Home » Global / Europa »Politica & Doctrine »Sinteze » Citesti:

A meritat să fie distrus comunismul?

Vladimir Tismaneanu decembrie 11, 2014 Global / Europa, Politica & Doctrine, Sinteze
19 comentarii 2,788 Vizualizari

Oare şi-ar fi putut imagina cineva acum un sfert de veac că ţările Pactului de la Varşovia aveau să devină membre ale NATO? Cine ar fi îndrăznit măcar să viseze la o posibilă aderare a acestor ţări la Uniunea Europeană? Şi totuşi, aceste lucruri au devenit realitate, în mare parte datorită şirului de evenimente care au dus în 1989 la prăbuşirea regimurilor leniniste din Europa Centrală şi de Est, şi la dispariţia Uniunii Sovietice în 1991. Perioada următoare, cea a tranziţiei post-comuniste, a fost caracterizată de mari speranţe şi nobile idealuri (dreptate, egalitate şi libertate), dar şi de frământări, frustrări, nevroze colective şi profunde dezamăgiri. Cu toate acestea, ceea ce odată se numea „Cortina de Fier” a devenit o regiune definită de un accentuat proces de democratizare ale cărui manifestări din ultimul deceniu au fost „Revoluţia Portocalie” din Ucraina şi sfârşitul regimului Iliescu în România, în ultimele luni ale anului 2004. În 2014, Maidanul din Kiev şi alegerile prezidenţiale din România au marcat noi momente în istoria emancipării civice din ceea ce a fost cândva Blocul Sovietic.

Nu pot scrie aceste rânduri fără a semnala semnificația epocală a condamnării regimului comunist din România de către președintele Traian Băsescu, pe data de 18 decembrie 2006, ca ilegitim și criminal. Recomandările Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România au inclus accesul deplin la arhive, dar și alte măsuri, între care „declararea crimelor și abuzurilor regimului comunist ca fiind crime împotriva umanității și în consecință imprescriptibile juridic”, „adoptarea urgentă a legii lustrației” și declanșarea unor acțiuni prin care pensiile foștilor activiști comuniști de frunte, foștilor conducători ai Securității, ai Miliției și ai Ministerului de Interne, ai ‚Justiției’ comuniste, să fie reduse la nivelul minim al pensiilor populației. Pe aceeași direcție se situau propunerile din Polonia venite din partea premierului din epocă, Jarosław Kaczyński, de a declara Służba Bezpieczeństwa (Securitatea) drept o organizație criminală și de a reduce până la anulare pensiile foștilor torționari.

După 1989, toate țările central şi est europene au organizat alegeri libere şi corecte, dar, de multe ori, rezultatele acestora au fost dezamăgitoare pentru prietenii societății deschise. Unele ţări din zonă au creat sisteme legale și instituţionale democratice robuste. Altele însă au lăsat de dorit la acest capitol, liderii lor bazându-se în schimb pe metode autoritare şi tolerând nivele ridicate de corupţie economică şi politică. În ansamblu, totuşi, situaţia democraţiei în regiune este bună, dar, în chip firesc, complexă şi uneori contradictorie. Cu alte cuvinte, previziunile apocaliptice care anunțau o continuă „Balcanizare” a lumii post-comuniste, ori chiar a întregii Europe, au dat greș. Dincolo de catastrofa iugoslavă, ceea ce s-a petrecut nu a fost balcanizarea Vestului, ci occidentalizarea Balcanilor (aici mă refer la România, Bulgaria și Albania). Actuala resurecție autoritară sub forma pontocrației în România și a orbanizării Ungariei indică însă reversibilitatea marilor transformări.

Un prim aspect pozitiv este faptul că suveranitatea populară a înlocuit dictatura monopolistă a aşa-ziselor „avangarde ale proletariatului”. Unanimitatea ideologică impusă prin forţă a dispărut. Jurnaliştii în aceste țări sunt de cele mai multe ori independenţi şi incisivi. Totodată a fost instaurată domnia legii, făcând parte din viaţa cotidiană a acestor societăţi, în pofida inevitabilelor imperfecţiuni ale sale. În unele ţări – de pildă în Ungaria sau Republica Cehă – partidele liberale au migrat către doctrina populismului naţionalist, acest fenomen reprezentând unul dintre pericolele pe care noile democraţii au fost nevoite să-l depăşească în prima parte a anilor ’90. În ultimii ani însă, această tendinţă şi-a pierdut influenţa şi impactul iniţial pe scena politică a țărilor din zonă. Majoritatea acestor țări a reuşit să izoleze mişcările şi forţele antidemocratice în perioada tranziției postcomuniste, deşi recent aceşti nedoriţi actori politici şi-au regăsit vocea, concentrându-se asupra opoziţiei împotriva integrării în Uniunea Europeană. Există și vocile radical-stângiste care consideră NATO o organizație imperialistă și cer ieșirea noilor democrații din această alianță.

În pofida realizărilor majore, nu au lipsit importante dezamăgiri şi regrese. După euforia şi bucuria iniţială ce a însoţit ruptura istorică reprezentată de revoluţiile din 1989, o parte din populaţie a fost tot mai frustrată și s-a simţit trădată de ritmul lent de construire a noii ordini politice. Gânditorul politic Ralf Dahrendorf nota în acest sens: „revoluţiile din 1989, ca orice alte asemenea fenomene din trecut, nu aveau cum să nu dezamăgească pe acei care li s-au alăturat datorită exageratei lor speranţe într-o nouă lume definită de o totală libertate de opinie, de egalitate şi democraţie fundamentală.”

Deşi democraţia, ca formă şi practică, există evident în Europa Centrală şi de Est, prezența valorilor liberale, a ethosului civic-democratic ca experiență mentală și afectivă, ramâne sub semnul întrebării în multe cercuri. Spaţiul politic al ţărilor postcomuniste este încă bântuit de spectre politice pre-moderne precum colectivismul tribal, fundamentalismul clerical şi etnocentrismul populist. Acestea generează suspiciune şi intoleranţă faţă de pluralismul politic, o valoare esențial democratică. În primele faze ale tranziţiei, valorile pluralismului au fost puse în prim-plan, dar, din păcate, în unele ţări, acestea au fost secondate mai târziu de fantasme colectiviste şi de frecvente izbucniri de intoleranţă ideologică (forme latente ori explicite de antisemitism, izbucniri anti-Roma şi împotriva minorităţilor în general). Tranzițiile postcomuniste au fost așadar marcate de asemenea sfidări precum cinism, coruptie şi apatia civică a populaţiei.

Procesul de privatizare, deşi iniţial aclamat drept o soluţie magică pentru probleme economice care au lovit aceste ţări, a fost nu de puţine ori folosit drept paravan de către vechile-noi elite pentru operaţiunile lor de jefuire a resurselor acestor ţări şi pentru hegemonie economică personală (de obicei, în încercarea de bloca accesul capitalului străin pe plan local). Cinismul şi dispreţul faţă de cultura discursului critic este larg răspândit, în timp ce viziunile autocompătimitoare şi autoglorificarea rămân în mod frapant prezente. Societăţile civile, iniţial pline de vitalitate, şi-au pierdut din avânt, iar foştii disidenţi au fost treptat marginalizaţi, în timp ce foştii „aparatcici” ai partidelor comuniste de dinainte de 1989 au reuşit să-şi păstreze influenţa politică în ţări precum Polonia, România şi, oarecum, Ungaria. Cu alte cuvinte, bătălia pentru democraţie continuă, în timp ce spaţiul postcomunist în anumite locuri este unul dominat de incertitudine, anarhie şi de o neîncetată luptă între prietenii şi duşmanii societăţii deschise.

În pofida acestor rezultate contradictorii, trebuie evitată tentaţia de a descrie tranziţia post-comunistă drept eşec total în unele ţări şi indubitabil succes în altele. Nici una dintre aceste tranziţii nu a decurs fără probleme, iar diferenţele în ritm şi grad de democratizare nu ar trebui să ne surprindă. De fapt, experienţa Europei Centrale şi de Est pune în lumină două modele de tranziţie de la guvernarea ideologizantă a partidelor leniniste la societatea deschisă.

Primul model de tranziţie caracterizează experienţa Republicii Cehe, Ungariei (cu toate problemele actuale) şi Poloniei, care au obţinut semnificative succese în procesul de democratizare. În fiecare dintre aceste ţări, a apărut un sistem de partide politice cu dinamici previzibile şi s-a format un larg consens constituţional care protejează societatea de izbucnirile radicale ale extremelor de dreapta sau stânga ale eşalonului politic. Astfel, în aceste țări, practica democratică este preponderent văzută drept singura formă de joc politic acceptată. Al doilea model de tranziţie poate fi observat în România, Bulgaria, în țările fostei Iugoslavii şi Albania, unde consolidarea democraţiei a fost mult mai dificil de realizat. Dar şi în aceste cazuri, tendinţa generală este de întărire a instituţiilor democratice.

Mulţi cercetători şi jurnalişti atrag atenţia asupra presupuselor „falii ale civilizaţiilor” atunci când încearcă să explice diferenţele dintre cele două tipuri de tranziţie democratică. Pentru fiecare caz, aceștia leagă natura tranziţiei de varii moşteniri istorice, factori culturali şi de memorii instituţionale. De exemplu, Europa Centrală, cu tradiţia ei habsburgică definită de domnia legii, existenţa unei societăţii civile şi de instituţii pe model occidental, este de multe ori contrapusă Balcanilor, care ar avea mai puţine astfel de tradiţii democratice din cauza stăpânirii Otomane şi din cauza formelor de guvernământ ce au succedat această experienţă istorică. În pofida simplificării exagerate intrinseci unei asemenea comparaţii, este greu să nu recunoaştem importanţa tradiţiilor, valorilor şi instituţiilor democratice. Societăţile unde ele lipsesc s-au dovedit deseori vulnerabile şi instabile. Aceste afirmaţii sunt valabile în special în cazul acelor state unde naţionalismul etnic s-a constituit istoric ca religie politică. Cu toate acestea, schimbarea în bine este întotdeauna posibilă. Invenţia democraţiei este un proces în permanentă desfăşurare pe parcursul căruia societăţi care pot părea la un moment dat pierdute în apatie pot să redescopere brusc formidabilul potenţial al mobilizării populare, de exemplu cazul Serbiei după căderea lui Miloşevici, sau al României după decembrie 2004, când Traian Băsescu a devenit preşedintele ţării şi, mai recent, in timpul alegerilor din noiembrie 2014.

Reflecţia asupra perioadei postcomuniste oferă posibilitatea de a reevalua posibile iluzii legate de revoluţii şi tranziţii. Acum, când cunoaştem majoritatea implicaţiilor perioadei de după 1989, putem spune că accentuarea exagerată a importanţei pieţei şi exaltarea parlamentarismului, i-au făcut pe mulţi să uite de realităţile economice, morale şi psihologice ale acestor societăţi. În timp ce corupţia a fost principala boală care a afectat tranziția democratică în Europa Centrală și de Est, consolidarea democraţiei a fost subminată pe de altă parte şi de enorme discrepanţe socio-economice. Cei care în prezent sunt confruntaţi cu condiţii economice comparativ (faţă de acum 15-20 ani) mai proaste, ar putea să afirme că idealismul gol al comunismului a fost de fapt înlocuit cu materialismul vulgar caracteristic egoismului pur, sau, şi mai rău, cu demagogia populistă. Întrebarea care logic urmează ar fi: pentru asta a meritat să luptăm? A meritat să fie distrus comunismul?

Răspunsul meu nu poate fi decât afirmativ. Simplul fapt că toate aceste probleme sunt acum discutate în mod liber în toate fostele societăţi comuniste este cel mai puternic argument în favoarea unei evaluări pozitive a perioadei post-comuniste. Indiferent de aspectele profund dezagreabile ale „coşmarului post-comunist” (aşa cum l-a denumit Václav Havel), un lucru este sigur: epoca unanimităţii înregimentate şi a acceptării forţate a unei idei de fericire dictate de Partidul Comunist, custodele autoproclamat al unei dogme pretins infailibile, a luat sfârşit.

Articolul de mai sus a fost transmis la postul de radio Europa Liberă. Il public aici cu minime adăugiri:

http://www.europalibera.org/archive/vladimir-tismaneanu-blog/latest/2269/17100.html

Recomandare:

http://www.ceupress.com/books/html/TheEndandtheBeginning.htm

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. Bogdan Brebenel spune:

    Reflecţia asupra perioadei postcomuniste oferă posibilitatea de a reevalua posibile iluzii legate de revoluţii şi tranziţii. Acum, când cunoaştem majoritatea implicaţiilor perioadei de după 1989, putem spune că accentuarea exagerată a importanţei pieţei şi exaltarea parlamentarismului, i-au făcut pe mulţi să uite de realităţile economice, morale şi psihologice ale acestor societăţi. În timp ce corupţia a fost principala boală care a afectat tranziția democratică în Europa Centrală și de Est, consolidarea democraţiei a fost subminată pe de altă parte şi de enorme discrepanţe socio-economice. Cei care în prezent sunt confruntaţi cu condiţii economice comparativ (faţă de acum 15-20 ani) mai proaste, ar putea să afirme că idealismul gol al comunismului a fost de fapt înlocuit cu materialismul vulgar caracteristic egoismului pur, sau, şi mai rău, cu demagogia populistă. Întrebarea care logic urmează ar fi: pentru asta a meritat să luptăm? A meritat să fie distrus comunismul?

    PBS a difuzat acum ceva ani o discuție pe această temă foarte interesantă între Charlie Rose și câțiva invitați (dacă nu mă înșel printre ei se numărau Kissinger, Brzezinski). Îmi pare rău, dar nu am găsit înregistrarea online. Concluzia dialogului: țările est-europene care au adoptat imediat după 1989 terapia de șoc în domeniul economic (e.g. Polonia, Cehia, Slovacia) stau mult mai bine în prezent decât cele care au optat pentru o schimbare graduală, lentă (România, Bulgaria). Tranziția în țările din cea de a doua categorie a fost mult mai dureroasă, societatea a fost semnificativ mai mult deschisă fenomenelor de corupție generalizată, inechităților sociale, apariției populismului și nostalgicilor vechiului regim comunist.

    • Imi amintesc o discutie la Departamentul de Stat, era in martie 1990. Un cunoscut analist politic bucurestean, pe atunci sef de departament la guvern, dl Dorel Sandor, s-a intalnit cu un inalt functionar de la Policy Planning. Eram prezent. Intrebat despre cum vad noii lideri din Romania strategia terapiei-soc, vizitatorul roman a spus: “Este exact opusul viziunii noastre despre iesirea din comunism”. Romania a platit cu varf si indesat aceasta teribila miopie. Nu stiu daca dl Sandor isi aminteste acea discutie, mie mi-a ramas inscrisa in memorie, m-a frapat si m-a tulburat. In acea perioada, membrii echipei Iliescu perorau despre varii modele alternative, se inaltau imnuri unei “a treia cai”.

      • Bogdan Brebenel spune:

        V-a tulburat pentru că priveați lucrurile din perspectiva unui om liber, venit din normalitate. În România starea de spirit era alta, exista o mare doză de necunoscut și teamă, augmentată și de propaganda noii puteri cristalizate la București (vin boierii, se reîntorc legionarii, Regele, etc.). Eram ieșiți cu toții dintr-o grotă întunecată, nu știam ce să facem cu libertatea, pentru mulți reformarea PCR ar fi fost o alternativă viabilă. Eram novice. În lunile următoare, odată cu apariția partidelor istorice și după decizia CFSN de a participa la alegerile din mai 1990 (contrar promisiunii inițiale, aceea de a organiza exclusiv alegeri libere) apele au început să se separe. Am început să deschidem ochii și să învățăm.

        • Nautilus spune:

          Propaganda reflecta realitatea: Regele a venit, Mişcarea Legionară a fost reînfiinţată, şi nu acum, ci în 1993, iar o parte din boieri şi moştenitorii lor au revenit şi ei şi au recuperat parţial proprietăţile.

          • F. Ioncioaia spune:

            Bun, sa spunem ca aveti dreptate, macar pentru placerea discutieii. Ce ramine din realul propagandei in acest caz? Cu ce anume a stricat viata noastra toate acestea? Regele a venit si s-a conciliat cu Iliescu si ai lui, legionarii s-au infiintat si au fost desfiintati (legal, democratic), mosierii si-au cedat drepturile lui Hrebenciuc et co etc.Nici o catastrofa, nici o cuta pe fata istoriei. Nu, propaganda de stat din acei ani nu reflecta realiatatea. Este oricum putin comic sa vezi ce rezultate a avut!
            Salutari dlui profesor Tismaneanu!

            • Nautilus spune:

              Nu rămâne nimic, pentru că nu are importanţă. “Vin moşierii şi Regele” sunt chestiuni de formă. Asistatul Social Nr. 1 din ţară -cerşetorul de gaze Ioan Niculae- e superior moşierilor de pe vremuri prin avere, golăneală şi caracter hrăpăreţ, şi încă n-a făcut nimeni o răscoală cu furci şi topoare împotriva lui.

              Din punctul de vedere al unui tip crescut în (co)mu(n)ism, chestiunile de formă sunt irelevante. A murit Ceaşcă – şi ce dacă!? Oricum ar fi murit curând şi ar fi venit alt (co)mu(n)ist în locul lui. Important era să nu fie afectat regimul tradiţional de viaţă, restrictiv, ierarhizat, familist, conservator şi ideologizat. Relaţiile dintre clase să rămână aceleaşi, regimul căsătoriei şi al familiei la fel, avortul interzis, proprietatea privată limitată, serviciile medicale făcute intenţionat mizerabile.

              Asemănarea dintre modul de a gândi şi vorbi al maniacilor religioşi, pupători de moaşte, şi cel al (co)mu(n)iştilor e suspectă. Şi la noi, şi la ungurii lui Orban, şi la alde Putin.

              Pentru ei, dacă sunt îndeplinite condiţiile, nu contează că gruparea care îi conduce se numeşte PCR, BOR sau Islam, şi nici nu are importanţă dacă pe şef îl cheamă Ceauşescu A. Nicolae sau Iliescu A. Ion. La fel de bine s-ar putea numi Ciobotea Daniel.

          • Bogdan Brebenel spune:

            @Nautilius –

            Da și Nu.

            Tot de dragul discuției…
            1. Regele s-a reîntors după ce a fost sistematic blocat să o facă. A căpătat un imens capital de simpatie pe care din nefericire Casa Regală l-a gestionat precar în următorii ani. Reconclilierea dubioasă cu Ion Iliescu (dusă prea departe), chestiunea ginerelui manciurian, ambițiile republicane ale acestuia, găinăriile (la propriu și la figurat) ale odraslelor regale -din Oregon, Princess Cockfighting, până la București- au uzurpat scenariul revenirii monarhiei constituționale (cum de altminteri ar fi fost dezirabil si firesc). Păstrez mare respect pentru Regele Mihai, regret destinul nedrept și faptul că a trebuit să “își scoată copiii la pensie” cum se spune… nu cred că pentru un părinte responsabil există un eșec mai mare ca acesta.

            2. Legionarii (vechi) nu s-au întors… erau oale și ulcele când Răzvan Teodorescu ne amenința la TVR cu revenirea lor. Ceea ce s-a întâmplat este apariția unor grupuri noi de orientare legionară: Noua Dreaptă, etc.

            3. Moșierii – clasă socială pe cale de dispariție în România începând cu dezmembrarea Partidului Conservator, după primul război mondial, efect al implementării reformei agrare de către Regele Ferdinand. Dacă nu mă însel, Alex. Marghiloman a fost ultimul premier conservator al României. Revenirea mosierilor sau urmașilor lor en-masse era improbabilă. S-au reîntors și recuperat proprietăți o parte din urmasii celor alungați de prigoana comunistă de la finele anilor ’40. Nu în număr mare, pentru că poporul român nu își vinde țara. O dă întotdeauna pe gratis. Anii ’90 a fost perioada când protipendada comunistă și securistă s-a metamorfozat în noua oligarhie financiară – prin furt și fărădelegi – sub oblăduirea administrațiilor Iliescu.

  2. Peter Manu spune:

    Ar fi trebuit semnalat si faptul ca prin caderea comunismului in Europa de Est a devenit posibil exodul multor milioane de oameni, care au reusit sa-si actualizeze inteligenta, talentul si curajul in tarile dezvoltate. Fara succesul lor, aceste tari ar fi devenit din ce in ce mai sarace, mai anarhice, mai corupte si mai expuse restaurarii regimurilor autoritare. O conjuncture fericita, posibil de nerepetat, care nu are legatura cu democratia.

  3. pehash spune:

    Comunismul a existat pana acum doar pe hartie. Inca nu stim cu functioneaza atunci cand toti membrii societatii aplica doctrina corect.. Probabil un fel de utopie imposibila, gen Star-Trek?..

    • Arges spune:

      @pehash
      Pana in dec1989, in Ro a fost comunism ! Intrbati-i pe cei care au trait atunci ! Revolutia inceputa la Timisoara a fost consecinta aplicarii doctrinei !!!!!!!!!
      Sa nu aveti dubii, comunismul este o nebunie umana, ca un cosmar pentru cei care au functionat in RSR
      Ce a fost dupa 22 dec e o alta discutie

      • pehash spune:

        A fost oare comunism? Liderii PCR impartaseau valorile comuniste? Atunci de ce era atat de mare discrepanta intre nivelul lor de trai si al restului populatiei? Comunismul presupune disparitia unei clase sociale favorizate, dar activistii PCR tocmai asta erau.. o clasa favorizata. Nici nu cred ca mai are rost sa discutam despre aspectele economice..
        Eu cred ca in Romania am avut parte de un regim totalitarist, controlat o lunga perioada de timp de Rusia, culminand cu dictatura ceausista din anii ’80. Comunismul este un sistem de guvernare pe care nimeni nu a reusit sa-l puna in practica la nivel de stat, nici macar partial.
        Cuvinte goale folosite de politicieni fara scrupule.. comunism, socialism, liberalism, democratie.. daca s-ar preda din clasa a 5-a pana intr-a 8 toate formele astea de guvernare, cu avantajele si dezavantajele lor (atat cat putem sa percepem azi din experienta istorica), probabil ca urmatoarea generatie nu ar mai vota maimutoii astia care spun orice ca sa ajunga la ciolan.

    • ion adrian spune:

      Este inaplicabil “corect” de catre fiinta numita homo sapiens sapiens.Este ca si orice perpetuum mobile, un rateu deplin.

  4. grongobar spune:

    intrebarea, cred eu ,e nu daca a meritat sa fie distrus ,ci daca a fost cu adevarat distrus ?in mod clar ideile utopice,aparent frumoase nu sunt viabile ,iar iluzia cu neaplicarea corecta a lor e demna doar de iliescianisme gen : “au intinat nobilele idealuri …” . peste tot in lume comunismul a dus la teroare ,foame,dictatura. iar acestea nu au disparut inca pentru multi,asta pentru ca poate comunismul s-a adaptat ( prin exemplarele cele mai apte de supravietuire ) si s-a transformat intr-un capitalism antiliberal (initial mascat,mai nou declarat -vezi victor orban).la fel cum “revolutionari” comunisti de tipul castro sau ceausescu credeau ca revolutia nu se termina niciodata,ar trebui sa ne intrebam daca anihilarea comunismului se va termina vreodata (sau cel putin intr-un timp previzibil).

  5. DanielS spune:

    Aseara am urmarit cu multa revolta pe Realitatea abuzurile lui Viorel Caragea, sef al politiei judetene Gorj. Infiorator!

    Martorii emisiunii au zugravit o serparie de COSMAR in Gorj, acolo unde plagiatorul a fost ales parlamentar. Caragea ameninta femeile cu sex oral, in gura mare. Colegii politisti sint umiliti teribil daca respecta legea. Caragea confirma tare, oricui i se opune, ca atita timp cit plagiatorul e mare si tare, el, Caragea, va taia si spinzura de la inaltimea imposturii sale. Iar Gorjul e un banal exemplu al caracatitei de pe intreg cuprinsul tarii.

    Cei care simtiti durerea mea, am sa va pun sare pe rana. Plagiatorul a taiat 30% din finantarea DNA-ului, prin bugetul pe 2015.

    Nu mai pot fratilor! Vreau alegeri parlamentare anticipate! PSD-ul trebuie INTERZIS, ca si partidul comunist. Ba chiar si PNL-ul. Astia din urma sustin statul de drept cu jumatate de gura, ca sa ne amageasca. De fapt planul nescris al intregii clase politice si al milioanelor de alegatori uslamisti, a fost si ramine acelasi: perpetuarea sistemului tribal de impartire “corecta” a prazii, a bugetului tarii. Praduirea “dreapta” a oricarei resurse nationale sau externe. Asta e “principiul” calauzitor al gregaritatii uslamiste stravechi.

    Acum ori niciodata fratilor! La 25 de ani de la revolutie, este necesara o noua revolutie! Trebuie sa sustinem si sa intarim statul de drept, institutiile de forta ale statului. Trebuie sa inlaturam reptilienii uslamisti, o data pentru totdeauna. NIMENI nu va lupta in locul nostru. Daca nu spargem monopolul de putere al actualei clase politice, daca nu schimbam constitutia si numarul de parlamentari, daca nu sustinem DNA-ul si CCR-ul, dreptatea si principiile … atunci vom pierde inca 25 de ani. Sa ne luam tara inapoi fratilor! Celor care va e frica, va aduc aminte. In 1989, din 23 milioane locuitori, doar vreo 2 milioane am iesit in strada impotriva dictaturii. Am invins atunci nu doar dictatura, ci mai ales milioanele majoritare care si astazi contempla nostalgic comunismul si mediocratia. Calculati raportul de forte din 1989. Bunul simt teoretic indica inabusirea nemiloasa, in singe a revolutiei. Si totusi am intors tara din drumul ei malefic, noi cei putini. Astazi TREBUIE sa ne luam tara inapoi. Noi, romanii adevarati si civilizati. Nimeni nu va lupta in locul nostru. E datoria noastra sa ne opunem cu toata puterile, impotriva culturii uslamiste! Curaj fratilor! Victoria va fi a noastra!

    P.S.
    Excelent articol domnule profesor. Totusi, intrebarea din titlu creeaza o usoara confuzie. In ciuda concluziile dumneavoastra clare. Revolutiile in favoarea libertatii si a principiilor sint necesare. Fara ele, societatea umana nu ar fi evoluat. Cind dreptatea moare, ea renaste mereu, ca pasarea Phoenix.

  6. ion adrian spune:

    Dle Tismaneanu,
    Nici nu putea fi altfel. Orice organ contra naturii, un esec evolutiv, este eliminat in cele din urma.

  7. mihai spune:

    Tindeti sa faceti din Basescu un personaj istoric, “epocal”.
    Ma intreb uneori, oare chiar o fi complet strain de combinatiile fratelui sau cu Bercea Mondialu? El cel mai informat om din Romania?!
    Nu m-ar mira, sincer, avand in vedere ca pentru el Elena Udrea este omul politic de care Romania are nevoie, iar Eba este demna de calitatea de europarlamentar.
    Daca se va dovedi ca stia de afacerile lui Mircea Basescu cu interlopii, va mentineti evaluarile anterioare cu privire la actualul (inca) presedinte? :)

  8. Mihai Popa spune:

    Regimul instaurat în 1947 nu a fost de sorginte comunistă ci stalinistă și a fost instalat prin fraudarea alegerilor de către activiștii PCR sub atenta îndrumare a comisarilor trimiși de Stalin.
    Comunismul era doar o perdea de fum pentru a masca Dictatura care urma să vină.

    Raportul Comisiei Tismăneanu prezenta un set de Concluzii și propunea Camerelor reunite ale Parlamentului Aprobarea unor Măsuri prin care regimul așa-zis communist era condamnat ca ilegitim și criminal iar activiștii săi erau retrași din viața politică iar pensile lor erau limitate la nivelul minim.

    Camerele reunite în ședința comună au votat cu 170 contra 67 împotriva declanșării dezbaterilor asupra Concluziilor și Adoptarea măsurilor.
    Cine dorește o dovadă indubitabilă că la data de 18 Decembrie 2006 în Parlamentul Românei partida comuniștilor deținea majoritatea poate verifica stenograma respectivă:
    http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.sumar?ids=6217
    (dați click pe poziția 3 pentru a vedea cum a decurs votarea):

    ”Domnul Nicolae Văcăroiu:

    Pe cale de consecinţă, supun votului dumneavoastră dezbateri asupra mesajului pe care l-a prezentat preşedintele României. (Vociferări în sală. Domnul Corneliu Vadim Tudor vociferează.)

    Cine este pentru? Pentru dezbateri, stimaţi colegi. Vă rog să număraţi. 67 de voturi pentru.

    Voturi împotrivă? Vă rog să număraţi. 170 de voturi împotrivă.

    Abţineri? Vă rog să număraţi. 15 abţineri.

    Cu regret, stimaţi colegi, a fost respinsă această solicitare. (Aplauze din partea Puterii. Fluierături din partea Opoziţiei.)

    Vă rog să-mi permiteţi să închid şedinţa noastră de astăzi. Ne vedem mâine la orele 9,00 pentru a dezbate bugetul. ”

    Așadar la acea vreme cvorumul de sedință a camerelor reunite era satisfăcut cu 252 de prezenți. Dintre aceștia 170 s-au opus (cu aplauze) Condamnării Regimului Comunist.
    Dacă acel Parlament ar fi fost compus din indivizi responsabili față de România dezbaterile ar fi fost scurte și ar fi fost adoptată o Hotărâre privind înființarea unei Comisii Permanente care să dea un Răspuns documentat – eventual la paștele cailor – dar ar fi fost un Mesaj de acceptare a existenței problemei. Dar nu a fost cazul. Comuniștii l-au batjocorit bine pe Președinte în timpul discursului, apoi au aruncat la coș Raportul Comisiei Tismăneanu iar trei luni mai târziu îl suspendau pe Băsescu cu o majoritate de 322 de voturi.

    Comuniștii trăiesc și o duc bine ! Care este ultima lor ispravă în Parlamentul României ?
    Aceeași bătaie de joc: votează secret cu bilele la vedere un Buget pe 2015 însăilat, în pripă, din minciuni și propagandă.

  9. bir spune:

    Daca tot am ajuns sa va citesc ar trebui sa-mi spun si eu parea umila TOTUL ESTE GREU, SE IMBOGATESC HOTII. Oamenii populari ca noi raminem in saracie si lipsuri impreuna cu generatiile de tineri care multi ne fac cinste prin frumusetea desteptaciunea si cinstea lor. Vom trece si peste asta.E o vorba romaneasca care zice ‘MUNTII NOSTRII AUR POARTA, NOI CERSIM DIN POARTA’N POARTA persoane cu licee, cu facultati, muncitori policalificati,sa fim slugile si bataia de joc in lume la munca de salahori pe doi euro. Am ajuns rau si inca asa multumim miinilor ce ne intind o bucata de piine .GREU DE CREZUT DAR ADEVARAT !
    CE CONTEAZA DE CINE ESTI CONDUS IMPORTANT SA AI MINIMUL NECESAR IN CASA SI TARA TA



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)