vineri, martie 29, 2024

Curiozitatea, povestea şi ecuaţiile

Primesc des întrebarea „Cum să predăm fizica?”. De obicei evit să răspund, deoarece nu sunt profesor (ca să predai cu succes trebuie în primul rând să îţi cunoşti elevii). Prefer întrebarea „Cum să comunicăm științele exacte?”. Aici, răspunsul meu nu diferă de cel folosit de cercetători, cum ar fi Einstein sau Newton: stârnește curiozitatea, imaginează povestea şi construiește ecuaţiile. Iar primele două etape fac parte natural din structura copiilor.

Curiozitatea este scânteia care, odată ce pătrunde în creier, declanşează o reacţie în lanţ. Să ne aducem aminte de vorbele lui Plutarh: „mintea unui copil nu este un vas ce trebuie umplut, ci un lemn care trebuie aprins cu o scânteie”. Curiozitatea lui Einstein a fost trezită când avea doar 12 ani, citind despre cum ar fi să circule „nu cu viteza căruţei sau a minunatelor trenuri, ci cu viteza telegrafului”. De aici a dezvoltat peste ani teoria relativităţii, imaginându-și că merge cu viteza luminii, care este viteza telegrafului. La fel s-a întâmplat cu Newton care, privind mărul în cădere, a fost curios să afle de ce Luna nu cade şi ea. A descoperit apoi teoria universală a gravitaţiei și faptul că Luna “cade” încontinuu pe Pământ, ajungând să orbiteze în jurul ei.

Fizicienii Wolfgang Pauli şi Niels Bohr, studiind curioşi mişcarea unui titirez (1954). Sursa: Wikimedia Commons.

Acelaşi mecanism al curiozităţii funcţionează pentru oricare dintre noi. Priviţi copiii mici: de îndată ce pun mâna pe un aparat de fotografiat, fotografiază tot ce este în jur, din unghiuri la care noi nu ne-am fi gândit. Ca ei, să privim şi noi cu alţi ochi lumea din jur: o scânteie sau o adiere pot fi indicii ale unor secrete bine ascunse. Acesta este, în esenţă, rolul laboratoarelor de fizică: de a ne trezi curiozitatea, de a scoate în evidenţă acele procese rare care ascund fenomene noi. De multe ori, experimente simple, cum este cel cu pieptenele frecat care atrage apoi hârtiuţe, sunt suficiente. Fenomenele electrice care apar în pieptene sunt datorate faptului că atomii se sparg în componentele sale, atunci când pieptenele este frecat. De aceea, nu este nevoie neapărat de laboratoare de milioane de euro pentru a pune în evidenţă noi legi ale naturii.

Aşa cum ştim de la copii, curiozitatea este satisfăcută prin poveşti. Acesta este al doilea pas în comunicarea ştiinţelor exacte. Înainte de a ne arunca în explicaţii complexe sau ecuații, trebuie să spunem o poveste simplă a curiozităţii observate. Succesul comunicării ştiinţei depinde în primul rând de povestea spusă. O poveste cât mai simplă dacă se poate, cu cuvinte obişnuite, imagini şi exemple din imediata apropiere a cititorului sau elevului. Părinţii se plâng de multe ori că, în loc să înveţe din manual, copiii stau pe internet urmărind înregistrări pe youtube. Adevărul este că acestea sunt populare tocmai pentru că spun poveşti atractive şi pe înţelesul lor.

Din păcate, legile naturii nu au fost scrise în limba română, altfel le-am fi aflat din poveștile bunicii sau din romanele lui Sadoveanu. Limbajul naturii este matematica, iar aceasta este o limbă nouă pentru oricare dintre noi. Cine nu o învaţă, nu va putea avansa în înţelegerea ştiinţei. Este cazul pseudoştiinţei, care continuă cu poveştile dincolo de cadrul natural al ştiinţei. De aceea, al treilea pas şi cel mai dificil, care nu este prezent mereu în comunicarea ştiinţelor exacte (dar nici nu trebuie neapărat evitat), îl reprezintă ecuaţiile matematicii.

Metoda de a introduce ecuațiile poate urmări firul poveștii. Astfel, “personajele” poveștii devin litere si cifre, iar ecuațiile se reconstruiesc folosind “acțiunea” poveștii. Cu cât “personajele” și “acțiunea” sunt mai clare, cu atât povestea este mai inteligibilă, fenomenul mai bine descris, iar ecuaţiile se reconstruiesc în mod natural. Nu este, desigur, o metodă așa de simplă cum este prezentată aici, însă, în linii mari, ea conține esența. Procedând așa, înainte de a ne arunca în rezolvarea ecuaţiilor, vom şti nu numai ce înseamnă fiecare literă, dar mai ales ce reprezintă ea. A spune, de exemplu, că forţa este un vector, nu este suficient. Trebuie să înţelegem că are o mărime şi o direcţie.

Pasul final (dacă vrem să ajungem acolo) este rezolvarea setului de ecuații. Și aici, însă, este un secret, pe care îl ştie oricine iubeşte matematica: ea trebuie privită ca un puzzle sau ca un rebus, nu ca pe o serie de metode “oarbe” de rezolvare. Elevii se pierd la matematică atunci când învaţă un set de metode pe care le aplică orbeşte, fără a înţelege de ce se folosesc sau la ce ajută. Dacă vi se întâmplă asta, daţi-le elevilor un sistem de ecuaţii, fără o metodă de rezolvare. Spuneţi-le că pot face ce vor ei, rămânând în cadrul legilor matematicii. Pot înmulți cu termeni în ambele părţi ale ecuaţiilor, pot aduna ecuaţiile între ele, le pot scădea, pot face cu adevărat orice vor. Scopul este să le rezolve. După multe încercări, vor reuşi. Pentru că au ajuns la rezultat singuri, se vor bucura, ca atunci când rezolvi un puzzle sau rebus. Cu atenţie, vor recunoaşte în demonstraţia lor şi o „metodă”. Pe viitor, vor şti foarte bine să rezolve ecuaţii, pentru că au descoperit „metoda” ei înşişi, iar bucuria descoperirii li se întipăreşte în memorie.

Între poveşti şi ecuaţii există aproape mereu o tensiune, care se remarcă cel mai bine în structura manualelor de fizică. Obligate să se supună unei liste de cerinţe prea lungi din partea ministerului, manualele au puţine “poveşti”, abia reuşind să introducă termenii de specialitate, pentru ca apoi să sară direct la ecuaţii, din lipsă de spaţiu. De aceea, un număr ridicat de elevi se îndepărtează de fizică de îndată ce sunt forţaţi să rezolve probleme pe care nici nu le înţeleg.

Comunicarea ştiinţelor exacte nu trebuie să parcurgă neapărat toate etapele de mai sus. Ea se poate opri chiar și la primul pas, curiozitatea. De multe ori, este suficient să fie “aruncate” anumite lucruri interesante, pentru ca cel care le află să vrea singur să caute mai departe. În același timp, ecuațiile nu trebuie neapărat evitate, depinde și de cunoștintele cititorului. În esență însă, curiozitatea, povestea şi ecuaţiile sunt coloana vertebrală a comunicării ştiinţei. Și, atunci când vezi că înţelegi cu mintea ta lucruri pe care Einstein le-a descoperit, nici nu mai vrei să te oprești!

P.S.: O prezentare a acestor idei o puteti vedea in inregistrarea TEDx Calea Domneasca 2018: https://www.youtube.com/watch?v=9mA8dk7_SJc

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Imi aduc aminte de Vaca Masca
    Profesoara de mate la liceul de info din Brasov, prin anii 90 -2000
    Copii cu licarul ala in ochi pusi sa dea un test, in prima zi (parca testul fusese cel de la admitere, nu?.. acum eram ai ei, sa ne invete intai si apoi sa ceara)
    Multi de 3
    Pt mine a insemnat finalul unei pasiuni . Tarziu dupa aceea am mai aruncat un ochi incoace incolo, dar niciodata nu m am mai intors spre matematica in acel mod intens si curios si pasionat dinainte.
    Am visat acea vaca si ani dupa aceea, cu o ura pe care n am mai purtat o altcuiva. O imensitate de indolenta si uratenie sufleteasca, un papagal care nu percepea absolut nimic din fiorul matematic. Dar isi dorea cat mai multi copii la meditatie :)

  2. Un subiect imteresant, un articol binevenit. Indraznesc sa sugerez ca in dezvoltarea viitoare a temei
    sa nu ocoliti doua notiuni primordiale in fizica: MODELARE si MASURARE.
    Modelarea si masurarea sunt stalpii care sustin edificiul fizicii moderne Sigur, sa nu-i uitam pe Alice si Bob, poate fara cei doi QM nici nu ar exista:)

  3. Un articol catre trebuie citit de toti profesorii de matematica si fizica.
    In liceu invatam despre integrale si derivate, dar profesorii nu ne explica la ce sunt bune, ca primele ne ajuta sa putrem calcula arii, ca derivatele sunt bune pentru viteze si acceleratii, etc.
    Ca sa starnesti curiozitatea copiilor iti trebuie profesori dedicati meseriei si nu din cei care n-au reusit sa ajunga dentisti, notari, avocati sau chiar agenti imobiliari. Pentru asta trebuie restabilita demnitatea si presitigiul profesiei de educator.
    Presitigiul acestei profesii a scazut continuu, si asta nu doar in Romania, ci si in tarile mai avansate, singura exceptie fiind poate Finlanda. Unele tari dezvoltate prefera sa importe din India (si chiar Pakistan) studenti blindati in matematica si fizica pentru ca elevii din aceste tari viseaza doar sa jnunga dentisti sau avocati si/sau educatia acestor discipline este deficitara in aceste tari.
    Societatile care investesc in invatamant sunt cele care isi cladesc viitorul, cei care investesc in arme si consum si-l amaneteaza.

    • Adevarat martirisiti, domnu’ Cinic (ca sa raman in tema dominanta a zilei). Am doar un mic comentariu oarecum off-topic. Este adevarat ca sunt adusi (si nu numai, sunt destui 2gen si in tarile dezvoltate) indieni si paki. Copii fara copilarie, dresati cu biciul de parinti sa exceleze la scoala prin toceala si exercitiu infinit. E o mica problema insa – pentru angajatorii performanti ei vor fi mereu ‘personal tehnic’. Foarte putini se ridica mai sus, pentru ca propria lor conditionare ii impiedica sa vada ‘big picture’, sa fie creativi, sa incerce altceva. Comfortul lor este in mecanica institutionala pre-existenta, o sa faca ‘jde mii de cantitative, dar nu se intreaba dom’le, de ce batem cuiul cu fotoliul cand un ciocan ar fi mai potrivit? Observatie personala, atat.

      • Da, aveti dreptate, dar cred ca exagerati cand spuneti ca acest ‘personal tehnic’ nu ajunge sa fie creativ. Exista destui care-si fac compania proprie. Eu rasfoiesc saptamanal reviste stiintifice si sunt uimit de frecventa tot mai mare a numelor chinezesti si chiar indiene care publica articole de cercetare reala.
        In lumea anglofona in care traiesc localnicii ajung CEOs, dar asta nu insemna ca sunt creativi, au doar conexiuni mai multe si mai solide, iar unii sunt doar mai buni la BS.

        • Dacă tinerii înțeleg ce reprezintă, în viața reală, o integrală și o derivată, eu consider că educația liceală, aia pe profil real, și-a atins scopul. La umanioare, nu comentez.

    • Da, profesorul de mate este vinovat ca nu face aplicatii la ceea ce preda el, ca si cand profesorul de fizica nu este vinovat ca, desi are la tot pasul modele matematice, habar nu are cum sa aplice cunostintele de mate si sa explice elevilor, profesorul de chimie nu trece de trei simple si, rar, de trei compuse, iar la biologie, ce sa mai zicem, cand aud de modele matematice in biologie, profesorii fug care incotro.

      Macar la mate se mai fac ceva aplicatii din „lumea reala”, dar chiar ca nu poti acuza asa la gramada pe profesorii de mate de ceva care nu este chiar treaba lor. Este o zicala „e nevoie de doi ca sa dansezi tango”. Fara o comunicare si o bunavointa din ambel parti nu prea vad cum s-ar putea face legaturile. Ca sa faci modelare, iti trebuie oameni care sa stie atat domeniul lor cat si matematica, ceea ce este extrem de rar. Iar ca profesor de mate, ai extrem de multe
      constrangeri, poti face cateva exemple simple, dar exemplele mai complicate prespune destul de mult timp si cunostinte din mai multe discipline.

      Exista o parere foarte raspandita, mai ales printe ingineri, ca matematica trebuie sa fie utila sau deloc. Calitatea extraordinara a matematicii, de a fi la baza acestui univers in care traim, se intoarece impotriva celor care o practica, ei fiind vinovati pentru ceea ce fac si pentru ceea ce nu fac dar altii ar vrea sa faca. In filmul „Propunere indecenta”, un profesor de arhitectura vine la curs cu o caramida si intreaba la ce ar fi buna. Primeste doua raspunsuri: sa construiesti o casa sau sa omori un om.

  4. Va admir entuziasmul pe care il aveti de mai mult timp in ceea ce priveste comunicarea cunostintelor de fizica intr-o maniera cat mai accesibila. Cartea dumneavoastra „Fizica povestita” este binevenita intr-un context publicistic romanesc destul de haotic.

    Am insa mai multe probleme in ceea ce dumneavoastra numiti „stiintele exacte”. Poate va referiti la stiintele naturii, acestea fiind biologia, chimia, si fizica. Numele de stiinte exacte se potriveste doar matematicii, insa aceasta nu este o stiinta in sensul testului de falsificabil. De aceea, cand se vorbeste despre stiinte, in general, se folosesc sintagme de genul „stiintele naturii si matematica”, facandu-se clar diferenta.

    Pe de alta parte, impresia mea, dupa citirea articolului dumneavoastra, este ca in ultima parte va referiti la modelarea matematica, care se observa cel mai pregnant in fizica, si in grade mai mici in chimie, si inca si mai mici in biologie. De fapt, istoria stiintelor ne arata ca fizica si matematica au fost, pentru un timp destul de indelungat, contopite. Tarziu, cand oamenii au inteles caracterul abstract si universal al matematicii s-a facut desprinderea. Calculul diferential si integral a fost inventat (descoperit) de Newton pentru a rezolva probleme de mecanica, dar acelasi calcul diferential si integral a fost inventat (descoperit) de Leibniz pentru a rezolva probleme de geometrie, pur abstracte.

    Moisil spunea, cu oarece aroganta de matematician, ca stiintele sunt doar de doua feluri: matematizate si matematizabile. Daca ar fi sa-i acordam incredere lui Mosil, aceasta inseamna ca in afara cuprinderii matematice nu exista stiinte. Arogant, intr-adevar, insa tulburator. Mecanica clasica este complet matematizata si, in consecinta, experimentele de mecanica se fac in ziua de astazi intr-o proportie covarsitoare cu simulari pe calculator si foarte putin in laborator. Din pacate, sau din fericire, matematica actuala nu ofera raspuns satisfacator pentru toate modele din mecanica clasica: nu se cunosc solutiile exacte pentru ecuatiile Navier-Stokes, care modeleaza mecanica fluidelor, si tot ceea ce avem la indemana sunt doar metode aproximative, deocamdata.

    Modelarea matematica este o intreprindere foarte utila insa si plina de pericole. Caracterul formal
    al matematicii poate fi usor confundat cu modelul matematic al unui fenomen fizic, ceea ce conduce la neintelegeri grave, de foarte multe ori. David Deutsch face separarea intre lumea reala si lumea virtuala prin urmatoarele definitii: lumea reala inseamna fenomenele care asculta de legile fizicii pe cand lumea virtuala cuprinde obiectele si regulile matematicii. Cumva, apare aici o recunoastere implicita a arogantei lui Mosil: obiectele si regulile matematice genereaza legile fizicii.

    Cred ca, daca se ajunge la pasul al treilea, la modelul matematic, este esential sa le explicam celor care vor sa inteleaga fizica in mod mai profund, prin matematica, ideea de „reprezentare”, si anume ca modelul matematic al unui fenomen fizic este doar o reprezentare in lumea noastra a unor concepte abstracte care au legile lor, independente de lumea reala. Oamenii fara cunostinte profunde in matematica au tendinta (naturala) de a personaliza conceptele abstracte pentru a facilita operationalizarea (socotitul se invata pe obiecte concrete, de exemplu betisoare). Intr-un fel, personalizarea obiectelor matematice prin reprezentari este un lucru bun, in stadiile incipiente. Problema este ca majoritatea dintre noi ramane la nivelul acesta concret. Fizica este un bun exemplu de stiinta a naturii care utilizeaza limbajul matematici in mod covarsitor, ajungand la un efect paradoxal: sunt teorii intregi care se bazeaza in cea mai mare masura pe modele matematice, in care intuitia aproape ca devine inutila, sau chiar inselatoare. Indemnul, pe care il aud de multe ori printre fizicieni, „taci si calculeaza”, poate fi interpretat in sensul ca se abandoneaza pur si simplu rigorii matematice pentru a intelege „realitatea fizica”.

    Insa, impresia mea este ca opinia dumeavoastra de a utiliza modele matematice si matematica nu este foarte raspandita printre fizicieni. Imi amintesc de multe ore de fizica, din gimnaziu sau liceu, in care intrebarilor mele insistente de a intelege legile fizicii, care erau uneori obtinute printr-un
    hocus-pocus, dascalii mei le raspundeau cu ridicat de sprancene sau cu comentarii rautacioase. Tarziu, gasind eu niste carti in care aparatul matematic era si pus la treaba, am inteles ca intrebarile mele erau de bun simt si nu eu eram cel cu dificultati de intelegere. Din pacate, sau din fericire, asta a venit prea tarziu pentru mine, deja renuntasem la ideea de a ma dedica stiintelor naturii.

    M-am uitat de curiozitate prin cateva manuale de fizica generala, care se predau in universitati studentilor din aria STEM (Stiinte, Tehnologie, Inginerie, si Matematica) si am observat, de exemplu, ca de foarte multe ori, chiar daca se obtin modele matematice, acestea nu sunt corelate cu matematica. De exemplu, miscarea unui punct material pe o dreapta (cinematica) se modeleaza cu ajutorul unei ecuatii diferentiale de ordin unu, integrabila. M-as fi asteptat ca legea de miscare in cazul accelaratiei constante, sa fie obtinuta prin rezolvarea acestei ecuatii, insa autorii recurg la niste rationamente de fizica (destul de ingenioase, de altfel) pentru a obtine rezultatul dorit. Cred ca, procedand in felul acesta, se evita utilizarea unui aparat matematic putin mai sofisticat, insa care exista si ne este la indamana. Este pacat, cred eu, fiindca utilizarea aparatului matematic ar fi atat in beneficiul matematicii, care isi dovedeste astfel utilitatea in lumea reala, cat si al fizicii, care primeste o profunzime greu de atins in alte conditii. In schimb, daca citesti o carte de mecanica analitica, intelegi ca legile fizicii vin din niste considerente de matematica si nu-ti trebuie intuitie de geniu pentru a le intelege. Conform teoremelor demonstrate de Emmy Noether in 1915, fiecare lege de conservare este generata de o simetrie a sistemului fizic.

    • Legile matematicii nu dictează legile fizicii.
      Matematica este un instrument prin care încercăm să definim legile fizicii.

  5. O poveste cu matematicieni e medalia Fields. La Heidelberg se întâlnesc matematicienii și informaticienii (mulți laureați cu medalia Fields, premiul-Abel sau premiul Turing) la al 6. Laureate Forum HLF pentru a discuta. E momentul când matematica și informatica se află în pragul a noi posibilități cu computerul cuantic și mașini care „învață”?

    ….”… primul pas, curiozitatea. De multe ori, este suficient să fie “aruncate” anumite lucruri interesante, pentru ca cel care le află să vrea singur să caute mai departe. În același timp, ecuațiile nu trebuie neapărat evitate, depinde și de cunoștintele cititorului. În esență însă, curiozitatea, povestea şi ecuaţiile sunt coloana vertebrală a comunicării ştiinţei…. „…..

    Mașinile vor deveni „inteligente” ca oamenii? Vom plăti numai cu moneda crypto? Are matematicianul Michel Atiyah doveda pentru presupunerea Riemann?Discuțiile de la HLF pot interesa elevi, studenți, matematicieni.
    Vasilios Mavroudis este unul din cei 200 de cercetători tineri care sunt acum la Heidelberg. A ales informatica din curiozitate, pasiune și cu ceva noroc. Se preocupă cu securitatea sistemelor. Ca analist de securitate trebuie să te preocupi cu toate părțile sistemului. Dacă nu se găsesc locuri nesigure treaba e făcută bine.
    David Patterson a realizat arhitectură inovatoare pentru computere și a primit premiul Turing. Acum e inginer la Google, acolo unde studenții lui de altădată…..

    • Da, da Deutschland uber alles, si Turing e distinctia suprema. Btw e ipoteza Riemann, nu ‘ presupunerea’. Hei Harald, de papagalii astia ti-e teama, cu sau fara Mutti sii Schroeder?

      • Alan Mathison Turing a fost matematician, homosexual şi informatician.

        (Alan Mathison Turing 23. Juni 1912 in London; † 7. Juni 1954 in Wilmslow, Cheshire war ein britischer Logiker, Mathematiker, Kryptoanalytiker und Informatiker. Er gilt heute als einer der einflussreichsten Theoretiker der frühen Computerentwicklung und Informatik. Turing schuf einen großen Teil der theoretischen Grundlagen für die moderne Informations- und Computertechnologie. Als richtungsweisend erwiesen sich auch seine Beiträge zur theoretischen Biologie.
        Während des Zweiten Weltkrieges war er maßgeblich an der Entzifferung der mit der „Enigma“ verschlüsselten deutschen Funksprüche beteiligt. Der Großteil seiner Arbeiten blieb auch nach Kriegsende unter Verschluss.
        Das von ihm entwickelte Berechenbarkeitsmodell der Turingmaschine bildet eines der Fundamente der Theoretischen Informatik..
        Turing entwickelte 1953 eines der ersten Schachprogramme, dessen Berechnungen er mangels Hardware selbst durchführte. Nach ihm benannt sind der Turing Award, die bedeutendste Auszeichnung in der Informatik, sowie der Turing-Test zum Überprüfen des Vorhandenseins von künstlicher Intelligenz.[4]
        Im März 1952 wurde Turing wegen seiner Homosexualität, die damals noch als Straftat verfolgt wurde, zur chemischen Kastration verurteilt.[5] Turing erkrankte in Folge der Hormonbehandlung an einer Depression und starb etwa zwei Jahre später durch Suizid. Im Jahr 2009 sprach der damalige britische Premierminister Gordon Brown eine offizielle Entschuldigung im Namen der Regierung für die „entsetzliche Behandlung“ Turings aus und würdigte dessen „außerordentliche Verdienste“ während des Krieges; eine Begnadigung wurde aber noch 2011 trotz einer Petition abgelehnt. Am Weihnachtstag, dem 24. Dezember 2013 sprach Königin Elisabeth II. posthum ein „Royal Pardon“ (Königliche Begnadigung) aus…. /….posthum Regina Elisabeth II. a publicat un Royal Pardon homosexualului A.T.)

        Alan Mathison Turing a descifrat masina nazistă Enigma, a contribuit esenţial la VICTORY asupra lui Adolf H. care a sfârşit într-un şanţ pe lângă Führerhauptquartier. O galeată de benzină şi din Führer nu a rămas decât ceva scrum şi câţiva dinţi. Victory se datorează oficial lui W. Churchill dar în bună parte şi lui Alan Turing. Premiul Alan Turing … …

  6. Povestile sunt adorate de copii pana l o anumita varsta, apoi incep sa caute adevarul. Adevarul nu-l gasesc in FIZICA ci intelegerea/modelareaPROPRIE cat mai corecta a fenomenelor/produselor din NATURA. Abstractizarea mijlocita de matematica poate fi nociva daca nu-i validata de date de observare directa/indirecta. Nici nu va inchipuiti cat de multe aberatii din fizica actuala le poate evidentia un simplul experiment cu ,…, pendulul.

  7. Citind acest articol am mai invatat inca ceva despre cum ar trebui sa-i explic copilului fenomenele din fizica, mai ales ecuatiile matematice care stau in spatele acestor fenomene.
    Sper ca atunci cand va incepe sa studieze fizica in scoala sa fie atrasa si sa aiba parte de un profesor care aplica metode asemanatoare cu cele expuse in acest articol..
    Multumim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Presura
Cristian Presurahttps://www.facebook.com/stiintaclub
Fizician, cercetator la compania Philips, Olanda (canal youtube) Autor al lucrarii "Fizica Povestita", aparuta la editura Humanitas in anul 2014. Absolvent al facultatilor de electrotehnica si de fizica, Cristi a obtinut doctoratul in fizica la Universitatea Groningen, Olanda, in anul 2002, unde a caracterizat proprietatile optice ale sistemelor corelate de electroni. Rezultatele sale s-au concretizat in lucrari publicate in reviste de specialitate: Physical Review Letters si Science. In prezent este cercetator la compania Philips, Olanda, unde s-a specializat in domeniul senzorilor medicali. Impreuna cu echipa sa, a inventat si introdus pe piata primul ceas capabil sa masoare pulsul sportivilor, numai pe baza senzorilor optici. A publicat mai multe zeci de lucrari si brevete de inventie. Este membru al asociatiei cercetatorilor romani Ad Astra. In fiecare zi, Cristi descrie, pe scurt, cate o stire din stiinta, pe pagina sa de Facebook: https://www.facebook.com/presura

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro