Home » Analize »Armata »Global / Europa »Reactie rapida » Citesti:

Armata Uniunii Europene şi iluziile lui Juncker. De ce nu NATO?

Valentin Naumescu martie 10, 2015 Analize, Armata, Global / Europa, Reactie rapida
25 comentarii 4,540 Vizualizari

Recent, Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a afirmat că Uniunea Europeană are nevoie de o armată proprie pentru a face faţă cu succes provocărilor de securitate dinspre Răsărit, pentru a transmite un semnal hotărât Moscovei, „pentru a-şi apăra valorile şi frontierele”, dar şi (sau mai ales) pentru a fi mai credibilă în politica sa externă. „Imaginea Europei a avut dramatic de suferit şi se pare că în termeni de politică externă nu suntem luaţi în serios”[1], a completat noul lider al executivului comunitar. Putem fi, cred, de acord cu această a doua parte a evaluării. Prima parte a enunţului său rămâne însă, oarecum surprinzător pentru un politician cu experienţa robustă a lui Juncker, cantonată într-o veche iluzie europeană, o iluzie şi o utopie care au oferit inclusiv generaţiei de fondatori ai Comunităţii Europene prilejul unor insuccese şi decepţii dintre cele mai amare.

După eşecul European Defence Community din 1954[2], proiect francez la origine (coautorat de Jean Monnet şi René Pleven), întemeiat chiar pe spiritul şi prevederile Tratatului de la Bruxelles (1948), respins însă în mod neaşteptat de Adunarea Naţională a Franţei (proiectul prevedea, printre altele, integrarea militară a Germaniei de Vest) după ce obţinuse acordul majorităţii celor şase state vest-europene semnatare, ideea punerii armatelor europene sub control politic comun a părut multă vreme abandonată. Franţa gaullistă vedea în acest proiect riscul pierderii suveranităţii naţionale, aşa cum l-a văzut şi în momentul în care Preşedintele de Gaulle a decis retragerea militară din forţele integrate ale NATO, în 1966, de teamă că armata franceză va ajunge sub comanda anglo-americanilor care dominau, atunci ca şi acum, Alianţa Nord-Atlantică.

Desigur, s-ar putea contraargumenta că multe s-au schimbat pe continent de pe vremea eroului Rezistenţei Franceze până în prezent, că proiectul Comunităţii de Apărare a venit poate prea devreme (în fond, trecuseră doar nouă ani de la încheierea războiului), că acum statele şi naţiunile europene sunt mult mai aproape de a înţelege necesitatea de a fi puternice împreună şi de a avea o voce respectată şi credibilă. Totuşi, la o privire mai atentă se poate observa că faliile şi neîncrederea persistă între statele membre (chiar şi pe chestiuni punctuale şi tehnicizate, mult mai puţin sensibile decât chestiunile militare, care ţin la urma urmei de miezul tare al securităţii, suveranităţii şi statalităţii fiecărei ţări) iar politicile naţionale de apărare sunt printre puţinele care au rămas neintegrate şi nesupuse metodei comunitare. Dacă acceptăm un spirit de glumă, putem spune că propunerea de înfiinţare a Armatei Uniunii Europene nu ar trebui să ne surprindă, având în vedere că vine din partea unui luxemburghez, iar pentru statul de origine al lui Juncker punerea armatelor europene sub control politic comun oricum nu este o problemă. Ar fi, în schimb, pentru Marea Britanie, care în mod tradiţional preferă, atunci când e vorba de dosare de securitate, parteneriatul strategic cu Statele Unite în cadrul NATO oricărei forme de cedare de responsabilităţi naţionale către Comisia Europeană. De fapt, de la Londra au şi venit primele critici explicite la adresa ideilor lui Juncker[3], care nu face decât să le propună europenilor o „ciorbă reîncălzită”.

Două ar fi, în opinia mea, semnificaţiile grave ale acestei declaraţii controversate, care are totuşi meritul de a dezvălui marelui public o realitate, secvenţială dar relevantă, a marii frustrări care a însoţit Uniunea Europeană de-a lungul întregii ei istorii: lipsa de hard power. Niciuna din cele două concluzii care se pot desprinde din evaluarea lui Juncker, aşa cum vom vedea imediat, nu este de natură să genereze prea mult optimism în ceea ce priveşte perspectivele Occidentului în faţa provocărilor actuale de securitate, la frontiera estică a spaţiului euro-atlantic, şi nici în raport cu încercările evidente ale Rusiei de a sparge unitatea Uniunii Europene şi a NATO.

Prima constatare este legată de irelevanţa şi ineficienţa politicii externe a Uniunii Europene, de imposibilitatea de a impune un punct de vedere „greu” pe scena politică internaţională, în absenţa instrumentelor de forţă care să o facă temută. Opiniile care contează, atunci când vorbim de Europa, rămân cele ale capitalelor importante. Am mai scris despre acest lucru în octombrie anul trecut, la preluarea mandatului de Înalt Reprezentant de Politică Externă şi Securitate de către Federica Mogherini, în articolul Politica externă a Uniunii Europene: un nou început, o nouă deziluzie la orizont. De ce n-o să funcţioneze nici acum[4]. În linii mari, Juncker spune acum exact acelaşi lucru, dar soluţia sa este abracadabrantă.

Cu privire la singurul instrument coercitiv al Uniunii, sancţiunile, s-a văzut că acestea au un efect limitat şi nu se pot de fapt opune cu adevărat unei puteri agresive şi ambiţiilor ei expansioniste. Uniunea Europeană practic nu contează în combaterea ambiţiilor Rusiei în Estul Europei. Contează doar Berlinul, Londra, Parisul luate în parte. Riscul căderii în derizoriu a sancţiunilor este tot mai mare, în absenţa unor rezultate concrete în războiul din Ucraina (pe care, aşa cum am mai spus, Rusia deja l-a câştigat, în opinia mea), cu atât mai mult cu cât nici măcar sancţiunile nu pot fi împinse dincolo de limita la care costurile adoptării şi menţinerii lor ar deveni insuportabile pentru economiile statelor membre. Se închide astfel un cerc vicios: nu e bine nici cu sancţiuni, nici fără. Uniunea Europeană se învârte ca un leu fără colţi într-o cuşcă încrustată cu cristale Swarovski: chiar dacă l-ai elibera, n-ar face decât să te distreze cu răgetul lui paşnic, stilat, birocratic.

A doua constatare, chiar mai îngrijorătoare decât prima, este obstinaţia cu care liderii europeni au început să caute alternative la NATO, deci la garanţiile de securitate oferite Europei democratice, după război, de Statele Unite. Faptul că, vulnerabilă fiind, Uniunea Europeană tot se gândeşte cum să dezvolte soluţii fără implicarea Americii, atunci când NATO este în mod limpede instrumentul politico-militar creat exact pentru a realiza acest obiectiv strategic, ne dă de gândit cu privire la ceea ce mai înseamnă astăzi Vestul.

România nu ar trebui nici măcar să susţină legitimatea acestei dezbateri în cadrul Uniunii Europene, atâta timp cât este evident că substratul esenţial al ideii este de a scoate Statele Unite din ecuaţia de putere europeană. Un asemenea proiect contravine aproape explicit principiilor fundamentale ale politicii externe a României.

A te baza pe solidaritatea militară a Marelui Ducat al Luxemburgului (altminteri cât se poate de onorabilă), al cărui guvern l-a condus mulţi ani Jean-Claude Juncker, în faţa pretenţiilor crescânde ale Rusiei la sferă de influenţă în Europa de est, este genul de dezbatere politică futilă, pe care numai cineva care a stat prea mult în birourile de la Bruxelles o mai poate iniţia. Se vor fi găsind, probabil, câteva ONG-uri şi pâlcuri de hipsteri anti-americani care să susţină implantul de colţi la blajinul leu european, dar ideea va rămâne pe hârtie. Din fericire, inclusiv Germania s-a angajat recent să susţină înfiinţarea centrului regional de comandă al NATO din România, sprijin care dă perspectiva unei mult mai consistente colaborări strategice, pe termen lung (nu folosim alţi termeni, poate prea pretenţioşi în acest moment) între Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi România pe linia doctrinei de securitate a puterilor occidentale în Sud-Estul Europei. Cu atât mai mult cu cât Turcia, în mod tradiţional puterea-cheie a NATO în  flancul sudic, are tot mai vizibil alte preocupări de agendă decât valorile democraţiei liberale şi ale Vestului, implementând mai nou crezul musulman al lui Erdogan privind rolul prevalent al femeii de a face şi de a creşte copii[5]. Când începi să auzi astfel de lucruri, e clar că Occidentul trebuie să se gândească urgent la un Plan B, aplicabil în situaţia ipotetică în care bazele militare din Turcia nu vor mai putea fi folosite, crezul Ankarei devenind destul de confuz în raport cu setul de valori fundamentale ale spaţiului euro-atlantic.

Nu încape nicio îndoială, Uniunea Europeană nu va avea o armată proprie. Juncker şi Comisia lui ar trebui mai degrabă să se ocupe de salvgardarea a ceea ce are deja în comun Uniunea (de pildă, libera circulaţie a cetăţenilor europeni şi menţinerea Acordului Schengen departe de tentaţiile populiste ale unor lideri vest-europeni) decât să încerce să resusciteze vechi iluzii şi utopii lipsite de substanţă militară, de putinţă financiară şi de voinţă politică. La o privire mai atentă, un NATO funcţional, credibil şi susţinut şi de europeni este exact ceea are nevoie Europa pentru a fi în siguranţă. Iar dacă nici NATO nu ne mai poate garanta 100% securitatea, nici atât n-o să ne garanteze o „oaste de strânsură” din care ar lipsi principalele două puteri militare occidentale, Statele Unite şi Marea Britanie.

NOTE______________________


[1] http://www.dw.de/juncker-calls-for-collective-eu-army/a-18302459

[2] http://www.globalsecurity.org/military/world/int/edc.htm

[3] http://www.theguardian.com/world/2015/mar/08/jean-claude-juncker-calls-for-eu-army-european-commission-miltary

[4] http://www.contributors.ro/editorial/politica-externa-a-uniunii-europene-un-nou-inceput-o-noua-deziluzie-la-orizont-de-ce-n-o-sa-functioneze-nici-acum/

[5] http://www.hurriyetdailynews.com/turkish-president-erdogan-says-womens-equality-with-men-against-nature.aspx?pageID=238&nID=74726&NewsCatID=338

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "25 comments" on this Article:

  1. Gigel spune:

    Si totusi….

    O uniune de state demilitarizata, fara o armata solida, cand la portile sale bat tot felul de barbari, bazandu-se prea mult pe ajutor de peste Ocean nu imi suna bine.

    Un stat e intai de toate o armata. Abia apoi vin si restul. De-aia UE deocamdata este o constructie firava din care toti vor sa muste.

    Ca armata UE se va numi NATO sau nu, important e ca toti sa stie ca aici exista o armata capabila sa o apere fiecare coltisor si abia apoi vorbim de ajutorul USA care nu poate decat sa descurajeze dusmanii.

    Europa s-a bazat prea mult pe altii ca sa isi apere granitele, la un moment dat am fost noi cei care i-am oprit pe turci si cu toate astea am fost exclusi de la masa lor pana nu demult.

    Sa nu uitam ca Europa, prea ocupata cu luptele interne si rivalitatile intre marile popoare, a fost calcata de prea multe ori fara sa opuna rezistenta notabila de hoarde barbare din est, fie ca s-au numit huni, mongoli, arabi, etc.

    Mie ideea unei armate unice si puternice care sa existe inainte de orice alianta mi se pare absolut necesara.

    • Harald spune:

      Nu e așa simplu. O Uniune Europeană cu o armată puternică va ajunge să se comporte exact ca Statele Unite astăzi. Nu prea e nevoie și de o Flotă Europeană în Mediterana, pe lângă Flota a 6-a americană. Nici de o Flotă Europeană în Atlantic, nici de una în Bahrain.

      Mai mult decât atât, o armată europeană are toate șansele să fie mai pro-rusă decât NATO, ceea ce nu va apăra Europa mai bine, ba chia dimpotrivă. Se va ajunge inevitabil la dispute de genul celor din 2003, în privința invadării Irak-ului, iar o Uniune Europeană dotată cu armată are toate șansele să ajungă să trimită trupe împotriva celor americane, mai devreme sau mai târziu.

      Pentru cine nu s-a născut ieri, criza Suezului din 1956 este un exemplu excelent. Acolo nu era o armată UE, dar era o alianță militară franco-britanică și americanii au avut altă părere. Cu rezultatele care se cunosc. E tentantă ideea de a avea o armată UE, dar spre deosebire de armamentul nuclear, acea armată va ajunge inevitabil folosită, dacă va exista. Așa că mai bine nu.

  2. Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

    Inteleg scepticismul dvs. cu privire la posibilitatea unei armate europene, tinand seama de istoria framantata si nefericita a acestui proiect, insa ar trebui sa vedem respectiva idee ca parte a proiectului unei Europe unite, nu ca o provocare la adresa NATO. Daca visam (o parte dintre noi) la Statele Europene ale Europei, nu ar trebui ele sa aiba, pe langa o politica externa comuna, si o armata comuna?! Chiar daca aceasta ar insemna retragerea SUA din Europa, desi nu neaparat…
    In al doilea rand, daca lucrurile stau asa cum spuneti, de ce si in ce calitate merg Hollande si Merkel sa negocieze cu Putin eliberarea teritoriului ucrainean de trupele rusesti si pro-rusesti?! Se stie ca orice misiune de pace, care nu are in spatele sau o puternica forta militara, e sortita esecului… In acest context, de ce nu se implica anglo-americanii, ca forta dominanta a NATO (dupa cum bine spuneti), in aceste negocieri?! Ar avea tot dreptul, zic si eu ca un profan in ale politicii internationale, avand in vedere ca ei au semnat, alaturi de Rusia, Protocolul de la Budapesta privind garantarea integritatii teritoriale a Ucrainei…

  3. dan spune:

    Buna analiza felicitari,totusi sper sa nu se distruga NATO doar de dragul ambitiilor unor tari europene care vad in aceasta organizatie un pericol.
    Se pare ca nu degeaba spiona cu zor Statele unite convorbirile doamnei Merkel,pe de alta parte Junker nu vorbeste de capul lui are in mod sigur de transmis unele semnale catre SUA si tare imi e ca sunt in tandem cu cele facute de Rusia.
    Din pacate doar fostele tari din blocul european inteleg cat de eronata este aceasta idee cu armata europeana avand in vedere ca la aceasta ora Germania,Franta,Italia nu au putut sau nu au vrut sa opreasca amestecul Rusiei in Ukraina.
    In ceea ce priveste Marea Britanie cred ca ii convine de minune acest balans european intre Rusia si Statele Unite avand in vedere propriile pareri contrare in ce priveste unitatea europei.

  4. Doru Dragan spune:

    Inca de la primul conflict din Golf, Statele Unite s-au plans de faptul ca Europa contribuie prea putin. Fenomenul s-a acutizat o data cu conflictul din Bosnia si Kosovo unde Statele Unite au cerut pe buna dreptate o participare mai serioasa a Europei. Dupa cel de-al doilea razboi mondial statele europene s-au tot bazat pe o aparare asigurata de Statele Unite si mai apoi pe NATO (care inseamna cam tot Statele Unite). Germania nu a avut voie, Franta si Anglia erau slabite etc. Ar cam fi cazul ca Europa Unita sa-si asume macar un rol regional de aparare a propriilor granite si cu ocazia asta o participare efectiva si serioasa la trupele NATO. Asta nu ar insemna nicidecum o inlaturare a Statelor Unite ci doar o colaborare mai buna in conditii de (aproape) egalitate. E vorba intr-adevar de o alocare de resurse si de vointa politica. E cu totul depasit si penibil sa tot astepti sa te apere unchiul Sam si dupa aia sa-l acuzi ca e jandarmul mondial. Romania ar trebui sa sprijine aceasta initiativa care intareste securitatea in zona. Ma mir ca dl Naumescu nu vede lucrurile in acest fel.

  5. victor L spune:

    Fara NATO, viitorul unei mari parti a Europei nu va fi decit rusesc.
    Juncker si tarile UE sa-si intareasca participarea la NATO, sa nu astepte doar ca americanii sa faca pe pompierii. Ca apoi sa-i putem injura.

  6. Bila Urs spune:

    D-le Naumescu,

    Nu pot fi de acrod cu dvs. UE ARE nevoie de armata daca vrea sa se impuna. NATO si nici America nu au nimica impotriva. NATO este de fapt America si in mica parte UK. Pe de o parte UE acuza US ca promoveaza fel de fel de politici iresponsabile dar pe de alta parte cand e vorba de backup militar se bazeaza pe NATO la care aduce o contributie minora. Romania din pacate nu face altceva decat sa isi caute o umbrela pe care nu e in stare sa si-o tina daramite sa o faca. US nu cred ca va avea ceva impotriva unei strategii militare coerente la nivel european si nici daca RO va adera la o armata europeana. Lipsa unei armate comune la nivel european, lipsa unei unitati lingvistice si a unei economii reale sunt cauzele esecului UE. UE a fost cladita dupa chipul si asemanarea US fara a avea cele de mai sus.

  7. alex spune:

    Si NATO este perimat si, cred, la Washington se cam stie asta. Nu functioneaza ca o alianta militara, ci mai degraba ca un fel de adapost comun.

    Singurul lucru de mare pret din NATO este puterea de protectie pe care o ofera SUA.

    Lasand departe SUA, In NATO sunt doua tipuri de tari:

    – cele care se pot proteja singure (Franta, UK) fata de Rusia, dar care sunt incapabile (militar dar, in primul rand, politic) sa se implice pentru a proteja o tara, chiar vecina, atacata de Rusia.

    – cele care nu se pot proteja singure fata de Rusia si sunt in NATO ca sa aiba parte de protectia SUA.

    Scheletul NATO este asigurat de relatii bilaterale intre SUA (sau “portavocea” britanica) si cateva state: Germania, Polonia, Turcia, Romania (+ Franta si UK, dar ele sunt aparte). Se mai aduga “sateliti” precum Israel si Georgia.

    Pe acest schelet vin si “imbraca” celelalte state: de la Portugalia pana la Austria. Oarecum, pe principiul: le este bine si lor (sunt la adapost de rusi), si noua (decat sa fie cu rusii, mai bine cu noi). Dar au impact zero dpdv militar si politic. Deocamdata balanta beneficii-costuri, masurata de la Washington, este in favoarea lor. Dar trebuie sa stranga si ele un pic randurile, nu se poate doar sa primesti…

    O pozitie speciala o au statele baltice. Fara a fi mari puteri economice sau militare, cu o pozitie geografica strategica, reprezentand un cap de pod important in apropiere de inima industriala si politica a Rusiei.

    Singura cale viabila a Romaniei este sa se asigure ca ramane parte a osaturii. Care, asa cum spuneam, are o definitie simpla: SUA.

    Niciun alt stat NATO nu si-ar risca pielea pentru a apara Romania. Si nici SUA nu si-ar risca-o de dragul Romaniei, dar pentru a bara accesul catre Mediterana al Rusiei, da (bine, la un cost “rezonabil”). Caci Mediterana inseamna punte catre Africa (toate resursele de acolo…) si catre Orientul Mijlociu (petrol).

    • victor L spune:

      @ alex,
      ma intreb ingrijorat: oare cei de la Pentagon stiu de tine? ar fi pacat sa nu, prea le spui ca din cartea rusa (era odata o Editura)
      :P

    • Harald spune:

      Un schelet NATO care ajunge cu îmbrăcatul ”până la Austria” are o problemă serioasă de credibilitate. O problemă de genul celei în care Elena Udrea perora în 2005 pe tema obiecțiilor președintelui Norvegiei, ca țară membră UE, privind aderarea României :P

      Teoria ca teoria, da’ credibilitatea e praf! :)

    • Altu' spune:

      Austria nu este in NATO! Asta doar asa, fyi! ;)
      Si (parere personala) nici nu cred ca vor sa fie! Sigur, exista niste tratate, iar Austria se bazeaza pe ele! Nu pentru ca in general tratatele sunt respectate (dovezi avem destule ca nu sunt respectate), ci pentru ca le convine.
      Fara indoiala ca se poate discuta despre parteneriatul strategic cu NATO, insa Austria nu este membru NATO. Mai mult decat atat (asta tot fyi), in 1999, atunci cand NATO a folosit spatiul aerian austriac fara incuviintarea guvernului Austriei, Austria a protestat diplomatic. Na, de astea ce ziceti? :)
      Citesc aberatii pe aici. Nici minunatii analisti, nici noi, vulgu’ care comenteaza, habar nu avem de fapt cum se “fac jocurile”. Da’ zicem/scriem, pen’ca e dreptu’ nostru!

  8. Dr. Mihai I Turcu spune:

    Domnul Junker ignora aspecte importante de psihologie militara, moralul si coeziune. Nu poate exista o armata UE. nu in acest moment nici in viitorul apropiat. Poate exista o politica UE privind bugetele militare, poate exista contributii UE pentru aducerea la paritate a acestor bugete in raport cu potentialul militar necesar calculat pentru fiecare stat, pot exista filosofii strategice comune, isiteme de cooperare functionale si de urgenta etc.Armatele trebuie sa ramana nationale.

    • Ben spune:

      Dl Juncker nu ignora nimic. Tradeaza. Nu stie ce insemana razboi si cu ce pret se plateste libertatea. Acum e NATO sau Rusia. Vestul nu e in pericol de razboi informational cu Rusia. Vestul ESTE in razboi informational cu Rusia si e ceva foarte serios. Razboiul informational e razboi pur si simplu, nu e gargara si propaganda ieftina, e demoralizare, infiltrarea structurilor, manipularea istoriei, coruptie, zvoneri si raspandaci (intelectuali) pe forumuri, amenintari, presiuni politice, economice, etc.
      Nu e momentul pentru experiente si tatonari. NATO e ok asa cum e. Armatele europene sunt slabe, neexperimentate. Vesticii nu au moralul destul de ridicat pentru a sustine o armata pe termen lung. Rusii sunt dispusi si pot sa manance iarba 20 de ani ca sa isi refaca imperiul.
      Singura scuza a lui Junckers ar fi ca nu a facut nimic in viata lui in afara de politica (si cateva luni de avocatura imediat dupa facultate). O fi bun negociator, dar pana acum a luat numai decizii de care a fost responsabil cu inca multe alte persoane, adica el insusi nu a fost niciodata responsabil efectiv de ceva anume.

  9. Paul spune:

    Germania a declarat ce a declarat în fața reprezentanților unui stat (Români) incapabil să conceapă un alt interes (național) decît alinierea la cel al SUA. Pe de altă parte, Germania nu s-a distanțat deloc de relatările și punctul de vedere exprimat de staff-ul Der Spiegel, după care statele europene sunt stupefiate de declarațiile inflamate ale lui Breedlove, și sunt tot mai rezervate față de încăpățînarea SUA în declanșarea unui conflict cu Rusia.

    Ultimele știri: Rusia se retrage din Tratatul european privitor la forțele armate convenționale…
    Dacă mai există rațiune zilele NATO sunt numărate.

  10. Inginerul American spune:

    Dl. Valentin Naumescu, subscriu analizei dvs., cred ca totusi subiectul si potentialul este mult mai profund decat pare la prima vedere.

    Premisa analizei dvs. este limitata la niste parametri foarte specifici: o anume situatie politia externa, un anume tip de amenintare, probleme intr-o anumita tara NATO, etc.

    Daca punem ideea de “defense” in contextul mai larg al cuvantului, propunearea intempestiva a lui Junker poate capata mai multe valente.

    Pe langa sprijin pentru politica externa, “defense” mai inseamna si dimensiunea economica a integrarii militare a UE: (a) industrie de aparare, (b) cheltuieli de dezvoltare de capabilitati militare, (c) cheltuieli cu cercetarea fundamentala. Individual sau in combinatie aceste dimensiuni au potentialul sa intareasca Uniunea Europeana economic, social, s.a.m.d.

    De exemplu:

    (1) Cercetarea fundamentala este extrem de costisitoare, return-on-investment este de multe ori negativ, si nu toate proiectele devin realizabile. Este motivul pentru care satelitii amricani au fost mai intai aplicatii militare. La fel Internet-ul, aviatia, GPS-ul, etc, etc. Este motivul pentru care cei mai multi laureati Nobel sunt Americani.

    Nici o firma comerciala sau stat UE nu isi permite acest tip de investitii. Nici statele SUA individuale nu si-ar permite asa ceva. Numai un guvern federal al unei uniuni economice are puterea financiara pentru asa ceva. Guvernul SUA face asta de 100+ ani. Idee buna de copiat de catre guvernul UE.

    (2) Primii clienti ai cercetarii fundamentale sunt chiar guvernele federale care le finanteaza. Pentru ca acele rezultate stiintifice si aplicatii “beakthrough” le ofera avantaje militare decisive strategice care le confera acel “hard power”. De exemplu Guvernul SUA a finantat cercetarile teoretice in domeniul nuclear, apoi a finantat proiectul Manhattan, ceea ce i-a conferit avantajul strategic cu care a castigat al doilea razboi mondial si s-a impus ca supra putere.

    Guvernul federal ca si client major de tehnologii militare noi este o sursa puternica pentru o industrie de aprarare stabila, high-tech, cu job-uri cu inalta calificare. Cele mai multe din cheltuielile militare se intorc inapoi sub forma de impozite, prin job-urile de intalta calificare care la randul lor sustin un life style scump ce se multiplica in ecoomie (inginerii castiga bine, cumpara case / masini / haine, merg la restaurant, etc. ceea ce genereaza crestere economica).

    Zone intregi din San Francisco, Dallas, etc. prospera economic datorita industriei de aparare.

    (3) Dar in timp, puterile concurente “catch-up”. Sovieticii au dezvoltat si eu arma nucleara si au ajuns la paritate strategica. Atunci se intampla doua lucruri: (i) tehnologia respectiva este licentiata firmelor comerciale care incep s-o exploateze comercial, generand crestere economica, piete noi, etc., si (ii) sucesul comercial finanteaza prin crestere economica pe uriasa piata interna, si apoi externa, urmatorul ciclu de cercetare fundamentala.

    Asa au aparut centralele nucleare civile. Asa GPS-ul a fost mai intai aplicatie militara si apoi deschisa pentru civili, Internet-ul, avionul cu reactie, etc, etc.

    Observati cum astfel de dezvoltari sunt “hrana” economica pentru economii dezvoltate si uniuni statale bine inghegate. Rusii au construit si eu primul satelit, au catch-up cu bomba nucleara si avionul cu reactie. Cu ce folos? Nu au fost in stare sa le transforme in “arme de facut multi bani”.

    Economia UE are nevoie ca de aer de astfel de tehnologii noi. Pe care nu ti le da nimeni. Pentru ca in monopolul temporar-tehnologic sunt marje mari de profit. Odata ce ceilalti catch-up, nu este decat “price war” din care nu se castiga decat “firmituri”.

    Vedem asadar ce avantaje ar fi dintr-o consolidare militara a UE:

    (1) Cum numai un guvern federal care emite moneda isi poate permite finantarea de cercetaer fundamentala si cheltuieli masive de aparare cu tehnologii inalte, o astfel de propunere ar ridica mingea la fileu federalistilor europeni. Individual, nici un stat UE (nici macar Germania, UK, sau Franta) nu pot macar visa sa ajunga la asa ceva. (Dimpotriva, UK si Franta isi pun la comun singurul portavion)

    (2) O armata europeana (nu neaparat mare) cu capabilitati strategice “inaintea tuturor” are sansa sa confere “hard power” politicii externe a UE

    (3) Economia UE si uniunea economico-politica are nevoie ca de aer de (a) job-uri bine platite in industria de aparara “europeana” si (b) de avantajul competitiv cu margini de profit mari a noilor tehnologii.

    Practic vorbim aici de idea “Airbus” replicata de la o companie la scara unei intregi industrii sustinute de un o uniune mai integrata (mai “federalizata”). Este ceea ce a conferit Statelor Unite statutul de principala putere globala in ultimii o suta de ani. Si este ceea ce China incearca cu disperare sa copie (Din pacate esecul fuziunii EADS / BAE ne arata miopia patetica a europenilor)

    Mai mult, aceasta idee nu e necesar sa excluda NATO. “Armata UE” se poare realiza si in cadrul NATO, practic UE poate deveni membru NATO.

    Asa ca desi cam “dintr-o bucata” idea lui Junker are ceva merite. Dar personal nu cred ca europenii sa fie in stare la o scara atat de mare de pragmatismul si strategia americanilor.

    • Harald spune:

      @ Inginerul American – dat fiind faptul că unele dintre aserțiunile dvs.par să fie comparabile nu doar cu a susține posibilitatea construirii unui perpetuum mobile, ci și cu posibilitatea de a extrage imense cantități de energie din acel perpetuum mobile, cum ați putea explica faptul că dotări militare despre care spuneți că Franța, UK și Germania nu și le permit, ar deveni brusc affordable pentru o armată a Uniunii Europene? Pe banii cui? Ai Olandei, ai Poloniei, ai României? Sau oprimând (fiscal și nu numai) cetățenii europeni într-o manieră care astăzi este imposibilă?

      • Inginerul American spune:

        Finantarea ar putea veni de la o Uniune Europeana mai integrata care sa aiba propria trezorerie si propria capacitate de a avea buget, taxe, si emisiuni de obligatiuni in nume propriu. Ceea ce este modelul financiar federal din Statele Unite.

        Prea mult in Europa inca se judeca banii dupa paradigma invechita a banilor bazati pe aur. In acea paradigma veche, banii si taxele sunt un sistem cu suma fixa (mai exact cantitatea de aur limitata la orice moment in timp).

        Dar sistemul economic modern a evoluat, si nu mai suntem pe gold standard de 40 de ani. Banii se mai colecteaza din taxe dar avem si quantitative easing (ce poate fi folosit bine sau prost – dar e o unealta). Banii nu mai sunt un sistem cu suma fixa. Si nici banii nu mai sunt ce-au fost. Avem acum mai multe “tipuri” de bani (M1, M2, M3).

        Asa ca ce sugeram era ca idea de a crea un eco-sistem economic in jurul ciclului (nu perpetuum mobile) cercetare-dezvoltare-comercializare axat pe “defense” ar putea constitui ca un argument puternic pentru sustinerea ideii de integrare mai federala a UE, dupa modelul SUA. Cu alte cuvinte, cand se va pune intrebarea “De ce sa exista EU Treasury, EU Bonds, EU budget & revenue”, unul din raspunsuri ar putea fi: “Pentru a sustine o industrie europeana de cercetare/defense cu high-added value economical activities, si care sa confere hard(er) power to EU foreign policy”.

        Daca sunteti in stare s-o faceti, of course

  11. Polilogu spune:

    Datoram d-lui Naumescu un alt articol deosebit si foarte bine argumentat.Fara NATO in EUROPA , acest continent va fi KAPUT.Scurt, clar si…repetat de la capat. Sper din toata inima ca nu va lua Dumnezeu mintitle tuturor europenilor!

  12. Ela spune:

    Orice punct de vedere este valabil penru cel care-l emite.
    Rareori insa, un acelasi punct de vedere este impartasit, spontan si fara “ajutor”, de majoritatea oamenilor dintr-un stat si, cu atat mai putin, de majoritatea unor state, fie ele constituite intr-o “uniune” care, deseori, este doar generica…
    UE isi descopera (?) limitele factuale, pe zi ce trece. A le ignora sau a le subestima, cred ca este o greseala.
    Istoria, cultura, Interesele, temerile, fiecarui stat component sunt diverse, complexe si nu mereu consensuale. Aceste diferente reale, pe care le subestimam neincetat, probabil, ies la suprafata, totdeauna, in situatii conflictuale.
    Astazi, nu toate statele UE au aceeasi pozitie intransigenta fata de Rusia (nici printre cele “mai patite”, ca Ungaria si Romania, de ex, nu exista consens), dar niciunul din cele 28 nu este vadit anti-american, si atunci intervine intrebarea : NATO sau ne-NATO ?
    Solutia facila este NATO.
    Intrebare :
    Toate statele din NATO (SUA inclus, evident ;) ) au acelas interes in conflictul actual cu Rusia, mentinerea pacii si integritatii teritoriale ?

  13. Spaak spune:

    Ce mai faci, Valentin?

    “Nu încape nicio îndoială, Uniunea Europeană nu va avea o armată proprie.”

    Wow. Never say never…

  14. Marcel spune:

    Eate uimitor cum certitudinele si convingerile personale se schimba fundamental in urma unor evenimente politice si militare de gen Crimea si Ukraina. Daca in urma cu nu mai mult de un an si jumatate, majoritatea covarsitoare a autorilor si comentatorilor injurau de zor la unchiul Sam, si cereau mai mult sa mai putin politicos sa-si ia jucariile si sa mearga acasa, de la o vreme lucrurile stau exact pe dos. Marea majoritate este convinsa ca lucrurile ar evolua foarte prost pentru europeni si in special pentru romani daca unchiul Sam ar face quit si s-ar concentra pe vanat teroristi islamici pe coclauri.

    Succes la crearea infrastructurii pentru o armata europeana moderna si eficienta. Daca un asemenea efort ar fi implementat cu adevarat, recesiunea din 2008 ar parea o gluma simpatica. Cautati date ca sa vedeti cat costa pe zi intretinerea unei armate moderne si profesionale, asumand ca dispune din abundenta de military hardware & software de ultimul tip, lucru care nu se poate afirma despre UE.

  15. Niki spune:

    Dragi şefi de state europene, dragi forumişti !! Jucaţi-vă în continuare cu dez-
    bateri interminabile şi inutile pe această temă ! Istoria vă va pedepsi cumplit
    pentrucă între timp Ţarul Putin nu are nici o reţinere să comande noi mane-
    vre militare de amploare şi fără a avea nevoie de aprobări ale Dumei sau
    ale altor organisme, paate declanşa în căteva secunde URGIA !!
    E cumplit de adevărat acel dicton care spune că : “Istoria ne învaţă că…
    oamenii nu învaţă nimic de la istorie” !!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)