Scandalul Revizorului (2) De ce a fost interzis Revizorul

S-a speculat copios asupra cauzelor interdicției ce s-a abătut asupra spectacolului regizat de Lucian Pintilie. Nu era însă prima interdicție ce se impunea asupra unei montări a Teatrului “Bulandra”.
Cu puțină vreme înainte, fusese scos de pe afiș spectacolul cu piesa Gluga pe ochi, regizat de Valeriu Moisescu, după piesa lui Iosif Naghiu, în pofida faptului că acesta se juca de ceva vreme. Imediat după interzicerea Revizorului s-a cerut eliminarea din repertoriu a unui spectacol de muzică și poezie în care evoluau Ion Caramitru și Florian Pittiș. Era vorba despre acțiuni dureroase, uneori comise “la vedere” (Gluga pe ochi a fost pusă sub obroc după un denunț apărut tot în Scânteia,denunț semnat de Nicolae Dragoș), dar parcă nu chiar atât de violente precum cea ce a avut ca obiectiv “uciderea” Revizorului.
Ceea ce s-a întâmplat cu spectacolul montat de Lucian Pintilie a părut cu atât mai ciudat cu cât la “vizionarea” ideologică nu s-au formulat nici un fel de obiecții. Dimpotrivă, s-au auzit felicitări. Mariana Mihuț își amintește limpede că Ion Brad, pe atunci vicepreședinte al C.C.E.S., a fost la vizionarea decisivă, cea la care urma sau nu să se dea viza absolut necesară reprezentării, a fost încântat de ceea ce a văzut, i-a felicitat pe realizatorii spectacolului. Ion Caramitru o confirmă, spunând că, pentru a prezenta respectivele felicitări, Ion Brad chiar s-a urcat pe scenă.
Într-un text cu destule ambiguități pe care Ion Brad l-a scris la solicitarea Ilenei Popovici, criticul care a întocmit pentru nr. 1/1990 al revistei Teatrul azi un dosar al interzicerii spectacolului (dosar ce a deschis ciclul intitulat Procesele dictaturii în teatru), acesta spune că l-a înștiințat pe Dumitru Popescu, pe atunci președinte al C.C. E.S. și ideolog șef al PCR, că Revizorul e un spectacol foarte bun ce poate fi jucat fără probleme. Cum el, Ion Brad, urma să plece într-o vizită în Coreea de Nord, l-a însărcinat pe Amza Săceanu, președintele Comitetului de Cultură al Municipiului București, să comunice conducerii Teatrului “Bulandra” că spectacolul se poate juca. Avea, carevasăzică, binecuvântarea ideologică a unui înalt demnitar al partidului, a partidului însuși. Mai departe, Ion Brad spune că nu știe cu exactitate ce s-a întâmplat. A aflat doar ceva mai târziu decizia interdicției.
S-a vorbit, cum anticipam în prima parte a acestui comentariu, despre o intervenție a Ambasadei URSS la București, intervenție neconfirmată de nici un fel de document. Cei mai mulți socotesc implicarea sovietică un simplu zvon și nimic mai mult. În opinia lor, sacrificarea Revizorului a fost rezultatul jocurilor de putere de la București. Și sunt întăriți în convingerea lor de zicerea eliptică a lui Liviu Ciulei, cel care a numit toată afacerea “la querelle des chefs.”
Mai exact. Activiști mai vechi ce nu priveau cu ochi buni rapida ascensiune a lui Dumitru Popescu au venit la spectacol, s-au arătat indignați de ceea ce au văzut, s-au asociat, chiar dacă până atunci fuseseră dușmani de moarte (așa cum e cazul raporturilor deloc cordiale dintre Leonte Răutu și Miron Constantinescu) și au acționat. Și-au găsit susținători și printre aparatcici ceva mai noi, precum Cornel Burtică sau Gheorghe Pană, au profitat de nemulțumirea doamnei Maria Maurer, soția premierului de atunci Ion Gheorghe Maurer, dar și de aceea a dramaturgului Aurel Baranga. Iată ce spune Ion Caramitru:
“Pană stătea în fotoliu, iar în stânga lui era plasat Aurel Baranga, care-i șoptea tot timpul câte ceva. Ba chiar gesticula, arăta cu degetul, voia- vezi Doamne!- să-i deschidă ochii asupra marilor greșeli ideologice ale montării. Baranga a fost unul dintre artizanii interzicerii Revizorului. Nici vorbă despre vreo intervenție a Ambasadei Uniunii Sovietice. Doamna, tovarășa Maurer, spune-i cum vrei, care a venit la spectacol, pufnea tot timpul, era foarte jignită de ceea ce vedea pe scenă.”
Iată și mărturia Marianei Mihuț:
“Revenind la zvonuri…Eu nu le-am cunoscut în detaliu în zilele în care s-a jucat spectacolul ori în zilele cumplite ce au urmat după căderea ghilotinei. Adică după ce a venit decizia de interdicție. Eram de cealaltă parte a cortinei. Nu prea avem cum să știu cine se află în sală. Mai auzeam în culise, după spectacol, că la reprezentația cutare a luat parte cutare sau cutare. Plus că eu nu îi cunoșteam pe toți acești oameni cu funcții, nu le puteam asocia numele cu figurile. Exceptând, desigur, persoanele foarte importante, cele ce apăreau la televizor, pe care nu aveam cum să nu le știu. Nu știu să vă spun cine s-a aflat în spatele acestei lucrături mârșave care a distrus, a ucis nu doar un singur spectacol, ci a fost o crimă ce a afectat în esență ființa teatrului românesc. Am mai spus-o. Spectacolul cu Revizorul era unul de natură să înalțe ștacheta teatrului, să modifice percepția însăși a ideii de teatru, de spectacol.”
(va urma)