Home » Opinie » Citesti:

Singurul adversar al dlui Ponta rămâne teza de doctorat

Vlad Zografi iunie 29, 2012 Opinie
31 comentarii 4,439 Vizualizari

Există în teatru o mașinărie care produce ceață: când momentul dramatic o cere, acționată din culise, mașinăria scoate un fâsâit ușor și umple scena de ceață. Nu se mai vede nimic. Decorul poate fi schimbat, unii actori ies, alții intră. Întreaga scenă va arăta apoi cu totul altfel. Cam asta cred că e situația în care ne aflăm. Am intrat într-un hățiș procedural pe care doar juriștii de meserie îl pot cu adevărat pricepe, iar unii dintre ei, pricepându-l bine, pot invoca un șir colosal de chichițe avocățești care să înnămolească întreaga afacere. Chestiunile juridice sunt interpretabile. Ceea ce nu înseamnă că, într-o societate civilizată, sistemul juridic nu funcționează – dar el funcționează pentru că există o autoritate morală și intelectuală autentică, pentru că, în ultimă instanță, actorii implicați se pot compromite în fața întregii societăți. La noi nu pare să fie cazul.

Mecanismele puterii de care dispune dl Ponta, ajutate de ceața juridică, de presiunea mediatică pe care o poate exercita și de resentimentele pe care le poate specula, cred că îl fac stapân pe întreaga scenă. Dacă Traian Băsescu mai e păstrat de decor, asta se întâmplă doar fiindcă mânia populară trebuie să aibă în continuare o țintă vizibilă. Cu excepția dlui Radu F. Alexandru, aparițiile pe ecran ale liderilor PDL mi se par palide, stânjenitoare, uneori iritante, oricum deloc telegenice. PDL-ul poate spera cel mult la o prezență simbolică în viitorul parlament. Apoi, un partid nou, creat de tineri intelectuali, poate fi o promisiune pe termen lung, dar, în absența unor oameni cu talent politic real, cu priză la electorat, nu văd cum s-ar impune. Mai sunt judecătorii și procurorii. Ei pot fi schimbați cu alți judecători și procurori, la adăpostul unei ceți dese. Acestea sunt calculele simple pe care și le fac liderii USL.

Există însă o problemă cu adevărat delicată: dl Ponta și-a scris o teză de doctorat. Deosebirea dintre chichițele juridice și teza dlui Ponta este că, în privința celei de-a doua, nu încape nici o interpretare: domnia sa a plagiat grosolan. Am arătat asta într-un articol anterior (Plagiatul lui Victor Ponta – o certitudine și câteva ipoteze), iar argumentele sunt de o simplitate dezarmantă: a preluat ca atare, cuvânt cu cuvânt, sute de pagini din alte cărți, fără ghilimele și fără note care să indice sursa. Pentru cei care sunt cât de cât familiarizați cu cartea, adică pentru intelectuali, plagiatul este la fel de evident ca afirmația că, în aritmetica obișnuită, unu și cu unu fac doi. În momentul de față, dl Ponta și întreaga sa echipă sunt în căutarea unor matematicieni care să depună mărturie că unu și cu unu fac șapte. Într-un fel, de aceștia depinde viitorul României. Dacă am reuși să privim cu detașare, ne-am amuza copios la gândul că o chestiune de ordin intelectual poate avea consecințe politice grave.

Dincolo de toată povestea cu Bruxelles-ul, cu Monitorul Oficial, cu dl Voiculescu etc., evenimentul cel mai interesant din ultimul timp mi se pare că e demisia decanului de la Facultatea de Drept. Domnia sa era unul dintre matematicienii care trebuiau să spună că unu și cu unu fac șapte. N-a spus nici că fac doi, nici că fac șapte – s-a retras. Acum trebuie găsiți de urgență matematicieni de nădejde de la marile universități din Salonta, Filiași, Jimbolia, Drăgășani. Cei de la Oradea s-au dovedit de nădejde: l-au albit pe dl Mang. Să fim însă drepți, lucrările dlui Mang ridică probleme tehnice puțin mai complicate. Apoi, miza era mult mai mică – dl Mang a dispărut deja din guvern, povestea domniei sale nu mai e de actualitate și, oricum, era un pion insignifiant, la fel ca dna Dumitrescu.

Ce posibilități se deschid în încercarea de a demonstra că unu și cu unu fac șapte? Mi se pare puțin probabil ca toți matematicienii puși în cauză să procedeze la fel ca decanul de la Drept. Ideea de a crea o comisie împănată cu matematicieni de Jimbolia e abilă: ei nu se pot compromite afirmând că unu și cu unu fac șapte pentru simplul motiv că nu prea au ce să compromită. Însă acea comisie nu conține doar matematicieni de Jimbolia. Apoi, matematicienii de Jimbolia n-or fi mari spirite, dar sunt probabil suficient de abili ca să-și dea seama că universul nu se va sfârși odată cu guvernarea Ponta, că o formă oarecare de viață va trebui să existe și după aceasta, iar afirmația că unu și cu unu fac șapte nu e doar puțin eronată, ci grotescă. Poate că unii dintre ei vor tinde spre oarece recunoaștere academică, un dram de respectabilitate. Poate că vor vrea să participe într-o bună zi la un congres internațional. În momentul în care ai ales să susții că unu și cu unu fac șapte nu mai ai nici un fel de viitor intelectual, ești condamnat să-ți rumegi știința în cerc închis până la capătul zilelor. În România se poate crea confuzie în jurul întrebării dacă unu și cu unu fac doi sau fac șapte, dar nu și în Germania, nu și în Anglia, nu și în Franța. Deși la prima vedere matematicienii de Jimbolia par siguri, bănuiesc că îi va munci o ușoară ezitare.

Dar să presupunem că matematicienii care nu prea au ce să compromită vor înclina balanța, iar votul comisiei va decide că unu și cu unu fac șapte, ceilalți membri fiind puși în inferioritate. Aceștia din urmă știu foarte bine că unu și cu unu fac doi (ceea ce, de altfel, știu și primii), dar în plus știu că votul comisiei compromite întreaga lume universitară din România – iar astfel, indirect, sunt și ei compromiși. Se vor afla într-o situație imposibilă: celule sănătoase într-un organism bolnav, condamnate să agonizeze alături de matematicienii de Jimbolia. Cred că protestul lor va deveni vehement. Fiind intelectuali în adevăratul înțeles al cuvântului, ei se bucură de audiență și în afara țării, în fața celor pentru care e evident că unu și cu unu fac doi. Mi se pare foarte greu de presupus ca, dacă o comisie îl declară pe dl Ponta neplagiator, să nu se declanșeze un scandal internațional de proporții. Cred că aici oamenii dlui Ponta își fac o socoteală greșită: nefiind ei înșiși intelectuali adevărați, subestimează forța solidarității intelectuale în mediile academice occidentale – cam la fel cum conducătorii sovietici au subestimat impactul lui Soljenițîn în Vest, fiindcă pentru ei toate lucrurile astea legate de libertate erau insignifiante. Dacă pentru dl Ponta & co plagiatul e ceva minor, nu la fel stau lucrurile și pentru socialiștii europeni, de pildă. Până la un punct, formal, ei îi pot acorda sprijinul, însă când afacerea va deveni prea stridentă, se vor desolidariza de domnia sa, așa cum au procedat și cu Adrian Severin – e doar o chestiune de timp. Atunci, pe calea academic-politică, dl Ponta va rămâne complet izolat.

În acel moment se deschid și alte posibilități. Până atunci, intelectualii din PSD vor fi acceptat tacit că unu și cu unu fac șapte, la fel și cei din PNL, bănuiesc – miza politică e prea mare. Când însă izolarea și oprobriul internațional vor deveni greu de minimalizat, cu tot fondul sonor creat de Antene, nu-i exclus ca oameni din PNL sau chiar din PSD, pe de-o parte sensibili la Europa, pe de alta, știindu-se fără adversar politic real în interior, să admită în cele din urmă că unu și cu unu fac doi. Habar n-am ce lupte de culise se dau în PSD (am oroare de toate luptele de culise), dar mi se pare probabil ca în acel moment ele să devină violente. Cu un deznodământ imposibil de anticipat.

Dacă dl Ponta s-ar întâlni acum cu un peștișor de aur dispus să-i îndeplinească o dorință, una singură, sunt convins că ea ar fi dezintegrarea imediată și totală a acelei blestemate teze de doctorat, cu toate copiile ei.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "31 comments" on this Article:

  1. Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

    Am scris articolul inainte ca evenimentele sa se precipite. Concluziile lui cred ca raman totusi valabile. Teza e calcaiul lui Ponta. Nu e exclus sa apara o noua comisie, compusa din ceea ce numeam “matematicieni de Jimbolia”, iar concluziile ei sa fie cele la care dl Ponta sa se raporteze. Oricum, argumentul cel mai puternic vor fi presiunile internationale.

    • Geo spune:

      Credeti ca domnul Ponta reactioneaza la presiunile internationale? Mai mult, dupa cum vedeti, internationala socialista (PES) l-a luat in brate si il tine in puf. Vedeti toate declaratiile publice de pana acum ale PES.

      http://www.theparliament.com/latest-news/article/newsarticle/daul-condemned-for-calling-on-romanian-prime-minister-to-quit-over-fraud/

    • Dogaru spune:

      Iata o stire culeasa dintr-o sursa pe care nu mi-o amintesc: “Eugen Vasiliu, fost director adjunct la Oficiul Roman pentru Drepturi de Autor (ORDA), a declarat la Digi24 ca, potrivit legilor in vigoare, “plagiatul este infractiune”, iar Oficiul isi poate exprima un punct de vedere daca este sesizat de cel care a fost plagiat sau la cererea organelor de cercetare penala, Politia sau Parchetul.” Asadar, plagiatul poate fi adus in justitie. Sa vedem daca cineva va avea curajul sa sustina, sub prestare de juramant, ca 1+1=7 !

    • costica spune:

      Presiunile internationale? Nu-i pasa nimanui de Romania, haha, ce gluma proasta.

      Presiunile internationale se vor manisfesta sub forma urmatoare: “Ha?? Vii cu o diploma din Romania? De la universitatile alea care dau doctorate pe lucrari plagiate in totalitate? Ba, tu ne iei de prosti? Du-te dracului si tu si diploma ta in Romania, mama voastra de banditi!!”. Din pacate aceste presiuni nu-l vor atinge pe domnul Ponta.

      In momentul de fata intreg sistemul universitar din Romania si-a pierdut orice credibilitate. Definitiv.

  2. Bug spune:

    Multumesc autorului pentru un articol de o limpezime demna de un matematician :-) .
    Astept cu nerabdare urmatoarele Dv. articole.

  3. sile spune:

    Apelarea la termanul de matematician, face sa para lucrurile mult mai simple decat sunt de fapt. In lumea reala, nu e nevoie decat sa gaseasca cativa reprezentanti santajabili sau fara valoare si dornici de parvenire, si problema se rezolva. Cel putin pe plan intern.

  4. Maria spune:

    Indiferent ce vor hotari comisiile subordonate lui Ponta, specialistii straini sunt obligati sa ia o pozitie clara si ferma.
    De ce?
    Simplu.
    Insasi tema tezei de doctorat a dlui Ponta se refera la “Curtea Penala Internationala”
    Daca teza lui Ponta s-ar fi referit la “Cresterea oilor in Curbura Carpatilor” probabil ca nimeni din strainatate n-ar fi fost interesat de subiect.
    Dar cand ai o teza de doctorat care se refera la Dreptul international, la Curtea Penala Internationala, nu poti sa scapi de “judecata” specialistilor straini nici dac-ai vrea.
    Si, oricate legi si Ordonante de Urgenta ar da Ponta, n-are cum sa interzica specialistilor straini sa-i ia teza de doctorat la puricat si sa dea un verdict asupra ei.
    Pt ca, asa cum am spus, acesi specialisti trebuie sa decida care sunt lucrurile noi, ideile originale, conceptiile personale pe care ilustrul Ponta le-a introdus in mecanismul de functionare al Curtii Penale Internationale.

    Ponta e terminat
    E in agonie
    Si el stie asta!

  5. Subsemnatu spune:

    Da’ vedeti si pe site-ul primariei sectorului 2 la capitolul CV primar cate diplome si doctorate are Ontanu! Da, omul ala care a fost timp de 30 de ani muncitor pe santier. Serios, intreg sistemul de acordare a diplomelor universitare e complet viciat!

  6. Gabi spune:

    Draga domnule Vlad
    as dorii sa fac cateva observatii:

    1. Ca sa contribui la “ceata” de care vorbeati pot sa afirm ca exista o baza matematica in care 1+1=7. Pot sa dau un exemplu foarte cunoscut informaticienilor: 01+01=10 in baza doi. Este perfect adevarat si demonstrabil matematic. Chiar se utilizeaza in domeniul calculatoarelor. Pentru cei care nu cunosc aceasta realitate poate parea o afirmatie complet eronata. Si ceata se lasa greu asupra mintilor. Astfel domnul Ponta poate sa sustina ca de fapt nu a plagiat ci doar a executat o operatie complexa de maxima securitate si interes stiintific prin care a dorit sa demonstreca ca daca dam la o parte din cele 400 de pagini ale tezei de doctorat 130 de pagini, raman 270 de pagini care aduc un aport deosebit de insemnat la dezvoltarea multilaterala a nobilei stiinte juridice.. Daca se face un procent rezulta 67,5% care este premonitia din anul 2003 a domnului Ponta – va castiga cu acest procent alegerile din 2012 si ii va suspenda pe domnul Basescu. Astfel demonstratia devine rotunda si se poate afirma ca totul a fost planificat de catre destin
    2. Problema morala: Morala nu este o stiinta exacta. Ea evolueaza de-a lungul timpului. De fapt pot sa afirm cu tarie ca involueaza. Daca am avea o memorie colectiva care sa se transmita de la o generatie la alta ne-am aduce aminte ca acesta situatie a mai fost in Roma antica odata cu conflictul Cezar, Popei si Crassus. Pastrand proportiile paralela este fascinanta. Va las pe dumneavostra sa identificati personajele acutuale cu cele antice. Singura diferenta este ca in antichitate morala presupunea sa iti omori adversarul in timp ce in zilele noastre morala presupune sa ii bagi in puscarie

    Cu respect

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Nu stiu daca ati remarcat, dar eu mi-am luat precautii impotriva observatiei dvs spunand “in aritmetica obisnuita”. In privinta moralei, nu va inteleg obiectia: cu toate fluctuatiile imaginabile, exista o morala care sta la baza civilizatiei occidentale. Apoi, scrie si in Biblie sa nu furi.

    • Leeview spune:

      Si care e mama masii de baza matematica in care unu plus unu sa faca sapte ? Faptul ca unu plus unu egal unu zero in baza 2 rezulta ca 1+1=7 ?! Ce fel de logica mai e si asta ? Sau poate ati avut 10 la matematica … in baza 2.

      Dar asa o sa se “scoata” si Ponta. Daca Mang care a plagiat s-a “demonstrat” ca nu a plagiat atunci evident ca si Ponta nu a plagiat deoarece a plagiat. Q.E.D.

  7. Anonim spune:

    Intr-adevar se fac astfel de masinatiuni, dar care este de fapt esenta acestora ?

    Ne arata de fapt guvernul ca nu ii pasa de cercetare si regulile acesteia ?

    La modul declarativ in discursuri o incurajeaza, dar in fapt si prin mecanismele financiare o vor una de subzistenta, care sa functioneze cu cat mai putini bani si la cele mai inalte standarde posibile.

  8. Excelent articol pe care ar trebui sa-l citeasca si Ponta. El fiind insa un “mic plagiator”, nu “un mic Titulescu” cum i-a zis mentorul lui de la Rahova, nu va intelege nimic.

  9. dadaistul care zice niet.. spune:

    totusi, cine erau idiotii utili?

  10. dadatroll spune:

    1 si cu 1 face intradevar 7 pentru anumite valori ale lui 1.

  11. nola spune:

    Articolul este clar, la obiect, aşa cum ii stă bine unuia care are un doctorat in fizica. Concluziile mi se par pripite si cred ca asta provine dintr-un viciu pe care o numesc literaturizare nepermisa. Crearea conceptului de matematician de Jimbolia nu ajuta cu nimic intelegerea, este o figura de stil care are doar un singur rezultat: sa-i faca sa se simta jigniti cei din Jimbolia – nu, nu sunt de acolo – si prin extensie pe cei pe care autorul ii indica ca fiind incompetenti si imorali numai si prin provincialismul lor.
    Cred ca acest “trop” n-a fost prea fericit ales, idea putea fi exprimata plastic si fara a folosi numele unei localitati care nu a gresit cu nimic in aceasta chestiune a plagiatului.
    De altfel, teza de doctorat a Domnului prim-ministru a fost elaborata, sustinuta la U Bucuresti şi nu la Jimbolia, iar acei domni de la Facultatea de Drept care nu doresc sa se pronunte nu pot fi toti din Jimbolia….

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Aveti dreptate. Imi cer scuze fata de cei din Jimbolia. Era pur si simplu o figura de stil pentru acea puzderie de universitati inventate peste noapte, fara profesori cu contributii stiintifice reale, si care de fapt sunt niste fabrici de diplome. Totusi, nu vad cum aceasta figura de stil discutabila ar putea avea un efect asupra concluziilor: exista o masa de universitari mediocri (sau chiar dubiosi), iar numai dintre acestia pot fi recrutati cei care sa afirme ca nu e plagiat. Provincialismul la care ma refer eu nu e unul geografic, ci doar intelectual. Am impresia insa ca un locuitor perspicace din Jimbolia intelege foarte bine despre ce e vorba.

      • nola spune:

        Cum am spus chiar la inceputul interventiei mele, suntem de acord la nivelul ideilor si al interpretarii. Includ aici si inflatia universitara, respectiv aparitia unui corp pseudo de cadre universitare iar in consecinta a unei populatii de pseudostudenti.
        Concluzia oarecum implicita cu care nu eram de acord se referea la usurinta cu care Domnul Ponta si ai sai vor gasi destui “matematicieni de Jimbolia” care sa sustina in fata romanilor, considerati astfel “stupid people”, ca unu si cu unu fac sapte.
        Nu-mi faceam probleme nici pentru perspicacii din Jimbolia sau de unde or mai fi ei, ma gandeam doar la pericolul inventarii unor expresii – in cazul de fata chiar nostima – care pot rani sensibilitatea unora mai putin perspice si fara nicio vina.
        Recunosc, ma gandeam ca este un fel de “etichetare” gratuita pornita dintr-un avant de revolta gandita ca legitima. De ce nu matematicieni de scoala noua? Poate nu suna atat de publicistic, dar trimite la Caragiale.
        O nota de subsol, avand in vedere si preocuparile Dumneavoastra ” extrafizice”, aproape obligatorie in situatia data.

  12. Gogu Bosorogu spune:

    Pentru dl Hannibal Lecter:
    La dl Vlaston raspunsurile au fost dezactivate, asa incat scriu aici; sper sa treaca comentariul. Oricum, oricui poate scrie la IEEE cu succes (eu, asa cum am mai zis, am scris cand cu dl Mang dar fara succes) ii poate folosi materialul.
    Aveti mai jos un fisier cu cele doua perechi de fisiere: unul din revista IEEE, altul din JCSCS Journal of Computer Science and Control Systems, editat de Universitatea din Oradea). Articolele din JCSCS au aparut in 2008, numerele 10 (pp, 54) si 11 (pp. 58).
    http://fbx.ro/73k3hapqk25veiz3
    Eu zic ca cel mai bine ar fi ca cineva sa faca rost de revista JCSCS pe hartie si sa scaneze cu coperta revistei articolele.
    Succes

  13. ioan dimitrescu spune:

    Sperati prea mult in prudenta universitarilor in a nu se compromite. In cuiburile lor, exista suficiente mijloace de a produce ceata, iar multi dintre ei se fac vinovati deja de alcatuirea unor lucrari sau conferinte stiintifice care nu respecta standardele academice europene.

  14. Radu D.L. Popescu spune:

    Nu talentul politic le lipseste tinerilor intelectuali, domnule Zografi, ci banii, sustinerea materiala, pentru ca nu poti face politica fara sa ai fluxuri banesti in spate. Averile sunt la ratanii batrani, aici e problema.

  15. toni spune:

    Domnule Zografi,
    Decanul de la facultatea de drept a Universitatii Bucuresti a demisionat pentru ca era singurul care vroia sa analizeze plagiatul in timp ce ceilalti membri ai consiliului de conducere al facultatii nu erau de acord. Pare oarecum invers. Multa lume spune ca Ponta a copiat si eu chiar cred asta. Din cei care afirma ca s-a copiat cati au vazut lucrarile in discutie ? Daca ma gandesc la presedintele Andruh, care este academician, pot eu sa nu-l cred ? Cand citesc cele declarate si anume ca dupa analiza lucrarilor incriminate s-a votat cu unanimitatea celor 13 membri prezenti, din care 6 academicieni, m-am convins ca este plagiat. Dar apare o continuare ce darama tot :dupa ce afla ca nr. 13 este insuficient pentru validarea concluziei spune ceva de neinteles si anume ca la concluzia lor au mai aderat prin e-mail inca 2 membri. Cum ? Fara sa participe la analiza lucrarilor si fara sa le vada ? E o comisie stiintifica sau se voteaza ca la alegerile locale din catunul Cucuieti. Un amanunt : m-am nascut in Jimbolia.

  16. Nicu Ginga spune:

    Domnule Zograf,

    Eu si sotia mea Nina sintem get beget din Jimbolia, nascuti in Jimbolia, am facut scoala primara si liceul in Jimbolia unde ne-am casatorit si tot aici lucram fiecare si astazi, fiecare la locul lui de munca . Nu neam simtit nici un moment afrontati de faptul ca pomeniti de orasul nostru natal de care sintem mindri, am inteles foarte clar ca este vorba de o metafora explicativa. Noi ne numaram de mult intre cititorii dumneavoastra si va apreciem articolele si piesele de teatru. De aceea nu va suparati ca va facem o intrebare:
    intrucit lucrarea domunului ministru Ponta nu tine nici de dramaturgie nici de fizica care este motivul care va face sa puneti totul de o parte si sa scrieti cu suflet si pe larg despre acest subiect tragic desi puteati in timpul acesta sa faceti altceva de care sa ne bucuram cu totii, care sa ramina. Adica , nu ca dl ministru Ponta nu a plagiat, nu asta vrem sa va intrebam, ci tocmai de ce ii alocati atita importanta tocmai din timpul dumneavoastra. Spirit civic? Dreptate? Pai toata lumea s-a luat de domnul Ponta. E clar oricum ca a plagiat intrun fel sau altul chiar daca noi nu intelegem exact ce, nu asta este important. Ce va face pe dumneavoastra sa va irositi timpul cu doua articole frumos scrise? Daca e pe asa, sa va spun drept, noi in Jimbolia, de cind nu mai e doamna Muresan, Dumnezeu s-o ierte, nu mai avem un profesor de fizica ca lumea. Si asta conteaza foarte mult pentru formarea elevului , a omului in devenire. Sau daca nu vreti sa predati fizica atunci sa stiti ca noi in Jimbolia va primim cu bratele deschise si pentru o seara literara, putem discuta orice legat de literatura sau stiintifico- fantastic care imbina si fizica dar la modul literar si daca e nevoie pot eu sa va iau cu masina de la gara.
    Cu drag,
    Nicu Ginga si Nina Ginga

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Va multumesc foarte mult pentru intelegere, bunavointa si invitatie. M-am hotarat sa scriu despre plagiatul lui Ponta intr-o seara in care ma uitam la televizor si simteam ca toata povestea se incetoseaza si se innamoleste, nimeni nu explica lucrurile astea in termeni simpli si pregnanti. Desi am parasit de mult orice tine de cercetarea in fizica, pastrez un mare respect muncii intelectuale oneste, stiu bine ce inseamna ca, dupa ani de calcule, sa gasesti un rezultat original, fie el cat de neinsemnat. Acum se incearca discreditarea tuturor celor care si-au obtinut onest doctoratele, discreditarea intregii lumi academice, numai pentru ca dl Ponta sa aiba circumstante atenuante.
      Scriind asemenea texte, a trebuit sa gasesc cu totul alt ton decat cel care mi-e propriu. Am facut-o dintr-o revolta spontana impotriva unei grave imposturi.

  17. elena spune:

    din pacate, se pare ca jimbolia s-a mutat la cluj: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12664296-rectorul-universitatii-babes-bolyai-consiliul-care-decis-ponta-plagiat-nu-avea-atributii-directe.htm
    domnul rector de la UBB considera ca trebuie sa fii jurist pentru a stabili daca 2 lucrari sint identice. e fantastic

  18. Peter Manu spune:

    Stimate Domnule Zografi

    Lucrez in universitati americane de mai mult de 30 de ani si pot sa va spun, cu regret, ca nici unul dintre sutele de membri ai comunitatii stiintifice de aici pe care ii cunosc nu va fi deranjat/indignat de plagiatul lui Victor Ponta. Nici Victor Ponta, nici Romania nu exista de fapt in constinta colectiva a acestei comunitati.

    Cu respect,

    Prof. Peter Manu
    Hofstra University
    Hempstead, New York

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Nu ma gandeam la America, ci la Europa. Si nu atat la reactia comunitatii stiintifice de acolo, cat la reactia politicienilor occidentali si a presei de-acolo, indusa de partea serioasa (exista!) a comunitatii stiintifice romanesti, care pastreaza legaturi cu Vestul. Nu puteti minimaliza sensibilitatea occidentala la problema plagiatului – vezi cazurile din Germania si Ungaria. E o chestiune de principiu, dar nu e numai asta: daca ai fost primit in Europa, atunci trebuie sa accepti standardele ei, iar Europa e obligata sa impuna conditii stricte, altminteri isi pierde credibilitatea. Asta nu prea inteleg romanii – regulile jocului european, in care totusi a intrat. Poate ca ele au un caracter simbolic si formal, dar, pentru Europa, plagiatul lui Ponta ar avea un echivalent aproximativ in violarea grava a regulilor corectitudinii politice pentru mediul universitar american. Poate ca Europa e o constructie birocratica, dar, cel putin in privinta asta, pot aparea si avantaje ale birocratiei.

  19. nola spune:

    Stimate Domnule Manu

    Ca roman care a mai trecut prin cateva comunitati universitare neromanesti, trebuie sa va spun cu respect ca situatia descrisa de Dumneavoastra nu spune nimic despre Domnul Ponta sau Romania, ci despre comunitatea universitara in care traiti.

  20. [...] singurul-adversar-al-dlui-ponta-ramane-teza-de-doctorat [...]



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vlad Zografi


Vlad Zografi

De formatie fizician, Vlad Zografi este scriitor si dramaturg. In 1994 si-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)