Home » Fără categorie » Citesti:

O precizare privind investigatia facuta de Revista Nature privind suspiciunea de plagiat

Dragos Paul Aligica iunie 18, 2012 Fără categorie
186 comentarii 17,273 Vizualizari

Saptamana trecuta am fost contactat de redactia prestigioasei reviste Nature, mai precis de domnul Quirin Schiermeier, care acopera Estul Europei in cadrul redactiei, si care a dorit sa stie in ce masura pot comenta cu privire la un set de documente care au ajuns la redactia lor, aflandu-se sub investigatie interna. Obiectul investigatiei: suspiciune de plagiat.

Mi s-au pus la dispozitie doua seturi de documente. In urma examinarii, am spus urmatoarele:

1. Asemanarea uluitoare dintre cele doua seturi justifica suspiciunea de plagiat si deci investigatia respectiva. Este de inteles ca uneori fraze, citate sau chiar paragrafe intregi sa scape dintr-un text in altul (cu atat mai mult cu cat azi tehnicile de redactare si editare electronica pot face ca astfel de erori sa fie destul de frecvente). Totusi aici pare sa fie vorba de ceva ce trece dincolo de acest tip de accident.

2. Dat fiind faptul ca, in intelegerea mea, in studiile de drept romanesti de multe ori anumite definitii sau articole de lege sunt reluate verbatim de autori, de la manual la manual si de la studiu la studiu, suspiciunea de plagiat nu trebuie transformata intr-o sentinta decat dupa o investigatie cuprinzatoare.

3. Am sugerat consultarea unor experti in domeniu, si am mentionat numele d-lui Vlad Perju, dupa stiinta mea cel mai galonat jurist de origine romana al generatiei mele care lucreaza la o universitate americana prestigioasa. Am mentionat si alte cateva nume de profesori din drept si stiintele sociale de origine romana din universitati occidentale dar dat fiind faptul ca numele domniilor lor nu apar in articolul din revista Nature, nu le voi mentiona nici eu public.

4. Dat fiind ca interesul revistei Nature in tema vine din interersul mai larg in problema relatiei dintre sfera politica si sistemele nationale de educatie si cercetare, la solicitarea d-lui Quirin Schiermeier, am prezentat un punct de vedere general privind clasa politica romaneasca, relatia sa cu comunitatea academica precum si cateva consideratii privind situatia invatamantului universitar si a cercetarii in Romania. Fragmente se regasesc in articolul in cauza.

In opinia mea, in lumina celor de mai sus, cred ca este important ca in emotia si turbulenta create in tara de aceasta evolutie, o evolutie care poate avea consecinte politice majore, doua lucruri sunt importante:

(a) Evitarea unei situatii in care persona aflata sub suspiciune este judecata si condamnata sau achitata in opinia publica, la televizor, in afara unor mecanisme institutionale si profesionale adecvate.

(b) Constitutirea imediata a unei comisii care sa aiba legitimitate academica si publica incontestabile si care sa analizeze acuzatiile, prezentand public concluziile cat mai rapid.

Astfel, in situatia in care suspiciunea se dovedeste neintemeiata, persona in cauza isi mentine si consolideaza reputatia academica, aceastea fiind din momentul in care testul va fi trecut, incontestabile si invulnerabile.

Pe de alta parte, in situatia in care suspiciunea se dovedeste intemeiata, precedentul si cutuma europene sunt, asa cum sugereaza prin analogie si prestigiosul Frankfurter Allgemeine Zeitung, foarte clare cu privire la implicatii.

Acestea sunt insa lucruri care urmeaza sa se decida la momentul potrivit. In acest moment cred ca cel mai important lucru este totusi evitarea unei situatii in care persoana aflata sub suspiciune este judecata si condamnata sau achitata in fata opiniei publice, la televizor, in afara unor mecanisme institutionale si profesionale adecvate.

Sunt anumite standarde ale vietii academic si vietii publice pe care -chiar daca le-am vazut calcate in picioare si batjocorite de atatea ori in ultima vreme- trebuie sa le respectam.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "186 comments" on this Article:

    • Doru Dragan spune:

      Din pacate aceste plagiate nu ascund doar prostia ci si o mare doza de dispret fata de lege, scoala, societate in general. Toate lucrarile rezultate din plagiat ale mai marilor tarii nu au fost facute de ei ci de niste subalterni la care li s-a dat “sarcina de servicu”. Acestia s-au executat incercand sa depuna un efort cat mai mic, adica “copy -> paste” iar rezultatul a fost urgent omologat cu un dispret suveran: “Las’ ca-i bine asa, cine sa ne judece pe noi”.

      • R.A.Muresan spune:

        Incepe sa fie clar acum de ce justitia din Romania e malformata: de ce marii corupti au putut-o fenta atita timp, de ce exceptia de constitutionalitate a facut cariera in aceasta tara. Acum putem explica puhoiul de aminari. E clar acum de ce poti da cu tunul si abia daca gasesti citiva oameni competenti in justitie: eu unul am acum toate motivele sa cred ca multe lucrari de licenta si doctorate in drept ar putea fi similare doctoratului lui Victor Ponta — vorbim aici de Universitatea din Bucuresti si nu numai, de lucrari recente sau ale unor politicieni.
        Justitia, sistemul imunitar al societatii romanesti ar putea fi grav afectat de fenomen.

        • Hai Odata spune:

          Mai stam mult pana iesim in strada toti cei scarbiti de restauratie?

          Am vazut ca miscarea papioanelor s-a materializat intr-un weekend.

          Ce ne mai trebuie? Sa sune careva din goarna!

        • R.A.Muresan spune:

          Scuze: era vorba de exceptia de neconstitutionalitate care a facut cariera.

  1. Dolarel spune:

    Intradevar, discutiile in doctrina juridica, mai ales in manuale, dar si in tratate sunt extrem de standardizate, datorita naturii normative a materiei juridice (spre deosebire de majoritatea celorlalte domenii). Astfel un manual prezinta codul, institutia x, expliciteaza definitiile din cod apoi ofera clasificari si spete. Multe carti seamana intre ele – uneori autorii incearca sa se diferentieze printr-o opinie opusa tocmai ca sa genereze diferentiere.

    As fi foarte fericit sa identificam un plagiat la Ponta, omul are ceva de ticalos utecist in el, gata de orice ca sa ajunga sus, insa ma tem sa nu fie vorba de intalnirea unor intelectuali cu un fenomen general in studiile juridice, bazate inevitabil pe omogenitatea produsa de lege care obliga autorii sa organizeze identic materia si sa evoce cam aceleasi elemente in definitie, cam aceleasi subdiviziuni etc.

    Ar fi fost mai bine sa fie facuta verificarea si comparatia, ca nu cumva nu se confirme si sa parem noi pripiti. Pe de alta parte asa se sesizeaza mai multi oameni competenti sa verifice. Sa vedem. Omul e inocent pana la proba contrarie – se numeste prezumtie relativa :)

    • supastaru spune:

      http://media.tvrinfo.ro/other/201206/oglinda-vp-2003-teza_94614100.pdf

      nu trebuie sa cautati mult si veti observa usor ca fragmentele copiate nu sunt nici legi, nici definitii.

      • punk spune:

        Foarte dubioasă treaba asta cu “omogenitatea produsa de lege care obliga autorii sa organizeze identic materia si sa evoce cam aceleasi elemente”. Dacă mă pui să explic de doua ori aceeași lege fizică sau dispozitiv tehnic, sunt convins ca deși ideile vor coincide, reprezentarea va avea multe diferențe, și doar accidental se vor repeta expresii și propoziții întregi. Dar când scriu doi autori diferiți ? Șansa de coincidență în exprimare liberă e astronomică, indiferent de subiect.

        Se vede destul de clar în link-ul de mai sus ca vorbim de sute de pasaje întregi calchiate. E ironic că unul din autorii plagiați e autorul prefeței cărții bazate pe lucrarea de diplomă. Cooperativa funcționează bine încă de pe vremea Elenei Ceaușescu, e o onoare să fii plagiat de nomenclatură.

      • W spune:

        Daca chiar ai depus tu insuti acel minim efort vei vedea ca de foarte multe ori de exact asta este vorba.
        Sunt paragrafe intregi care pur si simplu enunta legi, sau situatii in care explicatia data in original pur si simplu nu poate fi rescrisa intr-un mod satisfacator.

        Lasand la o parte partea cea mai dubioasa : Revista Nature implicata in lansarea unor speculatii in legatura cu o lucrare de drept international.

        Securitatea se pare ca are (inca ) antene foarte lungi.

        • Clar spune:

          Da, scriu singur, si sunt total de acord cu punk, mai sus: posibilitate astronomica.

          In plus, nu ai nevoie sa copiezi deastea, ajunge ca citezi. O lucrare stiintifica nu este un remix.

          Iar daca nu poti sa exprimi aceleasi idei singur inseamna ca nu ai priceput nimic.

        • Paul spune:

          Ori sunteti o persoana de rea credinta, ori aveti interese personale, care in fata unei astfel de situatii ar trebui minimalizate (interese personale pot fi si de ordin ideologic, nu neaparat material). Nu este vorba doar de paragrafe ce enunta legi, asa cum pretindeti. Inca de la primele pagini veti vedea copierea unor propozitii intregi, fara absolut nicio modificare, privind istoricul anumitor legi. Ori acele lucruri se pot spune ori reformuland, ori citand, chiar daca sursa de inspiratie este o alta lucrare.

          Cat ma priveste, chiar daca ar fi vorba de un singur paragraf copiat cap-coada (nu de 100!!!). atunci ar fi un gest complet iresponsabil si de nescuzat.

        • Pinno spune:

          O teza de doctorat trebuie sa aiba si RELEVANTA stiintifica. De mult banuiam ca tezele in domeniul dreptului sint niste copy/paste ale legilor si institutiilor care emit legi. Mi se confirma prin acest scandal.
          1. Daca asa trebuie sa arate tezele de doctorat in drept, sa le fie rusine celor care au statuat acest model (am senzatia ca si titlurile de conf/prof inainte de Funeriu se acordau foarte usor celor din domeniul “Drept”). Totusi inainte de sustinere se da o declaratie (pe vremea mea obligatoriu scrisa de mina, NU la computer!) pe proprie raspundere ca lucrarea este originala.
          2. Imi dau si eu cu parerea (v-ati prins ca nu am tangente cu dreptul) ca o teza de acest tip, chiar daca face “literature/laws review” ar trebui sa contina comparatii (cu alte item-uri), analize critice, demonstratii statistice (imi vine in minte chestia cu pedeapsa capitala si concluzia -statistica, deci un studiu – ca in statele din SUA care au aceasta pedeapsa NU a scazut numarul crimelor pentru care se cere condamnarea la moarte)
          3. V Ponta a spus la sosirea de la Viena ca insusi cel identificat ca a fost plagiat (I. Diaconu) i-ar fi scris prefata la teza. Deci la Drept tezele pot fi prefatate de personalitati care au rolul de a timora comisia? Sau alt rol. Care ar fi?
          4. Adrian Nastase conducatorul de doctorat, ca multi alti politicieni implicati in aceasta activitate, NU are timpul necesar nici indrumarii nici verificarilor. Problema este ca NU renunta.
          5. V Ponta a declarat ca tot el va merge la BXL, chiar daca dusmanii lui (a pronuntat de mai multe ori numele Basescu) au inventat problema intr-o revista care se ocupa de natura, iar teza lui nu aduce atingere naturii.
          6. Acum vad intr-o alta lumina ura fata de Funeriu a unei majoritati a mediului academic si bucuria schimbarii comisiei de etica. Ar fi nostim ca subordonatii de la ministerul educatiei ai lui Pop si implicit a lui Ponta (noua comisie de etica) sa-l verifice!
          7. In fond si Olguta Vasilescu – colega dl. Ponta este doctor!

          Saraca tara bolnava (cu atitia doctori)!

        • noki spune:

          Scuza asta cu Securitatea, este chiar o practica securista. Adica cineva care descopera o fara de lege la un prim ministru, este securist. Concluzia: nu ne intereseaza fondul problemei, ci persoana care a reclamat si ce scop ascuns a urmarit. Nu ne deranjeaza plagiatul, ba chiar il gasim normal, numai sa nu discutam de el.

      • radu spune:

        vai de mine… dar chiar sunt fragmente scrise cu copy-paste, si sunt pagini de istorie a dreptului, nu e nicio lege scrisa, nimic.

        e jenant… VP trebuie sa isi dea demisia.

    • Catelu spune:

      Nu! O teza de doctorat, in orice stiinta, trebuie sa aduca ceva nou, de valoare. O ciorba reincalzita de versete lemnoase nu are cum sa justifice acordarea titlului de doctor. Contributia ORIGINALA a autorului e esentiala.

  2. supastaru spune:

    scrieti: “(a) Evitarea unei situatii in care persona aflata sub suspiciune este judecata si condamnata sau achitata in opinia publica, la televizor, in afara unor mecanisme institutionale si profesionale adecvate.”

    Dar cum procedam cand mecanismele institutionale nu functioneaza? E foarte greu sa respecti standardele academice si ale vietii publice cand doar una dintre parti le respecta.

    • Human Nature spune:

      De pe site-ul NATURE am dat doua cautari
      succesive introducand in fereastra de cautare cuvintele LAW si LEGAL…
      ….nu a iesit nimic referitor la ”STIINTA DREPTULUI”.
      Este inexacta si afiramatia ca NATURE s-ar ocupa si cu stiintele sociale.
      *
      Recugerea la argumentul Frankfurter AZ este si ea tipica.
      Am dat o cautare Google cu numele jurnalistului Andreas Schwartz ….
      ….apoi inca una cu Schwartz si Monica Macovei ….au iesit 100 de articole elogioase…
      *
      Oare am dreptate sa ma indoiesc in ce priveste obiectivitatea Dvs referitoare la asemanarile ”uluitoare” ? Cred ca am dreptate si numai daca citesc titlurile articolelor Dvs de la Contributors …

  3. fLoreign spune:

    Va multumesc ca mi-ati amintit de ce am parasit invatamantul din Romania.

    • Clar... spune:

      Si inca o dovada ca nu avem de ce sa ne intoarcem…

      Nu trebuie sa astept dupa nici o comisie sa se pronunte cand vad pagini copy/paste inclusiv cu toata punctuatia. Oricine care a scris o lucrare de diploma isi da seama ca orice citat, chiar si o singura propozitie, se pune in ghilimele si se precizeza sursa. Daca te uiti si sumar pe dovezi iti dai seama ca este o copie ordinara si autorul un impostor.

      Domnule Aligica, incercand sa aparati un caz asa de clar nu faceti decat sa va asociati cu un impostor. Va sugerez sa cititi intai dovezile si apoi sa va mai ganditi o data… De exemplu pe tvrinfo.ro.

      • Crina spune:

        Tocmai aveti motive sa va intoarceti.
        Nu mai gasim persoane neplagiatoare in Romania, nu avem pe cine sa punem minstrii, prim-ministrii, presedinte al tarii.

      • Guardian spune:

        Sunteti nedrept domnul meu, domnul Aligica a consiliat sa zic asa articolul din Nature! Perfect deacord cu dumneavoastra, copy/paste-ul e evident, si asta e stare “de facto” (evident ca stare “de facto”, e mai mault decit suficienta pentru ca un om cit de cit onorabil sa-si dea demisia imediat, totusi sa nu uitam ca impricinatul vine dintr-un partid care l-a dat pe marele mang-xerox si pe marele adrian severin, dusmanul apei!), totusi din punct de vedere al jurisprudentei mai trebuie si un “de iure”, si tocmai acest lucru il specifica si domnul Aligica aici, nici pe departe sa sa-l protejeze pe micul titus ilescus..

  4. Paul spune:

    1. Romania nu este Germania, deci lucrurile vor fi nuantate.

    2. Din cate stiu, conform noii legi a educatiei, plagiatul este caz penal.

    3. Singura aparare a d. Ponta este ca nu este ministrul educatiei :) .

    • ion spune:

      Acum este cat se poate de explicabil criteriul principal de selectie al ministrilor educatiei: speranta ca plagiatul va fi oficializat, acceptat, pretuit ca un act de curaj intelectual. Totodata, nu ma mai mir de ce a adus VP sindicatul in cadrul patronatului educational: ca sa amestece lucrurile, sa ameteasca necunoscatorii si sa salveze o clasa intreaga de hoti de idei, de titluri si de cartoane academice fara valoare. VP se stia cu musca pe caciula, altfel ar fi preluat chiar el ministerul educatiei, dar in cazul descoperirii furtului ar fi trebuit sa-si dea demisia din postul in care s-a autopropus, cu consecinta fireasca de a se atosuspenda din viata politica. Mai grav mi se pare modul arogant si ironic cu care trateaza atat el cat si acolitii sai aceasta problema: ”Ei, hai, ca doar n-a omorat pe nimeni”…. Fostul ministru al Educatiei liberalul Adormittzei spunea ca ”n-a putut sa-i gaseasca vreo golanie ceva, si atunci i-au scos povestea cu plagiatul”. Halal ministru iesean al educatiei. Adica, plagiatul nu este o golanie? Sau poate are si proaspatul pres de consiliu judetean Iasi vreo buba in teza de doctorat?

  5. ampersand spune:

    Dle Aligică, în contextul în care există precedentele numite preşedintele Ungariei, ministrul apărării german la care se adaugă precedentul Adrian Severin, cred că este de datoria lui ponta să lămurească ce şi cum, chiar şi în cazul unei simple suspiciuni. Ţinând cont că Nature şi FAZ sunt studiate – mai mult ca sigur – pe la diversele servicii ale oricărei ambasade, consider că e o probabilitatea destul de mare ca, dacă ponta nu lămureşte el însuşi, credibil, problema, Merkel, Rompuy, Hollande, etc să-şi trimită la discuţiile cu guvernul român vreun secretar IV al ministerului lor de externe, iar Tusk să se spele pe mâini cu vreun detergent tare.

    • Lucky spune:

      Ce sa lamureasca ponta? ca sursele de documentare, formularile, argumentele si deductiile sunt identice? Asta vedem cu totii. Si, chiar doar cunoscand subiectul acestui caz – ponta – totul legat de plagiat devine verosimil, pentru ca individul insusi nu inspira respect, nu are fason de “doctor”, decat poate in minciuna si demagogie; tot ce este legat de el respira superficialitate, mediocritate, obraznicie agresiva si lipsa de bun simt.
      Sunt convins ca surpriza sa la aceste acuze poate fi autentica. Lucrarea de doctorat a fost, probabil, comandata iar el, ca premarul, a semnat-o, si atat.
      Ironia soartei nu-i ocoleste niciodata pe farseuri. Mai tarziu sau mai devreme cad victima propriilor farse.

  6. B. Mazin spune:

    n-am inteles. e vorba de plagiat (adica Ponta a copiat de la un alt autor sau autoare) sau auto-plagiat (adica Ponta a si-a pus in teza de doctorat lucruri pe care le publicase el insusi inainte)?

    nu e clar in text. daca puteti lamuri ar fi perfect.

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      O intrebare legitima.

      Intr-adevar, este o practica obisnuita ca autorii sa folosesca articole, fragmente sau paragrafe pe care le-au facut publice in alte contexte in corpul unei noi lucrari. De pilda un articol (sau un fragment din el) publicat intr-o revista de specialitate sa fie reluat ca si capitol (sau parte de capitol) intr-o carte de autor sau co-autorata. In mod similar, parti ale unor lucrari deja publicate sunt de mult ori reluate in contexte noi, cand punerea intr-un nou context justifica aceasta reluare de argumente si teze. Toate se fac cu o conditie: mentionarea undeva in text a faptului ca sectiunea sau fragmentul respectiv au fost dezvoltate si fac parte dintr-o lucrare anterioara.

      Acestea fiind spuse, nu pot sa raspund in ce masura textele pe care le-am vazut contin astfel de materiale. Si sincer sa fiu, mi se pare o chestiune irelevanta. Ce este autoplagiat si ce nu este e o chestiune academica controversata, fiind greu de tras o linie clara. Intram aici intr-o zona delicata in care abuzurile si acuzatiile nefondate sunt foarte usor de imaginat. Deci cu atat mai mult in cazul de fata, consider ca asta este o falsa problema.

      In schimb am vazut texte care puse in oglinda cu textele altor autori sunt uluitor de similare. Aici este problema.
      Din nou: e posibil ca expresii, fraze chiar paragrafe intregi sa treaca dintr-un text in altul. Astfel de accidente sunt posible. Ceea ce am vazut este, cred eu, de o cu totul alta natura si de alta magnitudine.

      • Europeanul spune:

        Ponta sustine ca in lucrarea lui sint trecuti toti autorii la biografie.

        “Asta este cartea, teza mea de doctorat, la bibliografie, o să vi le pun la dispoziţie. Sunt trecuţi inclusiv autorii pe care se spune că i-am plagiat. La Drept e mai dificil să inventezi lucruri, poţi doar să scrii despre instituţii care există aşa”.

        Ati vazut lucrarile? Cum comentati?

      • Xu spune:

        O intrebare: Se poate ca acele texte identice vazute de dumneavoastra sa fi fost copiate cu acceptul autorului si prin citarea in sectiunea Bibliografie a sursei lor?

        • Ursu spune:

          Este posibil insa nu se exclude astfel acuzatia de plagiat.
          A se intelege ca pericolul social care face plagiatul infractiune are doua aspecte: unul este prejudicierea autorului original prin folosirea fara drept a proprietatii intelectuale a acestuia iar al doilea (si din punctul meu de vedere cel mai important) aspect vizeaza obtinerea de foloase necuvenite din partea societatii, a statului sau a unor particulari prin frauda. De exemplu eu cer sa fiu votat sau sa fiu angajat ori sa fiu platit in baza unui titlu obtinut prin frauda. Este evidenta magaria acum?

          • Xu spune:

            Poate nu ati inteles intrebarea mea. Din moment ce (ar) exista acordul autorului, nu poate fi vorba despre prejudicierea acestuia. Era o simpla intrebare, una oarecum normala, o intrebare ce ar fi trebuit raspunsa INAINTE de a declansa un scandal mediatic pornit spre a termina cariera politica a lui ponta dar care va sfarsi prin a adauga inca o pata de “corupti” pe fata Romaniei.

            Nu vad legatura cu foloasele necuvenite (care ar fi acelea?) primite de ponta in calitate de doctor in drept (foloase pe care nu le-ar fi primit daca nu avea acest titlu). Nu cred ca ponta a fost numit presedintele psd pentru ca era doctor in drept, cum de altfel nu s-a intamplat asta nici pentru pozitia de premier.

            • marius spune:

              Va dau eu atunci doua exemple de foloase necuvenite care decurg dintr-un doctorat falsificat:
              - la functionari publici , creste salariul daca esti doctor.
              - in mediul academic, titlul de doctor conditioneaza obtinerea unui post academic superior, deci prestigiu profesional mai mare si bani mai multi.

              Ponta, daca e un fals doctor, se cheama ca a obtinut foloase necuvenite prin ambele mecanisme (daca nu ma insel a fost la un moment dat si acum iar este inalt functionar public dar este si cadru didactic).

              Credeti voi ca Mischie, Negoita, Olguta-Vasilescu, Udrea, etc. (am cunostinte si din esalonul 2 si 3 al politicii si aparatului de functionari care s-au agitat mult in ultimii cativa ani sa ajunga doctori) pentru prestigiu s-au agitat sa devina doctori? Mai degraba pentru foloase concrete si palpabile (ma rog, Udrea nu si-a dus intentia pana la capat, dar a recunoscut ca o luase la un moment dat pe drumul asta).

      • anna spune:

        Scuze,dar despre d-l Aligica stim destule fapte de slugarnicie,ca sa mai discutam aici!In legatura cu plagiatul lui Ponta nu ne putem exprima decat in situatia in care avem textul integral in fata[cam ca la mmKovesi,despre care vedem ca nu v-ati inflamat]Dar ce ziceti de nenumaratele plagiate ale lui Nicolae Manolescu,in care l-a copiat cuvant cu cuvant pe George Calinescu[adevarat,dupa ce acesta murise.]Unexemplu:articolul din finalul editia bibliofila “Ion Barbu”.Si asta era pe vremea lui Ceausescu si nu era vorba de legi,tratate sau formule matematice]Ei,cum e cu vigilenta,d-le Aligica?Nu cumva sunteti la comanda politica si-i mai trageti si pe altii in cursa?

    • Geo spune:

      Din cate inteleg din articolul din Nature, este vorba de ambele, dar principala acuza este de plagiat. Nu a folosit in lucrarea de doctorat propriile texte, ci textele altor lucrari de alti autori. Ulterior, a republicat intreaga lucrare de doctorat cu mici modificari intr-un volum.

    • Virgil Iordache virgil spune:

      E plagiat masiv din alți autori, stilul Mang, puteți vedea aici:

      http://media.tvrinfo.ro/other/201206/oglinda-vp-2003-teza_94614100.pdf

      Dl Aligică e corect procedural, dar lucrurile sunt evidente.

  7. stelian spune:

    http://www.ziuaconstanta.ro/stiri-calde/stiri-calde/victor-ponta-cv-si-declaratie-de-avere-document-83654.html

    http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=7&cam=2&leg=2004&pag=0&idl=1

    Iata cum se modifica CV-ul de la o luna la alta. I-a disparut masteratul de 3 luni si de liceu nici pomeneala. Nu ca as avea pretentia pina la gradinita, dar…
    Acestia ne sunt politicienii de azi… Azi nu mai au Stefan Gheorghiu, ci tot soiul de diplome unele mai ciudate ca altele si doctorate copiate.

    • Guardian spune:

      Pai cum sa nu-i dispara Stelica, cind Facultatea de Drept a Universitatii din Catania, nu are programe de masterat de nici un fel (in special mini-masterate de doua luni): doar doctorat sau cursuri post-universitare..avea trecut si pe profilul de linkdin “masteratul”, vad ca a disparut si de-acolo..un mare nerusinat…oricum merci de informatie, ma asteptam la mutarea asta, ceea ce dovedeste caracterul marunt al acestui omulet, si care e , evident, cel mai de vaza membru PDSR (natural, ca doar nu sunt eu presedintele partidului). Nu vreau sa-mi imaginez cam cum or fi ailalti…

  8. unul spune:

    se vede de la o posta ca e o magarie politica pusa la cale de basescu.
    Ponta s-a descurcat admirabil la conferinta de presa.

    • Geo spune:

      Admirabil intr-adevar. Sincer nu credeam ca o sa zica asta, dar a zis-o: Nature e aservita lui Basescu. Tare.

    • db spune:

      Si presedintele Siriei se descurcă „admirabil” la conferințele de presă, la care neagă că trupele guvernamentale ucid civilii. Esti bun! Tagma cum laude!

    • hahaha spune:

      Logica te e cam asa:

      1) Ponta a calcat in rahat
      2) Basescu a spus tutor ca Ponta a calcat in rahat

      Concluzie: Basescu e vinovat ca Ponta a calcat in rahat.

    • Aph- spune:

      Intr-adevar, se descurca foarte bine in conferinte. Este ceea ce popular se numeste “a avea papagal”. Din romanescul “papagal”, adica cel care pune botul fara a avea nici cea mai mica indoiala.

    • Stelian spune:

      Multumim ca ati pus-o!
      Trebuie pastrat documentul si eventual pus link-ul pe blogul personal. Nu ca l-ar lasa, dar asa, sa vada ca lumea a evoluat.
      De multe ori ma intreb oare teza de doctorat o fi scris-o el sau i-o fi dat-o “Mentoru’” s-o copieze?

  9. aurelian spune:

    As vrea tare mult sa stiu daca si-a citit teza de doctorat si cine a scris-o! Practica vechesi paguboasa in invatamantul romanesc!

  10. moga spune:

    Ponta s-a oferita sa raspunda in fata Marii Adunari Nationale.
    Acum nu mai ramine decit sa apara si organizatia din Romania care sa vrea sa analizeze aceasta problema. Sa vedem cine se ofera ca voluntar, in acest nou regim “popular”, in care a fi intelectual e un pacat capital.

    • ion spune:

      Eu propun sa i se acorde lui ponta inaltul titlu de intelectual roman original si de cumetrie politica MANGA CUM FRAUDE

  11. R spune:

    Propun să fie analizate toate doctoratele din România, sau măcar cele ale persoanelor publice.
    Dacă tot apar cazuri de plagiat ca ciupercile după ploaie, hai să îi verificăm pe toți.

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Am scris si eu despre acest lucru aici, pe Contributors, pe 22 mai. Propuneam ceva mult mai simplu. Iata ce scriam:

      „.. profit de ocazie sa-mi dau si eu cu parerea privind problema plagiatelor. O idee simpla: transparenta. Figurile politice cu veleitati universitar-intelectuale sa-si faca accesibile bibliografia. Deschis si transparent. Restul se rezolva de la sine.

      Desi nu sunt figura politica, dau pe loc un exemplu de cum se face treaba. Cititorul interesat gaseste aici majoritatea publicatiilor mele. Mai vechi, mai noi; mai bune, mai rele; mai depasite si mai actuale etc., cititorul le poate da tuturor de urma folosind acest portal, le poate citi si le poate judeca, cu toate vulnerabilitatile lor de continut, de abordare si stilistice. Inca nu e la zi cu totul, dar in perioada urmatoare voi aduce totul la zi.

      Ar fi insa elegant si profesionist din partea colegilor mei politicieni-universitari daca ar raspunde cu aceeasi moneda si ar da cale deschisa mie si tuturor celor interesati catre lucrarile dumnealor. In breasla noastra este firesc sa ne facilitam reciproc accesul la scrieri si sa incercam sa le facem cat mai accesibile publicului. Pana la urma, suntem colegi tocmai pentru ca am scris aceste lucrari. In breasla, transparenta nu e un gest de curtoazie ci unul de profesionism.”

      Nu e nevoie sa spun ca apelul meu nu si-a gasit niciun ecou…

      • eu****** spune:

        Ba, mai grav, s-au gasit unii sa spuna ca nu se poate aplica acum, sa o mai lasam pana peste trei ani, s.a.m.d.

        Personal va multumesc pentru interventiile Dvs. care limpezesc apele involburate din RO!

        A fost greu inceputul, dar uite ca morisca s-a pornit si sigur nu se va opri numai aici!

        Toate cele bune!

        P.S. Fizic nu ai cum sa creezi, sa scrii, sa fii om politic si sa ai si responsabilitati pe linie guvernamentala – undeva trisezi, daca nu cumva peste tot!

      • iulia spune:

        Ba eu cred ca si-au gasit ecou. Macar si pentru faptul ca s-au apucat sa-si curete CV-urile, macar si pentru ca Ponta si-a sters ‘masteratul’ din CV, eu zic ca scrierile D-stra si-au atins tinta. E intr-adevar prea mult sa asteptam de la vreun politruc roman o infatisare 100% onorabila, dar si insusi faptul ca i-ati bagat in sperieti dupa mine e un pas enorm in evolutia Romaniei. Si ce-i cel mai important este ca acest pas este ireversibil, urmatorul pas va fi spre inainte, nu pe loc, cum am avut senzatia pana acum. Eu una, pentru asta va multumesc.

    • Bibliotecaru spune:

      Aveţi idee cam despre câte teze de doctorat vorbim? Sunt 1000-1500 pe an. Asta înseamnă un ordin de mărime al zecilor de mii de lucrări de sute de pagini. Verificarea cu ajutorul acelui software se poate face numai pe text, nu şi asupra ideilor, desenelor, conceptelor… Un text uşor modificat nu va apărea drept plagiat pentru că nu va avea o succesiune îndeajuns de mare de cuvinte identice. Deja cei care ştiu astăzi cum funcţionează acel software îl “fentează” cu uşurinţă. Nu este deloc simplu. Pe de altă parte, m-aş bucura ca această ocazie să conducă la altceva, chiar şi mai important… o bază de date cu aceste lucrări de doctorat astfel încât să poată fi consultate pe internet într-un mod nerestricţionat şi gratuit.

      Iniţial lucrările de diplomă şi tezele de doctorat aveau sensul dezvoltării vieţii ştiinţifice, ele trebuiau să contribuie la dezvoltarea societăţii. Faptul că ele sunt ascunse cumva după o procedură complicată, prea complicată pentru a putea fi consultate de toată lumea, spune multe.

  12. Oana T spune:

    http://www.b1.ro/stiri/politica/vezi-probele-plagiatului-de-care-este-acuzat-premierul-victor-ponta-31059.html

    Conform acestui document, pe care il gasiti la finalul articolului, e copy-paste cat se poate de clar. Si nu e vorba despre “prefatza”, dupa cum a declarat nonsalant Tonta, ci aproape pagina dupa pagina copiat sau tradus cuvant cu cuvant.

    • moga spune:

      orice explicatie ar da Ponta, cum ca plagiatul de buna voie a dat “prefata” la lucrare, trebuie trecuta printr-un anumit filtru: si anume ca Ponta e cel care a venit in fata tuturor romanilor si le-a spus cum a primit el invitatia la CE ca apoi sa se dovedeasca a fi o minciuna gogonata.
      Retineti, prim-ministru in functiune, minte in mod evident si nu are nici o pauza de gindire la ceea ce inseamna treaba asta.

      Crunta situatie!

      Lumea nu stie ce inseamna dictatura, si au crezut Antenele cind le spunea ca cica Base cica e dictator. Stati fratilor, in naivitatea voastra, o sa vedeti ce inseamna dictatura. Ponta-Nastase sunt exact ceea ce va trebuie.

  13. adi spune:

    Sunteti niste magari iar voi astia de la hot… si mai magari! Sa va fie rusine ca va implicati in jocuri politice, sunteti un site de propaganda……………………….

  14. Marius Ogrean spune:

    Sunt atat de fericit incat de-abia imi gasesc cuvintele :) )

    Tot ce pot sa spun este: iupiiiiiiiiiii :)

  15. ion daniel spune:

    Cand vad ca o revista prestigioasa precum Nature ia in calcul supozitii venite de la un autor anonim, cu un pseudonim dubios mi se pare destul de gresit. Desi ca om politic mi-a placut Basescu trebuie sa ii recunosc implicarea in acest caz. Nu pot decat sa nu gasesc suspiciune in cea ce pare o mare bomba de presa cel putin din 3 motive:
    -de ce a pomenit destul de recent Basescu de “dl Ponta doctor in drept”
    -ce treaba are Nature cu dreptul romanesc
    -de ce se implica Nature intr-un posibil scandal politic cand obiectivul acestei reviste este unul pur stintific.
    Sincer imi pare rau ca aceasta revista a fost atrasa in aceasta mocirla care tinde sa cuprinda toata viata academica din Romania si nu numai. Pacat ca in Romania intelectualii in loc sa se ocupe de generarea unor valori renumite la nivel mondial ( sau macar european) isi murdaresc numele implicandu-se in tot felul de jocuri politice. Pacat ca oameni cu adevarat valorosi se sting la 29 de ani total anonimi iar “intelectualii de marca” se nasc doar in urma expunerii politice.

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      O reactie la intrbarea: “….de ce se implica Nature intr-un posibil scandal politic cand obiectivul acestei reviste este unul pur stintific.”

      Din discutia avuta cu dumnealor si pe baza a ceea ce stim despre aceasta publicatie, cred ca putem spune urmatoarele:

      Nature este o revista care se ocupa de probleme stiintifice atat sub aspect de continut cat si sub aspect institutional, sociologic, politic. Altfel spus este interesata nu doar de desoperiri si idei stiintifice ci si de modul in care comunitatile stiintifice sunt tratate, de mediul insititutional si politic in care opereaza, de politicile cercetarii stiintifice si politicile academic etc.

      Daca ati observant, in articol accentul argumentului cade pe contextul national in care lucreaza cercetatorii romani, pe implicatiile asupra reputatiei lor etc. Deci ei folosesc chestiunea plagiatului ca vehicol pentru a ridica niste probleme privind situatia cercetarii romanesti si a relatiei comunitatii stiintifice cu mediul politic.
      Recititi articolul.

      • ion daniel spune:

        Am reusit sa gasesc pana la urma o comparatie aici:

        http://media.tvrinfo.ro/other/201206/oglinda-vp-2003-teza_94614100.pdf

        Daca cea ce ei au pus acolo este adevarat, atunci este greseala lui Ponta si a supervizorului sau si recunosc ca m-am inselat. Si inca sustin ca Basescu a stiut de ceva vreme de acest plagiat si a spus-o clar acum cateva zile cand a facut acea declaratie.
        Cu toate acestea , tot nu sunt de acord cu implicarea revistei in aceste mizerii si consider ca jocurile politice nu isi au locul in cadrul stiintific deoarece duc la degradarea procesului de inovatie. Puteau sa foloseasca orice alt cotidian de mare tiraj sau orice alta publicatie politica afiliata puterii. Credeam ca doar in Romania senzationalul e pus inaintea lucrurilor valoroase, dar se pare ca sunt doar un idealist naiv si peste tot este la fel.
        Desi nu il plac pe Ponta ( mai ales dupa cu episodul Nastase si trofeul calitatii, pe care il consider o adevarata jignire adusa romanilor) consider ca acest fel de a face politica, prin a distruge inamicii politici si nu prin a aduce solutii, va cauza mai mult rau decat bine.
        Acestea fiind zise eu o sa ma retrag , lupta politica nu e pentru mine.

        • kalinix spune:

          “In momentul in care intri in politica e bine sa-ti faci ordine printre scheletele din dulapuri. Nu stii niciodata ce dulap se poate deschide si care schelet poate cadea de acolo.”
          Din pacate in Romania se doresc politicieni cu cat mai multe dulapuri, cat mai pline de schelete.

        • noki spune:

          Dvs vedeti culpa faptul ca Basescu a stiut, nu ca Ponta a plagiat?
          Ciudata moralitate aveti.
          Ati sfatui toti tinerii sa plagieze, daca pot, iar cei care observa sa taca?

    • Clar... spune:

      - daca cauti vezi pe ce se bazeaza acuzatiile. Autorii si lucrarile originale plagiate nu sunt anonime si se pot proba foarte usor
      - anonimitate sursei este o practica normala si un lucru pe care eu il vad ca garantie a libertatii de exprimare
      - Nature nu are treaba cu dreptul romanesc, ci cu faptul ca daca plagiatul este acceptabil in universitatile romanesti, atunci nici un doctorat obtinut de cercetatorii romanesti adevarati nu mai valoreaza nimic in plan international
      - daca Ponta vroia un titlu politic putea sa isi cumpere un Honoria Causa. Dar si-a “fabricat” unul stiintific. De fapt recidivam, am mai avut una academician doctor inginer, savanta de renume mondial.
      - doctoranzii adevarati sunt revoltati ca politicienilor nu le ajung porcariile pe care le fac si sunt sigur ca oricine si-a scris disertatia pe puteri proprii este complet de acord cu publicarea articolului respectiv in Nature.

    • Woland spune:

      Since 1999, Quirin has written for Nature about science and related policy in Germany, the European Union, Eastern Europe and the former Soviet Union. He is particularly interested in climate, oceanography, fisheries and the Earth sciences. Before joining Nature, Quirin worked as a cartographer. He graduated in geography, statistics and economics from the University of Munich

  16. doctor spune:

    Şi voi – acuma! Dacă s-au democratizat şi doctoratele, ce-aţi vrea, pentru 500 euro să primeşti o lucrare de premiul Nobel? De fapt, nu au plagiat autorii ci vânzătorul diplomei. Şi fie vorba între noi (vorbeşte invidiosul din mine…!) cine naiba mai pune preţ pe o asemenea diplomă, cine se mai uită la ea?

  17. Plagiatul este o practica curenta in mediul “academic” roman. Am pus intre ghilimele cuvantul academic, pentru ca numai despre intelighentie nu este vorba. Ci despre titluri de doctori date cu toptanul de catre o gramada de institute de asa-zis invatamant superior. Eu insumi am copiat (cu copy-paste), o lucrare de doctorat a unui sef al meu, care habar nu avea ce scrie acolo iar adevarul este ca si eu fiind din afara domeniului nu puteam decat primi indrumari de genul: “iei de aici si de aici”. Cred ca pana la urma, desi am jucat doar rolul de “dactilografa”, sunt singurul care a citit lucrarea (poate cu exceptia unui alt coleg care ma ajuta cu corecturile…
    In final, seful (inrudit cu domnul Maghiar – daca-l mai tine cineva minte), a sarit din prstigioasa pozitie de subinginer direct in cea de doctor-inginer, pe un domeniu creat special pentru doctoratul dumnealuim la neprihanita si mult prea curata universitate din Oradea.
    Si am mai intalnit de atunci multi care erau doctor sau doctora (in expresia feminina – am auzit-o exact de la un asa zis doctorand).
    Cred ca o rascolire a tezelor de doctorat din ultimii 20 de ani, ar rezerva mari surprize, mai ales ca impopotonarea cu diverse titluri academice a devenit la fel ca BMW-ul si lantul de aur de la gat pentru cocalari, ca silicoanele puse in buzele si in tatele matroanelor neamului sau ca girofarul pus pe masinile Raducernestilor.
    Raman surprin ca inca Vanghele nu si-a luat doctoratul, oricum analfabetisum a incetat de mult sa mai fie o piedica in obtinerea de titluri academice.
    Probabil Ponta, cand s-a referit la cel mai “cinstit” guvern, nu la corectitudine s-a referit ci probabil la mai popularul anteles “a cinsti”…

  18. PhD by publication spune:

    In aceasta seara, la Antena 3, “revista asta ciudata” Nature a fost luata la misto si comparata cu revista Pif sau cu Rahan…”ce treaba are revista Natura cu domeniul justitiei?” strigau invitatii din platou. O conspiratie basesciana, nimic mai mult. Ponta si Mang, neprihanitii USL-ului, martiri ai cauzei neamului (nu degeaba Ponta l-a sustinut pe Mang si nu a admis niciun moment ca Mang a plagiat). Sunt totusi de acord o idee dezbatuta pe larg la Antena 3: trebuie analizate lucrarile de doctorat ale C. Kovesi, Oprea, Boc si doamnei Undrea. Lipsa de etica in domeniul universitar are probabil dimensiuni monstruoase si reflecta niste cutume ce au dus invatamantul romanesc in dezatrul actual. De ce nu se sustin si in Ro “PhD by publication” – lucrari de doctorat alcatuite din articole publicate in reviste internationale cu peer review (doar introducerea si concluziile se adauga in plus in lucrarea printata)? Acest sistem este destul de folosit in strainatate deoarece ofera o sursa independenta de credibilitate ref. activitatea doctorandului si pune mai putina presiune pe decizia comisiei de examinare (daca mediul academic international a apreciat articolele ce fac parte din lucrare, atunci respectivul merita titlul de doctor). Exista in Ro o lucrare de doctorat realizata in acest mod? Ma indoiesc…

    • Consonant spune:

      In matematica era (sper ca mai este si acum) o lege nescrisa ca fiecare doctorat sa se bazeze pe cel putin doua lucrari, dintre care cel putin una fara colobaroratori, publicate (sau acceptate spre publicare) in reviste de prestigiu.

  19. Ron Carter spune:

    Dar ce rol are Domnul Funeriu in toata povestea asta penibila ? Si problema de ce nu se rezolva la Bucuresti si trebuie sa treaca prin revista Nature ?

    • Contrabas spune:

      Dl Funeriu are contributzii valoroase la ascensiunile politice. Va mai amintitzi de “pixelul albastru”? A fost eclipsat numai de “flacara violet”! Minciuna cum poate fi tratata? Seamana cu numararea voturilor in Camera Deputatilor?
      Ocupat cu cercetarile de plagiat, dl Funeriu a uitat sa-si echivaleze diplomele in Romania. Dar asa este viatza!…
      Si pentru ca atzi adus vorba de dl Funeriu : daca este un cercetator atat de valoros, de ce isi iroseste talentul intr-un post obscur de consilier, chiar si prezidentzial!…

      P.S. Am fost sigur si am si scris-o ca V.Ponta va fi acuzat de plagiat. Presedintele a repetat ironic, de cateva ori, “doctorul in drept”. Cand vom scapa de dosare?
      Va mai aducetzi aminte de “biletzelul” cu care a defilat E. Udrea la A3? Ce buna mai era A3 pe vremea aceea!!! Cristoiu era fulminant. Le-a lansat pe Udrea, pe Ridzi, pe EBa. Banii mogulului veneau la fix, ca sa-si plateasca daunele morale datorate… Dar de “mapa profesionala” a procurorului N.Nicolai…

      • berger spune:

        Stima domn/Stimata doamna,

        Lucrarea a fost scrisa de Ponta in 2003; acum suntem in 2012, iar in acest moment, indiferent cine a pus in lumina aceasta lucrare fundamentala a carierei lui si a formarii lui ca om public, intrebarea daca este o lucrare plagiata ramane; Ponta, daca nu a gresit cu nimic, trebuie sa dea in judecata orice publicatie pana la Dumnezeu pentru a se salva pe sine si imaginea Romaniei de care declarativ ii pasa atat de mult! Daca insa stie ca a gresit trebuie sa inceapa urgent pregatirile pentru a-si da demisia din orice functie care implica numele Romaniei!

        • berger spune:

          Completare, in adancime: ca sa realizezi o lucrare de doctorat ai nevoie de ani intregi de cercetare, de cele mai multe pe banii tai (si cu sacrificii uriase in ceea ce priveste timpul petrecut cu familia) mai ales daca nu ai resurse suficiente si trebuie sa muncesti. Un doctorat ajunge sa te coste peste 10000 de EUR ca persoana privata. Pe domnul Ponta l-a ajutat partidul sa devina doctor, l-a ajutat intr-o perioada cand partidul avea acces la bani publici. As dori sa cred ca acest doctorat pentru care si eu am platit poate, a adus o contributie valoroasa in tarii si Europei la care care domnul Ponta tanjeste sa ajunga. Dar reactia la cald a domnului Ponta ma face sa fiu sceptic in aceasta privinta. Deoarece el insusi a afirmat ca nu tine la acest doctorat!

          • eu****** spune:

            Se intrevad doua actiuni mari:

            1. Ponta renunta de buna voie la titlul de doctor in stiinte juridice – daca considera ca ii este util.

            2. Ponta se supune cercetarii acuzatiei de plagiat din lucrarea sa de doctorat si raspunde impreuna cu cei care au generat aceasta discutie.

            1 nu exclude 2, iar 2 nu implica 1.

  20. tzu spune:

    Acum se vede in cu totul alta lumina schimbarea comisiei de etica!

  21. Bibliotecaru spune:

    @ Dragos Paul Aligica

    Stimate domn,
    Domnul Ponta a pus o întrebare interesantă şi, din moment ce aţi fost contactat informaţional cu cineva de la “redacţia prestigioasei reviste Nature”, poate aţi aflat care este natura interesului pe care această revistă îl acordă plagiatului unei teze de doctorat al unui premier al României?

    Această revistă a scris nu numai despre plagiatul domnului Ponta, dar şi despre plagiatul domnului Mang. Se pare deci că plagiatul din România constituie un fel de… cum se numeşte?… roman foileton.

    Avem o revistă care tratează cultură, biometrică, zoologie, mari descoperiri de medicamente, arheologie, planete din afara sistemului solar, metabolism, geofizică… aaaaaa, era să uit, şi plagiate în România. :D

    Chestiunea cu plagiatul pare uşor scoasă din context. Te-ai aştepta că dacă cineva vine la o astfel de revistă cu nişte hârtii care dovedesc plagiatul, chiar şi la nivel de doctorat, a cuiva care tocmai a ajuns ministru sau premier în România… să fie trimis la o revistă care are ca profil astfel de ştiri.

    Mai mult însă, un anonim (să spunem că nu bănuiesc că ar fi domnul Funeriu, doar un patriot anonim) prezintă nişte lucrări de drept în limba română lui Quirin Schiermeier, un intelectual de profesie, statistician, economist şi geograf, care scrie totuşi despre schimbări climatice, oceanografie, pescuit şi fizica pământului… şi îl convinge pe acesta că mai mult de 200 de pagini, din peste 400, sunt plagiate după nu ştiu cine… (asta înseamnă că 200 de pagini măcar sunt originale, ceea ce nu este deloc puţin)… nu-mi vine a crede. Acest domn, care profesează în cu totul alt context, este atât de impresionat încât scrie un articol special pentru a putea fi preluat de români, cam la fel cum Alison Abbott a făcut pentru fostul ministru al educaţiei… Nu se leagă, parcă e din alt film.

    Aceste semne de întrebare au fost ridicate de domnul Ponta… şi de aceea vă întreb şi eu, cu ceva curiozitate… Aţi aflat de ce le pasă celor de la revistă de această chestiune?

    • emil spune:

      @Bibliotecaru -Aţi aflat de ce le pasă celor de la revistă de această chestiune?

      Pentru ca plagiatul la acest nivel de catre o persoana care a ajuns un inalt demnitar al unei tari spune multe nu doar despre etica si pregatirea academica a respectivului ci si alerteaza comunitatea academica internationala ref. nivelul respectarii unei etici a muncii intelectuale in intregul sistem romanesc de invatamant (astfel, sa fie atenta catre cine acorda doctorate onorifice si alte distinctii, sa verifice calitatea doctoranzilor din Ro inainte de a le da burse postdoctorale, etc.)

      NATURE nu scrie doar despre “raspandirea” / recenta vizibilitate a plagiatul in Romania:

      http://www.nature.com/nature/journal/v480/n7378/full/480449a.html

      http://www.nature.com/news/us-authorities-crack-down-on-plagiarism-1.9776

      http://www.nature.com/search/executeSearch?include-collections=journals_nature%2Ccrawled_content&exclude-collections=journals_palgrave%2Clab_animal&sp-c=25&sp-s=date_descending&sp-q-1=NATURE%2CNEWS%2CNNEWSB&sp-q=plagiarism

      • Bibliotecaru spune:

        @ emil

        Nu spun că nu aveţi dreptate, am observat şi eu că au scris câte ceva de plagiat şi în afara “românilor”, acum ceva timp (din câte mi-am dat eu seama, articolele în acele cazuri sunt preluate din alte părţi)… dar nu are logică. Ce sens are un astfel de can-can într-o revistă cvasi-ştiinţifică cu tentă ecologistă? Mai mult, totul este pus acolo mai mult pe percepţie, şi alături de cuvinte de tipul “anonim”, “mai mult de jumătate”…

      • Bibliotecaru spune:

        @ emil

        Chiar stimata noastră gazdă spune…

        “Mi s-au pus la dispozitie doua seturi de documente. In urma examinarii, am spus urmatoarele:
        Asemanarea uluitoare dintre cele doua seturi justifica suspiciunea de plagiat si deci investigatia respectiva.”

        Ce ar însemna asta pentru mine ca înţeles? Ar însemna că domnul Dragos Paul Aligica a citit cele aproximativ 450 de pagini ale tezei de doctorat, a citit şi lucrarea (lucrările) de unde domnul Ponta a plagiat care, dat fiind că plagiatul are mai mult de jumătate, or avea şi ele minim 300 de pagini… şi a descoperit asemănarea dintre texte. Asta înseamnă deja că cineva a citit Lev Tolstoi, „Război și pace” pentru a descoperi un plagiat şi asta pe un material nu la fel de interesant ca romanul lui Tolstoi.

        Poate că ar trebui ca domnul Ponta să primească un premiu pentru că a promovat problema din doctoratul domniei sale, dacă atâta lume a citit atâta amar de informaţie… :D

        Eu cred că mai degrabă “anonimul” a diseminat numai pasajele “copiate” şi, “dintr-o privire” se vede asemănarea şi apare condamnarea. Dumneavoastră ce credeţi?

    • eu****** spune:

      Domnule,

      Cand o lucrare, cum a fost una din cele semnate de dl. Mang, este “copy and paste” asa cum a apreciat autorul initial al lucrarii si are titlul si 1-2 paragrafe adaugate, iar aceasta lucrare apare in reviste,simpozioane, conferinte etc. mi se pare firesc sa se puna problema gasirii unor solutii pentru limitarea/ descurajarea unor astfel de cazuri pe plan international.

      Acesti oameni vor sa isi apare munca si creatia si sa isi respecta colegii care contribuie cu elemente novative, relevante in domeniile pe care le studiaza. Lumea lucreaza si pe plan international, in comunitate sunt implicit stabilite ipotezele corectitudinii, profesionalismului…

      Fraude ca acestea s-au mai petrecut si in alte tari, nu numai in RO, acolo masurile se pare ca au venit mai repede…

      Cazurile puse in discutie in RO sunt acoperite de o tacere de speriat, si asta agita si mai tare spiritele in comunitatea internationala pentru ca se pot naste suspiciuni care pot sa nu fie corecte pana nu sunt dovedite conform standardelor…

      Daca RO nu actioneaza, in schimb comunitatea internationala lanseaza alerte – este ceva neasteptat pentru ca anormalul este respins si vazut asa cum este el?

      Cu consideratie.

      • eu****** spune:

        Si acum sa o impingem in chestiuni mult mai simple.

        Ponta a afirmat ca a primit invitatia de la Bruxelles pentru a participa la Consiliu.

        Unde este aceea invitatie?
        Personal as vrea sa o posteze pe un site sa o vedem, pentru ca in logica lucrurilor Presedintele primeste invitatia!

        Afirmatia PM a fost publicata si preluata in toata mass-media.
        Daca nu exista invitatia, atunci nici Ponta nu exista ca PM!

        Cred ca este extrem de simplu!

        P.S.1 In tarile civilizate, dupa afirmatiile infirmate chiar de a doua zi parasea corabia!

        P.S.2 Pentru ca actiunea se petrece in RO, actiunea continua, suspansul se mentine si se trece in episodul 2, cel prezentat in articol, si de aici va urma….

        • Bibliotecaru spune:

          @ eu******

          :D

          Eu nu ştiu dacă domnul Ponta a primit invitaţia respectivă. Dacă citiţi blogul domniei sale, probabil aţi văzut că şi eu l-am rugat să prezinte această invitaţie…

          :D

          Pe de altă parte, nu aş putea spune că nu ştiu că astfel de invitaţii nu vin pe adresa de acasă a celui invitat, ci pe adresa instituţiei care se ocupă din partea României de astfel de întruniri, respectiv pe adresa Ministerului de Externe, adică la Guvern, adică în curtea domnului Ponta. Poate că pe invitaţie nu scrie acolo “Victor Ponta, prim-ministru al României” (dar poate scrie… nu ştiu… vom afla dacă invitaţia va apărea), dar dacă nu scrie pe invitaţie “Traian Băsescu, preşedintele României” se cheamă că invitaţia a fost trimisă Guvernului României. Ar fi o “şmecherie” din partea domnului Ponta, dar nu ar fi o minciună… nu-i aşa?

          • eu****** spune:

            Multumesc pentru precizari.

            1. Sa vedem invitatia si, mai ales, data primirii ei.

            2. Pana in prezent membru in Consiliu este Presedintele.
            Vorbim de o casa serioasa de la Bruxelles… Isi justifica pana la milimetru deciziile.

            Asa ca afirm ca logic 100% invitatia va ajunge la Presedinte. Full stop!
            (de ce credeti ca a aparut bunicuta cu basmaluta sa pentru a sustine teoria ca Presedintele trebuie sa renunte in favoarea nepotului sau drag numit “carlan” si alintat de mentorull sau pana mai ieri – subliminal stimuli – “micutul Titulescu”?)

            C’este la vie!

            • Bibliotecaru spune:

              :D Nu ştiu ce să zic… Argumentul că sunt foarte puţini preşedinţi în acest Consiliu European este destul de puternic şi mă face să mă îndoiesc de logica pe care domnul Băsescu a decupat-o din tratatele respective pe la TV… Dacă de acolo ar fi reieşit că trebuie să vină preşedinţii, atunci nu prea ar fi avut ce să caute premierii ceilalţi, nu-i aşa?

              Sfatul meu, un sfat de care nu a ţinut seama nici domnul Ponta şi nici domnul Băsescu, a fost să întrebe specialiştii din Ministerul Apărării (cei care fac “pe bune” treaba şi nu cei numiţi politic) şi, în cazul în care aceştia spun că nu este ceva concret stipulat, să se facă o dezbatere parlamentară încheiată cu o decizie a Parlamentului. Eu cred că dacă de la bun început domnii Băsescu şi Ponta ar fi întrebat externele, România nu ar fi suferit o asemenea ruşine… Vă daţi seama ce imagine de cretini au românii în exterior dacă preşedintele şi premierul se înghesuie simultan pe o uşă şi nimeni nu cedează? Personal nu mă regăsesc în asemenea lideri.

              Veţi spune că dat fiind că Parlamentul a dat o declaraţie a ţinut seama de recomandarea mea. Numai că eu nu spuneam ca Parlamentul să decidă albă sau neagră pentru viitorul Consiliu European, eu spuneam că Parlamentul trebuia să dezbată, cu argumente principiale, şi să ajungă la o concluzie determinată pe seama legii, celorlalte normativelor, uzanţelor, cutumelor… pentru viitor, o dată pentru totdeauna.

              Adevărata problemă este că în România Constituţia este “de inspiraţie”. S-a plecat de la Constituţia Franţei şi s-au adaptat pe ea nevoile României. Avem deci o mare problemă de interpretare a Constituţiei. Pe de o parte Constituţia nu a fost Românească, pe baza unei doctrine, pe baza dezbaterilor, astfel încât fiecare virgulă să fie determinată şi sensul să reiasă din dezbaterile Constituantei, pe de altă parte copierea nu a fost nici cuvânt-cu-cuvânt astfel încât să putem trage aceste concluzii după doctrina Constituţie Franceze. Frica de dictatură a micşorat considerabil atribuţiile preşedintelui României faţă de preşedintele Franţei şi tocmai aici apar marile probleme născute din caracterul de “jucător” asumat de preşedintele Băsescu, un caracter interzis de Constituţie.

              Într-o astfel de situaţie, cea mai nefolositoare decizie este cea a modificării Constituţiei. După ce că avem probleme cu înţelegerea exactă a constituţiei actuale, o mai şi modificăm prin zonele esenţiale printr-o revizuire făcută, “pe picior”, de nişte politicieni care trag de înţelesurile juridice pentru a câştiga ceva.

              Cea mai bună soluţie ar fi o echipă de specialişti care să studieze temeinic problema timp de patru ani, poate opt ani, şi trecerea apoi la o constituţie complet definită pe care să nu o mai contestăm sau modificăm timp de decenii.

    • TinfoilHat spune:

      Pai nu ai auzit ca Basescu le dadea inghetata pe gratis la astia???? Si cica Felix Funeriu e mai tot timpul publicat de astia, ca daca nu s-ar baga sa ii dirijeze ar da faliment urgent. Agentiile straine isi baga coada si vor sa ne discrediteze, ca sa ne ia Ardealul cand nu ne uitam!

    • Gogu Bosorogu spune:

      Daca ai sa cauti pe site-ul Nature cuvantul “plagiarism” o sa dai de o multime de hituri. Cele mai noi sunt de-ale noastre, din Romania. Dar sunt si din SUA, si din India si din alte parti. Tocmai fiindca fenomenul a luat amploare peste tot e firesc sa-i intereseze. Iar cand factori importanti de decizie, ca ministrul educatiei sau un prim-ministru sunt acuzati de asa ceva se pune problema presiunilor care se fac.
      Uite un exemplu, un articol despre plagiate:
      nature.com/nature/journal/v480/n7378/full/480449a.html
      Si altul, un scandal pentru doar trei propozitii si o ecuatie:
      nature.com/news/indian-science-adviser-caught-up-in-plagiarism-row-1.10102
      De ce-i intereseaza Romania? Fiindca e in UE si diplomele noastre sunt bune si in UE…

    • Adrian spune:

      Clar, acuzatia de plagiat cade intr-un plan secundar, ceea ce ar trebui investigat este interesul celor de la Nature pentru plagiatele ministrilor si prim-ministrilor romani.

  22. crap spune:

    cam dezamagitor. si nu ma refer la faptul ca out of the blue v-a contactat ‘nature’ referitor la a va da cu presupusul daca materialul e plagiat sau nu – nu sunteti jurist deci prin urmare demersul mi se pare aberant/halucinant, iar ca de fapt a fost cu bunavointa directionat asta e probabil foarte evident dar cu totul alta poveste… asa de departe si total neimplicat parca pot sa spun ca adie clar a actiune concertata anti-ponta si anti-usl – un lucru bun in general cat timp nu se depasesc niste limite.

    spun ca e dezamagitor ptr ca ponta pare sa fie sensibil la luarile hotarate de pozitie impotriva abuzurilor, si pare ca e cam in stare sa-i tina si pe ceilalti in frau cat de cat. ce facem cu chestia asta de plagiat, nu puteati s-o tineti pana inainte de alegeri, doar mai sunt cateva luni, chiar vi s-a parut ca icr e in pericol de moarte? nu e, usl pare dispus sa dea inapoi. cu o dreapta facuta praf/KO la momentul actual, asta e o greseala tactica majora; ponta trebuia facut sa coopereze, are in el respectul fata de intelectualii de frunte si jucat inteligent ar fi putut fi intors si recuperat ceva din el. pe cand asa, laturile dreptei nu se vor fi dovedit cu nimic mai de soi decat cele ale stangii.. e dezamagitor, intr-adevar. in definitiv il doriti pe nastase prim ministru (sau alt smecher psd daca nastase e condamnat penal cu suspendare) din nou? nu m-ar fi deranjat daca n-as avea simtamantul ca plagiatul in tezele de doctorat din romania de dupa revolutie a fost atat de prezent incat a devenit ceva ca o traditie..

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Domnilor,

      haideti sa lamurin odata chestiunea asta pentru ca deveniti obositori. Nu are rost sa repetati la infinit ca e lucratura lui Bascescu, ca de ce la Nature si FAZ si nu in Curierul de Slobozia, ca Funeriu si oamenii de stiinta occidentali conspira sa distruga reputatia unui eminent jurist etc. Chestiunea este foarte simpla: E plagiat sau nu. Restul e secundar.

      Va intereseaza adevarul in cazul asta sau aveti de gand sa va ocupati timpul cu speculatii conspirationiste?

      Dar ce-mi pierd timpul aici?! Hai sa rezolvam chestia pe loc.

      Foarte bine. Deci: Basescu personal a citit lucrarile, le-a conspectat si l-a chemat pe Funeriu. Funeriule, ia tu legatura cu cei de la Nature. Funeriu a vorbit cu cei de la Nature. Dupa aceia i-a orientat catre mine. Eu i-am orientat catre comunitatea oamenilor de stiinta din diaspora.
      Acum ca am dat scris, va linistiti?!

      V-am dat in scris, gata. Multumiti? Satisfacuti?

      • Daniel Arfire spune:

        Nature si FAZ se stie ca sunt trompete basesciene. :)
        Il plagiez pe Huitzilopochtli: De maine sa fie trecute in subordinea senatului. Pota sa scap un dottore?

      • un cititor spune:

        “Nature” e o revista stiintifica prestigioasa, asta e clar. Domeniul ei de activitate e – in principal – legat de “stiintele vietii”.
        Daca citesti articolul din “Nature” despre PRESUPUSUL plagiat la lui Ponta, esti totusi putin intrigat ; revista nu acuza, doar a vazut (din surse anonime) indicii de plagiat.
        Apoi revista prezinta a doi domni (Marius Andruh – chimist, presedintele Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare si a lui … Paul Dragos Aligica), care – desi nu sunt specialisti in ramura de drept respectiva (nici macar absolventi de drept) afirma raspicat evidenta plagiatului.
        Daca analizezi “tabara” in care sunt cei doi domni amintiti mai sus, i-ai putea eticheta din partea opozitiei fata de Ponta ( si USL), fiind sustinuti si sustinatori ai partidului recent trecut in opozitie.
        Pai asta e obiectivitate ?
        Intrebi partea incriminata, ceri parerea unor specialisti in domeniu …
        Este clar ca o astfel de abordare (din partea revistei Nature) se cam abate de la rigoarea stiintifica.
        Cui prodest ?
        Apropo, in “Nature” vad ca tot apar comentarii la articol si unele se intreaba ce metoda (stiintifica) e asta de a lansa (amplifica) suspiciuni …

        Pana la urma, cind s-a spus de plagiatul lui Kovesi, lucrurile au fost clare : a fost o persoana (reala, nu anonima), Ciuvica M., care a spus ca lucrarea respectiva e un plagiat.
        Atunci, domnii Andruh si Algica nu au spus nimic … sau vorbesc doar cind ii intreaba “Nature” ?…

        • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

          Domnule, eu cred ca esti printre putinii din miile de cititori care nici acum, dupa toate explicatiile date de mine, nu ai intelesc ca eu il APAR pe d-l Ponta de acuzatii evocand prezumptia de nevinovatie si solicitand aplicarea unor porceduri institutionale. Nu e problema mea sa-ti pun un dignostic: rea vointa sau o anumita retardare a functiilor corticale ale intelegerii, e tot una, putin imi pasa.

          Cat priveste pe doamna Kovesi, numai pentru dumneata si ptr ceilalti 10 comentatori care inca nu v-ati prins inca, este probabil un mister care e raspunsul meu. Dar dat fiind insa diagnosticul de mai sus, nici nu ma mai obosesc sa va prezint cheia misterului negru pe alb. Ar fi inutil.

    • Ron Carter spune:

      Domnul Funeriu ( doua masini Jaguar si un Audi ) vine din Franta / Germania si se ocupa cu delatiuni in Romania in numele lui Basescu si pentru acesta . Hai sa vedem si lucrarile lui Funeriu , teze , analize si veti vedea cat de mult a plagiat . El a trimes ” seturile ” respective revistei Nature . Si erau deja anuntate ca suspecte de plagiat . Este si las in acelasi timp . Un om mic , foarte mic .

      • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

        Domnule, esti redundant. Redundant. Intelegi conceptul?
        Am recunoscut eu mai sus, in scris totul. Gata. Conspiratia a fost demascata. Trecem la alte probleme.

        In atentia celor care intentioneaza sa vina sa-si varse focul si teoriile conspirationst-demascatoare aici. Azi stau la moderare si nu mai public pe aceasta tema decat lucrari cu valoare speciala: stilistic si argumentativ.

        Gata. Trecem de la etapa cantitatii la cea a calitatii.

      • Dica spune:

        Vreti sa studiati lucrarile lui Funeriu? Vedeti ca sunt in limbi straine si nu Rider Digest….

    • ion spune:

      Ca sa nu mai vorbim de traditia furatului la romani. Nu intamplator toti vor sa devina juristi, procurori, magistarti: ca sa poata ocoli legea, sa o duca in derizoriu, sa o faca de plastilina, sa fure legal, adica cu acte in regula… M-am simtit jignit cand la un congres in Belgia un profesor a ”glumit” cand a auzit ca sunt din Romania: ”deci, trebuie sa-mi pazesc buzunarele…”. Atunci m-am suparat, nu am vrut sa mai diialoghez cu el. Acum il inteleg: revista Nature consolideaza ideea ca Romania este (si) tara hotilor pretinsi intelectuali… Cineva incerca sa justifice plagatul la juristi prin faptul ca aceasta disciplina este foarte standardizata. Fals. Conducatorul de doctorat sugereaza ”catindatului” un domeniu si o tema unde chiar este nevoie de noutate, de cretivitate. Dar ce spuneti daca tovarasul Nastase Adrian, mare profesor de furat cu acte in regula si care isi asteapta pedeapsa binemeritata, i-ar fi sugerat subordonatului sau pe linie politica o tema ca aceasta: ”Coruptia la romani: intre traditie si inovatie. Studiu de caz: plagiatul tezelor de doctorat in Romania postdecembrista”? Eu cred ca ar fi avut muuuuult material de studiat, ar fi venit cu propuneri originnale (cum ar fi de ex. ca toate tezele de doctorat sa fie accesibile in format electronic si supuse testului antiplagiat etc.).

      • eu****** spune:

        Naspa, chestiunea legata de coruptie si inovatia – poate sa duca prin creativitate la idei care depasesc cadrul actual si atunci chiar naspa,naspa…

        Sunt contra unei asemenea teze – in loc sa serveasca, poate sa deserveasca!
        (asta numai daca doctorantul este talentat si creativ in domeniu – ceea ce din observatiile de pana acum si din experimentele realizate se pare ca are potential)

  23. Huitzilopochtli spune:

    De maine prin Ordonanta de Urgenta revista Nature va fi trecuta in subordinea Senatului Romaniei.

    • tina spune:

      @ Huitzilopochtli
      Interesanta idee dar cam fantezista. Ce ziceti de aceasta:

      De maine, Ordonanta de Urgenta toate abonamentele universitatilor romanesti la revista Nature se vor bloca/anula (pentru a nu face discriminari, banii pe care Ministerul Educatiei ii aloca universitatilor pt reviste academice internationale si acces la baza ISI se vor duce catre abonamente la Jurnalul National (pacat ca Cotidianul este doar online) si catre Revista de Chimie (bravo d-na Cati) + o revista a universitatii din Oradea (la alegerea d-lui Mang). Am uitat ceva?

  24. Victor spune:

    Fara sa-i citesti teza de doctorat, te astepti ca aceasta nulitate impertinenta nu a fost in stare sa scrie ceva din capul lui. Iti poti da usor seama ca un Derbedeu care nu are nicio preocupare legata de studiu, de scoala, de carte, de stiinta, si-a facut rost de o teza scrisa de altcineva. Vazind ca acet Derbedeu s-a inhaitat doar cu Repetenti, corupti, infractori, plagiatori, nulitati si lichele, vazind ca nu are niciun respect pentru cei care au facut ceva in viata, era evident ca a plagiat sau a pus pe cineva sa-i scrie o teza, ca sa obtina si el un titlul de doctor. De aceea, a schimbat si Comisia de etica. Stia ca plagiatul sau va iesi curind la iveala.
    Derbedeul incompetent si impertinent trebuie sa deminioneze imediat sau sa fie demis de parlament.

  25. Cami spune:

    Stiti ce faceti dvs dle Aligica ? Umblati cu manusi cum fac cei din Norvegia cu Brevik. Desi este un criminal odios, se tot prefac ca sunt civilizati, dau mina cu el, are conditii de hotel etc. Acest Ponta este un impostor si trebuie sa demisioneze ! scurt ! Nu mai incape vorba ! De aia o sa incalece ciuma rosie din nou tara : ca voi va purtati cu manusi si papion si ei cu tancurile.

    • ion spune:

      Bravo, Cami! Tripleta Iliescu Ion (impostor impus de rusi) – Nastase Adrian (puscariabil care preda la Drept si gireaza plagiate pe banda) – Ponta Victor (papusa de manevra a primilor doi: cu cat mai prost, si mai ranjit, cu atat mai bine). Intr-adevar, problema nu este doar a unor plagiate, ci este o problema de sistem, de revenire in forta a bolsevismului, a mineriadelor si excomunicarilor pe criterii ideologice. HRP va fi pastrat pana cand va primi prima amenda de circulatie, pana va intarzia cu o rata la banca sau daca ii va suna telefonul intr-o sedinta de la ICR, asadar zilele lui sunt numarate.

  26. Tix spune:

    Domnule Aligica, interventia este binefacatoare si echilibrata. Ignorati insa un element esential dupa parerea mea. Organismul in masura sa faca o analiza profesionista tocmai a fost inlocuit (CNECDSTI), iar regulamentul sau de functionare modificat in asa fel incat numirile si demiterile sunt facute direct de executiv (o procedura speciala -si iata insuficienta- proteja membri vechiului CNE de demiteri abuzive si garanta un mandat de 4 ani, prevedere schimbata cu tot cu OM-ul si consiliul). Cred ca ar trebui aminitit sistematic acest lucru, pentru a da o imagine completa asupra situatiei actuale. Acest “ma voi supune analizelor” suna atat de bine, incat aproape ca uitam ca “perna” e deja pregatita. Cred ca ar merita parcurse rapoartele fostului CNE disponibile la cne.ancs.ro, ca sa vedem care este nivelul la care s-a lucrat (calificat de ministrul Pop de “ineficienta crasa” – hop!). Cum comunitatea academica a fost muta (in contrast cu cea culturala in cazul ICR) – iata nici Dvs. Dle Aligica nu ati “declansat” la demiterea CNE – ne intrebam pe buna dreptate daca nu ar trebui sa cascam ochii mai mari in ograda noastra academica.

  27. 1 spune:

    E de văzut dacă ministrul german a demisionat pentru mai puţin.

  28. Andrei George spune:

    Revenind la subiect: cărțile sunt făcute din cărți. Pe de altă parte- o lucrare de doctorat- cel puțin în domeniul inginersc- trebuie să aducă ceva nou. Nu știu cum e la juriști- dar presupun că e ceva identic- deci o lucrare de doctorat nu e un studiu documentar.
    Nu mă interesează- și e totalmente irelevant- că dl.Ponta copiază sau nu în studiul documentar care face parte din lucrare. Plagiatul- în acest caz și în toate cazurile de teze de doctorat, comunicări, etc.- este atunci când contribuția personală a dlui. X (ponta în cazul nostru) nu e contribuția personală a dlui.X ci e și ea copiată. Mi se pare extrem de simplu să verifici 1..5 capitole intitulate chiar așa- contribuții originale. Deci- e plagiat sau nu ?

    • Stelian spune:

      Deci in viziunea dumneavoastra nici EUgen Barbu nu a plagiat “Principele”, nici Ioan Gheorghe n-a plagiat din Lao Tse. (Eu personal, am spus printre prieteni la vremea respectiva cind am citit cartea, ca desi nu-s literat de meserie, gasisem in Principele un citat luat din Mircea ELiade- citisem intimplator la interval de 2-3 luni Principele de Barbu si o lucrare de Eliade, tiparita in lb romana la o editura romaneasca. Habar n-avem de acuza de plagiat atunci. Am aflat de ea mult mai tirziu.)
      E si asta un punct de vedere.
      Daca ne-am aseza amindoi la masa si am scrie ceva despre o carte, un roman cunoscut, amindoi am produce cite ceva ce ar fi asemanator in esenta, dar nici macr 5% identic.(Fraza, sens, logica, descriere, personaje).
      Sa zicem ca am avea ca subiect despre o lege. Am cita articolele legii, dar interpretarea ne-ar fi diferita, chiar daca am fi de acord in unele locuri. Asta inseamna “originalitate”…
      O lucrare de doctorat trebuie sa fie originala nu numai la capitolul “contributia autorului”. Si nu numai o lucrare de doctorat.
      Dar repet ce am scris undeva mai jos. Numai faptul ca in CV-ul de pe net in decurs de citeva luni i-a disparut masteratul de 3 luni de la Catania si studiile liceale pentru mine este mai mult decit edificator.

      • Andrei George spune:

        Revenind la chestiune, ceea ce contează din teza de doctorat a dlui. Ponta ESTE DOAR CONTRIBUȚIA DOMNIEI SALE ORIGINALĂ-DACĂ EXISTĂ( nu știu cum sunt organizate tezele de doctorat pentru drept- în științele inginerești se cere). Contribuția respectivă poate fi verificată de- să spunem cei mai buni 5 profesori de drept de la Universitatea din București- CARE i_A DAT DOCTORATUL- și care ar fi normal să facă acest pas ca să se apere. NU VERIFICĂ PLAGIATUL UN PROFESOR DE CHIMIE ,DE ȘTIINȚELE NATURII SAU DE MAI ȘTIU EU CE- CI SPECIALIȘTI DIN DOMENIU CEL PUȚIN DE ACELAȘI NIVEL -ÎN MOD NORMAL MAI SUS. Ce spun oamenii ăia- aia e. Dacă e plagiat- e foarte urât. Dacă nu e plagiat- propun urmărirea penală a celui care și-a făcut de râs țara trimițând materialul la Nature, că o fi Funeriu sau dl. președinte Băsescu- pentru că PONTA NU CONTEAZĂ. Ceea ce deplânge Nature e ”slaba calitate academică” și aici vor avea de suferit toți oamenii corecți cu doctoratul luat în ROmânia. Dacă se dovedește a fi lucrarea dlui. Băsescu e un motiv întemeiat de suspendare…ba și mai mult.

        • stelian spune:

          Asta cu datul in judecata e dura rau!!!!!!
          In Romania notiunea de demisie de onoare nu exista. Diaconu e ministru la cultura desi e incompatibil (si stia asta)-auzi la el, a intrebat al senat! Ba a mai platit si drepturi de autor lui Bach si Chopin…
          Daca acuzatia ar fi aparut in presa romana ar fi fost calificata lucratura PDL, etc, etc.
          Asa, pe plan international impactul e mai mare.
          In plus, l-ati auzit ca renunta la doctorat. Adica si ce daca? Nu-mi pasa.
          Nu asa se pune problema unui plagiat.Nu numai contributia originala…
          Si avind in vedere ca intre 2001-2004 era prin guvern, nici macar nu cred ca a scris-o el. Dar asta e alta discutie.
          Din punctul meu de vedere (neinregimentat politic), problema nu e cine a spus si de ce! Nu l-a pus nimeni sa copieze, ci nevoia lor de marire si de a profita de functii cit pot i-a indemnat sa-si ia si un doctorat…
          Pentru ca zi nu mai e suficient sa fii deputat sau senator sau ministru. Trebuie sa ai niste doctorate si diplome de la nu stiu ce facultati……
          Asta e problema.
          Vorbim aici de demnitate de corectitudine la cel “ce are dreptul in ADN”…..
          Cine terfeleste numele tarii? Cel ce spune sau cel ce face?
          Numai faptul ca se isca o astfel de discutie, e sufiecient. E publicat undeva comparativul si dupa 2-3-5 pagini unul ca mine e lamurit. Nu-mi trebuie nici o comisie…

  29. kalinix spune:

    Stimate domn, este laudabil gestul dvs de a indemna la calm si judecata la rece a faptelor, dar… Daca intr-adevar partea stanga a paginii din documentul care este vegiculat pe internet reprezinta intr-adevar fragmente din teza de doctorat a premierului, atunci ramane un singur lucru:

    Capul lui Motoc vrem!

    P.S. nu stiu de ce, dar in ultimul timp mi se pare din ce in ce mai mult ca traim intr-o piesa de Caragiale.

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Domnule ma bucur ca dv si alti cativa comentatori remarcati faptul ca acest articol este inainte de orice un indemn la calm si la o judecata corecta. Mi se pare normal ca trebuie procedat cu luciditate si folosind caile institutionale. Este in interesul nostru al tuturor. Altfel maine oricine poate fi acuzat de plagiat din nimic si judecat in opinia publica fara drept de apel.

      Nu-mi place d-l Ponta si nici politica sa. Nu e un secret pentru nimeni. Dar lucrurile trebuie clarificate pe cale institutionala. Cred ca atitudinea corecta este de a urma caile procedurale cu calm si rabdare.

      • Andrei George spune:

        Stimate domnule Algică,

        Este extrem de curios că Nature- care este cea mai grozavă revistă cel puțin din domeniul științelor- se ocupă de un obscur și nebulos doctorat de care- din câte știu eu- dl. Ponta nici nu și-a făcut nu știu ce stindard și nici nu a beneficiat. Nu discutăm faptul că doctoratul dlui. Ponta iese din domeniul specific al revistei. Discutăm însă de imaginea generală proastă pe care o astfel de discuție- indiferent cine a pus-o la cale- o dă asupra ROmâniei. ”Doctoratul românesc” va ajunge ceva mult mai puțin acceptabil ca acele doctorate ”bune pentru Orient” din școlile franceze- și e păcat, nu pentru dl.Ponta care va avea o mare durere la vreo 10 m de domnia sa- fie că se va dovedi ceva fie că rămâne cu o pată (pentru că în fișa unui prim-ministru nu intră un doctorat- și cu atât mai puțin unul copiat) ci pentru oamenii care au muncit pentru doctoratul lor și care vor fi suspectați în grup. Altfel, exact ca și pumnul lui Băsescu doctoratul lui Ponta nu va interesa publicul larg. Partizanii PD-Lului- convinși de la început că e o guvernare de hoți- își vor păstra impresia- iar partizanii USL vor rămâne cu convingerea că e o măgărie. Până în final- ceea ce contează dintr-un doctorat este contribuția originală. Dacă dl.Ponta este în stare s-o demonstreze- de față cu profesorii cu care și-a dat doctoratul și cu cei de la care este acuzat că a plagiat- eu nu mai am nici un fel de bănuială. Și n-ar trebui să aibă nici acuzatorii. Altfel, totul e o afacere de la porțile Balcanilor, acolo unde ”totul este văzut altfel”

        • anton spune:

          Acum sa fim seriosi. Doctorat inseamna studiu, inseamna munca, inseamna ani intregi de cercetat, comparat, analizat, inovat, inventat. Nu zic nimic de capacitatile intelectulae ale D-lui Ponta, nu-l cunosc personal, dar timp? Cand a avut timp? Cum a putut dl.Ponta, angajat cu norma intreaga in alta parte in acea perioada, sa parcurga un studiu coerent de doctorat?

          • titlu nemeritat spune:

            Ponta se arata dispus sa renunte la titlul de PhD daca este cazul. Cineva care nu ar fi dormit nopti si ar fi dedicat ani pt obtinerea titlului de doctor nu ar spune asa ce niciodata… el nu stie ce inseamna sa muncesti pt obtinerea “pe bune” a unui doctorat… in situatia lui se afla marea masa a parlamentarilor.

            http://www.evz.ro/detalii/stiri/ctp-ceint-987590.html

            • Stelian spune:

              Si-a scos din CV un “ditamai” masterat de 3 luni la Catania, in vest, cum sa nu scoata si un titlu de doctor.
              Ce mare brinza sa modifici un CV?

  30. Paul spune:

    Adevarat ca d. Ponta s-a descurcat foarte bine la conferinta de presa.

    Problema este alta. Nature este un nume in strainatate. Nu merge sa ii spui lui Merkel ca este revista lui Funeriu sau ca este mana lunga a lui Basescu.

    Asa cum reiese din articol, d. Quirin Schiermeier pare sa isi fi facut meseria.

    • Ponta & Mang spune:

      “d. Ponta s-a descurcat foarte bine la conferinta de presa.”
      Da, a fost calm si natural, la fel ca d-nul Mang cand ne spunea cu zambetul pe buze ca nu a plagiat. Ponta are avantajul ca Ministerul Educatiei si departamentele sale sunt in subordinea sa, ca deja a schimbat oamenii care ar putea judeca impartial acest caz. Nu are cum sa piarda. Este zambetul viclean, siret al smekerului de Dambovita. Stie ca in cateva saptamani se va stinge totul daca va continua sa nege si sa vorbeasca de persoane (Base cel rau, Funeriu turnatoru’) nu de subiectul plagiatului. Stie ca are sustinerea tuturor parlamentarilor care nu doresc sa fie verificati la diplome. Cum ar fi sa ceara ca toate doctoratele politicienilor si cadrelor didactice universitare obtinute dupa 1989 sa fie scanate si puse intr-un open repositry online iar cei interesati sa caute plagiate. Nu e mai bine sa stea tomurile ascunse in arhive inchise publicului?

  31. Alius spune:

    Ramane de vazut cine va face aceste verificari si cine va avea sarcina si dreptul de a da verdicte. Dumneavoastra va suparati degeaba pe acele persoane care acuza implicarea lui Basescu si a lui Funeriu: aceasta este strategia lui Ponta, de a evita discutia despre plagiat si a redirectiona atentia spre Basescu si “serviciile” lui.

    Dupa cum ati vazut, asa s-a intamplat si in cazul lui Mang: “este o miza mare la Ministerul Educatiei, 1 miliard de euro si de aceea PDL incearac sa discrediteze ministrul” etc etc.. bla si bla. Si are efect aceasta strategie, iar efectul il simtiti chiar si dumneavoastra acum: in loc sa aiba o discutie la obiect (adica la plagiat), va pierdeti timpul pentru a da explicatii cu privire la modul in care vi s-a solicitat opinia si alte discutii de genul acesta. Acum Ponta spune ca Basescu s-a suparat ca nu il mai lasa Ponta sa se duca la Brussels etc.. si de aici si acuzatiile de plagiat.

    Personal, cred ca nu degeaba a fost demis si schimbat intregul Consiliu National pentru Etica intr-o graba … uluitoare. Ramane de vazut cum or sa evolueze si cazul Mang si cel al lui Ponta. Oricum, tragerea de timp si distragerea atentiei, o sa functineze din plin.

  32. Alius spune:

    Scuze pentru greseli: “incearca” si “functioneze”.

  33. Contrabas spune:

    Domnule Aligica,
    Scuzatzi-mi ignorantza, iar intrebarea mea nu va vizeaza.
    Revista “NATURE” face aceasta investigatzie de plagiat GRATUIT sau este o investigatzie FINANTZATA?
    Setul de documente a ajuns intamplator la redactzia lor? Aceasta revista de prestigiu acorda o asemenea prioritate unor documente cu expeditor necunoscut? Sau vor sa dea o “lovitura de presa”?
    In opinia mea, daca se va dovedi ca acest plagiat este adevarat, atunci trebuie sa raspunda totzi aceia care au acceptat plagiatul.
    Nu trebuie uitat ca totzi cei care conduc lucrari de doctorat sunt remuneratzi suplimentar, sunt “cinstitzi” de doctoranzi si cate mai cate. Iar un titlu de ‘doctor” aduce un plus de 15% la salariu…
    P.S. Sper ca aceasta “vendeta” sa nu fie cauzata de orgoliile participarii la o sedintza a Consiliului European… Aceasta era cea mai importanta problema a Romaniei… Halal sa ne fie!

    Cu multa consideratzie, va salut!

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Va raspund:
      1. “Revista “NATURE” face aceasta investigatzie de plagiat GRATUIT sau este o investigatzie FINANTZATA?”

      Gratuit.

      2. “Setul de documente a ajuns intamplator la redactzia lor?”

      Evident ca nu. Cineva l-a trimis acolo. Nu-mi dau seama de sensul intrebarii. Evident ca cineva cu cap a stiut unde sa trimita materialul
      Banuiesc ca l-a trimis acolo pentru ca revista este o autoritate majora in lume in chestiuni legate de comunitatea stiintifica.
      Dar va intreb si eu: Ce conteaza unde a aparut? Daca aparea in Foaia de Slobozia, era vreo diferenta? Care?

      3. “Aceasta revista de prestigiu acorda o asemenea prioritate unor documente cu expeditor necunoscut?”

      Daca e vorba de un prin ministru in exercitiu al unei tari membre UE, dupa cazurile din Ungaria si Germania, as zice ca evident ca da.

      • Manwe spune:

        Domnule Aligica, ma mira repetarea intrebarii “Care este diferenta dintre Nature si Observatorul de Slobozia?”. Va atrag atentia ca faceti jocul celor care vor sa discrediteze reputatia Nature. Stiu ca vi se pare de domeniul absurdului sa incerci asa ceva, dar dvs va invartiti in alte cercuri. Nature nu spune nimic foarte multor romani.
        Foarte multi nu inteleg ca aproape nici o suma de bani nu poate convinge un reporter de la Nature sa scrie la comanda, pentru ca pe cei de acolo ii motiveaza altceva.
        In Romania, oamenii sunt obisnuiti sa citeasca articole scrise “din poignet” si nu inteleg cat de serios se documenteaza un articol in Nature.
        Deci, va rog mult, faceti-va timp si spuneti evidentul: revista Nature, prin reputatia pe care o are, face aproape imposibila mituirea vreunui reporter/corespondent/colaborator, iar acesta sa fie si publicat ulterior. Acest lucru este mai greu de acceptat in cazul Observatorului de Slobozia.
        Dvs presupuneti ca la noi are cine sa verifice plagiatul si ca rezultatul verificarilor va fi unul corect.
        Aici gresiti profund.

        • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

          Este corect ceea ce spuneti.
          Ceea ce voiam eu sa subliniez era ca nu conteaza sursa sau locul unde este afirmata public suspiciunea de plagiat. Poate fi in Nature sau poate fi Observatorul de Slobozia.
          Impotant este ce face comunitatea stiintifica in cauza. Care sunt mecanismele insitutionale pe care le pune in miscare si care este concluzia investigatiei executata prin aceste mecanisme.

          Daca am inteles eu corect, Premierul a declarat asa cum era firesc ca se va supune deciziei forului profesional respectiv si din acest punct de vedere, cred ca lucrurile au intrat in normal. Pozitia sa este deci de aplaudat, ca un gest de normalitate.

          Problema nu mai e unde si cine (inteleg ca d-l Ponta l-a nominalizat pe d-l Funeriu, fapt ce ma elibereaza de efortul de a mai avea de a face cu postaci care ma acuza ca eu as fi sursa anonima). Problema devine cand se intrunesste comisia si care va fi rezultatul deliberarilor ei.

          Si da, cred ca va fi un rezultat corect.

          • Geo spune:

            “Daca am inteles eu corect, Premierul a declarat asa cum era firesc ca se va supune deciziei forului profesional respectiv si din acest punct de vedere, cred ca lucrurile au intrat in normal. Pozitia sa este deci de aplaudat, ca un gest de normalitate.

            [..] Problema devine cand se intrunesste comisia si care va fi rezultatul deliberarilor ei.

            Si da, cred ca va fi un rezultat corect.”

            Chiar si in conditiile in care comisia amintita a trecut printr-un demers destul de suspect de “depolitizare”? Daca Victor Ponta a avut o premonitie si si-a aranjat comisia in interes propriu, si avand in vedere ca exista multe voci care pun la indoiala integritatea academica a noilor membri ai comisiei (vezi http://www.contributors.ro/cultura/guvernul-plagiatorilor/), cum putem avea incredere in rezultatul anchetei conduse de ei?

            Iarasi mergem pe ideea ca, buna sau rea, lasam justitia sa decida chiar si acolo unde evidenta este ca adevarul a fost fraudat “legal”?

  34. Alina spune:

    Ce naivitate in privinta regulilor re plagierea lucrarilor de drept – nu stiu de unde a pornit ideea ca este acceptabil sa se reproduca pasaje identice din texte de literatura juridica fara referinte. Nimic mai fals!!!

    Am facut si undergraduate si Master in Drept la o universitate de limba engleza, si pot sa afirm cu certitudine ca nu se permiteau derogari de a regulile generale ale citatiilor. Citate din texte de lege, hotarari judecatoresti, carti sau manuale puteau fi reproduse verbatim doar daca se puneau intre ghilimele si cu fonturile schimbate. Pana si parafrazele trebuiau facute intr-un stil personal, iar autorul original trebuia citat in footnotes, nu doar la sfarsitul eseului/lucrarii. Toate eseurile si lucrarile treceau prin turnitin, si semnam declaratie ca intelegem ce inseamana plagiatura si ca ce am scris reprezinta ideile noastre, cu exceptia celor citate specific ca apartinand altora. Fata de unele sisteme de citare folosite la alte discipline, care considera necesara mentionarea referintelor doar la sfarsit, la drept trebuia sa avem footnotes in text cu trimitere exacta la textul original, pagina, paragraf, etc, pentru fiecare idee care i-a mai trecut si altuia prin cap inaintea noastra.

    La masterat multe idei pe care le-am avut fara nici o influenta din alte lecturi, si care semanau doar de departe cu ale altora, le-am dat la referinte de frica sa nu se gaseasca ceva la turnitin… Desi de multe ori frica era exagerata, niciodata nu poti fi sigur, mai bine “over-refernce”. Nu pot deci sa accept afirmatia ca standardele de la drept sunt inferioare, mai prejos decat pentru alte discipline academice.

    Acum, la PhD, lucrarea trebuie sa fie nu numai la punct cu citatiile, dar trebuie sa fie si originala conceptual. In privinta lui Ponta, chiar acceptand ca citatiile lui au fost ok, ce PhD original o fi avut el daca 1/2 din lucrare sunt ideile altora? Pana si lucrarile proprii folosite in teza se pare ca au un coautor. Cum se poate demarca strict contributia lui Ponta de cea a coautorului in absenta unei declaratii explicite? In absenta declaratiei, concluzia este ca acest coautor a contribuit material la teza lui Ponta, ceea ce este absolut interzis.

    • Mirela spune:

      Nu stiu in care discipline s-ar accepta alt tip de citari :) Cred ca este vorba exclusiv de “mode” romanesti.
      Eu am un doctorat in computer science si fiul meu tocmai este intr-un program de doctorat in psihologie si regulile sunt practic identice: citarea se admite numai in mod exceptional, marcata prin ghilimele, cu referire explicita in text (prin sistemul parantezelor patrate intre care se adauga codul dat lucrarii in indexul bibliografic de la final la care se adauga pagina/-ile) sau prin referinta in footnone; metoda depinde de in general de editor sau de frecventa citatelor din aceeasi sursa. Pentru citate mai ample e bine sa ceri si aprobarea autorului.
      Mai mult, chiar si referirea la ideile unui alt cercetator sau autor, indiferent ca este vorba de zona introductiva generala sau de state of the art sau de o prerechizita intr-o demonstratie sau constructie, se marcheaza in acelasi mod. Mentionez ca aceasta este metoda general agreata, si nu citarea verbatim. Cu alte cuvinte, trebuie sa reformulezi pastrand ideea, eventual accentuand ce te intereseaza.
      Si chiar mai mult, daca referirea este mai ampla, se introduce numai ideea cu trimitere. Cine este interesat merge si citeste originalul sau stie deja la ce te referi.
      Iar in ce priveste dimensiunea partii introductive (adica introducere generala si state of the art) din cate stiu eu, daca depaseste 1/3 din dimensiunea lucrarii e o nota proasta pentru autor. In general se accepta mai putin de 1/4. Altfel pare ca ai umflat pt ca nu ai avut ceva de spus.

      • Mirela spune:

        Nu vreau sa par aroganta, dar cred ca ar trebui sa explic o notiune pe care am folosit-o: state of the art.
        Reprezinta varful cercetarii intr-un anumit domeniu si, in general, este folosit ca prerechizita pentru restul lucrarii.

  35. Hannibal Lecter , MD spune:

    Buna seara , domnule Aligica. As dori sa va intreb daca dvs. ati obtinut titlul (gradul) PhD ,si daca da, unde poate fi consultata teza dvs. integral. Va multumesc.

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Va multumesc pentru intrebare. Din fericire toate lucrarile mele de doctorat sunt usor accesiblile public pentru ca toate au fost publicate ca si carti de sine statatoare, fiind astfel la indemana cititorilor, fie in librarii, fie in biblioteci publice, dupa cum urmeaza:

      1. Disertatia doctorala in sociologie publicata sub titlul de Limitele teoriei economice si redefinirea frontierelor disciplinare: convergenta disciplinara si analiza institutionala, Bucuresti: Politeia-SNSPA, 2002.

      2. Disertatia doctorala in economie publicata sub titlul de Structură instituţională, expansiune sistemică şi performanţă economică în economia mondială modernă : contribuţii ale istoriei economiei la analiza factorilor şi condiţiilor dezvoltării economice şi la articularea principiilor unor strategii economice viabile. Editura ASE, 2000.

      3. Disertatia doctorala in stiinte politice publicata ca parte a unei lucrari in coautorat cu profesorul Anthony Evans de la Londra cu titlul The Neoliberal Revolution in Eastern Europe: Economic Ideas in the Transition from Communism, Edward Elgar Publishing, 2008. – dupa ce a fost nominalizata la Premiul Mancur Olson al sectiunii de Economie Politica a Asociatiei Americane de Stiinte Politice.

      Parti din acest lucrari au fost publicate in diferite forme in cursul timpului, mai ales ca articole academice. O lista cu majoritatea publicatiilor mele gasiti aici. http://dragos-paul-aligica.ro/

      Nu-mi dau seama de ce ma intrebati insa. Nu ma pot gandi decat la doua ipoteze.

      A. Prima e ca va intereseaza sa ma cititi din pur interes intelectual. In acest caz cred ca e bine sa va dau o idee despre continutul cartilor.

      The Neoliberal Revolution este o carte despre schimbarea de paradigma in gandirea economica din Estul Europei ca preconditie a tranzitiei. Aplica 6 modele economice si institutionale la fenomenul in cauza si utilizeaza niste studii de caz ca sa traga niste concluzii interesante, cred eu. Sau cel putin in contrasens cu impresiile populare in mass media occidentala despre fenomen. E o carte care a iritat pe multi care doreau sa impuna o anumita perceptie ideologizata corect politic asupra fenomenului.

      Celelalte doua au ca element comun o preocupare a mea din perioada respectiva relativ la politici economice. In Structură instituţională… iau tema respective si o privesc din perspective istoriei economie. E esentialmente un compendiu al “noi istorii economice” cum se vedea la vremea aceea si asa cum m-a dus pe mine mintea atunci sa o reinterpretez ca sa o fac relavanta cazului romanesc. In Limitele teoriei economice… tema politicilor e reluata dar devine parte a unei discutii privind evolutiile de la acea vreme din Occident la frontiera disciplinara dintre sociologie si economie.

      Acum, daca ma intrebati, va pot spune cinstit ca azi privesc toate aceste trei lucrari ca depasite si un pic stangace. The Neoliberal Revolution rezista un pic mai bine dar celalte doua nu prea. Asa ca daca vreti sa ma cititi, v-as sugera sa trecem dicolo de diseratiile mele doctorale si sa lecturati, va rog, articolele mele recente sau urmatoarele carti:

      Rethinking Institutional Analysis and Development: The Bloomington School, cu Peter Boettke, Routledge, London, 2009.
      sau
      Prophecies of Doom and Scenarios of Progress. Herman Kahn, Julian Simon and the Prospective Imagination. Continuum Publishers, New York, 2007.
      Ambele achizitionabile de la Amazon.

      (b) Dar poate ca intrebarea dv vine din alt unghi, si aici intervine a doua ipoteza: Va ganditi ca poate onoarea familiei poate fi reperata daca il verificati pe Aligica de un plagiat. Sau va ganditi ca in felul asta faceti o presiune psihologica (subtila in mintea dv) asupra mea…

      Va raspund: Am scris probabil aproape 4000 de pagini in cariera mea de pana acum. Dintre acestea probabil in jur de 1000 au fost publicate in varii forme. Din ele sa zicem ca 20% -25% sunt reluari de texte, suprapuneri etc. Raman vreo 750 – 800 de pagini. Aceste pagini cred eu, au in jur de 500-600 de referinte bibliografice in mai multe limbi straine si se misca intre mai multe discipline si literaturi.

      Ca sa intretin suspansul dv si amicilor dv, nu am sa va dezvalui decat ca e ceva interesant de gasit in paginile acestea. Ma prindeti sigur cu ceva. Va las insa sa cititi atenti, cu creionul in mana si sa strabateti si bibliografia in mod comparativ. Cand nu intelegeti vreo idee sau argument, puteti sa ma contactati si va ajut sa descalciti lucrurile si sa inaintati in acest proiect.

      Acum serios, domnilor: Puteati avea o reactie mai inteligenta si mai putin anticipabila decat ideea ca „ Ia sa-l amenintam noi pe Aligica ca stim noi ce plagiate ascunde el!”. Ca ati ales-o pe cea mai previzibila si puerila nu ma mira. De ce?

      Ca sa aflati, va mai dau o sugestie de lectura. Si daca celelalte lecturi sunt optionale, chiar insist sa cititi materialul asta:
      “Efficacy: East and West. Francois Jullien’s Explorations in Comparative Strategy”, Comparative Strategy, 26:4, November, 2007. (link aici) http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/01495930701598623

      Este un articol despre un savant francez care este unul dintre cei mai mari specialisti in strategie din lume si, as zice, din toate timpurile. E un articol in care explic sintetic ideile sale, pentru publicul american. E bun. Mi-a zis-o chiar el, cand mi-a multumit. Cititi-l si o sa va lamuriti cu multe. Ce e bun pentru cercetatorii americani trebuie sa fie bun si pentru romani adevarati, insetati de idei, cultura si adevar ca dv.

      • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

        Domnule Lecter,

        intre timp am fost atentionat ca nu sunteti postac. Din contra. Regret reactia mai abraziva din finalul notei de mai sus. Sunt obosit si iritat de toata aceasta poveste si nu am avut rabdarea sa verific…

  36. Hannibal Lecter , MD spune:

    Buna seara , domnule Aligica. As dori sa va intreb daca dumneavoastra ati obtinut titlul (gradul) PhD si daca da , unde poate fi consultata teza dumneavoastra integral. Va multumesc.

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      V-am raspuns deja.

      • Alex Dănilă spune:

        Un buton de oferit notă comentariului ca pe hotnews ar fi bun, ca să mai marcheze și utilizatorii aceste mesaje neinteresante, obositoare și repetitive. Aș vrea și moderare mai în forță, dar asta e riscantă, că dă-n cenzură.

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Domnule Lecter,

      intre timp am fost atentionat ca nu sunteti postac. Din contra. Regret reactia mai abraziva din finalul notei de mai sus. Sunt obosit si iritat de toata aceasta poveste si nu am avut rabdarea sa verific…

  37. Emil Stoica spune:

    Felicitari, bravo pent articol si pentru colaborarea cu Nature.

  38. Stelian spune:

    Avind in vedere ca intre martie si acum si-a modificat CV-ul, eliminind un masterat dubios, din punctul meu de vedere nu mai trebuie demonstrat nimic.
    Era un articol in codul penal privind falsul si uzul de fals inclusiv in declaratii…
    Nu asa ar trebui tratati toti?
    In 2003 cind cu teza cu pricina era tare ocupat pe la Guvern, daca nu ma insel? Sau pentru ei ziua are 36 de ore?

  39. daniel spune:

    Am urmarit online emisiunea de pe B1TV, invitati Neamtu, Gusa Voinescu si inca unul din PSD cu un nume ce nu-l retin. Daca cei din PSD au justificat totul prin teoria conspiratiei, adica de vina e Basescu, UFO si capitalismul intr-o logica identica cu cea a socialistilor din America, reactia lui Gusa ca om cu doua doctorate (!) a fost in mod evident cea mai mizerabila dintre toate. Un amestec de proto-bolsevism si aroganta neo-socialista. Pe de o parte Gusa spune, aproximativ, : “Ponta s-a chinuit, a fost baiat sarac etc,’ pe de alta parte, “nu vezi ce tara avem?” In traducere: ce conteaza daca Ponta a copiat, ca e si el om, si oricum romanii sunt in majoritatea lor niste cretini care voteaza orice si pe oricine le promite un ciolan”. In final domnul Neamtu nu pare sa depasesca nivelul de”grad student” nici cum. Argumentul sau cu tezele de doctorat in strainatate e un sofism repetat atat de des incat nu mai sensilbilizeaza pe nimeni desi intelegem bine ca in fond are dreptate. Daca insa am avea o discutie si despre doctoratele din strainate am putea insira o lista lunga de PhD americani si “vestici”: care palavragesc in stiintele umane grosolanii atat de socante incat ar trebui sa reia studiile de la zero. Sa nu uitam aici si cazuri de profesori care au obtinut premii Nobel pe spatele grad students, sau profesori care incaseaza sume imense pentru a face propaganda comunista. Nu la fel de bine Obama se pretinde “profesor de drept constitutional” cand de fapt el a fost un simplu adjunct si inca unul mediocru care nu a reusit sa-si ia doctoratul fiind ocupat cu activism in Chicago’s community ? Sa nu mai vorbim de “global warming” care s-a transformat peste noapte in “climate change” dupa ce un tip care a facut studii mediocre de engleza, Al Gore, a reusit sa convinga umanitatea. Oricine care a predat in SUA stie ca invatamantul pre-universitar este o monstruozitate standardizata iar pustimea e produsa cu bac pe banda rulanta. La fel in Franta, Anglia, etc. In general calitatea educatiei la nivel global este apocaliptica. E adevarat imbecilizarea globala face parte din aventura socialista caci peste tot unde a patruns a impus aceleasi norme de promovare. Ponta e unul dintre aceste milioane de produse socialismului. Trebuie sa plece, dar ce facem ca ne-au aparut socialistii de tip Pippidi care au doctorat pe biune?

  40. daniel spune:

    PS. Vorbind despre socialism: se pare ca, agumente sunt destule, socialismul a devenit global, in sensul in care socialistii romani vorbesc acum precum cei din America, Franta, Italia, Anglia si de oriunde altundeva. Aceleasi minciuni, aceleasi politici, acelasi tip de propaganda, nesimtire, dogmatism, etc. Iar comentariile pro-socialiste sunt si ele identice, uitati-va pe yahoo.com sau pe orice alta site unde apare un articol despre orice candidat care nu urmeaza “deontologia” comunist-socialista. In Romania avem deja cativa instruiti voit sau nevoit la scoala socialist franco-americana (e.g. revista CriticAtac). Insa oricine care gandeste dupa simpla schema, cati bani am in cont si ce se intampla daca cheltuiesc mai mult decat castig, intelege simplu ca ajunge la faliment. E o logica pe care orice individ o intelege cand e vorba de existenta lui dar pare sa-i scape atunci cand e vorba de politicieni. Intrebarea este; se gaseste cineva care sa explice asta in asa fel in care lumea sa inteleaga? Este insa moralitatea curenta (europeana si americana) dispusa sa accepte ca suntem falimentari iar ca singura solutie (obiectiv vorbind) este privatizare, initiativa proprie? Daca nu, Ponta cu plagiat sau nu, va fi votat in toamna…

  41. utug spune:

    Scandalul este imens iar prejudiciul de public relation pentru Romania poate fi enorm. Ioan Mang a aparut tot in Nature.

    Irish University – News Politics and Law
    Romanian prime minister accused of plagiarism

    http://9thlevel.ie/2012/06/18/romanian-prime-minister-accused-of-plagiarism/

    http://www.nature.com/news/romanian-prime-minister-accused-of-plagiarism-1.10845

    http://www.nature.com/news/plagiarism-charge-for-romanian-minister-1.10646

    http://en.wikipedia.org/wiki/Nature_(journal)
    Nature, first published on 4 November 1869, is ranked the world’s most cited interdisciplinary scientific journal

  42. Politrucul spune:

    Doamnelor si domnilor,

    Cum isi imagineaza cineva ca oameni care fac gafe si afirmatii pline de ura, precum dl. prim, sunt capabili de studiu serios si munca academica. Pentru a face asta trebuie sa te dedici, sa iubesti si sa intelegi ce au facut inaintasii tai. Or, dl. prim a facut-o doar ca sa fie propulsat mai aproape de maestrul sau. Sunt curios daca cineva ar documenta si continutul lucrarii de doctorat a maestrului. Pacat ca maine se va duce si el pe tobogan, spre ghena politicii romanesti. Partea frivola a cazului este ca – una peste alta si indiferent de maniera de absolvire – un doctor in orice, are metoda, intelege si filtreaza realitatea altfel, se ridica la un standard de un anume fel. In lumea dreptului romanesc – domeniu indelung politizat de comunisti si din ce in ce mai lipsit de profesionisti onesti si adevarati – se petrec adevarate drame, datorate lipsei de umanitate. Asta fiindca prea putini inteleg ca ea este o profesiune umanista, si in sensul ca e facuta de oameni, pentru oameni. Conscluzia a ceea ce incerc sa spun este aceea ca dreptul nu poate fi “pacalit” ori “sedus” cu doctorate facute peste noapte. Acest lucru este regretabil atat pentru cel care accede la doctorat, cat si, mai ales, pentru cel care-l gireaza. Aici sunt mai multe de spus, aplicandu-se principiul : o mana spala pe alta! Impartasesc, cu aceasta ocazie, o experienta similara, venita de la cea care-mi fusese profesoara si care mi-a cerut ajutor – intr-o perioada de inceput a carierei mele, pentru a nu-si pierde locuinta de lux, pe care o ocupa abuziv, alaturi de sotul sau, si el fost mare potentat comunist, amandoi universitari de mare renume. Am refuzat, dar s-a ocupat imediat o colega de-a mea care a obtinut in schimb, in cativa ani doctoratul. Exclus sa precizez cat de bine stapanea colega mea limba romana. Dar s-a putut, doctoratul obtinut, potrivit legii in vigoare, asigurand oricarui functionar public un spor semnificativ la salariu. Aceasta este una dintre explicatiile inflatiei de doctori din tara noastra. Ti se face rusine si creaza mari probleme de imagine pentru cei care studiaza serios si fac doctorate de adevaratelea. Ce bine ca lor nu le pasa de toate acestea… Asa si dl. prim. Hotul mic, doctorand al hotului mare. Sper pentru familia si copiii lui sa se opreasca aici.

  43. Dupa accesul la putere,Ponta,printre alte lucruri a procedat la decapitarea comisiei de evaluare,prin neplata taxelor aferente la stoparea accesului public la documentatia internationala si alte manevre,deci baiatul si-a pregatit terenul cunoscand bine de ce e in stare el si mare parte din acolitii lui.Urmarind ascensiunea fulminanta a dlui.Ponta,faptul ca a fortat parvenirea prin casatoria de interes cu Daciana(Sarbu este unul din puternicii PSD)rapiditatea cu care sa pliat la conjucturi pentru a fi remarcat,vorba lunga fara substanta si lipsa de orice rezultat notabil pozitv in activitatea de PM,denota ca acest baietel are un calendar extrem de bine calculat in a infaptui RESTAURATIA . Plagiatul este dupa parerea mea ,un mic exemplu ,din bogata activitate subterana si dirijata a lui Ponta si a altora ca el. Daca s-ar face o cercetare riguroasa si profesionista a tuturor varfurilor care au parvenit social si politic dupa ’89,s-ar descoperi ca doctoratele si facultatile absolvite,nu au ca baza de pornire nici macar un bacaluareat trecut(pe bune).Tinand cont de calitatea precara de pregatire a acestor politruci,nu e de mirarea ca tara este in prapastie si unul din cei care a contribuit la ascensiunea lor este si electoratul care i-a adus in fruntea tarii.Coruptia,prostia,furaciunile cotidiene sant contributia unora la distrugerea tarii,deci nu avem de ce sa ne miram ca santem in urma cu 2-300 de ani fata de tarile civilizate.

  44. olguta - politicial intelectual spune:

    Senatoarea PSD şi proaspăt alesă primar al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a gafat, luni după-amiaza, la o televiziune, declarând că Emil Cioran este “un personaj literar”. În încercarea de a demonstra că Horia Roman Patapievici nu are ce să caute la conducerea Institutului Cultural Român, Lia Olguţa Vasilescu a spus că nu există comparaţie între Patapievici, “care a scris că românii au feţe patibulare, adică sunt buni de spânzurat” şi “un aşa de mare personaj literar ca Emil Cioran”.

    Politiciana a fost pusă în dificultate de o întrebare a producătorului Ada Solomon, care, împreună cu regizorul Cristi Puiu, participa la o dezbatere despre decizia lui Victor Ponta de a trece ICR din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului.

    Lia Olguţa Vasilescu a terminat la Craiova Facultatea de Litere şi Istorie, unde a avut, potrivit propriei declaraţii făcute în emisiune, “chiar note foarte bune”.

    http://www.gandul.info/politica/slalom-cultural-cu-lia-olguta-vasilescu-intre-patapievici-si-cioran-va-rog-nu-amestecati-aici-un-asa-de-important-personaj-literar-9757786

    • anna spune:

      Parca ziceati ca va preocupa-vezi,Doamne-corectitudinea stiintifica?Chestia cu Olguta Vasilescu e un fel de”hodoronc-tronc”!V-ati basit de tot si nu va mai trece.Ce faceti dupa ce dispare omu’ din peisaj?

  45. liviu spune:

    Poate ar fi interesant sa se observe cine sunt anonimii care il acuza pe premier de plagiat. Domnii Marius Andruh si Paul Dragos Aligica. Ce ii uneste pe cei doi? Se spune ca sunt oamenii de casa ai PDL. VEZI MAI JOS marile fapte de arme ale celor doi:

    Colegii dela DC News au cautat putin mai adanc – Articolul publicat în revista Nature, privind plagiatul lui Victor Ponta ridică semne de întrebare la o citire mai atentă. În primul rând revista Nature se distanţează încă de la început de orice acuzaţie directă în momentul în care spune: “Prime Minister Victor Ponta has been accused” (primul ministru Victor Ponta a fost acuzat), deci pune acuzaţiile pe seama altor persoane. Persoanele citate în articol însă sunt doar simpli comentatori, care susţin că în cazul în care se va dovedi ceva “ar fi uimitor”.

    Acuzatorii lui Ponta sunt o sursă anonimă, care nu poate prezenta un grad ridicat de încredere tocmai din acest motiv.

    Un al doilea om citat de Nature este Paul Dragoş Aligică (foto dreapta), Senior Research Fellow, George Mason University – Mercatus Center. El este cunoscut în publicistica românească după ce a elaborat o lucrare împreună cu liderul PDL, Valeriu Stoica. El este coautor în lucrarea “Reconstructia dreptei: dreapta romanesca intre experimental occidental si proiectul national”, co-autorat impreuna cu Valeriu Stoica, editura Humanitas, Bucuresti, 2009″.

    A doua sursă citată de Nature, Marius Andruh (foto stanga) este chimist, ales membru corespondent și apoi membru titular (2009) al Academiei Române. Este Președintele Secției de Științe Chimice a Academiei Române. Activează ca profesor la Facultatea de Chimie a Universității din București.

    El a fost numit în funcţie în perioada fostului ministru al Educţiei, Daniel Funeriu.

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Domnule, te public pentru ca sa vada si cititorii si sa se minuneze de specimen:
      Nu stiu cine e DC News si sper sincer ca nu esti reprezentativ pentru colegii dumitale care probabil, dupa cum te-ai ilustrat aici in numele colectivului, te vor lua la palme cand ajungi la serviciu.

      Pe de alta parte, poate ca esti reprezentativ si atunci te felicit pentru excelenta interventie care m-a pus pe ganduri si care in mod sigur va modifica opiniile multor cititori. Totodata te rog sa le transmiteti colegilor salutarile, toata simpatia precum si faptul ca eu am confirmat ca ai izbandit in misiunea incredintata.

    • eu****** spune:

      Este cunoscuta stiintific metoda Dvs.: se muta discutia de la argumente catre persoane.

  46. omoni spune:

    E profesionist si onorabil sa consideri o persoana inocenta pana la proba contrarie si sa si cauti acea proba, sa o aduci in fata opiniei publice, nu doar sa arunci cu laturi si apoi sa uiti sa aduci proba; cam asta au facut cei doi lideri-Ponta si Antonescu pana acum cu toti “dusmanii”lor politici si mai ales cu presedintele.
    Insa nu v-am vazut ingrijorat de acest lucru pana acum, ma gandesc ca erati plecat din tara, probabil, altfel, ati fi reactionat conform principiilor dumneavoastra expuse acum si care va fac cinste, cu conditia sa fie neselective.
    Cum ramane cu acuzatiile si murdariile spuse de acesti doi lideri despre alti lideri? Se fac comisii de etica si pentru a dovedi/ infirma acuzele “celor mai cinstiti” politicieni?
    Intrebarea mea nu este retorica!

  47. Haplo spune:

    WOW! ce fluviu de conspiratii! Pun pariu ca domnul Aligica este un 007 modern care a introdus subliminal ideea plagiatului in mintea celor de la Nature.

    Desi nu sunt de acord cu nimic din ce a facut premierul pana acum si consider ca putea sa-si canalizeze energiile, cunostintele si relatiile spre directii de strategie constructiva, nu distructiva, sper din tot sufletul sa fie un foc de paie.

    Un scandal de genul asta poate duce la:

    1. O demisie de onoare si un blocaj politic – cine ar putea fi urmatorul PM?

    2. Ponta trece cu tancul peste scandal si merge mai departe

    Poate sunt prea pesimist :)

  48. kalinix spune:

    Ce sa mai zic… dupa conferinta de presa a d-lui Ponta simt o mare, foarte mare frustrare…

  49. Valentin spune:

    O simpla coincidenta:
    1812: ciuma lui Caragea
    2012: gripa plagiară :)
    Spre deosebire de prima, aceasta din urma ar trebui sa aiba efecte salutare (in sensul etimologic al cuvantului) pentru mediul academic.

  50. Am văzut dovezile spune:

    Am văzut și citit dovezile plagiatului.
    Nu pot să spun decât ”thin ice”.

    Adică nu cred că d-l Diaconu a cercetat mii de biblioteci ca să emită ideile în cauză ci mai degrabă a folosit o wiki*edia românească.
    În condițiile astea mai încet cu pianul pe scări

  51. Ciprian Gherasimescu spune:

    Victor Ponta a declarat “[...] nu țin la acest titlu de doctor.”
    Poata ca cineva ar trebui sa ii reaminteasca parabola “Banul muncit”.

  52. Gioc spune:

    Flacaiasul asta care e in fruntea guvernului Romaniei a venit dis de dimineata la conferinta de presa si ne-a informat cum ca ghilimelele au aparut dupa 2003! Ne explica ‘mnealui acum care sunt normele citarii! Este incredibil cat tupeu zace in acest personaj! Este incredibil faptul ca o tara intreaga poate citi acum dovada plagiatului “word by word” si Victoras apare si ne spune cu nonsalanta ca “aceste norme (ale citarii) nu existau in 2003″ dar este dispus sa renunte la titlul de doctor. In schimb, cu orice pret si fara niciun fel de alte discutii, ‘mnealui se duce la Bruxelles! De ce vreti cu tot dinadinsul sa ii luati jucaria? Deja incepe sa inspire mila prin penibilul situatiilor in care se expune.

  53. eu****** spune:

    Pentru cei interesati de “furtisajurile” din mediul universitar, de ici si de dincolo, indic un studiu:

    http://faculty.mwsu.edu/psychology/dave.carlston/Writing%20in%20Psychology/Academic%20Dishonesty/Grop%204/norms.pdf

    De urmarit motivarea in acest proces, si interesant perceptia normelor sociale a celor care fac “furtisajuri” intelectuale. Poate daca ma stradui putin as putea construi aplicat “Ponta – case study “. Oare merita?

  54. tzu spune:

    Analizati, va rog urmatoarea ipoteza: Nastase ( Prim ministru) l-a “rugat” pe Dumitru Diaconu sa-i scrie o teza de doctorat lui Ponta. Asa se explica prefata la carte. Ce declara acum d-nul Diaconu? Este esentiala pozitia celui plagiat, daca nu cumva se confirma ipoteza de mai sus. Daca este asa cum banuiesc eu ce e de facut?

  55. cornelia spune:

    Tuturor persoanelor interesate,
    Este sau nu un plagiat lucrarea de doctorat a primului ministru?This is the question!
    Nu conteza pe ce cai revista “Nature” sau “Frankfurter Allgemeine Zeitung” a aflat de aceste multiple pasaje redate INTOCMAI de primul ministru-pe atunci (2003) sef al corpului de control al lui Adrian Nastase- in lucrarea sa de doctorat.
    Trebuiesc stabilite niste coordonate:
    1-lucrarea de doctorat este o lucrare stiintifica
    2.-in general ea trebuie sa aduca elemente noi,concepte,descrieri proceduri,rationamente etc. pentru a justifica de ce este o lucrare de doctorat si nu un referat,articol,editorial s.a.
    3..-cel care se inscrie la obtinerea titlului de doctor trebuie sa dovedeasca cel putin teoretic ca este specialist in acel domeniu, ca a fost preocupat de domeniu si ca prin lucrarea stiintifica prezentata de teza de doctorat stapaneste materia, dezvoltand idei cu o argumentatie si pe baza unei documentatii proprii.
    4.-multe altele
    Cert este ca de unde prin anii 90 catdrele de drept aveau 4-5 locuri la doctorat( si numai anumite facultati din tara-si anumiti profesori)dupa odata cu intrarea in 2000 a aparut o indeletnicire pe banda rulanta a fabricarii titlului de doctor.
    Este jenant sa vezi oameni care abia au terminat studiile liceale cu note mizerabile iar in cativa ani au absolvit facultati si au doctorate indoielnice luate in perioda in care erau platiti de la buget avand functii importante.
    Cred si ar fi necesara a statistica care sa prezinte in oglinda cate persoane care erau in domeniul privat si-au luat doctoratul si cati dintre inaltii functionari si demnitari au capatat acest titlu.Spun capatat caci nu ma poate nimeni lamuri ca functia la stat nu da o oarecare influenta in obtinerea titlului.
    Asa ca domnul Ponta dupa conferinta de azi dimineata nu a facut decat sa cada si mai mult in penibil:
    Cum adica nu are niciun avantaj material sau academic ? E jurist sau bonjurist si stie sigur de cei 25 la suta spor la salariu deci iata un prim avantaj,.dintr-odata vreo 1500 la leafa.
    Afirmatia “nu sunt cadru didactic.nu am ore” cred ca iarasi poate fi contrazisa .Pe insasi coperta tezei de doctorat scrie “Lector universitar V.Ponta” deci iar ne vinde poante.
    Cert este un lucru, dorea sa transcrie din lucrarile celor pe care i-a consultat trebuia sa puna cel putin ghilimele sau sa dea indici si sa coboare in subsolul paginii cu indicarea autorului copiat. Altfel este PLAGIAT .
    Si nu mai vreau sa discut despre marea creatie a tezei de doctorat- curtea penala internationala -care cel mult putea sa fie o informare intr-o revista de studii juridice .
    Este jenant ca aparatorii sai se iau de dl.Funeriu.
    Dragilor, Funeriu este un tanar care a plecat la 18 ani in strainatate ,a studiat numai acolo, a obtinut ce a obtinut din pozitia de persoana privata si nu a ocupat in perioada nenumaratelor studii NICI O FUNCTIE PLATITA DE STATUL ROMAN .Clar deci totul este pe merit, domnule Ponta. Recunoasteti va rog ca ati copiat pasaje nenumarate din alte lucrari,nu bagati in fata ca vrea nu vrea Basescu eu tot am sa merg la Bruxelles pe 28 iunie .Nu e demn de un prim ministru.

  56. Andrei George spune:

    Ceea ce rămâne este trist. Pentru că, fără o anumită rigurozitate academică n-ar trebui să se vorbească despre doctorat. Rigurozitate care ar cere publicarea on-line a tezei cel puțin cu o lună înainte de susținere precum și o verificare- cu orice fel de instrument anti-plagiat- făcută la un nivel de bun simț. Rigurozitate care ar cere pedepse pentru plagiatori dar și răbdare- și explicații- pentru cei care întocmesc o astfel de lucrare. Poate și existența unui exemplar pe suport magnetic alături de materialele referite- de ce nu ? Iar comisia de susținere să-și asume sub semnătură caracterul original al contribuțiilor- demascarea caracterului neoriginal scoțându-i pe distinșii domni pe tușă în ceea ce privește conducerea doctoratului.

  57. Woland spune:

    Din ce spune Ponta – toti autorii au fost citati in biografia lucrarii, unul dintre ei semnand chiar introducerea lucrarii de doctorat.
    Daca acest lucru va fi confirmat, atunci cred ca toata povestea asta frizeaza penibilul.

    Domnul Aligica, care a cautat sa tempereze un pic antepronuntarile scribalailor de partid, ar trebui sa puncteze clar acest element usor verificabil – si anume citarea autorilor in biografia lucrarii, si in ce masura citarea explicita a numelor acestora ca surse desfiinteaza sau nu cazul.

    Cat despre aceiasi scribalai de partid, cu siguranta ca nu au nevoie de nici un fel de argumente, pentru ei tocmai a fost lansat de la Cotroceni un nou refren , pe care il vor canta cu abnegatie, in functie de orizontul fiecaruia.

    • iulia spune:

      Esti foarte tare. Adica daca eu ma apuc sa copiez lucrarea de doctorat a D-lui Aligica si scriu la bibliografie sau in subsol, sau unde vrei dumneata numele D-lui Aligica, dar o semnez cu numele meu, inseamna ca-s Doctor in Economie? Nu, inseamna ca-s doctor in copy-paste.

      • Europeanul spune:

        Toate lucrarile de doctorat (in special in materie de drept) contin citate. Conform ziselor, lucrarea lui Ponta contine peste de 400 pagini, dintre care, aproximativ 50% ar fi citate. Acum discutia discutia se poarta pe marginea acestor citate , respectiv daca au fost redate in mod corect sau nu. Oricum, daca Ponta chiar a scris (de la el) peste 200 pagini atunci probabil ca titlul de Doctor ii se cuvine.

    • Woland spune:

      Din ce spune Ponta – toti autorii au fost citati in biografia lucrarii, unul dintre ei semnand chiar introducerea lucrarii de doctorat.
      Daca acest lucru va fi confirmat, atunci cred ca toata povestea asta frizeaza penibilul.

      Domnul Aligica, care a cautat sa tempereze un pic antepronuntarile scribalailor de partid, ar trebui sa puncteze clar acest element usor verificabil – si anume citarea autorilor in biografia lucrarii, si in ce masura citarea explicita a numelor acestora ca surse desfiinteaza sau nu cazul.

      Cat despre aceiasi scribalai de partid, cu siguranta ca nu au nevoie de nici un fel de argumente, pentru ei tocmai a fost lansat de la Cotroceni un nou refren , pe care il vor canta cu abnegatie, in functie de orizontul fiecaruia

      Bibliografie:
      [1] Woland

      Pricepi ?

      • Bibliotecaru spune:

        Stilul occidental de redactare a unei lucrări, care se aplică mai nou şi la noi, cere specificarea sursei citate nu numai global, la final, ci şi în subsolul paginii. Pe timpuri nu era aşa, mai ales că tezele se scriau cu stiloul şi nu pe calculator, astfel încât elementele de tehnoredactare să fie uşor de folosit.

        Acuzaţia de plagiat este de fapt că dl. Ponta nu a specificat în subsolul paginii de fiecare dată când a scris o informaţie pe care a citit-o undeva şi nu a inventat-o domnia sa. Asta este tot. Nu trebuia acordul autorilor, aşa cum am citit la cineva, nu era nici o problemă că a citat, exact sau mai puţin exact, din nu ştiu ce cărţi… problema a fost că nu a pus în note de subsol autorii.

        • kinn spune:

          Nu, nu e vorba de “o informaţie pe care a citit-o undeva şi nu a inventat-o”. Este vorba de pareri, concluzii, interpretari personale, argumentatii preluate LITERA CU LITERA, VIRGULA CU VIRGULA, CU GRESELI DE GRAMATICA CU TOT din alta parte. Sigur ca ideile nu sunt neaparat toate noi. Dar formularea, argumentele, parerile personale, astea nu pot fi absolute identice, cu tot cu greseli cu tot (scrie undeva “creaza” in loc de “creeaza”).

          Nu trebuie acordul autorilor, intr-adevar dar nu asta e problema. Problema este ca iti AROGI IDEI CARE NU SUNT ALE TALE. Aste a rolul citarilor si ghilimelelor. Este vorba de onestitatea de a spune “formularea asta e prea frumoasa pentru a nu fi spusa, da, dar sa stiti ca nu-mi apartine, contributia mea se limiteaza la restul”.

          Despre asta e vorba cu plagiatul. Despre onestitatea de a spune clar ce ai facut tu cu mintea ta. De a spune comisiei: asta am facut eu, restul nu e al meu. Nu despre acordul autorilor, de unde ai ideile, daca autorii originali acuza plagiatul sau nu.

          • Bibliotecaru spune:

            Poţi spune undeva “am o idee originală pe care nu a avut-o nimeni până acum!”?

            Ceea ce i se reproşează domnului Ponta este că nu a făcut referiri de tipul domnul kinn spune pe contributors.ro, la momentul 19/06/2012 la 17:04 că “Despre asta e vorba cu plagiatul. Despre onestitatea de a spune clar ce ai facut tu cu mintea ta. De a spune comisiei: asta am facut eu, restul nu e al meu.” ci, la finalul lucrări a spus că în scrierile sale s-a folosit de ce a spus domnul kinn spune pe contributors.ro

            Stimate domn, lucrarea de doctorat nu este o lucrare de literatură unde importantă este modalitatea prin care formulezi, originalitatea lucrări ar trebuie să fie în acest caz o sinteză a diferitelor tipuri de informaţii.

            Titlul lucrării este, dacă am înţeles eu bine, Curtea Penal Internațională. Aceasta s-a înfiinţat după ce domnul Ponta a început doctoratul şi s-a pus în funcţiune cu puţin timp înainte ca domnul Ponta să-şi termine doctoratul. În acel moment deci era un element de noutate ce nu circula pe toate drumurile.

            Cărţile după care se consideră că domnul Ponta a plagiat sunt deci printre puţinele “pe subiect” scrise de români: Diaconu, D. Curtea Penală Internaţionlă, Istorie şi Realitate (Editura All Beck, 1999) şi Diaconu, I. The International Criminal Court: A New Stage (Nicolae Titulescu Romanian Inst. International Studies, 2002). Pe lângă acestea, mai este un curs după care domnul Ponta probabil că a studiat în facultate, Creţu, V. Drept Internaţional Penal (Editura Tempus, 1996).

            Din cele 450 de pagini despre Curtea Penal Internaţională, jumătate au fost probabil (nu am acele comparaţii, merg şi eu pe presupuneri) cam ce am găsi astăzi cu ajutorul Google, adică date. Jumătate însă, partea pe care cei care au ţinut să verifice lucrarea nu au reuşit să o găsească plagiată, este probabil să fie şi originală.

            Toate acele lucrări “plagiate” erau însă la finele cărţii. Cine era interesat de subiect şi dorea să studieze făcea ce am făcut cu toţii ca studenţi, lua cărţile de la bibliotecă din bibliografie şi le citea. Prin acest mijloc simplu, se află imediat ce anume este 100% domnul Ponta, ce anume este luat ca informaţie din alte cărţi. Dacă domnul Ponta vroia să plagieze NU PUNEA CĂRŢILE LA FINAL. Un om care vrea să plagieze trebuie să fie cretin ca să pună în bibliografie, la finalul lucrări, de unde a plagiat… nu credeţi?

          • Bibliotecaru spune:

            Eu am încercat să vă răspund…

  58. tudor spune:

    Cu greu se poate spune ca teza e facute de un habarnist, copiata de prin carti cat timp Ponta chiar a participat la elaborarea statutului Curtii Penale Internationale.
    Si dovada: http://www.icc-cpi.int/NR/rdonlyres/4EA02EA2-A865-470C-A47E-EE12D88C1040/276775/515591.PDF

    • Alina spune:

      Plagiatul este o infractiune academica. Actul in sine nu are legatura cu competenta profesionala, nu este afectat de consimtamantul celui plagiat, nu are aspecte legate de “cutuma locala” (regulile citatiilor pot fi diferite ca detaliu intre diferite sisteme – Vancouver, Harvard, APA, etc, dar nu la punctele importante, cum sunt folosirea ghilimelelor). Numai in Romania se poate da o tenta politica acestei forme de furt. Numai in Romania e condamnat reclamantul in loc de hot.

      In Germania si Ungaria, din cate am inteles, plagiatorii au demisionat, nu au asteptat cine stie ce decizii ale unor organizatii de politie politica mai degraba de politie etica. Pana si Mang a avut mai multa demnitate decat Ponta si Kovesi.

      Sunt sute de proiecte de cercetare “pe bune” in tara, indivizii astia megalomani (ce aveau nevoie politicienii de doctorate) sunt o rusine pentru Romania. Mai ales ca plagiatorul ne-a reprezentat la tratativele pt Curtea Penala Internationala, mai mare ironie si batjocura nu se poate!!!

      • Alina spune:

        Re comisii de etica: universitatea unde lucrez are o comisie de etica a cercetarii si un comitet disciplinar intern care are puteri absolute de a anula titluri academice si de a exclude studenti si cadre universitare. Guvernul sau presedintele nu au nimic de-a face cu chestiile de etica, universitatea fiind complet autonoma. Stilul de control centralizat politic al vietii universitare romanesti este nociv si predispune la abuzuri.

  59. Cristian Socol Cristian Socol spune:

    Domnule Aligica

    Va felicit pentru apelul la ratiune. Totusi ceva mi-e neclar.

    in articolul din Nature

    I understand that in law studies it can be necessary to copy extensive legal articles and definitions,” says Paul Dragos Aligica, a Romanian political scientist at George Mason University in Arlington, Virginia. But Ponta’s alleged plagiarism “goes way beyond that. It’s astonishing”, he adds.

    Cred ca daca exista doar prima fraza citata din spusele dvoastra era ok. Insa in cea de a doua citare spuneti “goes way beyond that. It’s astonishing”. Deci v-ati pronuntat.

    Eu v am citit multe dintre articolele din revistele cotate ISI. Va intreb: de ce nu ati refuzat politicos sa va exprimati opinia pe un domeniu pe care nu sunteti specialist?

    va multumesc

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Domnule Socol,
      sincer sa fiu nu inteleg sensul interventiei dv. Pot sa va intreb si eu ceva? Dumneavostra ati vazut materialele respective?
      Daca dv vi se arata acel set de materiale in care pagini dupa pagini sunt verbatim reproduse dintr-o sursa clar identificata si ati fi fost intrebat ce parere aveti, e textul suspect de plagiat sau nu, ce ati fi raspuns?
      Eu am raspuns asa: “Domnule stiu ca practica in Romania sa fie reproduse bucati mari de definitii si articole de lege dar ce vad eu aici trece mult dincolo de asta. E ceva uimitor”.

      Mai mult. Am sugerat sa nu se ia doar dupa mine si sa intrebe si pe alti. In ceea ce ma priveste suspiciunea de plagiat are o baza reala si cere o investigatie extinsa. Si am sugerat sa discute cu cele mai autorizat nume care mi-au venit in minte.

      Am sugerat apoi public ca omul sa nu fie linsat public si verdictul final sa fie dat pe cale insititutionala.

      Acum: Care e problema dv? In ce vreti dv sa fiu expert ca sa ma pronunt cu privire la aceasta problema? E intrebare retorica.

      • Cristian Socol Cristian Socol spune:

        Daca v am enervat imi cer scuze. V am intrebat respectuos, cunoscand calitatea ridicata a articolelor dumneavoastra.

        Eu am vazut ce a aparut prin presa. Insa oricum nu am anvergura intelectuala a dv. Pe noi nu ne va suna niciodata de la Nature. In sistemul educational din Romania, suntem cam in mocirla, daca imi permiteti exprimarea.

        e corecta trimiterea dvoastra la alti specialisti si asteptarea verdictului final

        Eu totusi nu as fi facut afirmatia ca este uimitor ceea ce ati vazut. Poate specialistilor in drept nu li se pare atat de uimitor.

        PS nu va mai suparati cand comentatorii de pe sit va leaga numele de cel al lui Valeriu Stoica. CADI face analiye pertinente. Trimiteti i sa le citeasca.

        eu sunt injurat aproape in permanenta fiind acuzat de socialism, comunism s.a.

        In realitate eu nu citesc ideologie.

        cu respect

        • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

          Nicio problema, d-l Socol. Si eu imi cer scuze daca am fost mai brusc.
          Sunt insa iritat si obosit de aceasta poveste si abia astept sa se termine.
          Si eu va apreciez scrisul si ramanem in legatura.

          • Cristian Socol spune:

            Va multumesc. Chiar daca avem pareri de multe ori opuse, respect opiniile dumneavoasta foarte mult. Lucrarile stiintifice si mai mult.

        • daniel spune:

          E halucinanta replica dvs, domnule Socol. Halucinanta. Ponta a plagiat in modul cel mai evident iar dvs veniti cu asa replica… Foarte simplu spus un plagiat inseamna publicarea oricarui text, extras de text, paragraph etc care nu a fost citat. In lucrarea de doctorat a domnului Ponta exista sute de pagini care sunt evident copiate fara a fi citate iar lucrul acesta se poate dovedi fara nicio competenta in domeniu. E suficient sa comparam ceea ce a scris Ponta cu ce au scris cei din care a copiat. Prin urmare Ponta precum si guvernul lui trebuie sa-si dea demisia. In momentul acesta Ponta este terminat politic la fel cum sunt si cei care-l sustin. PSD are o lista imensa de plagiatori de la Beuran,la Corina Dumitrescu, Mang si Ponta! Toti in PSD/USL

          • Geo spune:

            “In momentul acesta Ponta este terminat politic la fel cum sunt si cei care-l sustin. PSD are o lista imensa de plagiatori de la Beuran,la Corina Dumitrescu, Mang si Ponta! Toti in PSD/USL”

            Da-mi voie sa am o parere usor diferita aici. Suntem clar 100% pe aceeasi pagina in aprecierea plagiatului. Si in aprecierea faptului ca demisia ar fi un gest minim de onoare.

            Dar da-mi voie sa spun ca nu sunt de acord ca Ponta e terminat politic. Cred ca in Romania se poate, cu suficient tupeu si suficienta impostura, sta pe orice scaun oricat de mult indiferent ce bube ai in cap din punct de vedere moral. Din pacate tupeu si impostura exista cu nemiluita.

            Cred ca Ponta, la nivel pragmatic, nu are nici un motiv sa isi dea demisia, Are sustinerea USL si USL are sustinerea populatiei. Cred ca nici USL nici electoatul nu va tine cont catusi de putin de acest scandal, unde caracterul moral al lui Ponta a fost dovedit a fi la piciorul broastei.

            • daniel spune:

              Ma infioara ceea ce spui, desi imi este greu sa te contrazic. Acum insa ramane de vazut ce se va petrece la alegerile din toamna. Presa speculeaza ca MRU si altii nu au timp. Au tot timpul cata vreme votantii de dreapta dar si cei care nefiind de dreapta inteleg cata de importanta este competenta profesionala a unui politician se vor mobilza. Mai ales ca acum trebuie sa stie cu totii cine de ce parte se afla. E un vot pe care nu am sa-l ratez oriunde ma voi afla. S-ar putea insa sa aflam ca democratia direct reprezentativa nu mai e suficienta. Ar trebui sa se puna problema ce tip de mecanisme ar trebui implementate asa incat sa evitam o alunecare inspre dictatura chiar daca o buna parte din populatie pare sa vrea acest lucru.

  60. Acest articol din ”Adevărul” conține link-uri către toate materialele discutate. Oricine își poate face o părere.

    http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Toate_documentele_pe_care_se_bazeaza_acuzatia_de_palgiat_la_adresa_lui_Victor_Ponta_0_721728084.html

  61. Natalia Marandiuc spune:

    Citez din autorul acestui articol: “Este de inteles ca uneori fraze, citate sau chiar paragrafe intregi sa scape dintr-un text in altul (cu atat mai mult cu cat azi tehnicile de redactare si editare electronica pot face ca astfel de erori sa fie destul de frecvente).”

    Nu este deloc de inteles asa ceva! Astfel de “erori” nu sunt acceptabile sub nici o forma, si NU rezulta automat din nici un fel de editare/redactare. Frecvanta lor in lucrari onorabile este zero. Sunt doctorand la o universitate de cercetare din Statele Unite, sunt pe finalul tezei mele de doctorat, si sunt familiara cu editarea unui manuscris de teza. Ceea ce sustine autorul acestui articol in citatul de mai sus nu exista in lumea cercetarii reale.

    Plagiatul consta in exact ce a facut Victor Ponta (sau cine i-a scris teza): folosirea idleilor altora fara atribuire, mai concret in cazul lui, copierea de propozitii si paragrafe fara ghilimele si referinte la subsol–deci fara a face limpede ca este un citat si nu ideea originala a autorului. Este un caz de plagiat absolut indubitabil–bun de dat exemplu cand un profesor doreste sa le faca clar studentilor definita de manual plagiatului.

    Bibliografia de la sfarsitul unei teze are alta functie.

    O situatie similara ar rezulta cu expulzarea din universitate acolo unde sunt eu; daca un student al meu ar face asa ceva pana si in cazul unei lucrari de curs, ar fi confruntat cu un comitet academic de frauda intelectuala. Situatia in care e primul ministru acum e ridicola.

    • tudor spune:

      ”folosirea ideilor altora fara atribuire, mai concret in cazul lui, copierea de propozitii si paragrafe fara ghilimele si referinte la subsol–deci fara a face limpede ca este un citat si nu ideea originala a autorului.”
      Nu am vazut prea multe *idei* in pasajele copiate de Ponta, cel mult descrieri de fapte, intamplari istorice, enumerari, explicatii de termeni juridici etc. Nu mi se pare o mare impostura faptul ca nu a reformulat in propriile cuvinte chestii de genul asta. Nu ar fi crescut valoarea lucrarii cu nimic dpmdv.
      Trebuie tinut cont ca nu avem inca intreaga teza la dispozitie, contributia originala, daca exista, probabil ca o intalnim in celelalte pagini. O teza de doctorat nu este un eseu ci este cercetare, poate contine pasaje introductive, informative, care dupa parerea mea nu e nevoie sa fie originale (ba chiar nici nu au cum sa fie).

      • Alina spune:

        @ Tudor: sper din tot sufletul ca nu sunteti cadru universitar – daca sunteti, vai de capul studentilor dvs. Ponta a copiat cuvant cu cuvant cartile altora, pana si greselile gramaticale, si nu vedeti nimic rau in asta?

        Re: fapte vs idei: Faptele nu exista in teza, ci sunt exterioare ei. Ceea ce intra intr-o teza sunt in primul rand relatarea faptelor (naratiunea) care reprezinta premizele studiului si apoi o discutie logica si inteligenta pe marginea faptelor. Relatarea oricaror fapte trece printr-un proces mintal (ideatica) care se transfera apoi motor (scrisul). Iar o teza de doctorat TREBUIE sa fie originala conceptual, sa adauge ceva nou si important la cultura umanitatii, altfel nu e demna de titlu.

        • tudor spune:

          @ Alina: nu sunt cadru universitar, nici nu am studii juridice, incerc doar sa ma folosesc de putin bun simt. Sigur ca este o grosolanie ce a facut Ponta, se incadreaza in definitia plagiatului fara probleme, dar singurul lucru important de condamnat ar fi poate exemplul prost dat altor studenti/doctoranzi care isi elaboreaza propriile teze, prin tratarea superficiala a unor capitole.

          “… o teza de doctorat TREBUIE sa fie originala conceptual, sa adauge ceva nou si important la cultura umanitatii, altfel nu e demna de titlu.”
          “Cultura umanitatii” cred ca ar avea mai mult de castigat daca ne-ar interesa mai mult valoarea partilor pe care cei care au analizat lucrarea le-au gasit ca fiind originale (din ce am inteles peste 200 pagini), si nu ne-am lega de faptul ca nu a explicat in propriile cuvinte ce se intelege in dreptul international ca inseamna “genocid”, “crime impotriva umanitatii” etc.

  62. Alina spune:

    @Tudor: tocmai definitia conceptului de “genocid” nu poate fi decisa la ONU, si au fost mari dezbateri la tratativele Curtii Penale Internationale pe aceasta tema. Iar conceptul de “crime impotriva umanitatii” era si acesta destul de controversat. Dimpotriva,exact in dreptul penal international – din toate ariile dreptului penal – este un loc cosmic pt originalitate! Ponta nu si-a dat silinta. A preferat compromisul si furtul, pacaleala, impostura. Rusine.

  63. Cristina spune:

    Dincolo de orice ciorovaieli specifice, aducand a caragialisme ieftine, o “cestiune” ramane clara: suspiciunea de plagiat trebuie clarificata urgent. Indiferent daca revista Nature sau Bild Zeitung arunca cu asemenea acuzatii, ele trebuie lamurite extrem extrem de urgent, fie printr-o demisie de onoare fie prin actionarea in justitie a publicatiilor (daca a luat macar un examen de drept “pe bune” cred ca stie cum se face treaba asta).

    Daca Mr. Ponta ramane la butoane, intr-o pasa ganditoare si muta, dupa asemnea acuzatii grave, comunitatea europeana (si cea internationala) va trage concluzia ca dansul, ca prim ministru, reprezinta tagma intelectualitatii romanesti si “toata lumea” plagiaza in Romania (nu e greu de trecut la generalizari, vezi faza cu mancatorii de lebede…)

    Nu as vrea sa fiu in papucii nici unui student care se straduieste sa produca un text imperfect dar personal, si sa fiu luat la intrebari si suspectat de plagiat pe nedrept. Ca sa nu mai spun ca astfel de suspiciuni ajung rareori la urechile suspectatului. Studentul in cauza pur si simplu nu primeste burse post-doctorale, joburi in universitati, nu i se mai accepta articole de catre revistele internationale, nu este invitat la conferinte, etc etc etc. (O spun cu buna stiinta pt ca am vazut cum evalueaza comisiile internationale diplomele de bacalaureat: cele provenind din tari problematice au parte de tratament special si posesorii lor de interviuri amanuntie si teste extra…just in case).

    Deci problema e foarte serioasa si trece dincolo de comploturi mioritice marunte. Felul in care iti este tratata munca academica in mediul international, acum, in era globalizarii, este esentiala, si orice suspiciune duce la descalificare….

  64. Cristina spune:

    Stire din EVZ, preluata din Hotnews:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/jurnalist-faz-premierul-roman-trebuie-prins-furand-argintaria-ue-pentru-ca-lumea-sa-intel-987.html
    Deja lumea incepe sa vorbeasca exact la nivelul de care aminteam anterior…jenant si periculos pt imaginea Romaniei.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dragos Aligica


Dragos Paul Aligica

Dragos Paul Aligica este publicist al Revistei 22, cerceteaza si preda sisteme economice comparate si analiza institutionala la George Mason University si este membru fondator al C... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)