De ce Hama nu este ca Bengazi

Din nefericire, “primavara araba” a devenit o “vara de cosmar”, cel putin pentru sirienii care s-au revoltat impotriva regimului de la Damasc condus de Bashar al-Assad. De la inceputul lunii aprilie si pana la inceputul lui august, Organizatia Natiunilor Unite nu a reusit sa ajunga la concluzia ca in Siria se produc crime impotriva unor civili, care isi cer drepturile exact ca in Libia, Tunisia, Egipt si multe alte tari din Orientul Mijlociu. La inceputul lunii august, ONU a adoptat o rezolutie, care a fost tergiversata aproape 5 luni. Textul rezolutiei condamna violarea sistematica a drepturilor omului, cere incetarea imediata a violentelor si indeamna autoritatile siriene sa realizeze reformele politice. Totodata, rezolutia propune Damascului deschiderea unei anchete pentru judecarea responsabililor atacurilor impotriva manifestantilor pacifisti. (aici si aici)

Rusia, China si in ultimul timp India, Brazilia si Africa au sustinut miscarea de rezistenta a guvernantilor sirieni, ca aparatorii suveranitatii nationale a Siriei. Ei cred ca adoptarea unui text ostil Damascului ar putea deschide calea unei interventii militare occidentale in Siria.

Intorcandu-ma la o analiza publicata de mine in luna aprilie (vezi – Orientul Mijlociu: În numele tatălui!) pot sustine ca  situatia nu s-a schimbat prea mult in afara faptului ca totusi ONU a adoptat o rezolutie (destul de slaba si ineficienta) si poate mai important decat asta, Turcia a inceput sa militeze pentru rezolvarea situatiei cu orice mijloace, iar Liga Araba a inceput sa acuze regimul de la Damasc de crime impotriva cetatenilor sirieni. Cateva date despre Siria si situatia actuala.

Siria este o tara care ocupa cam trei-sferturi din suprafata Romaniei (185.180 km² fata de 238 391 km²) si are o populatie aproximativ egala cu cea a Romaniei de astazi [fara diaspora], cam 19 milioane de locuitori permanenti. Siria a avut intotdeauna relatii bune cu Romania si astazi Caile Ferate Siriene se folosesc de vagoane si locomotive fabricate in Romania, cel putin asta a fost situatia pe la inceputul anilor 2000 cand am circulat cu trenul intre Damasc si Dayr az Zawar pe malul Eufratului. Cred ca ultimul înalt demnitar din Orientul Mijlociu care a vizitat Romania a fost Bashar al-Assad, Presedintele Siriei, care astazi isi trimite tancurile sa-i macelareasca pe manifestantii civili din orasele siriene.

Siria este si a fost intotdeauna o tara cu un popor sarac si cu putine bogatii naturale, locatia strategica in centrul Orientului Mijlociu, “intre imperii” i-au acordat importanta pe care o are pana in zilele noastre. Populatia Siriei se imparte intr-o majoritate sunita covarsitoare 74%, o minoritate şiita de 13%, una crestina de cca. 10% si cam 3% druzi. In perioada interbelica a fost protectorat francez. In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial fiind ocupata de Franta de la Vichy,  a fost un ghimpe in spatele Englezilor care dominau regiunea. In 1946 si-a castigat independenta, devenind  republica parlamentara. De facto, Siria nu a fost niciodata o democratie. Dupa cateva zeci de lovituri militare a fost instaurata in anul 1971 o dictatura sub conducerea lui Hafez al-Assad (tatal lui Bashar), fost colonel in aviatia militara siriana, scolit la Moscova si un profund partizan al politicii Kremlinului in Orientul Mijlociu. Starea de urgenta instaurata de Hafez al-Assad in 1971 a fost abolita saptamana trecuta de Bashar.

Singurul partid legal in Siria este Partidul  Socialist al Renasterii (Ba’ath), care a fost un partid multi national arab. A fost prezent si in Irak pana la dizolvarea lui dupa inlaturarea lui Sadam Husein. Partidul respectiv a practicat un socialism nationalist cu adaptarea unor doctrine marxiste la realitatile local islamice.

Hafez al-Assad a condus Siria cu o mana de fier timp de 29 de ani (a murit din cauza unor probleme cardio-pulmonare in anul 2000). Mostenitorul ales pentru a prelua conducerea Siriei a fost Basil, fratele cel mare al lui Bashar, care insa a murit intr-un accident de circulatie in 1994. Dupa o lupta de succesiune profund orientala, Bashar, medic de profesie, scolit la Londra, reuseste sa se impuna, trimitandu-si unchiul Rifaat al-Assad in exil si pe fostul Ministru de Externe si adjunctul lui Hafez, Abdul Halim Khaddam  la Paris, tot in exil.

Istoria represiunii populatiei civile comise de familia el Assad nu este noua. Unul din cele mai tragice evenimente in lumea araba s-a petrecut in 1982, in orasul Hama (orasul biblic Hamat), cand armata si fortele de represiune siriene au ucis cu sange rece intre 10 mii si 40 de mii de protestatari (cifra publicata de presa occidentala a fost de 30 de mii) , majoritatea membrii ai “Fratiei Musulmane”   ( au murit si o mie de soldati). Acest eveniment tragic, memorat ca “Masacrul din Hama” (aici si aici), se poate repeta avand in vedere natura regimului si structura sociala existenta in Siria.

Familia el-Assad (tradus in romaneste Leul) face parte dintr-o minoritate religioasa cu afiliatie Şiita (Alawit – Alauit), care cuprinde cam 1,3 milioane  de persoane in Siria, 100 de mii in Liban si alte 400 de mii in Turcia. Dupa pacea de la Versailles, s-a format un stat Alawit intependent (1920-1937), cu capitala in portul Latakia pe malul Marii Mediteraniene. Populatia alawita a fost promovata de colonialistii francezi (vezi povestea Tutsi şi Hutu din Rwanda, fosta Belgiana) si a devenit un fel de aristocratie locala dupa alipirea protectoratului Alawit la Siria in 1937. Din multe puncte de vedere Sunitii sirieni au resentimente grele fata de acesti conducatori de origine Şiita.

Revolta actuala:

1. Revolta actuala a pornit in ziua de 26 ianuarie a.c., fara indoiala influentata de evenimentele care au cuprins intregul Orient Mijlociu. La data de 15 martie au loc primele evenimente sangeroase in orasul Dara’a, soldate cu cativa raniti si 3 morti.
2. La 16 martie revolta se raspandeste si au loc demonstratii in majoritatea oraselor din estul si sud-estul Siriei – Damasc, Alep, al-Hasakah, Dara’a, Deir ez-Zor, si Hama. Demonstratiile sunt soldate cu mai mult de 150 de raniti si cateva zeci de morti.
3. La 18 martie, intr-o zi de vineri, ziua de sabat a musulmanilor au loc primele ciocniri intre fortele speciale si armata siriana si manifestantii. Sunt ucisi aproape 100 de persoane in toata Siria. 3000 de persoane au fost arestate.
4. La 29 martie cabinetul Sirian este demis si la 21 aprilie este ridicata “starea de urgenta”; paralel cu aceasta formalitate apar tancurile si infanteria mecanizata in orasele siriene si in Damasc.
5. Conform datelor furnizate de ONG-urile siriene preluate de presa occidentala, numarul mortilor in aceste manifestatii depasesc 400 de persoane si cel putin 1000 de raniti.

Cateva Concluzii:

1. Siria are un rol strategic de o mare importanta pentru cele doua puteri emergente in Orientul Mijlociu – Iranul si Turcia.
2. Siria a incercat sa-si asigure armament nuclear si rachete balistice de la Nord-Coreeni. Ambele au fost zadarnicite de Israel, care a distrus reactorul nuclear sirian acum aproape un an.
3. Siria este “clienta” noua-veche a Rusiei, care îi asigura “spatele” diplomatic. Chiar daca vor fi mii de morti in Siria, ONU nu va putea face absolut nimic in acest caz.
4. Iranul este extrem de interesat de a mentine familia el-Assad la guvernare si va face tot posibilul sa o mentina. Siria este cheia Libanului si pentru Iranieni si sprijinul militiei siite Hizbullah din Liban. Turcia are interese identice, antagoniste Iranului.
5. Israelul si Arabia Saudita ar dori o schimbare in Siria din motive complet diferite.
6. Cu o probabiltate mai mare de 50%, Bashar el Assad va reusi deocamdata sa supravietuiasca si sa innabuseasca revolta cu ajutorul diplomatic al tarilor BRIC si cu pretul unor reforme fara prea mare continut si influenta politica.
7. Occidentul va continua sa-si mentina pozitia critica la nivel verbal, cu o putina eficienta.