Home » Fără categorie » Citesti:

Scârba infinită

Ciprian Ciucu ianuarie 15, 2013 Fără categorie
38 comentarii 4,095 Vizualizari

Un turnător, un profitor al tranziției, un fel de junalist strâmb, un om al prezentului, un senator al României a cărei viață pare să fi fost dedicată batjocoririi fiecărui principiu etic în parte, are ca proiect politic nimic mai mult sau mai puțin decât desființarea Agenției Naționale de Integritate. Este vorba despre o instituție care a performat în ultimii ani, mai ales sub mandatul demn al lui Horia Georgescu. O instituție al cărei raport de activitate este grăitor de la sine, o instituție lăudată de Comisia Europeană, o instituție gândită și zidită tocmai de a ne apăra pe noi ăștialații de cei ca ei. O instituție care și-a demonstrat echidistanța și probat utilitatea (recuperând sume importante de bani de la corupți). O instituţie cu care ar trebui să ne mândrim şi pe care (cel puţin noi) o dăm exmplu de bună practică, şi o promovăm ca model de urmat şi altor state din afara şi interiorul Uniunii.

Sunt din generația care i-a urmat lui Sorin Roșca Stănescu, cel care se mândrește că a “năşit” la propriu şi la figurat zeci de ziarişti pe la publicaţiile pe care le-a condus. Pe mine nu m-a “năşit” nimeni. România de astăzi este produsul său direct (şi al altora ca el). Au proiectat-o, au pregătit-o, au ghidat-o şi adaptat-o la nevoile lor, la felul lor de a fi, caracterelor lor înguste și retrograde. Au făcut asta când noi eram încâ la școală și la muncă. Am crezut că modernizarea are o singură direcţie. Ne-am văzut de ale noastre, ne-am apucat de construit o societate cu instituţii aşa cum am citit în cărţi sau studii compartative şi cum am văzut că au oamenii civilizaţi, în timp ce ei plasau dinamită în solul fundaţiei noastre.

Roșca Stănescu, Dan Voiculescu, Gigi Becali, Crin Antonescu au câştigat. Partida Nationala “luminată”, acea minoritate eterogena dar articulată [...] a pierdut definitiv şi irevocabil în vara lui 2012 este diagnosticul fatal pus de Dragoş Aligică. De-ar fi fost doar aşa! Aceea ar fi fost o moarte subită, rapidă. Dar nu, e mai rău de atât! Suntem forţaţi să asistăm la desfinţarea şi dărâmarea instituţiilor, regulilor, practicilor onorabile după care am fi vrut să ne trăim viaţa. Acum sub asalt este Consiliul Superior al Magistraturii, urmează ANI, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestatţiilor, şi mâine-poimâine, de ce nu, Consiliul Concurenţei. Ucrainizarea este un proces mai lejer şi li se potriveşte mai bine decât europenizarea. Ei au oroare de instituţiile ce ar trebui să fie cât de cât independent şi autonome, de instituţiile care i-ar putea căuta sau deranja. Consiliul  Naţional al Audivizualului a fost deja rezolvat.

Urăsc că am ajuns să mă definesc prin disociere de ei,  din cauza scârbei infinite pe care mi-o provoacă niște Roșca Stănescu, Dan Voiculescu, Gigi Becali (şi ăsta din urmă și-a asumat proiectul desfiinţării ANI). Până nu ne vom decide să plecăm şi să ne vedem de ale nostre aşa cum ne dorim şi să vă lăsăm să băltiţi în propriul vostru jeg moral vom continua să ne agităm pe margine. Poate nu vom pleca şi totuşi ne vom organiza mai bine şi mai matur şi vom intra direct în arenă. Ei au intrat deja şi vor să intre şi mai mult cu picioarele în munca şi în viaţa noastră.  Cu ei am depăşit stadiul în care politeţea sau buna creştere ne ţineau în cadrul unui dialog civilizat.

Update: Am schimbat titlul inițial al articolului deoarece este posibil să contravină regulilor Contributors.ro. Nu știu foarte bine care-s acelea, dar oricum peste niște limite minime de politete trecusem. Nu am schimbat titlul  in urma interventiei nimanui, doar ca n-am vrut sa pun site-ul intr-o pozitie incomodă sau în situația neplăcută de a-mi atrage mie atentia.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "38 comments" on this Article:

  1. Marinake spune:

    Inteleg ca sunteti extrem de deranjat de un asemenea personaj. Aveti insa libertatea de a nu reactiona ca in mahala intrand in troaca.

    Nu zic sa nu folositi imprecatii (cu toate ca e discutabil ce valoare au in rezistenta pentru conservarea institutiilor de drept ) dar o minima eleganta de genul “allez vous faire siktirer” sau “allez siktir” s-ar impune.

    Cand am vazut “Asfalt tango” mi-am dat seama ca am injurat si spurcat pe altii intr-un mod atat de amatoristic ca mi-a fost rau rusine. Asa ca, daca nu pot s-o fac mai bine, n-o fac deloc

    Va rog sa nu interpretati acest comentariu ca o gluma, Daca va hotarati sa continuati porcirea lui Rosca Stanescu (care e cam contrar perceptelor crestine) faceti-o ca lumea. Luati un blestem ca cel de la Manastirea Cotroceni si afurisiti-l.

    De aici si pana la a injura in parlament (unde sper sa ajungeti) nu mai sunt multi pasi.
    Pasi voi face eu de pe contributors.ro ca publicand asa ceva arata o lipsa de politete fata de cei ce va citesc.

    • Rocky's Dad spune:

      Văd că “Hai sictir, Roşca Stănescu!” îi deranjează pe unii (deşi expresia mi se pare mai blândă decât multe altele auzite în ziua de azi, inclusiv de la politicieni sau chiar preşedinte…). În cazul ăsta, propun să-i dedicăm respectivului câteva versuri de Miron Radu Paraschivescu:

      “Când ţi-o fi lumea mai dragă,
      să-ţi pice dreapta beteagă
      şi s-ajungi, la cap de pod,
      cerşetor, slut şi nărod.”

  2. Razvan A spune:

    Hai sictir Rosca Stanescu. Asa si trebuie, sa nu ne ascundem :) .

  3. T. St. spune:

    Vorba multa, saracia omului.

    Never Give Up Your Weapons

    Daca nu vreti sa o patiti din nou – pentru ca sinteti la mina lor 100% asa dezarmati cum sinteti – organizati-va sa aveti ceva de genul asta in constitutie:
    A well regulated militia being necessary to the security of a free state, the right of the people to keep and bear arms shall not be infringed. (Second Amendment to the United States Constitution)

    Eu stiu ca romanii, cei mai multi, spre 90%, ori nu inteleg dreptul de a detine arme ca o extensie a dreptului la auto-aparare, ori sint niste fricosi cu mentalitate de sclavi. Ce-i drept, si printre americani e o vorba: daca ai o arma dar nu esti hotarit sa o folosesti in caz de ceva, mai bine n-o mai scoate la iveala. Cei care se stiu mai fara singe in vene (inca minoritari astia in America, dar se inmultesc rapid gratie spalarii creierelor in scolile de stat) cunosc aspectul si se dau mari “filozofi” la capitolul asta.

    Va rog sa observati ca mafiotii (care conduc Romania si lumea) au arme, toti au. Ba mai au si paznici inarmati platiti chiar de cei carora ei le interzic sa aiba arme: prostii care le platesc lor taxe, capetele de locuitor.

    Multa incultura la romani. Scoala buna din comunism sa traiasca! – vorba marelui poet. Ar fi fost normal ca tineretul sa invete citeva lucruri de baza din lectiile istoriei, nu sa redescoperere roata fiecare de capul lui si sa-i vina mintea cea de pe urma abia pe patul de moarte, dar manualele concepute de birocratii statului contin doar date si cifre de repetat papagaliceste (de cit de mincinoasa e istoria din manuale nu mai zic). Tot ce stie romanul mediu din istorie e 1386-1418, 1457-1504, Bobilna, Horia C. & C., ca Stefan cel Mare a purtat 42 de razboaie cu turcii, din care a cistigat 40, dar si pe alealalte doua pierdute le-a rasucit in favoarea lui pina la urma. Plus inca alte citeva fleacuri, baliverne si minciuni.

    Never Give Up Your Weapons (articolul se poate gasi pe net), de David Deming, e o lectie fundamentala de istorie pe care ar trebui sa o afle orice copil pina la virsta de 10 ani. Inca 10 lectii ca asta si faci mai mult decit in citeva mii de ore de istorie, geografie etc. De fapt, nici nu se poate compara invatatura utila cu pierderea de vreme din scolile de stat.

    Apoi, in acelasi sens, e de studiat cu lupa intelepciunea din articolul lui Andrew P. Napolitano (omul pe care eu l-as vrea presedinte al US), Guns and freedom, din care citez:

    The historical reality of the Second Amendment’s protection of the right to keep and bear arms is not that it protects the right to shoot deer. It protects the right to shoot tyrants, and it protects the right to shoot at them effectively, thus, with the same instruments they would use upon us. If the Jews in the Warsaw ghetto had had the firepower and ammunition that the Nazis did, some of Poland might have stayed free and more persons would have survived the Holocaust.

  4. Un articol salubru la un ceas al atator insalubritati. Senatorul Ciripoi, coleg cu Becali, parte a echipei care taie si spanzura azi intr-un PNL din care n-a mai ramas decat numele, a ajuns portavoce a celor mai sordide interese din USL. Cat priveste titlul initial, as aminti ca in anumite situatii istorice invectiva este o solutie. Nu tocmai fericita, dar greu de evitat. O spune Adam Michnik intr-un eseu despre tragedia lui Thomas Mann cand scria despre gangsterii nazisti.Eseul se intituleaza “Don Quijote si invectiva”. Nu intotdeauna pot fi evitate exprimarile transante. Mai ales cand ai de-a face cu asemenea personaje. Sigur, poti alege tacerea scarbita. Dar daca alegi sa vorbesti, atunci e greu sa nu rostesti cuvintele potrivite. Ceea ce se intampla acum, inclusiv ceea ce semnalati in articol, reprezinta triumful lipsei de rusine.

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      Sunt de acord, dar nu stiu… probabil ca articolul ar fi trecut de editorul Contributors.ro. Poate ca nu sunt obisnuit sa trec de o anumita limita si atunci cand am facut-o am simtit nevoia unui mic pas inapoi.

      Pe de alta parte cand citesc ce mizerii se publica in foaia aia de Internet a lui Rosca Stanescu… îmi constientizez propria naivitate.

  5. Merg si eu la drumul asta…siktir Stanescu,siktir,celor ca el si cred ca daca tot mai multi ne vom impotrivi acestor politruci,ofensiva lor se va transforma in “fas”ca si referendumul din vara 2012.

  6. garett spune:

    ANI s-a autodescalificat ca instituție după episodul Mircea Diaconu. Imaginea pe care au lăsat-o atunci a fost de “vânătoare de vrăjitoare pe criterii politice” pe bani publici. Faptul că, “absolut întâmplător” s-au legat de “incompatibilitatea” unuia dintre criticii vehemenți ai regimului basescu i-a plasat practic în ochii publicului în tabăra ” băsiştilor”. Astfel încât reacțiile ultragiate la adresa unei eventuale desființări sau restrângeri de atribuții vor fi slabe la nivel popular. Iar recurgerea la referirea la UE nu ii face un serviciu prea mare. Destui români au căpătat o reticență, adevărat, parțial întreținută și amplificată interesat dar și parțial justificată la adresa UE și a instituțiilor lăudate de aceasta. Ce nu s-a prea învățat de către o anumită parte a clasei politice după această vară este faptul că alegerile se câștigă sau se pierd la București nu la Bruxelles. Deja la nivelul multora există o reacție: “ce mai vor și aia, să-și vadă de treaba lor, ce, ne conduc ei pe noi? “.
    ANI este o instituție necesară dar între anumiți parametri: trebuie să fie perfect echidistantă pentru a nu putea fi acuzată de partizanat, poliție politică etc, și trebuie să aibă la conducere oameni care să fie deasupra oricărui dubiu, care să întărească instituția prin propria imagine publică nu să o slăbească.

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      Aici am o alta viziune despre rolul ANI. Eu imi doresc sa fie stiuta de frica.

      Cat despre echidistanta, a demonstrat-o suficient.

      • it_s__not_news spune:

        Cred ca nu intelegi. Astia trebuie sa ne stie *PE NOI* de frica. Abia atunci vor avea respect pentru ANI, pentru lege.

        Dar intr-o tara de lasi si slugi, e greu.

        • garett spune:

          “Episodul Arafat” a demonstrat ca inca exista capacitatea de focalizare a publicului in apararea unor “simboluri”. Problema rezida in credibilitatea acestor simboluri. Cata vreme institutii ca ANI, DNA sau CSM sunt percepute ca fiind simple instrumente de control politic (si s-au manifestat de facto ca atare) reactia publicului la orice “amenintare” la adresa lor va fi nula. S-a vazut la ICR, cu toata campania furibunda de sustinere a lui HRP inclusiv pe site-ul acesta reactiile au fost minore, in afara de un anemic “protest al papioanelor”. Si asta pentru simplu motiv ca perceptia lui HRP in public era pur si simplu “intelectualul lui basescu, pus intr-o sinecura, care promoveaza ponei roz”. Oamenii nu se regasesc intr-o institutie ca ANI, dar se pot regasi in persoana lui Mircea Diaconu: “Stai frate, se trezesc astia sa-mi spuna ce functie pot sa am sau nu, pe cine pot sa angajez sau nu? Jos cu ei!” Sau “Lasa ca bine le face, ca oricum se luau doar de adversarii lui basescu!”. Si atunci singurul efect vor fi cateva articole furibunde aici si pe Hotnews, probabil cateva seri de “dezbateri aprinse” pe B1TV si cam atat. Oamenii isi vor vedea mai departe de treaba, ANI va fi desfiintata sau va avea atributii restranse iar “dreapta” va deplange in continuare cu lacrimi de crocodil “indiferenta maselor”. “Masele” nu sunt deloc indiferente, doar ca inteleg foarte bine care cauze merita “deranjul” si care sunt doar baloane de sapun!

      • garett spune:

        Echidistanta ANI este cel putin discutabila daca judecam prin prisma paralelismului Diaconu-Blejnar de pilda. In cazul primului s-a mers pana in panzele albe pentru o chestiune relativ minora, in cazul celui de-al doilea nimeni de la ANI nu a schitat macar un gest. Si atunci credibilitatea ANI este unde, mai exact?

      • eu****** spune:

        La foc se raspunde cu foc!

        It’s war time, guys!

    • Mircea spune:

      ANI nu s-a autodiscreditat deloc, in cazul Diaconu. Dimpotriva, Diaconu s-a compromis, s-a auto discreditat definitiv in ochii tuturor, s-a dovedit o jalnica lichea, aflata in solda marilor corupti si marilor infractori, care au devalizat tara. Mai mult ca sigur ca si el a fost informator al securitatii.
      Argumentele ANI, in cazul Diaconu, au fost confirmate pe deplin de toate instantele posibile.
      Diaconu a dovedit in schimb ca este un om jusnic, lipsit de bun simt, lipsit de caracter.
      In fond, de ce era acest individ un adversar al Presedintelui ?
      Pentru ca Presedintele a salvat tara de la faliment ? Pentru ca a scos tara din recesiune si a readus-o pe crestere economica ? Pentru ca a declansat si a sustinut lupta impotriva coruptiei ?
      Lichelismul acestui individ abject a fost dovedit prin prezenta permanenta la posturile de televiziune ale infractorilor Felix, SOV, Ghita si DDD pentru a minti, pentru a calomnia, pentru a dezinforma, pentru a intoxica si a manipula telespectatorii, prin prestatiile sale lamentabile, adresate doar persoanelor cu un IQ foarte redus.
      De ce nu mai apare acum aceasta lichea la TV sa protesteze impotriva atacului usl asupra justitiei ?
      De ce nu mai apare acum aceasta lichea la TV sa protesteze impotriva scumpirilor in lant, provocate de incompetenta noilor guvernanti ?
      De ce nu mai apare acum aceasta lichea la TV sa protesteze pentru ca puterea de cumparare a scazut, pentru ca nu au fost reduse taxele si impozitele, pentru ca nu au fost create locuri de munca ?
      Oare s-a lamurit toata lumea ca nu Presedintele a redus salariile, ci criza economica mondiala ?
      Constientizeaza oare toata lumea ce a facut guvernul Boc ?
      Boc a preluat guvernarea cu tara in recesiune, cu foarte multe gauri negre si dezechilibre economico-financiare, cu foarte multi bugetari si cu un deficit de circa cinci miliarde de euro, si a predat guvernarea cu tara pe crestere economica, cu mult mai putine gauri negre si dezechilibre, cu mult mai putini bugetari si cu un excedent de circa cinci miliarde de euro.
      Sa faca bine aceasta lichea, sa le ceara iertare in genunchi Presedintelui si premierului Boc, pentru minciunile si magariile debitate, ani de zile, la adresa celor care au salvat tara de la faliment, intr-o perioada extrem de grea, de criza economica mondiala.

      • IonV spune:

        Perfect de acord cu tonul articolului si cu observatiile tale , Mircea !

      • garett spune:

        Indiferent de tema articolului tu postezi la nesfarsit acelasi comentariu, cu puncte si virgule cu tot. Partea interesanta este ca pun pariu ca-l critici zi-lumina pe “copy-paste” ponta! :D

  7. Radu D.L. Popescu spune:

    E misto scris, cu patos. Realitatea este ca pentru aceste scursori nu s-au inventat inca, in limba romana, cuvinte potrivite. Dar sa nu fim pesimisti, parerea mea e ca trecem printr-o etapa necesara, raul o sa se erodeze de la sine, iar noi, ceilalti, vom iesi mai intariti. Doar sa avem rabdare.

    • naiv spune:

      E OK ce scrii. O mica fabula: intr-o comuna era un sef de post inhaitat cu hotii. Deci nr. de dosare ZERO. Este schimbat/promovat [nu conteaza] . Vine un sef de post care incepe sa-i prinda pe hoti si face dosare. Seful hotilor face o plangere la judet, cum ca a crescut infractionalitea in comuna si ca de la zero dosare s-a ajuns la 40 de dosare. Pare comic??? este exact arguymentul senatorului SRS: fiind 2 mil dosare penale inseamna ca a crescut infractionalitatea in RO sub Kovessi si Morar.

  8. AM spune:

    Cât se poate de adevărat,ceea ce (evident) nu ne bucură. Speranța mea este că s-au creat totuși niște memorii instituționale, care nu se vor uita repede chiar dacă instituția X va fi sugrumată. O viitoare opoziție consolidată va ști că 1. se poate și că 2. vor avea blue-printul, cum s-ar zice, să le reînființeze.

    Pe langă asta, nu sunt încă chiar convins că vor reuși în acest asalt concentrat. Vă îndemn la răbdare.

  9. Mircea Lutic spune:

    Cred ca “sovietizarea” e un cuvant mai bun decat “ucrainizarea”

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      Eu nu cred.

      Sovietizarea a fost un proces organnizat de stat, planificat temeinic la nivelul intregii societati, impus prin opresiune.

      Ucrainizarea este un proces specific unui stat aflat in deriva, acaparat de oligarhi si moguli profitori, proveniti din fostul aparat de stat comunist, incapabili de modernizare si foarte atenti la nevoile lor pesonale si la egourile lor medievale.

      Eu vad ucrainizarea ca pe o marginalizare (de unde si numele tarii) ceea ce este consonant si cu teza cartii-vedeta a lui Lucian Boia. Ucrainizarea este o forta centrifuga.

      • Gabi M. spune:

        Cred ca “oligarhizare” e termenul corect. “Ucrainizarea” mi se pare un termen cam ofensator pentru poporul ucrainean.

  10. Hantzy spune:

    Ucrainizarea Romaniei s-a realizat deja de ceva timp si anume din momentul cand o institutie, fie CSM, ANI, ICR, DNA sau CCR, depinde atat de mult de persoana care, temporar, o conduce.
    Nu neg absolut deloc rezultatele admirabile obtinute de institutiile exemplificate, dar ar fi fost demult necesar ca intitutiile respective, prin regulamentele interne macar, sa fi devenit imune la “variatiile vizionare extreme” ale liderilor lor. Butonul “reset” trebuia desfiintat.

    • Mircea spune:

      Atita vreme cit in parlament si in guvern majoritari sunt reprezentantii mafiei, reprezentantii unui grup infractional organizat, nu se poate face nimic.
      Orice regulament intern, poate fi schimbat de noua conducere.
      Orice lege poate fi abrogata sau modificata de noul parlament.
      Nenoricirea este ca acum nu se mai poate face minic.
      Infractorii din guvern si din parlament isi vor pune oamenii in toate institutiile de control, in politie, in justitie, vor frauda toate alegerile, vor da legi prin care fraudarea alegerilor va fi legala, astfel ca nu vor mai putea fi inlaturati de la putere.
      Justitia ar fi trebuit sa-i aresteze inaintea alegerilor din decembrie pe toti infractorii care au candidat, pe toti cei care au fraudat alegerile locale si referendumul, pentru a-i impiedica sa ajunga in noul parlament.

  11. Consonant spune:

    Este o problema semantica pe care ar trebui sa o lamurim. Expresia “hai siktir”, in original “hadi siktir”, este de origine turca si inseamna “du-te-n p..a mea” si deci, este catalogata in fondul de injuraturi urate. In Turcia este o injuratura extrem de urata iar cei care risca sa o foloseasca pot avea surprize extrem de dureroase, daca nu chiar mai rau. Daca intrebi pe romanii care o folosesc despre intelesul acestei expresii, in covarsitoare majoritate nu au habar de semnificatia originala. Este adevarat ca pentru romani (in special populatia din sud), are un alt inteles, mai mult de scarba. Eu insa consider ca este o expresie de nefolosit, fara nicio exceptie.

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      Multumesc pentru lamurire. Faceam parte din majoritatea covarsitoare care nu cunoste etimologia.
      Am verificat si aveti dreptate. Google translate spune ceva in ro si altceva in en. Dar restul referintelor de pe Internet sunt fara echivoc.

      • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

        SICTÍR, interj. (Arg.; în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o!; A da cu sictir = a sictiri. – Din tc. siktir.
        Sursa: DEX ’98 (1998) |

        • eu****** spune:

          Eu folosesc o vorba mai stiintifica si posibil sa nu o inteleaga toata lumea, si cand nu mai pot totusi o zic asa:

          ” Sa te duci in x zero, y zero, z zero, la t minus delta t”

          Ma rog cine pricepe bine, cine nu, ramane cum am stabilit!

          Toate bune!

    • Fartat spune:

      “hadi siktir”, in turca in original, inseamna “sa te f**”

  12. nae spune:

    A cere desfiintarea ANI e similar cu a spune ca ANI este “o instituție care a performat în ultimii ani, mai ales sub mandatul demn al lui Horia Georgescu”. Singurul argument al aprecierii il constitue lauda Comisiei Europene. Nu este cam putin pentru cei care cunosc mai multe despre activitatea ANI si a sefului ei ?

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      Nu mi-am propus sa-l elogiez pe H. Georgescu si sa ma inchin la ANI. In sprijinul ei vine propria activitate care vorbeste mai mult despre acesta institutie decat ar pute-o face oricine altcineva.

      Si doar faptul ca este atacata de tot felul de derbedei si golani e graitor de la sine.

  13. Sergiu Simion spune:

    „ Poate nu vom pleca şi totuşi ne vom organiza mai bine şi mai matur şi vom intra direct în arenă. Deja aţi intrat şi vreţi să intraţi şi mai mult cu picioarele în munca şi în viaţa noastră. Cu voi am depăşit stadiul în care politeţea sau buna creştere ne ţineau în cadrul unui dialog civilizat. ”

    Un diagnostic lucid si o recunoastere a starii de fapt de la noi care arata ce nu s-a facut , dar in special ce trebuie facut cand traim cu totii intr-o societate scindata si alienata in care guvernul mimeaza democratia , dar nu actioneaza de fapt in interesul cetatenilor pe care pretinde ca ii reprezinta .
    In mod normal , si intr-o societate normala si democratica , guvernul ar trebui sa militeze cu toate fortele sale PENTRU consolidarea Consiliul Superior al Magistraturii, ANI, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul Concurenţei, Consiliul Naţional al Audivizualului, Avocatului Poporului, etc. , pentru ca acestea garanteaza de fapt functionarea corecta a propriilor institutii dar , dupa cum se poate vedea, procedeaza exact invers.
    La noi, lupta pentru functionarea normala a justitiei si a implicit a tuturor institutiilor existente cade in sarcina unui numar infim de ONG-uri care iau intr-adevar atitudine fata de ceea ce se intampla . Un exemplu :

    Expert Forum
    Freedom House Romania
    Grupul pentru Dialog Social
    Reaching Out Romania
    Pro Domo
    Centrul Roman de Politici Europene

    ( http://www.contributors.ro/reactie-rapida/apel-catre-magistra%C8%9Bi/ )

    Apare o prima nedumerire. Din acest punct de vedere , cu ce se ocupa de fapt restul ONG-urilor , daca in urma cu mai multi ani anuarul organizatiilor non-guvernamentale de la noi inventaria peste 300.000 (!) de asemenea organizatii ?! Aici nu-mi pot reprima o ironie punctuala. In urma cativa ani am aflat de un fel de „Societate internationala pentru drepturile omului ” ( la fel de legala din punct de vedere strict formal ca si saloanele de masaj erotic aparute la noi ca ciupercile dupa ploaie ) cu sediul intr-un oras de provincie , dar care era condusa in realitate de …seful pestilor din acelasi oras !

    A doua nedumerire . Unde se mai regasesc de fapt cetatenii si interesele lor , cand guvernul isi faulteaza proprii cetateni reinstaurand monopolul de stat ( http://www.evz.ro/detalii/stiri/eugen-nicolaescu-vom-sista-finantarea-spitalelor-private-1019073.html ), ONG-urile „ isi reprezinta numai proprii membrii” , „ politicienii , pe cei pe care i-au votat” (http://www.contributors.ro/administratie/miracolele-se-intampla-chiar-si-in-romania/) iar partidele politice in realitate isi trag pe sfoara inclusiv proprii membrii si electori („partidele o iau razna, în raport cu ce şi-au propus public să fie, dar mai ales în raport cu ce au creat impresia că sunt. Rezultatul este o forţare a electoratului propriu de a accepta o captivitate necondiţionată, în cuşca unui partid care îşi păstrează denumirea, dar îşi ia libertatea de a fi cu totul şi cu totul altceva” ) ( http://www.contributors.ro/editorial/traseismul-partidelor-miscarea-prin-care-partidele-o-iau-razna/ ) ? Raspuns logic : niciunde.
    Solutia premonitorie a venit cu ceva timp in urma tot de la un strain ( dar , e adevarat, cu radacini romanesti) :

    „Românii vor reuşi SINGURI în democraţie , nu CU AJUTORUL politicienilor „
    Mark Gitenstein
    Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti

    In sfarsit, daca domnul Sorin Rosca Stanescu va starneste indignarea ( ceea ce este de inteles ) atunci ce ati mai putea spune despre domnul Adrian Severin care, acuzat oficial ca a acceptat 100.000 de euro pentru a promova amendamente in PE ( pentru exact aceeasi fapta un europarlamentar austriac a primit deja 4 ani de inchisoare cu executare !! ) , refuza sa demisioneze din Parlamantul European desi a fost HUIDUIT saptamani intregi de colegii europarlamentari (http://www.evz.ro/detalii/stiri/justitie-austriaca-adrian-severin-ar-fi-stat-patru-ani-in-puscarie-1019500.html) ?!

    Pe de alta parte , o organizatie civica puternica si capabila sa promoveze si sa valideze anumite atitudini si valori sociale ( implicit ar invalida altele… ) uitate demult de catre (pseudo)partidele politice de la noi , ar fi mult mai importanta pentru echilibrul societatii romanesti decat exprimarea individuala a reactiilor si umorilor fata de unele persoane , pentru ca un sistem creat in zeci de ani nu poate fi distrus numai de opinii singulare si de catre persoane singulare . Din nefericire , dupa mai mult de doua decenii, nu avem inca asemenea organizatii civice iar unitatea romanilor se vede numai la hackerii lor care spre deosebire de cei din alte tari, dar respectand un anumit anti-model social de la noi, lucreaza …in echipa (http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/intr-un-oras-din-romania-locuitorii-castiga-si-100000-de-dolari-pe-luna-176520.html) .

    De aceea, angajarea intr-o disputa individuala de acest gen cu reprezentantii de un fel sau altul ai unui sistem corupt ( si cu atat mai mult invectiva !) , consider ca este o gresala pentru ca de fapt le ridica mingea la fileu ( multi dintre acestia au si o pregatire juridica ).
    Nu ar trebui sa uitam ca agresivitatea verbala si sociala, conflictul social, dezbinarea , intrigile, manipularile, presiunile , amenintarile, santajul personal si social, atacul la persoana, invectiva , calomnia, denigrarea, diversiunea, dezinformarea, distrugerea reputatiei profesionale si sociale , au fost metodele predilecte ale Securitatii de altadata .
    Chiar daca avem dreptate, nu avem dreptul sa le preluam si metodele pentru ca in democratie atunci cand cetatenii onesti isi reunesc fortele pentru atingerea unui scop comun, exista suficiente mijloace de contracarare a unui compartament sau a unei actiuni .

  14. GG spune:

    Hai sictir, Rosca Stanescu va deveni un fel de expresie populara in limbajul nostru, al astora care intelegem despre ce este acest articol!

  15. Mircea spune:

    O singura observatie. Capitalul national, la nivelul lui 2004, cand a venit Basescu la putere era de 28% iar azi este de 8 %. Cine a fost interesat sa se stinga capitalul national? Evident firmele mutinationale. Ce instrumente au folosit? Evident ANI, DNA si altele. Totusi mai fac o observatie: Dupa Al II-lea Razboi Mondial sovieticii au ocupat Romania cu sovromurile(societati mixte romano-sovietice). Putini romani au sprijint aceasta impilare. Daca esti alogen te pot intelege, daca esti roman nu. Inainte de a construi premize gandeste=te daca ele sunt folositoare cu adevarat Romaniei. Faptul ca SRS (Rosca) este un smecher nu te pune pe tine la adapost. Mai mediteaza. Te voi invita peste doua spatamani la o dezbatere publica despre ceea ce se intampla. Sper sa raspunzi provocarii. Realmente Romania are probleme. Trebuie facut ceva concret! Te asteptam

  16. ion adrian spune:

    Batalia actuala esentiala pentru apararea statului de drept, este apararea justitiei, aceasta coloana vertebrala a acestuia de acest atac frontal al Mordorului.
    Am scris cate ceva in acest sens la :

    http://cristidanilet.wordpress.com/2013/01/15/revista22-politicienii-isi-doresc-un-csm-cuminte-pe-care-sa-l-poata-controla/#comment-27940

    PS Rezultatul depinde de judecatori dar si de cat se vor simti de sustinuti de societatea civila. Acum si Cartarescu et co ar trebui sa se implice daca inteleg exact miza.

  17. ausar spune:

    @ Marinake

    # Nu vad rostul comentariului Dvs. cand situatia putea impune si un astfel de titlu !?

    # Imi pare rau dar nu va preocupa fondul problemei, doar forma.

    # Vad o totala lipsa de logica in postarea Dvs. !!!???

    # Nu cred ca trebuie sa postati pe langa subiect, actiunea Dvs. nu isi atinge tinta.

    # Ma asteptam sa actionati asupra cauzei, sa luati o atitudine directa (SA PROTESTATI IN PIATA VICTORIEI ZI DE ZI spre exemplu) ca astfel de personaje slinoase ca: i. iliescu, a. nastase, c. antonescu, v. ponta, rosca s., d.voiculescu, m.vanhghele, g. becali, sa nu ne mai puna in situatia sa ne fie sila de noi ca suntem contemporani cu specimene ca ei.

    @ Garett si altor postaci cu nume nemtesti alese special pentru a fi credibili si care locuiesc pe aproape nu in Germania si Austria cum pretind !?

    # Postarile Dvs. mi se par lipste de orice logica si suport rational la gafele, harababura, minciunile ( a se vedea minciuna lui ponta referitoare la art. 248 -si nu 247 cu a spus – din LEN facuta marti sau miercuri seara la realitatea tv. in emisiune lui cretulescu si ne desmintita pana acum) deciziile catastrofale luate zi de zi de guernul ponta

    # Grajdenizarea si becalizarea activitatii de guvernare in scopul aburirii si indobitocirii celor
    care au votat uslamul in 9 decembrie va conta foarte mult in viitorul apropiat pentru tara noastra.

    Sincer nu reusesc sa va inteleg sau poate credeti ca nu tebuie !!!???

    Altfel, toate cele bune.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ciprian Ciucu


Ciprian Ciucu

Membru fondator si Directorul Centrului Roman de Politici Europene. Mai multe despre activitatea lui Ciprian gasiti pe www.crpe.ro Ciprian Ciucu a fost ales in ianuarie 2015 Pre... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)