Anul 2011 a fost unul de uzură pentru moneda unică – e anul în care criza suverană din statele periferice s-a transformat într-o criză financiară a întregii zone euro. Următoarea etapă va avea loc în 2012, când o recesiune economică pare inevitabilă. În aceste condiții, 2012 va fi anul în care proiectul european ori va eșua, ori va înregistra un salt calitativ spre convergență fiscală. Lupta contra-cronometru deja a început…
Pentru a înțelege cum s-a ajuns la situația de astăzi e suficient să privim cum a fost gestionată această criză până în prezent. Cea mai proeminentă măsură în susținerea monedei euro datează abia din 2010 – când Fondul European de Stabilitate a fost creat. 2011 a fost anul amânărilor, un an în care liderii UE au tras de timp și s-au mulțumit, din summit în summit, doar cu jumătăți de măsură. Ultimul summit din decembrie, al cincilea la număr dedicat crizei euro, s-a sfârșit la fel, fără a aduce noutăți notabile. Cu o zi mai devreme, reuniunea BCE a dezamăgit și ea, refuzând să intervină decisiv pe piețe. În aceste condiții, cea mai bună noutate a fost că vor mai fi reuniuni și summituri… Însă, în 2012, euro nu mai poate aștepta.
Reuniunea UE din decembrie se anunța decisivă pentru viitorul euro, ca de altfel și cea din iulie ori octombrie. În realitate, liderii UE nu au făcut decât strictul necesar pentru a păstra zona euro pe linia de plutire până la următoarea întâlnire: s-au angajat să mai contribue cu 200 miliarde euro la fondul de salvare prin FMI și să respecte cu sfințenie un pact fiscal. De fapt, cele 200 miliarde sunt poate singurul motiv pentru care Italia și Spania au putut petrece sărbătorile de Crăciun ferite de o panică financiară generalizată. Deși detaliile lipsesc, cel mai probabil suma va fi strânsă prin intermediul unui montaj BCE-FMI-FESF. Tehnocrații UE speră astfel să injecteze bani către statele cu probleme fără ca BCE să le susțină direct – acest lucru ar fi contrar principiului de independență a Băncii Centrale Europene. Însă legalitatea unei asemenea acţiuni este îndoielnică. Tehnic, FMI-ul nu poate primi bani pentru o destinație precisă, în cauză fiind același principiu de independență…
Pe lângă problemele cu acest plan, un montaj mai vechi – Fondul European de Stabilitate Financiară, începe să scârțâie. Problema acestui fond constă în fapul că acesta nu deține un stoc de bani predefinit, ci îi ridică de pe piețele financiare, precum o face orice stat suveran. Cum acest fond are garanția mutuală a tuturor statelor membre din zona euro, calitatea semnăturii sale ar trebui să fie excelentă. Însă în ultimele luni, investitorii s-au făcut tot mai rari, iar în consecință FESF-ul a întâmpinat dificultăți să emită obligațiuni pentru a finanța noi tranșe de împrumut pentru state precum Irlanda ori Portugalia. Situația s-a înrăutățit în momentul în care ratingul Franței și al Austriei a fost degradat de Standard&Poor’s. FESF-ul a a pierdut automat nota sa maximă, ceea ce complică și mai mult capacitatea sa de a strânge fonduri noi.
În forma în care este azi, FESF-ul riscă să aibă soarta unui împrumut toxic: notat inițial triplu A, acesta riscă să nu mai valoreze mare lucru dacă statele ce îl garantează devin insolvabile. Iar acest risc a crescut exponențial odată cu decizia luată la summitul din toamnă de a garanta mai mulți bani decât fondul are, printr-un efect de levier. Dacă viitorul Europei depinde de un fond mega-structurat de genul celora care au distrus bănci precum Lehman Brothers, atunci viitorul nu sună bine.
Pe planul guvernanței, Sarkozy și Merkel au trâmbițat mult pe ideea unei uniuni fiscale a zonei euro. Însă în realitate, noțiunea de uniune fiscală a fost mai mult un abuz de limbaj: propunerile acestora nu vizează deloc realizarea unei convergențe fiscale. Se insistă în continuare pe o disciplină fiscală, consfințită constituțional sau probabil printr-un nou nou tratat, și pe sancțiuni automate în caz de eșec. Însă disciplină și uniune fiscală sunt lucruri complet diferite. O uniune implică o armonizare a politicii fiscale și a protecției sociale, și crearea unui mecanism de transfer din zonele cu surplus către zonele deficitare, așa cum funcționează orice stat federal. Iar un simplu angajament solemn de respectare a pactului de stabilitate nu face absolut nimic pentru a corecta dezechilibrele din zona euro.
E suficient de privit situația bugetară la zi a zonei euro pentru a înțelege cât de ireal este un astfel de pact: din cele 17 state UE, doar trei (Estonia, Finlanda și Luxemburg) respectă astăzi la literă Pactul de Stabilitate. Și da, chiar și elevul-model al UE, Germania, avea în 2010 un deficit de 4.3% și o datorie publică raportată la PIB de 83% (în creștere de la 65% în 2007). Un asemenea pact poate avea consecințe triste, pentru că ar transforma zona euro într-un sistem represiv. Vasta majoritate a statelor ar fi condamnate să plătească amenzi usturătoare, aplicându-și în același timp cure de austeritate ce ar declanșa mecanic o nouă recesiune. În forma de azi, un astfel de pact ar instituționaliza austeritatea în UE, și numai pentru asta ar rămâne mai bine neratificat. De altfel, Parlamentul European a calificat drept „inacceptabil” cel mai recent proiect de uniune economică.
De fapt, o nouă recesiune în zona euro în 2012 e deja inevitabilă – a spus-o chiar Mario Draghi, care și-a justificat astfel coborârea ratei de dobândă la politica monetară înapoi la 1%. Asta după ce predecesorul său, Trichet, a făcut monumentala greșeală de a le mări la începutul acestui an. Economiștii nu exclud că această mărire precipitată a ratelor a și fost momentul ce a precipitat criza suverană, în august, luna în care a devenit clar că niciun stat din zona euro nu se poate simți în siguranță.
Însă BCE refuză în continuare să-și asume rolul de creditor de ultim resort – un rol ce ar contracara imediat atacurile speculative asupra statelor solvabile, însă dependente de piețele financiare, precum Italia ori Franța. BCE se limitează deocamdată să limiteze impactul crizei asupra băncilor, acordându-le cash fără restricții, în speranța că băncile vor folosi acești bani și pentru a finanța datoriile statelor. Aceste măsuri au reconfortat temporar state precum Italia și Spania la finanțările pe termen scurt, și au amânat pentru 2012 deznodământul final, ratele pe termen lung contiunând să să crească.
Pe lângă argumentul de ordin juridic, există și o motivație politică pentru care BCE refuză să susțină masiv piețele obligatare din zona euro. Dacă ar fi intervenit masiv pe piața datoriilor italiane, poate astăzi Berlusconi încă era prim-ministru și proiectele de reforme structurale s-ar fi prăfuit pe polițe. De facto, BCE face presiuni asupra statelor din zona euro pentru a conveni asupra unor reforme fiscale, lăsând portița ușor deschisă pentru un eventual ajutor la capitolul finanțare. Însă e un joc extrem de periculos – e ca și cum ai amenința Italia cu un chibrit într-o cameră plină cu explozibil. Ratele italiene de finanțare la 10 ani depășesc deja 7% – aceeași rată care a scos Irlanda și Portugalia de pe piețele financiare. Cert, Italia dispune de ceva mai mult timp fiindcă datoriile sale au maturități mai lungi – însă e suficient ca această rată să mai crească cu câteva zecimi pentru ca 2012 să fie un an fatal pentru finanțele italiene.
Și asta pentru că Italia nu e un stat ce poate fi salvat de FESF. Pe lângă o datorie italiană de 2 trilioane de euro, FESF-ul devine complet irelevant. O degradare financiară a Italiei ar provoca și o problemă sistemică majoră – obligațiunile italiene reprezintă a treia piață obligatară din lume (după SUA și Japonia) și sunt folosite pe larg în calitate de colateral în operațiunile de finanțări bancare. Dacă aceste 2 trilioane de colateral nu mai pot fi folosite de către bănci (din cauza unei degradări la „junk”, de exemplu), atunci problemele de lichiditate din sistemul bancar ar provoca un lanț de falimente la nivel global.
În aceste condiții, devine imperativ ca BCE să ia măsuri drastice pentru a proteja euro. Mario Draghi nu se mai poate ascunde sub pretextul că BCE se ocupă „doar” de politica monetară – dacă Italia deraiază, deraiază și întreg sistemul bancar, iar transmisiunea politicii monetare va fi practic non-existentă. Într-o formă sau alta, direct sau indirect, BCE va trebui să asume rolul de creditor al zonei euro, iar ultimele remanieri în sânul instituției ne dau speranța că instituțiai va adopta o nouă viziune economică în acest an.
Pe plan politic, în condițiile în care euro-obligațiunile au fost excluse, iar mărirea fondului de salvare este puțin probabilă, rămâne de sperat că liderii UE vor include, în cele din urmă, și măsuri pentru crearea unei veritabile uniuni fiscale, și nu doar pentru instaurarea un pact de stabilitate represiv. Dacă BCE va menține situația sub control pe termen scurt, celelalte instituții UE trebuie să asigure că o convergență fiscală va fi lansată în acest an, pentru ca tranziția lentă spre un echilibru macroeconomic durabil să înceapă în sfârșit, după 2 ani de frământări și ezitări.
Europuls este o organizaţie non-guvernmentală formată din tineri români experţi în afaceri europene. Scopurile ei sunt îmbunătăţirea cunoştinţelor românilor despre Uniunea Europeană şi încurajarea unei mai bune comunicări despre România la nivel european prin schimburi de idei şi a celor mai bune practici. Europuls publică articole şi analize pe site-ul www.europuls.ro, organizează dezbateri, seminarii şi conferinţe.
1.Europa sufera de lipsa de proiecte de dezvoltare economica,care sa o faca competitiva(cu Asia),rezumindu-se la programe de austeritate.Fara ele Euro si UE sint in prag de dezintegrare.
2.Uniunea fiscala si transformarea UE in „stat federal”european este imposibila pina la constuctia si promovarea unui „program economic”,capabil sa conduca la accelerarea dezvoltarii industriale a tarilor slab dezvoltate.
Fara acest program,resursele de dezvoltare nu pot fi transferate in zonele unde „lipsesc”,intrucit ele ar fi risipite ca si poina acum, fara proiectul economic capabil sa fie „manual de dezvoltare” economica,pentru clasa politica nationala.
Cine-si poate inchipui ca Germania-Franta,ar aloca cca. 5o de miliarde de Euro anual (timp de 10 ani),pentru ajungerea din urma a tarilor dezvoltate,de catre Romania „gondolelor,a parcurilor la tara,a patinuarelor nefolosite,etc. ?
PS.
Un astfel de program,este disponibil la tel. 0761/196940.
Este absolvent al Masterului "Bănci și Finanțe" al Universităţii Paris-Dauphine. Originar din Chișinău, Corneliu crede în visul european și a ales Parisul pentru a-și urma pasiunea pentru finanțe. În prezent, el lucrează la Société Générale și vizează să devină analist financiar certificat. Este colaborator Europuls pe chestiuni economice.
Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele. Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici
Carti noi
În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici
Carti
O carte despre regretatul istoric Mihnea Berindei în care veti gasi și inventarul Colecției Berindei. Descarca gratuit volumul.
După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. Cumpara cartea
Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Europuls este o organizaţie non-guvernmentală formată din tineri români experţi în afaceri europene. Scopurile ei sunt îmbunătăţirea cunoştinţelor românilor despre Uniunea Europeană şi încurajarea unei mai bune comunicări despre România la nivel european prin schimburi de idei şi a celor mai bune practici. Europuls publică articole şi analize pe site-ul www.europuls.ro, organizează dezbateri, seminarii şi conferinţe.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
1.Europa sufera de lipsa de proiecte de dezvoltare economica,care sa o faca competitiva(cu Asia),rezumindu-se la programe de austeritate.Fara ele Euro si UE sint in prag de dezintegrare.
2.Uniunea fiscala si transformarea UE in „stat federal”european este imposibila pina la constuctia si promovarea unui „program economic”,capabil sa conduca la accelerarea dezvoltarii industriale a tarilor slab dezvoltate.
Fara acest program,resursele de dezvoltare nu pot fi transferate in zonele unde „lipsesc”,intrucit ele ar fi risipite ca si poina acum, fara proiectul economic capabil sa fie „manual de dezvoltare” economica,pentru clasa politica nationala.
Cine-si poate inchipui ca Germania-Franta,ar aloca cca. 5o de miliarde de Euro anual (timp de 10 ani),pentru ajungerea din urma a tarilor dezvoltate,de catre Romania „gondolelor,a parcurilor la tara,a patinuarelor nefolosite,etc. ?
PS.
Un astfel de program,este disponibil la tel. 0761/196940.
nici in 2011 nu mai puteau fi amanate!!!!!!!!!!!!!!!