildă, in UK: http://gatesofvienna.blogspot.ro/2009/10/sharia-courts-in-uk.html
„a vorbi de Islam ca si cand ar fi o religie monolitica, uniforma este o simplificare nejustificata. ”
Eu tocmai ce am diferenţiat intre islamul cu sursă totalitară -iran sau arabia saudită, şi cel moderat, al oamenilor obişnuiţi. Din păcat tocmai autorităţile statale ale multor state europene se fac vinovate de acest păcat…de a trata in mod uniform sectele Islamice [deşi discriminarea intre secte este necesară pentru a salva drepturile individuale]. Desigur, există şi excepţii pozitive.
„nici nu am auzit de vreo miscare musulmana care sa ceara acceptarea legii Shari’a ca sistem legal paralel in aceste state.”
Ei bine, nu ştiu de unde vă informaţi asupra raporturilor din islam şi statele europene, dar sigur Hotnews nu obişnuiţi să lecturaţi cu atenţie. Iată un singur exemplu [vă asigur că sînt sute de astfel de secte cu propensiune islamistă pe solul Uniunii Europene]:
„Autoritatile germane au afirmat ca moscheea a servit drept centru de recrutare pentru numerosi jihadisti, inclusiv pentru complici ai atentatorilor.”
http://www.hotnews.ro/stiri-international-7675161-politia-germana-inchis-moscheea-din-hamburg-frecventata-atentatorii-11-septembrie-2001.htm
„frica de Islamizarea Europei (prin fuziunea Bisericii cu statul) mi se pare nefundamentata.”
Păi d-aia e frică, fiind iraţională nu are nevoie de fundamentare logică şi faptică. :) Din fericire mai sînt destui europeni lucizi şi bine informaţi asupra pericolelor din sfera religiosului, conştienţi că politica struţului nu o să salvgardeze laicitatea statelor europene aflate sub asaltul teocraţiilor şi sectelor, şi nu numai islamice. Ca atare vă rog să urmăriţi expansiunea şi „cuceririle” legislative ale sectelor islamiste in următoarele ţări in ultimele 2 decenii: Sudan, Pakistan, Malaezia, Nigeria, Kenya. Dacă vi se pare că nu există motive de îngrijorare după ce aflaţi şi vă documentaţi asupra unei secte precum Boko Haram, inseamnă că serenitatea dumneavoastră nu poate fi tulburată de nimic.
„Pozitia eurosceptica este la fel de legitima ca si cea eurofila”
Ei bine, mă simt flatat să fiu suspectat de un euroscepticism, sper lucid şi viguros, a la Vaclav Klaus, dar nu, nu sînt eurosceptic, sau, dacă vreţi, sînt sceptic doar in legătura cu actualele instituţii ale UE, nu şi in legătura cu Europa şi cetăţenii europeni. dacă nu m-aş simţi solidar cu Europa nu aş avea niciun interes şi nicio preocupare pentru subiectul islam; dar găsesc că problemele Europei sînt şi problemele mele, nu văd cum am putea rămîne şi simţi europeni fără să participăm la dezbaterile relevante pentru restul Europei. Preocupările mărunte, fixaţiile neaoşiste, etnocentrismul de mahala nu ne transformă nici in buni români nici in cetăţeni europeni.
Multumesc pentru raspuns. Rapid cateva puncte:
1. The Gates of Vienna nu constitutie o sursa de informatie, ci o platforma ideologica Islamofoba. As recomanda sa cercetati alte surse, mai obiective, despre Shari’a in UK :o).
2. Referintele al elementele fundamentaliste ale Islamului in argumentul dvs. sunt valabile, dar din nou, nu fac dreptate complexitatii grupurilor ce se gasesc sub umbrela acestei religii. Doar pentru faptul ca unii sunt radicalizati, nu inseamna ca toti sunt. Recomand lectura catorva interventii de catre ganditorul Musulman liberal Tariq Ramadan – liberal republican, Musulman practicant, si cetatean Elvetian, profesor la Univ. Oxford.
3. Faptul ca grupurile aduc argumente religioase in curtile statului nu inseamna ca statul nu va decide cand si cum drepturlile individuale sunt in tensiune cu cele colective. Uitati-va la decizia recenta referitoare la circumcizie in Germania.
Cu stima,
M
@Mihaela, Bună ziua şi bine v-am regăsit. Văd că v-aţi pierdut oleacă elanul progresist şi vă construiţi justificări pentru blocarea informaţiei.
1. „GoV nu constitutie o sursa de informatie, ci o platforma ideologica Islamofoba.”
– a] dumneavoastră nu sînteţi in măsură să decideţi/definiţi asupra caracterului islamofob al unei platforme media şi nici asupra obiectivităţii unui site, in ansamblu, in primul rînd pentru că nu deţineţi suficiente informaţii pentru a putea decela intre veridic, improbabil şi falsitate.
b] noţiunea de islamofobie este una artificială, creată de propaganda islamistă şi pusă in mişcare cu aportul OCI [căutaţi pe gugăl şi aflaţi ce reprezintă OCI, puteţi găsi inclusiv fragmente din minutele conferinţelor]. „Islamofobia” este o botniţă ideologică inspirată de conceptul politic de antisemitism, şi menită să cenzureze şi discrediteze cele mai importante voci critice asupra islamului in Occident. Această anatemă nu are niciun sens logic şi nicio fundamentare ştiinţifică. Este pur instrument politic.
c] v-am sugerat delicat că frica faţă de islam vă aparţine; nu aţi priceput; reiau, pe îndelete: persoana care evită cu obstinaţie să privească şi să analizeze elementele negative ale unui fenomen social concomitent cu hiperbolizarea elementelor pozitive prezintă o formă de anxietate cu accente patologice [negare a realităţii plus fantazare şi construire implicită a unei realităţi paralele]. E ca şi cînd un individ ce suferă de arahnofobie ar încerca să se autosugestioneze in scopul ameliorării stării sale perorînd in continuu asupra calităţilor nutritive ale păienjenilor.
2. Tariq Ramadan. Aşa cum arătam mai devreme…aveţi grave lacune in legătură cu orice subiect tangenţial islamului. Tariq este nepotul fondatorului Frăţiei Musulmane din Egipt [e nevoie să vă dăscălesc in legătură cu această organizaţie extremistă sau cunoaşteţi situaţiunea?], iar tatăl său a avut la rîndul lui un rol important in Frăţie şi a sfîrşit prin a fi exilat de Nasser. Tariq -ale cărui calităţi intelectuale nu le contest- a simulat atît de bine liberalismul şi moderaţia incît a fost dat afară de Universitatea Erasmus din Rotterdam -o instituţie altfel foarte tolerantă cu musulmanii. Motivul? păi domnul Tariq avea un second job la Press TV. Press tv este organ de presă oficial al regimului teocratic iranian. Deci „moderatul” blablabla tariq a activat ca propagandist islamist fiind plătit de un guvern dictatorial. subiect închis.
3. „Faptul ca grupurile aduc argumente religioase in curtile statului”
Fractură logică: nu grupurile aduc argumente, ci indivizii, in cadrul unor procese penale, prevalîndu-se de apartenenţa la un grup religios pentru a obţine un tratament favorabil [şi discriminatoriu faţă de cetăţenii de altă confesiune]. Germania a abolit public politicile multiculturaliste şi abia apoi a atacat chestiunea mutilării cu justificare religioasă – este un argument pentru mine, chiar dacă nu conştientizaţi.
Dedicatie pentru preotii (si mai ales preotesele, ca par a fi mai multe decit barbatii) multiculturalismului de la Mark Steyn, autorul cartii „America Alone”. Eu doar am tradus si adaptat:
„In a cultural confident age” englezii din India s-au pomenit pusi in fata practicii „suttee” – traditia arderii de vii a vaduvelor pe rugul funerar al sotilor lor. Generalul Sir Charles Napier s-a dovedid impecabil multicultural:
„Ziceti ca asa e obiceiul vostru, sa ardeti vaduvele de vii? Foarte bine. Si noi avem un obicei: cind niste insi ard o femeie de vie, noi le punem un streang in jurul gitului si ii spinzuram. Construiti-va rugul funerar; linga el, dulgherii mei vor ridica o spinzuratoare. Puteti sa va urmati obiceiurile. Iar apoi, noi le vom urma pe ale noastre.”
India de azi e mai buna fara suttee. Multiculturalismul irational e o frauda evidenta si a fost acceptat subliminal pe aceasta baza. Pina la urma, cei mai multi aderenti ai ideii ca toate culturile sint egale nu doresc sa traiasca nicaieri altundeva decit intr-o societate occidentala avansata. Asta e chintesenta imposturii progresistilor. Ceilalti dintre noi – acei care cred ca se pot emite judecati asupra competitiei libere a culturilor, libertatii religioase, domniei legii – trebuie sa recistige INCREDEREA CULTURALA pe care generalul Napier a demonstrat-o.
Daca cineva crede in mod sincer ca suttee e doar un detaliu marunt al vibrantei si bogatei tesaturi a culturii indigenilor, e cazul sa incerce sa-si imagineze cit de placut ar fi cartierul in care locuieste daca 25, 30, 48 de procente din locuitorii din jur ar crede in aceasta practica.
Multiculturalismul a fost conceput de „elitele” occidentale neomarxiste nu ca sa celebreze toate culturile, ci ca sa submineze cultura europeană, crestină, protestantă din America si Europa de Vest, cultura care, istoric, a definit naţiunile occidentale si a fost sursa bogatiei şi puterii lor şi a marilor principii de libertate si egalitate care au făcut din aceste ţări speranţa multor oameni din întreaga lume.
Pe scurt: multiculturalismul e o bomba sinucigasa. Orice popor care renunta la propriile valori piere in citeva generatii sub loviturile barbarilor.
Impresia mea este ca in comentariul dvs. confundati multiculturalismul cu relativismul, doua lucreuri total diferite. Cum scriam mai sus, multiculturalismul NU implica sacrificarea drepturilor individuale in favaorea celor colective. Exact contrarul. Cei care acuza multiculturalistii de relativism („orice practica e legitima pentru ca e culturala si toate practicile sunt egale ca valoare”) se insala profund.
Iar impresia mea este ca dvs. trebuie sa fi descoperit multiculturalismul cind eu eram deja satul pina peste cap de toate mizeriile neomarxiste. Mai cititi.
:) trebuie sa fiti tolerant
trebuie sa i acceptati pe cei care se scarpina cu dreapta n fund si cu stinga dupa ureche
si pe cei care iubesc animalele si dispretuiesc oamenii
doar asa mincinosii pot coabita cu virtuosii si spalatii cu nespalatii
apoi cind dispar locurile de munca reale, cind scanerele au evoluat si banii se confectioneaza electronic, cind analistii, speakerii, activistii si ongistii se inteleg minunat, n ar trebui ca si ceilalti sa evolueze?
Negarea subtila a viabilitatii UE poate avea si urmatoarea explicatie (cand e vorba de marxisti): A. tata MArx nu a prevazut o EUropa fara froontiere decat in cadru „imperialist” B. Tata Marx si „Capitalul” nu mentioneaza globalizarea decat pe fond colonialist. C. daca tata Marx nu zice, inseamna ca NU exista. D. Acceptarea UE (de fapt a directivelor europene) inseamna ca degeaba avem noi dictatura proletariatului (fie ea si botezata dictatura parlamentara) , ca nu putem face tot ce pohtim. E. daca altii (adica UE) ne spun ce sa facem si mai ales ce sa nu facem, cum sa ne simtim noi bine ? F. drept care, fara sa spunem -ca sa nu usture imediat- ce-ar fi sa o stergem afara din UE? NB. pt. toti cei ce cred ca nu e posibil rationamentul de mai sus, sa citeasca palavrele celor din USL, care propaga PROTECTIONISM pe orice cuvant.
Domnule Cioculescu – felicitari pentru consideratii!