Coreea de Nord şi interesele Chinei

Regiunea de Sud-Est si Est a continentului Asiatic  a fost si probabil va fi in continuare teatrul unor dispute majore intre cele sase varfuri ale hexagonului geopolitic din regiune – China, Japonia, Coreea (de Nord si de Sud), Rusia si Statele Unite.  La sfarsitul secolului al XIX-lea, dupa doua mii de ani de dominatie chineza, regiunea trece, dupa modernizarea Meiji din Japonia,  sub o hegemonie aproape totala Japoneza. Primul razboi Sino-Japonez ( August 1894 –  Aprile 1895) se va termina cu o pace umilitoare pentru China si va introduce in regiune inca o mare putere imperiala – Rusia. Dominatia asupra Manciuriei si pretentiile rusesti asupra acestei regiuni au dus la un inevitabil conflict, care ajunge la apogeu in razboiul Ruso-Japonez (Februarie 1904 –  Septembrie 1905), razboi in care Rusia Tarista a fost infranta rusinos si de facto a iesit din carti in aceasta regiune pana la sfarsitul Celui de al Doilea Razboi Mondial   si capitularea Japoniei.

Rezultatul acestor confruntari a condus la faptul ca in 1910 Coreea a fost anexată Japoniei. In 1919, rezistenta coreana impotriva ocupatiei japoneze  s-a manifestat prin miscarea de rezistenta “1 Martie” (Miscarea Samil). Armata japoneza a innabusit cu forta aceasta insurgenta si in jur de 20 000 de mii de oameni au fost ucisi. Trista istorie si plina de resentimente care se perpetueaza pana in zilele noastre, imbracand si dezbracand diverse forme, deoarece pana la urma interesele se dovedesc mai mult sau mai putin identice, adaptandu-se bineinteles la situatia actuala.

Deoarece majoritatea informatiilor despre Nord Coreea sunt de multe ori alterate din diverse motive si existenta unor surse primare este extrem de limitata, voi incerca sa aduc in acest articol, atat cat se poate, date bazate pe surse secundare pe care le consider mai mult sau mai putin de incredere.  Am hotarat sa ma ajut in aceasta analiza de o carte extrem de importanta, publicata in 1971 si actualizata in 1981, carte absolut necesara intr-un periplu geopolitic cu un subiect de genul Coreea de Nord. Cartea se numeste “Crazy States: A Counterconventional Strategic Problem” (“State Nebune: o problema strategica neconventionala”) si a fost scrisa de Profesorul Yehezkel Dror, unul dintre cei mai celebrati strategi in relatiile internationale „mai putin conventionale” (biografia, aici). Respectivul Profesor descrie  in cartea lui cinci puncte distincte care pot caracteriza o “politica nebuna” sau daca doriti un “stat nebun”: (1) promovarea unor obiective agresive, de multe ori amenintand alte state; (2) demonstrarea adeziunii totale si radicale asupra acestor obiective; (3) motivarea acestor politici prin superioritatea morala a obiectivelor din punct de vedere national, etic si moral; (4) selectionarea si realizarea unor instrumente logice pentru atingerea obiectivelor; (5) posedarea acestor instrumente si capabilitati, care fiind folosite pot avea un impact serios in promovarea acestor obiective agresive. (Un review academic exceptional al acestei carti il puteti descarca pe blogul Politeia).

Desi cartea analiza situatia Libiei lui Gaddafi si a Iranului lui Khomeini, ea caracterizeaza fara dubiu si situatia Coreei de Nord la ora actuala (cand cartea a fost scrisa Coreea de Nord nu poseda arme atomice). Autorul conclude ca renuntarea la politicile agresive si incercarea de a normaliza politica externa a statului in cauza va insemna intotdeauna distrugerea elitei conducatoare a statului respectiv. Ceea ce s-a intamplat anul acesta in Libia demonstreaza mai mult ca orice argument ca distinsul autor a avut dreptate.

Desi majoritatea analistilor si a cunoscatorilor (mai mult sau mai putin) a politicilor nord-coreene considera acest stat drept un “proxi” chinez, element de baza in politica regionala a noului dragon rosu, parerea mea este mult mai nuantata. Personal cred ca acest stat, cu o logica aparte, isi conduce afacerile externe cu o mare independenta, jucand cartea istorica intre China si Rusia – Japonia devenind irelevanta din punct de vedere militar.  De multe ori Coreea de Nord nu se supune directivelor de la Beijing, ultima data fiind lansarea rachetelor balistice deasupra Japoniei , alte ori isi incearca muschii agresand vecinul din sud chiar daca acest lucru este platit scump de populatia infometata a tarii. Coreea de Nord nu va renunta niciodata la arsenalul atomic – simplu este singurul care garanteaza perpetuarea elitei care o conduce. Titlurile aparute in presa romaneasca care vorbeau despre o Coree Mare sunt pur si simplu nerealiste. Nimeni nu o doreste! In primul rand nu o doreste elita comunista care guverneaza astazi la Phenian (Pyongyang).

Nici China nu-si doreste o Coree pacificata si in nici un caz unita. Este aproape un interes vital pentru ea. Cu ajutorul Coreei de Nord, China tine in sah si Japonia si Statele Unite. Pentru chinezi Coreea de Nord este o afacere foarte buna, investitie mica – profitul mare. Trebuie mentionat ca istoria Chinei nu probeaza intentii imperiale in afara vecinatatii ei imediate. Stategia chineza este extrem de clara – de ce sa lupti pentru ceva care poate fi cumparat – extrem de eficace si absolut confucianist. Din punct de vedere geopolitic, obiectivul suprem al Chinei este reintregirea teritoriului national in felul pe care il inteleg ei. Dupa Hong Kong si Macao, din punctul lor de vedere Taiwanul este esential si obligatoriu. Nord Coreea este schimbul pe care ei doresc sa-l faca. Chinezii vor plusa pana cand ecuatia lor va fi acceptata, unificarea Coreei in schimbul Taiwanului. Cei care vor trebui sa accepte sunt bineinteles americanii si intr-o masura mai mica, japonezii. Cinic vorbind, ceea ce doresc taiwanezii chiar nu conteaza la aceasta masa verde globala.

Trebuie mentionat ca intamplator sau nu, Kim Jong Il, defunctul dictator al Coreei de Nord, si-a pregatit foarte bine disparitia de pe scena politica. Ultimele lui vizite in China si intalnirea lui cu Presedintele chinez Hu Jintao (in mai 2011), urmate de vizita in Rusia si intalnirea cu Presedintele Medvedev (in august 2011), au pus la punct foarte eficient tranzitia spre noua conducere de la Phenian. O conducere probabil colectiva, formata din reprezentantul dinastiei Kim, tanarul Kim Jong-un, “Marele Urmas” si reprezentantul armatei si al consiliului de familie, sotul matusii lui, “unchiul” Song Chang-tek (Jang Song-thaek) a carui existenta am fost primii din presa romaneasca pe care am constatat-o.

Interesant de mentionat ca uzantele otomane de a pastra un “oaspete” ostatec ca alternativa nu au fot anulate de timp. Fratele mai mare al  “Marelui Urmas”, Kim Jong-nam, se afla la Beijing sub protectia chinezilor.

Despre aceasta regiune si interesele majore ale celor 6 puteri din regiune – poate intr-un articol urmator.

Urez cititorilor „Contributors” la Multi Ani! Pace, Santate si Bunastare!