Unul dintre ritualurile pe care le respect, ori de câte ori am ocazia să revin în ţară, e acela de a mă aşeza confortabil în faţa televizorului, protejat de o mână de fistic şi o telecomandă în cazul în care ceea ce mi se oferă e mult prea tare pentru gusturile mele. Prietenii îmi înţeleg cu greu nevoia de a mă pierde în Realitatea Parabolicii 3 sau în pixelii (Pr)otv-ului. E un fel de a înţelege ce se petrece în ţară, căci vedem, indiferent dacă ne place sau nu, o oglindă a societăţii româneşti. Strămoşul internetului, televizorul, încă face legea, modelează minţile, gusturile şi alegerile majoritaţii, fie că suntem la Bucureşti sau aiurea pe planetă. Amicii din ţară s-au refugiat, în general, pe Net, scârbiţi, pe bună dreptate, de ceea ce văd pe ecranul românesc. Unii mă invidiază că pot să mă răsfăţ la Paris cu France2, Arte, Canal+ ori BBC. Îi atenţionez, adesea, că dracu’ autohton nu-i atât de negru ori că televiziunea occidentală e mult mai periculoasă tocmai prin profesionalismul ei prost întrebuinţat.
Mi s-a întâmplat săptămâna trecută să pot zăbovi în faţa jurnalului de la ora 20 la France2 (Televiziunea Publică Franceză). E genul de grande messe (mare liturghie) pentru care orice politician, sau om public francez, ar putea ucide, doar să fie invitat. E scena perfectă unde ai milioane (când actualitatea e fierbinte, zeci de milioane) de creiere disponibile, gata să te asculte şi să îşi formeze o opinie, plecând de la ceea ce le oferi. Telespectatorii au garanţia profesionalismului unor jurnalişti care şi-au împins meseria la rang de artă. Orice reportaj sau intervenţie sunt fără cusur. Totul e limpede şi, inevitabil, te laşi dus de val.
Acestă maşinărie simpatică, extrem de armonioasă, a produs, însă, joi seară, un cocktail Molotov care a explodat în creierele a milioane de francezi. Am urmărit, atent, fiecare reportaj şi interviu, impecabil realizate. La finalul jurnalului simţeam, însă, un disconfort, o stare de nelinişte, o angoasă şi o apăsare. Ce s-a întâmplat, de fapt? A fost prezentată o succesiune (diabolică) de cinci reportaje, care descriau elemente, toate negative, privind starea economică şi socială a ţarii şi a Europei. Le redau succint:
1) Reportaj asupra unei societaţi portuare intrată în faliment din lipsă de clienţi. Aceştia plecaseră, în principal, nemulţumiţi, de limitările impuse de puternicul sindicat. Aceiaşi sindicalişti sunt revoltaţi pe Stat pentru că lasă 840 de oameni fără locuri de muncă. Evident, angajaţii işi spun păsul, e arborat steagul doliului social, iar televiziunea explică cum statul e îndatorat şi legat prin tratate europene, neputând, aşadar, interveni pentru salvarea tuturor.
2) Studiu comparativ între viaţa a doi muncitori europeni. Unul e francez, celălalt german. Pe toate planurile, aparent, francezul iese în dezavantaj (salarizare, piaţă de desfacere, etc.) Mai puţin unul: vârsta de pensionare. Dar, peste asta se trece repede.
3) E criză?! Glumiţi, nu? Poate, pentru voi! Actionarii companiilor franceze îşi impart 37,3 miliarde de euro de beneficii. Graficele curg pe ecran. La anul vor fi şi mai mulţi bani! Patronilor li s-au mărit salariile cu 37% în ultimii ani, în timp ce muncitorii au recuperat doar 13%. Nici un cuvânt despre riscurile acţionarului. Nimic despre cei care au pierdut investiţiile sau care nu au primit nici un euro de pe urma lor (vezi o parte a angajaţilor marilor companii ale căror plasamente în acţiuni au fost spulberate).
4) Bonsoir, Marine Le Pen! Noua lideră a extremei drepte franceze (fiica incultă şi lipsită de orice carismă a celebrului său tată, Jean-Marie) e invitată la jurnal să se exprime cu privire la anul electoral 2012. Logoreea-i e punctată cu argumente din reportajele 1)- 3) luate pe post de martori. E când vina străinilor, când a finanţiştilor. Când a Europei (să ieşim, odată!), când a imigranţilor sau a mondializării. Evident, stânga şi dreapta sunt incapabile şi corupte. Singura soluţie e Ea!
5) Cireşa de pe tort e un reportaj despre milioanele de francezi care trăiesc singuri. Totul cu cifre. grafice, psihologi şi analişti la purtator.
Despre ravagiile electorale ale unei astfel de succesiuni, nu vreau să vorbesc aici. Vom vedea in luna mai. Ceea ce mă preocupă, mai presus de toate, sunt consecinţele la nivel de mental colectiv, cele sociale şi, implicit, economice. Cum poţi construi ceva solid, cum poţi crea acea încredere, despre care se vorbeste atât de mult zilele acestea, când oferi astfel de pastile otrăvite populaţiei? Cum poţi să abordezi pozitiv lucrurile şi să te proiectezi în viitor, fapt necesar oricărei investiţii? Cum să rămâi lucid şi să cauţi soluţii ingenioase de ieşire din marasm, când e atât de facil să dai vina pe ceilalţi, să găseşti cupabili la tot pasul pentru nefericirea ta? Mi se va replica că avem de a face cu vechile reflexe stângiste ale francezilor. Ce bine-ar fi! Călătoresc mult din pricina jobului. Aceeaşi ambianţă păcătoasă bântuie în toată Europa şi chiar în lumea anglo-saxonă. Zilnic ţi se induce ideea că nu e nimic de făcut, că nimeni nu mai reuşeşte, că azi sunt unii care cedează şi mâine urmezi tu. E patetic să vezi că toţi cei care performează (cinstit) într-un domeniu sau altul sunt ori suspectaţi ori ţinuţi ascunşi precum nişte leproşi, ca şi cum succesul ar fi o boală şi nereuşita o virtute şi un liant.
Revenind la televizor, nu ştiu înpotriva căreia dintre prese e mai facil să te protejezi: cea de la Bucureşti sau cea din Occident?
Prima e, aşa cum au definit-o unii, porno, atât pe plan vizual cât şi verbal. Nu iţi trebuie prea multe socoteli ca să te desprinzi de ea. E fărâmiţată, ţine captivi nu foarte multi oameni per program şi le satisface doar nevoile primare. Când o priveşti eşti precaut, ştii că nu joacă pe bune. Pe scurt, te lepezi destul de uşor de ea, televiziunea de Bucureşti.
Cealaltă e subtilă, e rafinată, seducatoare, profesionistă. E un catalizator. Te învaţă să gândeşti afectiv. E al naibii de greu să i te împotriveşti şi, dacă o faci, e destul de şireată încât să te facă să te îndoieşti de alegerea ta. Efectele ei asupra societaţii occidentale pot fi devastatoare. Am o banuială că jurnaliştii vestici nu realizează, pe depin, ce fac.
Am scris aceste rânduri cu patima îndragostitului trădat. Am fost şi rămân un amorezat de France Televisions. E instituţia care m-a reconciliat cu televizorul, mi-a educat gustul, într-o oarecare măsură, care mi-a arătat că se poate face televiziune şi altfel decât sărind la gâtul invitaţilor sau plătind lumea să se maimuţărească în prime-time. Sunt cei care produc cel mai mare show anual la nivel planetar (Turul Franţei la ciclism- vezi audienţele). Ştiu să ţină milioane de francezi sîmbătă seara la o emisiune unde se face critică literară (!) şi se discută evenimentele culturale din săptămâna ce va urma. Pe aceeaşi plajă orară, ale noastre televiziuni scurteză fustele şi împroaşcă cu silicon şi vorbe de duh în popor.
În aparenţă, nu încape nici o comparaţie. Şi totuşi, efectele…
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
imi vine greu sa cred ca imbecilitatile de pe posturile lui Voiculescu, Vantu si Diaconescu au vr-o echivalenta in orice alta tara.. eu nu ma mai uit la tampeniile lor de ani de zile dar vad cum o gramada de insi de altfel cu facultate isi refugiaza inteligenta in timp ce zac ca niste legume care au creierele virusate in direct.
Dvs ori nu stiti, ori nu va convine sa admiteti un lucru elementar: nu conteaza cum arata caruta ci incarcatura! cata vreme realitatile duhnesc, eleganta cu care sunt zugravite n-are nici o relevanta! cat despre parerea Dvs ca presa trebuie sa insufle optimism, faceti o confuzie: guvernarile, prin realizari palpabile, au obligatia asta! presa are menirea de a scoate in evidenta ceea ce nu e OK, a pune totul in fata oamenilor si a-i obiga pe politruci sa ia masuri de remediere! va reamintesc, de asemenea, ca Statul este imputernicit de noi pt. a ne reprezenta si sustine interesele, in ideea ca, laolalta, vor fi mai eficient promovate! Puterea politica nu este o entitate divina, care stie ea mai bine ce ni se potriveste, care ne impune sacrificii in vreme ce membrii ei ragaie de prosperitate! daca vreau legea junglei imi iau un AKM si ma descurc solo, n-am nevoie de Stat.
Presa are menirea sa arate faptele asa cum sunt. Cred ca nu discutam aici de moralitatea acelor ziaristi care instiga la lupta cu pietre, care dau spaga unor batrani nemancati sa lesine pe strada de dragul audientei. Sau da?
Articolul vorbeste despre aromele manipularii; care sunt situatiile cand manipularea este utila? Fie si manipulare pozitiva, ajungi la un moment dat ca ziarist sa nu reprezinti interesele unei parti a populatiei. Calea corecta dar se pare ca mai putin seductiva (bine platita adica) este calea adevarului. Puterea politica reprezinta interesele reprezentatilor si personal cred ca suntem bine reprezentati. Ceea ce pateste societatea romaneasca in ansamblul ei este calea aleasa de reprezentantii care sustin (si ei, din pacate) rezolvarea problemelor prin lupte de strada.
Suntem janici.
Structura postului tau este la fel de jalnica iar referirea la akm clarifica pe deplin lucrurile. Lumea postacilor este mare dar tot se mai gasesc multi care vor sa sara gardul.
D-le Murphy, unde ati citit dvs. ca presa trebuie sa prezinte doar ceea ce nu-i OK? Asta insemna ca in Elvetia, Luxembourg, Norvegia, Danemarca, Suedia presa se ocupa doar de sport si vreme , nu? Mass-media trebuie sau se presupune ca prezinta realitatea, cu bune si cu rele. Totodata „media” este si un puternic formator de opinie … tocmai aici batea domnul (inginer) Muresan si am sa incerc sa va traduc ce a vrut sa transmita: e de-a-dreptul pervers sa manipulezi niste informatii (chiar reale fiind) cu scopul de a inocula subtil o parere personala. Adica coctailul a fost atent pregatit, dupa cum se poate clar observa pentru a transmite ideea gata formata, usor de infulecat („fast-food” ideologic). Reteta e simpla: dai 3 reportaje cu subiect nasol, chemi in studiou personajul pe care il recomanzi ca alternativa (in cazul de fata extrema dreapta pentru ca de stanga sau lamurit) si la sfarsit dai o dedicatie (rep. nr.5), pentru multii francezi singuri care mai mult ca sigur acum se uita la tv (bon apetit). E arta sau ce? Sunt intr-adevar niste finuti in comparatie cu ai nostri de la Antene si Realitati care oscileaza intre comic si grobian. Un mic exemplu din prima categorie s-a intamplat dis-de-dimineata cand jurnalistul (cu creierul blocat la ultimul vis) l-a intrebat pe corespondentul din Germania asa: Care dintre televiziunile germane si-au intrerupt programele pentru a transmite evenimentele din Bucuresti? :-) Ce poate fi mai distractiv intr-o dimineata de luni?
Domnule Cristian Muresan textul acesta „da-l pe repeat „saptamanal pe toate ziarele romanesti.
„Sunt de acord cu autorul atunci când spune că indiferent în ce colţ al lumii te-ai afla televizorul face legea, manipulează minţile, gusturile şi alegerile majorităţii. Televiziunea asigură dreptul individului la informare. Este foarte important sa fii informat şi este bine să ai acces la informaţie oriunde te-ai afla în lume. Posibilitatea de a avea acces la informare prin intermediul computerului, televizorului, internetului reprezintă un element esențial în sensul egalității de șanse. Argumentul empiric al acestui articol este cât se poate de clar formulat de autor încă de la inceput, fie ca este vorba de televiziunile româneşti, sau de cele din afară „Strămoşul internetului, televizorul, încă face legea, modelează minţile, gusturile şi alegerile majoritaţii, fie că suntem la Bucureşti sau aiurea pe planetă”.
Autorul face o scurtă comparaţie între televiziunile autohtone şi cele occidentale. Astfel vedem că împărtaşeşte ideea comună a celorlalţi, cum că televiziunile noastre ajung într-un final „să te scârbească”, când de fapt rolul televiziunilor ar fi acela de a-ţi asigura informaţiile necesare, de a prezenta obiectiv realitatea. Despre „cele de la Bucureşti” deducem , din cele afirmate de autorul articolului, că au o pasiune pentru „neant (nimic) şi trivialitate”. „Prima e, aşa cum au definit-o unii, porno, atât pe plan vizual cât şi verbal.” , astfel te poti impotrivii foarte uşor şi esti mult mai precaut, ca telespectator. Însă televiziunile occidentale, mai precis cele din Franţa acţionează foarte subtil asupra minţii oamenilor, încât nu mai poţi discerne între opinia ta şi ceea ce îţi inoculează „jurnaliştii profesionişti”.
Din păcate însă, mass-media informează individul cu rolul de a-i manipula opinia. De exemplu, emisiunile de la posturile de televiziune gen Voiculescu şi Vântu care au drept scop scoaterea în evidenţă a ceea ce nu este ok . Consider că mass media este un bun informator atâta timp cât informaţiile pe care le transmite denotă realitatea, şi nu influenţează în mod negativ opinia pe care o are deja formată individul.
Aşadar unul din cititori infirmă cele spuse de autorul articolului cum că „dracu’ autohton nu-i atât de negru” şi este de părere că „imi vine greu să cred că imbecilităţile de pe posturile lui Voiculescu, Vantu si Diaconescu au vreo echivalenţă în orice altă ţară”, acuzând că mulţi oameni inteligenţi se lasă pradă manipulării, „virusării”. Un alt cititor spune că nu este deloc manipulare, ci este o simplă prezentarea a unei stări de fapt, a unei realităţi, numai că întotdeauna vor exista şi aceia, care sa fie contra, şi să vadă manipularea şi acolo unde aceasta nu există. Presa este apărata si în favoarea ei se aduce argumentul cum că ar exista şi o manipulare pozitivă şi că ,jurnalistului, ca oricăui alt om de altfel, ii este greu sa se plaseze fie de o parte sau de alta a situaţiei.
Automat, televizunea prin informaţiile pe care le distribuie, se situează întotdeauna de o anumită parte, şi ca şi televiziune este bine să prezinţi adevărul, aceasta fiind calea cea mai corectă. Dar şi aşa, prezentând adevărul nu înseamnă că vei reuşi să atragi întotdeauna toată populaţia de partea ta.
O părere care vine să susţină ideea articolului este aceea cum că există manipulare şi în simpla expunere a unei păreri personale, poţi manipula chiar şi prezentând adevarul, cum spune şi autorul articolului. Reportajele la care face referire autorul, au prezentat de fapt realitatea. Dar înşiruirea lor, omogenitatea subiectului precum şi prezenţa personajului din studio, persoana chemată să participe la emisiune toate acestea formeaza un cadru proprice manipulării.
În societate televizorul este principala sursă de informare culturală şi poate prezenta o emisiune despre artă, cum, la fel de bine, poate fi și una culinară sau despre muzică contemporană (chiar și manele). Ideea e că (spune sociologia) aproape orice poate fi “cultural” atâta vreme cât vorbim de o serie de valori sau noțiuni validate de un număr cât mai mare de indivizi așa cum spune și domnul Radu Popa (2011) pe site-ul contributors.ro.
*Popa, Radu. (2011) Cultivăm poporu’ cu televizorul. Contributors.ro [Online], Disponibil la adresa: http://www.contributors.ro/fara-categorie/cultivam-poporu%e2%80%99-cu-televizorul/ [accesat în data de 4 februarie 2012]