Salvatorii de ocazie ai economiei naționale

Zilele trecute a trebuit să ies din casă. Banale motive medicale. Am profitat de această ieșire obligatorie spre a face și câteva cumpărături absolut necesare. Magazinul de la care mă aprovizionez în mod curent face parte din cel mai frecventat mall din oraș. Odinioară furnicar de oameni. Astăzi abandonat cvasi-complet. De mâine, va fi gol de-a dreptul.
Multe raioane au tras deja obloanele. Unele au făcut-o încă de la mijlocul săptămânii. Nu se știe pentru câtă vreme. Altele se pregătesc să o facă. Cele care încă mai funcționau, ieri își așteptau zadarnic clienții. Oamenii nu ies la cumpărături, unii fiindcă respectă sfaturile de a sta cât mai mult în casă, alții își gospodăresc cât mai bine banii, evită achiziționarea unor produse așa-zis de lux ori pe care le socotesc a nu le fi utile pentru moment fiindcă nu știu ce le va rezerva ziua de mâine. E drept, au fost și zurbagii. Oameni care și-au dat ieri în petec și care au crezut că dacă a fost nițeluș mai cald s-ar fi cam terminat cu spaima. Estimp, aud la radio, la televizor, citesc în publicațiile on line că, odată criza medicală depășită, va urma o gravă criză economică. Prin comparație cu care cea de acum de mai bine de zece ani va fi o amintire chiar plăcută. Restaurantele, barurile, cafenelele nu funcționează, personalul a fost trimis în șomaj, muzica veselă, optimistă care se mai auzea joia trecută, atunci când am fost eu în mall, mi s-a părut a fi de-a dreptul distonantă în atmosfera aceea de sfârșit nu de lume, ci de capitol.
S-au închis deja și câteva mari fabrici. Angajații așteaptă punerea în aplicare a ordonanțelor guvernamentale privind șomajul tehnic. Un mare lanț de librării a anunțat zilele trecute că va pune lacăt pe ușa majorității unităților sale și nu va face deocamdată plățile curente către furnizori. Editorii cer ajutor de stat pentru salvarea producției de carte. Invocă, și nu fără temei, realitatea că Statul nu i-a ajutat niciodată. Să o facă măcar acum, în al douăsprezecelea ceas.Poate că am putea face chiar noi, cumpărând ceva mai des cărți. Actorii independenți, rămași, ca urmare a închiderii teatrelor particulare, fără nici cea mai mică sursă de venit se uită și ei cu speranță către guvern. Pentru moment, trebuie să se mulțumească cu ceea ce se adună în fondul de solidaritate inițiat de câțiva colegi de breaslă. Oameni de-a dreptul admirabili. Numai că asta nu ajunge. Băncile sunt rugate să amâne plata ratelor scadente, nu știu dacă o vor și face fiindcă rațiunea existenței lor este profitul. Nu cred că pot fi obligate să uite de asta, iar dacă cineva va trece la măsuri obligatorii există riscul ca băncile privatizate să își sisteze operațiunile din România. Se anunță amânarea scadenței unor plăți și taxe, numai că fără ele administrațiile locale riscă să intre în colaps. Unii se întreabă realist, precum o făcea raționala coană Efimița în fața avânturilor consortului ei, Leonida, din celebra capodoperă caragialeană, ce se va întâmpla dacă nu va mai plăti niminea dări și impozite. Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, dl. Virgil Popescu, apare la televizor și spune, nu fără temei, că o șansă ar putea fi realizarea în țară a unor produse pe care până mai ieri le importam cu veselă inconștiență, iar acum nu se mai găsesc pe piață. Ca, de pildă, confecționarea măștilor și echipamentelor de protecție. Pentru noi și pentru medici care fac eforturi supraomenești. Unele fabrici de medicamente autohtone se adresează Ministerului Sănătății spunând că pot produce unele medicamente care veneau din import. Au nevoie doar de aprobare.
Tot la televizor apare și dl. Robert Turcescu. Nervos, vijelios din cale afară, pozând în economist de ocazie și redescoperitor al ‘’doctrinei Băsescu”, Băsescu-Petrov, alt atoateștiutor. E vorba despre doctrina tăierilor salariale. Dl. Turcescu le rebotează plafonare. Să se diminueze până la 5000 de lei toate salariile bugetarilor, strigă ca din gură de șarpe colonelul rebegit Turcescu. Bugetarii pe care știm foarte bine că el nu i-a agreat nicicând în viață stau degeaba, acasă. Parlamentarul, odinioară galonat, azi răspopit, Turcescu s-a numărat printre aceia care i-a considerat pe bugetari a fi grașii care s-au urcat în spatele slabilor. Altă lecție a lui Băsescu, cel care a patronat afacerile murdare și hoțiile unei ființe de teapa Elenei Udrea. El, Turcescu, numărându-se printre slabii care au trudit în mediul privat. A i se vedea conturile umflate printre altele cu banii încasați de la Sorin Ovidiu Vântu pe vremea când poza în formator de opinie, în iezuit director de conștiință, împărțea bile albe și bile negre, dar avea și dublă comandă. De ofițer acoperit. Oare pentru această a doua ocupație, dl. Turcescu, azi parlamentar PMP, acesta fiind felul lui de a se retrage din viața publică după spovedania de râsul lumii, nu a primit și niscaiva bani de la MAN? Dl. Turcescu face pe principialul. Cere, țipă, face spume la gură, riscă chiar să sufere un AVC în direct că se impune să se plafoneze și pensiile speciale (cele care s-a dovedit că nu prea se vrea a fi tăiate), dar și indemnizațiile parlamentarilor. Că tot stau ei acasă. Au făcut vreodată astfel ? Nici vorbă. Au lucrat, când au lucrat, cel mult trei zile pe săptămână. Și au avut parte de o tocană mai particoleră, vorba lui Bacalbașa, la restaurantul Parlamentului. Nu l-am auzit pe justițiarul Turcescu să denunțe mârșăvia asta.
Dl. Turcescu nu se gândește sau mimează cu revoltă proletară că nu o face că o nouă tăiere de salarii va duce la reducerea și mai drastică a consumului, la închiderea altor magazine și afaceri, la scăderea impozitelor care se duc către bugetul de stat. Dl. Turcescu face pe populistul. Pozează în haiduc și salvator al economiei naționale. Nu pot decât să sper că o va face cu același succes pe care l-a avut la Eurovision, atunci când s-a înscris în concurs cu formația lui numită Casa Presei. Alt moment penibil din viața acestui Rică Venturiano al zilelor noastre.
P.S. Aflu că un anume sindicat din educație s-a supărat foc că profesorii trebuie să dovedească că ar fi ținut lecții on line. Îi cere ministrului Educației să nu intervină. Vrea ca sindicaliștii să fie plătiți degeaba. Lucrul acesta mi se pare o nerușinare fără seamăn. Cum sunt eu însumi profesor, lucrez de acasă. Le trimit studenților ceea ce cred că au nevoie, Mai ales că bibliotecile sunt închise. Muncesc mai mult decât în zilele normale fiindcă trebuie să restructurez cursul. Mi se pare cum nu se poate mai normal. Atâta vreme cât Statul mă plătește pentru asta. La fel cum mi se pare firesc că trebuie să dovedesc că am meritat salariul.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro