sâmbătă, mai 18, 2024

Să boicotăm companiile străine

Dragi membri și simpatizanți PSD,

Domnul Liviu Dragnea, Președintele PSD, crede că protestele împotriva Guvernului au fost perfid alimentate de corporațiile străine. Este vorba de acele companii pe care noi, românii, le-am primit cu pâine și sare, iar ele au îndrăznit să ne pună la îndoială libertatea, să ne schimbe votul și guvernul.

Este unul din acele momente de cumpănă pentru țară. Depinde de fiecare dintre noi să împiedicăm căderea țării pe mâna corporațiilor străine. Vremea vorbelor a trecut. Este momentul să trecem la acțiune și să ne demonstrăm atașamentul față de PSD, față de Guvernul Grindeanu și față de România prin acțiuni concrete de BOICOTARE a companiilor străine care profită de ospitalitatea noastră. Începând din secunda următoare:

  • Să renunțăm la abonamentele de telefonie mobilă pentru a nu mai hrăni cu banii noștri corporații ca ORANGE(francezi), TELEKOM (nemți) sau DIGI (este deținută de un ungur);
  • Să ne spargem toate telefoanele mobile pe care le deținem și să ne jurăm să nu mai cumpăram altele de la multinaționale ca SAMSUNG, APPLE, SONY, HTC, HUAWEI, NOKIA, etc.
  • Cine are AUDI, WV, MERCEDES, FORD, TOYOTA sau orice marcă străină să le ducă cât mai repede la dezmembrări. Chiar și aceia dintre noi care avem DACIA LOGAN, DUSTER sau LODGY să nu uităm că sunt produse de o mega-corporația franco-japoneză, RENAULT-NISSAN.
  • Fără mașini personale vom lovi și în imperiile din sectorul petrolier, OMV-PETROM (austrieci), LUKOIL (ruși), MOL (unguri), SHELL (englezi) sau AGIP (italieni) vor fi puse cu botul de labe, căci nici un român adevărat nu va mai alimenta din benzinăriile lor.
  • Să renunțăm și la televizoarele care nu sunt Diamant. Să nu ne lăsăm ademeniți de programele de divertisment și de telenovele care nu sunt produse de Antena sau ETNO TV.
  • Atenție la ce calculatoare utilizați. Să donăm copiilor din Africa toate laptopurile ACER, ASUS, TOSHIBA, HP, DELL, SONY, etc. Toate sunt produse fie de asiatici, fie de americani. Cine are HC 85 îl poate păstra, căci este o dovadă că putem face și noi calculatoare.
  • Mai mult, haideți să nu ne mai facem cumpărăturile de la supermarketuri ca AUCHAN, CORA și CARREFOUR (francezi), LIDL, PENNY, METRO și KAUFLAND (nemți), BILLA (austrieci), MEGA IMAGE (belgieni).
  • După ce vom fi renunțat la supermarketuri, să facem un pas și mai departe, să renunțăm și la produsele străine; de la haine până la mâncare. Să-i lovim unde-i doare mai tare și să nu ne mai asociem cu branduri ca NIKE, ADIDAS, HM, C&A, CONVERSE, ZARA, etc.

Rămași în chiloți, aceia dintre noi care au mai păstrat cu grijă vreo pereche dinainte de 1989 și încălțați cu papuci de plastic, haideți să stingem și lumina care ne este furnizată de ENEL (italieni), CEZ (cehi) sau E.ON (nemți). În cazul în care unora mai slabi de înger dintre noi ne vor ghiorăi mațele de foame, vă propun să mergem la magazinul de la colț și să luăm un ceai PLAFAR. Să sprijinim producătorii noștri cu tradiție. Să dăm de lucru cultivatorilor de mentă și culegătorilor de mușețel.

După ce vom fi făcut toate astea, abia atunci putem începe reconstrucția României.

Să le arătăm multinaționalelor că putem #REZISTA și noi.

P.S. Dacă în urma boicotului, rude sau prieteni de-ai noștri care în prezent lucrează la corporații străine vor rămâne fără locuri de muncă, să-i invităm frumos să treacă de partea poporului și să participe la reconstrucția României. Să se apuce de legumicultură sau zootehnie pentru că nimic nu se compară cu gustul roșiilor și al șoriciului românesc… mai ales la șoriciului.

P.S. Serios: Nu este vina străinilor că noi, românii, în frunte cu guvernanții noștri ne-am furat singuri căciula. Unii dintre ai noștri au devalizat BANCOREX. Unii dintre ai noștri au căpușat companii profitabile ca PETROM după care le-au vândut pe un preț mic, dar cu comision mare. Unii dintre ai noștri au teleportat flota în altă galaxie. Unii dintre ai noștri strigă „hoțul” și ne atrag atenția asupra „străinilor” pentru ca să poată drena resursele spre clientela de partid, condamnând o țară la subdezvoltare. Nu străinii sunt de vină pentru că nu avem companii românești de nivel regional, iar ponderea capitalului românesc este infimă în sistemul bancar. De vină sunt cei care au condus România. În timp ce țara a evoluat anemic și sub potențial, conturile băieților deștepți au explodat. Iar acum, culmea tupeului, pozează în salvatorii neamului.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Evident ca Dragnea exagereaza folosind procedeul neaos: trage spuza pe turta sa.
    Dar e bine sa ne ridicam in picioare:
    http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-21624152-scandalul-alimentelor-calitate-mai-proasta-vandute-estul-europei-ministru-ceh-cazul-anumitor-produse-suntem-cosul-gunoi-europei.htm
    Daca existau si in Romania voci, repede innabusite, care ne spuneau ca unii straini procedeaza cu produsele lor invers decit Ceausescu (El, produse foarte bune pentru export, ce mai ramine pentru intern – Ei, produse foarte bune pentru intern, ceva cu tarite pentru estici), acum semnalele vin si de la guvernele altor tari:
    Niciun aliat nu te vrea puternic si egalul sau.

  2. E o declaratie populista pentru electoratul PSD, rural, sarac, infometat, saracit, dus la vot si la proteste cu o punga de faina, mici, ulei si alte asemenea …

    Dar e si o urma de adevar si anume daca in 26 de ani banii de la taxe nu au avut ca rezultat o crestere a calitatii serviciilor oferite de stat: educatie, infrastructura, sanatate cine sa protesteze daca nu cei care au reusit sa depaseasca aceste „mici” neajunsuri locale care reprezinta in fond rezultatul exercitiului public in folosul oamenilor si anume platitorii de taxe, marea lor parte angajati in corporatii multinationale care muncesc pentru afara si beneficiaza de servicii de calitate oferite preponderent tot de multinationale …

  3. Un articol formidabil, si asta serios spus! Mai ca am ras la partea ironica (ar fi de ras daca nu ar fi de plans…), iar post-scriptum-ul a sintetizat tor ce s-a intamplat in economia condusa de politicienii nostri. Cei care dau vina pe cei carora le-au deschis larg portile Romaniei. Politicieni carora nu le-a pasat de bunastarea noastra, cu certitudine. Este rau ca acum pozeaza in salvatori ai neamului cei mai mari snapani din ultimele 3 decenii. Dar si mai rau este ca sunt votati in continuare de muuuulti romani. Care, probabil, se identifica cu ei. Cu „smecherasii”, cu aia care „se descurca”, „se invartesc”… Reflexe de dinainte de decembrie ’89. Stiu ca unii romani au votat pentru 100 de lei (s-au dat si bani la alegeri, nu va mintiti…) sau pentru un pachet cu ceva acolo. Dar mai stiu si ca sunt multi care au votat constient cu PSD, de exemplu. Unora le place ideea de partid-stat, care conduce totul. Altii au votat pentru a se mentine acolo unde sunt. Pentru ca sunt constienti ca, intr-o eventuala lume competitiva – „meritocratica”, sa zicem – au mari sanse sa aiba de pierdut. Sunt multi din casta lui Oprea sau a agramatului Ciordache si in structurile inferioare ale statului. Care ocupa functii bune, fara bataie de cap, platite binisor. Astia nu vor sa piarda ce au. Si sunt in stare sa dea cu Romania de pamant doar ca sa le fie bine lor. Exemple? Cate vreti. Functionarii publici, platiti ca sa se uite chioras la noi ca le deranjam cafeaua. Mare parte din cadrele didactice, a caror norma nu e, in nici un caz, de 8 ore pe zi sau mai mult. Ca sa nu mai vorbim de meditatii, ore de pregatire acasa, plus cadou la zi de nastere, onomastica, serbare etc. Apoi sunt militarii iesiti la pensie. Unii din ei mananca pensie de la 45 de ani. Cu ordonanta compenstaorie cu tot. Si mare parte din pensionarii obisnuiti. Mereu li se flutura spectrul scaderii pensiilor sau al mariri lor, dupa caz. Poate nu au pensie cat trebuie, dar de ce trebuie sa se cocoseze cei tineri cu taxe si impozite imense pentru ei? De ce sa nu favorizezi munca in locul ajutoarelor sociale date pe ochi frumosi? O spun raspicat: pana nu se termina cu aia care cred ca era mai bine inainte de ’90 o sa avem de tras.
    PS: Nu lucrez intr-o multinationala, ci intr-o mica firma romaneasca. Mi-e groaza de fiecare lege populista, care da tot in noi. Si nu sunt, in nici un caz la prima tinerete…

  4. Cui vindem Daciile 2017? Nu la…
    Cui vindem roșiile… nu la stăini!

    … „ … . De vină sunt cei care au condus România. În timp ce țara a evoluat anemic și sub potențial, conturile băieților deștepți au explodat. Iar acum, culmea tupeului, pozează în salvatorii neamului. …. „…

    Din cele patru posibilități WIN & Pierdere,
    UE are ca țel situații de WIN-WIN (subvenții nerambursabile de la străini.. Nuu!).

    Celălalte situații cu WIN-Pierdere
    Pierdere-WIN și mai ales
    Pierdere-Pierdere
    sunt suficient și elegant prezentate de autor.

    Care situație e de ales 2017?
    WIN-WIN? Sau….

    cîntecul apelul „academicienilor „ 2017 care sună.. … să moară capra ungurului….. deci …. pierdere- pierdere….

    Nu au fost destui ani 1916-2016 pentru a găsi calea WIN-WIN pentru citoyenii României, în loc de Calea Victoriei București (Declarația de război 1916 București, înfrîngerea victorioasă…. Război cu Bulgaria 1912, soldatii treceti Prutul 1941, Antonescu declară în decembrie 1941 război SUA … cu urraa …. înainte….)?

    Anleitung zum Unglücklich sein /Paul Watzlawick- indrumător pentru a deveni nefericit, o lectură a anului 2017, pregătirea pentru aniversarea centenarului Declarației de la Alba Iulia 1918 – 2018 (recitită?)?
    Cetățeanul turmentat….

  5. Acest Dragnea, doar un parvenit penal din Teleorman, ar fi trebuit demult să fie depus după gratii. Astfel, aflat laJilava, n-ar mai croncăni așa, fără rost. Individul nici nu știe ce vorbește, orizontul său cognitiv reducându-se la un simplu punct. Nu punct de vedere, pentru că ți-ar trebui un dram de minte pentru a avea așa ceva, ori Dragnea nu are așa ceva. Are doar reflexul chiverniselii rapide, odată ce-a ajuns la butoane din întâmplare, doar prin absenteismul masiv de la alegeri.

    • L-ati vazut pe Liviu zdreanta
      Cu mustati si ordonanta?
      Si-al sau ALDE partener
      Dezbracat de caracter?
      De-i vedeti, sa-i anuntati
      Ca-n Jilava-s asteptati

      Semnat: o „oaie” care le plateste salariile…

  6. Imi place. E amuzant, e ironic e …amar. Nu stiu daca Romania ultimilor saptamani a tresarit din somnul aproape continuu sau s-a trezit. Vom vedea.

  7. Nu mi-e simpatic Dragnea si ai lui, dar trebui spus raspicat ca provocarea dvs e cam puerila. Nu e vorba de a boicota corporatii straine, ci de a le forta sa se alinieze la interesele Romaniei.
    Cand Trump sau Mrs May spun America/UK First dvs nu sariti sa-i ridiculizati. Taceti malc ca asa e de bonton.
    A desfasura operatiuni comerciale intr-o tara nu e un drept, ci un privilegiu. Acest privilegiu se obtine respectand niste obligatii fata de tara gazda. Ele pot fi schimbate de guvernele vremii (vezi cazul Trump).
    A afirma ca daca boicotam maine Apple, Orange sau Samsung ramanem fara telefonie mobila e naiv, ca sa nu spun mai mult. Se vor gasi imediat cel putin alte 3 companii care sa umple acest spatiu in conditii mai avantajoase fata de statul roman.
    La fel si cu supermarket-urile.
    Va garantez ca daca cativa fermieri vor veni la Buc cu sute de vaci in fata la Carerefour, Megamart si vor arunca laptele pe caldaramul din fata acestor monstri scari ii veti convinge ca pot cumpara lapte si din Romania.
    NU e un boicot, e un activism politic care se practica si acolo unde au fost educati tinerii care ne promoveaza azi sa stam pasivi si sa bem lapte din Olanda, sa mancam cartofi din Polonia si bem bere din Turcia sau Belgia.

    • Și până acum, timp de 27 de ani, cine a vegheat ca aceste corporații străine „să se alinieze la interesele României”, cum spuneți dumneavoastră? Câți ani s-a aflat la guvernare partidul dlui Dragnea? Abia acum descoperă „apa caldă”? O dezbatere serioasă și necesară pe subiectul capitalului străin în România, al expatrierii profitului și al redevențelor foarte mici este subminată tocmai de retorica naționalistă a la PRM practicată azi de PSD.

      Credeți că există suficient capital românesc care mai deține și capacitatea&experiența necesare pentru a construi o rețea de telefonie mobilă de la zero sau de a înlocui toți jucătorii din retail? Puteți să-mi spuneți de ce nu s-a manifestat până acum?

      Ceea ce am vrut să spun în textul de mai sus este faptul că tocmai cei care astăzi se prezintă publicului ca apărătorii interesului național sunt direct responsabili pentru situația în care am ajuns. E ca și cum niște ciobani au lăsat lupii să facă vraiște stâna satului, și-au tras și ei niște foloase de urma acțiunii, iar la sfârșit vin în fața sătenilor și le spun cât de viteji vor fi ei de acum în colo și cât de tare se vor lupta cu lupii. Mai mult, le cer sătenilor să-i plătească și în avans.

      • Am mai scris pe acesata tema si ma cam repet.
        Acum 125 ani cand liberalii romani veneau cu teza „prin noi insine” exista si mai putin capital romanesc ca sa nu mia vorbesc cde know how si management. Si totusi au cladit un minim de industrie si de retail (cum spuneti dvs, folosind un barbarism, exista un cuvant romanesc pentru asta: comert cu amanuntul).
        Pana acum cca 5 ani cand s-a produs o intrare masiva a lanturilor de supermarketuri in Romania exista capital romanesc. El a fost dezlocuit prin acesata invazie de supercompanii, unele practicand dumping-ul. Am fosti colegi de facultate care si-au inchis bacania de dupa colt pentru ca aceste lanturi vin cu produse bine ambalate din Germania, Olanda sau aiurea si profitand de forta lor financiara ii distrug pe toti micii comercianti. Acesti ici comercinati vindeau carne, fructe si alte produse de la producatori locali. Painea proaspata vanduta de supermarket-uri are aluat dospit in Germania sau Belgia, inghetat, transportatcu caminonul la Babadag sau Corabia unde se face painea proaspata ce se serveste calda fraierior.
        Vad ca nu doriti sa discutati aceste subiect.
        Exemplul dvs cu telefonia nu convinge pe nimeni. Daca maine se strange surubul si se impun restrictii unor companii tip Apple (compania specialista in evaziune fiscala, nu doar in Romania, ci pe pe tot globul) exista inca cel putin alte 5 companii (LG, Lenovo, Kagan, Huawei, Oppo, etc ) care vor fi fericite sa ocupe locul lasat pe piata romnesca. Problema este alta. nici un guven nu are curajul sa se atinga de monstri scari precum Apple, ca se supara tara mama. Concluzia: nu exista companii multinationale, exista companii natuonale care actioneaza pe tot globul cu suport masiv din parte unotr mari puteri. Asta nu se aplica doar companiilor americane, ci si celor franceze, germane sau britanice.
        Ministrul agriculturii din gurvernul Ciolos declara ca supermarket-urile aduc in Romania produse expirate sau aproape expirate. Din pacte multi romani fac lobby, uneori fara sa-si dea seama, pentru aceste companii.

        • Poate vin cam tarziu, dar am avut niscaiva treburi.
          Exemplul cu telefonia mobila este zgandarit chiar de dumneavoastra in comentariu, („Se vor gasi imediat cel putin alte 3 companii care sa umple acest spatiu in conditii mai avantajoase fata de statul roman”) autorul da exemplul ca simplu exemplu si nu da toata lista. Ce va face sa credeti ca LG ar avea alte strategii de piata decat APPLE si ar actiona in sprijinul guvernului roman. Nici nu am auzit ca in board-ul LG sau altora ca ei sa se afle persoane din scoala „maica tereza”. Poate ca ar fi mai „friendly” in ce priveste bacsisurile catre functionarii statului? Nu exista companii romanesti care sa umple golul lasata de APPLE sau LG, deci piata nu va fi invadata de produse romanesti care abia asteapta sa umple golul. Si ca tot pomeniti, LG nu e de loc absent din acest business in Romania.
          In ceea ce priveste micile afaceri ale colegilor dumneavoastra, acestea au dat faliment pentru ca eu – cumparatorul – nu cred ca ei vand marfa de calitate mai buna decat retailerii transfrontalieri. In primul rand ca nu poti sa asiguri intr-un butic (ziceti-i bacanie) dintr-un parter de bloc conditii de pastrare pentru alimente asa cum isi permit Metro, Carefour samd si apoi produsele autohtone trebuie sa- si consolideze reputatia in mod sistematic, in timp. Eu pot sa cumpar carne sau cascaval sau, legume de la bacanie daca bacanul imi arata ca sunt produse ale lui Vasile ciobanu’ sau Gheorghe macelaru’ sau de la Stoian gradinaru’ din satul cutare, si sa le probez pe durata unui sezon macar… Ati vazut vreodata macar o eticheta scrisa cu pix sau creion chimic care sa ateste cu mandrie ca sunt produse de cutare producator din cutare sat, care de zeci de ani se ingrijeste cu migala pentru a-si tine calitatea/gustull/aroma produselor? Nu mai zic din tata-n fiu ca in Franta sau Germania sau UK… „brand-ul” carevasazica! NU. Produsele autohtone se vand ca marfuri fara origine, cu senzatia ca sunt ceva de contrabanda. Intr-un fel cam asa si e, daca ne gandim ca in mare parte produsele „de la producator” din buticuri, sunt comercializate pe o filiera ne-formala, daca se poate, fara taxe, sau cu taxe derizorii, de ochii fiscului.
          Pe de alta parte, cu sau fara legea cu 51% daca va uitati in rafturi, la supermarketuri veti vedea ca produsele alimentare sunt mai mult de 51% autohtone. Si comparati preturile ca sa vedeti, cu exceptia fructelor si legumelor (produse in sistem industrial in tari ca Turcia), produsele din import sunt sensibil mai scumpe decat cele autohtone.
          Nici retailerii nu sunt retardati, ca sa vanda cascaval/branza/vin/bere/apa minerala/salam/sunca/lapte aduse din Franta cu preturi mai mici decat ce se produce in Romania.
          Asa ca, vorbim discutii, ca sa aratam ca suntem pui de daci si de romani. Cui sa aratam? Pe cine intereseaza bufeurile noastre nationaliste? Strainilor nu prea le pasa asa ca tinta cea mai plauzibila sunt votantii nostri care trebuie sa simta ca, vorba aia, partidul le apara „nevoile si neamu'”. Si … nevoile sunt mici, atat timp cat tii neamu’ lipit de glie cu ochii in tarina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Emil Tarala
Emil Taralahttp://contributors
Licențiat în Științe Politice al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, cu studii postuniversitare în Managementul Public și Sociologie. A urmat și cursuri de Formator și Management al Calității. A activat în administrația centrală (2003-2007), după care a lucrat în domeniul cercetării sociale, a elaborat și implementat proiecte co-finanțate din fonduri europene, inclusiv în calitate de manager de proiect. Este membru fondator al Asociației EXE - Expertiză pentru o Societate Bazată pe Cunoaștere.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro