Home » Analize »Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

Strategii politice şi electorale după ruperea USL (PNL şi PSD)

Theophyle februarie 26, 2014 Analize, Opinie, Politica & Doctrine
42 comentarii 2,650 Vizualizari

Redactat de @Cetatean

Asadar, USL s-a rupt. Ponta si PSD au manevrat abil de mai bine de un an pentru a strange incet in menghina liberalii (golind de atributii ministerele conduse de PNL prin spargerea lor sau inventarea departamentelor conduse de pesedisti, nealocand fonduri catre judetene conduse de liberali etc), asteptand ca Antonescu si PNL sa cedeze cu zgomot la un moment dat. In paralel, pentru piata publica, Ponta a practicat zilnic un discurs conciliant si de coeziune al USL, in timp ce prin OUG-uri ii masacra pe parteneri, punandu-i in situatia de a pleca ei primii sau de a-si tine gura de dragul unitatii USL.

Pana la urma, liberalii au cedat nervos si au iesit ei de la guvernare, astfel incat vor incasa, in ochii poporului USL-ist, tot blamul pentru ruperea faimoasei aliante « Jos Basescu ».

Planul PSD a decurs ca dupa manual: USL s-a rupt, insa oficial din cauza PNL. Antonescu, vrajit de protocolul USL, s-a prins tarziu de tot ca nu mai are alte optiuni decat ruperea USL. Ponta poate plange cu lacrimi de crocodil la catafalcul « celei mai de succes aliante politice ».

Cauza ruperii USL este dubla : dorinta nemascata a PSD de a avea candidat propriu la prezidentiale si dorinta vizibila a lui Antonescu de a capta electoratul non-USL la alegerile din toamna. Antonescu si-a dat seama ca nu are nici o sansa daca mizeaza exclusiv pe bazinul de vot al USL (maxim 4,4 milioane de alegatori, insuficient pentru a ajunge presedintele Romaniei), asa ca incearca sa se rebranduiasca. PSD este prin definitie un partid-stat, care nu concepe sa incredinteze functia suprema unui aliat (fie el si Antonescu), asa ca era o chestiune de timp pana ce Antonescu urma sa fie lasat cu ochii in soare.

In aceste conditii, care vor fi strategiile politice dupa ruperea USL?

I. PSD are doi vectori de campanie: « USD, urmasa USL » si « lupta impotriva regimul Basescu ».

Trebuie sa intelegem cateva lucruri despre modul in care actioneaza PSD. Aparitia aliantei USD (Uniunea Social-Democrata) la data de 10 februarie 2014 nu este doar un simplu copy-paste à la Ponta, facut in graba pentru pacalirea electoratului. Aparitia USD a fost gandita atat pentru a prelua capitalul electoral si simbolic al USL (cvasi-identitatea vizuala si de mesaj arata ca ca noua alianta formata din mamutul PSD si satelitii insignifianti UNPR si PC isi aroga titlul de  continuatoare a USL), cat mai ales pentru a masca sigla PSD pe buletinele de vot. Numele si « brandul » politic al PSD (descendent al PCR) este de fapt calcaiul lui Ahile pe care strategii politici ai PSD se straduiesc sa il ascunda. Partidul lui Iliescu, Nastase si Ponta este insemnat in mentalul oamenilor ca partidul cel mai corupt, iar strategia politica si electorala a urmasilor PCR consta in a fugi de brandul politic PSD si de a incerca sa se ascunda sub alta denumire pentru a pacali nehotaratii, nestiutorii si dezamagitii. Acesasta strategie e valabila mai ales pentru alegerile prezidentiale, unde e nevoie de iesirea din bazinul traditional al alectoratului castigat doar cu sacosa, pensiile si indexarile salariale marite pe hartie.

In plus, Ponta a dezvaluit si aplicarea in concreto a strategiei la prezidentiale menita sa mascheze dezastrul economic si social de care el personal si defunctul USL se fac vinovati: aceasta strategie se numeste « lupta impotriva regimului Basescu ».

Citez : “Există o axă şi două echipe, a treia echipă nu există niciodată. Eu ştiu de la sport, suntem echipa albă şi echipa neagră. În 2014, încă, societatea românească nu va fi divizată între stânga şi dreapta, că Ponta e stânga şi Antonescu sau cine mai e – deapta. Societatea românească în 2014, şi ăsta a fost unul dintre principiile pe care s-a construit USL, va avea de ales între continuarea regimului şi a modului de conducere a ţării Traian Băsescu şi anti-Băsescu, un alt model de conducere a ţării, Antonescu şi azi, indiferent cât de supărat e pe mine, este în tabăra anti-Băsescu”. SURSA

Ponta a dezvaluit clar strategia de campanie la care lucreaza consultantii sai politici : prezentarea a doua tabere fictive, delimitate de fantosa numita Basescu  (care isi termina oricum mandatul) si stabilirea tintei « regimul Basescu ». La ce se refera Ponta prin « regimul Basescu », noi stim : domnia legii, condamnarea coruptilor, procurori si judecatori independenti, CCR deasupra Parlamentului. La ce pare a se referi Ponta ?  La exonerarea lui si a PSD-ului de toate nenorocirile economice si sociale de care se fac direct vinovati, pe motiv ca « burghezia inca rezista fortelor comuniste» (varianta noua : « regimul Basescu inca rezista eliberatorilor din PSD »).

Ponta si PSD nu vor avea alta campanie la prezidentiale decat diabolizarea « regimului » Basescu. In fapt, ei il vor viza mereu pe Traian Basescu ca Presedintele care isi incheie mandatul. In subsidiar, ei vor transmite mereu mesaj catre toti coruptii din clasa politica (indiferent din ce partid fac parte !) : « noi, PSD (pardon, USD) vom da lovitura decisiva regimului Basescu, adica Justitiei, veniti cu noi si lasati-l pe Antonescu ! ».  Faptul ca se va juca miza Justitiei sub aparenta miza a « regimului » Basescu a fost afirmat de insusi Ponta in spatele usilor inchise : « Dacă USD nu câştigă alegerile prezidenţiale, scapă cine poate. Se va repeta situaţia din 2005 şi 2010”.

26-02-14-P_14Declaratia lui Ponta de acum cateva zile cum ca la prezidentiale nu se va alege intre stanga si dreapta, ci intre regimul Basescu si noul regim politic mai are un talc: Ponta ii rapeste lui Antonescu calitatea de combatant cu „regimul Basescu”. Aceasta linie de atac pregatita de consultanti a fost dezvaluita de Ponta inca din data de 19 decembrie 2013, intr-o declaratie pe care e bine sa o citim acum in lumina ruperii USL: „Anul viitor pe aceasta vreme domnul Basescu isi termina mandatul. E important ca viitorul presedinte sa fie exact opusul lui Traian Basescu. In ultima perioada domnul Antonescu e tot un fel de Traian Basescu. E foarte conflictual, se cearta si cu aliati si cu adversari, se implica in razboaie care nu sunt treaba candidatului la prezidentiale, cine e acolo, dincolo”. SURSA

In plus, Ponta incearca de pe acum sa dinamiteze unificarea „dreptei” in spatele unui singur candidat (aparent, Antonescu, in viziunea lui Ponta), prin deplasarea accentului de la distinctia stanga-dreapta (care pana acum a mobilizat electoratul impotriva candidatului PSD la prezidentiale) pe distinctia pro-Basescu vs. anti-Basescu. Consultantii PSD stiu ca, istoric cel putin, un candidat PSD nu are sanse impotriva unui candidat pe care il sprijina toata dreapta, de aceea Ponta se straduieste de pe acum sa arunce in aer distinctia stanga-dreapta, pentru ca acelui candidat pe care il va scoate din joben USL sa nu ii fie lipit pe frunte brandul „candidat al PSD”, „candidat al stangii”.

II. PNL are o strategie mai simpla, centrata pe axioma „alegerile se castiga din opozitie” si pe doua mesaje-cheie: „PNL este continuatorul moral al USL” si „Antonescu are un proiect de tara”.

Unele surse politice sustin ca exista 5 teme de campanie ale PNL, toate centrate pe figura prezidentiala a lui Antonescu, care vine cu un „proiect de tara”:

    1. democratia politica reala,
    2. statul de drept si domnia legii,
    3. economia liberala,
    4. administratie performanta, nu pentru clientela politica,
    5. politica externa coerenta, activa si ofensiva cu principala miza – parteneriatul cu SUA.

Sa il vezi pe Antonescu vorbind de statul de drept, domnia legii si parteneriatul cu SUA e ca si cum l-ai vedea pe Voiculescu recunoscand in fata ICCJ ca a fost turnator si securist. O blasfemie si o insulta la adresa celor care nu l-au uitat pe Antonescu, varful de lance al loviturii de stat din 2012! Insa PNL este constrans acum, odata cu ruperea PSD, sa incerce revenirea la vechiul clivaj stanga-dreapta, pe care il va masca prin clivajul „vechi” (PSD) vs. „nou” (PNL). Dupa ce a fost aliat cu PSD-ul, Antonescu va face eforturi disperate sa prezinte acest partid ca unul retrograd, comunist, anti-justitiar, in timp ce PNL-ul va fi prezentat ca un partid care intelege aspiratiile oamenilor spre demnitate, respect, lege si prosperitate in Uniunea Europeana.

Vom vedea deci o ieftina, jalnica, expirata si groteasca incercare de rebranduire care va miza excesiv pe dimensiunea imaginarului asa-zis „liberal” si pe latura „aspirationala” a PNL.  Antonescu va face eforturi disperate sa prezinte PNL si pe el insusi ca fiind elementul constant si neviciat al ultimelor doua mari aliante din istoria Romaniei (Alianta DA si USL), care s-au rupt din vina exclusiva a partenerilor (Basescu, respectiv, Ponta), insa niciodata din vina PNL.

Antonescu va fi constrans de imprejurari sa angajeze negocieri cu PDL (iar acestia abia asteapta!) si chiar cu noul partid PMP (de care se rusineaza acum, dupa episodul Udrea-Anton, pana si cei mai infocati suporteri naivi din societatea civila). Nu trebuie sa uitam ca aceste negocieri sunt asteptate deja in tabara PDL-PMP. Ca intotdeauna, sirena blonda a dezvaluit strategia: „Pe termen scurt, nu ne propunem o alianţă, pentru că PNL nu îşi poate schimba nărvaul atât de repede. Îşi poate schimba discursul domnul Antonescu, încercând să recucerească un electorat pe care l-a ignorat, de care şi-a bătut joc.(…) Dacă vorbim de posibilitatea de a susţine un candidat la Preşedinţie care să bată candidatul PSD, adică să îl bată de Victor Ponta, atunci ar putea fi o situaţie de luat în calcul, pentru că orice rău este mai mic decât să avem un preşedinte pe următorii zece ani de la PSD”.  SURSA

Celor din PDL si celor din PMP (imi pare rau, Daniel Funeriu& Friends, insa doamna blonda comanda muzica in acest „nou” partid!)  le convine de minune clivajul pro-PSD vs. anti-PSD pe care incearca sa il introduca Antonescu, pentru ca doar in felul acesta ei pot justifica alianta cu PNL prin care spera sa ajunga la guvernare.

Daca in anul 2009 s-a inghitit broscoiul (prin alianta cu PSD), daca in anul 2012 s-a inghitit porcul (prin numirea lui Ponta), in anul 2014 se pregateste inghitirea Godzillei (prin alianta -  tacita sau explicita -  cu Antonescu). Evident, totul in numele nevoii de a invinge „cadidatul PSD”.  Insa cine crede ca mai merge vechea reteta si vechiul strigat „votati-ne pe noi, caci noi [PNL, PDL, PMP] ne opunem PSD-ului!”, se inseala.

P.S. Poate nu intimplator acum o zi a iesit in presa urmatorul comunicat al lui MRU: Nu toate formațiunile de dreapta l-ar susține pe Antonescu la prezidențiale. Ar fi realmente tragic ca în turul doi să fim nevoiți să alegem între PSD și Antonescu și nu pot să cred că putem fi atât de iresponsabili când vine vorba de viitorul țării noastre. Cei care fac astăzi calcule de putere pe partea dreaptă a eșichierului politic să ia întâi aminte aceste chestiuni”. SURSA

Ca sa il citez pe Presedintele Traian Basescu din zilele lui de glorie: partidele si politicienii actuali s-au obisnuit sa joace pe mize mici!

Articol aparut initial pe Politeia



Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "42 comments" on this Article:

  1. Albert spune:

    Ar fi interesant de văzut și o analiză din perspectiva votanților USL. Cred că prea ușor sunt înglobați cu toții într-o masă amorfă de roboți fără creier care votează pe cine îl minte mai mult pentru că ei nu știu să gândească. Adică, multi dintre ei chiar sunt așa, dar sunt destui care aveau anumite așteptări de la USL: ce anume așteptau? ce anume i-a bucurat? ce anume i-a dezamăgit? pe cine dau ei vina pentru eșecurile lor personale? Mi-e greu să cred că le-a păsat vreun pic de demiterea lui Constantinescu de la CJ Argeș sau de încarcerarea lui Fenechiu.

    • Theophyle Theophyle spune:

      Sper sa avem cel putin cateva comentarii in acest sens. Chiar mi-ar placea sa vad un articol.

    • silicon_v spune:

      Sondajele ii dau inca sus. Dar o anumita erodare pare inevitabila, unii vor sta acasa. Problema cat de mare este erodarea asta. O sa vedem la europarlamentare, unde PSD asteapta 40 de procente. Oare o sa fie 35%? Sau 30%? Aici o sa vedem cat de rezistent e electoratul PSD la socuri de genul asta.

    • Harald spune:

      Votanții USL nu sprijină pe cine îi minte mai mult, deși sunt într-adevăr o masă de roboți fără creier, incapabili să gândească singuri. Am un astfel de exemplar în preajmă (30 de ani, fost polițist în RO) și l-am studiat detaliat :)

      El și toți cei ca el, telespectatori fideli ai Antenei 3, nu sunt votanți USL prin definiție, ei au votat USL doar pentru că Antena 3 a știut pe ce butoane să apese, a știut să le spună ceea ce își doreau să audă. De exemplu, că de asta i-a tăiat Băsescu salariul cu 25%, fiindcă își cumpără Udrea poșete și pantofii de banii respectivi.

      Nu i-a trecut niciodată prin minte că un salariat la stat trăiește din ce produc ceilalți membri ai societății, iar Antena 3 nu i-a spus niciodată asta. Pentru cine a mai văzut comportamentul celor crescuți în orfelinate, care odată ajunși la 18 ani nu au nicio idee cum să producă niște bani, ci știu doar că ”cineva trebuie” să le dea cele necesare traiului, votanții USL nu prezintă nicio surpriză. Ei știu doar atât, că ”cineva trebuie” să le dea, nu contează cine. Iar USL atât a făcut, a promis că le va da, așa a câștigat alegerile.

  2. Unu-2 spune:

    Incep speculatiile … nicidecum “strategii politice”.
    Dupa mine treaba e foarte-foarte simpla: PNL = Crin Antonescu.

    Alianta cu PSD a fost facuta cind a vrut Crin, pentru Crin (din punctul de vedere al PNL) si incheiata cind si cum a vrut Crin. Si oricum Crin o sa piarda presedintia tot pe mina lui Crin, cind liderul o sa fie schimbat si o sa urmeze alta “strategie” a noului lider. Iar noi o sa stam iar la taclale sa incercam sa desiram acea “strategie” facuta dupa ureche de niste “specialisti”.

    • Theophyle Theophyle spune:

      nici vorba de asa ceva. Strategia initiala a reusit sa demoleze un guvern, a reusit sa ajunga la la putere cu ajutorul unei greseli de proportii a lui Basescu, care a crezut ca il poate controla pe Ponta si pana la urma sa castige alegerile cu 70%.

      Aici s-a rupt filmul din cauza lacomiei bolshevice a PSD. Ei vor totul fara sa se imparta. Din aceasta cauza vor pierde totul, desi Antonescu este un candidat palid si fara anvergura plus ticalosia din vara 2012 care nu poate fi uitata atat de repede.

      • Harald spune:

        PSD a avut întotdeauna totul, în România. Toți cei din administrație au mentalitatea tipică PSD, la toate nivelele, chiar și atunci când sunt membri ai altui partid. Ideea de partid-stat este atât de înrădăcinată în mintea lor, încât nici nu o mai conștientizează ca atare. Exact ca o persoană care vorbește o singură limbă, pentru ea un anumit obiect e ACEL obiect, fără să conștientizeze că alte persoane denumesc altfel acel obiect.

  3. Grammaticus spune:

    ma bucur ca o voce ca a Dvs. semnaleaza balastul pe care-l reprezinta pur si simplu Elena Udrea, si mie imi pare rau ca Dl. Funeriu este orb la acest personaj. Ma bucur ca MRU este principial si as dori sa-l vad mai norocos!

    • Theophyle Theophyle spune:

      nu stiu daca este sau cat este de norocos.

      Un singur lucru este important – raul cel mai mic este pana la urma RAUL cel mai mare. Am votat atatia ani “raul cel mai mic”, vedeti unde am ajuns. INTRANSIGENTA este adevaratul viitor al Romaniei.

      • Alius spune:

        Si cum credeti ca “intransigenta” o sa ajunga in turul doi? Datele de “astazi”, nu prea arata asa ceva. Eu nu o sa votez raul cel mai mic dintre Poanta si Antenescu. Nu exista asa ceva, pentru ca amandoi sunt la fel si s-a vazut asta. Nu conteaza ca doar unul minte si fura, conteaza ca celalalt l-a sustinut in tot si toate si il sustinea in continuare daca i se garanta postul de Presedinte.

        Asa ca, din punctul meu de vedere, “raul cel mai mic” dintre Poanta si Antenescu nu exista, deci nu am ce vota.

        Mare, mare prostie cu Udrea asta. In locul ei, cand vad ca Basescu are o asa slabiciune, as lua “initiativa” si m-as ascunde putin, macar pana trec alegerile. Probabil ca se crede foarte desteapta si foarte cu priza la public si nimeni din jurul ei nu are curajul sa-i spuna.

        Multe orgolii pe partea “dreapta” si nu vad pe nimeni a face concesii. Arata trist viitorul.

      • Lucky spune:

        Acesta este un mare adevar – “INTRANSIGENTA este adevaratul viitor al Romaniei”.

        Intransigenta sau mersul drept, neabatut de la legalitate, de la principii, a facut America atat de puternica si cred ca este singura solutie pentru o tara si un popor a carui drum a fost cel al frunzei in vant…

      • marian spune:

        A propos de branduri/sigle/etichete cu incarcatura emotionala puternica, ma intreb daca este posibil ca cei care il numeau pe Crin Antonescu “Cacarau” sa ajunga sa il considere acum raul cel mai mic si sa il voteze in turul 2.

  4. Grammaticus spune:

    Apropo de denumirea USD. Nu credeti ca, la fel ca FNI care opera subconstient prin asocierea cu FMI nu este si aici o contaminare voita cu USD (dolarul American)? Le da voie Vocea Rusiei ? :)

    • Theophyle Theophyle spune:

      interesat :) nu m-am gandit la asta,

    • Harald spune:

      Nu are nicio conotație cu referire subliminală la dolarul american. USD a mai existat pe scena politică, guvernarea 1996-2000 a aparținut de fapt unei alianțe CDR-USD, unde USD era compus din PD(FSN) -ul lui petre Roman și PSDR-ul lui Cunescu / Athanasiu.

      Denumirea de USD nu este decât un nou plagiat :P la baza căruia se află necesitatea reală ca tabăra lui Iliescu să-și schimbe numele cu ocazia fiecărei consultări electorale. Așa s-a transformat FDSN în PDSR, apoi PDSR în PSD etc. Iar mascarada continuă, USL și-a consumat capitalul electoral, deci era nevoie de o nouă denumire pentru ca respectiva tabără să se prezinte ca nou-nouță în fața electoratului.

  5. Ciprian spune:

    “Daca nu castigam alegerile prezidentiale, atunci scapa cine poate”
    Desi aceasta afirmatie a fost atribuita lui Ponta, eu cred ca este un alt plagiat al sau! De fapt, asta pare sa fie adevarata miza a a cestor alegeri, oricare ar fi tabara, de dreapta sau de stanga sau ce s-o mai inventa sau oricare ar fi “raul” mai mare sau mai mic.

  6. Klamm spune:

    Inainte de toate, este fara echivoc existenta unui al II-lea tur: Constitutia prevede obligativitatea obtinerii a 9 milioane de voturi pentru a putea fi ales presedinte din I tur si nu a 50%+1 din voturile valabil exprimate (cum este cazul in Toate celelalte tari). De asemenea, cred ca este fara niciun fel de echivoc faptul ca acel candidat sustinut de PSD (nu conteaza sub ce forma) va intra in turul al II-lea (asta e tot ce a putut scena politica in 25 de ani: ce putea si in 1990)

    Sunt de acord, in principiu, cu analiza D-voastra, insa cu unele mentiuni.
    1. Prima intrebare este daca PSD pe care il vede, in mod justificat, dreapta (la fel de nociv precum cel din timpul lui A Nastase, O Cozmanca, et co) este vazut cu aceeasi ochi de catre electoratul roman. Reamintesc imaginea PSD-ului din mandatul lui M Geoana si rezultatele lor la alegerile din 2009 (primele alegeri unde mesajul ‘anti-Basescu’ a avut un impact electoral semnificativ): 49,66%. Este adavarata sustinerea PNL (cu candidatul peren K Iohannis ca premier), insa M Geoana a aparut pe buletinul de vot cu sigla PSD si cei 3 trandafiri (fara urma de PNL ori Iohannis), si a fost secondat de M Vanghelie, L Dragnea, SOV (f important) etc.
    Inter alia, sunt curios daca K Iohannis strange aceeasi simpatie ca in 2009.
    2. In 2009, C Antonescu era promovat (pe langa celebra ‘revolutie’) ca si candidatul cel mai tanar. Astazi este cel mai batran: V Ponta, C Predoiu, MRU, (pana si) E Boc sunt mai tineri. Conteaza asta electoral? Eu cred ca da.
    3. PNL este in al 7-lea an ‘anti-Basescu’. Ultimul scor inainte de a intra pe un asemenea mesaj (alegerile europene 2007) era de 13,5%. El ajunge la un maxim istoric de 19% in 2008 si este ridicat (artificial) la un 24/28% (in functie de camera) in 2012. Cele peste 10% din electorat au fost, intr-o buna masura, rezultatul acestui mesaj (a fost vazut de ‘anti-basisti’ ca alternativa ne-comunista). Pentru I data dupa 7 ani acest mesaj nu mai e valabil, iar cei ce s-au orientat spre PNL is vor schimba si optica (pro-Basescu) sau vor ramane anti-comunisti? Parerea mea (asa cum rezulta din pct.1) este ca, din pacate (iar asta e ‘meritul’ antenelor), mesajul anti-Basescu este mai puternic decat cel anti-PSD (iar, din pacate, T Basescu a contribuit din plin la acest lucru). Barometrul va fi dat de alegerile europarlamentare: scorul PNL +/- 19%.
    4. Un subiect de mult uitat: capitala da presedintele (si nu doar presedintele, cat si Trendul). In 2009 acest lucru nu a fost posibil din cauza scorului foarte strans (atat pe total, cat si in tara, cat si in Buc). Evident acest lucru este independent de primar (2004 a fost exceptie intrucat primarul-general a intrat in turul 2). Poate ignora cineva scorul a 10% din electoral asa de bine comasat? Cat e scorul PSD si PNL, in sondaje, in Buc?

    Desi multi sustin (inclusiv T Basescu) ca PSD nu are nicio sansa singur impotriva tuturor, datele nu mai sunt cele din 2004 (nici macar pentru PSD). Iar daca ne uitam la dreapta, scena e foarte similara cu 2000. Mai tine minte cineva ce scor a scos PSD (condus de Iliescu), din opozitie, singur impotriva tuturor, in 2000? Nu sunt amintiri placute.

    • Theophyle Theophyle spune:

      in mare, se poate spune ca aveti dreptate. De facto, statistic, PSD nu poate castiga fara voturi primite din centru-dreapta. Credeti le poate castiga?

      • Klamm spune:

        Doar prin 2 masuri:

        1. Prin absenteismul celor care au votat alte formatiuni de dreapta in turul 1 si nu sunt dispusi sa il voteze pe C Antonescu.

        2. (Suntem in Romania) Prin organizatiile care pot ‘mobiliza’ electorat rural (pentru a-l compensa pe cel urban, fara Bucuresti-pct.4 de mai sus).

      • Adi spune:

        E exact invers, d-le Theophyle: de facto, statistic, candidatul anti PSD din turul doi nu poate castiga daca nu strange toate voturile anti PSD (cel mai usor le pierde prin neparticiparea la vot).
        Basescu a fost aproape de chestia asta in 2009. Credeti ca candidatul anti PSD din turul doi de anul acesta se va afla intr-o situatie mai buna decat Basescu in 2009? Adica, daca acesta este Antonescu va reusi sa-i scoata din case pe toti “basistii” in turul doi? Eu zic ca nu. Daca acest candidat este altul decat Antonescu, el va fii usor de prezentat ca un basist, asa ca sansele sale, dupa mine sunt si mai mici. Dar, apropos, de unde convingerea ca Antonescu este un candidat anti PSD? Doar de la faptul ca acum a scos PNL de la guvernare? Ce, in 2009 cand topaia alaturi de Geoana pe scena era la guvernare? Eu zic ca lui Antonescu anul asta ii va reusi ceea ce a ratat in 2009, adica sa il faca pe un PSD presedinte! Hai sa inchidem putin ochii si sa ne imaginam ca USL nu s-a rupt deloc. Poate cineva sa-si imagineze o situatie mai favorabila pentru astia decat o finala Ponta (sau alt PSD-ist) -Antonescu in noiembrie? Sau varianta Ponta – oricare alt candidat ce va fii vopsit in basist credeti ca ii deranjeaza prea tare? Pentru mine lucrurile sunt aproape sigure: din noiembrie vom avea un presedinte PSD-ist si un premier PNL -ist. Sa vedeti ce de lacrimi pentru regasirea vechilor iubiti si reintregirea familiei. Pana atunci mai sacrifica doi, trei pe altarul justitiei, dar dupa aia sa te tii … trai nenicule…

    • ZoonPolitikon spune:

      Interesanta analiza Dvs. Dar pe langa electoratul din capitala, trendul poate fi dat si de romanii din afara tarii. Ei nu sunt influientati de Antena 3 si nici nu prea stiu de Oprescu. Iar un candidat al dreptei care sa vina cu un mesaj puternic justitiar si pro-reforma, ca in 2009, va aduce acest electorat din nou in situatia de a face diferenta. Ceea ce ma tem eu, este ca actuala guvernare va face orice este posibil sa descurajeze votul romanilor din afara tarii (cabine putine, centre de votare putine, etc.).

      • Klamm spune:

        Este vorba despre aceeasi romani care, la alegerile parlamentare din 2012, au votat cu PP-DD (W Branza nu a mai fost ales ca deputat al diasporei, ci M Aurelian de la PP-DD)?

  7. George Gafencu spune:

    Sunt foarte de acord cu analiza respectiva, care este foarte lucida la ora asta.

    Pot sa relatez situatia personala. Inainte de anul 2000, am votat PNL si toate coalitiile din care au facut parte (desi am intrat in conflict inclusiv cu familia pentru asta).

    Pana sa intre in pat cu PSD, am simpatizat PNL, desi locuind in straintate nu am mai putut vota.

    In nici un caz nu as fi votat USL cu PNL in ea. Niciodata nu o sa votez PSD sau oricare ar fi urmasul PCR sau orice fel de alianta ar fi la mijloc.

    In anul asta o sa intervina realismul politic.

    Nu imi place ceea a ajuns PNL zilele astea si mai ales actiunile lui Antonescu. Insa daca in turul doi o sa sa ajunga Ponta sau oricare reprezentant al PSD, o sa ma duc sa votez impotriva lui, chiar daca ar fi Antonescu oponentul.

    Ratiunea e urmatoare. Pentru oricare presedinte ar veni acum din opozitie, tot mai e o sansa pentru Romania sa ramana pe traseul ei European si catre un stat de drept.

    Insa cu un reprezentant PSD ca presedinte, nu prea mai exista viitor pentru Romania.

    Cred ca sunt multi oameni de dreapta care gandesc la fel zilele astea.

    Totul este ca dreapta sa isi gaseasca o cadenta in Romania si cel putin sa nu mai lupte unul impotriva altuia, daca nu colaboreaza.

    • Adi spune:

      D-le Gafencu, personal nu pot accepta si n-am acceptat niciodata ideea de a merge la vot pentru a alege dintre doua rele pe cel mai mic. La toate alegerile la care am participat votul meu a fost pozitiv, pentru persoana sau lista pe care se gaseau persoane cu sanse eligibile care m-au convins ca pot sa faca ceva pozitiv. Atat la generale, cat si la locale s-a intamplat sa votez pentu o camera si pentru alta nu sau pentru consiliul local da sau primar nu sau invers. Nu intelegeti prin asta ca am fost schimbator, votand cu un partid sau altul, in general am fost pe linia dvs., iar cand partidul pe care eram dispus sa-l votez nu mi-a oferit personaje cat de cat credibile si caruia sa-i acord prezumtia de caracter nu l-am votat. Nu pot intelege de ce sunt dator sa cautionez un mandat de 4 ani de deputat/senator sau orice alta pozitie eligibila unui snapan doar pentru ca este contra alora. Daca m-ar intreba cineva, eu sustin ideea ca pe buletinul de vot sa se introduca o casuta alba, prin care sa arat ca nu doresc sa deleg nimanui bucatica mea de suveranitate si nu doresc sa fiu reprezentat de nimeni dintre oferta prezentata, iar, in forul reprezentativ sa ramana atatea locuri goale proportional cu cate voturi au fost pentru casuta goala.
      Daca Iliescu n-a reusit sa ne duca spre est in anii 90 (va amintiti puciul de la Moscova) si cu asta la conducere ne-am indreptat (e adevarat, taras-grapis) spre EU si NATO, credeti cumva ca amaratul asta trist de Ponta va reusi sa ne scoata de acolo? Asa ca pentru mine este deja foarte clar: daca in turul doi oponentul PSD-ului este Antonescu eu stau frumos in casa. Ar fii culmea sa ma deranjez sa-i asigur astuia un mandat de 5 ani la Cotroceni dupa ce in vara lui 2012 m-a adus in starea de mai sa sparg televizorul cand il vedeam.

      • Theophyle Theophyle spune:

        @Adi,
        nu pot decat sa va felicit! Numai daca vom vota in acest mod avem sansa sa schimbam clasa politica ticaloasa care a pus mana pe Romania!

        • Matei Alexandru spune:

          Intru totul de acord! Numai ca mai este nevoie si de o imbunatatire substantiala a ofertei politice si a sistemului electoral.

      • bugsy spune:

        Adi zice bine!

      • Grammaticus spune:

        Va amintiti finala lliescu – Vadim? Puteam sta acasa si sa ajunga tara pe mina unui descreierat ca Vadim? Familia noastra a votat atunci la ora 8, noi si judetele Harghita si Covasna :) (care aveau la prima ora cel mai mare numar de oameni prezentati la vot). Nu am crezut ca o sa ajung vreodata sa pun stampila pe numele lui Iliescu! si totusi…
        Populatia Romaniei (uitati-va ce tineret lasat de izbeliste avem, vulgar, violent, tipator si suburban in tot si in toate) a fost cea care a facut posibila ascensiunea unuia ca Vadim. Oameni care se uita la emisiunile cu tzatze si despre tzatze, carora le plac scandalul si violenta. Ei cu cine vor vota? Acest segment jalnic de populatie, profund nefericit, cu cine va vota? Daca Dvs. nu veti merge la vot, veti acorda drepturi numai acestor oameni, si veti cautiona un stil de viata salbatic si degradat. Il avem pe MRU, il avem pe Predoiu. Nu inteleg de ce sa fie izolati acestia doi. Sa-l sustinem pe cel care are sanse de a placea cit de cit si la populatia de care vorbim care respinge visceral civilizatia pentru ca li se pare ca este o bariera in calea foamei, probabil.

        • Adi spune:

          @Gramaticus
          Se spune ca romanii au considerat ca dracu nu e atat de rau si au inventat-o pe mama dracului. In 2000 nu m-am gandit nici un moment sa votez cu dracu ca sa scap de ma-sa. Prefer sa mizez pe zicerea ca dracu nu-i niciodata atat de negru.
          Anul acesta n-am spus ca nu merg la vot in turul intai, ci doar in turul doi intr-o anumita situatie.
          Cat despre MRU, baietasul asta in 1989 era deja bine infipt pe drumul spre CC, dar l-a deturnat revolutia. Si iti trebuia un anumit caracter si o mare pofta de arivism ca sa te inscrii pe calea aia atunci, ce mai, om de mare valoare! Chiar ca suntem rau de tot daca un tip de teapa astuia a ajuns astazi o speranta a dreptei, stangii sau oricui dracului altcuiva, ca asta ar accepta orice …dreapta acum – ca e mai libera, cu conditia sa se vada la orizont un ciolan, chiar si un ciolanel.
          Daca finala ar fii MRU-Antonescu, mai ca ma gandesc sa ma duc sa-l votez pe Antonescu. Macar asta are din cand in cand umor.

      • George Gafencu spune:

        Domnule Adi,

        In teorie ai dreptate, si exact asta si fac in SUA la alegeri. Insa stiu sigur ca in SUA candidatii nu or sa ajunga sa distruga democratia si statul de drept.

        In Romania e alta discutie, si cazul finalei Iliescu-Vadim e relevant. Probabil erai foarte tanar la alegerile respective, insa eu eram alegator la vremea aia.

        Cu Vadim presedinte, Romania nu ar fi intrat niciodata in Europa. Asa ca oricat am urat PSD-ul, in turul doi am mers si l-am votat pe Iliescu, lucru care ma doare si in ziua de azi.

        Se pare ca o sa avem de a face cu o alegere similara anul asta.

        Si inca un lucru. Am ajuns cu un parlament penal zilele astea pentru ca 60% din electorat a stat acasa, si de aici ofensiva impotriva statului de drept…

  8. Stefana spune:

    In 2000 PSD-ul nu a fost singur in alegeri.
    Da, la prezidentiale Iliescu a scos in final un scor de neimaginat, 67%, la 10 ani dupa Duminica orbului, numai ca sa nu uitam cine i-a fost rival in turul 2 (si mai jenant). De tinut foarte bine minte, Vadim a fost votat in acel tur de tot atatia cat i-au votat in primul tur pe Stolojan, Isarescu si Frunda (nu il amintesc si pe Roman care nu obtinuse nici macar jumatate din scorul propriului partid).
    Dar la parlamentare din acel an polul social-democrat ( PDSR-ul + socialistii lui Cunescu si PUR-ul stim-noi-cui) a strans cca 37 %. Iar PRM a realizat cat au avut impreuna PNL + PD si UDMR .
    In concluzie eu n-as zice ca poporul prost este de vina ca alege pe cine nu trebuie. Raspunderea este integrala a celor alesi, ale lor sunt faptele, greselile de strategie.

  9. ion adrian spune:

    Tariceanu rezolva problemele lui Ponta.
    Pe termen scurt el si un grup de liberali parlamentari independenti(exclusi sau demisionari), pana una alta ii asigura stabilitatea ca PM si nu-l obliga la cedari prea mari in fata UDMR.
    Pe termen alegeri prezidentiale: Ponta are nevoie pentru turul doi si de altii decat PSD.

  10. Matei Marian spune:

    Nu spun nimic nou. Simplificand, USL-ul a primit in 2012 4,4 mil. de voturi, pe cand pentru demiterea lui T.B. au fost 7,4 mil. Exista o diferenta de 3 mil. de votanti anti Basescu care nu au votat USL-ul. 3 mil. de alegatori activi! Aici sunt protestatarii autentici din 2012 si 2013 si cei care ii sustin. Aici sunt si cei care nu voteaza fiindca nu cred ca pot fi reprezentati de ceea ce se ofera. Aici sunt si votantii lui Traian Basescu din zilele lui bune. Si aici sunt si sustinatori ai PNL-ului care nu au putut vota cu USL. Pe acesti alegatori, activi politic, este marea batalie. Traian Basescu se poate sa fi recuperat ceva din ei, dar nu prea mult, si probabil ca va mai putea recupera putin. Insa cea mai mare sansa o are Crin Antonescu ca sa atraga de partea sa o mare parte din acest electorat. Asa cum spuneau si altii, alegerile europarlamentare devin turul 0 al alegerilor prezidentiale. Poate parea paradoxal, dar cred ca turul 2 este cel mai putin important. Fiindca este foarte probabil in turul 2 sa avem candidatul PSD-ului care nu va avea de unde sa mai primeasca voturi, pe cand Antonescu, daca intra in turul 2, si are toate sansele sa o faca, va primi cea mai mare parte din voturile celor care nu au intrat. Din punctul meu de vedere aceasta campanie nu trebuie sa fie doar pentru castigarea mandatului de presedinte, ci mai ales una antipesedista ca la finalul lui 2014 sa avem un PSD cel putin sub 30%. Nu este imposibil in conditiile in care astazi are undeva sub 40%. Asta ar fi un castig important.

    • Consonant spune:

      Cred ca va adresati unor oameni cu putin discernamant si cu memorie foarte volatila. Antonescu si PNL-ul lui au facut praf statul de drept in cateva zile din vara anului 2012 pentru care cei cu mintea intreaga nu-l vor ierta niciodata. In rest, va jucati cu numere care de care mai ciudate si trageti concluzie aiurea.

      • Matei Marian spune:

        1. Si mie imi venea sa sparg televizorul uitandu-ma la ceea ce se intampla in vara lui 2012. Dar inainte de a discuta despre statul de drept ar trebui sa-l definim cat mai bine si mai detaliat. Si sa vedem cand ne convine sa invocam regulile democratice si cand pe cele ale statului de drept (care or fi alea!) Pe de alta parte, este foarte posibil sa nu intelegem toate jocurile si interesele care exista, dar putem, si chiar trebuie sa discutam, fara insa sa simplificam si sa ne luam doar dupa aparente. Inca sunt chestiuni neclare legate de acele momente si cred ca va veni in curand timpul clarificarilor.
        2. Despre cifre si despre joc va propun sa facem o evaluare a situatie la toamna si sa vedem cat de mult am batut campii (ceea ce nu este exclus). In orice caz exista 3 mil. de votanti pt. demiterea lui T.B., care nu au votat USL, care sunt activi si vor vota in continuare. Cum se impart aceste voturi este o intrebare esentiala?!

  11. victor/victoria spune:

    Nu am nimic personal cu Udrea. Nu ma intereseaza cum se imbraca, ce posete sau pantofi poarta si ce coafura isi face. Nu cunosc exact ce-a facut ca ministru. Dar stiu precis un lucru pt. care am fost huiduit pe Blogary si anume ca pe timpul cand Udrea era presedintele PDL Bucuresti, ea l-a numit pe Piedone sef de campanie pentru primarul capitalei si tot ea l-a numit pe Progoana candidat. Cele doua decizii tampite nu arata decat ca tipa nu are ce cauta in politica sau este demna de membra a PSD, nimic mai mult. Ma revolta nu numai linistea presei in acest caz dar si “ciocul mic” al celor din PMP. Si mai vrem sau speram la o dreapta autentica. Cu deraiati morali ca astia niciodata.

  12. silicon_v spune:

    Ma uit la asa zisa liste de teme de atacat de PNL in acest an electoral:

    1.democratia politica reala,
    2.statul de drept si domnia legii,
    3.economia liberala,
    4.administratie performanta, nu pentru clientela politica,
    5.politica externa coerenta, activa si ofensiva cu principala miza – parteneriatul cu SUA.

    Si imi cam vine sa ma urc pe pereti. Pentru fiecare punct se pot gasi N actiuni (actiuni clare, nu declaratii) ale PNL in ultimii doi ani care au calcat in picioare valorile ce decurg din temele de mai sus.

    Ca sa nu ma lungesc,, ma uit doar la 3. Administratie performanta, nu pt clientele. Asta dupa ce ai bagat in functii executive pe Fenechiu, Rusanu, Chitoiu, Diaconu sau Campeanu. Sau i-ai bagat in comisiile juridice ale parlamentului pe Chiuariu sau Becali. Oameni deja in puscarie sau cu condamnari penale, oameni cu incompatibilitati, oameni cu acuzatii nasoale rau de tot utilizarea functiei publice in interse de clan si cu anchete pe rol

    Oare cat de naivi pot sa fie votantii? Chiar crede Antonescu ca o sa reuseasca marea rasucire a electoratului de dreapta in jurul sau in 7 luni?

    Chiar sunt curios sa vad un asemenea exercitiu de contorsionism politic.

  13. Stefana spune:

    Cei ce se vor “alesi” din tot spectrul politic cred ca uita de fapt un lucru esential. Inainte si in timpul alegerilor ei SUNT reprezentantii votantilor (chiar daca dupa aceea asculta de seful de partid si de multe ori insala asteptarile). Asa cum sunt ei, votantii, sau cum ar dori sa fie, sa ajunga.
    Pe mine ma intereseaza si ( INAINTE de a vedea ce decizii ia in calitate de ales, ca n-as avea de unde ghici ce va face cu puterea pe care i-o dau) cum arata, cum se imbraca, chiar si cum se coafeaza o doamna candidat. Nici neglijent, dar nici impertinent de elegant.
    Daca faptele ii pot completa cu succes imaginea unuia deja consacrat, n-ai cum spune asta despre unul care abia acum vine in fata oamenilor. La el si vorbele si imaginea trebuie sa-i “reprezinte” pe cei carora li se adreseaza.
    Da, sunt lucruri elementare in teoria comunicarii, numai ca foarte multi le uita si numai in vorbe sunt alaturi de alegatori, iar in atitudine si tinuta se reprezinta numai pe sine. “Asta sunt, asa gandesc, daca vreti, ma votati”. Nu-i chiar asa, daca vrei sa iti apropii oamenii.

    Iliescu a castigat oamenii la inceput si prin faptul ca furniza o armonie intre ce spunea, cum spunea si cum arata. Dupa ce au aparut tot mai multe fapte s-au indepartat multi.

  14. Grammaticus spune:

    Ati putea sa ne explicati care sint legaturile dintre Elena Udrea si cabinetul de avocatura al lui Victor Viorel Ponta? Este d-na Udrea un om capabil, principial?

  15. Stefan spune:

    Eu ca si spectator nu am vazut nici o masinatiune PSD, doar orgoliu prostesc lui Antonescu. E drept, nu ma uit la TV decat rar in we, dar citesc zilnic presa online.
    Cum bine spuneti la sfarsitul articolului, politicienii actuali nu mai vad capatul, tinta. Se impiedica in maruntisuri. Cred ca acest lucru este bine pentru noi pentru ca uzura lor este mult mai rapida.
    Dpmdv Antonescu avea totul:
    - partidul lui era la putere, deci oamenii din teritoriu lucrau pentru partid si pentru el ca viitor presedinte,
    - era singurul candidat la presedintie al coalitiei conducatoare care avea 70%, deci opozanti slabi reprezentati si sustinuti,
    - toate angrenajele politice lucrau in favoarea lui: guvernarea, coalitia, cresterea economica, electorada, rambursarile de pe proiectele europene samd.
    Dar nu! Omul aduce acum jumatate de an in partid pe cineva nou (KI), il pune in functii inalte, il sustine si insista in sustinere. Cu orice pret! Inaintea altora care erau de 24 de ani in partid! Si apoi, o da la orgoliu, ca si cum politica e o chestiune de orgolii (orgoliu=prostie). Pune orgoliu mai presus de interesele lui primare (presedintia) si ale partidului. Impardonabil!
    Ce (mai) are omuletul acum?
    - un partid scos de la guvernare, sub 20%,
    - inca 5 potentiali candidati la presedintie din care vreo 2-3 sustinuti de USD (cei care conduc si invart banii de ulei si zahar),
    - nimic in favoarea lui: “opozitia te nu albeste brusc” si nici ea nu s-a adunat in jurul lui -din contra, toate tunurile pe el, fara sustinerea din teritoriu si a oamenilor cu bani care ar fi putut contribui cu un pix si un afis.
    Imi pare rau pentru esecul lui viitor, dar si-a facut-o cu mana lui. Cand esti ca si invingator, nu este momentul sa devii orgolios. Asteapta sa fii numit invingator, sa fii incoronat. Mai apoi, poti fi ce vrei tu!
    Adio PNL, istoria va pomeni si de tine!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Theophyle


Theophyle

Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/). Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)