Home » Dosar Lenin »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Leninismul, un bastard al Primului Război Mondial (eseu de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)–Actualizat

Vladimir Tismaneanu august 6, 2014 Dosar Lenin, Global / Europa, Politica & Doctrine
37 comentarii 2,881 Vizualizari

Motto: “Nu poti fi niciodata indeajuns de radical”–Lenin

Hecatomba Primului Război Mondial a fost o mană cerească pentru proiectul revoluționar bolșevic. Acum o sută de ani, aflat în exil la izbucnirea carnagiului global, Lenin scria în presa socialistă europeană despre necesitatea luptei împotriva șovinismului și patriotismului burgheziei tuturor națiunilor, fără excepție. Se pronunța cu vehemență împotriva a ceea ce el numea falimentul Internaționalei a II-a și, asemeni Rosei Luxemburg și lui Karl Liebknecht, proclama necesitatea transformării războiului de “brigandaj imperialist” într-un apocalips social. Lenin nu era un pacifist. Pentru el violența făcea parte din codul genetic al iminentei revoluții mondiale. Concomitent, solicita organizarea țărilor într-o singură entitate a Statelor Unite (socialiste) ale Europei, deziderat al internaționalismului marxist. Nu uita nici de țarism, căruia îi cânta prohodul și-l dorea înlocuit cu o republică democratică bazată pe confiscarea proprietății private și pe lupta de clasă (din articolul “Sarcinile social-democrației în timpul războiului european”).

Cu alte cuvinte, liderul bolșevic nu concepea altceva în afară de transformarea prezentei conflagrații imperialiste într-un adevărat război civil global. Cum observă profesorul Anson Rabinbach de la Princeton, conceptul de “război civil internațional” este tot mai frecvent folosit în literatura despre veacul XX (v. articolul său “Aftermath”, în “Times Literary Supplement”, July 11, 2014, pp. 8-9). Abordarea lui Lenin, ortodox marxistă, îl făcea să se concentreze pe fundamentele economice și politice ale regimurilor, bucurându-se în același timp de siguranța și confortul personal într-un Imperiu Habsburgic aflat la apus și apoi în liniștea senină a unei Elveții ferită de ororile războiului.

Leninismul a fost un astfel de produs bastard al primei conflagrații mondiale, o construcție ale cărei efecte se vor vedea în evoluțiile politice europene ulterioare. Acest război a dat naștere la o cultură a dreptei radicale în Germania, la un republicanism civic revizionist printre veteranii de război ai Franței, ori la un consens conservator moderat în Marea Britanie. Uniunea Sovietică însă, a cufundat experiența traumatică a războiului într-o mare de tăcere. Ceea ce se întâmplă îndeobște după astfel de evenimente majore (cimitire, monumente publice, zile comemorative, etc.), nu a fost nici măcar tangențial atins în patria bolșevismului. În loc de astfel de elemente de memorie, bolșevicii au ales să eternizeze un alt tip de istorie: cea a vieții și gândurilor lui Marx și Lenin, cea a tradiției revoluționare! În acest sens, Rusia rămâne complet absentă din studiile comparative privind moștenirea Marelui Război. Acele locuri ale memoriei, așa cum le numea Pierre Nora, ar fi trebuit să fie, pentru ruși, prezența cât se poate de fizică a anumitor simboluri, mituri și ritualuri care leagă o anumită comunitate de trecutul său. În Rusia proaspăt bolșevizată, acest loc al memoriei a fost ocupat, cu arme și bagaje, de Lenin însuși. Narațiunea dominantă a combinat trecutul rus cu experiența sovietică.

Alpinistul Lenin (anii de exil)

Alpinistul Lenin (anii de exil)

Dezvelirea monumentului lui Karl Marx pe 1 mai 1920 (primul monument, provizoriu, fusese inaugurat pe 7 noiembrie 1918, la un an de la revolutie) a fost prilejul pentru fondatorul bolșevismului să afirme continuitatea dintre doctrina revoluționară germană și practica revoluționară rusă. În fapt, spre a parafraza o faimoasă formulare a lui Engels, nu proletariatul german, neutralizat de profiturile imperialiste și amorțit de retorica șovină, ci acela rus s-a dovedit moștenitorul filosofiei clasice germane. Nu degeaba și-a petrecut Lenin anii de exil elvețian din timpul războiului citind “Știința logicii” și alte scrieri ale lui G. W. F. Hegel. Partidul de avangardă, imaginat de Lenin în 1902, în pamfletul “Ce-i de făcut?” și incarnat în facțiunea bolșevică după sciziunea din 1903, era acum agentul revoluționar total, expresia negativității incoruptibile visată de autorul “Fenomenologiei spiritului”. Când un Slavoj Zizek spune că ar trebui repetată marea provocare leninistă, el are în vedere faptul că, în 1914, când toate forțele lumii păreau să conspire în direcția șovinismului militarist, Lenin a ales o altă cale, a gândit și a practicat imposibila negație. Ceea ce uită Žižek este că tocmai forțarea cataclismică a ritmului istoric, voluntarismul nesăbuit, exaltarea rolului unei comunități de aleși, asceticii revoluționari de profesie auto-desemnați drept făptuitorii misiunii istorice a proletariatului, toată această celebrare a organizației revoluționare și a obsesiilor ei ideologice, au dus la despotismul fanatic al dictaturii bolșevice.

Ce s-a întâmplat totuși cu memoria Primului Război Mondial, dată fiind această bastardare a unui episod traumatic? Emigrația militară rusă a fost poate cel mai important vehicul de perpetuare a respectivei povești. În mod abracadabrant, întreaga memorie rusă a secolului XX a fost divizată între Uniunea Sovietică și emigrația rusă. Și, astfel, în perioada interbelică, emigrația militară rusă s-a bazat pe această memorie a Primului Război Mondial pentru a arunca o punte semnificantă între trecutul imperial al Rusiei și prezentul marcat de revoluție și viață în exil. Și deși în nou-creata Uniune Sovietică (Rusia lui Lenin) imaginea războiului era prezentă, golirea ei de conținut a reprezentat mai degrabă o armă de luptă politică pe termen lung (inclusiv sub Stalin). Aceasta nu este deloc o constatare pripită sau lipsită de fundamente sociologice de vreme ce aproximativ două milioane de ruși aleseseră calea exilului către alte orașe europene sau Statele Unite (în special pe Coasta de Vest) ca urmare a revoluției și războiului civil “de acasă”. Ei au constituit ceea ce s-a numit “Rusia de peste hotare”. Cine se va încumeta vreodată să privească în perspectivă comparativă la cele două narațiuni concurente (cea a exilului și cea bolșevică), va avea numeroase motive de exclamație.

Întorcându-ne la Lenin și la Marele Război… când a izbucnit conflagrația, Vladimir Ilici văzuse ocazia perfectă de a da o lovitură decisivă capitalismului. Era de fapt o formidabilă șansă. Contradicțiile din inima sistemului ajunseseră la paroxism, sosise ceasul unei negații categorice, deci al revoluției. Pe care Lenin, la fel ca Rosa Luxemburg, la fel ca Troțki, nu o vedea ca pe o experiență autarhică, redusă la o singură țară, ci ca pe una planetară. În contrast cu poziția Rosei Luxemburg, Lenin nu condamna naționalismul în ansamblu. El face distincția între naționalismul grupurilor oprimate și cel al opresorilor. Îi repugnă autoritarismul țarist, îl urăște personal pe Nikolai al II-lea (“Nikolașka”), detestă naționalismul velicorus, susține principiul autodeterminării națiunilor asuprite din imperiul țarist. Nu va renunța la aceste poziții nici mai târziu, când va ajunge la celebrul, fatalul conflict cu Stalin pe tema situației din Georgia.

Cum nota Hannah Arendt în superbul ei eseu despre Rosa Luxemburg, Lenin a făcut parte dintr-o fraternitate cosmopolită din Europa Centrală. Era convins că frontierele naționale sunt perisabile și că interesele supreme ale proletariatului vor prevala, dincolo de orice meschine limitări naționale. Se aștepta ca partidele social-democrate europene să arboreze același steag al luptei de clasă, de aici și reacția sa furibundă împotriva trădării comise de “social-șoviniști”. Lenin nu suporta jumătățile de măsură, spiritul înclinat spre compromis al adversarilor săi menșevici. Cam așa anticipase el că va izbucni revoluția mondială, din micile “focuri de tabără”, în interiorul fiecărei țări.

În 1916, nerăbdător să-și transforme exilul într-o întoarcere triumfală acasă, Lenin citea filosofie clasică germană, participa la intrigi de partid și scria faimosul pamflet “Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului”. Pentru el, lanțul imperialist trebuia să fie sfărâmat, iar lovitura nu putea reuși decât în punctul maximei vulnerabilități. Așa s-a născut teoria “verigii celei mai slabe”. Concluzia rezona, pe de altă parte, cu ideea unei poziții intransigente față de capitalism, pretutindeni în lume. Pacea sub flamură burgheză era de neconceput. Pentru Lenin, faza finală a capitalismului, acest imperialism mârșav, era totodată și punctul de debut al revoluției mondiale. “Zecile de milioane de morți și schilodiți lăsați în urmă de război, deschid ochii zecilor de milioane de oameni care sunt asupriți, oprimați…”, scria el în prefața la ediția franceză a pamfletului. Astfel, “din ruina universală cauzată de război, o criză revoluționară mondială se naște, și care… nu se poate termina în niciun alt fel decât printr-o revoluție proletară și prin victoria acesteia”.

Odată proclamată iminența revoluției, se putea trece la acțiunea propriu-zisă. Iar micile întrâzieri au fost puse pe seama trădărilor unor lideri ai Internaționalei a II-a. Lenin s-a întors în Rusia pe 16 aprilie 1917 pentru a prelua de facto conducerea bolșevicilor. Sarcina sa imediată (asupra căreia avusese destule divergențe cu Troțki încă din 1905), era aceea de a răsturna monarhia și burghezia și de a deține puterea până când, incitată de Rusia, revoluția europeană va lua o formă concretă. Cu alte cuvinte, se punea problema-cheie a marxismului in interpretarea leninistă, anume aceea a dictaturii proletariatului. În 1905, îl criticase pe Troțki pentru voluntarism. Acum, preia el însuși ideea unei revoluții neîntrerupte. Leninismul ajunge să încorporeze implicit strategia revoluției permanente. “Tezele din aprilie” sunt de fapt programul explicit al unei revoluții comuniste în curs de derulare. Mulți nu o percep, el o simte. Știe că Istoria este gravidă cu un experiment absolut nou, total diferit de orice existase, politic, economic, moral, cultural, până atunci. Nu contează că Rusia va fi scăldată de fluvii de sânge, nu contează că milioane vor plăti cu viețile lor prețul înălțării Utopiei la putere. Se testează marea “omletă istorică”, nu contează câte ouă vor fi sparte spre a-i garanta existența și supraviețuirea.

Profesorul Toma Pavel are dreptate când spune: “Adevărata nenorocire a secolului XX a fost Primul Război Mondial, fără care leninismul nu ar fi existat. Despre cauzele acestei catastrofe putem vorbi cu altă ocazie, dar mi se pare clar că, între 1914 și 1918, ideea că pot fi trimiși la moarte zeci de mii de oameni pentru avansarea pe câteva sute de metri pentru câteva zile a ieftinit considerabil prețul vieții umane. Dacă avantaje militare minime pot fi plătite atât de scump, cum să nu se tragă concluzia, în deceniile următoare, că progresul istoric anunțat de diferite doctrine oraculare, poate, și chiar trebuie, să fie și el plătit cu sacrificii umane la fel de gigantice. Este ceea ce a făcut posibil Gulagul, lagărele de concentrare, Shoah, uciderea în masă.” (mesaj către VT, 4 august 2014)

Triumful lui Lenin

Triumful lui Lenin

De altfel, Eric Hobsbawm fixase aceeași bornă simbolică atunci când vorbea de “secolul scurt XX”. Privind apoi spre revoluția rusă din octombrie 1917, același Hobsbawm constata faptul că în locul unor efecte progresiste, ea n-a adus altceva decât o și mai mare ancorare în trecut, calată pe o birocrație asumată de o nouă elită mult mai slab pregătită chiar decât cea pe care o înlocuise cu atâta emfază. Vladimir Ilici a profitat din plin de această “anomie complexă” (un oximoron subtil și pilduitor) pentru a-și instaura cultul și promova ideile revoluționare. Ceea ce spusese Rosa Luxemburg a fi “dilema societății capitaliste” în plin război mondial (anume, fie avansarea către socialism, fie o întoarcere la barbarie) s-a dovedit a fi profetic. Privind în urmă, “cu semnificativa excepție a anilor cuprinși între 1933 și 1945, politica internațională a întregului secol scurt XX de la Revoluția din octombrie încolo, poate fi cel mai bine înțeleasă ca o luptă seculară a forțelor vechii ordini împotriva revoluției sociale”. (Hobsbawm) Doar că această revoluție s-a dovedit mai degrabă una fantasmată, o imensă iluzie la a cărei distrugere stalinismul a contribuit decisiv, cum avea să observe George Orwell în Spania Războiului Civil. Dar Hobsbawm are dreptate atunci când constată că Primul Război Mondial a deschis calea barbarizării standardelor morale.

Marele eșec al bolșevicilor (și al lui Lenin personal) a fost această tentativă avortată de a exporta lupta de clasă în Occident, de a instiga ceea ce ei numeau revoluția mondială. Au sperat că Gemania va deveni roșie, s-au înșelat. Au încercat exportul de revoluție în Polonia, cu trupele conduse de Mihail Tuhacevski, au eșuat. Republica sovietică a lui Béla Kun a murit și ea. Marea ruptură proclamată de Lenin a rămas practic o revoluție anticapitalistă în Răsărit, adusă la putere peste un mare imperiu precapitalist constituit în mare parte din țărănime (peste 80%). Efectul a fost acela al transformării ideii socialiste într-un program autoritar de modernizare forțată. Sofismul leninist se lovise în chip fatal de realitatea lucrurilor. Dar pentru bolșevici, cum avea să spună Stalin, nu există fortărețe inexpugnabile. Dacă marinarii din Kronstadt, cei care i-au adus la putere, se revoltă în martie 1921 împotriva dictaturii partidului unic și cer “Soviete fără comuniști”, răspunsul este masacrul. Sfidării “Opoziției muncitorești” din partid, Lenin îi răspunde cu interdicția fracțiunilor. Din acel moment, secta devine o închisoare. Muribundul Lenin este el însuși prizonier în reședința de lux în care își trăiește agonia.

Agonia lui Lenin

Agonia lui Lenin

În ultimele sale scrieri (“Cum sa reorganizam Rabcrinul?”, “Mai bine mai putin, dar mai bine” si, indeosebi, notele intitulate “Scrisoare catre Congres”, in fapt testamentul sau politic), Lenin pare că pricepe în ce cul-de-sac istoric a intrat revoluția. Dar nu mai vede nicio soluție, se consolează cu remedii ridicole (promovarea muncitorilor in CC), îl învinuiește pe Stalin de brutalitate (absolut reală), de nationalismul unui “odios satrap velicorus” (tot real), dar nu vede că această cruzime este cât se poate de adecvată pentru îndeplinirea obiectivelor absurde ale sistemului ideocratic. Teroarea, inseparabila de ideologie, nu este opusul leninismului, ci consecința sa naturală.

PS: Luna august 1914 îi găsește pe Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) și pe soția sa, Nadejda Konstantinovna Krupskaia, la Cracovia, deci în Imperiul Habsburgic. Imediat după izbucnirea războiului, asemeni altor exilați ruși, Ulianovii pleacă în Elveția, acolo unde vor locui până în 1917. Dar despre Lenin în exilul elvețian, mai încolo. Să menționăm aici doar remarcabila carte “Conspirator: Lenin in Exile” de Helen Rappaport, apărută în 2010 la Basic Books. O altă recomandare, dintre atâtea care ne vin în minte, ar fi volumul “Lenin: The Man, the Theorist, the Leader–A Reappraisal”, editat de Leonard Schapiro și Peter Reddaway, cu o introducere de Philip Pomper, Westview Books, 1987. La contribuțiile lui Leonard Schapiro, inclusiv a sa clasică istorie a PCUS, vom reveni. O carte fundamentală despre Lenin și cultura politică a bolșevismului este “Encounters with Lenin”, de Nikolay Valentinov (N. V. Volsky), publicată mai întâi în rusă, la New York, în 1953, și tradusă la Oxford University Press în 1968.

Update, VT: Una din primele biografii ale lui Lenin, ori chiar prima, a aparut in germana in 1927, la trei ani de la moartea fondatorului URSS, si a fost tradusa dupa un an in engleza. A fost publicata la editura Macmillan, la New York. Era scrisa de un intelectual originar din Romania, Valeriu Marcu (1899-1942), care il cunoscuse personal pe Lenin. Despre Valeriu Marcu, biograful lui Machiavelli, am aflat la sfarsitul anilor 70 de la Andrei Corbea-Hoisie, actualul eminent germanist de la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iasi, intr-o discutie de neuitat purtata la Bucuresti. Sper ca in acest “Dosar Lenin” sa revenim la acest personaj fabulos, poet, jurnalist, eseist, prieten, intre altii cu Ernst Junger si Ernst von Salomon. A cunoscut din interior cercurile national-bolsevice din Germania. Pentru tema articolului, cred ca merita reprodus acest text:

A conversation between Lenin and Valeriu Marcu

“A conversation between Lenin and the young Romanian poet Valeriu Marcu (in a cafe in Zurich, some time around 1917) in which Lenin attempts to convince the poet to ‘accept his critique of pacifist opposition to the First World War’:

Then Lenin said to me, ‘Do you know the real meaning of this war?’

‘What is it?’ I asked.

‘It is obvious,’ he replied. ‘One slaveholder, Germany, who own one hundred slaves, is fighting another slaveholder, England, who owns two hundred slaves, for a “fairer” distribution of the slaves.’

‘How can you expect to foster hatred of this war,’ I asked at this point, ‘if you are not in principle against all wars? I thought that as a Bolshevik you were really a radical thinker and refused to make any compromise with the idea of war. But by recognizing the validity of some wars, you open the doors for every opportunity. Each group can find some justification of the particular war of which it approves. I see that we young people can only count on ourselves [...]‘

Lenin listened attentively, his head bent towards me. He moved his chair closer to mine. He must have wondered whether to continue to talk to this boy or not. I, somewhat awkwardly, remained silent.

‘Your determination to rely on yourselves,’ Lenin finally replied, is very important. Every man must rely on himself. Yet he should also listen to what informed people have to say. I don’t know how radical you are, or how radical I am. I am certainly not radical enough. One can never be radical enough; that is, one must always try to be as radical as reality itself”.

http://radicalcut.blogspot.com/2009/02/conversation-between-lenin-and-valeriu.html

http://germanica.revues.org/380

Despre Lenin si Tristan Tzara la Zurich a scris superb Andrei Codrescu.

http://press.princeton.edu/titles/8846.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "37 comments" on this Article:

  1. Emil spune:

    Același fenomen, al ștergerii memoriei, s-a manifestat în România comunistă, legat de campania din Est.

    • iosiP spune:

      @Emil, bunicul meu (colonel medic) mi-a povestit destule despre campania din est. Asta, desigur, dupa ce a iesit schilodit fizic si psihic din inchisorile comuniste, pentru “vina” de a-si fi indeplinit indatoririle asumate prin Juramantul Hippocratic fara discriminare de uniforma. Prin urmare, va rog sa nu interpretati o campanie petrecuta cu Mauserul la ceafa cu vreun elan patriotic – n-a fost nici pe departe ceea ce credeti!

      • Emil spune:

        Ştiu foarte multe despre temă, staţi liniştit. Foarte, foarte multe. Cineva foarte – foarte apropiat mie, ofiţer din arma geniu şi comandant de unitate pe frontul de Est, deblocat de comunişti după 1947, mi-a spus destule încât să vă pot contrazice aici şi acum. Nu a fost o campanie “cu mauserul la ceafă”. Astea sunt teme ale propagandei comuniste, preluate azi de tot felul de “… utili”. Punct. Sute de mii de români au murit acolo şi amintirea lor nu a fost pomenită oficial până în 90. Numele lor nu au figurat pe monumente. Orice referiri la acele vremuri au fost voit şi sistematic ocultate. Asta am vrut să spun. Jegurile umane din categoria Dogaru, istoricii militari ai lu’ Peşte, au avut şi au partea lor de vină în această ocultare a Adevărului. Cu A mare.
        La noi după 90 nu s-au înghesuit să publice lucrări fundamentale pe tema asta, precum cele ale lui Platon Chirnoagă.

  2. Stefan Michiu spune:

    Articol foarte instructiv si interesant, ca mai toate scrise de domnul profesor;

    Nu un bastard a produs Marele Razboi- ci un monstru care va ajunge la dimensiuni apocaliptice sub Stalin.Toate ororile sec.XX se datoreaza victoriei bolsevismului sovietic.Fascismul, nazismul au aparut si dezvoltat ca o reactie la expansionismul bolsevic.

    • Multumesc. Tin sa precizez ca este un eseu scris de mine impreuna cu politologul Marius Stan. Face parte dintr-un proiect de carte care fie complementul “Dosarului Stalin”. Multumim platformei “Contributors” pentru incurajare si spatiu.

  3. Roland spune:

    “Republica sovietică a lui Béla Kun a murit și ea” – cu siguranta ca a fost omorata, dupa ce insa, ajunsese la o dimensiunea ingrijoratoare (Paul Lendvai – “Maghiarii”). Sa nu uitam si jonctiunea unor armate, pe teritoriul maghiar. Sa nu uitam bucuria altora (gen “misiune indeplinita”).

    “Au sperat că Gemania va deveni roșie, s-au înșelat …” – niciodata nu reusisem sa imi explic – pana la citirea articolului, acel ceva care arata ca desi marxismul era prescris pentru o societate industrializata, capitalizata, cu un proletariat instruit, el nu “a prins” decat in societatile preponderent agrare (Ungaria desi modernizata dupa dualism, 80 % ramanea o zona agricola, China -mai putin si Mongolia – nu mai vorbesc, Polonia, Bulgaria, … si cu voia dvs., Ro).
    De altfel si reteta trecerii istorice de la mensevism (partidul celor 1000 de membri ai PCR), la bolsevism, este identica in toate tarile fost comuniste / socialiste.

    • Multumiri ptr comentariu. Republica Sfaturilor din Ungaria ar merita un articol separat. Sfat, adica soviet, deci consiliu. A existat si efemera Republica Sovietica din Bavaria. Au existat consiliile din Italia. Era o febra revolutionara europeana. Karl Radek a jucat un rol decisiv in eforturile de a declansa revolutii de tip sovietic in Germania (1919, 1921, 1923). De origine evreu polonez (Sobelsohn), Radek a fost un jurnalist de mare anvergura, foarte apropiat de Lenin. A devenit membru al cercului intim din varful piramidei. Prieten cu Trotki, apoi l-a abandonat pe acesta in favoarea lui Stalin. Ar merita el insusi un articol separat. A fost condamnat la 10 ani inchisoare in al doilea proces-spectacol de la Moscova (1937). A fost executat in Gulag (o alta versiune spune ca a fost ucis de un alt detinut). Bela Kun a murit si el executat, ca zinovievist, in timpul Marii Terori. Adversarul sau din timpul Republicii Sfaturilor, Jeno (Eugen) Landler, a avut norocul (sic) sa moara in exil la Cannes, in 1928.

      Mensevicii era marxistii moderati, deci nu i-as asemmui cu PCdR.Liderul lor era Ili Martov, candva cel mai apropiat prieten al lui Vladimir Ulianov. Ca si anarhistii si eserii, au fost pusi rapid pe listele negre ale Cekai. Martov nu a fost intermnitat, Lenin personal i-a permis sa plece in exil. Dar prigoana a fost feroce. Sciziunea originara a avut loc in 1903, fiind provocata de modul diferit de definire a calitatii de membru al partidului revolutionar. Pentru Lenin, a fi membru de partid insemna devotament total, suta la suta, neconditionat, zi si noapte, pentru cauza revolutiei. Asa a prins fiinta conceptul revolutionarului de profesie ca membru al unui partid intemeiat pe o ideologie totalizanta.

  4. satanae spune:

    Bun. Articol total diferit fata de stilul obisnuit al autorului, probabil si pentru ca este vorba de o colaborare. Sa speram ca “Dosar Lenin” va continua tot asa.

  5. Ion Moroianu spune:

    Munca de cercetare a domnilor Tismaneanu si Stan este foarte bine cunoscuta, apreciata si publicata. Cititorii au astfel la indemina ‘briefuri’ ale unor intregi biblioteci intr-o lucrare, carte sau articol. Pentru iubitorii de istorie munca asidua a celor doi autori reprezinta un real si nepretuit cadou.

    Rugamintea mea catre cei doi autori este, daca se poate, ca o asemenea analiza sa fie facuta si despre al doilea razboi mondial care a produs si lasat lumii mult mai multe probleme decit primul, prelungirea sa fiind asa-numitul razboi rece care se pare ca abia acum incepe sa-si arate momentele ‘de virf’ ascunse cu pricepere in prima faza.

    Poate ca in felul acesta vom fi in stare sa prefiguram ce va insemna in realitate un al treilea razboi mondial, care ar putea fi usor numit si ultimul, din cauza avansului tehnologic, pentru civilizatia actuala si mai mult, poate ca ne-ar putea ajuta sa intrezarim, ce anume ar putea fi facut ca sa-l evitam.

    Recunosc ca inteleg enormul volum de munca si care va fi timpul necesar la care se vor expune asumindu-si o asemenea sarcina dar, data fiind experienta lor, succesul va fi asigurat.

    Oricum, toate multumirile pentru lucrul bine facut.

  6. Cristi spune:

    Domnul Tismaneanu,
    Subiectul acestui articol – legatura dintre WWI si Revolutia Bolsevica – trimite direct la un alt subiect controversat si anume faptul ca Lenin ar fi fost incurajat de anumite forte din Germania si din Occident. Cele mai paranoice opinii spun ca insasi Germania (sau oculta sionista (!) din Germania :) ) a dorit si a pornit Revolutia Bolsevica, prin unealta lor docila Lenin.
    Parerea mea este ca un pic de adevar e aici. Si anume…
    Occidentul a privit Rusia ca pe inamicul no. 1 inca de la inceputul sec XIX, si drept urmare a sprijinit Imperiul Otoman in lupta impotriva Rusiei. Ori in aceasta logica cred eu ca s-ar inscrie si sprijinirea lui Lenin (nu se poate ca serviciile secrete sa nu stie ce invartea Lenin in Germania si Elvetia) intru declansarea Revolutie Bolsevice in Rusia – o lovitura care se spera sa slabeasca Imperiul Tarist. Din pacate pt. omenire, au scapat de dracu’ si au dat de ta-su’.
    Daca subiectul necesita un articol separat il astept nerabdator, totusi as aprecia si cateva randuri in avans.
    Multumesc anticipat.

    • Da, cred ca ar fi nevoie de un articol separat. Statul Major german era perfect la curent prin serviciile de informatii privitor la actiunile emigratiei ruse din Elvetia. Un rol important l-a jucat Israel Lazarevici Ghelfand (Helphand), cunoscut sub numele de Alexander Parvus (1867-1924), revolutionar rus, aventurier politic, doctrinar marxist, agent german si probabil nu doar german. El a fost cel care a mediat transportul lui Lenin, Zinoviev si al altor corifei bolsevici in celebrul tren care a traversat Germania si a ajuns, in final, la Gara Finlanda din Petrograd. Lenin nu avea scrupule. Pentrue el, tot ce servea revolutia era moral. Iar pentru germani, tot ce slabea forta militara a Rusiei post-tariste, era convenabil. Fiecare parte a obtinut, momentan, ce si-a dorit. Pe lunga durata insa…

  7. Andrei A. spune:

    Iuliu Maniu și Bela Kun au absolvit același liceu calvin din Zalău. Să nu ne temem însă, pentru că ei nu au fost colegi de bancă, și nu doar din pricina diferenței de vârstă :)

    • Stiti cum e cu scolile. Tatal lui Aleksandr Kerenski a fost directorul liceului unde a studiat Vladimir Ulianov (la Simbirsk). Avea o parere foarte buna despre cel care, peste ani, il va distruge politic pe fiul sau. Ca elev de liceu, Ulianov era studios, inchis in sine, pasionat de literatura si istorie, dar bun si la matematica. Poetul sau favorit era Nekrasov. S-a facut foarte mult caz de trauma pe care a suferit-o la executia fratelui sau mai mare. E probabil adevarat, il adora pe Aleksandr.Mai putin adevarata, spun istoricii, ar fi anecdota relatata de una din surorile sale si condificata ca parte a hagiografiei oficiale sovietice, ca, in acel moment, deci in 1887, Vladimir ar fi exclamat ca nu aceasta va fi calea pe care o urma el (adica nu calea terorii individuale). Recomand acest fascinant interviu cu Philip Pomper, autorul unei carti despre fratele lui Lenin, Aleksandr.

      http://www.hnn.us/article/123398

      • Andrei A. spune:

        Mulțumesc pentru trimitere. Despre frate știam- din câte am citit, Lenin îl ura de moarte pe Dostoievski- mă întreb dacă se datora faptului că s-a recunoscut într-unele din personaje, ori că simțea o concurență ideologică acută :) .

  8. Dan spune:

    Unde putem afla mai multe despre varianta emigratiei militare asupra razboiului?

  9. L.H. spune:

    Eu tot nu inteleg folosirea termenuljui “bastard’ — de obicei asta inseamna copil cu mama cunoscuta dar tata necunoscut , dar totusi existent ( ca doar nu e conceput in vitro). Acuma, daca mama (primul razboi mondial) e cunoscuta din titlu , cine sint tatii ipotetici ? Daca stim macar cateva nume (cauze) putem estima cine este cel mai probabil . Deci : care ar fi celelalte cauze posibile ale “bastardului” (pe linga primul razboi mondial) ?

    • Radicalismul politic rus, cu ale sale propensiuni teroriste, de pilda. Ori socialismul international, o miscare din care Lenin facea parte si in care a jucat un rol important. Internationala a II-a, despre care Rosa Luxemburg a spus ca a devenint “un cadavru imputit”. Dar puteti sa va imaginati si Dvs. Ceva despre tema articolului? Deci despre relatia dintre razboi si revolutie?

    • Gore' spune:

      Bastard este asimilat in general cu ilegitim, rusinos, degenerat, la marginea acceptarii de catre societate.

  10. Andrei A. spune:

    În ce privește asistența germană în transferul revoluționarilor către Rusia, ați adus în discuție un element interesant. În termeni simpli, se cheamă trădare și ar fi fost judecată ca atare, dacă statul lezat n-ar fi dispărut din istorie. Jocul german cu arma ideologică a funcționat perfect- chiar prea bine… Dincolo de haosul provocat în Rusia, regimentele de soldați comandate de soviete și nu de ofițeri profesioniști își dovedesc nulitatea de la primele înfruntări cu armata germană- de unde și abandonul Ucrainei. Vorbeam undeva despre pragmatismul unora din primii lideri bolșevici. Pe când negocia indirect cu nemții, Lenin insista asupra acceptului de principiu în ce privea accesul trupelor rusești în India… Se vede că a fost o himeră repede abandonată- și în același timp demonstrează mai mult decât timpuriu, continuitatea politicii externe de mai târziu, față de cea țaristă. Lenin și ai lui (de fapt și un grup de menșevici), par să fi fost ca un virus „uploadat” de germani pentru îngenuncherea adversarului. Îmi aduce aminte de asediul mongol la Caffa, când stârvuri de ciumați erau aruncate cu catapulta peste ziduri asupra genovezilor. Bumerangul însă s-a întors aproape instantaneu- nu doar din pricina unui rebound militar al bolșevicilor, cât a miilor de foști prizonieri de război ai Puterilor Centrale, care au revenit acasă „infectați”.

  11. F. P. spune:

    O buna cunoastere a operei lui Lenin, care cred ca a tinut, in mare parte, de sarguinta de student si doctorand, nu o spun ironic, pentru ca toti din generatia noastra am trecut prin aceleasi etape formative. Astazi nu cred ca cineva din tanara generatie ar mai conspecta si fisa operele leniniste, cum faceam noi pe vremuri…

    Meritul lui Lenin, daca se poate spune asa, ar fi ca a aratat ca se poate iesi dintr-o ordine politica impusa, considerata eternal, doi, ca a adus Rusia (si Estul, in general) la un nivel de la care nu se mai poate da inapoi. Electrificarea si alfabetizarea au fost sarcini leniniste, pe langa fortarea dezvoltarii economice, care au lasat urme de nesters. Greseala, corectata de chinezi, in zilele noastre, a fost ca s-a distantat si izolat de capitalism, ori, este un lucru elementar, de-acum, nu poti invinge un adversar fara a-i folosi armele…

    Conceptul politologic de sistem si regim al Chinei este unul foarte interesant, care porneste de la filosofia imbratisarii dintre yin si yang, recte al unui sncretism intre capitalism si comunism, care exclude antagonismul si dezechilibrul, in favoarea armoniei si echilibrului, asa cum se realizeaza intre un barbat si o femeie, in cadrul familiei.

    Violenta revolutiei bolsevice seamana foarte mult cu cea a razboiului civil american, iar sustinerea extrem de activa a acesteia de catre o anumita minoritate etnica este apreciata de unii istorici ca izvorand mai degraba din credinta realizarii unui nou Canaan, decat din impartasirea utopiei ideologiei bolsevice.

    Probabil ca daca cel putin NEP-ul ar fi functionat sistemic, nu s-ar fi ajuns la dezechilibrele economice cunoscute. De asemenea, presupun ca daca Germania ar fi devenit rosie, al doilea razboi mondial nu ar fi avut loc Pe de alta parte, cred ca termenul de totalitarism ar trebui regandit, natiunile ar trebui sa revina la controlul total asupra statelor lor, stiu, va fi foarte greu, pentru ca nicio ‘crima” nu ar fi mai mare pentru expansiunea capitalului strain decat sa I se tranteasca frontierele in nas…

    Tema pe care o propuneti este fascinanta, cu toate limitele care, inevitabil, izvorasc din partizanatul pe care-l presupune competitia dintre sisteme (va inteleg chiar si criticile ideologice), dar ar trebui sa profitam de dezbatere, sa aducem date noi in dosarul pe care v-ati propus sa-l deschideti.

    • Nu cred ca lectura cartilor unor Leonard Schapiro, Hannah Arendt, Raymond Aron, Iring Fetscher, Richard Pipes, Boris Souvarine, Robert Conquest, Leszek Kolakowski, Adam Ulam, Robert C. Tucker, Isaac Deutscher, E. H. Carr, Robert V. Daniels, Moshe Lewin, Andrzej Walicki, Predrag Vranicki, Stephen Cohen, Alex Rabinowitz, Sheila Fitzpatrick, Roy Medvedev, spre a-i numi doar pe acestia, facea parte din exigentele cursurilor de materialism istoric ori socialism stiintific. Nu cred ca se citea Karl Kautsky, ci doar inversunatul pamflet al lui Lenin la adresa acestuia (“Revolutia proletara si renegatul Kautsky”). Nu cred ca se citea Trotki. Nu cred ca se citea Anton Panekoek, cel stigmatizat in pamfletul “Stangismul–bolala copilariei comunismului”. In mod cert nu erau cititi tanarul Lukacs si Karl Korsch. Deci, fie si numai pentru ca aceste contributii vor fi discutate ori macar mentionate, si tot cred ca “Dosarul Lenin” este diferit de prafuitele conspecte de-odinioara…

    • Andrei A. spune:

      @ F.P.

      Ce similitudini vedeți între războiul civil rusesc și cel american, exceptând poate marșul lui Sherman către ocean ? Îmi pare că e o comparație forțată, de la motivațiile beligeranților și până la manifestarea pe „teritoriu” (ceea ce nu exclude excesele albilor în zonele de control vremelnic).
      În ce privește China, cred că este mai curând un confucianism re-elaborat, încercând să mențină un capac peste o economie crescând capitalistă și deci antitetică prin dinamismul ei.

    • T. Bucur spune:

      @ F.P. si, daca nu cer prea mult, @V.T.
      “Violenta revolutiei bolsevice seamana foarte mult cu cea a razboiului civil american, iar sustinerea extrem de activa a acesteia de catre o anumita minoritate etnica este apreciata de unii istorici ca izvorand mai degraba din credinta realizarii unui nou Canaan, decat din impartasirea utopiei ideologiei bolsevice”.
      1. Eu inteleg ca in paragraful citat se transmite urmatorul mesaj: intemeietorii evrei ai ideologiei comuniste (Marx etc.), alti ideologi evrei (Roza Luxemburg etc), dar si unii lideri evrei de prim rang ai revolutiei bolsevice (Trotki etc., unii se refera si la ascendenta evreiasca a lui Lenin) in realitate nu ar fi fost interesati de utopia respectivei ideologii ci de folosirea ei ca instrument de acaparare a Puterii politice intr-o serie de state importante, pe care sa le transforme in ceea ce fusese candva Cannanul biblic, deci sa le stapaneasca in calitatea lor de etnie, sub masca de revolutionari.
      - Am inteles gresit?
      2. S-ar putea da o lista a celor mai importanti ideologi si a celor mai importanti lideri bolsevici evrei? (Eventual un link?). Ce i-a determinat sa imbratiseze comunismul? A avut importanta si apartenenta lor la etnia evreiasca?
      - Nu ma refer la cei de dupa ascensiunea hitlerismului, in cazul lor determinant fiind antisemitismul hitlerist, salvarea vazand-o in regimul stalinist ca putere militara.
      3. Nu inteleg deloc trimiterea la revolutia americana.
      Sunt intrebari puse din pura curiozitate, din dorinta de a intelege unele realitati istorice.
      As fi recunoscator oricaruia dintre cei doi adresanti, eventual pentru raspunsuri din partea ambilor.

      • Regret ca timpul nu-mi permite sa va raspund detaliat. V-as recomanda sa cititi cartea lui Yuri Slezkine, profesor de istorie la Universitatea California din Berkeley. Oricum as dori sa accentuez, desi am mai facut-o, ca adeziunea la stanga revolutionara nu era o optiune etnica, ci una politica si, in multe cazuri, etica. Gandit-va la Spania, Bulgaria, China, Vietnam etc In Rusia, din ratiuni stiute, a existat ceea se poate numi o suprareprezentare a unor militanti proveniti din minoritatile etnice ori religioase in miscarile radicale de stanga. In PSDMR, dupa sciziunea din 1903, minoritarii (utilizez acest termen cu mari rezerve) erau preponderenti intre mensevici, nu intre bolsevici.

        http://press.princeton.edu/titles/7819.html

        De asemenea, oarecum legat de ceea ce aduceti in discutie:

        http://www.contributors.ro/global-europa/stanga-evreii-si-antisemitismul/

  12. F. P. spune:

    V-ati referit doar la prima idee, si aceea introductiva, dar, categoric aveti dreptate in cazul studentilor ori doctoranzilor obisnuiti, nu si in acela al celor care ieseau din medie. Un exemplu este chiar autorul articolului (si, poate, fara falsa modestie, chiar si autorul comentariului). M-ar fi interest insa opiniile unui expert in celelalte probleme…

  13. Andrei A. spune:

    Cred că ar fi interesantă și o privire a unui economist, în ce privește efectele primului război mondial și radicalizarea. Deși e istoric, în Pity of War, Niall Ferguson dedică un capitol transformării economice a Germaniei în anii 1914-1918. Din memorie, nu pot spune dacă era strict dedicată doar marii puteri centru-europene, dar presupun că extrapolarea la Austro-Ungaria și chiar la Rusia (în fond stat învins), nu pervertește teoria. E banal să afirmi că în împrejurări de o asemenea gravitate, mai toți beligeranții recurg la a „tipări bani”. Din pricina inflației (chiar dacă încă nu ajunsă la nivelele aberante ale Germaniei de început de ani ‘20), coloana vertebrală a stabilității sociale și politice este distrusă, fiind vorba de acea categorie a populației care avea un trai decent din salariu. Alt efect pervers (iarăși, nu știu dacă aplicabil doar Germaniei), este acela al indexării salariilor la inflație doar pentru lucrătorii considerați esențiali în industria de război. Toată stratificarea wilhelmină, bazată pe secole de progres și sedimentare, este nivelată astfel încât la sfârșitul războiului Herr Professor devine un nimic comparat cu strungarul care făcea obuze.
    Fără a forța comparația, ceva similar s-a petrecut și la noi, în condițiile în care economia subterană a sfârșit prin a dinamita stratificarea semi-burgheză a veniturilor și salarizării, împământenită după primul sfert de veac de regim comunist.

  14. Daniel spune:

    Urmariti cu cat patos si daruire o serie de profesori de istorie de la University of California Riverside, Weslley College, samd., descriu viata mareului “erou” Lenin:

    https://www.youtube.com/watch?v=aaK-l0bPyY0

    Nu stiu pe cine sa dau vina pentru crimele comise de comunisti: pe ei, figuri infernale cu creierul cat o nuca, sau pe acesti profesori, si multi altii ca ei, toti la institutii de top (cum ii place jurnalistului roman sa formuleze) care relegitimieaza crimele comuniste, la randu-le cu creierul cat o nuca..

  15. F. Alecsoiu spune:

    Într-o formă sau alta, multe din ideile articolului îmi erau cunoscute.
    Ceea ce e nou pentru mine este ideea unei disocieri a memoriei rușilor față de perioada Primului Război mondial. A fost neașteptat pentru mine să aflu că Uniunea Sovietică nu a comemorat în niciun fel amintirea bătăliilor purtate în acel război de către ruși și că a înlocuit efectiv în mentalul națiunii respectivele momente istorice cu cele legate de revoluția bolșevică. Mă întreb dacă după căderea comunismului în Rusia a avut loc vreo încercare de recuperare a istoriei acelor ani.

  16. Dan Coe spune:

    Primul razboi mondial, marxismul si bolsevismul s-au dezvoltat ca o tumoare pe trupul bolnav al capitalismului. Comunismul s-ar fi nascut mort daca capitalismul ar fi fost o societatea creata pentru toti cetatenii ei. Ceea ce s-a petrecut in Rusia si apoi in China n-ar fi fost posibil fara ingaduinta si chiar sprijinul marilor puteri capitaliste. Experimentele falansteriene, desi esuate, n-au fost suficiente pentru a demonstra ca sistemul socialisto-comunist nu poate fi sustinut pe termen lung. Si atunci niste “minti luminate” s-au gandit ca n-ar fi rau sa faca un test mai amplu si mai de durata ca sa studieze mai in detaliu noua oranduire.
    Asa ca, comunismul a fost de fapt un fel de copil vitreg al capitalismului, pe care, atunci cand a inceput sa devina prea incomod, “tata” lui l-au strans de gat…

  17. garibaldi spune:

    Faptul ca revolutia din octombrie nu s-a reprodus cu succes in occident a fost un setback dar nu un mare esec pentru bolsevici (nu vorbesc aici despre Trotki). Lenin a fost perspicace, percepand corect ca razboiul mondial a subminat drastic sistemul-lume in configurarea sa de atunci si facandu-l vulnerabil la periferii si semi-perfirerii. A fost suficient de flexibil pentru a recunoaste potentialul revolutionar al nationalismelor anticoloniale, inovand astfel marxismul ca teorie/practica revolutionara si lasand o amprenta puternica asupra procesului de decolonizare care a subintins secolul 20. Din acest punct de vedere se poate spune ca Lenin a avut o intuitie geniala.Nu vorbesc aicea despre implicatiile etice.

    In ceea preveste relatia dintre leninism qua ideologie si teroare cred ca lucrurile sunt ceva mai complicate decat concluzia dvs.. Conextul istoric este si el important. Teroarea a facut parte din comunismul de razboi elaborat si practicat de Lenin. Comunismul de razboi a insemnat aplicarea notiunii de razboi total in contextul unui razboi civil. Tot razboiul total practicat de catre statele imperiale beligerente a furnizat unicul model practic la aceea vreme de aimplementa masuri de socializare a economiei. In aceast sens Lenin nu este copilul bastard al razboiului ci unul eminamente legitim. Dialectic vorbind, teroarea leninista este antiteza terorii inerente razboiului total practicat la scala planetara de catre statele beligerente. Nu justifc aici nici un fel de teroare. Pur si si simplu vreau sa pun in vedere ca violenta bolsevica nu era exceptionala la aceea vreme. .

  18. cristian vasiliu spune:

    Semintele bolsevismului au aparut in secolul 19 ca produs al unor idei
    care au predominat in gandirea intelighentiei ruse. Un eveniment cataclismic
    (primul razboi mondial) le-a permis sa dea roade. Uimitor si mai ales ingrijorator
    este ca multe din fantasmele care bantuiau cele mai stralucite minti din Rusia secolului 19
    le regasim astazi in gandirea cercurilor “progresiste” din Occident. Din pacate o carte ca
    “Demonii” lui Dostoievski ramane actuala la aproape 150 de ani de la aparitia ei.

    • Excelenta sinteza, autorii va multumesc! Vom reveni asupra internationalismului lui Lenin, a stangii zimmerwaldiene, embrionul, de fapt, al Cominternului (infiintat in amrtie 1919). Traditia social-democrata, considerata oportunista, trebuia intrerupta, negata, era nevoie de o revenire la Marx, la teoreticianul crahului (spasmului) final al capitalismului si avocatul revolutiei violente, de o re-nastere a stangii revolutionare, credeau Lenin, Rosa si ceilalti. In acest sens, bolsvismul a fost, ca si fascismul ceva mai traziu, ceea ce istoricul Roger Griffin numeste o miscare palingenetica. Ideea era de a resususcita filonul (ori chiar fiorul) unui internationalism uitat, abandonat, tradat de cei numiti de Lenin, cu imens dispret, “bonzi social-democrati”. Nu intamplator Georges Sorel, profetul violentei redemptive, l-a admirat pe Lenin (si, se pare, acesta, la randul sau, asemeni lui Mussolini, l-a pretuit pe Sorel).

  19. Yossef Abraham spune:

    Stimate Domnule Tismaneanu,
    Toti pacifistii rusi din primul razboi mondial s-au facut mai apoi criminali de razboi, ca lideri bolsevici.
    Lenin, vajnicul dusman al capitalismului a restaurat capitalismul (prin NEP).
    Stalin, autodeclarat continuator al lui Lenin, a anulat Nep-ul lui Lenin cand i-a venit bine si a introdus o societate de cosmar si o economie fortata. Persecutandu-l pe Trotki pana la moarte, acelasi Stalin a reluat (dupa Suvorov) ideea “revolutiei permanente”, doar mai viclean, prin intermediul lui Hitler, ca “spargator de gheata”.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)