marți, martie 19, 2024

Democrație și totalitarism

În lumea ideilor există interferențe, tropisme, magnetisme, eredități adeseori greu de perceput, genealogii și afinități misterioase, chiar inavuabile. Așa stau lucrurile și cu concepte precum democrație, autoritarism, totalitarism. Prima carte care m-a marcat în legătură cu tema democrație și totalitarism a fost cea intitulată exact asfel, scrisă de marele sociolog și politolog Raymond Aron. Aveam 20 de ani când am citit-o. Am împrumutat-o, din câte țin minte, de la Biblioteca Franceză de pe Bulevardul Dacia. Este vorba de o abordare liberală, Aron a fost un admirator al lui Tocqueville și a scris pagini nepieritoare despre marxism ca religie politică. A studiat în Germania în anii ascensiunii nazismului și a putut constata pe viu relația dintre ideologie și teroare care, în viziunea sa, dar și în aceea a Hannei Arendt, se află în inima proiectului totalitar.

Totalitarismul nu este neapărat opusul democrației, folosește instrumentele democratice spre a-și lărgi baza de masă, dar în mod cert este antiteza valorilor liberale, a pluralismului. Tocmai de acea a putut formula filosoful politic Jacob L. Talmon conceptul de democrație totalitară, deci o dictatură întemeiată pe entuziasm de masă. L-am aplicat în primăvara anului 1990, într-un eseu apărut în „România Literară”, spre a explica atracția exercitată de ideologia și practicile FSN-ului asupra a milioane de oameni. Evident că este vorba de o democrație mistificată și desfigurată, deci nici vorbă de suveranitate reală a poporului. Pe de altă parte, nu trebuie subestimată disponibilitatea maselor pentru tiraniile carismatice. În jurnalul său ținut în anii ciumei naziste, filologul evreu german Victor Klemperer, specialist în iluminismul francez, are un pasaj în care afirmă, anticipându-l de fapt pe Talmon, că secretul triumfului nazist se află în exacerbarea tezei lui Jean-Jacques Rousseau despre ceea ce acesta numea la volonté générale.

Cum ajung intelectuali erudiți și rafinați să cadă victima discursului totalitar? Cum a putut, de pildă, un Georg Lukács, cel atât de prețuit în tinerețe de către Max Weber, să rămână până la sfârșitul vieții, fidel unui crez liberticid? Cum ajunge neo-marxistul Ernesto Laclau să îmbratiseze dichotomia exlusivistă „prieten-dușman” celebrată de filosoful politic Carl Schmitt, doctrinarul juridic al celui de-al Treilea Reich, de fapt, un manicheism de sorginte leninistă? Nu în anii 60, ci mai târziu, în anii 80. În ultimii ani de viață, Laclau a scris cu admirație despre președinta peronistă a Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner. La fel, cum explicam itinerariul unui membru al Școlii de la Budapesta (cercul de gânditori neo-marxiști format în jurul bătrânului Lukács) precum István Meszaros devenit unul dintre favoriții ideologici ai lui Hugo Chavez? Mai nou, cunosc cel puțin un caz de gânditor politic vestic care a încercat să prezinte regimul Gaddafi drept unul democratic. Fiul lui Gaddafi, Sayed, a scris chiar o teză de doctorat la London School of Economics despre „societatea civilă globală”. Urma să apară la Oxford Univerity Press, în doua volume. Contractul a fost anulat în urma implicării doctorului în științe politice în masacrele din Libia.

Un democrat sincer nu poate să nu constate care sunt resursele și efectele veritabile ale totalitarismului. Să luam de pildă cazul lui Thomas Mann pentru care nu exista dubiu că era vorba, în cazul național-socialismului, de resurecția unui colectivism primordialist, a unui conglomerat mitologic mult timp refulat și negat, dar care continuase să pulseze sub pojghița prea puțin rezistentă a civilizației burgheze. Să recitim discuțiile dintre Settembrini și Naphta din Muntele vrăjit–vom regăsi acolo întreaga problematică intelectuală și morală a veacului al XX-lea. De altfel, prototipul lui Naphta, evident transfigurat, sublimat, reconstruit literar, a fost chiar cel care, înainte de convertirea la marxism, în 1918, s-a numit Georg von Lukács. Democratul liberal se mefiază de situațiile gregare, de defilările în masă, de „marșuri, ode și simboluri vagi”, spre a-l cita pe Mihail Sebastian din Cum am devenit huligan, una din cărțile într-adevăr importante ale respingerii ispitei totalitare.

Totalitarismul, comunist și nazist, este un tip de regim situat la antipodul tradiției raționaliste și umaniste. Scopul totalitarismului comunist nu era doar să planifice economia, ci, mai important, era să modifice condiția umană. Niciun sacrificiu nu era prea costisitor pentru a atinge acest scop. Argumentul era, pentru acei true believers despre care a scris Eric Hoffer, că nu se poate face omletă fără să spargi ouă. Panait Istrati a fost poate primul care a replicat acestui sofism că s-au văzut mii și mii de ouă sparte, dar nimeni n-a gustat încă omleta. Istrati a scris în anii 20. Mai târziu, filosoful liberal Isaiah Berlin a reluat acest trist adagiu, spunând, pe bună dreptate, că era vorba de milioane de vieți distruse. Printre cei dintâi care au denunțat natura criminală a bolșevismului numindu-l chiar cu acest termen, totalitarism, au fost social-democrații reformiști, între care inamicii lui Lenin din mișcarea socialistă rusă, menșevicii. La fel, eserul de stânga, Isaak Steinberg. S-a tradus în româneste superba carte a profesorului André Liebich despre exilul menșevicilor și analizele lor asupra dictaturii din Rusia sovietică. Era vorba de ceea ce istoricul Martin Malia a numit, preluând un concept al lui Abdurahman Avtorhanov, partocrație ideocratică. Pe platforma „Contributors” politologul Marius Stan a scris un remarcabil articol despre Malia. Mă grăbesc să spun și aici ce-am mai scris și spus de-a lungul anilor: este nevoie de cultură sovietologică pentru a înțelege ce-a reprezentat experimentul de tip sovietic în oricare din ipostazele sale.

Articol transmis la postul de radio Europa Liberă si apărut aici:

http://www.europalibera.org/content/blog/26854904.html?nocache=1

Textul poate fi ascultat, in lectura autorului, aici:

http://www.europalibera.org/audio/26854903.html

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. O să vă rog, dle. Tismăneanu, cu vorbele dumneavoastră,
    dacă aveţi cîteva minute, pentru cei mai tineri şi nu numai,
    să Definiţi pe cît se poate aici, în cîteva cuvinte : Totalitarismul şi Democraţia .
    Tare ar mai prinde bine, mai ales pentru cei care ar putea să le confunde,
    acestea „nefiind neapărat opuse”, ştiind cum, ciudat, contrariile deobicei se mai şi atrag.
    Mulţumiri anticipate !

  2. N-am îndrăznit chiar dintr-un început,
    Dar din amintirea modestei mele culturi, experienţe şi după o rapidă răsfoială „wikipedioasă”
    impresia e mai mult decît pregnantă, fiind chiar o convingere,
    Totalitarismul şi Democraţia „sont totalement opposés à l’opposé”,
    în contradicţie absolută, în luptă pe viaţă şi pe moarte.
    De unde şi mirarea cea mare la cele zise undeva în textul scurtului eseu :
    „Totalitarismul nu este neapărat opusul democrației,…” [„…folosește instrumentele democratice spre a-și lărgi baza de masă, dar în mod cert este antiteza valorilor liberale, a pluralismului.”]
    (Am îndrăznit să aşez în paranteză cealaltă parte a frazei)
    „…nu este neapărat opusul” …….. „dar în mod cert este antiteza…”
    Ceva nu se potriveşte !
    Cu atît mai mult cu cît ceea ce au crezut, au făcut, au visat, au scris, şi-au imaginat, s-au auto-sugestionat, s-au drogat, au delirat, au declarat, şi au trăit unii sau alţii, intelectuali sau „intelectuali”, nu pot fi deloc argumente serioase în a explica şi a găsi pe undeva o oarecare apropiere „nu neapărat opusă” pentru a defini sau a lăsa senzaţia sau a aluneca îndoiala sau a creea amalgamul între Totalitarism şi Democraţie.
    „Democraţiile” societăţilor bolnave, în moarte clinică, muribunde, deformate şi distorsionate, aberante şi în total Totalitarism al Haosului, pe care cu mare îngăduinţă le-am mai putea numi „pseudo-democraţii” pot genera cu uşurinţă Totalitarisme, pe care le pot cu o şi mai mare uşurinţă a le exporta pentru a le implementa aiurea în altă parte, ca un fel de auto-apărare, expulzarea Virusului Morbid, dintr-un corp social cu baze ancestrale profunde şi experimentate. Aşa a apărut Comunismul. Fascismul şi Nazismul, au apărut, abia după aceea, tocmai într-un astfel de context extrem de complex, nu doar virusată ideologic, al unei Europe absolut Bolnave, în măruntaiele căreia împins, încurajat şi provocator, dinspre Rusia bolşevizată, comunismul era deja, devenise, Totalitarism-Virusul cel mai demonic-periculos şi ameninţător. Deşi mult schematizat procesul continuării nebuniei primului război mondial se concretiza prin cele două aberaţii ale gîndirii şi voinţei omeneşti, cele două Superbe Totalitarisme Moderne, Crime împotriva Umanitaţii : Nazismul şi Fascismul (judecat, condamnat şi „interzis”, scos în afara legilor) şi Comunismul ( încă liber, apreciat, propovăduit, în viaţă, apreciat, visat, iubit, şi în continuă subtilă transformare-transfigurare).
    Democraţia ESTE total neapărat diametral nu doar OPUSUL Totalitarismului, dar şi ANTI-Virusul Absolut, singurul pe care umanitatea l-a inventat cu multe secole înaintea apariţiei acestor Totalitarisme aberant malefice morbide.
    Tocmai de aceea „apropierea” pe care o faceţi, dle. Tismăneanu, este cel puţin surprinzătoare, putînd astfel conduce la confuzii, păguboase neînţelegeri şi dureroase interpretări dubioase.

    • Cred ca faceti o confuzie intre democratie si liberalism. Intre acestea a existat, cel putin pana la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, o tensiune greu de ignorat. Poti fi democrat fara a fi liberal (Leon Blum), exista un liberalism care priveste cu suspiciune democratia (George Kennan, de pilda). Cand vorbeste de democratie, Aron are in vedere democratia liberala. In plus, nu mi-o veti lua in nume de rau, dar Wiki nu e sursa cea mai reliable. In orice caz, nu academic. Dadeam exemplul conceptului de democratie totalitara la Talmon. Exista democratii non-liberale, iliberale, chiar antiliberale. Totalitarismul mizeaza pe mase, democratia, pana la un punct, la fel. Tocqueville se temea de tirania majoritatii. La fel si Parintii Fondatori. Tocmai de aceea au fost imaginate institutii contra-majoritare (countermajoritarian institutions). In plus, textul are multe alte teme, nu vad de ce va blocati in aceasta. Va incredintez ca respect opiniile Dvs. Sper ca si Dvs pe ale mele :) Ganduri bune!

      • Dl. Tismăneanu, vă mulţumesc pentru răspunsul Dvs., cît despre opinii, numai de bine.
        Reamintindu-vă că nu sînt un „academician” şi neavînd pretenţia deţinerii înţelegerii ştiinţelor politice şi nici formulările exacte ale teoriilor ştiinţifice ale acestora, rămîn cam dezamăgit de lămuririle oferite care doar continuă, în opinia mea, să nu lămurească nuanţele apropierilor şi depărtărilor, atingerilor Totalitarismului şi Democraţiei.
        Reluînd o formulare, o opinie de-a dumneavoastră : „Totalitarismul mizeaza pe mase, democratia, pana la un punct, la fel.”, voi îndrăzni să afirm, dacă nu vă supăraţi, că „wiki” sau nu, vă înşelaţi, lăsînd confuziei totalitara „libertate.”
        Totalitarismul nu mizează pe „mase” ci pe „massă”, Un TOT ( massele transformate în massă unică)
        Numai Democraţia (corect-sănătoasă) mizează pe „masse”(diverse şi diferite )
        Ceea ce nu este deloc la fel.
        Societăţile democratice îmbolnăvindu-se, decrepite şi decadente, cangrenat Generalizate, adună massele, diferitele opinii şi masse diferite, într-UN TOT, într-un amalgam generalizat, într-un fluu totalitarist, transformînd „massele” într-UN TOT, într-o „massă” gregară, Unică, o turmă care urmează fără repere şi valori, fără vlagă şi sens, unica „opinie” inoculată cu măiestrie academică-ştiinţifică-mass-mediatică halucinantă.
        Cam aşa se întîmplă în democraţiile care nu mai sînt democraţii, ci doar nişte False-Pseudo-democraţii, atunci cînd evident totaliresmele nu sînt aduse-impuse prin Revoluţii, Dictaturi şi Teroare.
        Am să îndrăznesc să adaug un „link” de pe „wiki” în realitate de pe „net”(căci la „net” făceam apropo cînd mă refeream la o rapidă răsfoială „wikipedioasă”, aceasta, precizat acolo undeva, nefiind singura „massă”-medie a modestelor mele cunoştinţe, detaliu pe care nu aţi ratat ocazia să-l transformaţi subtil, într-un fel de argument) mai mult şi pentru cei care vor avea timpul şi curiozitatea să se lămurească cum de fapt Democraţia este total opusul Totalitarismului.
        http://icp.ge.ch/po/cliotexte/annees-20-30-crises-totalitarisme/definition.totalitarisme.html
        Cu respect !

        • Parerea mea este ca incercati cu tot dinadinsul sa idealizati un sistem politic si ca urmare, in loc sa il priviti asa cum este el in realitate incercati sa adaptati realitatea la opiniile d-voastra. Democratia nu este decat un sistem politic, poate ceva mai eficient decat altele, in special in cazul tarilor prospere. Dar democratia in sine nu garanteaza nimic, ceea ce conteaza in cadrul acestui sistem este vointa majoritatii, care poate fi buna sau rea. Pericolele inevitabile ale democratiei au fost dintodeauna demagogia, tirania majoritatii si iresponsabilitatea.
          Faptul ca majoritatea tarilor prospere si cu un inalt grad de civilizatie sunt democratii a creat impresia gresita ca democratia este calea sigura care determina ridicarea gradului de prosperitate si civilizatie. Realitatea este ca democratia in sine nu are nici o treaba cu acest lucru. Aproape nici una din marile democratii etalon nu a devenit prospera sau civilizata ca urmare a adoptarii democratiei, e vorba de cele mai multe ori de tari prospere si civilizate, doatate cu societati liberale cu mult inainte de adoptarea acestui sistem politic. Mai degraba adoptarea democratiei este urmarea prosperitatii si civilizatiei decat invers.

  3. Avem in modernotate o problema majora, semantica, a termenului democratie. Nu comentez acum sensul politic clasic si in ce fel l-am deformat. Vreau doar sa spun ca se creeaza tot felul de confuzii daca nu esti familiarizat cu terminologia. Chiar exemplele pe care le dati sunt edificatoare in acest sens: liberalismul vs. democratie, democratie totalitara, democratie liberala. Mai mult, intelesul comun al termenului democratie este un regim politic bun, construit cu scopul binelui comun si care actioneaza in acest sens.
    Acum, eu inteleg democratia ca un fenomen complex in care pe langa constitutie, legi, institutii specifice mai trebuie sa aiba si cetateni cu o anumita atitudine civica, educatie si viziune despre viata. In momentul in care definesti democratia numai prin prisma alegerilor libere apar probleme majore de interpretare si ajungi sa spui ca ai o democratie totalitare. E un nonsens, pur si simplu. Da, poti spune ca Hitler si NSDAP au ajuns la putere prin alegeri libere insa nu poti afirma, asa cum inteleg eu lucrurile, ca Germania anilor `30 era democratica. Cum nu poti spune ca Rusia de azi e democratica pt. ca Putin a castigat alegerile in urma unui sufragiu liber. Sau democratia definita din perspectiva economica. Pai daca rata de dezvoltare a economiei chineze este de departe cea mai mare din lume, asta nu inseamna ca cetatenii chinezi traiesc in democratie. Cum nu poti spune ca Romania de azi e democratica, cu un guvern si parlament alcatuit din grupuri de tip mafiot ce-si dau legi sa scape de alte legi si cu un popor pt. care darea de mita si furtul marunt sunt deja traditie. Nu de alta, dar se mira al dracului de tare marii consilieri si analisti politici europeni si nord- americani de rapiditatea cu care Ungaria si mai nou Grecia trec de la statutul de „democratie” la cea de „tara cu deficiente de democratie”.
    In concluzie, consider canoanele stiintelor politice actuale confuze si de multe ori contradictorii ce duc nu de mai putine ori la interpretari ce deformeaza realitatea data.

  4. Cum ajung diversi ganditori sa imbratiseze o teorie maniheista?
    Dupa mine, maniheismul nu e altceva decat o simplificare.

    Cand te adresezi maselor largi, in care intelectualii sunt o minoritate, e nevoie sa simplifici lucrurile ca discursul tau sa fie coerent si inteligibil. Aceasta simplificare e chiar confortabila pentru ca reduce nevoia pentru efortul gandirii. Mai mult – poti deveni dependent de acest confort!

    Din pacate, o simplificare excesiva poate face mai mult rau decat bine.

    Cum spunea Albert Einstein „Everything Should Be Made as Simple as Possible, But Not Simpler”.

    Cam asta cred eu despre maniheismele de tot felul – comuniste, naziste, islamiste, diverse „ortodoxii”, etc.

    Multumesc

  5. Democratia nu este decat un sistem politic in cadrul caruia majoritatea deciziilor se iau in functie de vointa majoritatii cetatenilor, manifestata direct sau prin reprezentanti. Criteriul specific este respectarea vointei majoritatii, nu vad ce amestec are atitudinea civica, educatia si viziunea despre viata. Evident, respectarea vointei majoritatii nu garanteaza de loc faptul ca deciziile care vor fi luate nu vor fi iresponsabile, catastrofale, imorale sau chiar criminale, dar prin acest fapt nu se modifica caracterul lor democratic.

    • Una din cartile mari ale sociologiei se intituleaza „Etica protestanta si spiritul capitalismului”. Exista si un spirit al democratiei, ori, daca preferati, un ethos democratic. In absenta sa, totul devine doar artimetica procedurala si rutina institutionala. Exista, in literatura politologica, lucrari remarcabile despre calitatea unei democratii, se propun criterii analitice. Ceea ce-am vrut sa accetuez in articol este legatura tot mai stransa dintre democratie si liberalism, dar si existenta unor forme hibride pe care literatura de specialitate le numeste illiberal democracies sau competitive authoritarian regimes. Totalitarismul poate sa imbrace forma unei democratii, sa poarte, macar temporar, masca plebiscitar-democratica, dar nu va fi niciodata liberal. In totalitarism primeaza colectivitatea, in democratia liberala, fara a o idealiza, primeaza individul si drepturile sale.

      • Sunt perfect de acord ca este o stransa legatura si interdependenta intre liberalism, capitalism si valorile civilizatei occidentale.
        Nu vad legatura cu democratia care, cel putin asa cum o vedem noi azi, este istoric vorbind mult prea veche si totodata prea recenta ca sa intervina in aceasta stransa corelatie. Exista democratie in grecia antica dupa cum exista in Europa contemporana, dar nu exista aproape deloc din sec. XI pana la sfarsitul sec. XVIII, perioada in care se pun bazele civilizatiei occidentale capitaliste si liberale.

        • Dupa un sir de intamplari in decursul istoriei, in care au avut parte de cele bune – Grecia Antica – de cele mai putin bune – Inchizitia si evul mediu – oamenii au inteles/decis sa aleaga un anume tip de sistem.

          Si l-au ales!
          Unii chiar il pazesc, altii doar il cerceteaza, altii chiar il evita!
          Este loc pentru toata lumea in istorie!

          • Nu stiu daca o analiza obiectiva a democratiei in Grecia Antica lasa o impresia buna de care vorbesti. Lumea retine cazul particular al Atenei, a carei stabilitate sociala interna in perioada ei de stalucire a fost mentinuta pe socoteala aliatilor din cadrul Ligii, dar democratia greaca era mult mai raspandita, iar in restul cetatilor evolutia ei nu a fost defel seducatoare. Lupta politica in cadrul acestora era acerba, iar tirania majoritatii feroce. Alternanta gruparilor politice la putere era de cele mai multe ori realizata pe cale revolutionara, adversarii erau masacrati impreuna cu familiile lor, averile celor bogati confiscate si impartite celor loiali sau poporului. Dezgustul romanilor contemporani fata de aceste democratii avea motive intemeiate, dincolo de subiectivismul datorat fapului ca aceste cetati erau de regula aliatele adversarilor Romei.
            Nu cred ca democratia a fost aleasa din motivul invocat de tine, nu cred ca exista o asftel de viziune grandioasa asupra istoriei in mintea oamenilor. Mai degraba cred ca in orice perioada istorica exista o tendinta fireasca de a se impune modelul societatii de succes oferit sau impus de tara care domina intr-o anumita perioada. Astfel, in perioada lui Pericle, membrii ligii ateniene adoptau democratia, in mod voluntar sau fortat. In perioada de hegemonie a Spartei, in cetatile grecesti se impuneau guvernarile aristocratice sau oligarhice, favorizate ulterior si de succesul politic al republicii romane. In secolele XVIII-XIX, perioada in care Anglia se impune ca putere dominanta, tendinta este favorabila monarhiilor constitutionale cu parlamente alese pe baza votului censitar, iar la sfersitul sec. XIX, odata cu ridicarea Statelor Unite, este randul democratiilor votului universal.
            Nu as trece evul mediu occidental la bilantul negativ, din contra, consider ca la baza succesului civilizatiei occidentale, a capitalismului si liberalismului, se afla tocmai acest ev mediu crestin, atat de hulit si discreditat azi. Mai precis, compromisurile sociale care au putut sa apara numai in cadrul acestuia, dar care au putut face posibila aparitia capitalismului, parlamentarismului si mentalitatilor liberale.

      • Bun, si atunci ce face rapid diferenta intre aceste sisteme?

        Sa fie cumva mediul economic cel care releva rapid diferentele de sistem, de exemplu intre democratia liberala si cea de tip competitive authoritarian regime?

        O clasa de mijloc constanta si puternica poate sa fie indicele care sa certifice existenta unui sistem democratic liberal in societate?

        Democratia cred ca ramane mereu fragila – poate instabila, poate incerta – si poate depinde de un anume nivel de capital per person, de oportunitati si amenintari, interne si externe…

        Socurile, interne sau externe, pot ucide/constrange democratiile fie ele cat de avansate – vezi ceea ce s-a intamplat in 1929 in USA si chiar ceea ce se intampla acum in Grecia.

        Regimul democratic, pentru ca ar putea sa fie un sistem intr-un echilibru relativ instabil, are nevoie de o forta care sa regleza si sa ghideza sistemul democratic, forta reprezentata de gramada cetatenilor cu actiunile lor. „The crowd” este cea care lupta sau nu lupta cu puterea liderilor, castiga sau nu castiga…

        Daca multimea – poate, mai exact, clasa de mijloc – este slaba si democratia este slaba/falsa si vice-versa.

        Daca multimea sustine ”competitive authoritarian regime” atunci societatea are ceea ce alege majoritatea, in cunostiinta sau in mai putin cunostiinta de cauza – in majoritatea cazurilor multimea alege si sustine ”competitive authoritarian regime” in deplina necunostiinta de cauza – vezi si MTO – Medium Term Objective.

        Ma intreb si acum cum de a putut Germania sa aleaga democratic Nazi Party si sa il sustina asa de mult timp.

        Pana la urma depindem de suma alegerile pe care fiecare dintre noi le face si mai depindem de modul in care intelegem si reactionam la ceea ce fac vecinii nostri.

        In concluzie s-ar putea ca numai in democratie sa depind de mine in aceeasi masura in care depind de ceea ce face vecinul meu in curtea sa.

        Tot numai in democratie vecinul ma poate influenta in aceeasi masura in care si eu pot sa il influentez pe el.

        In restul cazurilor, sistemul arata ca persoana mea depind numai de „stapanul inelelor”. ceea ce este complet neinteresant pentru mine!

  6. Spendid eseu..dle professor !
    Nu este niciodata destul sa se sublinieze aceasta folosire a unui pseudo-e=democratism de catre toate regimurile totalitare,de dreapta sau de stinga, indifferent ca au veniut la putere prin vot democratice, prin lovitura de stat sau prn puterea baionetelor straine .
    In cazul comunismului, lucrul este mai greu din cauza „religiei ” , care inca zeci de ani inainte de traducerea in practica, a inceput sa fascineze prin aparanta rigoare stiintifica mintile intelectualilor satui de bine din vest.
    De aceea, oameni ca Panait Istrati, , Kolakowsky si Dvs , ventiti din interiorul sistemului, sinteti cei mai in masura sa distrugeti mitul nu numai al comunismului dar si al marxismului originar.
    Despre Raymond Aron, ce sa mia soun, decot ca am fot facinat citindu-i memoriile si ma gindesc astazi daca meditate si Dvs sa vi le scrieti vreodata. Cred ca vor avea aceeasi stralucire.
    Un detaliu, acum Nu cred ca ” în anii 80. , in ultimii ani de viață, Laclau a scris cu admirație despre președinta peronistă a Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner”
    Cristina de Kirchner a devenit presedinte al Argentinei numai in 2007, dupa sotul sau Nestor.

  7. Ce este Totalitarismul ?
    Dacă Democraţia este un „sistem politic”, atunci Totalitarismul este un „sistem trunchiat-vid-politic”.
    A se vedea ceea ce se doreşte a fi înţeles prin „sistem politic” (lucrurile de-aici, se complică) mai ales cînd există zeci şi sute de teorii în mii şi mii de cărţi în biblioteci întregi !
    În Totalitarism nu primează deloc „colectivitatea”, a afirma aceasta este a uita ceea ce este în realitate Totalitarismul şi ceea ce este „colectivitatea” în totalitarism.
    În Totalitarism primează doar Statul Unic, Teroarea, Gîndirea Unică, Propaganda Falsă, individul nu există ca entiatate iar „colectivitate” este o noţiune absolut virtuală în numele căreia Puterea Unică produce absolut toate aberaţiile, atrocităţile şi crimele posibile şi imposibile, controlînd absolut totul şi împiedicînd orice ieşire din cadrul precis conceput, prin teroare permanentă şi eliminarea totală a iniţiativelor şi libertăţilor de orice natură.
    Dacă noţiunea de „colectivitate” înseamnă pentru dumneavoastră o massă amorfă, o turmă, atunci da!, aţi putea afirma că Totalitarismul îşi ascunde în spatele acestei „noţiuni”, dar nici vorbă în spatele concret al „colectivităţii” ca entitate vie, omenească, umană, întreaga ideologie mincinoasă.
    În Totalitarism „Omul” în sine sau în turmă, în „colectiv” nu Reprezintă Absolut NIMIC !
    Este interesant cum se încearcă a se explica experienţe ale societăţilor omeneşti pe baza noţiunilor teoretice şi din cărţi, producîndu-se permanent un veşnic amalgam subtil adormitor impus.
    Vorbele şi cuvintele, definiţiile, teoriile şi ideologiile pălesc subit în faţa Vieţii şi realităţilor concrete.
    Pentru a încerca o exemplificare ( care nu trebuie nici absolutizată, nici teoretizat-explicată, nici redusă academic-reducţionist-excesiv exclusivist) a ceea ce este o democraţie în decadenţă,
    cu simptome grave de boli multiple, subsidiare, inoculate, infiltrate în timp, lent şi dulce,
    cu semne de îmbătrînire, cecitate, paralizii şi alte o grămadă de handicapuri şi infirmităţi,
    cu urme şi cicatrici televizate, mass-mediatizate, jurnalisticizate sau intelectualisme politicoase corecte, sînt alegerile prezidenţiale din Franţa în 2002 cînd Chirac cîştigă alegerile cu 82,12% din sufragii, exact ca într-o ţară-provincie bananieră, totalitară sau într-un colhoz de tristă amintire.
    Cunosc prea bine contextul, nu este nevoie să-mi explicaţi profunzimile, Rezultatul-Simptomul spune de la sine cu mult mai mult decît orice explicaţie. Pentru a nu mai sublinia delirul cu mult mai ambiguu şi neclar explicat cică inexplicabil, nesănătos, în care „massele” se coagulează ca prin minune şi farmec de cele mai multe ori la umbra superbelor slogane oferite mură-n gură gratuit, patriotard şi curajos, într-o „massă” unică, total solidară şi totalizantă, ajungîndu-se într-un delir mai mult decît previzibil şi semnalat de marea minoritate a intelectualităţii neagreate.
    Aceasta nu mai este demult o Democraţie, ci o Farsă un Fals, eventual o pseudo-democraţie, o cacealma cu iz absurd, devenită în realitate un terorism al gîndirii Unice, un totalitarism în faşe, de la care mai e un pas înspre un Totalitarism Simpatic şi după aceea tot aşa mai departe înspre unul concret adevărat.
    Din păcate există instanţe (care se cred) superioare care definesc, deţin adevărul, decid, teoretizează şi controlînd politicos „politicul corect” aplică în realitate ideile pe care le vehiculează impunîndu-le cu tot dinadinsul prin orice mijloace şi cu orice împrejurare.
    Sensul lucrurilor nu este recunoscut nici cînd adevărul este aici strigător la cer.
    Domnule Vladimir Tismăneanu, pentru că vă place Brassens, „à propos” de „colectivitate” îmi permit să vă ofer aceasta : https://www.youtube.com/watch?v=LBNsgGCjf98
    Şi cu asta mă opresc aici, cu gînduri numai de bine.

  8. Mircea Lutic spune:
    „Din pacate, o simplificare excesiva poate face mai mult rau decat bine.

    Cum spunea Albert Einstein “Everything Should Be Made as Simple as Possible, But Not Simpler”.

    Cam asta cred eu despre maniheismele de tot felul – comuniste, naziste, islamiste, diverse “ortodoxii”, etc.”

    Cu Alte Cuvinte spune:
    „Din păcate există instanţe (care se cred) superioare care definesc, deţin adevărul, decid, teoretizează şi controlînd politicos „politicul corect” aplică în realitate ideile pe care le vehiculează impunîndu-le cu tot dinadinsul prin orice mijloace şi cu orice împrejurare.”

    ––
    Mi se pare că aici e cheia apariţiei totalitarismului de orice fel: primo, se absolutizează o ideologie (sau doctrină), care apoi trebuie impusă prin orice mijloace şi, secondo, se împarte în mod maniheist societatea în cei care sunt cu noi (cei buni) şi cei care sunt împotriva noastră (cei răi). Cei care sunt împotrivă trebuie distruşi, arşi pe rug, închişi, linşaţi, etc. Omul nu mai contează. Ideologia devine idol. E, de fapt, un soi de „religie” falsificată. Tiranul ţinând loc de dumnezeu.

  9. Dl Profesor,
    Victoria bolsevicilor condusi de Lenin asupra mensevicilor ar putea fi explicata prin energia, determinarea, elanul revolutionar si angajamentul acestora care probabil au fost superioare celor din urma.

    Alternativ, am putea sa amintim milioanele de marci germane pe care extremistul revolutionar Lenin le-a folosit pentru a castiga puterea si a incheia pacea care favoriza Germania pe frontul estic. Din pacate „the law of unintended consequences” a actionat din plin; atat in Rusia cat si in Germania si restul Europei au murit zeci de milioane de oameni.

    Exista o lege naturala care primeaza in fata oricarei teorii politice: „He who has the gold makes the rules”, si care a functionat si din pacate mai functioneaza (finantarea partidelor si a campaniilor electorale). Castigul electoral recent al extremei drepte franceze pare sa fi fost finantat din est. Nu se poate separa finantarea de politic, dar se poate spune ca
    pe cat finantarea campaniilor electorale este mai transparenta si mai echitabila (si prin extensie utilizarea banilor in afacerile publice), cu atat rezultatele pentru societate sunt mai bune.
    Sunt de acord cu Dvs ca opusul totalitarismului nu este democratia ci liberalismul (democratia este un centru intre cele 2 extreme, mai putin cand e simulata). Insa la fel de convins sunt ca meritocratia ar fi un sistem politic mult superior pentru societate. Pe scurt meritocratia ar insemna ca puterea de decizie individuala asupra utilizarii resurselor publice sa fie proportionala cu contributia respectiva la formarea bunului public. Adica un individ/persoana juridica platind 1000 lei la buget sa aibe 1000 voturi, iar cel care a platit 1 leu taxe sa aibe 1 vot.
    Credeti ca se poate coagula vointa politica pentru o astfel de societate?
    Ganduri bune!

    • Cred ca ai surprins foarte bine una din problemele esentiale care determina iresponsabilitatea democratiei sociale actuale, respectiv faptul ca prin votul universal s-a ocultat principiul care a stat la baza societatii liberale, interdictia oricarei impuneri care nu are la baza consimtamantul contribuabililor afectati. Ori, prin stabilirea acestor impuneri pe baza vot universal, consimtamantul este transferat de la contribuabili la beneficiarii impunerii, ipozitarea devenind astfel un furt legalizat.
      Nu cred insa ca solutia ar fi meritocratia, nu mi s-ar fi corect pana la urma ca politica sa fie un drept exclusiv al unei elite de orice fel. In schimb cred ca ar fi echitabil un sistem bicameral, in cadrul caruia una din camere, aleasa de contribuabili pe baza de vot censitar, sa aprobe exclusiv politica fiscala si bugetul, cazind in sarcina politicienilor alesi prin vot universal sa propuna proiecte care sa convinga reprezentantii contribuabililor din aceasta camera sa le acorde finantarea necesara.

  10. „Nu se poate face omleta fara sa spargi ouale” este doar un motto imprumutat de la imblanzitorii de animale, violatori si pedofili

  11. Referitor la sensul democratiei , ar putea fi mai bine inteles daca am inlocui cu sintagma ‘regula majoritatii’. Este mai evident ca democratia si totalitarismul nu se exclud, opusul democratiei ar fi autoritarismul, asa cum nici liberalismul nu exclude autoritarismul ci, tocmai totalitarismul.

  12. „Masa” o realitate sociala conjunturala si pasagera,slab structurata,difuz-confuza si proteica,
    daca entuziasta cu atat mai mult, nu genereaza „‘democratie”, poate genera totalitarism. Democratia este un sistem riguros bazat pe relatii contractuale intre putere si cetateni, cuprinse intr-o constitutie, care limiteaza puterea.

  13. Cred ca este vorba de o confuzie de nume: . Mai degraba ar fi vorba de Saif Gaddafi (a carui teza de doctorat a starnit unele acuzatii de plagiat, respinse in cele din urma de catre LSE), nu de Sayed (de fapt Al-Saadi) care a excelat mai ales ca fotbalist…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro