Home » Global / Europa »Reactie rapida » Citesti:

Europa. Sau nimic.

Valentin Mircea decembrie 13, 2011 Global / Europa, Reactie rapida
1 comentariu 903 Vizualizari

Titlul de mai sus poate să vi se pară dramatic. De fapt, vremurile în care trăim par dramatice. Nu sunt însa dramatice decât în sensul că lucrurile nu mai pot merge ca înainte. Nu sunt panicat şi nici nu cred că vreun om cu scaun la cap ar trebui să fie.  Nu îmi plac alarmiştii, panicarzii şi profeţii apocalipselor financiare care au umplut spaţiul public de câţiva ani încoace.  Faptul că lucrurile nu pot merge ca înainte nu este deloc o constatare nouă la scara istoriei.  Au realizat acest lucru multe civilizaţii, ţări şi persoane. Unii prea târziu, alţii suficient de repede ca să realizeze schimbarea necesară.

Revenind la Europa, care este de fapt problema bătrânului continent şi a uniunii de state care a crescut şi s-a extins de aproape 60 de ani ? Duşmanii din afară, slăbiciunile din interior ? Prea marea diversitate sau birocraţia de la Bruxelles ?

Sunt convins că problema fundamentală a Uniunii Europene de azi o reprezintă jumătăţile de măsură.  Natura juridică a Uniunii Europene este un subiect de discuţie (şi de dispută) pentru juriştii specializaţi în dreptul internaţional public. Definirea Uniunii în cadrul noţiunilor cunoscute şi acceptabile pe plan internaţional este o bătaie de cap.  Este un stat ? Este o federaţie de state ? Este o confederaţie ? Niciuna dintre ele.  Uniunea Europeană este Uniunea Europeană. Şi atât.

Nici dacă  analizăm în detaliu elemente fundamentale ale formelor juridice recunoscute în dreptul internaţional public nu reuşim să ajungem la o concluzie.

Uniunea are o monedă unică (dar doar pentru o parte a statelor membre), are o cetăţenie europeană (care o dublează pe cea naţională), lipsa controlului la frontiere (tot pentru o parte statelor membre), un parlament ales prin vot de cetăţenii Uniunii (cu atribuţii restrânse, însă).  Toate acestea sunt elemente proprii unei forme de tip statal (stat sau federaţie).

Uniunea nu are, pe de altă parte, o politică externă comună  (iar poziţiile statelor membre sunt uneori chiar divergente), nu are o armată, nu are un şef suprem al administraţiei (preşedintele Consiliului European este doar o tentativă în acest sens), nu are un sistem fiscal şi nu are o limbă comună (ci mai multe – un adevărat Turn Babel).  Şi aceste din urmă elemente sunt tot definitorii pentru o formă statală.  Slăbiciunea sau inexistenţa lor derivă din şi denotă caracterul de compromis al construcţiei Uniunii Europene.

Este interesant de ramarcat că tocmai folosirea compromisului a reprezentat în timp cheia succesului pentru integrarea succesivă şi din ce în ce mai strânsă a mozaicului de state-naţiuni ale continentului european, cu orgoliile lor şi cu amintirea unei convieţuiri adesea conflictuale de-a lungul istoriei.

În prezent compromisul pare să îşi fi epuizat resursele iar Uniunea Europeană şi statele membre sunt forţate de contextul economic să adopte atitudini mult mai tranşante. Uniunea Europeană poate fi mai mult şi trebuie să fie mai mult decât este în prezent.  Ca şi o pasăre, ea nu poate plana prea mult, ci trebuie să dea şi din aripi.

Sub presiunea evenimentelor, prima anomalie care se îndreaptă spre o soluţie este cea a existenţei unui minim de uniune bugetară.  Moneda euro pare să plutească în gol în condiţiile în care regulile de politică fiscală nu sunt aplicate riguros şi sunt oricum insuficiente.

Adevăratul test al forţei şi coeziunii Uniunii are loc, cum se întâmplă  adesea, în condiţii dificile, în care prezentul este tumultos iar viitorul este neclar.

Procesul de integrare ar trebui continuat într-un ritm mai hotărât şi din acest punct de vedere poate că vom spune la un moment dat în viitor că frământările, confruntările şi toată agitaţia din prezent se vor dovedi a fi cel mai bun lucru care se putea întâmpla Uniunii Europene.  Atunci când lucrurile merg bine, toată lumea vrea să intre în club, să beneficieze de avantajele uriaşei pieţe interne şi de celelalte avantaje oferite de prezenţa în cadrul Uniunii, încercând în acelaşi timp să menţină propriile moravuri şi modele economice, sociale şi politice.  Menţinerea specificului nu este ceva rău iar diversitatea poate constitui chiar un avantaj pe scena internaţională. Dar specificul şi interesul fiecărei naţiuni nu pot fi un refugiu în faţa problemelor ridicate de construcţia – incompletă – a Uniunii Europene.

Într-adevăr, soluţia nu este mai puţină integrare ci mai multă integrare. E uşor când lucrurile merg bine dar e mult mai greu când problemele şi incertitudinea creează un teren fertil pentru tendinţele centrifuge, individualiste, naţionaliste şi orice alte tendinţe incompatibile cu ideea de unitate.  Individualismul – exacerbarea orgoliilor naţionale şi refuzul soluţiei comune – reprezintă o ameninţare majoră pentru viitorul Uniunii Europene.  Dacă aceasta prinde teren, va roade unitatea Europei dinspre interior şi va avea consecinţe dar nu acum ci după ieşirea din criză.  Abordările individuale vor continua şi după ce furtuna va trece şi nu văd de ce ţările care susţin ineficienţa şi cheltuielile nesăbuite ale unor colegi din Uniune – cum este Germania – ar mai vrea să facă acest lucru pe termen lung. Chiar dacă în sens larg Uniunea este bună pentru toate statele membre, este evident că ţări cum sunt Germania, Olanda, Franţa s-ar putea descurca şi în afara pieţei interne, oricum incomparabil mai bine decât ţări cu economii mai slabe sau încă neconsolidate cum este şi România. Din acest punct de vedere, Europa cu două viteze poate însemna şi implementarea unor mecanisme în care ţările puternic economic să beneficieze de avantajele pieţei interne dar fără a prelua şi eşecul politicilor bugetare din alte state.

Este o perspectivă  îngrijorătoare pentru România şi de aceea este bine că mergem alături de ţările care au preluat iniţiativa în Uniunea Europeană.

Pentru a reuşi, Europa are nevoie de mai mult de cât se face în prezent. Are nevoie de valori comune, împărtăşite de majoritatea locuitorilor. Are nevoie de obiective de dezvoltare la nivelul pieţei interne, iar piaţa internă însăşi trebuie să nu mai fie un scop în sine ci un motor de creştere şi de competivitate în raport cu alte mari puteri economice.

Un model pentru viitoarele State Unite ale Europei (sau cum se va numi entitatea în care ar trebui să evolueze Uniunea Europeană) sunt Statele Unite ale Americii. Organizarea acestora şi atitudinea cetăţenilor americani ar putea fi o bună referinţă pentru cetăţenii Uniunii Europene. În SUA există valori, obiective şi chiar o mândrie împărtăşite de majoritatea cetăţenilor americani dar aceştia sunt la fel de mândri de diversitatea lor iar statele federale dezvoltă politici sociale, economice şi chiar politice proprii, aflate în armonie cu cele de la nivel federal.  Un rol important în crearea şi succesul acestui sistem l-a avut Curtea Supremă a SUA căreia statele federale i-au încredinţat la scurt timp de la crearea federaţiei, puteri largi pentru a veghea la respectarea spiritului de unitate.  Acelaşi rol l-a jucat în Europa Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg dar rolul acesteia ar trebui să fie crescut iar mecanismul de „infringement” – o palidă ameninţare în prezent pentru nerespectarea regulilor obligatorii la nivelul UE – ar trebui să devină o armă tăioască în mâna Comisiei Europene şi a Curţii de Justiţie.

Cei ce spun că lucrurile nu se pot schimba sunt defetişti. Ei uită, prea uşor, că Uniunea Europeană este o creaţie a unor oameni. Ca orice creaţie a omului, aceasta poate fi desfăcută, refăcută, transformată sau anihilată.  Este în puterea liderilor să ajungă la oricare dintre aceste rezultate.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there is "1 comment" on this Article:

  1. euNuke spune:

    Europeism. Şi nimic altceva.

    Ce este europeismul? Este doctrina politică ce încearcă să acrediteze ideea că Europa se identifică cu Uniunea Europeană şi că orice stat continental trebuie să se integreze mai devreme sau mai tîrziu in această entitate ambiguă, polivalentă, structurată in jurul unor ogane centrale cu propensiune hegemonică şi totalitară.

    Din fericire, înainte ca proiectul utopic al europeiştilor să cuprindă minţile tuturor europenilor, mai multe state ale bătrînului continent au reuşit să scape controlului Centralei UE. State puternice precum Elveţia şi Norvegia au rămas pe dinafară şi astăzi se felicită. Imperiul Britanic se felicită şi el că măcar nu a apucat să adopte moneda unionistă a pseudofedraţiei fără caracter şi personalitate juridică statală. Realitatea nu ţine cont de visele şi dorinţele deşarte ale personaje minore cu ambiţii imperiale.

    “Definirea Uniunii în cadrul noţiunilor cunoscute şi acceptabile pe plan internaţional este o bătaie de cap. Este un stat ? Este o federaţie de state ? Este o confederaţie ? Niciuna dintre ele. Uniunea Europeană este Uniunea Europeană. Şi atât.”

    Nu. Definirea nu este atît de complicată. UE, aşa cum a arătat chiar comisarul-şef Barroso intr-o declaraţie in PE, este un Imperiu fără împărat, in care conducerea afacerilor interne este asigurată printr-un mecanism colegial. Acest mecanism funcţionează pe doctrina centralismului democratic perfecţionată de Lenin in anii 30. De altfel, modelul instituţional cel mai probabil al Uniunii este Constituţia URSS din 1977, mai exact o versiune mai centralizatoare şi implicit mai totalitară in special prin faptul că iniţiativa legislativă in URSS era mult mai diversificată decît in UE:
    Art 113 din Constitutia URSS din 1977 [ultima a statului sovietic]: “The right to initiate legislation in the Supreme Soviet of the USSR is vested in the Soviet of the Union and the Soviet of Nationalities, the Presidium of the Supreme Soviet of the USSR, the Council of Ministers of the USSR, Union Republics through their highest bodies of state authority, commissions of the Supreme Soviet of the USSR and standing commissions of its chambers, Deputies of the Supreme Soviet of the USSR, the Supreme Court of the USSR, and the Procurator-General of the USSR.”
    La fel ca şi URSS, actuala Uniune pretins Europeană, dar cu idei de extindere in Asia, avea o singură monedă, o bancă centrală cu puteri discreţionare şi un organ cu rol guvernamental dar lipsit complet de responsabilitate politică. Dacă in URSS regimul era caracterizat de socialism monopartinic in care Partidul Unic era vizibil şi marcant asupra politicii ţării, in UE partida unică, cea europeistă, nu doreşte să se organizeze conform legilor naţionale şi principiilor democratice şi să poarte o titulatură extra-instituţională, prin urmare ajunge să se identifice cu organele centrale ale UE. De pildă Comisia poate fi catalogată drept Organul politic Executiv al Partidului Unic Europeist. Comisia este deopotrivă nucleu al partidei europeist-integriste şi organ suprem al UE.

    Din moment ce organele centrale ale UE, in special Comisia, acţionează ca un Partid-Stat, e firesc ca politica lor să fie orientată împotriva statelor semnatare ale TUE, pentru că întreaga putere a Uniunii provine din uzurparea sau confiscarea atributelor guvernămîntului fost naţional. Aşa zisa cedare treptată a suveranităţii este o delegare ilicită, neconstituţională şi nedemocratică a competenţelor Guvernelor şi Parlamentelor naţionale fără un transfer adiacent de responsabilitate. Comisia nu devine mai responsabilă prin acumularea de noi funcţii guvernamentale, ci doar mai imperială, in sens de arogare de puteri noi, discreţionare asupra supuşilor.

    Şi atunci, cum arată UE astăzi? fix ca un Imperiu in devenire, entitate amorfă de sorginte sovietică, insă mult mai slab sub aspectul politicii externe, al apărării graniţelor şi al aparatului poliţienesc. Un imperiu totalitar-soft. Din păcate pentru UE, creatorii săi nu au prevăzut un post de dictator care să confere o oarecare reprezentare externă şi o direcţie politicilor interne, implicit natura unei entităţi statale. Fiind asemănător confederaţiilor tribale din evul mediu [şi ele desfinţaseră ideea de graniţă] e puţin probabil să dureze fără a se secreta o structură de conducere dictatorială, absolutistă. Şi chiar şi aşa sînt şanse mici să reziste. In fond URSS şi Imperiul Austro-Ungar au fost conduse cu mînă forte şi tot degeaba, s-au prăbuşit rapid.

    Pentru că UE nu a reuşit să devină o federaţie veritabilă, astăzi trăieşte coşmarul produs de propriile fantasmagorii. De pildă aberaţia istorică a Băncii Centrale fără stat. Este singurul caz din istoria politică a omenirii in care o Bancă Centrală există fără stat. Ba mai mult. Acest Non-stat are şi monedă proprie deşi nu există şi nici nu dă semne că şi-ar dori să-şi definitiveze personalitatea.

    Este într-adevăr o catastrofă gestul de a părăsi această entitate unionistă fără cap şi coadă aşa cum ameninţă partida europeistă pe toate ecranele continentului? Nu, nici vorbă, ţări mai mici ca a noastră, precum Georgia de peste gîrlă, o duc binişor chiar in timp de criză şi război. De fapt, guvernanţii ţărilor mici şi puturoase din fire s-au obişnuit să le facă mătuşica Europa temele in timp ce ei hoinăresc la joacă şi hîrjoană bugetară toată ziulica. Pe banii noştri. Iar mătuşica dă rateuri după rateuri, nu prea mai vede bine, încurcă lecţiile între ele, şi îşi goleşte pensia in buzunarele derbedeilor de nepoţei risipitori. Relaţia asta bolnavă trebuie spartă urgent, nepoţeii trimişi la internat să înveţe carte, şi in locul lor să lăsăm creditorii să vină să impună un guvern de zbiri care să bage minţile in cap populaţiei seduse de sirenele socialismului.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Mircea


Valentin Mircea

Valentin Mircea este expert în dreptul concurenței și Partener Senior la firma de avocatură Mircea și Asociații, membru al American Bar Association și al Institutului Regal ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)