marți, martie 19, 2024

Interviu cu analistul Armand Goșu. Zelenski a dovedit că face față unor negocieri dure cu Putin. Si de ce vor rușii un acord de tranzit al gazului cu Ucraina, deși au aproape gata Nord Stream și South Stream

Rezultatele negocierilor de la Paris sunt mai degraba modeste. Blocajul principal, același de mai mulți ani, este în privința primului pas. Putin condiționează retragerea din Donbass și predarea controlului frontierei către grănicerii ucraineni de organizarea alegerilor locale. Ucraina vrea ca rușii să se retragă înainte de organizarea acestor alegeri locale.

Interviul de mai jos cu Armand Goșu este în fapt o discuție mai lungă despre Ucraina și Rusia, cu multe trimiteri istorice necesare, și cu o privire asupra contextului internațional. Armand Goșu este istoric de profesie, cunoaște nemijlocit aceste țări, este domeniul lui principal de competență, de peste 20 de ani.

La sfârșitul discuției Armand Goșu dă câteva elemente importante pentru a înțelege negocierile dintre Rusia și Ucraina pe partea energetică. De ce cere Gazprom un acord de tranzit cu Ucraina dacă Putin construiește Nord Stream și South Stream?

____________________________

S-a încheiat luni, 9 decembrie, summitul de la Paris, în formatul Normandia, la care au participat pe lângă președinții Ucrainei și Rusiei, cancelarul Germaniei, Angela Merkel și președintele Franței Macron. S-a dat publicității un comunicat, e peste tot postat, dar conferința de presă n-a adus prea multă lumină…. sau așteptările erau mult mai mari. Ambasada Ucrainei la București, tot mai activă în ultimii ani, l-a tradus și distribuit la toată presa din România. Deci, documentul e destul de cunoscut. Cum comentați rezultatele summitului?

Avem un comunicat al summitului, mai avem ceva detalii care au fost date „pe surse”… Deci, ne putem face o idee. Sunt câteva înțelegeri importante privind încetarea focului, schimbul de prizonieri și extinderea misiunii OSCE. Dar aveți dreptate, așteptările erau mult mai mari. Nerealist de mari.

Mai ales din cauza presiunii la care era supus președintele Zelenski. Liderii a trei importante partide din opoziție au semnat săptămâna trecută un acord prin care-i cer președintelui să nu accepte nici un fel de compromis care să ducă la federalizare, abandonarea proiectului integrării europene și euro-atlantice, să nu accepte alegeri în zonele ocupate, controlate de separatiștii pro-ruși, să insiste pentru evacuarea trupelor rusești, pentru dezarmarea milițiilor separatiste și – mai ales – pentru preluarea controlului asupra graniței de stat dintre Ucraina și Rusia în sectorul Lugansk și Donețk.

Rezultatele summitului sunt modeste, dar nici nu aveau cum să fie altfel. În documentul final nu e nimic spectaculos. Președintele Zelenski a dovedit că face față unor negocieri dure cu Putin, deci cei care afirmă că e doar un actoraș naiv, pradă sigură a diplomației rusești, se înșeală.

Au fost mari demonstrații, mai ales în capitală și în vestul Ucrainei, cele mai mari demonstrații de la Euromaidan, adică din ultimii șase ani.

Da, o mișcare puternică de respingere a oricăror concesii. Sute de mii de oameni au ieșit în stradă să protesteze. Marile canale de știri din Vest au relatat pe larg despre asta. Cancelariile occidentale sunt puțin derutate, nu cu multe luni în urmă în Ucraina fusese ales președintele, cu un scor zdrobitor, și care se bucură de o cotă de încredere impresionantă. Unele lozinci sunt și o prelungire a campaniei electorale din primăvară.

Situația e tensionată mai ales în capitală. Sunt și tabere de corturi montate lângă reședința președintelui Zelenski, cu demonstranți care cer liderului de la Kiev să nu trădeze interesele naționale. Asta nu înseamnă că noua administrație e pe cale să se prăbușească. Ține și de specificul vieții politice ucrainene, care e mult mai vioaie, mai agitată. Ăsta e și farmecul Ucrainei.

Deci, ce s-a decis în fapt la Paris?

Până la sfârșitul anului să facă schimb de prizonieri. Adică, toți prizonierii să fie eliberați și repatriați. Încetarea deplină a focului, retragerea combatanților și a armamentului de pe linia frontului în punctele fierbinți din Donbass. Sunt două localități, Petrovskoe, unde e mai veche discuția, și Zolotoe. Astea sunt sate în regiunea Lugansk, din ce-mi amintesc.

Dar în privința controlului frontierei, cea mai delicată temă din acordul de la Minsk? Este vorba de o graniță de 400 km lungime.

De peste 400 km. Pe care o controlează rușii. Kievul a condiționat implementarea părții politice a acordului de la Minsk de retragerea rușilor și de controlul asupra frontierei. Partea politică, adică organizarea alegerilor locale și discutarea statului special al zonelor separatiste în cadrul Ucrainei, modificarea Constituției.

Putin a condiționat retragerea din Donbass și predarea controlului frontierei către grănicerii ucraineni de organizarea alegerilor locale. Fostul președinte Petro Poroșenko, dar și actualul, Vladimir Zelinski, le-au cerut rușilor să se retragă mai întâi, iar granița de stat dintre regiunile Lugansk, Donțk din Ucraina și și regiunea Rostov din Rusia să fie și sub controlul ucrainenilor. Este evident de ce. Pentru ca să oprească infiltrarea trupelor ruse și a separatiștilor pro-ruși. După care, ucrainenii promit să organizeze alegeri locale, în zonele controlate de separatiști. Aceasta era o problemă vitală pentru Kiev. Ca și revenirea în zona controlată de separatiști a oamenilor alungați de la casele lor. Vorbesc de populație civilă.

Blocajul continuă în această problemă. Nu s-a putut avansa. Putin continuă să ceară alegeri, iar Zelenski controlul frontierei. Poziția Kiev-ului a fost susținută la Paris, ca și altădată, de Angela Merkel. Deci, nu s-a decis data organizării alegerilor locale în zonele ocupate. Aceste alegeri sunt fundamentale pentru fixarea viitorului zonelor separatiste. Implicațiile lor pot fi dramatice pentru viitorul întregii Ucraine, dar și a viitorului raporturilor ruso-ucrainene.

Deci, poziția Kremlinului a rămas neschimbată. Moscova cere Kievului să negocieze direct cu separatiștii, repetând invariabil că în Donbass e un război civil la care Rusia nu participă. În același timp, prin aceste negocieri directe, Putin încearcă să-i legitimeze pe liderii separatiștilor pro-ruși din Donbass. Pentru a întări și pozițiile acestor lideri locali. Moscova dorește ca ei să rămână la putere și după încheierea conflictului. De asta și trebuie să le crească profilul.

Zelenski a refuzat categoric să negocieze cu aceștia, ba mai mult, i-a cerut lui Putin includerea în Grupul Trilateral de contact din Minsk și a unui reprezentant al refugiaților din zonele ocupate de milițiile separatiste. Vorbim de două milioane de refugiați care n-au nici un reprezentant la negocieri, deci e un argument puternic pentru Zelenski.

În comunicatul de la finalul summitului de la Paris se vorbește despre includerea formulei Steinmeier în legislația ucraineană. Ce înseamnă formula Steinmeier?

Steinmeier, înainte să fie președinte al Germaniei, a fost ministru federal de Externe. În această calitate, Frank-Walter Steinmeier, a participat la discuțiile în formatul Normandia. El a prezentat „formula” la summitul din octombrie 2015. De ce atunci?

Ne întoarcem puțin în timp, ca să înțelegeți contextul. Există un pachet de documente între Kiev și Moscova, dintre care unele prevederi se contrazic. Primul document este protocolul de la Minsk, din septembrie 2014, după înfrângerea majoră de la Ilovaisk, când armata ucraineană a fost prinsă ca într-un clește la sud de Donețk. Al doilea este Acordul de la Minsk, din februarie 2015. De fapt, acum intră în funcțiune formatul Normandia, la negocierile din capitala Republicii Belarus participând Franța, Germania, Rusia și Ucraina. Formatul Normandia se înființase în Franța, în iunie 2014, când la ceremonia de 70 de ani de la debarcarea Aliaților din Normandia, liderii Germaniei, Franței, Rusiei și Ucrainei s-au întâlnit pentru prima dată în acest grup. La Minsk, în februarie 2015, au decis atunci și asupra unui calendar de reglementare. Primul pas era adoptarea unei legi privind statutul special al zonelor controlate de separatiști din Donbass. O lună mai târziu, la mijlocul lui martie 2015, Consiliul Național de Securitate și Apărare de la Kiev aprobă un proiect de lege iar apoi Rada Supremă îl votează. Însă, a fost imediat contestat, iar susținătorii continuării procesului de reglementare a conflictului acuzați de trădare. Pentru a depăși acest blocaj, în octombrie 2015, ministrul federal de Externe, Steinmeier, a prezentat la Paris, la al doilea summit al formatului Normandia un plan privind ordinea pașilor în care se va implementa legea privind statutul special.

Ce înseamnă concret asta?

Cele patru diplomații au și negociat un text, care spune că la ora 20.00 în seara zilei în care au loc alegeri locale în regiunile controlate de separatiști, conform legislației Ucrainei, va deveni temporar valabilă legea privind statutul special până în ziua în care OSCE va publica raportul final privind alegerile din aceste regiuni. Legea intră definitiv în vigoare doar dacă echipa de monitorizare a OSCE constată că s-au respectat standardele europene în alegerile locale, adică au fost libere și corecte. Deci, pare o prevedere tehnică. Însă, opoziția de la Kiev și o parte din corpul de experți sunt de altă părere și-l acuză pe Zelenski că e o concesie mult prea mare pe care o face lui Putin.

Asta spune ceva despre totala neîncredere între Moscova și Kiev. E imposibil de avansat în reglementarea politică a conflictului câtă vreme nu există nici un gram de încredere.

E important să rețineți, această formulă Steinmeier a fost un pretext pentru a bloca negocierile, nimic mai mult. În primul rând, de către Ucraina. În societatea ucraineană, pierderile de vieți omenești, de bunuri materiale, aceste emoții intense generate de tot felul de știri negative, dezamăgirea față de lipsa de reacție a unor cancelarii occidentale, toate acestea au dus la creșterea neîncrederii față de Vest. Și la Kiev ca și la București există suspiciunea că Vestul, în primul rând Germania, ar vrea să bată palma cu Rusia și să reia afacerile obișnuite. Singură Ucraina, din cauza faptului că e în război cu Rusia, ar împiedica asta.

Și din cauza acestei neîncrederi în partenerii occidentali, vreme de trei ani funcționarea formatului Normandia a fost blocată.

Cum s-a ajuns la acest summit, al patrulea al formatului Normandia?

Berlinul și Parisul și-au manifestat destul de vocal dezamăgirea că medierea lor pare să eșueze din cauza acestui blocaj. De aceea au pus presiune pe Kiev. Însă și Merkel și Macron nu-i puteau cere lui Poroșenko să adopte măsuri ce ar putea fi interpretate drept concesii înaintea campaniei electorale. La rândul său, Poroșenko a declarat chiar înaintea turului întâi că întâlnirea în formatul Normandia va avea loc imediat după alegeri. MAE francez a răspuns cu un comunicat în care reconfirmă interesul pentru reluarea negocierilor între Ucraina și Rusia, imediat după alegeri. Cu doar câteva zile înaintea turului al doilea, Poroșenko a revenit spunând că tot în Normandia, la începutul lunii iunie, cu ocazia ceremoniei dedicate împlinirii a 75 de ani de la debarcare, va avea loc următorul summit. Numai că alegerile au fost câștigate de Zelenski, care imediat a fost acuzat de fostul președinte și de alți lideri ai opoziției că va face concesii dramatice ce vor compromite viitorul Ucrainei.

Momentul decisiv a fost vizita făcută în Vest de noul președinte, 17 iunie la Paris, 18 iunie la Berlin. Reunirea formatului Normania era și în programul electoral al lui Zelenski. Asta și explică disponibilitatea acestuia de a găsi o soluție cu ocazia consultărilor care au avut în timpul verii, între consilierii celor patru lideri care au stabilit condițiile pentru un nou summit. E un pachet de condiții, de la schimbul de prizonieri, la retragerea trupelor și armamentului de pe două aliniamente. Schimbul de prizonieri a fost spectaculos, a ținut câteva zile prima pagină a presei internaționale, Parisul și Berlinul au afirmat că e un pas serios pentru reluarea dialogului. A avut loc și o discuție telefonică între Putin și Zelenski iar cei doi au promis că vor prezenta cât de curând o dată pentru summit. Marele impediment era acceptarea de către Ucraina a formulei Steinmeier, cea care blocase vreme de trei ani mecanismul Normandia.

La 1 octombrie președintele Zelenski a anunțat că este de acord cu formula Steinmeier care stabilește condițiile implementării legii statutului special în unele regiuni din Donbass. Acest anunț a generat un val de proteste în Ucraina. Nici explicațiile date de președinte că e doar o chestiune tehnică, nici promisiunea că va ridica la summit și problema restituirii Crimeei, anexată de Rusia în martie 2014, n-au putut să calmeze opoziția politică și o parte a opiniei publice. La 12 noiembrie, partea rusă a îndeplinit ultima condiție prin retragerea unor unități separatiste de pe linia frontului. Astfel, la 15 noiembrie, liderii celor patru puteri participante la formatul Normandia au anunțat data de 9 decembrie, pentru al patrulea summit.

Au fost înregistrate progrese în ultimii trei ani? De unde vine această insistență a Vestului, dar și a președintelui Zelenski, pentru reluarea încercărilor de reglementare în conflictul Rusia-Ucraina? Rusia le-a dorit?

Rusia n-a arătat vreo disponibilitate, în același timp e un context bun pentru Berlin și Paris de a forța reluarea aceste negocieri. Sunt foarte multe piese pe tablă în acest moment. O să încerc să le descriu pe fiecare.

După alegerile din Ucraina s-a schimbat atmosfera politică din țară. Oamenii sunt obosiți de război. Încă din campanie, Zelenski a arătat disponibilitate pentru găsirea unui compromis. Chiar pentru unele concesii, pot spune.

Noul președinte a renunțat la retorica agresivă față de Putin, a scos tema războiului de pe primul loc al agendei zilnice de comunicare. Și pentru asta, opoziția l-a acuzat că trădează interesele Ucrainei, sute de mii de oameni au mărșăluit cerând să nu se facă nici nu fel de concesii la Paris. Însă, noul președinte e în primul rând un pragmatic.

Costurile războiului sunt destul de mari. Partenerii din Occident fac presiuni pentru implementarea reformelor, birocrația ucraineană dă vina pe război ca să conserve sistemul. Investitorii străini nu se înghesuie, invocând același război care nu se mai termină și absența reformelor.

Dezghețarea consultărilor în format Normandia relansează dialogul Kiev-ului cu Berlin și Paris care au investit politic în aceste negocieri. Un eșec le-ar pune într-o lumină proastă, tocmai acum când încearcă să promoveze autonomia strategică a Europei în raport cu aliatul transatlantic. Merkel și Macron lucrează împreună cu Putin și Zelenski spre a căuta soluții de compromis. Numai că influența lor la Kiev este uriașă, iar la Moscova foarte redusă. Asta face ca Berlinul și Paris, oricâte declarații frumoase ar produce, nu au cum să fie un intermediar onest, echilibrat și eficient între Kiev și Moscova.

Mai ales ultimele declarații ale lui Macron despre moartea cerebrală a NATO și atitudinea față de Rusia care trebuie ținută aproape, cu care Vestul trebuie să se împace și să lucreze împreună.

M-am uitat la conferința de presă de la summitul NATO de la Londra, a președinților Trump și Macron și nu am văzut deosebiri fundamentale în atitudinea lor față de Rusia lui Putin.

Excelentă observație. Atât la Trump cât și la Macron există o abordare extrem de pragmatică a relației cu Rusia. Și unul și altul au nevoie, din motive diferite, să readucă Rusia lui Putin, în marele joc geopolitic. Unul vrea s-o folosească împotriva Chinei, celălalt ca să se desprindă din brațele americanilor.

Declarațiile lui Macron cum sunt privite la Kiev? Cum explicați această spectaculoasă schimbare de politică externă a Franței?

În Ucraina atât opinia publică cât și oamenii politici au destul de puțină încredere în liderii occidentali, astfel că declarația lui Macron n-a făcut decât să le întărească suspiciunile.

Cât privește politica externă a Franței…. nu e nimic nou. Astfel de schimbări bruște de direcție țin chiar de specificul diplomației franceze. Dacă regii Franței nu s-ar fi aliatul cu sultanii otomani împotriva Habsburgilor, mai exact împotriva lui Carol al V-lea, rege al Spaniei și împărat al Imperiului romano-german, Ungaria medievală n-ar fi fost transformată în pașalâc, iar Viena n-ar fi fost asediată începând cu 1529. Și dacă generalul Bonaparte n-ar fi invadat Egiptul otoman creând condițiile pentru formarea „monstruoasei coaliții” dintre țarul Rusiei și padișahul otoman, n-am fi avut flota militară a Rusiei în Mediterana la sfârșitul secolului al XVIII-lea, și nici campania lui Suvorov din Italia și Elveția. Mai recent, generalul de Gaulle a scos Franța din structurile NATO, unde a revenit abia de un deceniu. Deci, nu e nimic nou.

Știți, adesea se vorbește despre tradiționalele relații bune dintre Rusia și Germania. Pentru cineva care știe mai mult decât istoria ultimei jumătăți de secol, pot să vă spun că relațiile dintre Franța și Rusia au o tradiție cu mult mai solidă și au fost infinit mai strânse. Trebuie doar să vă uitați la harta fizică a Europei, la dimensiunea câmpiei nordice europene, ca să înțelegeți și de ce unitatea Germaniei a întârziat atât de mult ca să se realizeze.

Iar declarațiile lui Macron au fost estompate de audierile de la Washington, de scandalul Ukrainegate. Cat de tare au slăbit relațiile dintre SUA și Ucraina din această cauză?

Sunt foarte tare afectate, fără discuție. Este un dezastru de proporții pentru Kiev. Iar varianta promovată de Trump, potrivit căreia nu Rusia ci Ucraina e vinovată de interferențe în alegerile americane din 2016, va avea consecințe pe termen lung asupra încrederii între cei doi parteneri. Însă, semnalele sunt contradictorii; de pildă în vremea administrației Trump livrările de arme letale către Ucraina au fost mai mari decât sub Barack Obama.

Cu toate scenariile avansate de Trump, Ucraina știe că este prizoniera SUA, că nu se poate baza pe ajutorul Germaniei sau Franței care n-o vor susține într-un conflict cu Rusia. Zelinski înțelege că Spania, Italia, Franța, Olanda, Germania nu văd în Rusia o amenințare serioasă și ar vrea să se întoarcă la business as usual, pe când balticii, polonezii și românii văd în ea o amenințare existențială. Numai că aceste state nu-i pot asigura susținerea necesară, nici militară și nici diplomatică. Deci, Kiev-ul depinde de parteneriatul strategic cu Washington, e garanția supraviețuirii statului ucrainean.

Și totuși, în ultimele luni, Putin s-a concentrat pe aspectul energetic al relației cu Ucrainei, pe negocierea unui nou acord de tranzit a gazului. Și n-a spus nimic de Donbass sau de formatul Normandia. De ce?

Acele regiuni ocupate de separatiștii pro-ruși din Donbass îl costă pe Putin – aici diferă evaluările experților – între 2 și 5 miliarde de dolari anual. Facem un calcul pe cifra cea mai optimistă pentru Moscova, 2 miliarde, dată de un fost consilier economic al lui Putin. În acele zone controlate de separatiși din Lugansk și Donețk, Rusia cheltuie de trei ori mai mult decât în Iakutia sau de 5 ori mai mult decât în regiunea Stavropoli. Din cauza acestui război, Rusia a înregistrat o hemoragie de sute de miliarde de dolari. Investițiile sunt la cel mai scăzut nivel din istoria recentă. Pe lângă asta, perla coroanei, copilul de suflet al lui Putin, concernul Gazprom, e supus sancțiunilor internaționale, are de plătit amenzi.

Nu întâmplător, în ultimele luni, negocierile dintre Kiev și Moscova s-au concentrat pe dosarul gazului. E cel mai complicat, iar fără un acord, de la 1 ianuarie, aprovizionarea Europei cu gaz rusesc ar putea să traverseze o nouă criză.

Tribunalul de arbitraj de la Stockholm, unde Rusia a dat în judecată Ucraina, a amendat Gazprom cu 2,6 miliarde de dolari. Amenda n-a fost plătită. Rusia, deși ea a introdus acțiunea la tribunal, nu vrea să recunoască decizia instanței. Ucraina cere Gazprom să-și plătească amenda, nu cash ci în mii de metri cubi de gaz. Putin nu vrea să accepte pentru a nu-și strica imaginea publică. El speră să anunță victorios semnarea unui nou acord de tranzit, fără să menționeze plata amenzii. Multă lume se întreabă ce rost au aceste negocieri dacă Putin a construit Nord Stream și South Stream, tocmai pentru a ocoli teritoriul Ucrainei. Gazprom anunțase cheltuirea a peste 16 miliarde de dolari pentru conductele respective.

Dacă tot fac conductele, de ce Rusia cere acum un nou contract de tranzit? Pentru că nu s-au încheiat lucrările de construcție. Și chiar dacă ar fi date în folosință, conductele respective tot n-ar acoperi necesarul de tranzit pe timp de iarnă. Deci, toată această campanie publicitară în jurul conductelor se încheie cu o concluzie puțin anticipată. Oricât a încercat să evite negocierile cu Ucraina, Rusia tot la rețeaua de tranzit și depozitele din această țară trebuie să recurgă. Atunci, de ce s-au cheltuit miliarde și miliarde dacă nu s-a rezolvat problema ocolirii Ucrainei? Pentru ca prietenii lui Putin, implicați în construirea conductelor de gaz, să pună mâna pe uriașele resurse financiare ale Gazprom. Deci, contribuabilul rus, pentru că Gazprom e companie de stat, plătește de două ori, odată pentru prietenii lui Putin, ca să construiască o conductă gigantică, a doua oară pentru a plăti taxele de tranzit prin Ucraina. Ar fi ieșit, oricum, mai ieftin doar cu plata tranzitului, circa 2 miliarde de dolari pe an. Adică tocmai banii pe care-i cheltuie Rusia să țină în viață cele două ficțiuni statale pro-ruse, Republică Populară Donețk și Republica Populară Lugansk.

Și cum o să rezolve Gazprom problema acordului de tranzit?

Negocierile continuă. Sunt foarte dure, Kievul nu va ceda. Un scenariu despre care se vorbește în șoaptă este semnarea a două documente. Un acord de tranzit, pe care Putin să-l anunțe ca o mare victorie a Gazprom. Și semnarea unui alt document, ceva mai discret, prin care Gazprom se angajează să plătească 2,6 miliarde dolari către Ucraina, fără ca documentul să specifice că este plata amenzii decisă de Tribunalul de arbitraj de la Stockholm. În aceste luni, președintele Putin s-a comportat ca director general al Gazprom, ale cărui interese comerciale se confundă cu interesele naționale ale Rusiei.

Unii comentatori au tras concluzia că Putin ar renunța și mâine la enclavele separatiste din estul Ucrainei, numai că ar face aceasta în condițiile dictate de el. De unde și atitudinea mult mai relaxată a noii administrații de la Kiev, care nu vrea înapoi aceste teritorii în orice condiții.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Dacă tot vorbiți de o alianță temporară între Sultan și Țar precizați și de ce Macron s-a referit la moartea cerebrală a NATO. Pentru că s-a întrebat „de Turcia cine ne apără?”. Iar Arabia Saudită – aliatul S.UA – este și ea nesigură, pe punctul de-a ceda Turciei sceptrul lumii musulmane. Deci Macron are și el socotelile lui. Polonia și România nu se întreabă cine le apără de Turcia pentru că nu au imigranți musulmani. Dar mai degrabă din miopie.

    Zelenski este sub presiunea străzii, dar de ajutorul american este mai nesigur ca oricând.

    • Cred că întrebarea e mai mult pentru bulgari si pentru Balcanii de Vest si eventual Ungaria!
      Oricum, toți știm cât noroc a avut Europa până azi cu francogermanii inca din vremea Reformei protestante si a lui Napoleon, a comunismului si nazismului, lagarelor de munca si de exterminare mai mult sau mai puțin socialista.

  2. Interesant, multe aspecte nu sunt cunoscute de publicul din România. Ceea ce mă face să râd este cum fiecare vrea să le tragă ţeapă la toţi ceilalţi. Europa vrea să-i tragă ţeapă Ucrainei, SUA vrea să-i tragă ţeapă Europei, Rusia vrea să le tragă ţeapă europenilor, Ucraina vrea să le tragă ţeapă la toţi şi să le ia banii, etc.
    În timpul ăsta România stă pe margine şi chibiţează, deşi ar trebui să se implice mai mult, măcar în ceea ce priveşte Moldova. Trump a spus Poloniei şi României să se implice mai mult pe Frontul de Est. Cred că România ar cam trebui să se implice mai puternic la nivel diplomatic, dar şi politic şi militar. Nu am avea decât de câştigat.

    • Am sa incerc sa explic altfel chestia cu „tepele”.

      Daca e sa judecam rational si nu emotional e bine sa stim ca fiecare tara are un interes national pe care ,functie de maturitatea clasei politice, de capacitatea ei de a intelege lucrurile, trebuie sa si-l apere.

      Interesul national ale doua componente fundamentale:

      -componenta de siguranta nationala adica integritatea si inalienabilatea teritoriala a tarii

      -componenta economica adica atingerea unui nivel de bunastare cat mai ridicat al populatiei

      In lumina acestei clarificari este evident ca fiecare tara doreste sa-si maximizeze sansele si implicit castigurile.Din acest motiv apar insa si coliziuni in planul politicii externe atunci cand unii vor sa-si maximizeze avantajele in detrimentul altora.
      Daca interesele unora incalca flagrant interesele altora se poate ajunge si la situatii conflictuale de natura militara.

      Calea normala de urmat ar fi incercarea de armonizare a intereselor tuturor astfel incat sa se evite confruntari violente.
      Din pacate exista si cei care nu gandesc asa !

      • Eei, toţi caută MAXIMIZAREA profitului, nu OPTIMIZAREA profitului. De aici politica „ţepelor”, a cacealmalei. Trebuie să ştii întotdeauna cu cine „joci” la masă….

  3. Poate ar trebui mentionat faptul ca tocmai s-a inaugurat conducta de gaz care leaga Rusia de China prin care Rusia va furniza cantitati uriase de gaz acesteia.
    In conditiile astea nu cred ca problema financiara mai este atat de stringenta pentru rusi.
    Cred ca mai important este pentru Germania si pentru alte tari,Italia de pilda,ca gazul rusesc sa continue sa curga catre vestul Europei.

    O alta problema este,pare-se, si aceea ca ucrainieni ar vrea sa plateasca gazul pentru consumul populatiei la acelasi pret cu consumatorul casnic rus.Aceasta pretentie nu poate fi indeplinita pentru ca gazul pentru consumatorul rus este subventionat de stat.

    Un alt lucru care-i deranjeaza pe rusi este faptul ca ,desi 38% din populatia Ucrainei este vorbitoare de limba rusa,incepand din anul urmator,2020,toate scolile cu limba de predare rusa vor trece la predarea in limba ucrainiana,ca urmare a unei decizii ucrainiene.

    Acelasi lucru urmeaza sa se intample si cu scolile cu predare in limba romana,ungara si poloneza din anul 2023.
    Poate ar trebui sa ne manifestam si noi mai deschis parerea in legatura cu acest lucru.

    • @sile1 – astea sunt povești rusești. Rusiei îi fabrică Germania trenurile și Renault mașinile. Ce face cu banii de pe gazul vândut Chinei, cumpără trenuri piratate de chinezi, în locul celor fabricate de Siemens? :)

      • @harald- faptul ca ii urasti pe rusi e dreptul tau si nu ti-l contest.

        Un lucru mai deranjant este insa faptul ca acest lucru iti intuneca si logica.
        Referitor la cine-i fabrica Rusiei trenurile si masinile ar trebui sa te gandesti ca si Romaniei ii fabrica masinile,trenurile,metrourile,autostrazile,tehnica militara si alte cate si mai cate tot strainatatea in speta Franta ,Germania,Spania ,Italia etc si sa te rusinezi ca pui asemenea intrebari cand noi suntem intro situatie si mai rea..
        In caz ca nu stii Siemens are fabrica de componente in China.

        Ar fi cazul sa mai scoti capul din cutie sa incerci sa afli cum si pe ce cheltuiesc banii si rusii si chinezii, cu ce rezultate concrete, documentandu-te mai bine si apoi sa faci propaganda pe aici.

        Crezi ca daca nu aveau rezultate notabile ii baga cineva in seama si pe rusi si pe chinezi ?

        • @sile1 – așa e, eu sunt propagandistul, iar tu ești comentatorul decent care postează ad hominem numai și numai pentru a menține nivelul academic al discuției :) De asta ai și număr, de altfel. E un fapt cunoscut, oamenii cu puncte de vedere proprii și personale poartă numere, din nevoia nestăpânită de înregimentare independentă :)

          Chiar mă rușinez să postez critic la adresa Rusiei, nu mai pot de-atâta rușine! :) Mai ales când un comentator numerotat îmi atrage atenția că sunt împotriva politicii partidului :)

      • S-ar putea ca trenurile chinezesti tot germane sa fie …, asa ca copiaza dupa copie. De fapt au luat de la chinezi trenul german, ca o optimizare fiscala …

        • @ion – hai să nu reinventăm roata de tren: China are 4 modele de trenuri de mare viteză, câte unul copiat de la fiecare mare producător: Kawasaki, Hitachi, Siemens și Alstom. Ca să nu se supere nimeni, le-au luate pe toate și văd ei care e mai bun până la urmă.

          Separat de asta, chiar ai impresia că oligarhii din Rusia au nevoie de optimizare fiscală? Sau ameninți din nou cu avioanele rusești care vin cu Rogozin unde vor ele și iau ce trenuri vor ele? :)

  4. Sunteți puțin subiectiv dar se pare că așa se poartă în mediile academice.
    Nimeni nu-i independent astăzi, în judecăți, ci neapărat partizan al unei tabere.
    Eu cred că Rusia dorește și păstrarea gazoductului ukainean pentru a
    avea potențial de negociere/șantaj atăt cu Germania cât și cu Ukraina
    dar și pentru că nu vrea să piardă cumva o piață a gazului deservită
    de această alimentare (care ar putea intra imediat sub furnizor american
    de gaz lichefiat sau chiar turc via Qatar). E de logică simplă că Putin, la ce putere
    incontestabilă are astăzi in Rusia, nu ar avea nevoie să fure bani pentru
    camarilă prin proiecte deghizate cum spuneți dvs, prin facturi de conducte
    inutile care sunt incasate în proporție de 70% tot de firme germane și suedeze.
    Doar e evident că Putin nu conduce o țară occidentală unde presa de opoziție
    este activă sau l-ar controla vreo instituție să inventeze Nord Stream 2 fără
    să fie nevoie …
    Deci, d-le profesor ( v-am fost student și vă admir) , mai ușor cu propaganda
    pentru a vă putea admira în continuare. Stimă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro