Home » Analize »Global / Europa »Politica & Doctrine »Reactie rapida » Citesti:

Începe cursa pentru Casa Albă. Ne interesează?

Valentin Naumescu aprilie 15, 2015 Analize, Global / Europa, Politica & Doctrine, Reactie rapida
27 comentarii 3,986 Vizualizari

Cu mai bine de un an şi jumătate înainte de scrutinul prezidenţial din Statele Unite, programat pe 8 noiembrie 2016, cursa pentru Casa Albă a început practic, odată cu oficializarea intenţiei lui Hillary Rodham Clinton, unul din numele politice sonore ale democraţilor, de a intra în alegerile primare din cadrul acestui partid. Dacă ar fi aleasă, la momentul depunerii jurământului (ianuarie 2017) doamna Clinton ar avea 69 de ani şi trei luni, fiind depăşită ca vârstă de intrare la Casa Albă, cu câteva luni, doar de republicanul Ronald Reagan, în ianuarie 1981.

Videoclipul de lansare[1] arată destul de limpede temele şi segmentele sociale mari ale campaniei: familia (cu accent discursiv puternic, inclusiv vizual, pe femei), tinerii şi persoanele care au nevoie de susţinerea guvernului pentru (re)intrare pe piaţa muncii sau pentru educaţie şi creşterea calificării profesionale, minorităţile etnice, rasiale şi sexuale, salariaţii din domeniul public şi pensionarii. Absolventă a Dreptului la Yale University (deci o universitate de top din „Ivy League”), avocată de succes şi apoi aleasă de două ori senator de New York (2000 şi 2006), Hillary Clinton va încerca să realizeze, după premiera alegerii unui preşedinte afro-american la Casa Albă, premiera alegerii unei femei în cea mai înaltă demnitate a democraţiei americane. Momentul politic nu îi pare însă favorabil, victoria clară a republicanilor în mid-term elections, în noiembrie anul trecut, sugerând o viitoare alternanţă şi la preşedinţie, după opt ani de administraţie democrată.

Anunţul în sine nu a fost o surpriză pentru nimeni, posibilitatea candidaturii fiind vehiculată încă din momentul desemnării fostului senator de New York, perdantă în primaries din 2008 în faţa lui Barack Obama, în foarte vizibila poziţie de secretar de stat (ministrul de externe al Statelor Unite), în primul mandat obţinut de Obama. Retrasă „strategic” din poziţia executivă la începutul celui de-al doilea mandat al preşedintelui (mai ales după prejudiciile de imagine create de audierea la Senat, în urma uciderii ambasadorului american la Benghazi, în Libia, pe 11 septembrie 2012, când a fost acuzată că a neglijat două telegrame ale diplomatului, în care acesta spunea că nu se simte în siguranţă şi cerea măsuri suplimentare de securitate), fosta Primă Doamnă a ales să intre într-o perioadă de refacere a imaginii publice, după un mandat în fruntea diplomaţiei mai degrabă mediocru ca performanţe.

Dealtfel, Hillary Clinton este văzută de mediile politice şi jurnalistice americane ca având cele mai mari şanse de a fi desemnată, la Convenţia Naţională de la sfârşitul lui iulie 2016, candidatul oficial al Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale. Alte două nume posibile, fostul senator de Virginia, Jim Webb (a anunţat deja formarea unui comitet explorator al candidaturii) şi vicepreşedintele Joe Biden nu par să stârnească mari pasiuni nici măcar în tabăra democraţilor. Nu poate fi exclusă apariţia unor nume surpriză, în lunile următoare.

De partea opusă, competiţia între pretendenţii republicani pentru succesiunea lui Barack Obama pare mult mai strânsă. Senatorii Ted Cruz, Rand Paul şi Marco Rubio au confirmat intrarea în alegerile primare din partid, iar fostul guvernator de Florida, Jeb Bush (fratele lui George Bush jr.) şi medicul pediatru afro-american Ben Carson (fost director al Spitalului Johns Hopkins) urmează să facă în curând „anunţuri majore”. Fiecare din aceştia are, incontestabil, atuurile sale importante şi în acelaşi timp niciunul nu este, deocamdată, o figură politică proeminentă, la un nivel de popularitate naţională care să dea certitudinea mobilizării clasei mijlocii de partea republicanilor (căci pentru acest segment social „labil” din punct de vedere electoral se va da, din nou, bătălia decisivă, extremele societăţii americane fiind adjudecate în mod tradiţional, la stânga şi la dreapta spectrului politic). În afara numelor menţionate, vor mai fi probabil şi alte candidaturi, având în vedere că alegerile primare vor începe abia în ianuarie 2016[2], cu etapele Iowa şi New Hampshire.

Republicanii au pierdut în 2008 şi 2012, destul de categoric, pe mâna unor candidaţi mult prea „ideologizaţi”, poate prea „principiali” şi radicali în abordările propuse (John McCain, apoi Mitt Romney), care au părut în timpul dezbaterilor că nu înţeleg cât de mult s-a schimbat (economic, cultural şi demografic) societatea americană în ultimele două decenii. În afara radicalismului ideologic, absolut depăşit, poate şi vârsta lor sau faptul că au părut în mod excesiv să fie portavocea marilor corporaţii (să ceri cu insistenţă reducerea taxelor într-o ţară cu fiscalitate moderată/mică nu e, politic cel puţin, prea inspirat) i-au ţinut departe pe republicani de interesul unui electorat de tip middle class şi, în particular, lower middle-class (majoritar) care, chiar şi inspirat de „American Dream” fiind, începe să-şi dorească un anumit rol regulator al statului, servicii publice de calitate şi o infrastructură reînnoită. Ca să nu mai vorbim de chestiunea asigurărilor sociale de sănătate, a educaţiei publice sau a avorturilor, capcane teribile în care au căzut candidaţii republicani, înţepeniţi în zona discursului evanghelic şi a glorificării pieţei libere. Astfel, prin alăturarea unei dimensiuni ultra-conservatoare (pe plan social şi politic) unei componente ultra-liberale (economic), a rezultat un cocteil strident, nelegat şi neconvingător, care nu poate fi decât perdant în contextul actual. Deci, ne putem aştepta din partea GOP (Grand Old Party) la desemnarea unui candidat ceva mai tânăr decât precedenţii, moderat (centrist) în răspunsurile şi soluţiile pe care le va oferi, cu anumite date biografice care să sugereze că ar putea atrage măcar parţial voturile minorităţilor şi imigranţilor, rupând astfel din felia electorală tradiţională a democraţilor.

De aici, de dincoace de Atlantic, ar trebui să ne intereseze mai puţin culoarea ideologică a viitorului preşedinte al Statelor Unite. „Albastru” sau „roşu”, în pofida a ceea ce mulţi ar fi tentaţi să spună astăzi, mai mult sau mai puţin justificat (spre finalul mandatelor lui Barack Obama), are totuşi, pentru Uniunea Europeană, puţină importanţă. De-a lungul istoriei, America şi lumea au avut de câştigat şi cu preşedinţi democraţi, şi cu preşedinţi republicani la Casa Albă, iar România, în particular, la fel. După cum trebuie spus că au existat şi perioade de declin şi confuzie, sub administraţia ambelor partide. Ceea ce contează pentru noi, ca europeni, este viziunea Washingtonului asupra rolului Statelor Unite în garantarea securităţii aliaţilor din Europa, viziune care decurge din consistenţa interesului pe care America îl va avea în continuare pentru Europa (în raport cu alte regiuni ale lumii, poate mai interesante şi mai ofertante economic), din calitatea relaţiei transatlantice şi, în particular, din valorizarea strategică a flancului estic al NATO, respectiv a Estului Europei, neintegrat deocamdată în spaţiul euro-atlantic. Acestea sunt lucrurile care contează pentru noi.

O Americă întoarsă prea mult cu faţa spre ea însăşi, spre problemele ei structurale interne, care nutreşte un interes din ce în ce mai slab pentru o Europă pe care o vede din ce în ce mai mică, mai distantă şi mai neatractivă, nu poate fi, desigur, de bun augur pentru noi, aflaţi pe buza unui falii adânci Est-Vest, cu o Rusie care se umflă la Marea Neagră şi se apropie de frontierele noastre văzând cu ochii.

Nu putem uita, de exemplu, că secretarul de stat Hillary Clinton a fost primul şef al diplomaţiei americane care nu şi-a făcut turneul inaugural, în februarie 2009, în marile capitale europene, ci în Asia. Că Hillary Clinton a semnat, în prestigioasa şi influenta revistă Foreign Policy, faimosul editorial „America’s Pacific Century”[3]. Tot în mandatele lui Obama şi sub ministeriatul lui Clinton s-a născut, în laboratoarele strategice de la Departamentul de Stat, conceptul „pivot to Asia”, al rebalansării Americii dinspre Atlantic spre Asia-Pacific. Ştiu, se poate contra-argumenta că asta nu înseamnă nimic, că lucrurile se pot schimba de la o legislatură la alta. Dar semnalul rămâne.

Statele Unite trebuie să rămână o prezenţă activă, perceptibilă, asiguratoare în Europa, dincolo de orice tentaţii izolaţioniste şi dezangajante sau, de partea aceasta a oceanului, eurocentriste şi identitare, şi unele şi altele complet nefuncţionale şi contraproductive. Binomul America-Europa nu ar trebui rupt, pentru salvgardarea platformei de valori, tradiţii şi atitudini a Occidentului, aşa cum l-au cunoscut generaţiile de până acum, şi, de ce nu? (dacă nu vi se vor părea cuvintele prea mari), chiar pentru stabilitatea şi pacea lumii de mâine.

Este motivul pentru care vom urmări cu mare atenţie discursurile şi dezbaterile din lunga campanie prezidenţială americană, care va aduce, peste un an şi jumătate, un nou lider la Casa Albă, cu o nouă viziune asupra Americii şi relaţiei acesteia cu lumea.


[1] http://www.politico.com/story/2015/04/hillary-clinton-2016-election-presidential-launch-116888.html

[2] http://www.uspresidentialelectionnews.com/2016-presidential-primary-schedule-calendar/

[3] http://foreignpolicy.com/2011/10/11/americas-pacific-century/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. Proust spune:

    Noi de unde sa stim daca va intereseaza ?! Eu de exemplu scriu in numele meu si al nevestii cand scriu “noi” sau “ne”.
    Dumneata la cine te referi cand te intrebi daca va intereseaza ceva ?

    • victor L spune:

      esti mare!
      Daca citeai articolul realizai ca e vorba despre Romania cind se foloseste cuvintl “noi”.
      Ca tu faci o colectivitate doar cu “nevasta”, cre` ca esti inca in cautarea timpului :P

      • MIHAI 2 spune:

        O alta fateta a intrebarii este : Dar PE EI, pe americani ii intereseaza daca pe noi ne intereseaza alegerile lor. *******Un raspuns clar (NU !) la aceasta intrebare poate fi gasit in volumul de MEMORII scris de Hillary Cllinton despre perioada in care a fost Secretar de Stat..****** A nu se confunda cu primul volum de MEMORII , cel dedicat perioadei in care a fost Prima Doamna. Acela a fost tradus in romana si contine o calda si amicala descriere a Romanie (caini vagabonzi, mizerie, etc) ****** Din motive strategice al doilea volum de MEMORII nu a fost tradus la noi, intrucat mandatul de Secretar de Stat al lui Hillary acopera perioada DE AUR a Romaniei, epocalele realizari in construirea justitiei independente de catre doamna Macovei si dl Basescu , participarea meritorie a armatei romane pe toate fronturile in calitate de aliat loial al SUA , dar si perioada critica a SUSPENDARIII / LOVITURA DE STAT din vara 2012****** Greu de crezut , dat in istoria scrisa de doamna Cllinton nu apar cuvintele> Basescu, Ponta, Antonescu ….si nici cuvantul Romania. Am verificat personal asta in indexul editiei in limba engleza intr-o librarie din strainatate.

  2. DanT spune:

    “Pivotul asiatic” e absolut necesar in conditiile ascensiunii economice si militare a Chinei si expansionismului acesteia – constructia “Marelui Zid de nisip”.
    China are 60% din PIB-ul SUA si acesta creste rapid, al doilea buget al apararii si vizeaza suprematia mondiala.
    Prin comparatie, Rusia are PIB-ul cat al Italiei si se asteapta ca acesta sa scada. Prin forta lucrurilor ambitiile sale sunt limitate la zona CSI. Afirmatiile privind intentiile agresive ale Rusiei la adresa spatiului UE/NATO sunt povesti de adormit copiii.
    Cu Rusia se poate ajunge la un compromis, cu China nu (fie si numai pentru faptul ca SUA protejeaza Taiwanul, provincie a Chinei).
    China profita de confruntarea SUA-Rusia pe tema Ucrainei atragand Rusia de partea sa in competitia pentru suprematie mondiala China-SUA.

  3. nimrod spune:

    :) Cred că Hillary Clinton ar fi, şi nu doar pentru democraţi, cea mai neinspirată alegere. Am rămas cu amintirea nefericitelor prestaţii în faţa unor comisii senatoriale ale Mădălinei (sic!) Albright şi Condoliţei Rice, când am descoperit cu surprindere că între imaginea publică a respectivelor cocoane, asigurată pe bani publici de Casa Albă şi realitate este jenant de mare.
    Hillary C a avut, deja, la rândul ei, ocazia să o dovedească. Nu mai departe afirmaţia facută la un moment dat, cum că România ar fi fost ocupată de Germania Nazistă, ca şi Polonia. Am râs de m-am tăvălit… O fi părul tapat necesar la americance, da’ nu e şi suficient.

    • busuioc spune:

      Scurt si la obiect,Hillary ca presedinte ar fi cireasa de pe tortul de prohad al Americii.tort temeinic pregatit cu migala de…nefericitul Obama…

  4. victor L spune:

    Fie cum o fi, de orice culoare politica (ori a pielii), se zice, numai democrat sa nu fie!
    Iar dupa un presedinte evaziv in politica externa, nu Hillary Clinton ar fi cea indicata sa-i urmeze.
    Ruperea binonului “America-Europa”, ar fi victoria Rusiei.

    NB,
    ca o gluma: nu ar fi singurii care schimba “macazul”. Si presedintele nostru vrea sa inlocuiasca o Axa cu un arbore cotit.

  5. Delphi spune:

    Dupa Obama, atat ne-ar mai trebui, sa vina Hillary. Este ca in bancul cu pesimistul (“Mai rau de atat nu se poate”) si optimistul (“Ba se poate”).

    Asta este, America este in decadere – ca de altfel toata civilizatia occidentala – si trebuie sa-si aleaga conducatori priceputi care sa-i impinga si mai jos pe panta descendenta.

    • bancher spune:

      Nu va iesi Hillary, stai linistit. Familia Clinton a impins cu relatiile ei, a impins, a impins,,.,,dar mai mult de atat nu se poate. Una e sa faci lobby, alta e sa te mai voteze electorii (care, by the way, desi sunt cel putin la fel de batuti in cap ca alegatorii nostri, mai au o unda de discernamant).
      Parerea mea e ca vori iesi republicanii, s-a terminat cu democratii la Casa Alba.

  6. Vlad M. spune:

    prin alăturarea unei dimensiuni ultra-conservatoare (pe plan social şi politic) unei componente ultra-liberale (economic), a rezultat un cocteil strident, nelegat şi neconvingător, care nu poate fi decât perdant în contextul actual.

    Nu e nimic “ultra”-conservator sau “ultra”-liberal la Partidul Republican. Republicanii sunt conservatori si antisocialisti. O fi un pacat in ochii lui V. Naumescu. Probabil ca trebuie sa umble-n dinti cu casatoria homo si avortul in trimestrul al treilea pentru a nu mai fi “ultra”-conservatori si cu steagul socialismului in mana pentru a nu mai fi “ultra”-liberali.

    • Ventidius spune:

      @ Vlad M.
      Domnul Naumescu se pare ca impartaseste o viziune progresista asupra spectrului politic pe care eu am vazut-o transpusa deja in realitate, in Portugalia. Acolo, Partidul Social-Democrat reprezinta dreapta(pe bune, chiar s-au afiliat la Popularii Europeni), Partidul Socialist este partidul de centru, iar comunistii reprezinta stanga. Restul partidelor au disparut sau au devenit irelevante. Ma tem ca in aceasta directie se indreapta occidentul si ca odata ce mentalitatea marxista se impune la nivelul intregii societati, tot restul conceptiilor politice vor fi percepute automat drept ultraconservatoare sau reactionare, daca nu de-a dreptul fasciste, incompatibile cu progresul.

  7. dan spune:

    A astepta de la america ajutor la nesfarsit inseamna a arata propria neputinta.
    As vrea o america desprinsa de binomul UE USA pentru ca doar atunci vom vedea cu adevarat in ce ape ne scaldam.
    Daca clasa politica si mai ales noi votantii nu suntem in stare sa directionam tara inspre vest atunci ne meritam soarta si lucrul asta trebuie sa doara.
    Am asteptat ajutor american la fiecare alegeri prezidentiale ,in lupta impotriva coruptiei,ori de cate ori am fost neputinciosi in fata deciziilor,este cazul sa stam pe picioarele noastre chiar daca sunt de lut.

    • Delphi spune:

      America a avut totdeauna un rol dominant pe scena mondiala. Pana la urma, fie ca ne place, fie ca nu, trebuie sa recunoastem ca America ne-a aparat interesele. NATO fara America e zero, Putin o sa faca ce o sa vrea muschii lui.

      Obama a facut suficient rau pana acum: Orientul Mijlociu e varza, Putin si-a luat-o in cap, Iranul va avea liber sa construiasca “bomba”, etc. Yemenul, cu care il lauda acum un an ca fiind o “reusita mareata a genialului conducator”, e acum impartit intre Al Qaeda si rebelii sustinuti de Iran. Americanii de la ambasada si infanteria marina care ii pazea, ca si trupele speciale de la o baza de langa Aden au fugit de acolo lasand totul in urma lor (printre altele, echipament militar de 500 milioane de dolari). Civililor li s-a spus sa se descurce cum pot. Interesant, dar ii salveaza indienii, pentru ca altfel ar fi trebuit s-o ia putin inot.

      Chestia asta, cu “sa stam pe picioarele noastre” nu tine. Noi nu “stam pe picioarele noastre” nici ca persoane particulare. Depindem unii de ceilalti. Depindem de pompieri ca sa nu ne arda casele, de politie ca sa nu fim talhariti si omorati de banditi, de sistemul medical ca sa ne ingrijeasca cand suntem bolnavi, de sistemul de servicii si utilitati publice, samd… Singur ti-ar fi cam greu sa te descurci.

      Iar modul de viata american – desi nu e perfect – e de preferat celui din Rusia, China, Coreea de Nord sau din Orientul Mijlociu.

      PS: sper din tot sufletul sa se intample ca la Ronald Reagan: dupa un presedinte democrat extrem de slab (e vorba de Carter), sa vina unul foarte bun, republican.

  8. Delphi spune:

    Si daca este voie de pus un link, aici este un comentariu facut de cineva care poate sa se exprime mult mai clar decat pot eu: http://pjmedia.com/victordavishanson/why-is-hillary-clinton-even-running/?singlepage=true

  9. Bogdan Brebenel spune:

    Republicanii au pierdut în 2008 şi 2012, destul de categoric, pe mâna unor candidaţi mult prea „ideologizaţi”, poate prea „principiali” şi radicali în abordările propuse (John McCain, apoi Mitt Romney), care au părut în timpul dezbaterilor că nu înţeleg cât de mult s-a schimbat (economic, cultural şi demografic) societatea americană în ultimele două decenii.

    Radicali? Nu cred… de altminteri John McCain este considerat de cercurile conservatoare drept un republican imprevizibil, mai predispus la compromisuri cu democrații. Mitt Romney a fost guvernator de MA, un stat prin tradiție cu opțiuni de stânga.

    În 2008. Republicanii nu aveau cum să câștige… tot ce era mai rău pe această lume -criza financiară, atacurile de la 9/11, razboaiele din Iraq și Afghanistan- au fost asociate cu guvernarea republicană. În plus, mainstream media, și-a creat și susținut propriul candidat, actualul președinte , a cărei prestație s-a dovedit un mare fâs. Cum de altminteri mulți dintre noi am anticipat. A vândut iluzia schimbării și soluției rapide, s-a piedut într-o retorică sterilă, a eșuat să guverneze dinspre centru.

    Problema cea mare a alegerilor din 2016 este lipsa de leaderi de calitate, cel puțin până acum. Madame Clinton ar fi alegerea cea mai nepotrivită. Opinia mea este că s-a compromis total, considerând scandalurile Benghazi și cel legat de folosirea contului personal de e-mail pentru a comunica oficial.

    Republicanii nu au personalități la nivel național… Marco Rubio este tânăr, are viitor, dar cred că nu se poate impune deocamdată. În plus, este catolic practicant, ceea ce nu este “appealing” bazei de votanți republicani din ‘Bible Belt’. Vom vedea. În ceea ce privește Rand Paul, Scott Walker și Ted Cruz, aceștia nu pot fi luați în serios.

    • Andrei A. spune:

      Eu sînt simpatizant democrat și pentru președintele Obama. Dar nu este aici nici locul și nici timpul pentru a prelungi această dezbatere (care oricum nu v-ar “converti” nici pe dumneavoastră și nici pe mine). Ar trebui precizat în legătură cu senatorul McCain că establishmentul republican l-a distrus de două ori- o data în campania electorală din 2000, când “jocul bărbătesc” e erupt în forță în Carolina de Sud ; și a doua oară în 2008, când i-au lipit-o pe Sarah Palin. Iar acesta din urmă a fost un sacrificiu impus pentru a satisface un nucleu dur și extrem. Deci este o alunecare afară din median, chiar dacă profilul candidatului nu s-a schimbat.
      Recunosc că doamna Clinton nu este candidatul ideal, din varii motive care iarăși ar lua mult timp de dezbătut (și în nici un caz pentru că e femeie). Ce mi-ar place mie să le spun republicanilor, și mai ales celor dâmbovițeni, care par să fie mai înfocați, este că eventual, toată povestea cu Benghazi, exhaustată ad nauseam, va trebui înlocuită cu ceva mai constructiv. Avem o administrație în trecut care a mințit cu bună știință propria-i populație și lumea întreagă, în ce privește armele de distrugere în masă ale irakienilor. Ce a rezultat, ca pierderi umane și materiale, ca număr de victime și dezechilibrare a zonei, vedem cu toții. Nu știu să fi fost arestat măcar vreun sergent Caisă pentru așa ceva. În schimb la Benghazi, clopoțeii tilinca-tilinca.

      • Bogdan Brebenel spune:

        Ha ha!

        Pentru dosar… Hillary Clinton a votat PENTRU intervenția în Iraq. Barry NU. Sunteți cam inconsistent la preferințe.

        Înțeleg că preferați un Iraq cu Saddam Hussein la putere unui Iraq în care democrația a început să prindă rădăcini cu toate nenorocirile aferente începuturilor. Nu poți face omletă fără să spargi oualele. Unde erați când Saddam gaza pe kurzi? Unde era Barry? Unde erau vocile politic-corecte ale stângii? Iar administrația americană “a mințit” la fel cum “au mințit” și cea britanică, servicii secrete vest-europene, etc.

        Cine minte cu nerușinare este Hillary Clinton. În două rânduri chiar. Dar se vor găsi destul naivi să o voteze. Rămâneți liniștit…

        • Andrei A. spune:

          Nu am fost fan Clinton în 2008, nu sînt nici acum. Deci nu era vorba aici de inconsecvența mea ci mai curând de tupeul cras al unor spin-uri pe care le observ.
          Dacă dumneavoastră vedeți acum un Irak democratic, înseamnă că pur și simplu avem definiții diferite în ce privește termenul. Au murit mai mulți irakieni după invazie, decât sub Saddam (exceptând cei căzuți în războiul cu Iranul). Dar, cum zice cronicarul, “li s-a întâmplat de au murit”. Dacă republicanii au o formula magică pentru câți trebuie omorâți ca să le fie supraviețuitorilor mai bine, aș vrea s-o facă publică. Să știm la ce ne expunem :) .
          Totuși, mi-a făcut placere acest schimb de mingi. O zi bună pe însorita coastă a Californiei !

          • Bogdan Brebenel spune:

            Nu stiu cum se face dar de fiecare dată când discuți cu suporteri sau simpatizanți democrați sar scântei când le prezinți argumente … “tupeu cras”? ha ha…

            De la înlăturarea lui Saddam Hussein, au avut loc patru runde de alegeri legislative, patru runde de alegeri locale și un referendum național. Nu este cel puțin un început de democrație?

            Probabil că NU în opinia unora… Iraq-ul era o lume mai bună cu Saddam și clica sa în frunte… 10,000 de kurzi gazați în 1988, alte mii de cazuri de cancer, pierderi de sarcină, boli respiratorii timp de mai bine de o decadă. De ce nu amintiți de victimele din războiul cu Iranul? De intervenția din Kuweit?

            Asta a fost Iraq-ul pe vremea lui Saddam: un fief al prosperității și stabilității regionale, un adevărat PARADIS distrus de familia Bush, de vulturii neo-conservatori si de complexul militaro-industrial. E-he, unde ar fi fost omenirea dacă administrația Bush ar fi ascultat de Barry!?

            • Andrei A. spune:

              Rezultatele acestui început de democrație se văd în “evoluția” geografică și demografică a țării. Ce a mai rămas din Irak este acum un apendice iranian. Trebuie remarcat că deși termenul de “democratic” în înțelesul lui occidental nu are o aplicare exactă în zonă, Iranul este mai democratic decât Arabia Saudită- întâiul fiind un stat foarte rău, iar al doilea un stat foarte bun. Nu spun că era foarte bine sub Saddam dar constelația de incompetenți maligni care s-a aliniat în spatele acțiunii din 2003, nu pare să-și asume nici un fel de răspundere. Și nu trebuiau să-l asculte pe Obama, ci republicani cu scaun la cap, precum Powell sau Scowcroft, sau chiar membri ai Statului Major. Am văzut documentarul lui Erroll Morris despre Ramsfeld, cu al său faimos known knowns and… luat direct din Eugen Ionescu. Dar asta nu explică totul.
              Ani de zile Saddam a fost susținut de Occident, fiind un cruciat anti-iranian. Apoi a devenit a very bad person. Șirul dictatorilor umflați cu pompa care apoi trebuie expuși la stâlpul infamiei este fără de sfârșit. Dar a-i înlătura fără cea mai mică fărâmă de înțelegere pentru ce urmează, nu mi se pare un act salutar. Am fost pentru intervenția în Libia și acum recunosc că am îndoieli, că poate am greșit.

    • Marcel spune:

      Cred ca in 2008 republicanii ar fi avut a sansa buna de a castiga cu John McCain daca nu ar fi fost povestea cu Sarah Palin: a facut extrem de mult rau campaniei si a polarizat mainstream media improtriva republicanilor. Sarah Palin a urmat o agenda proprie si a torpilat grav campania senatorului McCain. Din punctul meu de vedere este principalul vinovat pentru esecul alegerilor. I can’t stand that damned stupid bitch.

      Obama in schimb a luat credit pentru revenirea economiei americane la standarde acceptabile chiar daca nu a fost meritul sau. Health Care planul Obama a fost si este un dezastru, prestatia sa in politica externa a fost weak and deplorable dar in ciuda celor mentionate (si a altor blunders) omul incheie cu o balanta pozitiva. Nu cred ca o merita, but life is not always fair.

      Problema este alta: Washington-ul de cateva luni bune trimite pe tacute trupe, tehnica militara si supplies in tarile baltice, Polonia si Romania. Ottawa, a anuntat ca saptamana viitoare cateva sute de militari canadieni vor insoti trupele americane in eastern Europe and Ukraine ca “personal tehnic”. De ce dracu au nevoie de doua escadrile de fighter jets asta Ottawa nu a mai explicat si CBC-ul nu si-a mai batut capul sa intrebe. Continua transporturile de blindate, artilerie si ammunition dinspre vest spre Ukraina. Asa, mai pe tacute si fara prea multa atentie din partea media. Toata povestea asta cam pute. Vom vedea cum evolueaza lucrurile, tot asa, pe tacute…

  10. Liliana spune:

    Eu ma intreb in ce masura tarile din vestul Europei isi doresc tot asa de mult ca si Romania o relatie foarte buna cu SUA. In ultima vreme am vazut mai degraba o preocupare doar pentru interesele lor economice si o doza mare de inconstienta in ceea ce priveste viitorul Uniunii Europene.

  11. Marcel spune:

    Cred ca nu se mai indoieste nimeni ca avantul anti-coruptie din Romania si intratul la puscarie pe banda a “marilor personalitati” are nu numai blessing-ul Whitehouse dar si presiunea si monitorizarea atenta din partea ambasadei americane la Bucuresti a evenimentelor din tzara.
    Evident ca americanilor nu prea le pasa cine conduce in mod real Romania atata vreme cat nu au surprize pe falia noului standby cu Russia. Un Bucuresti care simpatizeaza cu Moscova este o veste cat se poate de proasta pentru Washington.

    Nu stiu daca americanii vor renunta la Europa through NATO desi tot mai multe voci in senat si congress sustin ca este o pierdere de timp si ca UE ar fi cazul sa-si puna lucrurile gramada si sa se apuce de treaba. Asta inseamna crearea unei forte militare extinse, europene care sa poata face fatza presiunilor Moscovei. Lucru care nu se va intampla dupa parerea mea in urmatorul deceniu. Cheltuielile si eforturile pentru o asemena forta militara sunt total off the chart pentru orice tzara europeana, poate, repet, poate, cu exceptia Germaniei. Atat ca nemtii sunt extrem de recalcitranti sa se inarmeze datorita unui bias istoric inca proaspat in mintea oricarui european. Nu vor face aceeasi greseala din nou, si-au invatat lectia si au platit foarte scump pentru asta. Sper sa am dreptate, vom vedea.

    Rusii vor inapoi zona de inluenta de la sfarsitul anilor ’80. Au spus-o, au tot repetat-o si toate actiunile Moscovei din ultimii 5 ani reflecta exact urmarea policy-ului by the book. Daca Putin alneca maine in baie si-si rupe gatul, un nou liber va fi numit la Kremlin care va urma exact aceeasi linie agresiva: strategia externa a Russiei nu va incetini. Nu este vorba de ambitiile unui lider: este vorba de strategia externa a uni stat.

    Problema nu este Russia: se stie ce vor, se vede cu ochiul liber ca nu vor renunta sa-si dobandeasca vechea sfera de influenta. Problema este Europa: atat cea de vest cat mai ales cea de est. Cehii, ungurii, bulgarii, duc negocieri cu Moscova de multa vreme pe diverse teme. Chiar si Ponta cochetase cu Moscova pana cand americanii i-au spus sa termine. A facut-o, dar cu jumatate de gura. Bruxelles-ul se uita in alta parte la “simpatiile moscovite a estului Europei”: daca rusii se opresc la vechea linie din ’80 lucrurile sunt clare, estul poate sa ramana o zona tampon, asa cum a fost vreme de patru decenii. Occidentul a dus-o bine, a prosperat, chiar daca celor din est le chioraiau matele de foame si riscau ani grei de puscarie daca maraiau impotriva autoritatilor.

    Inclun sa cred ca UE va incheia in final o serie de negocieri cu Moscova pentru a permite celei din urma sa-si extinda influenta spre vest. Chipurile asta va fi pretul pacii. Iar daca NATO se retrage treptat si nu mai stau cu ghimpii in coasta rusilor, Moscova va promite numai lapte si miere. Daca se vor tine de cuvant sau nu este o alta poveste.

    Cred ca de la anul in Whitehouse va fi un republican, ma indoiesc ca Hillary sa poata reusi “yes we can” electorate salesmanship-ul de gen Obama campaign. Economia USA este in much better shape astazi decat era cand Obama a intrat in Whitehouse, asta o recunosc cu jumatate de gura pana si republicanii. Cu toate stangaciile generate de Obama Care Plan la sfarsit de mandat, Obama va avea o balanta pozitiva, chiar daca pe plan extern politica USA din ultimii ani a fost mai degraba timida, indecisa si fara commitment pentru partenerii strategi ai USA.

    Sa vedem ce au de oferit candidatii la Whitehouse si cum vor reusi sa-i vanda marfa pe piata. In final voturile conteaza si nu cine le numara: aia este valabil la Moscova.

  12. Laur Stefanescu spune:

    Domnule doctor Naumescu, tin sa va felicit pentru inca un articol de exceptie.

    De exceptie in sensul ca nu citesc prea des articole care sa-mi tina loc de cafea … Eu vad doua variante. Prima ar fi aceea ca dv. preluati pe nemestecate niste idei de la “oamenii de bine” care scriu in presa centrala americana (New York Times, de exemplu), fara sa stiti ca acestia sunt intr-o proportie coplesitoare de stinga, suporteri ai Partidului Democrat. Iar a doua varianta ar fi aceea ca dv. stiti aceste lucruri dar ni le prezentati ambalate sub forma unei analize academice, nepartinitoare. Cu alte cuvinte, ca sunteti si dv. tot un “om de bine”.

    Punctual, iata citeva din lucrurile care sunt in neregula in articolul dv.:

    1) Nu ati mentionat uriasul scandal, foarte recent, legat de emailurile lui Hillary Clinton in perioada cit a fost secretar de stat (s-a folosit de un server al ei de email, in locul celor guvernamentale, ceea ce a expus-o spionilor chinezi, rusi samd, iar apoi si-a sters toate mesajele, ca sa nu ramina urme in legatura cu activitatile sale ca ministru de externe).

    2) Scandalul Benghazi. Domnule Naumescu, esenta scandalului n-a fost aceea ca Hillary a neglijat niste avertizari ale ambasadorului american ucis in Benghazi (Libia)! Ci faptul ca dupa producerea atentatului a mintit cu nerusinare, ca si Obama si alti oameni din guvern, sustinind sus si tare ca evenimentele din Benghazi s-au produs deoarece o multime de Libieni s-a infuriat din cauza unui filmulet anti-islamic aparut pe YouTube, si ca guvernul “o sa aiba grija” sa pedepseasca persoana care a facut acel film (ceea ce s-a si intimplat, l-au bagat pe producator la racoare dupa ce l-au prins cu niste chestii fara legatura cu filmul!).

    3) “Republicanii au pierdut în 2008 şi 2012, destul de categoric, pe mâna unor candidaţi mult prea „ideologizaţi”, poate prea „principiali” şi radicali în abordările propuse (John McCain, apoi Mitt Romney)”

    Domnule, sunteti departe de tot de adevar cu asertiunea de mai sus. John McCain este un republican moderat si care a enervat des pe cei de dreapta prin compromisurile sale din Senatul american, cind a sustinut legi propuse de colegii de stinga sau foarte de stinga din Senat. Iar dl. Mitt Romney a fost de asemenea un republican moderat, guvernator al unui stat foarte de stinga (Massachusetts), ba chiar, mai mult, a facut o reforma in sistemul medical din acest stat care reforma a fost ulterior modelul pentru reforma lui Obama (Obamacare).

    4) “faptul că au părut în mod excesiv să fie portavocea marilor corporaţii (să ceri cu insistenţă reducerea taxelor într-o ţară cu fiscalitate moderată/mică nu e, politic cel puţin, prea inspirat)”

    America este pe locul doi in topul mondial al impozitului aplicat firmelor! Sa ceri reducerea impozitelor acestora, lucru care ar duce la stimularea firmelor si a pietei de munca, este un lucru de bun simt.

    5) “Ca să nu mai vorbim de chestiunea asigurărilor sociale de sănătate, a educaţiei publice sau a avorturilor, capcane teribile în care au căzut candidaţii republicani, înţepeniţi în zona discursului evanghelic şi a glorificării pieţei libere”

    In chestiunea asigurarilor sociale de sanatate: trecind peste minciuna faimoasa a lui Obama, legata de faptul ca nu se va schimba nimic in rau pt cei care au deja asigurare medicala, sa stiti ca aceasta reforma (“Obamacare”) ramine in continuare nepopulara in sondajele nationale.

    In chestiunea educatiei publice: n-ati oferit detalii. Poate va refereati la faptul ca dv. Obama a vrut sa promita gradinita si universitate pe gratis (platite cu nu stiu ce bani de catre guvern, avind in vedere deficitele bugetare uriase din America!).

    In legatura cu avortul: aici clar ati preluat fara sa va ginditi prea tare ideea de atac a democratilor din campania din 2012, si anume aceea ca republicanii au declansat un razboi impotriva femeilor (adica a jumatate din electorat). Chestie care a fost (inca) o minciuna sfruntata dar care, din pacate, a prins excelent la publicul tinta.

    In legatura cu “glorificarea pietei libere”: asadar e mai bine sa nu fie piata libera ci guvernul, in intelepciunea sa, sa decida cine are si cine nu are acces la piata, cind si in ce conditii. Chestia asta s-a incercat domnule doctor Naumescu, in repetate rinduri, timpuri si locuri, cu rezultate catastrofale de FIECARE data (vedeti Venezuela pentru cel mai recent exemplu). Apropos, iata aici cam cum a evoluat legislatia federala americana, care acum sufoca de-a dreptul firmele:

    https://regulatorystudies.columbian.gwu.edu/sites/regulatorystudies.columbian.gwu.edu/files/downloads/pages%20in%20CFR.jpg

  13. F. P. spune:

    Nu cred sa existe vreo motivatie satisfacatoare care sa mai sustina vreuna dintre candidaturile celor doua familii, Bush si Clinton. Cele doua candidaturi, a lui Hillary si a lui Jeb, sunt mai degraba niste cantece de lebada pentru aspiratiile dinastice. La acest capitol, inteligenta politica americana, democratica prin vocatie, nu poate fi pacalita. Daca este adevarat ca exista o desemnare si o pregatire de succesiune cu mult timp inainte, parerea mea este ca ar trebui privit cu luare aminte la campania lui Marco Rubio, candidatul de origine cubaneza. Dupa un afroamerican, un amerocubanez ar tinti acelasi gen de rebrenduire, in conditiile in care alte resurse nu ar mai putea-o face, dar si pentru ca se urmareste o alimentare a geopoliticii americane. Deocamdata, o legatura cu evenimentele interamericane nu se poate face, dar daca fac parte din plan, legatura nu va intarzia sa apara dupa alegeri.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)