Home » Analize »Global / Europa »Politica & Doctrine »Sinteze » Citesti:

Ce semnal transmite plecarea lui Chuck Hagel de la Pentagon? Obama îşi pregăteşte finalul de mandat. Restabilirea autorităţii sale şi a Americii

Valentin Naumescu noiembrie 25, 2014 Analize, Global / Europa, Politica & Doctrine, Sinteze
7 comentarii 3,731 Vizualizari

Chuck Hagel, fostul senator republican intrat cu ani în urmă în conflict cu partidul său şi cu preşedintele Bush jr. pentru războiul din Irak, „bunul prieten” al lui Barack Obama încă din anii petrecuţi în Senatul Statelor Unite, a demisionat din poziţia de secretar al Apărării, o funcţie-cheie în administraţia americană. Prezent la momentul de rămas bun, cu o morgă sobră, preşedintele Obama a spus că „acesta este momentul potrivit pentru plecarea lui Hagel” din fruntea Departamentului Apărării, chiar dacă „lui Chuck nu i-a fost uşor să ia această decizie”. În traducere nediplomatică, Obama a dezvăluit practic că a trebuit să îl dea afară pe bunul său prieten din fruntea Armatei.

Demisia lui Hagel a cutremurat cercurile politice şi jurnalistice de top de la Washington. Unele semnale privind nemulţumirile legate de organizarea şi desfăşurarea războiului împotriva Statului Islamic din Siria şi Irak (ISIS) apăruseră, ce-i drept, de vreo două săptămâni. Ditamai colosul militar planetar nu înregistrează cine ştie ce succese contra bandiţilor din deşertul irako-sirian, răscolind nisipul cu mii de bombe aruncate din avioane ultraperformante şi consumând, se pare, 15 milioane de dolari pe zi, într-o campanie absolut necesară pentru stabilitatea Orientului Mijlociu, dar care pare să nu ducă deocamdată nicăieri.

Democraţii au pierdut recent, pe 4 noiembrie, alegerile legislative „la jumătatea mandatului”, devenind astfel minoritari în ambele camere ale Congresului. Republicanii, pe val, presează pentru abordări mai limpezi, mai ferme şi mai eficace în politica externă şi de securitate americană, blamând totodată ezitările, confuziile, stângăciile şi lipsa de viziune de la marile ministere ale reprezentării Americii în lume, de Externe şi al Apărării. Pe 1 februarie 2013, Departamentul de Stat îşi schimbase deja titularul din primul mandat prezidenţial, plecarea lui Hillary Clinton după o prestaţie fără performanţe lăsând locul seniorului John Kerry, nici el prea lăudat pentru rezultatele avute până acum. Remanierea „echipei de forţă” a lui Obama a devenit astfel completă, chiar dacă Hagel va mai rămâne (interimar) în funcţie, până la instalarea succesorului său.

Presa americană consideră că numirea noului secretar al Apărării este puţin probabilă până în ianuarie 2015[1], când se va instala noul Congres ales, cu majoritate republicană inclusiv la Senat. Eu aş nuanţa puţin: dacă va fi aşa, înseamnă că preşedintele Obama doreşte să facă din numirea noului său ministru al Apărării un subiect de negociere cu republicanii, propunând eventual un apropiat al acestora, aşa cum a fost cazul cu Hagel acum doi ani, care venea (cu interpunerea scurtului mandat al democratului Leon Panetta) după un alt republican menţinut în funcţie până în 2011, Robert Gates. Prin concesia făcută republicanilor la numirea noului şef de la Pentagon, Obama şi-ar putea eventual securiza un vot pe buget şi pe plafonul de îndatorare, de care administraţia Obama va nevoie ca de aer în ianuarie.

A fost deci sacrificat „bunul prieten Chuck” pentru relaţia cu republicanii? Dacă această înţelegere, sugerată mai sus, nu este până la urmă posibilă sau nu se degajă o soluţie „în culise”, acceptabilă pentru ambele partide, în următoarele săptămâni, nu exclud nici varianta ca Obama să-şi fi lăsat, de fapt, timpul necesar pentru a trece prin actualul Senat, cu majoritate democrată, noua sa propunere, chiar pe finalul legislaturii. De aceea spunea, la momentul anunţării demisiei, că e timpul potrivit ca Chuck Hagel să plece. Decembrie va fi aşadar luna discuţiilor intense pe acest subiect.

Hagel, 68 de ani, veteran al războiului din Vietnam, a fost secretar al Apărării mai puţin de doi ani. A venit în echipa celui de-al doilea mandat al lui Obama oarecum ca o surpriză, ca o figură aparte a administraţiei, iar pe marginea discuţiilor de la investirea sa în Senat am scris la momentul respectiv[2], punctând semnificaţiile numirii. Eşecul lui Hagel de a confirma aşteptările preşedintelui este inevitabil privit acum şi ca eşecul lui Obama de a îşi alege oamenii cei mai potriviţi.

Sunt semnale că Hagel nu a rezonat cu echipa de la Casa Albă[3], cu apropiaţii şi consilierii cei mai influenţi ai preşedintelui. Conducerea deficitară a războiul împotriva ISIS, retragerea din Afganistan, transferul unor deţinuţi afgani de la Guantanamo, politica faţă de Siria, neînţelegerile cu consilierul de securitate naţională Susan Rice, cu secretarul de stat John Kerry sau cu şeful de cabinet al preşedintelui, Dennis McDonough, sunt doar câteva din temele şi motivele presupuse a fi stat la baza deciziei de înlocuire a lui Chuck Hagel. Pe de altă parte, plecarea celui de-al treilea secretar al Apărării din echipa administraţiei Obama (după Robert Gates şi Leon Panetta) i-a făcut pe republicani să se întrebe oare cine o fi de vină?, dacă nici unul nu s-a integrat în viziunea Casei Albe.

Printre posibilii succesori, este vehiculat numele lui Michéle Flournoy, fost subsecretar de stat al Apărării, deci o variantă tehnocrată, dar rămân la ipoteza că apropiaţii lui Obama vor încerca o negociere cu republicanii pe un nume mai profilat politic, care să capaciteze mai multă susţinere în Congres pentru acţiunile viitoare ale Pentagonului, deloc uşoare, în zonele sensibile ale lumii.

Scriam, relativ recent, că preşedintele Obama a intrat în pregătirea strategică şi de imagine a finalului mandatelor sale la Casa Albă. „Pariul” său ultim este restabilirea autorităţii Americii în zonele care fierb. Războiul contra ISIS va fi unul din determinanţii impresiei decisive asupra epocii Obama[4], până la urmă cea care rămâne în memoria oamenilor obişnuiţi.

De victoria sau eşecul în această campanie de distrugere a Statului Islamic depinde ieşirea din scenă a lui Barack Obama, aşa cum de la Bush jr. lumea a reţinut în primul rând War on Terror şi intervenţiile controversate în Afganistan şi Irak, nu măsurile de politică internă, economico-sociale, bune sau rele, pe care le-a adoptat. Având în vedere impactul şi capitalul simbolic imens al politicii externe şi de securitate americane, Statele Unite rămân probabil una din puţinele ţări ale lumii în care evaluarea liderului, deopotrivă internă şi externă, se face în mare măsură prin prisma reprezentării intereselor naţionale pe scena globală.

În ceea ce ne priveşte, avem speranţa că finalizarea lucrărilor de la Baza Deveselu va decurge normal, conform planificării, cu termen de operaţionalizare 2015. Practic, în faza în care s-a ajuns, una tehnico-militară, palierul politic contează mai puţin, deciziile fiind luate demult. Datorăm noului ministru de Externe, Bogdan Aurescu, o parte importantă din bunul mers al discuţiilor cu partea americană, după 2011. În calitatea sa recent încheiată, de secretar de stat pentru afaceri strategice, Aurescu a fost coordonatorul echipei româneşti care a gestionat negocierile bilaterale.

Nu cred să mai apară modificări de ordin strategic în proiectul scutului anti-rachetă. Totuşi, în prelungirea deciziilor strategice adoptate la Summitul NATO din Ţara Galilor, o limpezire grabnică a orientărilor şi situaţiei decizionale de la Pentagon este de dorit. Estul Europei, în particular Ucraina şi Republica Moldova, traversează o perioadă crucială privind statalitatea şi opţiunea lor pentru Occident, cu posibile viitoare provocări, iar America trebuie să rămână prezentă pe continentul nostru, în toate modurile posibile, pentru a apăra paradigma democraţiilor liberale occidentale.

Întorcându-ne la locurile comune ale cursurilor de relaţii internaţionale din studenţia noastră, să spunem încă o dată, studenţilor de acum şi societăţii româneşti, în cuvinte simple şi clare, că securitatea Europei fără aportul Statelor Unite a fost şi este de neconceput.

______________________


[1] http://www.reuters.com/article/2014/11/24/us-usa-military-hagel-idUSKCN0J81AK20141124

[2] http://www.contributors.ro/administratie/va-fi-chuck-hagel-confirmat-de-senat-primele-semne-despre-relatiile-americii-cu-lumea-in-noul-mandat-prezidential-asteptarile-romaniei/

[3] http://www.nytimes.com/2014/11/25/us/hagel-said-to-be-stepping-down-as-defense-chief-under-pressure.html?_r=0

[4] http://www.contributors.ro/global-europa/yes-we-can-distrugerea-statului-islamic-pariul-final-al-administratiei-obama/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Da, “securitatea Europei fără aportul Statelor Unite a fost şi este de neconceput”.
    Nu pentru ca o zic (si) eu, ci pentru ca s-a demonstrat; ursul de la rasarit se trezeste din hibernare cind nu te astepti!

  2. Gore spune:

    Asadar o sa vedem “boots on the ground” in ianuarie-februati 2015! Mai ales dupa (semi)esecul negocierilor cu Iranul, care ar fi putut la randul sau sa lupte impotriva “terorii negre” in mod oficial; si desigur, dupa refuzul Turciei de a se implica (banuiesc ca de frica).

  3. Andrei A. spune:

    De curând urmăream un interviu cu un general american în rezervă, care a fost prezent în Irak pe parcursul întregii implicări militare a SUA și care spunea că suma frustrărilor a contituit-o realizarea faptului că “succesul” părea să fie condiționat de o prezență pe termen foarte lung, asemănătoare cu ceea ce în trecut era desemnat drept The British Raj.
    Cred că vom asista la o escaladare militară, într-o formă sau alta, pe care administrația viitoare o va moșteni. Până acum, cel mai primejdios “aliat” al SUA s-a dovedit Turcia, ale cărei obiective diverg considerabil în comparație cu cele occidentale. Ankara s-a arătat mai ostilă rămânerii lui Assad la Damasc decât creșterii continue a ISIL, pentru care încă se fac recrutări în plin teritoriu turc și ai cărui combatanți “internaționali” s-au infiltrat prin granița turco-siriană cu acordul tacit al armatei și serviciilor de securitate de la Ankara. Prezentele negocieri cu Iranul pentru încheierea unui acord în ce privește încetarea programului nuclear cu aplicabilitate militară, în mod sigur au și o componentă regională, legată fie de soarta șiiților din Siria, fie de cea a celor din Liban. Pe scurt, un acord cu Teheranul va însemna implicit o garanție a unui fel de status quo la Damasc (cu Assad sau o sosie mai puțin pătată de sânge), după cum un asalt direct va transforma din nou Iranul într-un adversar fățiș. Iar atâta vreme cât Assad va rămâne la Damasc, Turcia (sub Erdogan cel puțin), va face ce a făcut și până acum, adică mai nimic, în afară de a nu precupeți nici o picătură de sânge american pentru a-și susține interesele. Politica anti-kurdă este un dat al statului turc modern, și nu tine de religie. Erdogan în schimb (dincolo de rătăcirile istorico-geografice referitoare la vikingii islamizați care ar fi descoperit America :) ), tinde să proiecteze un fel de imagine regională de califat, provenit însă nu din ultra-extremiștii zonei ci din coridoarele puterii de la Ankara.
    Turcia este una din probleme dar cred că se neglijează Siria post-Assad și continuarea războiului civil- nici una din facțiuni nu este îndeajuns de puternică pentru a le anihila pe celelalte și chiar dacă o intervenție militară ar oferi suniților moderați țara pe tavă, este greu de crezut că celelate grupări vor depune armele. Cum și ce fel de compromis ar permite revenirea la un fel de “normalitate”, e greu de văzut acum. Dar dacă este să luăm exemplul Libanului (care este nu doar o fostă parte istorică a Siriei dar și un microcosm al ei), atunci conchidem că “pacificarea” după îndelungul și sângerosul război civil nu a fost rezultatul unei ocupații sau intervenții militare.
    Sper totuși ca epoca intervențiilor gen John Wayne să fi fost depășită. Iar fără a face o comparație între cei doi președinți, pentru că ea chiar nu-și are locul, dacă este să privim la cele două mandate Reagan, pe cât de încărcate de succes au fost în politica europeană, pe atât de frustrante și neconcludente s-au dovedit în Orientul Apropiat și Mijlociu.

  4. eu****** spune:

    Da, securitatea Europei nu exista fara USA, dar Oblablabla este intr-un final total descendent.

    Dupa plecarea lui Robert Gates nici un Secretar de Stat, nici macar cel care exista pe vremea lui Robert Gates – Rep,- nu a mai dat randament… Asa ca Oblablabla va ramane in istoria USA ca fiind primul presedinte afro si cam cat.

    Situatia externa a fost extrem de slab gestionata de Obama si nici cu cea interna nu sta prea bine – democratii au cuvinte multe si mari, cu treburile stau cam slab. Si nu se poate spune ca Oblablabla nu are materie cenusie, doar ca nu a putut duce niste razboaie asa de mari…

    Aiici insa avem nevoie de USA mai mult decat oricand – USA be strong and be good with us!

  5. Diletantocratie spune:

    Citeva completari pentru o mai buna intelegere a afacerii:

    1. Chuck Hagel nu a avut niciodata acces in “cercul lor strimt” de la Casa Alba. Cercul acela “strimt” ii include pe Valerie Jarrett, Susan Rice, Denis McDonough, Samantha Power. Astia conduc lumea, iar Barack e purtatorul lor de cuvint.
    2. One foreign policy expert told NBC news that Hagel “had a crappy relationship with Susan Rice.”
    3. Chuck Hagel era satul pina peste cap sa fie tratat ca a cincea roata la caruta.
    4. It appears that Hagel initiated a status-of-job discussion with the president several weeks ago. A mutual decision was reached that it would be best to part ways. Most observers are saying Hagel’s exit was a foregone conclusion because, as one Senate source told Politico, “he started to no longer be a yes-man.”

    surse:
    - washingtontimes.com: “John McCain: Chuck Hagel ‘very, very frustrated’ in Obama Cabinet” by David Sherfinski
    - latimes.com: “Chuck Hagel was never let into Obama’s inner circle” By David Horsey
    - creators.com: “Hagel Didn’t Start the Fire” by Pat Buchanan

    Michèle Flournoy pare a fi prima optiune pentru postul ramas vacant. O optiune progresista, corecta politic si cam atit. O drona la fel de valoroasa ca si celelate drone de pe la Washington, y compris Obama. Se aud, bineinteles, laude la adresa ei primite de presa “pe surse”, insa e orwellian sa numesti ministru de razboi al Americii (al Americii, nu al Republicii San Marino!) o femeie cu “a bachelor of arts degree in social studies”. Ma rog, a mai facut ulterior un fel de master gen SNSPA “in international relations”, dar asta tot nu e destul ca sa se instaleze in cabinetul 1 la Pentagon si sa le explice ea unor generali cum sta treaba si ce e de facut pe cimpul de bataie. In plus, daca ar fi doar timpul pe care o femeie il risipeste zilnic privindu-se in oglinda, mergind la coafor, cosmeticiana, croitoreasa, manichiurista, shopping etc. si tot ar fi suficiente motive sa numesti un barbat intr-un post in care respectivul servitor public trebuie sa fie disponibil 24 de ore din 24.

    Sa pui ministru de razboi pe cineva care nu are nici un fel de pregatire militara e o dovada de dispret pentru toti soldatii si ofiterii celei mai puternice armate pe care a cunoscut-o omenirea. Daca, pe deasupra, alesul va fi o femeie, soldatul va zice ca intentia a fost sa… “add insult to injury”. Ideea e curajoasa, dar nu si valoroasa sau inteligenta.

    Diletantocratia se vede ca a ajuns la mare moda la Washington. Cind te uiti la aberatiile care se promoveaza de vreo 15 ani pe-acolo parca incepi sa intelegi cum de a fost posibil un Nero…

    p.s.
    Daca chiar vrem, putem sa spunem ca “securitatea Europei fără aportul Statelor Unite a fost şi este de neconceput.” Sa fim, insa, atenti sa nu citim prea multa istorie (nu ma refer la aceea din manualele scolare) pentru ca s-ar putea sa incepem sa avem indoieli.

    • Daniel Georgescu spune:

      ‘Diletantocratie” e numele cel mai potrivit pentru ce se petrece de 6 ani in 1600 Pennsylvania Avenue…Obama’s on-the- job training has failed.Foarte pertinente observatiile dumneavoastra; as merge chiar mai departe spunand ca de fapt atunci cand a acceptat sa fie Secretary of Defense Hagel a cazut in plasa intinsa de Obama care a vrut doar sa para ca vrea sa le ofere republicanilor o ramura de maslin , Obama stiind de la inceput ca Hagel nu are inteligenta lui Rumsfeld si nici carisma lui Gates.
      Citez din articolul domnului Naumescu : “De victoria sau eşecul în această campanie de distrugere a Statului Islamic depinde ieşirea din scenă a lui Barack Obama”
      Barack Hussein Obama este cel mai slab presedinte pe care l-a avut SUA in ultimii 60 de ani asa ca iesirea sa din scena e prin sărindar.
      De altfel razboiul impotriva terorismului Islamic nu se va termina in doi ani , nici in 10 si poate nici in 30 de ani…

  6. Lucky spune:

    “securitatea Europei fără aportul Statelor Unite a fost şi este de neconceput”

    Adevarat, dar nu si pentru rusi care cer vehement Europei sa excluda Statele Unite din NATO.

    Ma intreb daca rusii sunt in toate mintile. Cine poate sa creada aceasta enormitate. Europa, in nici un caz. Reducerea continua a contribuitiei aliatilor europeni la cheltuielile comune NATO a fortat Statele Unite sa preia peste 75% din totalul cheltuielilor aliantei.
    Pai, daca America este eliminata, NATO se desfiinteaza in mod automat. Stiu ca rusii asta si vor, chestiunea este daca si Europa vrea sa-si dea fustita jos in fata rusilor…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)