O stire a dat fiori multor proprietari: conform noului Cod Fiscal, detinatorii unor imobile in care se desfasoara activitati comerciale ar putea plati de zece de ori mai mult impozit pe proprietate decat cei ale caror imobile au destinatie rezidentiala… In fata unei asemenea „sperietori“, am fost prudent si am cautat textul legii. Pentru exactitate, iata-l:
„Art. 457. – (1) Pentru cladirile rezidentiale si cladirile-anexa, aflate in proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea unei cote cuprinse intre 0,08%-0,2%, asupra valorii impozabile a cladirii. Cota impozitului pe cladiri se stabileste prin hotarâre a consiliului local.(…)
Art. 458. – (1) Pentru cladirile nerezidentiale aflate in proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea unei cote cuprinse intre 0,2-1,3% asupra valorii care poate fi:a) valoarea rezultata dintr-un raport de evaluare intocmit de un evaluator autorizat in ultimii 5 ani anteriori anului de referinta;b) valoarea finala a lucrarilor de constructii, in cazul cladirilor noi, construite in ultimii 5 ani anteriori anului de referinta;c) valoarea cladirilor care rezulta din actul prin care se transfera dreptul de proprietate, in cazul cladirilor dobândite in ultimii 5 ani anteriori anului de referinta.“(…)(4) In cazul in care valoarea cladirii nu poate fi calculata conform prevederilor alin. (1), impozitul se calculeaza prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457.“
Este deci posibil ca proprietarul unei cladiri nerezidentiale sa plateasca de zece ori mai mult impozit pe cladire decat proprietarul unui imobil rezidential, acesta fiind raportul dintre 2 la suta si 0,2 la suta.
Si, ca intr-un basm pentru speriat contribuabilii, iata un scenariu horror in care asa ceva se va putea intampla…
Au fost odata doi proprietari vecini. Fiecare avea, pe aceeasi strada, cate un teren intravilan de 600 de metri patrati si fiecare avea un imobil construit pe acel teren. Primul, mai sarac, a pastrat casoiul vechi, din caramida, cu pereti interiori din paianta, cu parter si o mansarda folosibila. Incalzire cu sobe pe lemne… O darapanatura mostenita de la bunici, lipsita pana si de acte din care sa ii poate fi aflata valoarea.
Saracul are insa noroc si inchiriaza cladirea-paragina unui SRL amarat care vinde vin varsat. La parter butoaie, la mansarda contabilitatea firmei. Firma mica, vin prost, chirie deloc grozava… Sa zicem totusi ca obtine 500 de euro pe luna. Ceea ce este foarte bine, caci daca ar fi inchiriat spatiul pentru locuinta, nu ar fi putut scoate mai mult de 200.
Vecinul sau, mai bogat, a dat jos cosmelia straveche si a facut un viloi nou-nout, pe 4 nivele, cu structura de beton armat, cu termopane, cu centrale termice la fiecare dintre cele 4 apartamente… Super-lux! Inchiriaza apartamentele cu 500 de euro fiecare. Adica incaseaza lunar 2000 de euro.
Amandoi proprietarii platesc 16 la suta din incasari ca impozit pe contractele de inchiriere. Saracul ramane cu 420 de euro net. Bogatul, cu 1680 de euro. Amandoi au motive sa fie impacati cu soarta fiscala. Pana si saracul este fericit fiindca, desi nu a avut bani sa investeasca in casa sa, a avut totusi bafta sa gaseasca o firma din a carei activitate economica poate capata mai mult decat dintr-un spatiu rezidential. Impacat, ba chiar si fericit, este si statul, caci, de pilda, datorita baftei saracului, incaseaza 80 de euro lunar si nu 32, cat ar fi luat daca in darapanatura ar fi fost locuinta.
Amandoi proprietarii platesc si impozit pe proprietate. Terenul are aceeasi valoare. Casele insa, nu. Sa zicem ca saracul plateste pentru toata proprietatea 200 de euro pe an; bogatul, a carui cladire este de 2 ori mai mare si incomparabil mai valoroasa, plateste dublu, 400 de euro pe an. Intr-un an fiscal, saracul incaseaza net din chirii 420 x12 = 5040 euro, din care, dupa ce plateste taxa pe proprietate, ii raman 4840. Bogatul primeste 1680 x 12 = 20.160, din care ii raman 19.760.
Vine insa noul an, 2016, cu un cadou-surpriza: Codul Fiscal… In baza prevederilor sale, bogatul, al carui imobil are destinatie rezidentiala, plateste tot 400 de euro pe an taxa pe proprietate si ramane in buzunar tot cu 19.760. Saracul insa, in al carui spatiu se desfasoara activitate economica si care nu are acte din care sa reiasa valoarea cocioabei inchiriate, plateste de 10 de ori mai mult. Adica 2000 de euro anual. Ii raman, ca beneficiu, doar 3040 euro. Adica pierde 38 la suta din venitul sau.
De ce se intampla anomalia aceasta, in urma careia cel care obtine venituri mai mici este taxat mai mult (mult mai mult, de zece ori mai mult in acest exemplu, dar oricum mai mult in orice alta varianta) decat cel care obtine venituri mai mari?
Deoarece este incalcat un principiu… as zice „filosofic“ al impozitarii. Va rog sa aveti rabdare si sa recitim prima fraza a acestei postari: „Conform noului Cod Fiscal, proprietarii imobilelor in care se desfasoara activitati comerciale ar putea plati de 10 de ori mai mult impozit pe proprietate decat cei ale caror imobile au destinatie rezidentiala.“ Fraza aceasta ar trebui completata astfel: „ (…) Marirea se aplica in ciuda faptului ca acei proprietari nu realizeaza venituri suplimentare din acele imobile, altele decat cele impozitate pana in prezent“. Astfel iese in evidenta anomalia… Ce are sula cu subprefectura?! Ce are proprietarul de-a face cu ce face firma din casa sa?
Orice impozit trebuie sa se bizuie pe un venit. Din activitatile comerciale desfasurate intr-un imobil inchiriat, beneficii nu are proprietarul, ci patronul firmei care a inchiriat spatiul. Acela ar trebui taxat. Proprietarul unui spatiu inchiriat cu destinatie comerciala este oricum impozitat mai mult, conform logicii pietei libere, caci e la mintea cocosului ca Saracul mai-sus pomenit ia mai multa chirie de la o firma decat ar lua de la un locatar. Si astfel Statul este multumit, caci incaseaza un impozit mai mare.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
In SUA se plateste in medie cam 1,2% pe an din valoarea proprietatii. Deci daca maine cumparati o locuinta care costa $400000, impozitul este $4800, deci $400 pe luna.
Impozitul local nu este pentru veniturile care le realizezi din proprietate ci sa acopere cheltuielile orasului unde locuiesti (strazi, parcuri, politie, scoli, etc.). In Texas, impozitul pe proprietate poate sa fie si 3% pe an, deoarece statul Texas nu are impozit pe venit (dar are impozit pe consum, TVA, dar 6-7%) si orasul nu primeste prea multi bani de la Statul Texas.
0.08 – 0.2% este o suma infima, plus mai exista inlesniri daca platesti impozitele im primele 3 luni. Orasele nu isi acopera cheltuielile din aceste impozite si primesc bani de la Guvern.
Impozitul de 0.2 – 1.3% este mult mai aproape de realitate.
Marea diferenta este ca marea majoritate a cetatenilor platesc impozite pe proprietate foarte mici au drept la vot, iar firmele platesc impozite pe proprietate mai aproape de o cota reala (1%) nu au.
Can romanii platesc TVA, nu il vad, pentru ca este inclus in pret, si se plang de preturi mari, dar vina este a comerciantilor. In momentul can vor trebui sa plateasca cu bani vizibili impozite locale mari, atunci vor da vina pe primar, si nu o sa-l voteze.
Multe lucruri si fenomene sunt diferite in State. Nu vad legatura. Eu am incercat doar sa demonstrez ca exista o anomalie in modul in care statul, prin acest nou Cod Fiscal, impoziteaza suplimentar si discriminator o categorie de proprietari. Am vrut doar sa spun ca daca esti un proprietar corect si iti platesti impozitele nu e normal sa fii taxat altfel decat un alt proprietar, doar in functie de cati bani obtine entitatea juridica din spatiul inchiriat (care este si ea, la randul ei, impozitata).
Tot pentru exacitate, comentariul se incheia dupa cum urmeaza:
„De ce e nevoie ca Statul sa emita un act normativ aberant, care pune in carca (adica in plata) magarului ceea ce are in traista comerciantul calare pe magar?! Caci asta face acest Cod Fiscal.
El, Codul, mai creeaza o situatie stupida. „Gratie“ lui, o proprietate imobiliara mai valoroasa, implicit (intr-un sistem de taxare sanatos) cu o valoare de impozitare mai mare, ajunge sa fie taxata mai putin decat una mai putin valoroasa. Nu am mari simpatii de stanga, dar mi se pare un non-sens legislativ, fiindca acest Cod nu ataca doar ideile social-democrate ale guvernului care l-a promovat, ci si legile oricarui bun simt economic.”
Textul de lege se refera la proprietarii cladirilor nerezidentiale, deci deduc logic ca e vorba de persoane fizice care au in proprietate cladiri sau spatii de birouri, comerciale, hale industriale si altele asemenea. Comparatia pe care o faceti este din start eronata, deoarece cei doi cetateni din articol sunt proprietari de imobile rezidentiale.
Eduard, nu exista a priori proprietari de imobile rezidentaile ori nonrezidentiale. Destinatia unui spatiu poate fi azi una, maine alta. Nu era vorba despre hale. In Romania, orice om isi poate inchiria casa unei firme, care poate deschide in ea un spatiu de lucru economic. Casele nu au predestinare rezidentiala sau nerezidentiala.
Articolul si rationamentul din el e corect, aparent, pana cand la o analiza minimala nu e deloc corect.
Impozitul pe terenuri si imobile nu e o pedeapsa; nu e o nationalizare treptata (daca iei cate X% din valoarea unei case, in 100/x ani o iei de tot). Acest impozit e o taxa pe serviciile pe care municipalitatea (sau orasul/comuna/satul) le presteaza pentru proprietari, in speta drumuri, iluminat public, curatenie si … cam atat, ca electricitatea, apa, canalizarea si gazele sunt platite separat pe consum.
In acest caz doua terenuri identice pe aceeasi strada nu au de ce sa fie impozitate diferit pentru ca nu se presteaza servicii diferite.
Daca in schimb e o taxa pe bogatie, atunci e neconsitutionala pentru ca e o nationalizare etapizata (in 100/x ani) care e specific interzisa in Art 44 paragraful 4 (bogatia fiind un criteriu discriminatoriu).
Iar articolul dvs. bazat pe fabula cu bogatul si saracul mergea in comunism unde „burghejii” asupreau clasa muncitoare in manualele de istorie; merge si ca un exemplu de capra vecinului, dar in nici un caz ca exemplu de corectitudine si echitate: la drepturi egale responsabilitati egale, nimic mai mult, nimic mai putin.
Afirmi ca „doua terenuri identice pe aceeasi strada nu au de ce sa fie impozitate diferit pentru ca nu se presteaza servicii diferite.”
Asta am spus si eu. Ce nu este corect?
Termenii „Bogat” si „Sarac” nu erau folositi intr-o cheie marxista, au fost utilizati doar pentru a arata ca aceasta prevedere a Codului Fiscal, promovata de un partid de stanga, duce la saracirea celor pe care respectivul partid se presupune ca ii protejeaza. Dintre cele doua exemple, ambele in fond „bogate”, fiindca „proprietare”, cel care sufera nu este cel mai sarac.
„In acest caz doua terenuri identice pe aceeasi strada nu au de ce sa fie impozitate diferit pentru ca nu se presteaza servicii diferite.”
Nu e chiar așa. Clădirile comerciale atrag clienți, care fac mai multă mizerie, parchează uneori neregulamentar, ca și furnizorii de altfel. De asemenea, respectiva clădire poate fi atractivă pentru hoți și e necesar ca polițiștii să treacă mai des pe stradă în patrulare. Desigur, serviciile în final nu sunt diferite pentru cei de pe strada respectivă, dar cei care majorează cuantumul de servicii sunt doar anumiți contribuabili. Și ar fi incorect sa fie toți taxați la fel. Valoarea intrinsecă a imobilului nu e decisivă în acest caz. De multe ori cocioabele generează disconfort și costuri mai mari pentru comunitate decât cele îngrijite: deratizare, incendii, intervenții șamd. Rămâne însă deschisă dilema cine ar trebui să suporte costurile suplimentare astfel generate: proprietarul imobilului, chiriașul sau amândoi? Există argumente în sprijinul fiecărei variante.
A-ți putea declara PFA cu sediul în propria locuință e o chestie esențială pentru libertatea economică, care nu trebuie să fie disponibilă doar pentru cei bogați, care-și pot închiria ori cumpăra un sediu separat de locuință, ci și pentru oamenii de rînd.
De pildă, dacă vrei să fii taximetrist PFA trebuie să declari un sediu – și cei mai mulți declară propria locuință. La bloc au nevoie și de acordul vecinilor pentru asta. Cu ce beneficiază ei de servicii mai multe din partea statului? Pentru banii cîștigați oricum plătesc impozite.
Similar pentru un electrician care și-a deschis PFA ca să plătească corect impozite pentru lucrări pe care le face în alte părți. La sediu ține doar niște hîrtii contabile.
Cît despre mizeria făcută de clienți și furnizori, pe lîngă faptul că există o mulțime de activități care nu presupun clienți veniți la sediu, mai e un aspect: la Timișoara cel puțin, firma de salubritate are tarife separate pentru evacuarea gunoiului pentru locatari și pentru firme. Oamenii plătesc sub 11 lei/persoană/lună, dar firmele trebuie să dea mai mult. Taxa de evacuare a gunoiului nu are legătură cu impozitele. Dar iată o nouă idee de a da în cap micilor întreprinzători, care de multe ori nu produc mai mult gunoi fiindcă și-au declarat sediu PFA în propria locuință: depistarea evazioniștilor care plătesc ridicarea gunoiului la preț de locatari și nu la preț de firmă.
Mulțumesc pentru completare. De acord cu cele scrise.
P.S. Dacă în Timișoara firmele de salubritate percep taxe diferite, nu s-ar putea oare plăti după cantitatea de gunoi ridicată? Indiferent cine umple tomberonul.
Bun articolul, dar am o singura observatie. Cladirile sunt rezidentiale sau nerezidentiale nu functie de activitatea ce se desfasoara in ele ci functie de cum au fost autorizate de la bun inceput.
Nu exista asa ceva. Nu exista autorizari prealabile si diferentiate. Cand ai un imobil si vrei sa-l inchiriezi, mergi la notariat si faci un contract de inchiriere. Poate fi unul cu o persoana fizica, ori cu una juridica. Adica o firma. Daca in exemplul meu ar fi fost vorba despre un apartament dintr-un bloc, acolo asociatia de proprietari ar fi putut interveni inaintea incheierii contractului. Fiind vorba despre case, nu spatii comune, nu avem de-a face cu „autorizari prealabile”. Autorizari, in acest caz, obtine firma dupa inchiriere.
dar de situatia in care la anul joc la pariuri sportive de cateva ori, iar la sfarsitul anului sunt pe minus si platesc cass, ce ziceti? E de ajuns sa retrag o singura data, si statul considera ca pe baza acelui venit, trebuie sa platesc cass de aprox 700 lei. E fix situatia de anul trecut cand a trebuit platit cass pt ca s-a incasat dobanda de la banca pt o suma mult mai mica decat cass-ul
Si eu am diverse alte probleme, nu numai cu CASS, ci si cu altele. Daca le-as fi pus si eu pe toate in textul asta, nu ai mai fi gasit ceva nou (si totalmente pe langa) de abordat…
Pe o piață liberă, impozitul suplimentar va tinde să fie absorbit de firme, nu de proprietar. Dacă eu, proprietar, dețin un activ imobiliar, voi merge pe maximizarea profitului și îl voi converti în rezidențial sau în acel tip de clădire care-mi ofertă venitul maxim. Oferta va crește la rezidențial și va scădea la comercial, chiriile se vor mișca invers, până când diferența de chirie între cele două categorii va fi egală fix cu diferența de impozit.
Sigur că ajustarea asta va dura niște ani, până expiră contracte, se fac investițiile necesare și tot așa. Dar în esență e un impozit pe care, pe termen lung, îl plătește capitalul.
Totuși, rămâne o tâmpenie. Ce vrea de fapt să ne zică statul cu acest impozit ? Că firmele care angajează oameni, se extind, închiriază spații trebuie să plătească impozite mai mari raportat la cifra de afaceri decât SRL-urile de apartament care fac contracte cu statul sau rulează fonduri europene și care prin natura activității de rentieri politici, nu au nevoie să închirieze nimic.
Nici pana in ziua de astazi ministrii nu au inteles ca impozitul este un instrument al politicii fscale, nicidecum exclusive o modalitate de a strnge bani la buget.
Ministerul de finante se comporta ca si cum singurul scop al impozitului este de a aduna bani la buget. Se comporta ca un Guvern SRL.
La atatia ani dupa 1989, cu mici si firave exceptii, nu am vazut politici fiscale in ROmania.
Si mai stiu ca e adevarat ca toti spun ca ar dori sa stie unde merg impozitele astea. Pai merg spre:
a) un system de educatie Stalinist
b) un system de sanatate ce ar trebui atasat Directiei Cimitirelor
c) un system de aparare prin care aparam Afganistanul
Din cand in cand, mai apare cate un impozit, cu o procedura de aplicare ce denota semi-analfabetismul politicienilor si funcionarilor (daca citesti manualele si te uiti la rezultatele de la BAC in ultimii 4 ani, realizezi ca din r… nu o sa faci bici…).
@VM – felicitari pentru articol!