Home » Analize »Educatie »Opinie » Citesti:

Spre o “instituție a profesorului” în universitățile românești

Lucian Vintan septembrie 27, 2013 Analize, Educatie, Opinie
41 comentarii 3,233 Vizualizari

Devălmăşia societăţii româneşti actuale nu putea să nu atingă şi universitățile. Statistici publicate anual, realizate de instituţii internaţionale prestigioase, conform unor criterii relevante, care atestă calitatea cercetării ştiinţifice dar şi a educaţiei, evidenţiază faptul că nici o universitate românească nu este situată între primele 500 la nivel mondial. Cauzele acestei stări de fapt sunt plasabile într-un spectru larg, de la subfinanțarea cronică, până la lipsa unei culturi academice adecvate. În acest articol pornesc de la faptul că pentru o dezvoltare sănătoasă a unei universități, profesorul trebuie să constituie „motorul” acesteia. El ar trebui să fie un lider care să coaguleze și să formeze valori profesionale în jurul său. Știm cu toții că realitatea nu prea stă așa la noi. Din păcate, s-au cocoțat în astfel de poziții o serie de neaveniți, pe lângă cei merituoși. Cauzele sunt, din nou, multiple. Concursurile pe post s-au desfășurat și se desfășoară, în majoritatea cazurilor, cu un singur candidat. De multe ori membrii comisiilor de concurs sunt practic numiți de candidat și aprobați în mod automat de forurile de conducere etc. (Ar fi interesant de aflat procentajul mediu de reușită la aceste concursuri în ultimii ani, eventual pe domenii. Îl anticipez ca fiind unul stupefiant de mare. Analog pentru rata de succes a tezelor de doctorat). Asemenea realități conduc în mod evident la degradarea accentuată a axiologiei academice – și așa precare – în România de azi. Este imperios necesară instaurarea unei axiologii academice pe un fundament solid, obiectiv şi relevant, în care doar meritele profesionale să conteze. La baza acesteia ar trebui să stea, în primul rând, contribuțiile științifice fertile, recunoscute și apreciate în literatura de specialitate de top la nivel mondial.

În particular, în actualul context este posibilă o creștere a inflației de profesori și de conferențiari universitari în România, datorată relaxării standardelor minimale impuse de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) comparativ cu cele precedente și, mai ales, faptului că dosarele de concurs nu mai sunt verificate de comisiile acestui consiliu. Așadar, în ciuda denumirii sale, acest consiliu nu mai confirmă/infirmă titlurile de profesor și de conferențiar acordate de către o universitate. (Se poate contra-argumenta prin faptul că în multe țări cu tradiție academică, acordarea acestor titluri ține exclusiv de universitate, nicidecum de organisme de nivel național, respectându-se astfel autonomia universitară etc. Este adevărat, dar realitatea ultimilor ani a arătat că verificările CNATDCU au invalidat candidați declarați reușiți de către universități, ceea ce cred că justifică utilitatea implicării, în continuare, a acestui filtru, cu toate imperfecțiunile sale, până la o maturizare mai accentuată a universităților). În consecință, fără măsuri interne riguroase și ferme aplicate în universitățile românești, riscăm să devalorizăm și mai mult titlul de profesor universitar, cu urmări nefaste, legate de confuzia valorilor în societatea românească, dar și de natură financiară. Astfel, cred că este important ca universitățile să-și dezvolte metodologii proprii, complementare standardelor minimale la nivel național, cu ajutorul cărora să cuantifice aportul candidaților la dezvoltarea domeniului specific, fertilitatea științifică a acestora dar și contribuția lor efectivă la formarea de tineri cercetători precum și în procesul didactic. Este esențială pentru sănătatea universităților românești creșterea exigenței în concursurile de titularizare. Concurența ar trebui să fie reală, iar transparența, deplină. Validarea acestor concursuri de titularizare ar trebui să trezească un viu interes în forurile universitare aferente (cine sunt candidații, ce isprăvi profesionale remarcabile au la activ, unde au studiat etc.). Atragerea unor tineri doctori formați în alte universități este foarte importantă și ar urma să ferească universitățile noastre de o “endogamie academică”, evident păguboasă. Unele universități de “primă divizie națională” au făcut deja pași importanți în acest sens. Mă tem însă că la nivelul unor universități românești, criteriile de auto-organizare internă, menite să selecteze candidați cu adevărat meritorii pentru asemenea posturi, nu funcționează pe deplin, din varii motive (incompetență, „colegialitate” prost înțeleasă, lene, protestele candidaților etc.). O analiză profundă a unor asemenea aspecte negative a fost făcută de domnul acad. Solomon Marcus, nu doar un creator de cultură, dar și o conștiință vie, lucidă și competentă a societății românești, în articolul său intitulat “Neînțelegere, confuzie și derută în politica cercetării” publicat pe platforma contributors.ro (mai 2013) și disponibil la adresa de internet http://www.contributors.ro/cultura/acad-solomon-marcus-neintelegere-confuzie-si-deruta-in-politica-cercetarii/.

Revenind la problema degradării instituționale a titlului de profesor universitar, o altă posibilă măsură ar consta în impunerea obținerii abilitării (posibilității de a conduce doctorat), ca o condiție sine qua non pentru accederea la o asemenea poziție. Spre exemplu, așa se procedează în Germania. În particular, la noi, condițiile de abilitare sunt încă unele elitiste din punct de vedere științific, superioare standardelor pentru profesor. Printr-o asemenea măsură, discutată deja în unele medii universitare românești, s-ar putea asigura în timp, constituirea unei clase de tineri profesori de certă valoare, care vor avea poate capacitatea de a duce universitatea spre o performanță academică reală, înscrisă în paradigma științifică universală. O asemenea reglementare ar putea ambiționa universitarii și cercetătorii competitivi în obținerea abilitării, fapt benefic pentru universități, care au nevoie de conducători de doctorat tineri și capabili. Actualmente mulți universitari își zic: „abilitarea se obține greu momentan, iar din punct de vedere material nu aș câștiga nimic prin asta; în schimb, pot ajunge profesor universitar mai ușor, iar salariul îmi va crește!” A fi profesor universitar fără dreptul de a conduce doctorat este de neînțeles în orice țară civilizată.

Unii ar putea obiecta că în trecut criteriile de accedere la gradele de profesor/conferențiar universitar au fost mai puțin exigente decât cele actuale, în multe domenii, fapt care a condus deja la o inflație de astfel de titluri. Este adevărat. Dar oare nu merită să intrăm în normalitate, măcar acum? Continuarea procesului inflaționist ar fi una benefică? Cui prodest? Poate că ar merita luată în considerare o re-evaluare generală a tuturor celor care ocupă aceste posturi, în măsura în care un asemenea proces ar fi posibil din punct de vedere legal. Iar dacă nu ar fi posibil, legislația ar putea fi schimbată, astfel încât să fie. Întrebarea este dacă există o masă critică în rândul comunității academice, care să dorească o asemenea schimbare a “canonului” actual. Nu cunosc răspunsul, dar fără unul pozitiv, o asemenea re-evaluare ar fi delicată.

Ce ar trebui să fie, în fond, un profesor universitar ? Un posibil răspuns ar putea fi următorul: un intelectual autentic, un creator (inclusiv de şcoală), un om cu operă validată internațional, recunoscută în operele altor creatori de valoare şi, pe această bază, un glas autorizat al cetăţii, al societăţii în ansamblul ei. Profesorul universitar ar trebui să fie un cercetător liber în spirit, capabil să gândească independent, nesupus nici unei constrângeri subsidiare de natură administrativă, politică etc. În trecut, titlul de profesor universitar a fost perceput și în societatea românească – pe bună dreptate – ca fiind unul de elită. Dacă pe vremuri, profesorul universitar era întruchipat de personalităţi științifice sau/și culturale precum N. Iorga şi V. Pârvan, Gh. Ţiţeica, D. Barbilian şi Gr.C. Moisil (recunoscut inclusiv ca pionier al științei calculatoarelor, la nivel mondial), Remus Răduleţ, Tudor Tănăsescu (ultimii doi, mari ingineri ai electricităţii şi electronicii), G. Călinescu, L. Blaga şi T. Vianu etc., azi care ne mai sunt oare universitarii autentici ? Uneori mi-am întrebat studenții dacă pot da exemple de români (dar și de străini) de anvergură internațională în știința calculatoarelor (domeniul în care activez) – posibile modele profesionale pentru ei – dar rareori am primit vreun răspuns. Aproape nimănui nu pare să-i pese de o justă ierarhizare a valorilor intelectuale într-un anumit domeniu; în schimb, sunt cunoscuţi opiniei publice, prin mass-media, unii universitari pricepuți la toate, uneori făcuţi la comandă politică sau în baza unui sistem de corupţie generalizată, care diluează şi mai mult prestigiul profesiunii, printr-o logică precară, incultură, exprimări agramate etc. Trebuie să se ştie însă că, în ciuda anormalităților de tot felul, în România activează (încă) relativ mulţi universitari de performanţă, onești, care lucrează practic într-un anonimat deplin, dar fertil din punct de vedere al rezultatelor ştiinţifice.

Profesorul universitar ar trebui să devină și la noi, aşa cum este în toată lumea civilizată, o instituţie, analoaga „institutului” din universităţile germane ori a research group-ului din cele americane şi britanice. Formal spus: profesorul universitar nu ar trebui să însemne doar un grad didactic, ci și o funcție. Modele există, nu trebuie inventate. Această instituţie ar urma să fie constituită, ca în țările amintite, dintr-un grup autonom (din punct de vedere științific) de universitari: câțiva doctori, doctoranzi și masteranzi, uniţi benevol, prin preocupări ştiinţifice şi didactice comune. Doctorii ar lucra pentru a-și consolida poziția profesională și pentru a accede apoi la posturi superioare, în universități sau în industrie. Doctoranzii şi masteranzii, motivați și ei, ar trebui să constituie baza unui asemenea grup, desfășurând atât activități științifice cât și didactice. Profesorul este responsabil în a propune teme majore de cercetare, care să constituie provocări științifice de interes, finanțabile prin organismele guvernamentale dar și prin cele private, pentru că finanțarea unui asemenea grup ar trebui să se facă preponderent din granturi și contracte de cercetare câștigate în urma unor competiții. Instituţia profesorului ar trebui să fie “inima” activităţilor ştiinţifice şi didactice într-un anumit sub-domeniu de studiu, înlocuind, din acest punct de vedere, departamentul, deseori supra-dimensionat, eterogen și divergent în preocupările profesionale. Aici, în aceste grupuri vii, ar trebui să se întâmple miracolul creației științifice și tehnice, nicidecum în structuri birocratice greoaie.

Asemenea aspecte şi multe altele, sunt relativ bine cunoscute în mediile universitare româneşti, existând şi studii serioase în acest sens, care fac o radiografie utilă a deficienţelor sistemului universitar actual. Problema care se pune este: de ce nu apar şi reacţii de contracarare, pe măsură? Opinia subsemnatului este că în principal datorită dezordinilor din fiecare dintre noi, provocate de presiunea unei societăți tot mai haotice, mai agresive, mai lipsite de simțul măsurii și de sens axiologic. În particular pentru sistemul academic, lipsa unei auto-structurări eficiente se datorează și disoluţiei autorităţii în domeniul managementului academic, ca de altfel în întreaga societate românească, care pare a fi una de tip holografic. Din păcate, aici problema este mai delicată, pentru că o condiţie necesară (nu şi suficientă !) pentru a avea autoritate în calitate de conducător în sistemul academic, populat (şi) de intelectuali autentici, este aceea de a avea o statură profesională înaltă şi una morală pe măsură. Fără autoritate, în sensul de mai sus, nu se pot lua măsuri eficiente în vederea stopării disoluţiei actuale. Crearea unui cadru legislativ adecvat, care să conducă spre asemenea transformări de substanță, ar fi utilă.

O universitate devine de prestigiu atunci când ea a produs cunoaștere la un nivel major, recunoscută și folosită pe plan mondial. Această cunoaștere nu o vor produce organismele administrative (dar pot sa-i creeze condițiile de apariție!), ci doar câțiva oameni de talent și de vocație (dar și “musai” norocoși!), pe o perioadă îndelungată de timp (tradiția). Aceștia nu pot să apară în lipsa unui context academic favorabil. Cred că rolul „instituției profesorului” ar putea fi esențial în acest proces de dezvoltare. Această instituție, încadrată administrativ în actualul departament, ar trebui legiferată și reglementată. În contrapondere, rolul managementului universitar este acela de a ajuta eficient (şi discret!) valorile universităţii. Activitatea oricărui manager universitar, indiferent de nivel, ar trebui reglementată printr-un contract de management, cu îndatorinţe precise, cuantificabile, care să-l responsabilizeze și legal, nu doar moral. Deși important, nu managementul trebuie să fie în prim plan, ci aceia care produc efectiv știință și cultură (altminteri, ar fi ca la un joc de fotbal cu arbitri vedete dar cu jucători anonimi). Dar, repet, organele administrative și cele de conducere ar putea crea cadrul propice pentru asemenea dezvoltări semnificative. O universitate de prestigiu, situată într-o universalitate autentică, se clădește în cel puțin 150 de ani. Dar putem și trebuie să facem efortul de a plasa evoluția sistemului universitar românesc în direcția cea bună. Altfel, acesta nu va contribui niciodată, pe deplin și cu adevărat, la “onoarea spiritului uman”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "41 comments" on this Article:

  1. Peter Manu spune:

    Domnule Profesor Vintan

    Romania este o tara saraca din care se poate pleca usor in tari bogate. Din acest motiv nu va avea niciodata universitati in Top 500.

    Cu stima pentru intentiile bune,

    Peter Manu
    Professor
    Hofstra University
    Hempstead, NY

    • Barbara spune:

      Bine ca mentionati ca sunteti ditamai prefesorul la Hofstra, deoarece citind comentul dumneavostra eram gata sa jur ca a fost facut de un alt high school dropout.

      • Peter Manu spune:

        “More matter, with less art”, Barbara.

        • Barbara spune:

          It’s mind over matter Peter; if you don’t mind, doesn’t matter.

          • Peter Manu spune:

            Dincolo de jocuri de cuvinte, exportul de “creiere” formate in Romania este cel mai bun indicator al eficientei sistemului educational al tarii.

            Toate inovatiile educationale si legislative ar trebui masurate prin contributia lor la cresterea proportiei de absolventi ai universitatilor din Romania care isi gasesc de lucru, in competitia globala pentru talent, in afara tarii. Numai un sistem performant in acest fel va produce cresterea abilitatilor celor hotarati sa ramana acasa. .

  2. grasu spune:

    este o diferenta intre concursurile pentru profesor si tezele de doctorat. mi se pare normal ca majoritatea tezelor sa fie validate, intrucat o parte din candidati se pierd pe parcurs. si la concursul de profesor , de asemenea nu mi se pare anormal daca nu sunt invalidari. daca comisia a fost onesta nu ar trebui sa fie probleme. problema este ca nu avem concursuri ci promovari. cu mici exceptii la concurs se prezinta un singur candidat, stabilit prin consens(sau impus de cei care detin puterea) in cadrul departamentului. marea problema o reprezinta gastile universitare care pun mana pe programele de studii (sursa puterii sin prosperitatii in universitati). si nu vad cum aceste gasti ar putea fi sparte

  3. Josika spune:

    Sigur aţi vrut să spuneţi “devălmăşie”? Atenţie la proprietatea termenilor: “DEVĂLMĂȘÍE 1) (în obștea sătească) Formă de stăpânire în comun a unei părți din hotarul satului. 2) Activitate desfășurată în comun.” Cred că voiaţi să ziceţi de fapt “învălmăşie, învălmăşeală”, cu sensul de dezordine.

    • Sens figurat! spune:

      Exact din sensul propriu rezulta si sensul figurat des uzitat. Stapanirea in comun este asociata dezordinii, haosului. Cred ca asta a vrut sa sugereze autorul.

  4. Andrei spune:

    pai e normal sa fie o inflatie de profesori universitari si conferentiari … pentru simplu motiv … ca nu mai exista. Dupa pensionarea fortata de acum 3 ani, multi dintre titularii posturilor, ajunsi la varste matusalemice au plecat din universitati. Au ramas multe locuri goale si sunt universitati si facultati cu 5–6 profesrori universitari la o masa de 200 de lectori si asistenti. Golul acela trebuie umplut destul de repede. Cum poti sa o faci, asta depinde de fiecare. Dar in conditii de posturi multe vacante, in general in orice firma si stat se coboara standardele. Este iarasi adevarat ca cine prinde trenul in urmatrorii 2 ani maxim o sa intre mai usor. Cum au sa dispara multimea de posturi vacante au sa se inchida si portile si criteriile au sa devina mai riguroase. Este o problema obisnuita in orice firma deci si in cele de invatamant. Nu m-as ingrijora asa tare pentru problema asta.

  5. Gogu Bosorogu spune:

    “Ce ar trebui să fie, în fond, un profesor universitar?” – lasand la o parte idealurile pompoase gen “intelectual autentic”, “creatie fertila” sau “libertate de spirit”, cel mai important rol – aici si aiurea – e sa faca rost de bani pentru universitate si pentru cei de sub el care fac toata treaba…

  6. G.A. spune:

    Consider că aveți dreptate în cele spuse despre finanțarea sistemului.. Sunt masterand, și chiar mi-aș dori foarte mult să îmi continui studiile, însă nu văd o posibilă finanțare pentru aceasta.
    Și aș mai aminti un alt aspect, important atât pentru mine, cât și pentru mulți generația mea: nu vream să avem de a face cu acest sistem ”pe pile”, deseori corupt, birocratic, etc. Vreau să rămân în țară, mi-aș continua studiile și aș urma o carieră de cercetător, dar nu vreau să fiu singurul candidat la concurs, nu vreau să fiu parte a acestui sistem, a cărei părți negative a enumerat autorul și nu numai. Într-un sistem corect, transparent, democratic, consider că mult mai multe persoane ar dori să ia parte la regândirea, clădirea viitorului universităților românești.

  7. Barbara spune:

    Institutia de Invatamint nu e foarmata numai din profesori iar acestia sunt numai o componenta insignificanta in special in acest secol cind Invatamintul on line si virtual reality a revolutionat procesul educational.. Profesorul bun si capabil e motivat si el de profit ca doar e si el om si ca intro economie de piata acesta isi va vinde capabilitatea sa profesorala celui care ii va oferi cel mai mare salariu si cele mai bune conditii de munca. In concluzie Universitatile Romanesti nu pot concur cu celelalte universitati globala in atragerea profesorilor capabili.
    Un alt aspect e acela ca pentru a functiona si a crea excelenta academica, o universitate are nevoe de resurse sau fonduri de functionare pe care nu le poate obtine decit din cresterea competitive a pretului educatiei sau a tuitiei si prin buna gospodarire, administrare si de investitii a fondurilor discretionale (ca sa obtina profit). NYC are un buget aproape egal cu GDPul din Romania si acelasi lucru se poate spune de bugeturile celorlalte to universities sau ivy league.
    Institutia de Invatamint e un sistem extreme de complex si de interconectat cu toate celelalte institutii sociale si parte inseparabila a culturii si deaceia trebue sa gasiti solutii complexe si nu bandaje sau lozinci patriotice.

    • Gogu spune:

      Barbara,

      Violezi limba romana cu frenezie. Pacat, a curs sange si sudoare ca sa se nasca iar tu, o pangaresti. Iata cateva citari din scriitura ta:

      - nu e foarmata numai

      - o componenta insignificanta (corect: insignifianta)

      - ca intro economie de piata… corect (intr-o)

      - Universitatile Romanesti nu pot concur (sic!) cu celelalte universitati globala (sic!) in atragerea profesorilor capabili.

      – o universitate are nevoe

      - din cresterea competitive

      - a pretului educatiei sau a tuitiei (???)

      - si deaceia trebue (corect: aceea)

      • Barbara spune:

        Don’t you worry about spelling or grammar; this is not a classroom. All of a sudden you acting like a schoolmarm or a self-appointed grammarian expert on orthographic matters…. much like some others people on this blog.

  8. Andrei George spune:

    Ar fi timpul să nu ne mai ascundem după prun și să facem o distincție clară între :
    -profesor-inclusiv profesor universitar- a cărui principală menire este cea didactică și
    -cercetător- cel care face cercetare;
    Nu este menirea profesorului universitar să facă cercetare- pentru simplul motiv că el trebuie să pregătească bine niște viitori specialiști. Institutele și agențiile de cercetare (cum ar fi americana DARPA) sunt cele care se ocupă de cercetare. Și au o activitate foarte bună- cel mai bun exemplu fiind ICI București- adică Institutul de Cercetare în Informatică. Doamna profesor dr. Doina Banciu- cea care conduce acest institut- este o valoare a IT-ului românesc- iar activități cum ar fi informatizarea BCU rămân ca repere distinctive. Doamna Banciu este și profesor universitar pentru că predă studenților de la Universitate aspecte legate strict de activitatea ei de cercetare.

      • Andrei George spune:

        Prietene, nu prea pricep ce vrei să exprimi. SIncer să fiu, nu contează- și nu mă interesează (decât atunci când sunt interesat de subiect) câte publicații are dna. Banciu. Ceea ce rămâne- e informatizarea BCU. În rest- sănătate.

        • andu spune:

          domnul meu, nu mai scrieti, sunteti in afara temei. Daca vrem sa fim ca in vest, atunci profesorul universitar trebuie sa fie si cercetator. Daca vrem sa raminem ca inainte de 89, atunci da, profesorul doar preda, sta la catedra. Eu am pretentia ca suntem in UE si mergem spre vest, asa ca… Luati orice CV de profesor din US sau UK, Germania sau Austria si veti vedea cite lucrari are, unde le-a publicat, ce directii de cercetare sustine. E adevarat ca profesorul acolo preda domeniul sau, nu alceva, cum se intampla adesea la noi. Esti specialist in radioactivitate, ai lucrari in domeniu, asta predai, nu chimie moleculara. Dar mai avem cale lunga de parcurs pina sa ajungem acolo.

          • Andrei George spune:

            Dle. Andu, cred că matale ești pe dinafară. Hai să-ți dau un indiciu- de ce o mai ține Germania- de exemplu- vreo 100 de institute de cercetare ? Da Franța ? Da mama dezvoltării, SUA ? Altfel, așa să ai o vagă orientare- cei care muncesc în cercetare- și în învățământ- mai au și altceva de făcut până să ajungă să scrie. Eu personal cunosc un profesor foarte bun- medaliat pentru excelență de către statul german- care, ce să vezi- are mai puține lucrări decât un cocoș autohton care se bate în ISI- dar omul are o anumită durere- referitor la volumul de publicații.
            Acuma că toți neaveniții își dau cu părerea despre subiect, dle. Andu- poate consitui o scuză doar pentru afirmații complet eronate- cum faceți dvs.

        • c spune:

          Informatizarea BCU nu tine de cercetare stiintifica – putea fi facuta (poate chiar mai bine) de orice firma privata de soft de oarecare anvergura, Oracle Romania, Siveco, etc. NU aveam nevoie de ICI pentru asta.

          Cercetarea stiintifica e despre STIINTA (de asta se numeste stiintifica). Ca peste tot in lume ea produce cunoastere – validata in primul rand de comunitatea stiintifica sub forma de articole. Daca are valoare comerciala ea va fi valorificata ulterior prin venture capital – insa cercetarea si comercializarea sunt mancaruri foarte diferite, fiecare cu cerinte specifice.

          Daca sunt asa de buni “inginerii” nostri de ce au nevoie INCD-urile de ajutorul statului, doar suntem in capitalism, daca si-ar fi vandut pe piata libera minunatele produse realizate isi puteau asigura in felul asta un standard material mult superior celui din mediul universitar ?

          Cat despre profesorii universitari care nu fac cercetare – spuneti lucrul asta celor de la MIT, Princeton, Stanford, Oxford, ETH ….

          • Pinno spune:

            @c
            Aveti perfecta dreaptate, dar respectivul George Andrei sau invers? are o viziune “batrinicioasa/comunistoida” asupra problemelor din cercetarea stiintifica. (Stiu ca asupra acestui aspect comenteaza/raspunde/dezbate in nestire nespunind nimic interesant. Dar pentru amuzament mai citesc postarile sale).

            ICI este de stat, angajatii traiesc in principal din informatizari ale sectorului de stat. Ma indoiesc ca un director mai ales la stat se ocupa de asa ceva. Dar la stat orice realizare a colectivului intra direct in portofoliul unuia sau mai multor directori, care scriu asa zise lucrari stiintifice facind copy/paste din munca altora!

          • Andrei George spune:

            Prietene, atunci când nu te pricepi, mai bine taci. Informatizarea BCU s-a făcut prin 1992- atunci când Siveco nici măcar nu exista- și a fost rezultatul unei munci de CERCETARE a unui colectiv din ICI specializat în informatizarea bibliotecilor. Probabil că la nivelul tău de lanț de aur, ciocate și mașină de neam prost nu-ți spune nimic asta- dar repet, taci. Altfel, între tine și un vajnic activist a PCR care dădea și el din trompetă că cercetarea trebuie să aducă rezultate imediat, acuma, aici- nu e nici o deosebire.

            • c spune:

              N-ar trebui sa raspund unui comentariu care – in lipsa de argumente – recurge la insulte. O fac doar pentru ca in Romania din pacate cel care striga mai tare pare sa aiba dreptate. Si nu vreau sa va ofer satisfactia asta.

              N-am negat ca activitatea de care vorbiti dumneavoastra e utila social. Dar NU este cercetare. N-a fost si nu va fi niciodata, dupa standardele lumii civilizate.

              Cercetarea din informatica (de care, credeti-ma, sunt mult mai apropiat decat dumneavoastra) e cea care se face in laboratoare precum Microsoft Research, IBM Watson/Almaden/Zurich/Oxford/etc, Bell Labs/Lucent. Asta pentru ca am vazut ca universitatile nu va plac.

              Dumneavoastra va multumiti cu ICI si gloriile locale din vremea comunismului. Au trecut 20 de ani de atunci, lumea nu se mai reduce la Romania. Nu inventam noi roata, criteriile privind cercetarea stiintifica sunt aceleasi in toata lumea civilizata, trebuie sa se aplice o data si o data si in Romania. Nu azi, nu maine. Insa pe termen lung procesul e ireversibil.

              Ziceti cercetare aplicativa ? Am avut tangente si cu cercetarea aplicativa. Dar din ea rezultau si lucrari stiintifice publicate in conferintele stiintifice care conteaza in informatica, cu o aproximatie suficient de buna cele din lista asta

              http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_computer_science_conferences

              Cat priveste invectivele … In fundul sufletului stiti ca am dreptate, altfel n-ati fi reactionat atat de violent/necivilizat. Oricum, e descalificant intelectual pentru dvs. Asa ca asta e o discutie careia ii pun punct aici.

    • Gigel spune:

      Doamna Doina Banciu fiind cea care a scos perluța de aici – http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-13750301-doina-banciu-sefa-ici-numarul-domeniilor-atacate-informatic-fost-0-002.htm ?
      Și cea care păstorește rotld-ul, unde lucrurile merg cum merg (până mai acum 2-3 ani nu puteai face plata cu cardul decât dacă trimiteai printr-un formular prin fax TOATE datele de pe card ) ?
      Da, excelent dacă ne punem baza în astfel de oameni când vine vorba de cercetarea IT. Cred că și elevii de la Vianu ar putea cu ușurință s-o învețe pe doamna respectivă suficiente lucruri noi.

  9. Un prieten spune:

    Un cerc vicios perfect, un nenorocit perpetuum mobile care constituie o cauza majora a continuei involutii postdecembriste. In conditiile prea raspanditului deficit de moralitate cu care ne-am ales dupa deceniile epocii de aur criterii aberante au permis aparitia a numeroase institutii de pretins invatamant superior atat de stat cat si private pe langa cele existente, toate au nevoie de studenti chiar fara examen de admitere veritabil, acestia trebuie sa dobandeasca diplome de prea multe ori fara competentele necesare si in domenii fara legatura cu realitatea contemporana, doctorate samd. A reanviat specia triceratops, individul blindat cu titluri, in realitate un biet erbivor capabil de nimic de substanta, dar care face impresie si prin urmare are sansa unei cariere nu pe adevarata piata a muncii, caci acolo nu diplomele primeaza, ci in alte domenii de importanta mult mai mare, cel putin in Romania: politica, administratie, firme si tot felul de organizatii controlate de atotstiutorul si omnipotentul stat.

  10. pinno spune:

    De cand cu ideea publicarii tezelor de doctorat am avut ocazia sa vad (citesc) dezastrul aprobarilor pe banda rulanta! Vorbe goale, citate si note de subsol, nici o idee proaspata! Acesti doctori vor ajunge lectorii/conferentiarii si profesorii de miine!
    Comisiile de doctorat sint cvasifixe: eu te numesc la ai mei, tu ma numesti la ai tai, toti doctoranzii sint exceptionali si iau titlul! As dori date statistice ale tezelor respinse. Este informatie de interes public. Pe vremea “balaurului” Funeriu la postul radio Romania actualitati s-a prezentat la un moment dat numarul tezelor respinse. De cind bau bau a plecat, cite s-au respins si unde putem afla?

    Identic si cu comisiile de promovare si cunosc cazuri in care candidatul le face (este regula)! O alta smecherie care taie elanul altor candidati este combinarea a doua, trei sau chiar patru materii complet diferite – dar vezi doamne din acelasi domeniu – (de curiozitate m-am uitat la o univ., cred mai noua, Lumina unde un post de conferentiar sau lector – nu imi amintesc exact – era format din 4 materii!). Poate sa candideze cineva din afara, sa aiba carti si articole pentru fiecare? Este clar o facatura.

    Dar mai trista este pilaraia. Circula o butada acum citiva ani cind cu Carta universitara care spunea ca daca s-ar aplica principiile occidentale (rude etc.) universitatile romanesti ar ramine goale de profesori.

    Mai apare o problema ceea a titularizarii politicienilor. Se aude ca iar se va modifica ordinul din vara asta. Precis in jos. De vazut ce politicieni vor sa fie conferentiari sau profesori. Doar le stim “anvergura intelectuala” care tinde spre ZERO. De bine de rau inainte CNATDCU verifica dosarele (am vazut citeva cu 2 sau 3 bife!). Acum universitatile pot face ce doresc. Doar nu credeti ca colegii candidatului vor raporta minciunile identificate? Vor zbura imediat. Comisiile nu au practic nici o responsabilitate. Si cine ar putea da in vileag aranjamentele, cind patrunderea si chiar mentinerea in universitati este din ce in ce mai dificila (vezi articolul Hotnews de azi cu curatenia in specializarile universitare)? Si ce daca la o verificare ulterioara se constata nereguli!

    Azi m-am uitat sa vad situatia abilitarilor la 2 comisii. Din 2012 nu apare pe site nici o abilitare. Se aude ca vor sa “puna batista pe tambal”. Ziarele au scris ca actualul min. al Culturii – Daniel Barbu – nu ar vrea sa semneze ordinele de la comisia a carui presedinte neindependent este.

  11. Fost profesor in Romania spune:

    Stimate domnule profesor Vintan,

    E o incantare sa citesti opinii pertinente, scrise de oameni de reala cultura precum sunteti Dvs. Legiferarea institutiei profesorului, cum inspirat o numiti, ar fi benefica. Ader la toate consideratiile Dv. Din pacate, ne lipseste masa critica care sa poata face asemenea schimbari. Cei buni, desi putini, nu sunt uniti. In schimb nulitatile sunt.

  12. anunturi spune:

    Ar trebui investit mai mult in tinerii absolventi cu potential!

  13. marian spune:

    domnule profesor, ati atins bine problema. Ar fi frumos daca ati avea curajul sa atingeti problema si in context, mai precis in contextul universitatii in care activati. Pentru ca… cu mici exceptii, e jale!

    • I. spune:

      Fiind coleg de senat cu dl. profesor, va pot spune ca este unul din putinii care a pus astfel de probleme in senat si inca de ani buni. Isi poate permite, pentru ca e cunoscut si recunoscut, are spate. Celorlalti le e frica pur si simplu, ca ar spune si ei multe.

  14. Stefan Boaru spune:

    Sunt de acord cu autorul. Ar trebui re-evaluati toti profii, iar aia de nu indeplines conditiile minime ar trebui retrogradati. Oare cati RECTORI retrogradati pe asistenti am avea? Majoritatea?

    • Burcea spune:

      Asa e. Majoritatea dintre rectori ar deveni asistenti. Eu as adauga doar: si cati PRESEDINTI DE SENATE? Raspunsul e la fel. Jale mare.

  15. This is the question! spune:

    Dece nu punem rectori, ministri si secretari de stat in Ministerul Educatiei oameni de valoarea domnului profesor, autorul acestui document? Vezi la televizor, decani si rectori cretinozati, politruci, slugai ai partidului, pupaciosi de dosuri, de ti se face greata.

  16. van der Waals spune:

    Fara ca universitarii valorosi sa-si faca o asociatie activa prin care sa sustina astfel de lucruri si sa blocheze clanurile ticalosite din universitati, nu se va putea face nimic practic.

  17. Daniel spune:

    Domnule Vintan, nu pot decat sa va felicit. Abia acum am citit articolul Dvs. la recomandarea unui prieten. V-am fost student, sunteti un profesor exemplar, un om de stiinta recunoscut in toata lumea dar si o constiinta lucida. Daca Universitatea din Sibiu ar mai avea 4-5 profesori de talia Dvs. ar putea intra in ace Top 500 de care vorbeati, dar realitatea acolo e jalnica.

  18. Stoica M. spune:

    Pagina de web a autorului este mai mult decat instructiva. O recomand:

    http://webspace.ulbsibiu.ro/lucian.vintan/html/

  19. Ioan G. N. spune:

    Un profesor autentic, un om de stiinta, un educator, o constiinta vie. Toti studentii sai au fost marcati de marea sa personalitate. Respect, domnule PROFESOR!

    • Unul din studenti spune:

      Ati vorbit dumneavoastra cu studentii astfel incat sa vedeti daca au ramas marcati? Merita investit timpul intr-un studiu!

  20. Absolvent-Calculatoare-Sibiu2009 spune:

    Un profesor premiat de studentii calculatoristi prin Premiul National Profesor Bologna. Cand am terminat eu, ne-a tinut un curs festiv de ziceau parintii ca daca asta ne-o fost prof. suntem doxe. Omul e somitate, ce mai…desi vorbea doar pentru cei mai buni, si noi ailalti ne-am dat seama de valoarea lui internationala. E singurul cunoscut in strainatate din Sibiu.

    Domnul Breazu a fost un prof. f. bun si el, dar si dl. Diaconescu si dl. Moraru. A, si dl. Brad – f. bun, se zbate enorm si stie. Respect, Calculatoare din Sibiu!

  21. Coleg Senat spune:

    Felicitari domnule PROFESOR, pentru recunoasterea nationala si internationala de care va bucurati, pentru cultura si viziunea de care dati dovada, pentru implicarea in viata cetatii. Abia astazi am luat cunostinta de acest text exceptional, din mesajul pe care ni l-ati trimis noua, colegilor din senat. Sunteti un ghid de urmat pentru comunitatea academica sibiana si nationala.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Lucian Vintan


Lucian Vintan

Profesor universitar in domeniul stiintei calculatoarelor la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu si conducator de doctorat, in acelasi domeniu, la Universitatea Tehnica din ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)