Home » Dosar Lenin »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Era Lenin un intelectual? Un dialog cu profesorul Toma Pavel

Vladimir Tismaneanu august 4, 2014 Dosar Lenin, Global / Europa, Politica & Doctrine
27 comentarii 3,489 Vizualizari

Ideea unui “Dosar Lenin”, similar celui despre genialissimul generalissim, tine de intelegerea radicalismului utopic drept fundament al experimentelor totalitare mai vechi sau mai noi. Pentru Marius Stan si pentru mine incepe astfel o noua aventura in lumea ideilor cu trimiteri certe spre febrilele polemici ale lumii de azi. Doua ipoteze ne vor calauzi in acest proiect: prima este ca secolul XX a fost secolul lui Lenin. Ascensiunea bolsevismului si a fascismului sunt direct legate de interventia sa in istorie. A doua este ca secolul XX nu s-a incheiat decat cronologic. Marile pasiuni politice nu au disparut, utopia nu a murit, ceea ce Hannah Arendt a numit furtunile ideologice nu s-a stins. Pentru primul episod din acest proiect, am initiat un dialog cu profesorul Toma Pavel de la Universitatea din Chicago, cunoscut comparatist literar si istoric al ideilor, membru in celebrul Committee on Social Thought. Dialogul pe e-mail a avut loc intre 1 si 3 august 2014.

“Draga Toma,

Incep lucrul impreuna cu Marius Stan la un “Dosar Lenin”. Ne gandim ca salva de deschidere (ptr Contributors) sa fie “Lenin si inteligentsia”. O intrebare: daca ar fi sa explici in cateva randuri unui doctorand american daca Lenin a fost sau nu un intelectual, ce i-ai spune? Sigur iti amintesti ca, parca intr-o discutie cu Gorki, a spus ca intelectualii sunt govno (shit).

Nu e graba, dar cateva randuri de la tine ar putea fi splendid integrate in primul nostru articol, cu multumirile de rigoare. Esti un cunoscator fara egal al scrierilor lui Alain Besançon. Evident, “Originile intelectuale ale leninismului” (tradusa la Humanitas) e o carte despre care vom vorbi.

Cu drag,

Vladimir”

“Draga Vladimir,

Ma intreb daca intelegerea genului de intelectual exemplificat de Lenin n-ar putea incepe cu o referinta la Ludwig Feuerbach, discipol al lui Hegel care l-a influentat direct pe Karl Marx. Argumentul ar pleca de la convertirea la umanitate a vechilor credinte religioase.

Feuerbach sustinea ca divinitatile adorate de-a lungul secolelor de diferite populatii sunt de fapt proiectari in sfera divina a unor calitati umane (forta, inteligenta, intelepciunea, de exemplu). Dat fiind, considera el, ca in ziua de azi (adica la mijlocul secolului al 19-lea) nimeni nu mai poate crede in aceste divinitati, omenirea trebuie sa-si repatrieze calitatile gresit divinizate, recunoscindu-le drept pur umane.

Doua aspecte ale acestei teorii sunt prezente in gindirea lui Marx, admirator al lui Feuerbach. Pe de o parte, caracterul atotstiutor si, deci, oracular al religiei (Dumnezeu stie tot, inceputul, prezentul, viitorul si sfirsitul lumii) e preluat de materialismul istoric, devenind “stim exact tot, inceputul, prezentul, viitorul si sfirsitul fericit al societatii”. Pe de alta parte, atotputernicia divina devine atotputernicia umana, in cazul lui Marx atribuita proletariatului.

Aceste repatrieri sunt bine inteles foarte raspindite: si nihilistii si discipolii lui Nietzsche le-au dezvoltat, fiecare in felul lor.

Gindirea filozofica si sociala ar fi deci indreptatita sa inlocuiasca credintele religioase. (Hegel anuntase deja acest transfer.) Dar, evident, pentru ca aceasta tranzitie sa poata fi respectata, ar trebui ca gindirea filozofica si sociala sa nu ceara oamenilor adoratia si ascultarea pe care le cerea religia. Or in multe situatii adoratia si ascultarea au continuat sa fie impuse de noile doctrine. Religia era, dupa parerea lui Marx, un opiu pentru popor. Noile doctrine, cum bine a observat Raymond Aron, au devenit un opium pentru adeptii lor.

Fundalul istoric al acestei convertiri a credintelor religioase la cultul umanitatii este foarte diferit de la o cultura la alta. Cu cit credinta religioasa intr-o anumita regiune va fi fost mai dogmatica, umila, si ascultatoare, cu atit afirmatia “cunoastem viitorul” va fi si ea mai dogmatica, cu atit mai brutala va fi revendicarea atotputerniciei celor care “cunosc viitorul”, si, din nenorocire, cu atit mai ascultatoare va fi populatia. Cel mai bun exemplu a fost bolsevismul rus, propovaduit de Lenin. A reprezentat o forma extrema a acestei convertiri, combinind elementul atotstiutor si oracular al marxismului (teoria istoriei, lupta de clasa, viitorul inevitabil revolutionar si luminos) cu confiscarea nihilista a atotputerniciei (un mic grup de iluminati au voie sa faca ce vor pentru a obtine victoria, aspect bine pus in lumina de Alain Besançon).

Era Lenin un intelectual? Daca acest termen desemneaza pe cei care citesc mult si nu au o meserie practica, sigur ca asta era. Dar daca tinem seama de caracterul dogmatic si oracular al doctrinei precum si de confiscarea atotputerniciei, Lenin a fost mai degraba un reprezentant al clerului politic — sinistra particularitate a ultimelor doua secole. Ca tiran actionind in numele unei religii secularizate, el nu putea sa accepte independenta, diversitatea de pareri, si (ca sa fim drepti) vorbaria nesfirsita a adevaratilor intelectuali. De aici vin ura si dispretul pentru intelectualii ai caror ochi nu au fost dintr-o data si definitiv deschisi de revelatia comunista.

O nota despre Gorki: cuvintele lui se refera, cred, la un gen de rezerva mai general fata de intelectuali in tarile unde obiceiurile si (din nou ca sa fim drepti) infumurarea multor oameni cu carte au creat o distanta intre intelectuali si restul populatiei. O amintire din Romania: in anii 1960, la nunta fratelui unui prieten unde erau multi invitati, unul dintre ei, cam ametit de bautura, aflind ca sunt cercetator la Academie, a ciocnit paharul cu mine spunind: “Dumneata esti un intelectual, eu sunt un om! Buna seara!” Pe moment am fost surprins, dar mai tirziu mi-am spus ca se referea poate la insusiri care apartin oamenilor ca oameni, si nu ca intelectuali: bunul simt, cumsecadenia, omenia.

Cu drag,

Toma”

“Draga Toma,

Am citit si recitit reflectiile tale de o profunzime unica. Da, auto-imputernicirea cu administrarea destinului celor aflati in “nestiinta’, confera comunitatilor de tip bolsevic (care pot fi gasite la fel de bine la polul ideologic opus, dovada Mussolini si ideologii sai, ori Goebbels si Rosenberg, ca sa nu vorbesc chiar de Schickelgruber) o incredere infinita in propriul contact (ori contract) cu Providenta (fie ea una definita rasiala, fie sacralizata ca Istorie inexorabila, identica in fond cu Ratiunea, hipostaziata, precum la Hegel si la Marx, in zeitate suprema). Este o revolta impotriva libertatii in numele libertatii. Se neaga libertatea individuala invocandu-se libertatea ca dat colectiv.

Aici vad marea distinctie intre Nietzsche si Marx: ambii contesta civilizatia burgheza, dar primul ramane fidel unui individualism elitist, cel de-al doilea deschide calea pentru ascensiunea maselor ca subiect revolutionar. Amandoi au constiinta ca sunt destin (Schicksal), dar primul si-l implineste ca agonie subiectiva, cel de-al doilea prin convertire la actiune colectiva. Daca as gasi ragazul, mi-ar place mult sa scriu o scurta carte, ori macar un eseu, despre ce doi.

Promotorul “socialismului arhanghelic”, Victor Ponta. este o caricatura grotesca a modelului si mentorului sau, batranul bolsevic Ion Iliescu. Cum socialismul bolivarian al lui Hugo Chavez si Nicolas Maduro este o farsa intelectuala in comparatie cu utopia lui Ernesto Che Guevara. Ca si pentru Lenin, pentru Iliescu intelectualii sunt un grup de flecari neisprativi. Dar inca Gheorghiu-Dej isi ingaduia sa-l ia peste picior pe G. Calinescu intr-o conversatie faimoasa, dupa aparitia “Bietului Ioanide”, parca, si-i dadea lectii partinice despre cum trebuie scris marele roman realist socialist. Manipularea religiei de catre satrapii ideologici, cum bine spui, ma trimite cu gandul catre dimensiunea catehistica a rostirii staliniste, la aceea liturgica a bolsevismului in genere, la cultul partinitatii, dar si la sincretismele actuale de tip Hugo Chavez ori dinastia Kim-ilor. Celebra partida de sah din 1908 dintre Lenin si Aleksandr Bogdanov a prefigurat ceea ce avea sa se intample in anii urmatori: pentru Lenin nu exista loc pentru cautarea spiritualitatii in interiorul unei credinte monolitice. Nu poate exista cunoastere obiectiva, actul cognitiv este este in chip fatal si ineluctabil unul dominat de interese de clasa. “Idealismul subiectiv” este o ideologie burgheza. Peste decenii, in “Distrugerea ratiunii” (Die Zerstörung der Vernunft, 1954), Georg Lukacs va oferi versiunea sofisticata a mortificantului schematism leninist. Era vorba de o teleologie a culpabilitatii ideilor burgheze: drumul irationalismului de la Schelling la Hitler…

Nietzscheanismul cautator de noi mituri al lui Bogdanov, Gorki si Lunacearski era primejdios pentru ca slabea disciplina revolutionara, o subordona unui ideal ultim de implinire a subiectivitatii. Materialismul filosofic, o epistemologie naiva si hiper-simplificatoare, era sanctificat ca teorie a cunoasterii absolute, ceea ce, dupa victoria revolutiei bolsevice, avea sa fie codificat drept Diamat (materialism dialectic). A te indoi de Diamat echivala cu o crima imptotriva Partidului, a Revolutiei si a Proletariatului. Crimele de gandire erau denuntate drept premisele celor politice. Dubiul era o crima de gandire.

Cu drag,

Vladimir ”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. DanielS spune:

    O fi fost Lenin intelectual? Nu m-am gindit niciodata la asta. Dar lecturile, chiar abundente, nu sint suficiente. Lecturile sint doar ingredientul de baza. Desi s-au mai vazut batrini intelepti, fara lecturi si educatie institutionala. Eu cred ca exercitiul mintii se poate practica eficient si fara lecturi.

    Enuntul “secolul XX a fost secolul lui Lenin” mi se pare nedrept, fie el doar si ca tema. Pot enunta contra-exemple din domeniul preferat. Cimpul electromagnetic a dominat secolul XX. Sau poate ca hidrocarburile. Sau relativitatea generalizata si fizica cuantica. Medicina a revolutionat umanitatea. Motoarele si televiziunea. Internetul a fost cu indoiala cireasa de pe tort. Ba nu. Democratia si statul de drept au definit structura secolului XX. Sau poate ca lupta de eliberare coloniala. Sau cea de eliberare anti-comunista. Ori poate, de ce nu, chiar literatura si cinematografia SF au consolidat imaginatia generatiile moderne?!

    De fapt progresul este exponential, asa cum ziceam multi prin anii ’70. Pe cind am deschis eu ca adolescent ochii prin lume, convins fiind ca lumea incepe si se termina cu mine.

    P.S.
    Scuze pentru divagatie. Lenin si propovaduitorii utopiilor criminale, imi repugna intr-atit, incit refuz sa-i integrez in catedrala progresului global. De fapt gresesc. Asemenea personaje isi merita pe deplin locul in galeria experientelor negative, care trebuie amintite.

  2. eu****** spune:

    Dens articolul.

    Foarte interesanta observatia domnului Toma Pavel:
    “Cu cit credinta religioasa intr-o anumita regiune va fi fost mai dogmatica, umila, si ascultatoare, cu atit afirmatia “cunoastem viitorul” va fi si ea mai dogmatica, cu atit mai brutala va fi revendicarea atotputerniciei celor care “cunosc viitorul”, si, din nenorocire, cu atit mai ascultatoare va fi populatia.”

    Dar si concluzia domnului Tismaneanu;
    “Dubiul era o crima de gandire.”…

    Aceasta zona a fost dominata de Lenin – nu scriu cu placere, dar cred ca se sustine ideea ca din punct de vedere politic sec XX a fost a lui Lenin si desi suntem in sec. XXI ecourile inca mai sunt. Oare ce ii face pe unii sa mai vibreze/ sa se mai agate si astazi de Lenin?

    • Bertolt Lazaroiu spune:

      Explicatia nu e una simpla, dar voi incerca.
      Cu exceptia catorva talibani, nimeni de la stanga radicala nu se revendica de la Stalin, toti spun ca Stalin a fost un accident nefericit – ceea ce nu a fost – sau il trec sub tacere. URSS a fost insa singura putere capabila sa rastoarne Occidentul capitalist, a fost temuta si respectata chiar de Occident. Or asta nu i s-ar putea datora detestatului Stalin, ci revolutionarului Lenin care avea idei marete etc.
      In ziua de azi, chiar daca aceiasi vad in China o tara socialista care a tradat socialismul si a imbratisat capitalismul, tot ei vad in ea o forta economica si politica in stare sa se opuna cu succes si sa domine Occidentul capitalist creata in mare masura de visul leninist. Si nu e chiar asa de lipsita de temei aceasta pretentie.
      Orice-am zice, Rusia a devenit o putere planetara in urma aplicarii unui program de esenta leninista. La urma urmei, Imperiul a supravietuit vreme de 36 de ani mortii lui Stalin. A fost, cel putin in aparenta, un sistem care a rezistat vreme indelungata si care s-a prabusit din interior si destul de natural, aproape fara varsare de sange (ceea ce s-a intamplat in Romania a fost o exceptie), spre deosebire de alte etape sangeroase din viata sistemelor socialiste. Adica si-a facut o iesire din scena mult mai onorabila decat intrarea in scena si, oricum, mult mai onorabila decat prabusirea statului fascist al lui Mussolini sau a celui nazist. Nici regimurile lui Franco sau ale lui Pinochet nu si-au facut o intrare prea frumoasa in istorie, dar iesirea a fost impecabila si, probabil, de asta au in continuare adepti sau cel putin aparatori. In plus, URSS a fost o costructie care a supravietuit 74 de ani, nu 11 ani, ca Germania lui Hitler.
      Mai adaugati la asta faptul ca crimele cele mai mari din URSS s-au infaptuit de departe in timpul lui Stalin, nu al lui Lenin sau in perioada de dupa Stalin, astfel incat cele doua personaje pot fi puse in antiteza post factum. Daca Lenin ar fi trait, nu s-ar fi intamplat ceea ce s-a intamplat etc. Mai exista si mitul asasinarii lui Lenin de catre Stalin …
      Evident ca daca stai sa judeci lucrurile mai in profunzime, sint multe realitati care dau de pamant cu mitul lui Lenin, dar el ramane pentru multi un personaj prometeic pentru fortele pe care a reusit sa le puna in miscare la scara globala.
      Ca la orice mit, e vorba de ceva adevar si de multa falsificare a realitatii.
      In cel mai bun caz, pentru sustinatorii lui mai lucizi de astazi, Lenin ramane un deschizator de drumuri de neocolit prin chiar faptul ca a reusit sa schimbe istoria construind la ea cu temeinicie. Prin raportare la el, personaje ca Hitler sau Mussolini au avut o insemnatate mult mai mica si au reprezentat mai degraba produsul unor conjuncturi. Imperiul cladit de Lenin a crescut, a crescut, a crescut si apoi s-a mentinut pana in preziua imploziei lui. Plus ca existenta unei puteri de dimensiunea URSS si a Chinei a fortat Occidentul sa se adapteze si sa se repuna permanent in chestiune, lucru care a dus la o sporire considerabila a democratiei in Occident de teama patrunderii virusului comunist.
      In ce ma priveste, nu impartasesc apetitul pentru grandoare al admiratorilor lui Lenin, dar nu e ceva chiar atat de rar intalnit la oameni de diverse orientari politice. Nu in ultimul rand, pentru acestia, Lenin e figura Printului lui Machiavelli sau a Suveranului lui Carl Schmitt care ia decizia, si-o asuma si o intrupeaza in momente de cumpana. In secret, cred ca isi doresc un Lenin care sa ia puterea si sa o cedeze apoi,ceea ce nu e chiar imposibil, dar e complet nerealist (lucru pe care, de altfel, ei il stiu).
      Cred ca e graitor si raspunsul lui Hobsbawm la intrebarea daca in anii ’30 ar fi avut o alta atitudine fata de URSS daca ar fi stiut de amploarea crimelor din timpul lui Stalin. Raspunsul lui a fost ca probabil nu ar fi avut o alta atitudine, dat fiind ca era pregatit sa accepte moartea catorva milioane de oameni cata vreme asta ar fi dus la un pas important inainte la scara istoriei, ca problema era ca moartea acelor oameni a fost degeaba, pentru un sistem care a adus mult mai putin si a fost unul care a falimentat. Probabil ca in ziua de azi nu prea vom mai gasi admiratori ai lui Lenin care sa spuna asa ceva, insa multi dintre ei vor fi gata sa tolereze un numar mult mai mic de victime cata vreme vor fi pentru o cauza buna, ceva de genul nu poti face omleta fara sa spargi oule. Si cred ca genul asta de gandire nu e chiar strain si unora de la dreapta (vezi, de exemplu, sustinatorii neconditionati ai interventiei Statelor Unite in Irak , interventie despre care stim astazi ca a fost o catastrofa pe toate planurile, dar care urmarea un scop bun, scop pentru care asemenea sustinatori erau si sunt gata sa tolereze moartea catorva zeci de mii de irakieni, in fapt mult mai multi).
      La fel, nu sunt un sustinator al sacrificarii unei generatii pentru implinirea unui ideal, insa as merge oricand pe mana lui Churchil decat pe cea a lui Chamberlain, tot asa cum nu cred ca pentru URSS ar fi fost o optiune neangajarea intr-un razboi pe viata si pe moarte cu Germania nazista, chiar daca asta a insemnat foarte multe victime. Problema e atunci cand incepe sa iti apara orice fel de astfel de sacrificiu ca o necesitate a istoriei, vazuta teleologic, asa cum vedea si Hobsbawm lucrurile (in tinerete cel putin) si cand incepi sa ai senzatia ca chiar poti sa schimbi istoria in sensul dorit de tine cu pretul unor mari sacrificii personale sau, mai des, ale altora, cand esti gata sa provoci si sa accepti asemenea sacrificii in numele schimbarii istoriei, avand pretentia ca ii cunosti resorturile si ca stii de ce sfori trebuie sa tragi ca sa o pui in miscare in sensul dorit. Si asta e valabil si pentru alte doctrine care mai sint inca pe piata si astazi.

      • GhP spune:

        “Orice-am zice, Rusia a devenit o putere planetara in urma aplicarii unui program de esenta leninista” ?!?!
        Pe vremea lui Ceasca se zicea ca numai socialismul ridica blocuri, inventeaza apa calda…
        Adica, evolutiile unor imperii planerare sunt mult mai complexe ca sa fie in esenta doar o problema de doctrina. Doctrina poate accelera sau frana.

        • Bertolt Lazaroiu spune:

          Nu trebuie sa te superi, era doar o constatare, nu o apologie a leninismului.
          Sigur, e suparator faptul ca aplicand metoda blitzkrieg Hitler a infrant Franta (ajutata de Anglia) in mai putin de o luna si ca a ocupat aproapte toata Rusia europeana intr-un timp record, dar asta e realitatea.
          Mao, Ho Chi Min ce au aplicat daca nu tactica partidului bolsevic a lui Lenin?
          Chiar si in timpul lui Ceausescu a existat o perioada in care Romania s-a dezvoltat. Ca pe termen lung s-a dovedit a fi o strategie falimentara, asta e altceva. Memoria tinde sa rescrie istoria in sens pozitiv si sa retina doar partile bune, depinde ce perioada ai prins. De aici, pana la a spune ca finalul deplorabil a fost, daca nu un accident, cel putin ceva ce putea fi evitat, e doar un pas.

  3. Mircea Lutic spune:

    Eu cred ca “divinitatile adorate de-a lungul secolelor de diferite populatii” au fost la origine mai degraba *personificari* decat “proiectari in sfera divina” a unor calitati umane. Personificarile au fost si sunt o metoda foarte utila pentru educatie.

    Aceste personificari au fost standardizate de-a lungul timpului, au devenit dogme si au ajuns sa serveasca la sustinerea autoritarismului. Fenomenul pare sa fi fost mai putin prezent in Asia orientala si din acest motiv traditiile din acea zona, pe care le putem numi chiar filosofice, atrag multi cautatori din epoca noastra.

    Despre Lenin eu cred ca era un om de actiune – asta inseamna ca nu era un cautator de idei. Pentru el ideile erau mai mult instrumente decat fundamente. Pentru oamenii de actiune valoarea unei idei sta in rezultatele pe care le produce si nu in calitatea demonstratiei. De exemplu – curbura spatiului in zona gaurilor negre este pentru ei o idee fara valoare in timp ce pentru cei pe care i-am putea numi intelectuali este o realitate extrem de importanta. Un intelectual s-ar putea intreba – daca spatiul e curb, oare ce topologie are? Seamana cumva cu un covrig? Sau cu suprafata unei sfere pe care ori incotro ai lua-o te intorci pana la urma de unde ai plecat? Pentru un om de actiune toate astea sunt fleacuri si cei care se ocupa de ele sunt flecari. Pentru ei ideile devin valoroase cand le poti pune in practica pentru a obtine avantaje in competitia cu altii. Asta era, cred eu, Lenin.

  4. Vali spune:

    Inelectualul e cineva care vrea să priceapă cu mintea lui ce e cu lumea, cu veacul, cu cetatea, cu destinul personal, cu zeii, cu libertatea, cu adevărul etc. Pe intelectual îl interesează să înțeleagă realul, nu să-l disloce, nu să-l reducă la o ecuație facilă (în folosul unui program politic revoluționar). De aceea, intelectualul nu are, de regulă, soluții, definiții ultime, convingeri de beton. E în truda intelectualului o lentoare exasperantă, un scrupul invariabil pentru nuanță și aprofundare, o curiozitate autentică față de gîndul și textele altuia… Or, pe Lenin nu-l interesa să caute adevărul ori să facă operă speculativă, ci să producă o grilă de lectură abreviatoare, în cuprinsul căreia Omul și Istoria devin simple stenograme utile retoricii propagandistice. Lenin era un ideolog, adică un intelectual de-a-ndoaselea, în regim de „perversiune”, preocupat strict de felul în care un peisaj social poate fi lichidat și de dirijarea pasiunilor colective (negative și de bigoterie), în stihia cărora sucombă duhurile și structurile lumilor decretate “rele”.

    • As vrea mult sa fiu de acord cu Dvs. Dar ce ne facem cu un Sartre, de pilda, care voia foarte tare sa disloce lume in numele unui program politic revolutionar? Ce ne facem cu Sollers si Julia Kristeva cand aplauda “Marea Revolutie Culturala Proletara”? Ce ne facem cu Alain Badiou cu a sa celebrare a regimului genocidar Khmer Rouge? Intelectualul, cum aminteste profesorul Toma Pavel, este, de foarte multe ori, un consumator de opiu ideologic, spre a relua titlul cartii lui Raymond Aron. Ce ne facem cu misticii revolutionari ai extremei drepte romanesti interbelice, in primul rand cu tanarul Cioran, dezavuat categoric de maturul Cioran? Pentru Lenin, adevarul era o categorie determinata de perspectiva de clasa. Este advarat doar ceea ce serveste avansului revolutiei proletare. Este teza fundamentala din “Istorie si constiiinta de clasa” (1923) de Georg Lukacs, cea mai importanta carte a marxismului occidental.

      In masura in care nu impartaseau aceasta premisa epistemologica, ganditorii Scolii de la Frankfurt nu erau marxisti. In mod cert, nu erau leninisti. Pentru Adorno si Horkheimer, se poate ajunge la adevar doar prin non-partizanat. In consonanta cu Karl Mannheim, ei si-au visat sa faca parte din ceea ce se numea intelectualitatea liber-plutitloare (freischwebende Intelligenz). Mai limpede spus, un marxism non-partizan este un oximoron. Cred ca aceasta era pozitia lui Lukacs si, in fond, el ramanea fidel doctrinei originare, nu teoreticienii burghezi din Frankfurt. Problema unui Zizek azi este ca ar dori sa fie fidel, dar nu are cui sa-i ofere fidelitatea sa…

      • Vali spune:

        @ Vladimir Tismăneanu
        @ victor/victoria

        Felul în care am descris mai sus cutumele și specificul vieții intelectuale are, recunosc, ceva idealizant, o inviolabilă exigență de fond. Ce cred despre Sartre, Kristeva, Badiou și alții din soiul ăsta? Simplu spus, cred că poți funcționa ca un adevărat intelectual cînd faci ontologie, cercetare semiotică sau lingvistică, analiză fenomenologică ori filozofie analitică și să deviezi catastrofal și inexplicabil cînd faci discurs social și partizanat politic. Poți fi, ca Frege, genial în chestiuni de logică matematică și să produci note de jurnal consternante (Vezi Michael Dummett: “When I first read that diary, many years ago, I was deeply shocked because I had revered Frege as an absolutely rational man…”). Mai era Frege un intelectual cînd vorbea împotriva sistemului parlamentar și lansa flamboaiante afirmații antisemite? Exemplele sunt numeroase… Zic, prin urmare, că poți avea toate atributele intelectualului cînd îți exerciți inteligența pe cutare domeniu (estetica, psihanaliza, istoria filozofiei, critica literară etc.) și că, ajuns să te pronunți în chestiuni politice, devii un soi de mătușă năprasnică, sau pui mîna pe portavoce, pe ciomag, pe mitralieră. Sau îmbobocești în preajma tiranilor… Prin urmare, cred că încetezi să mai fi intelectual cînd îți abandonezi uneltele tradiționale, rigorile și mirările, suspiciunile sănătoase și pasiunea reflecției așezate, pentru a îmbrăca o uniformă, pentru a persecuta o tradiție, pentru a reprofila sufletele celorlalți. În fond, e vorba de reperul ultim al angajării tale. Cînd faci cercetare, opuri, publicistică etc., care e criteriul de orientare al eforturilor tale? Cunoașterea? Puterea? Roger Scruton a surprins excelent psihologia intelectualilor seduși de marxism:

        “It is not the truth of Marxism that explains the willingness of intellectuals to believe it, but the power that it confers on intellectuals, in their attempts to control the world. And since, as Swift says, it is futile to reason someone out of a thing that he was not reasoned into, we can conclude that Marxism owes its remarkable power to survive every criticism to the fact that it is not a truth-directed but a power-directed system of thought.”

    • victor/victoria spune:

      @Vali
      Spuneti ca “Inelectualul e cineva care vrea să priceapă cu mintea lui ce e cu lumea, cu veacul, cu cetatea, cu destinul personal, cu zeii, cu libertatea, cu adevărul etc. Pe intelectual îl interesează să înțeleagă realul, nu să-l disloce, nu să-l reducă la o ecuație facilă (în folosul unui program politic revoluționar).” Cred ca trebuie facuta o distinctie clara intre gradul de perceptie si intelegere al realitatii date, sau realului cum spuneti, si modul in care individul actioneaza si/sau reactioneaza in urma actului cunoasterii. Nu este la indemana oricui sa poata intelege “ce e cu destinul personal” ca sa nu mai vorbim de a intelege “ce e cu lumea.” Putem afirma cu destula certitudine ca un om educat si cultivat, intelectualul deci, este mult mai pregatit intru revelarea realitatii decat un plagiator sau cititor de almanahe. Acest lucru, maret datorita raritatii lui, nu ne spune nimic despre calitatea faptelor sau actiunilor pe care individul nostru le intreprinde in urma actului epistemic. In Phaidros, Socrate face diferenta intre sofistii ce inteleg sau cunosc bine subiectul in discutie construindu-si discursurile in jurul acestei realitati si sofistii ce nu au habar sau au o opinie gresita despre subiect construindu-si discursul in jurul unei falsitati. Socrate se concentreaza pe prima categorie aducand in discutie modul pervers in care Lysias isi folosesc cunostiintele pt. a-l seduce pe Phaidros. Evident acesta este doar un exemplu. De aceea discutia nu trebuie purtata, atunci cand se cantareste intre bine si rau, la nivelul categoriei intelectuali, ci la calitatea umana a individului in cauza ce se reflecta in faptele si actiunile lui. Tot ce am spus mai sus e valabil pt. prima categorie, a intelectualilor capabili a intelege realitatea. In celalalt caz, al intelectualilor “in regim de perversiune” ce nu sunt capabili sa perceapa sau au inteles si interpretat gresit realitatea lucrurile pot duce chiar la situatii comice desi nu e nimic de ras cand un astfel de troglodit cu diploma ajunge sa ne conduca. Din pacate aceasta ultima categorie este majoritara din motive ce nu fac subiectul acestei discutii.
      Desigur, cand spunem intelectual nu ne rezumam doar la educatia si activitatea aceastuia ci vorbim si de rolul pe care-l are in comunitate si de datoria fata de aceasta. Intelectualul trebuie sa fie ghidul nostru, calauza noastra catre adevar. Ori cand ai un Sartre, genial in scriitura si idiot in cele lumesti, care-si striga convingerile din propria-i idiotenie folosindu-se de faima si priza la public castigata ca scriitor, atunci nu ma mira deloc sudalmele bietilor nefericiti ce i-au sorbit vorbele si aparat crezul cand au realizat pe cine-au idolatrizat.

  5. F. P. spune:

    1. Ideea de proiect nu este rea, desi de actualitate practica, de atentionare si, eventual, de transformare, cum inteleg ca ati vrea sa fie, ar fi un dosar Putin. Fireste, nu va putea fi rupt de un dosar Obama, actiunile unuia sunt consecintele actiunilor celuilalt si invers. O istorie comparativa Putin-Obama ar fi ceva inedit si mai de audienta, nemaivorbind ca ar fi o provocare pentru obiectivitate. In fine…
    2. Schimbul de scrisori, ca cel de fata, nu mai are impactul politic de altadata si nu substituie o cercetare de teren, la fata locului. Aceasta modalitate a fost in voga in vremurile lui Marx, de dupa si Internationalelor, dar acum sursele alternative nu-i mai lasa decat o palida sansa, nemaivorbind ca opiniile a doi oameni sunt opiniile a doi oameni, nimic mai mult.
    3. Secolul XX a fost al lui Hitler, nu al lui Lenin, ultimul a ramas un regionalist, in pofida ambitiilor mondialiste (revolutia mondiala nu a avut loc), nu a influentat impartirea lumii si ordinea mondiala, cum a facut-o primul, cu costuri dramatice incomparabile, sub semnul carora traim, din pacate, si astazi. Nerespectarea proportiilor istorice ar fi o lipsa de respect fata de istoria insasi.
    4. Lenin a fost omul istoriei ruse din timpul sau, fara de care, sa recunoastem, riscurile inapoierii feudalist-tariste ori ale devenirii unei colonii occidentale ar fi putut fi realitati si in zilele noastre. De aici persistenta unei anumite nostalgii in randurile intelighentiei, dar si ale mujicilor. “Radicalismul utopic” chiar a functionat, pe termen scurt, ca orice fenomen perisabil, meritul intelighentiei a fost de a-i constientiza limitele si a incerca sa le depaseasca prin reforma. Ca s-a evoluat spre revolutie, meritul este cu atat mai mare, Rusia se prezinta astazi lumii ca un stat schimbat din temelii, fara egal, cred, comparativ cu unele organizari statale occidentale anchilozate..
    5. “Utopia nu a murit”: nu vor muri niciodata, altfel am fi orbecait prin subsolurile istoriei, cred ca este o repugnanta tentativa de “zoologizare”. Daca vom avea decenta sa recunoastem, sunt nenumarate exemplele prin care ceea ce pentru contemporani a fost o “utopie”, pentru generatiile care au urmat a devenit o realitate palpabila.
    5. Nu cred ca explicatiile pentru “adoratie si “ascultare” ar trebui cautate in Marx sau in religie, ci in realitati si in interese concrete, Lenin nu era reprezentant al “clerului politic”, ci exponentul unor interese de schimbare, de renastere din cenusa imperiului tarist, ceea ce s-a si intamplat. Confucianismul, care mi se pare nimerit a-l cita aici, definea politica drept preocuparea de a hrani poporul, acesta este un fapt vital, subscris de orice majoritate.
    6. Intelectualitatea are rolul ei, dar cand esueaza in intelectualism si aroganta devine nedemocratica. Un leadership format exclusiv din intelectuali uzurpeaza bazele democratiei, face din alegeri ceva formal, practic o minciuna, sa ne gandim ca Lech Walesa a fost un strungar, care s-a situat in fruntea poporului si a adus o schimbare pe care niciun alt intelectual nu a adus-o…

  6. miop spune:

    Pus linga Nietzsche sau Feuerbach, chiar si linga Marx, Lenin imi pare ca un corp strain; e drept ca Lenin a citit si comentat cu pasiune literatura revolutionara rusa si europeana, dar a facut-o aparent din perspectiva Yassa, codul de legi al lui Genghis Han. Capodopera lui Lenin a fost Partidul Bolsevic, monolitic si disciplinat, cu ajutorul caruia a devastat si supus o treime din lume ca si precursorii sai mongoli si care mi se pare departe de iacobini, cu tot apetitul lor pentru teroare, sau kadeții, narodnicii ori revoluționarii socialiști rusi cu bombele si zemstvele lor, in schimb ar fi fost foarte pe intelesul unei capetenii mongole a lui Genghis Han. Impresia mea este ca Lenin a cautat argumente si inspiratie in tabloul ideologic general al stangii revolutionare insa baza gindirii sale a fost asiatica, straina de gindirea politica europeana, ca a folosit ideologia ca pe o arma fara a devenii prizonierul ei – dovada fiind si capacitatea sa derutanta de a face concesii ideologice – faimosii sai pasi inainte si inapoi; ca a cautat puterea absoluta intr-un fel care ar face absolutismul lui Luis al XIV-lea sa para o gluma de salon. Lenin e mai la locul lui linga Genghis Han sau Mao Tzedong. Paranoica mare vanatoare de vrabii a lui Mao e mai aproape de Lenin decit filozofia idealista hegeliana sau economistii englezi care, se zice, au stat la baza marxismului.

  7. euripide spune:

    gindirea “pragmatica” (adaug si dogmatica) de azi (probabil aceeasi cu cea de ieri) : banul, intriga si minciuna cumpara orice. important este sa convingi vulgul (se face abstractie de moralitate). sa i promiti orice pina preiei conducerea. asta va fi incununarea succesului. cind schimbarea de jos in sus devine aproape imposibila (amestecul de prostie, manipulare, hotie si demagogie este greu de combatut) care i solutia ? oare nu s a ajuns la un impas ? in technologie (si nu doar) nimic nu i definitiv. nu putem menaja / cirpi la nesfirsit sistemul actual. cu siguranta cindva a insemnat un virf de lance (sa nu uitam de unde am plecat – luptele tribale) dar trebuie sa mergem inainte nu sa stagnam (incremenim in proiect) sau sa regresam. pentru ca vorbiti de lenin in articol – nu cred ca el a reprezentat vreodata o alternativa (revolutionara) poate doar mijlocul (de care am vorbit la inceput) de a prelua puterea.

  8. Calin spune:

    Intamplarea face ca piesa lui Tom Stoppard “Travesties” sa faca tocmai contrastul asta, intre specii ale intelectualitatii, una sterila, zgomotoasa, una toxica, distructiva, si una autentica, creatoare (reprezentate de Tzara, Lenin si Joyce).

  9. Andrei A. spune:

    Pentru mine, Lenin rămâne în primul rând un tactician al loviturii de stat- un om care a știut specula la un moment dat niște circumstanțe istorice unice, fără de care ar fi fost doar o notă de subsol în istoria mișcărilor revoluționare. Este oarecum reconfortant să vezi că tangibilitatea integrării socialiștilor germani în epoca wilhelmină, cât și să-i zicem un oarecare paternalism al marilor industriași teutoni, a negat prezicerile marxiste. Ceva similar s-a întâmplat în Franța aceleiași perioade și într-o mai mică măsură în Marea Britanie. Despre impactul primului război, se pot scrie nesfârșite pagini. Cred că e steril să speculăm evoluția stângii în absența lui (deși foarte tentant :) ). În orice caz, radicalizarea ei este un fenomen european, influențat de evenimentele din URSS dar nu neapărat un simplu produs al lor.
    După mine, Lenin demonstrează încă o dată că geografia bate ideologia, ori mai bine zis că ele converg și se potențează reciproc. A specula cum ar fi arătat Rusia dacă războiul se termina mai devreme, cred că este iarăși steril. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că bolșevicii nu erau singura forță dedicată schimbărilor în marele imperiu. Nu trebuie neglijați nici anarhiștii, a căror mișcare a scos pe roșii din budă de câteva ori, în circumstanțe militare „delicate”. Faptul că istoriografia bolșevică i-a transformat într-o bandă de tâlhari antisemiți, este un minim exemplu al mistificărilor tipice oricărei dictaturi și în primul rând celei sovietice, a cărei istorie era definită drept „imprevizibilă”. Oricum, așa cum ne arată Orwell, animozitatea față de „eretici” s-a manifestat „plenar” în Catalonia, sub atenta îndrumare a mongolilor NKVD.
    Democrația este cel mai lung drum posibil între punctul A și punctul B, dar și cel mai puțin sângeros. Din acest punct de vedere, istoria Rusiei este un perpetuu racourci, ori cel puțin așa apare celor care au puterea în mână, iar aici Lenin nu a făcut excepție. Mi-este însă foarte greu să-l scot din troica alcătuită din el, Troțki și Stalin. Troțki a fost arhitectul victoriei bolșevice în războiul civil- fără aceasta, Lenin ar fi fost un pic mai sus de Hitler după putschul ratat din Munchen. Lenin și Troțki sînt interesanți pentru că aduc în teoria acaparării puterii, o bună doză de pragmatism. Renunțarea vremelnică la Ucraina sau cooptarea membrilor din corpul de subofițeri țarist, ar fi doar un exemplu. E o lecție importantă pentru cei care vor să dobândească puterea prin căi nedemocratice- orice scenariu ai avea, sînt momente când trebuie să cânți după ureche. Stalin însă este un mongol până la cea mai mică fibră, deși e născut georgian. E greu de știut cum ar fi evoluat lucrurile în URSS în cadrul unei lupte pentru putere prelungite, după 1924- rămâne doar speculație. Dar contextul ”teoretic” leninist, ne parvine totuși datorită lui Stalin- în fond, noi românii avem ceva cunoștințe, din pricina lui. Am spus că Lenin era un pragmatic- prin consecință, dacă ar mai fi trăit cel puțin 10 ani, teoriile lui ar fi putut suferi nesfârșite ajustări. Datorăm istoriei și lui Iosif Visarionovici că ele au rămas „înghețate în timp”, la fel de împăiate ca și cel care le-a emis. E un exemplu de taxidermie ideologică remarcabil.
    Faptul că „teoriile leniniste” nu au avut decât câțiva ani de desfășurare în relativă liniște după terminarea războiului civil, cred că adaugă „legendei”- Lenin ar fi făcut și ar fi dres, spre deosebire de Djugașvili. Acest „Lenin virtual” , cvasi-aureloat, cred că a influențat cel puțin în aceeași măsură ca și teoria. Che nu face excepție, deși scurtul episod cuban ar trebui să fie suficient în ce privește identificarea direcțiilor „revoluționare”.

  10. Dan Coe spune:

    Un subiect incitant coborat in derizoriu prin includerea fortata lui Ponta si a Iliescului in discutie.
    Faptul ca Lenin era sau nu un intelectual e destul de putin important. Toti liderii care au schimbat destinul omenirii de la Alexandru Macedon la Stalin au fost niste tirani, indiferent de doctrina politica , cultura sau religie. Nici nu se putea altfel. Asocierea lor la un anumit curent filozofico-ideologic e doar conjuncturala si nu e decat un mijloc de a-si atrage adepti si ulterior de a justifica crime si faradelegi. Odata telul fixat toate eforturile sunt canalizate intr-acolo; conteaza doar victoria finala, restul sunt doar amanunte si victime colaterale. D-aia vin si zic ca istoria e ca o poveste scrisa de un compozitor de jazz; are multa improvizatie, iar filozofia ar trebui sa fie o lectura interzisa celor mai tineri de, sa zicem, 50 de ani…

  11. Ela spune:

    In definitia comuna a adjectivului “intelectual” se regaseste deseori termenul de “inteligent”, inteligenta fiind “numai” o activitate a spiritului uman.
    Si filosofic, intelectualul este iarasi asociat cu inteligenta, in sensul ca ii acorda prioritatea, inaintea altor factori determinanti luarii de decizii, ca sentimentele sau dorintele punctuale…
    Insasi intelectul, in latina = intelegere, nu este altceva decat facultatea umana de a creea concepte, idei, de a se adapta lor, in functie de propriul mod de gandire si de propria viziune a lumii!
    Nu am intalnit inca (!) definitii sau interpretari ale notiunii de “intelectual” care sa includa drept conditie prealabila cititul de “n” km de biblioteca, sau care sa emita rezerve in acordarea calitatii de “intelectual” in functie de rezultatul (bun,prost,catastrofal, cataclismic,etc.) actelor consecutive unei activitati intelectuale…
    Fiind vorba, deci, “doar” despre impactul evident al activitatii sale intelectuale asupra unei intregi epoci, despre inteligenta (materializata si in forta de caracter!) cu care si-a impus ideile ca norme quasi-universale, Lenin a fost, dupa parerea mea, un intelectual.

  12. Yossef Abraham spune:

    Un dialog exemplar intre doi intelectuali, transformat in simpozion de ripostele altor intelectuali.
    In ceea ce ma priveste.
    TOTI conducatorii revolutiei ruse erau intelectuali (muncitori nu erau printre ei). Cu exceptia lui Stalin, exmatriculat din scoala de popi, care era autodidact.
    Intelectualii acestia au renuntat de buna voie la orice dubii intelectuale, si au sanctificat varsarea de sange; atunci, in politica lor sangeroasa a invins cel mai mare, cel mai talentat, cel mai genial varsator de sange.
    Lenin nu era prost, si atunci cand si-a dat seama ca comunismul nu functioneaza, a restaurat capitalismu (NEP); Stalin, cu fanatism orb, a inchipuit un sistem care functiona devorandu-se pe sine insusi, si care se baza pe divinizarea Conducatorului atotstiutor.
    Intelectualii au tendinta de a se rupe de realitate si a crede in scurtaturi de drum, care aduc mantuirea repede; de aici fenomenele respingatoare ale intelectualilor comunisti, nazisti, islamisti (Garaudy).

    In facultate, la cursurile obligatorii de “materialism dialectic”, am trebuit sa “studiez” Caietele filosofice ale lui Lenin – note prescurtate pe care le luase acesta la biblioteca din Zurich, de neinteles si in ruseste, dara-mi-te traduse in romana.
    Pentru ca studiam filologia, a trebuit sa citesc si brosura ilizibila “I.V. Stalin despre lingvistica” – fiind el cel mai mare geniu al lumii, putea sa-si dea cu parerea in orice domeniu, nu?

    O mai amintesc si pe “distinsa academiciana, tovarasa Elena Ceausescu”.

    Fiind eu in Israel, departe de dictatura grotesca a lui Ceausescu, mi-a cazut im mana un studiu interesant despre satele romanesti. Dar la bibliografie, si fara nici o legatura, autorii invatati ai studiului fusesera constransi sa mentioneze, inanite de orice si nu in ordine alfabetica, “contibutiile” lu’ nea Nicu.

    Spuneti ce vreti, dar Iliescu si Ponta nu sunt intelectuali. Hitler, din partea lui, nu era intelectual, dar era artist (pictor): o desenase pe Eva Braun, accentuandu-i gura.

  13. B. Rusu spune:

    Nu stiu cum se poate raspunde la o intrebare atat de lipsita de precizie. Virgil Candea a scris un studiu despre “Intelectualul sud-est europea in secolul al XVII-lea”. “Intelectual” e un termen plurivoc. Intrebarea trebuie contextualizata pentru a avea vreun rost. Apartinea Lenin aceleiasi categorii ca un Herzen, un Bakunin, un Belinski, un Cicerin, un Kropotkin etc.? (presupunand ca sunteti de acord ca acestia au fost intelectuali) – iata o intrebare la care se poate incerca cu succes un raspuns inteligibil.

  14. Andrei A. spune:

    Cred că este o discuție pe care am putea-o continua îndelung :) . Nu-mi pot imagina tipologii intelectuale mai deosebite decât Herzen și Lenin. Nu doar datorită faptului că întâiul a fost și un mare scriitor pe când Lenin este unul din pionierii limbii de lemn care multora dintre noi ne-a torturat copilăria și adolescența. Herzen e deschis, inchizitiv, Lenin dă impresia unuia care intră într-o bibliotecă, dornic să afle cum se fabrică o bombă. Orice altceva e secundar.
    Limba de lemn este menită să transmită un mesaj- singura preocupare este forma eliptică dar inteligibilă pentru transmiterea mesajului. Lenin are un bagaj intelectual utiliarist- orice altceva merge peste bord.
    În ce-l privește pe Nietzsche, cred că există o pletoră de “urmași” autointitulați, pe care nu i-ar fi “girat”- și nu doar naziștii, din pricina acelei vaci supreme care I-a fost soră. Nietzsche era departe de a fi un “endorser” :) . Deși scrie extrem de citeț și chiar literar pentru un filosof, este ușor de interpretat greșit pentru cei care caută în lecturi “unelte” și motivații ale acțiunilor. Supra-omul nietzschean nu are absolut nici o legătură cu “idealizările” de stânga sau dreapta de mai târziu, chiar nici una. Nietzsche, așa cum îl percep din ce a scris sau s-a scris despre el, n-ar fi fost în stare să omoare o muscă cu pliciul- Lenin a înființat CEKA. Îmi pot imagina un cortegiu dezamăgit care coboară de la peștera lui Zarathustra, unde nu a găsit nimic “aplicabil” personal. Dar mi-l pot imagina și pe Lenin la poalele muntelui, captând pe acești oameni și făcându-i să ia calea întoarsă, de data asta cu furci și seceri (și ciocane ? :) ).
    - Ce trebuie citit ca să devii un intelectual ?
    - Cum citim și în ce scop citim ? Dacă citesc Mein Kampf, care e “trash”, devin o gorilă a supremației ariene ? Nu, decât acționând în spiritul lucrării.
    - Este posibil să fii intelectual în măsura în care asta se rezumă la o strictă acumulare ? Noi, cei care am prins vremurile mai vechi în România, am practicat cel mult o rezistență pasivă a decenței. Sigur, au fost și excepții. Sigur, nu cred că noțiunea de intelectual trebuie subordonată unui activism, după cum nici arta nu poate fi supusă unor canoane care țintesc mereu mai jos de numitorul comun. A fi intelectual și nu putea trăi consecvent cu ce acumulezi, are consecințe profunde. E ca și cum ai asista la un viol și îți ții gura. Decurge poate că nu poți fi un simplu ingurgitator de biblioteci.
    - Trebuie neapărat să fii activist ? Nu este suficientă o atitudine care să impună prin “ținută” și vastitatea “cunoștințelor” ? A influența “soft” în loc să te sumeți pe o tribună ?
    - Este posibil să decazi din condiția de intelectual ? Sartre, care a fost menționat mai sus, spunea că nu știe dacă veștile despre Gulag ar trebui să ajungă la oțelarii din Lorena. Poate aici e cheia-un consum colosal de “materie primă intelectuală” poate contura sisteme, păreri, convingeri, dar nu un adevăr absolut- În momentul în care te-a pătruns convingerea deținerii acestui adevăr, mai ales pentru alții, intrăm în dogmă. Poți să fii extrem de cultivat și totuși dogmatic- fiind însă deja refractar, mai poți fi un intelectual adevărat ?

    • Vali spune:

      Excelente completări. Simt la fel ca dvs. cînd e să-l așez pe Lenin: un pragmatic al Insurecției. Tot eșafodajul ideatic nu e, la el, decît premisă, justificare și ornamentică a efervescenței politice. Că i-a plăcut realmente Hegel (vezi perioada elvețiană) și niscaiva rafturi de bibliotecă, da, nimic mai adevărat. Dar asta nu-l face un cărturar de vocație, un intelectual. N-avea stofă de gînditor, ci de herostrat (cu studii superioare). Nu cunoașterea îl interesa, ci „managementul” cataclismelor sociale, ingredientele retorice și logistice ale revoluțiilor, culisele ideologice și administrative ale unui puci reușit. Cam astea erau coordonatele lui sufletești, agenda lui de viață.

  15. Paul Oprea spune:

    Nu pot să rezist. Permiteți-mi să vă parafrazez cu doar o singură literă în plus, de obicei sunt reținut, dar în cazul de față cred că mai potrivit era:

    Ne gândim ca saliva de deschidere să fie “Lenin si inteligentsia”.

    Merită mai mult personajul?

  16. T. Bucur spune:

    Tot despre opinia lui Dej despre intelectuali: nu-i aprecia in mod deosebit, pentru ca, zicea el, “nu va prcepeti sa faceti nici cel putin un surub”. Asta mi-a spus-o prin anii 75-76 Ilie Murgulescu.
    Acum, o intrebare indiscreta pentru dvs., cu niciun substrat rautacios: parintii dvs. v-au ales numele gandindu-se la Vladimir Ilici Lenin? Stiu ca era la moda prin anii de inceput ai regimului comunist sa se dea copiilor astfel de nume cu rezonanta.

    • Numele mi-a fost dat, din cate stiu, ca rezultat al unui comprimis. Surorile mele voiau Aleksei, parintii preferau Serghei. Asa ca s-a ajuns la solutia Vladimir. Maiakovski era poetul favorit al tatalui meu. Sora mea Rodica s-a nascut la Moscova in 1944. Notati ca are un nume pur romanesc.

      • T. Bucur spune:

        Multumesc pentru raspunsul sincer, ca de fiecare data!
        Va citesc cu mult interes toate articolele pe contributors. Am avut, prin anii de dupa 1990 si o scurta discutie ocazionala cu dvs., pe care mi-o amintesc cu placere.

  17. Sergiu Simion spune:

    A fost sau nu a fost Lenin un intelectual ?

    Surprinzatoare intrebare , dar totusi nu cred ca aceasta este una dintre cele mai semnificative intrebari care pot fi puse despre Lenin , respectiv cel care a otravit tineretea, mintea , si viata atator generatii.
    Pe de alta parte , o intrebare echivalenta cu aceasta ar fi daca Hitler a fost sau nu un artist , sau daca a fost sau nu credincios. Este suficient sa ne gandim doar la cataclismul istoric generat de activitatea lui Lenin ( la fel ca si in cazul lui Hitler) si atunci raspunsul reflex care ne vine in minte ar fi probabil ceva de genul : cu exceptia unor cercetari academice strict specializate, istoria ii judeca pe ambii pentru ceea ce au facut, nu pentru ce ar fi vrut sau ar fi putut sa fie.
    In sfarsit, daca tot a fost pusa intrebarea , poate ca raspunsul cel mai simplu ar fi sa-l judecam pe Lenin exact cu masura epocii sale. In dictionarul Uşakov ( citat din cate imi amintesc de catre Ilya Ehrenburg ) care a definit tot ce se putea defini din punct de vedere bolsevic, se afla o celebra definitie a intelectualului data in termenii acelei epoci si care a circulat intens si prin Romania anilor `50 , definitie care ne scoate din aceasta dilema :

    „ …intelectualul este o persoana şovaielnica…” .

    Cat de „şovaielnic” a fost Lenin pentru care , cum pe buna dreptate subliniaza profesorul Tismaneanu, „dubiul era o crima de gandire” , cred ca stim cu totii daca ne gandim la faptul ca tot Lenin avea o celebra recomandare pentru statul bolsevic de atunci ( pentru unii la fel de valabila si acum ) de genul : „trebuie sa pedepsim si nevinovati ca sa tremure adevaratii vinovati !”. Ceea ce a urmat , stim , din nou, cu totii.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Perfect de accord. In plus, copy-paste ajunge un mod de viata, o dezumanizare totala. Multe personae...

de: Dedalus

la "Mintea copy-paste"

Cauta articole

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)