Articolul de faţă urmăreşte să ofere o viziune de ansamblu asupra dezbaterii pe marginea Acordului Internaţional pentru Combaterea Contrafacerilor (ACTA), precum şi asupra negocierilor care au dus la forma lui actuală. Pe lângă prezentarea textului legii, articolul de faţă conţine şi poziţiile Parlamentului European, a Comisiei Europene, precum şi referiri la modul în care ACTA este perceput în România.
ACTA este un acord internaţional plurilateral care, până în martie 2012, a fost semnat de către 30 de ţări şi Uniunea Europeană. Scopul lui este de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi de a combate contrafacerile şi pirateria bunurilor de lux, medicamentelor, muzicii, filmelor şi programelor software. Este foarte important de menţionat că statele emergente din Asia sau America Latină, precum China, India ori Brazilia, care sunt responsabile în cea mai mare parte pentru falsuri, nu s-au alăturat negocierilor şi nu s-au arătat interesate în semnarea sa. Comisarul European Karel De Gucht nu s-a arătat însă descurajat de acest fapt, afirmând că în momentul în care acestea vor vedea aspectele pozitive ale ACTA vor fi cu siguranţă convinse să devină membri.
În ciuda faptului că domeniile în care ACTA este aplicabil sunt mult mai vaste, acest acord a fost foarte contestat în special datorită ideii că ACTA va cenzura Internetul şi că site-uri precum facebook sau youtube nu vor mai fi accesibile.
Toate acestea se petrec într-un moment în care „intimitatea” este un concept din ce în ce mai interpretabil şi care este perceput ca fiind sub asaltul autorităţilor avide de a îşi „proteja” cetăţenii de ameninţarea teroristă. Dezbaterea despre ACTA trebuie citită, deci, pe fundalul acestei evoluţii în dezbaterea publică, pe de o parte, şi, pe de alta, în cadrul opoziţiei clasice între dreptul la libera informaţie şi protejarea proprietăţii intelectuale.
Mobilizarea publică determinată de această dezbatere a determinat ca data de 11 februarie 2012 să devină o zi de proteste globale, întreaga Europă fiind scena manifestaţiilor anti-ACTA. Astfel, doar în Germania, nu mai puţin de aproximativ 100.000 de persoane au manifestat împotriva Acordului.
Istoricul negocierilor
Dacă negocierile iniţiale au început încă din anul 2005 şi au fost complet lipsite de transparenţă, în buna tradiţie a negocierii acordurilor internaţionale, în octombrie 2007 negocierile au devenit oficiale. Acordul a intrat în colimatorul opiniei publice în mai 2008 după ce site-ul Wikileaks a făcut publice anumite documente care conţineau declaraţiile statelor implicate în negocieri. La începutul lui 2009 a apărut un nou document care avea aproximativ aceeaşi formă şi conţinut ca şi varianta finală a acordului. Cea mai mare scurgere de informaţii a avut loc pe data de 23 martie 2010, când au fost făcute publice textele complete ale subcapitolelor 2.1 şi 2.4. Versiunea finală a textului a fost făcută publică abia pe 16 septembrie 2010. Tocmai faptul că negocierile au fost excesiv de confidenţiale este unul dintre principalele motive pentru care acest acord este atât de contestat.
Negocierile oficiale au constat în unsprezece runde care au avut loc între 2007 şi 2010. Reacţiile critice nu au întârziat. Printre primele a fost cea a unui grup de experţi care au organizat o conferinţă la care au luat parte mai mult de 90 de specialişti de pe şase continente. În comunicatul făcut public, aceştia au tras un semnal de alarmă susţinând că ACTA atacă anumite interese publice şi că există un mare potenţial ca acest acord să violeze dreptul la intimitate al utilizatorilor de Internet. Pe lângă grupul de experţi anterior menţionat, un grup de peste 70 de Profesori de Drept au înaintat o petiţie Preşedintelui Obama în care îi cereau acestuia să oprească procesul de adoptare ACTA.
În ciuda acestor eforturi, ceremonia de semnare a avut loc la Tokyo în data de 1 octombrie 2011 şi în cadrul ei Statele Unite, Australia, Canada, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore şi Corea de Sud au semnat ACTA. În data de 26 ianuarie 2012, UE împreună cu 22 de state membre li s-au alăturat celorlalţi semnatari. Ciprul, Estonia, Olanda, Germania şi Slovacia au invocat probleme procedurale interne pentru a explica de ce nu au semnat încă acordul.
Prevederile Acordului Internaţional pentru Combaterea Contrafacerilor
ACTA este structurat pe şase mari capitole, fiecare capitol tratând o problematică diferită.
Secţiunea întâi a primului capitol conţine dispoziţiile generale: de exemplu, relaţia ACTA cu alte acorduri internaţionale, natura şi domeniul de aplicare a obligaţiilor, precum şi un articol care tratează problematica protecţiei vieţii private. Demn de menţionat aici este Articolul 6 care susţine că în determinarea pedepsei sau daunelor, trebuie respectat principiul proporţionalităţii.
Capitolul al doilea tratează tema cadrului juridic, secţiunea întâi conţinând obligaţiile generale în acest sens. Următoarea secţiune tratează problematica punerii în aplicare a sancţiunilor civile, iar de menţionat sunt Articolele 9 şi 10 care abordează problema remediilor, mai exact posibilele daune şi modalitatea de a le determina valoarea, precum şi Articolul 11 care obligă potenţialii contravenienţi să furnizeze orice informaţii referitoare la bunurile pe care le deţin sau la terţi despre care se presupune că sunt implicaţi.
Sancţiunile penale sunt tematica secţiunii patru, mai exact Articolele 23 până la 26, inclusiv. Articolul 23 susţine că dreptul penal este aplicabil doar în cazurile în care infracţiunea se desfăşoară la o scară comercială, sau se urmăreşte obţinerea unor avantaje economice directe ori indirecte. Sancţiunile pentru o parte din infracţiunile conţinute în Articolul 23 includ amenzi „suficient de ridicate”, precum şi pedepse privative de libertate. Pe lângă sancţiunile menţionate anterior, Articolul 25 prevede sechestrarea, confiscarea şi distrugerea bunurilor contrafăcute, iar Articolul 26 prevede ca în cazurile corespunzătoare, autorităţile competente pot acţiona ex officio pentru a deschide o anchetă sau o acţiune în justiţie.
Secţiunea cinci este cea care are de’a face cu cea mai controversată problemă, anume aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală în mediul digital. Primul paragraf al articolului 27 susţine că statul trebuie să ofere posibilitatea unor acţiuni pro active pentru a lupta împotriva pirateriei pe Internet. Următorul paragraf prevede că acţiunile anterior menţionate trebuie să respecte principiile fundamentale precum libertatea de expresie, protecţia vieţii private şi un proces echitabil. În ciuda acestei menţiuni referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) încă trebuie să se pronunţe dacă această cerinţă este conformă cu acquis-ul european.
Poziţia Comisiei Europene
În ciuda scepticismului cu care ACTA a fost primit de societatea civilă, acest acord a găsit suporteri în cadrul Comisiei Europene. Aceştia au ţinut să sublinieze faptul că Acordul nu le oferă guvernelor o libertate mai mare în lupta lor împotriva contrafacerilor şi au susţinut că un vot pozitiv din partea Parlamentului nu ar face decât să le asigure o protecţie sporită companiilor europene.
Karel De Gucht, Comisarul European pe probleme de comerţ, s-a arătat nemulţumit de ceea ce el a numit „campania de dezinformare” cu privire la ACTA, asigurând deputaţii europeni că Acordul nu aduce schimbări legislaţiei europene deja în vigoare. În acest scop, acesta a stabilit consultări cu grupurile politice în care doreşte să prezinte conţinutul ACTA. Pe lângă aceste runde de consultări, De Gucht va lua parte şi la audierile care vor avea loc în cadrul Parlamentului European pentru a încerca să îi convingă pe membrii de importanţa acestui acord.
În încercarea de a clarifica dacă ACTA este sau nu compatibil cu drepturile fundamentale europene, Karel De Gucht a cerut CEJ să-i verifice legalitatea. Vivianne Redding, Comisarul European pentru Justiţie, a susţinut cererea colegului său, declarând că protecţia drepturilor de proprietate intelectuală nu este o justificare pentru violarea libertăţii de expresie sau a dreptului de informare.
În ciuda sprijinului aproape necondiţionat pe care Comisia Europeană l-a oferit ACTA, Maros Sefcovic, Comisarul European pentru Relaţii Inter-Instituţionale şi Administraţie, a declarat în data de 20 martie că instituţia pe care o reprezintă a subestimat protestele împotriva ACTA. Acesta s-a arătat surprins de anvergura protestelor şi motivaţia protestatarilor de a-şi exprima opiniile, în ciuda temperaturilor extrem de scăzute. Sefcovic a adăugat că aceasta trebuie să servească drept lecţie pentru Comisia Europeană care va trebui sa fie mult mai transparentă şi mai comunicativă când are de a face cu subiecte atât de delicate. Din punctul lui de vedere, Comisia trebuia să refere acordul CEJ încă de când valuri de proteste au fost observate în spaţiul virtual.
Poziţia Parlamentului European
În data de 8 martie 2010, Parlamentul European a adoptat o declaraţie scrisă ai cărei semnatari reclamau anumite neajunsuri ale acordului, precum posibilele limitări ale dreptului la un proces corect şi a respectării procedurilor standard, dar şi lipsa de transparenţă a negocierilor în contextul în care Parlamentul European are drept de co-decizie în problemele comerciale.
În cadrul grupurilor parlamentare însă părerile referitoare la ACTA sunt împărţite. De exemplu, un grup de trei influenţi membrii ai Partidului Popular European (PPE) au susţinut acordul motivându-şi alegerea prin nevoia de a proteja mai bine produsele europene care au ajuns să fie falsificate din ce în ce mai des.
Guy Verhoefstadt, preşedintele grupului parlamentar ALDE, s-a arătat îngrijorat de faptul că SUA nu doreşte ratificarea acordului, fapt care ar dezavantaja UE prin crearea unui cadru neuniform. Într-o scrisoare postată pe site-ul său, Renate Weber, coordonator al grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) în comisia de libertăţi civile, s-a declarat foarte nemulţumită de lipsa de transparenţă a negocierilor, precum şi de lipsa unei evaluări obiective asupra impactului pe care acest Acord îl poate avea asupra drepturilor fundamentale ale utilizatorilor de Internet.
Jan Philipp Albrecht, expert în probleme legale din partea Alianţei Libere Europene (Greens), s-a arătat dezamăgit de faptul că acordul a fost semnat în ciuda numeroaselor studii care au concluzionat că există dubii cu privire la compatibilitatea ACTA cu aquis-ul european. El s-a mai arătat nemulţumit şi de faptul că acest acord ameninţă acesul la medicamente generice în ţările în curs de dezvoltare, ţări care nici măcar nu au luat parte la tratative.
Syed Kamall, membru al Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, a declarat că salută decizia Comisiei Europene de a referi acordul CEJ, însă s-a arătat îngrijorat cu privire la modul în care ACTA ar putea afecta dreptul la intimitate.
Kader Arif, Raportorul Parlamentului European, a demisionat, reclamând în scrisoarea sa de demisie lipsa de transparenţă în perioada negocierii Acordului, lipsa consultărilor cu societatea civilă, precum şi faptul că recomandările Parlamentului European au fost complet ignorate.
Locul lui Kader Arif a fost luat de David Martin, care a fost numit în funcţia de Raportor în data de 7 februarie 2012. Acesta a declarat în cadrul unei conferinţe care a avut loc pe 28 februarie că salută decizia Comisiei Europene de a cere părerea CEJ şi că invită Parlamentul să facă acelaşi lucru. El a mai spus că va cere un raport din partea Comisiei Europene care ar trebui să ofere clarificări cu privire la modul în care acordul va fi implementat în cazul ratificării. Pe 27 martie 2012 însă comisia INTA a decis că nu este necesar ca ACTA să fie referită CEJ, fapt care l-a făcut pe raportorul Martin să revină asupra planurilor de a cere un raport Comisiei Europene. Acesta a declarat că în cadrul următoarei întâlniri INTA care va avea loc pe 25-26 aprilie îşi va prezenta recomandarea dacă Parlamentul ar trebui sau nu să accepte Acordul. Primul vot va avea loc în cadrul Comitetului Internaţional de Comerţ în data de 29-30 mai, iar votul final va fi în sesiunea în plen din iunie.
Recent, Martin Schulz, Preşedintele Parlamentului European, a declarat pentru postul de televiziune german ARD că Acordul în forma actuală este „dezechilibrat”. Mai mult, acesta a susţinut că este foarte puţin posibil ca Parlamentul European să voteze ACTA în forma sa actuală. Anumite voci au considerat însă că acesta nu a avut un mandat clar din partea Parlamentului European pentru a face aceste remarci şi că, prin acesta, a transgresat neutralitatea care trebuie să fie una dintre caracteristicile principale ale unui preşedinte al Parlamentului.
ACTA în România
Procesul de semnare şi ratificare
România, printr-un ataşat economic al Ambasadei României la Tokyo, a semnat ACTA în data de 26 ianuarie 2012 împreună cu alte 21 de state europene. Întrebat despre detalii cu privire la acest Acord, Fostul Premier Emil Boc a răspuns: „Nu am datele să mă pot pronunţa în acest moment cu privire la întrebarea dumneavoastră, nu am o asemenea informaţie”.
Anca Rodica Turcea, consilier în Ministerul Economiei, a afirmat că înainte ca ACTA să intre în vigoare, Acordul trebuie să fie ratificat. La nivelul naţional, acordul trebuie să treacă de Parlamentul României, iar la cel european, trebuie să fie ratificat de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Pe data de 23 februarie, în urma referirii ACTA Curţii Europene de Justiţie de către Comisia Europeană, Guvernul României a hotărât să amâne procesul de ratificare a Acordului până la decizia Curţii cu privire la eventualele încălcări ale drepturilor fundamentale.
Reacţia Guvernului Român
Primul Ministru Mihai Răzvan Ungureanu s-a arătat destul de reţinut cu privire la ACTA, declarând că Guvernul lucrează la „un punct de vedere foarte consistent” care va fi făcut public în cel mai scurt timp.
Răzvan Mustea, Ministrul Comunicaţiilor, a declarat că textul ACTA conţine formulări ambigue care, printr-o interpretare nefavorabilă din partea autorităţilor, ar putea duce la eventuale abuzuri. Acesta a recunoscut importanţa combaterii contrabandei şi a respectării drepturilor de proprietate intelectuală, însă a precizat că acestea nu trebuie să primeze asupra drepturilor individuale ale utilizatorilor de Internet.
În fine, Leonard Orban, Ministrul Afacerilor Europene, s-a arătat foarte nemulţumit de lipsa de reacţie a societăţii româneşti cu privire la ACTA în contextul în care Comisia Europeană a organizat nu mai puţin de patru sesiuni de consultare pe această temă. Acesta s-a declarat foarte îngrijorat de lipsa de informare şi de dezbatere a temelor europene la noi în ţară în contextul în care din ce în ce mai mult afacerile europene au un efect direct asupra României.
Reacţia societăţii civile
Magda Popescu, reprezentantul Business Software Alliance în România, a afirmat că ACTA nu ar aduce nimic nou pentru România, având în vedere că legislaţia naţională este mai dură decât prevederile Acordului. Această părere este împărtăşită şi de către Răzvan Câşmoiu, şeful Direcţiei Expertize şi Constatări din cadrul Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), care a declarat că ACTA nu aduce prejudicii libertăţii personale a utilizatorilor de Internet, având în vedere că legislaţia naţională în vigoare conţine prevederi mai aspre referitoare la respectarea drepturilor intelectuale.
Mihai Bătrâneanu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor, a declarat că prin aplicarea ACTA există riscul ca providerii de internet să fie obligaţi să se transforme într-o poliţie a Internetului. Bogdan Manolea, directorul executiv al Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet, a afirmat că pentru ca furnizorul de Internet să identifice cine descarcă un anumit material, el trebuie să se uite în fiecare pachet de informaţii trimis de fiecare utilizator, însă a verifica fiecare pachet presupune monitorizarea traficului, deci, implicit, o gravă intruziune în intimitatea utilizatorilor.
Concluzie
Chiar dacă ACTA va fi sau nu ratificat, negocierile pentru acest acord au scos în evidenţă anumite tendinţe în sânul instuţiilor europene. Acordul a demonstrat că poate exista o opoziţie între Parlamentul European şi Comisia Europeană, care până acum au fost în mare parte de acord asupra subiectelor dezbătute.
Pe lângă opoziţia inter-instituţională, Acordul a pus faţă în faţă două drepturi: cel la proprietate intelectuală şi dreptul la intimitate. Dacă cel dintâi a fost invocat atât de iniţiatorii proiectului, cât şi de susţinătorii lui, dreptul la intimitate a fost argumentul persoanelor care se opun acestui acord.
Un alt aspect demn de menţionat este faptul că ACTA a demonstrat puterea cetăţenilor la nivel european. Într-un timp relativ scurt, aceştia nu numai că au reuşit să înainteze o petiţie cu peste două milioane de semnături, dar au reuşit să întârzie procesul de ratificare. Sub presiunea demonstraţiilor care a au avut loc în marile capitale europene în repetate rânduri, Comisia Europeană s-a văzut obligată să refere acest acord Curţii Europene de Justiţie pentru a verifica conformitatea prevederilor cu aquis-ul comunitar.
Aparut pe Europuls
__________________________________________________
Europuls este o organizaţie non-guvernmentală formată din tineri români experţi în afaceri europene. Scopurile ei sunt îmbunătăţirea cunoştinţelor românilor despre Uniunea Europeană şi încurajarea unei mai bune comunicări despre România la nivel european prin schimburi de idei şi a celor mai bune practici. Europuls publică articole şi analize pe site-ul www.europuls.ro, organizează dezbateri, seminarii şi conferinţe.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
nu conteaza…
oricum in cativa ani o sa intre o asemenea lege in vigoare… deja se lucreaza la alte acte similare
pe langa asta romanii oricum au votat o acta autohtona… (asta pe langa faptul ca programatorii ala care aduc mult % din pib nu cred ca au pe windows si VC legale)
oricum pirateria nu se va opri… mai ales ca , la fel cum spune si-n articol, tarile emergente nu au semnat (nici nu au cum pentru ca ar insemna ca ITul din tarile respective sa cam moara).
astea fiind spune, si modul in care este data legea ma face sa cred ca teoriile conspiratiei sunt cam adevarate…
categoric o sa iti poti cripta datele. proxiuri etc… exista metode… si nu complicate… dar ce te faci daca legea contine (cum face PIPA sau sOPA) un articol in care spun ca daca criptezi inseamna ca ascunzi ceva… deci eu tre sa las usa deschisa la casa pentru ca sa dovedesc ca nu fac nimic ilegal acolo… le poate intampla cam acelasi lucru si in modul vitrual daca „lasi usa deschisa” ca si-n realitate…
Imi pare rau, dar articolul de fata nu reuseste sa spuna nimic nou in ceea ce priveste realul conflict declansat de ACTA si anume cel dintre marii producatori de opere artistice si asociatiile micilor producatori. Si faptul ca acest conflict isi are ca teatru de desfasurare SUA, binenteles. De aceea si parerile la nivel politic sunt impartite datorita lobby-ului specific.
Nu va faceti iluzii ca i-ar pasa cuiva de intimitatea plavanului de rand.
Este un articol interesant, un rezumat al evenimetelor. O corectie, daca imi permiteti, Ministru al Afacerilor Europene este Dl. Leonard Orban, nu Ludovic Orban. Va Multumesc!
Nota editor: am modificat, multumim.
Discuţia în legătură cu ACTA şi cu alte asemenea legi care urmăresc să protejeze „drepturile de proprietate” intelectuală ar trebui să plece, în primul rând, de la legitimitatea acestor drepturi.
Pentru a defini drepturile de proprietate este suficient să înţelegem cum şi de ce au apărut acestea. Ca urmare a rarităţii anumitor resurse naturale este inerent conflictul ce rezultă din dorinţa mai multor oameni de a folosi aceeaşi resursă în acelaşi timp. Pentru a evita acest gen de conflicte, au apărut drepturile de proprietate asupra bunurilor tangibile rare, ducând astfel la eliminarea conflictelor prijeluite de dorinţa mai multor oameni de a folosi aceste bunuri (resurse). Sunt 3 moduri prin care cineva poate ajunge proprietar asupra unor bunuri tangibile rare: prin creaţie proprie, folosind alte resurse deţinute anterior (de exemplu un scaun, folosind lemnul şi uneltele deţinute anterior), prin schimburi voluntare cu alţi membrii ai societăţii (schimbăm scaunul pentru un cuier, de exemplu) sau prin apropriere originală proprie. Această ultimă metodă este destul de complex de explicat, aşa că las un link care explică principiul: http://en.wikipedia.org/wiki/Homestead_principle
Drepturile de proprietate asupra bunurilor tangibile rare conferă proprietarului posibilitatea de a face orice doreşte cu proprietatea sa, atâta timp cât, prin acţiunile sale, nu afectează proprietatea altora. Astfel, dacă cineva deţine o bucată de lemn, nişte cuie, un ciocan poate să le folosească aşa cum consideră el de cuviinţă.
Drepturile de proprietate intelectuală se împart în 3 mari categorii: patente, copyright şi trademark. Patentele conferă proprietarului dreptul asupra unei invenţii, astfel încât nimeni altcineva nu mai are voie să o copieze fără acordul şi plata unui comision faţă de cel care deţine acest patent. Dar acest lucru este abuziv din mai multe puncte de vedere.
În primul rând patentele sunt drepturi de proprietate asupra unei idei, care nu reprezintă un bun tangibil rar. Astfel, dacă cineva copiază o idee a altei persoane, cel care a „inventat” ideea nu este deposedat de posibilitatea de a-şi folosi ideea în continuare. Astfel, principiul rarităţii nu există asupra bunurilor intangibile. Iar dacă cel care a avut ideea primul nu este deposedat de posibilitatea de a folosi respectiva idee, nu se poate vorbi existenţa vreunui drept de proprietate.
În al doilea rând, patentele conferă deţinătorilor un mic drept de proprietate asupra tuturor celorlalte bunuri tangibile rare, indiferent de deţinătorul lor legitim, în sensul că cel care deţine patentul poate să spună altei persoane ce are voie şi ce nu are voie să facă cu proprietatea sa. Ideea cum că altcineva decât deţinătorul legitim poate să spună ce poate fi făcut şi ce nu poate fi făcut cu proprietatea cuiva este pur şi simpu abuzivă.
Un exemplu simplu dat de Stephan Kinsella în cartea sa „Against intellectual property” este cel legat de o cursă de şoareci. Să presupunem că cineva a inventat un nou design al unei curse de şoareci şi îşi patentează ideea. O altă persoană care trece prin zonă observă acest nou model şi se duce acasă şi, folosind proprietatea legitim deţinută de acesta, respectiv lemne şi cuie, copiază acea cursă de şoareci. În sistemul actual deţinătorul patentului îi poate impune celui care a copiat ideea să îi plătească o redevenţă, pe motiv că a „furat” ideea. Dar nu poate fi vorba de furt, atâta timp cât proprietarul original al ideii poate continua să folosească ideea respectivă. Nu poate exista furt fără deposedare.
Legat de copyright, discuţia este oarecum identică, deoarece copyright-ul impune tuturor oamenilor ce au voie sau nu au voie să facă cu proprietatea deţinută în mod legitim.
Susţinătorii drepturilor de proprietate intelectuală aduc ca argument ideea conform căreia în lipsa drepturilor de proprietate intelectuală nimeni nu ar mai inova, deoarece cei care inovează nu şi-ar mai putea acoperi costurile dacă toată lumea ar putea folosi ideile lor. Dar acest argument este invalidat de existenţa şi dezvoltarea, mai ales în domeniul software, a conceptului open-source.
Un studiu mai aprofundat care demonstrează empiric faptul că drepturile de proprietate intelectuală nu ajută la creşterea numărului de inovaţii poate fi citit aici: http://www.dklevine.com/papers/imbookfinalall.pdf
Din cele spuse mai sus rezultă în mod elocvent faptul că orice propunere legislativă care doreşte să apere drepturile de proprietate intelectuală este abuzivă, deoarece îi lipseşte pe proprietarii de drept de posibilitatea de a-şi folosi proprietatea aşa cum consideră ei de cuviinţă. De asemenea este violată proprietatea privată a persoanelor ca urmare a controalelor şi sechestrărilor de bunuri care ar fi folosite în scopuri ilegale.
In ce priveste reactia societatii civile din Romania, va invit sa cititi si policy brief-ul realizat la invitatia SAR de Constantin Vica, doctor in etica noilor tehnologii, http://www.sar.org.ro/03-2012-constantin-vica-de-ce-acordul-acta-nu-trebuie-ratificat-de-catre-parlamentul-romaniei/ si publicat in martie 2012.
De asemenea, puteti consulta concluziile dezbaterii organizate de ORDU, ApTI si SAR pe 27 martie 2012 cu tema „Impactul social al aplicarii drepturilor de proprietate intelectuala: drepturile omului, inovatia si creativitatea. http://www.sar.org.ro/concluziile-dezbaterii-din-27-03-2012-proprietatea-intelectuala-trebuie-sa-evolueze-impreuna-cu-tehnologia-si-cu-societatea/.
Aceste materiale au fost trimite Parlamentului Romaniei, MAEur.