marți, martie 19, 2024

Raportul Final este realizarea mea de vârf, atât profesional cât şi moral

Motto: “Ce contează, domnule Tismăneanu, zbieretele acelui apucat? Noi am învins!” (Monica Lovinescu, 19 decembrie 2006)

Niciodată nu este prea tîrziu cînd vorbim despre justiţie morală şi politică. Crimele împotriva umanităţii sunt imprescriptibile. Urmărirea foştilor torţionari este o obligaţie morală şi un act de terapie politică. Documentarea cu maximă scrupulozitate şi acribie profesională a naturii şi practicilor sistemului totalitar comunist este, cred, o precondiţie pentru a evita dezabuzarea, cinismul, apatia noilor generaţii. Memoria are nevoie să fie fortificată prin ceea ce Pierre Nora a numit „locuri de memorie” – muzee, monumente, spaţii de pelerinaj. Preşedintele Jacques Chirac a cerut iertare cetăţenilor evrei ai Franţei, vii şi morti, pentru rolul regimului de la Vichy în Holocaust. A făcut-o în 1995, la cîteva decenii după Shoah. Deci, nu mi se pare că momentul 18 decembrie 2006, crucial pentru cultura politică a democraţiei din România, ar fi venit prea tarziu. Ar fi fost preferabil să vina mai devreme, neîndoios. Dar trebuiau îndeplinite cel putin două condiţii esenţiale: prima, existenţa voinţei politice, absentă pînă la Traian Băsescu. A doua, existenţa unui grup de istorici, politologi, sociologi etc tineri, formaţi în spirit democratic, bine pregătiţi academic, eliberaţi de clişeele pernicioase ale naţional-stalinismului.

Despre cei care reprosează Raportului si demersului condamnării dictaturii comuniste natura simbolică: Aici cred că avem de-a face cu multă ipocrizie. Sunt unii care, fără a avea habar de tradiţiile comisiilor de adevăr (Truth Commissions) pe plan global, îşi dau cu presupusul despre pretinse vicii metodologice. Nu spun că am fi atins perfecţiunea, dar există capitole, cele mai multe, care sunt ceea ce se cheamă state of the art în domeniul explorat. Cînd citesc că nu am fi fost suficient de riguroşi, aş vrea să aflu ce-i împiedică pe criticii noştri să producă ceva similar. Ori măcar să fie direcţi şi să ne spună care sunt paginile în chestiune. Eu cred că “Enciclopedia comunismului românesc” publicată de INST (Institutul Naţional pentru Studierea Totalitarismului) este o lucrare valoroasă, nu mă dedic torpilării sale prin tot felul de insinuări degradante. Aşa văd eu lucrurile cînd e vorba de comunitatea epistemică. Salut, tot dinspre INST, cartea Anei Maria Cătănuş despre mişcările şi acţiunile disidente din România. Admir publicaţiile grupului de cercetători din jurul Memorialului de la Sighet. Preţuiesc mult ceea ce fac mulţi cercetători din institutele de istorie ale Academiei. Cred că meschinaria şi reaua credinţă trebuie taxate ca atare. Ele nu au ce căuta într-un spaţiu intelectual onest.

Actul condamnării a fost unul refondator, cum a scris profesorul Ioan Stanomir, fost expert al CPADCR. Huiduilelile isteroide din parlament au marcat, spre a-l cita pe istoricul Andrei Pippidi, membru al Comisiei Prezidenţiale, cea mai ruşinoasă pagină din istoria acestei instituţii. N-aş despărţi semnificaţia simbolică a condamnării de aceea legală şi pedagogică. Cristian Vasile a scris adeseori despre procese cîştigate în instanţă prin invocarea Raportului Final. Arhivele Naţionale au devenit tot mai transparente. Discurul despre trecutul recent a devenit mai puţin îmbîcsit şi auto-glorificator. Servitorii ceauşismului anti-cultural, maniacii protocronişti şi urmaşii lor au fost delegitimizaţi. E puţin lucru? Nu cred.

Despre reactiile la Raport: Mircea Mihăieş a făcut-o exemplar chiar atunci, imediat după 18 decembrie, într-un articol publicat în “România Literară”. Reiau în mare ce scria el. În primul rând, inamicii Raportului au fost beneficiarii regimului prăbuşit în decembrie 1989, nomenclaturişti de varii niveluri, securiştii şi ideologii fără şira spinării, toţi cei care se simţeau şi încă se simt solidari cu sordida încrengătură de interese ce şi-a zis “societate socialistă”. Apoi, istoricii de formaţie şi formulă naţional-stalinistă, de la Florin Constantiniu, Viorica Moisuc la Ioan Scurtu. Alţi adversari, protocroniştii desemnaţi în Raportul Final ca instrumente ale cultului ceauşist. De pildă, Mihai Ungheanu, cel care a şi rostit în Senatul României un discurs furibund în care mă numea “kominternist pentru eternitate” (anticipînd măgăria lui Radu Calin Cristea care, într-un imund serial apărut în imundul “Observator Cultural” mă numea “Homo Sovieticus”, dupa ce, mai întîi, mă numise “Homo Brucanus”). Măcar lui Ungheanu nu i-am făcut nici un bine în viaţă… Despre Vadim, Bolcaş şi ceata lor de trîmbiţaşi pseudo-naţionalişti nu mai e nevoie să vorbesc. De la extrema stângă, s-au mobilizat autorii unui volum pamfletar coordonat de Ernu, Rogozanu, Şiulea şi Ţichindeleanu (acesta din urmă a scris unul din puţinele texte decente din carte). Pe urmele lui Michael Shafir, Dorin Tudoran a scris şi el despre “viciile metodologice” ale Raportului, dar nu i-a contestat global valoarea. Mai întristătoare a fost reacţia unui istoric de care am fost apropiat, Dinu C. Giurescu. A scris lucruri bizare, dar, în final, a inclus Raportul Final în bibliografia cursului său de istorie contemporană ţinut la Universitatea din Bucureşti. Despre “Antene”, nu mai insist: acolo Mircea Badea făcea spume la gură şi mă numea “Clismăneanu”.

Cum a scris Dan Tăpălagă, Raportul a funcţionat ca o hîrtie de turnesol în viaţa politică şi intelectuală românească. Merită amintite cuvintele de preţuire scrise de Dennis Deletant, Charles King, Gelu Ionescu, Mircea Cărtărescu, Cristian Teodorescu, Vlad Mureşan, Zoe Petre (da, Zoe Petre!), Laszlo Tokes, Valeriu Stoica, Stelu Lambru, Lucia Hossu-Longin (da, Lucia Hossu-Longin!), tu (Cristi Pătrăşconiu), Tom Gallagher (care, pînă la Raport scrisese critic despre mine, în special legat de volumul de dialoguri cu Ion Iliescu), Andrei Cornea, Sabina Fati, Andreea Pora, Anca Cernea, Dragos Paul Aligica, Rodica Palade, Mihai Neamţu, Sever Voinescu, Ioan T. Morar, Cătălin Avramescu. GDS mi-a decernat Premiul său, alocuţiunea de laudatio a fost rostită de Gabriel Liiceanu. Am primit numeroase mesaje private dintre care două mi-au rămas în suflet. Este vorba de ceea ce mi-au scris doamna Alexandra Bagdasar Bellow, distinsa matematiciană din Chicago şi regretata profesoara Cornelia Comorovski. A scris foarte frumos despre Raport profesorul Virgil Nemoianu. La Sighet, am mers împreună cu Cristi Vasile şi Bogdan Iacob să discutăm efectele Raportului. Am fost invitaţi de doamna Ana Blandiana şi de domnul Romulus Rusan. Cred că aceia pentru care societatea deschisă este un ideal politic şi moral au îmbrăţişat perspectiva civic-liberală propusă de Raport.

Nu voi comenta mai departe ce spui (Cristian Patrasconiu) despre fostul meu prieten Marius Oprea. Cred că nici măcar amicii săi apropiaţi nu mai pricep nimic din gesturile publice ale acestuia. Atacul împotriva Germinei Nagâţ a fost de-a dreptul ignobil. Cărţile sale rămîn însă ca repere ale cunoaşterii autentice a trecutului totalitar. Despre cei direct afectaţi, aş lua cazul unui Dumitru Popescu-Dumnezeu, fostul inchizitor ideologic al “Epocii de Aur”, unul dintre cei mai zeloşi şi nocivi arhitecţi ai delirantului cult al lui Ceauşescu. În memoriile sale atacă Raportul Final cu furie, mă acuză de lipsă de onoare ştiinţifică şi cîte altele. I-am răspuns amabil, s-a înfuriat şi m-a luat din nou la refec într-un articol apărut, of all places, în “România Literară”. La fel, m-a denigrat fostul propagandist şef al PCR, Paul Niculescu-Mizil. În revista “Cultura”, ne-a atacat fostul critic literar al “Scânteii”, C. Stanescu, pomenit în Raport drept un susţinător al politicilor culturale ale defunctului regim. N-a fost? Cînd am scris despre Adrian Păunescu, la moartea acestui menestrel al comunismului dinastic, a sărit ca ars Fănuş Neagu, deşi el nu cred că figurează în Raport.

Imediat după 18 decembrie, la o dezbatere organizată la Constanţa şi transmisă la Radio România, profesorul Daniel Barbu a declanşat un atac virulent împotriva Raportului. Cu o lună mai devreme, la o conferinţă-prelegere pe care am ţinut-o la FSP, invitat chiar de Daniel Barbu, acesta îşi exprimase public indignarea faţă de atacurile imunde la care eram supus. Nu mai vorbesc de un Ciprian Şiulea prin “Observator Cultural”, cel pentru care anticomunismul este ceva repugnant. Se contura ceea ce a devenit anti-anticomunismul inspirat de un Claude Karnoouh şi, mai nou, de fostul meu prieten, cîndva liberal conservator, filosoful şi disidentul maghiar G. M. Tamas, convertit la un neo-bolşevism de-a dreptul ridicol, tocmai pentru că este epigonic şi histrionic.

După ce îşi exprimase scepticismul în raport cu ideea însăşi a demersului nostru, fostul disident Dorin Tudoran i-a trimis preşedintelui Traian Băsescu un mesaj în care îl felicita pentru ceea ce se realizase. Ţin să amintesc acest lucru, mai ales dacă ne gîndim la drumul lui Dorin Tudoran în anii ce aveau să urmeze. Oamenii sunt adeseori mai complicaţi decît ne putem imagina. Paul Goma a continuat să vitupereze contra noastră, dar, sincer, eu unul nu l-am mai citit. Pentru mine, Goma contează pînă prin 2004; apoi a pornit într-o direcţie pe care prefer să nu comentez aici şi acum.

Despre mentionarea numelui tatălui meu in Raportul Final:Tatăl meu este menţionat într-o listă cu zeci , chiar sute de nume, deci nu figurează în secţiunea cu biografii lărgite despre principalele personaje ale nomenclaturii. Este menţionat alături, să zicem, de Florica Mezincescu şi Alexandru Şiperco, ca fost director-adjunct al Editurii PMR, apoi Editura Politică. Nu ştiu în ce calitate s-ar fi aflat tatăl meu acolo, pe 18 decembrie. Nu figurează printre cele 5.000 (cinci mii) de nume din cartea lui Gheorghe Crişan despre piramida puterii. N-a fost niciodată membru al CC, nu a fost deputat în MAN. A fost exclus din PMR, în 1960, pentru fracţionism şi revizionism, păcate grave în demonologia regimului.

Noi am avut un număr de criterii pentru menţionarea numelor: funcţiile deţinute în aparatele politice, ideologice, juridice, de securitate etc. Editura Politică făcea parte din sistemul nomenclaturii ideologice, deci am menţionat, ca şi în cazul “Scînteii” ori al “Luptei de Clasa” (ulterior “Era Socialistă”), numele responsabililor acestor instituţii: Sorin Toma, Silviu Brucan, Teodor Marinescu, Nicolae Corbu, Ştefan Voicu, Constantin Mitea, Barbu Zaharescu, Valter Roman, Dumitru Ghişe, deci era normal să apară şi Leonte Tismăneanu. S-au scurs multă cerneală şi mult venin pe acest subiect care mie mi se pare de o simplitate totală. Revin la întrebare: nu ştiu ce-ar fi spus tatăl meu, dar ştiu ce mi-a zis doamna Dorli Blaga-Bugnariu, o fiinţă extraordinară de care mă leagă o caldă prietenie, că spunea soţul ei, unul dintre puţinii comunişti oneşti pe care i-am cunoscut: “Adevărul trebuie ştiut şi spus, în totalitatea sa şi fără menajamente” (citez din memorie). Mi-ar plăcea să cred că şi tatăl meu ar fi gîndit la fel. Fără nicio îndoială, aceasta era poziţia mamei mele, Hermina Tismăneanu, şi a sorei ei, Cristina Luca-Boico. Împreună cu Marius Stan, lucrez la o carte despre aceste două surori (în engleză).

Alţii care nu ne-au iertat: fostul şi ultimul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din RSR (organizaţia a supravieţuit, nu şi RSR), D. R. Popescu. În mult-lăudatele sale amintiri, “Internaţionala mea”, impenitentul marxist-leninist (insist pe leninist) Ion Ianoşi are şi el cuvinte de ocară la adresa demersului nostru. Lista, dragă Cristi, e lungă şi revelatoare pentru aceste nostalgii şi ranchiune. L-am amintit pe Dorin Tudoran, a cărui atitudine a fost constant ambivalentă. Cum ştim, omul s-a specializat în “echidistanţă”. De cîteva ori a reluat reproşurile politologului Michael Shafir care susţinea, într-un interviu cu Dan Tăpălagă, că Raportul suferă de grave deficienţe metodologice. Motivaţiile lui M. Shafir sunt extrem de personale, zic să nu intram în detalii, chiar nu contează. Dorin Tudoran a făcut şi afirmaţii punctual inexacte, prefer să le ignor.

Copiii şi rudele sunt o categorie interesantă. Nu doar Andrei Cornea ne-a susţinut, dar şi tatăl său, respectatul profesor Paul Cornea, autorul unei superbe cărţi de amintiri în dialog cu Daniel Cristea-Enache. Am fost sustinut de prietena mea Luminiţa Pană, fiica fostului înalt demnitar comunist, azi romaciera Cela Varlam. La fel, constant şi consecvent, bunul meu prieten, istoricul de artă din Lausanne, Radu Stern, el însuşi fiu de ilegalişti. Nu am destule cuvine de mulţumiri pentru marele grafician Tudor Jebeleanu şi soţia sa, pianista Delia Pavlovici. Fostul neu coleg de clasă, Vladimir Doicaru, fiul generalui Nicolae Doicaru, fostul şef al lui Ion Mihai Pacepa, debarcat de Ceauşescu după rămînerea acestuia în Vest, mi-a spus în repetate rînduri: “Volo, nu te teme, dreptatea e de partea voastră”.

Dar, din cîte ştiu, au existat şi continuă să existe destui inamici ai Raportului din zona nomenclaturii, ceea ce, să admitem, este firesc, oamenii îşi apără imaginea, fără să le pese de ceea ce spun documentele. Să-ti dau un exemplu: m-am trezit cu un mesaj de la Ioana Pintilie, fiica lui Pantiuşa şi a Anei Toma, care îmi nega dreptul de a vorbi despre aceste lucrui. I-am răspuns pe “Contributors”, textul există într-una din cărţile mele. La fel, mi-a scris înfuriată o nepoată a Ghizelei Vass. În ce-l priveste pe Bogdan Olteanu, nepotul de fiică al Ghizelei de Fier, a fost onest atunci cînd a spus că face distincţia între bunica sa, pe care e iubit-o, şi personajul politic despre care e normal să scrie specialiştii. Bănuiesc că sunt şi alţii care nu au fost fericiţi cu ceea este spus în Raport. De pildă, nici Radu Ioanid, nici Gheorghe Campeanu, cei care au îngrijit şi prefaţat cartea de la Polirom, susţinută de IICCMER-ul condus de Marius Oprea la prima ediţie şi de cel condus de Andrei Muraru la cea de-a doua, cu fragmente din dosarul de Securitate al lui Silviu Brucan, nu fac nicio referinţă, din cîte ţin minte la Raport. Cînd ajungi să-l elogiezi pe “disidentul” Brucan, nu poţi fi de acord cu ceea ce este scris în Raport.

Pentru cine e acest Raport? Cui foloseşte? În primul rînd pentru cei care vor să cunoască adevărul istoric, pentru cei care refuza amnezia, pentru tinerii acestei ţări, dar şi pentru generaţiile mai vîrsnice. Raportul este o sinteză a cercetării istoriografice şi politologice, conţine referinţe la documente pînă atunci (în 2006) inaccesibile. Dar, mai ales, articulează o perspectivă, formulează o paradigmă a asumării trecutului de poziţia liberalismului civic. Deci nu orice fel de anticomunism, ci unul democratic.

Ce cred că se va spune despre Raport peste 50 de ani, ce aş vrea să se spună despre el?
În pofida mizeriilor debitate privind intenţia noastră de a impune, prin forţa statului, o naraţiune hegemonică, Raportul a fost, este şi va fi discutat în chip liber, fără interdicţii, prohibiţii şi inhibiţii. Aş vrea să se spună că un grup de cercetători şi de exponenţi ai societăţii civile au lucrat, în anul de graţie 2006, în chip asiduu şi onest, pentru ca adevărul despre trecutul totalitar comunist să fie, în fine, spus limpede, coerent şi persuasiv, astfel ca seful statului din acel moment istoric să poată condamna, cu deplină responsabilitate, acel regim inuman, terorist, criminal şi ilegitim.

Raportul Final si cartea „O idee care ne suceşte minţile”: Unul dintre cei trei autori, H.-R. Patapievici, a fost membru al Comisiei Prezidenţiale. Împreună cu el, fololosind şi texte ale altor membri ai Comisiei (de pildă, eseurile Monicăi Lovinescu), am redactat “Introducerea”. Textul a fost distribuit către toţi membrii şi experţii Comisiei, au venit unele observaţii şi sugestii, dar teza centrală a rămas neschimbată şi a fost asumată de toţi cei care am lucrat la Raport: sistemul a fost unul ideocratic, ideologia a fost raţionalizarea de care comuniştii aveau nevoie pentru a-şi justifica acţiunile politice, dar, în egală măsură, a fost şi motivaţia lor. Altfel spus, ideile originare ale gnozei marxiste, cultul violenţei, lupta claselor, mesianismul proletar, apoi mistica bolşevică a partidului, exaltarea vigilenţei, rasismul social, toate aceste au fost elementele din care a prins fiinţă experimentul global comunist din veacul XX. Prin informaţiile şi analizele din Raport, sunt cît se poate de convins că avem şi noi o contribuţie, nu tocmai neglijabilă, la confruntarea cu acel trecut care nu mai vrea să treacă, spre a relua o formulă faimoasă. Tocmai de aceea am fost atacaţi. Şi chiar dacă aceste atacuri au fost, sunt şi vor fi adeseori otrăvite, vicioase, abjecte, ticăloase, unele venind chiar de la cei pe care tu, Cristi, i-ai numit intelectualii-canalii, ştim că ruptura cu comunismul este una ireversibilă. Raportul a contribuit la această ireversibilitate.

Textul integral al dialogului dintre mine si Cristian Pătrăşconiu a aparut azi in revista online „LaPunkt” si poate fi citit aici:

http://www.lapunkt.ro/2014/12/23/dialog-exclusiv-lapunkt-vl-tismaneanu-c-patrasconiu-raportul-final-este-realizarea-mea-de-varf-atat-profesional-cat-si-moral/

Recomandari:

http://www.lapunkt.ro/2014/12/23/dialog-exclusiv-lapunkt-vl-tismaneanu-c-patrasconiu-raportul-final-este-realizarea-mea-de-varf-atat-profesional-cat-si-moral/

https://www.contributors.ro/editorial/18-decembrie-%c8%99i-simbolismul-in-politica/

http://www.humanitas.ro/humanitas/o-idee-care-ne-suce%C5%9Fte-min%C5%A3ile

http://www.humanitas.ro/humanitas/istoria-comunismului-din-romania

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-13418256-lansarea-celui-doilea-volum-istoriei-comunismului-din-romania-muzeul-national-taranului-roman.htm

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Dupa parerea mea, „Stalinism for all seasons” este, in toate privintele, o lucrare mai buna decat raportul la care va referiti.

    • Chiar in toate privintele? Ce parere aveti despre capitolul lui Shlomo Leibovici-Lais? Orr despre cel scris de Adrian Cioflanca despre organizatiile de masa in timpul dictaturii? Ori despre cel focalizaty pe experientele maghiarilor din Romania? Ori cel, scris de Samarana Vultur, despre deportarile din Baragan? Ori despre cel al Germinei Nagat consacrat profilului informatorilor de securitate? Ori despre cel scris istoricul basarabean Igor Casu privins represiunile din Moldova sovietizata? Ori cel despre cultele religioase, un text care a provocat reactii virulente dinspre cercurile ortodoxiste? Ori cel despre literatura si arte sub comunism, scris de Eugen Negrici si N. Manolescu? Niciuna din aceste teme nu este dezvoltata pe larg in cartea mea „Stalinism for All Seasons; A Political History of Romanian Communism”. Raportul este o opera colectiva, un demers de echipa. Cand privesc inapoi, poate ca unul din lucrurile principale a fost tocmai formarea acestei excelente, admirabile echipe care a scris Raportul Final. Sa-mi fie permis sa le multumesc, din nou, tuturor. Domnule profesor Manu, Raportul a facut sa explodeze paradigma national-stalinista de interpretare a comunismului din Romania: falsa dihotomie dintre „maleficul” comunism initial, datora „alogenilor”, si cel „patriotic”, simbolizat de Ceausescu. Raportul a dus la condamnarea dictaturii ca ilegitima si criminala pe intreg parcusrul ei (1945-1989). De aici si reactiile istoricilor ceausisti de minimalizare si contestare a Raportului (Ioan Scurtu si altii de similara orientare). Ganduri bune si multumiri pentru pretuirea aratata cartii mele din 2003.

      Profesorul Dennis Deletant a recenzat, la vremea respectiva, in termeni elogiosi, pentru care ii sunt indatorat, acea carte. Iata ce scrie el despre Raportul Final: „Rodul unei munci asidue desfasurate de o echipa valoroasa de analisti si cercetatori condusi de Vladimir Tismaneanu, acest Raport ofera proba documentara a impactului profund pe care comunismul l-a avut asupra societatii romanesti. Raportul nu este numai un exercitiu formal, cu valoare simbolica, ci si o analiza subtila a unei epoci intunecate din istoria Romaniei, care a marcat profund si de multe ori definitiv vietile tuturor romanilor. Intr-o perioada in care tentatia uitarii este foarte seducatoare, aceasta lucrare ne confrunta fara menajamente cu trecutul recent.”

      http://www.humanitas.ro/humanitas/raport-final

      • Aprecierea mea este globala si se refera la opera personala, nu la efortul de coordonare al unui volum colectiv. In opinia mea, „Stalinism for all seasons” va reprezinta mai bine, va actualizeaza mai deplin viziunea asupra comunismului.

        Raportul reflecta, inevitabil, diferentele, de substanta si stil, dintre autorii principali ai capitolelor sale. In plus, este o lucrare „de conjunctura”, comandata politic si elaborata de un grup cat se poate de eterogen de autori intr-un timp foarte scurt. Aceste caracteristici nu sunt defecte, dar nici nu pot fi considerate egale unui efort personal, deliberat si cantarit atent, cu o perioda lunga de contemplare si gestatie. Considerandu-l cea mai buna performanta a dumneavostra, you’re selling short many other important accomplishments in a life devoted to research and writing.

        • Inteleg pozitia Dvs. Exista, desigur, diferente intre un volum coordonatat si unul de autor. Dar, daca aveti rabdare sa va uitati pe editia Humanitas, editata de Dorin Dobrincu, Cristian Vasile si de mine, s-a facut un mare efort de coordonare stilistica intre capitole. In rest, ca impact moral, chiar cred ca Raportul ma reprezinta ca punct de varf. Altii pot, fireste, vedea lucrurile in chip diferit. Eu unul nu separ stiinta si constiinta.

          • „Eu unul nu separ stiinta si constiinta.”. E foarte bine asa, si un semnal tuturor celor care, spre deosebire de dumnoavoastra, le disociaza si se inclina in fata unor statui goale pe dinauntru.

    • Domnule doctor Manu,

      Sunt placut surprin sa vad ca apreciati cartea domnului profesor
      Tismaneanu „Stalinism pentru eterntate”. Ma intriga insa afirmatia
      Dvs. ca aceasta carte ar fi ma buna „in toate privintele” decit Raportul.
      Puteti, va rog, sa ne explicati ce ati vrut sa ¨spuneti ? Care sunt „privintele” la care faceti aluzie ?

        • Wow! Orice opera scrisa? Chiar si literara? Ce ghinion (vorba cuiva) pe Thomas Mann, Musil, Proust si Joyce :) Chiar si filosofica? Vai de Husserl, Heidegger, Cassirer, Bergson si Sartre :) Ba cihiar si de Lukacs cu a sa inerminabila „Ontologie a existentei sociale”. Sociologica? Ce ne facem cu Pareto, cu Marx si cu Weber?

          Stephen Kotkin cade la concurs, primul volum din biografia lui Stalin are 700 de pagini de text, 200 de bibliografie comentata si nu ajunge decat la anul 1928! Ce sa mai zic de Tony Judt cu „Post-War”. Nu comentez celalate exigente, va las placerea sa fiti convins ca Raportul nu le-a indeplinit. Ganduri bune!

        • Domnule doctor Manu,

          Daca prima afirmatie a Domniei voastre m-a intrigat, raspunsul Dvs. ma lasa perplex : dacar fi sa apllicam orbeste, cum o faceti, criterul de „conciziune” de pilda, ar insemna ca orice haiku scris de primul scholar japonez ar fi prin definitie mai bun ca Iliada sau ca un aforism de Tudor Musatescu care tine intr-un rind, ar fi mai tare decit Hamlet !

          Daca „claritatea” ar fi un criteriu absolut, ce ne facem cu un scriitor ca J.L.Borges, a carui complexitate e legendara si care ne fascineaza ?,

          Lasind la o parte critica criteriilor care, dupa Dvs., s-ar aplica la „orice opera scrisa”, sa incercam sa va (pseudo)urmam si sa le aplicam la Raport . Puteti sa ne explicati, PRECIS, CLAR si CONCIS, ce v-a deranjat in Raport ?

  2. Odata cu citirea si insusirea de catre presedintele tarii a Raportului Final am inceput sa-l „bag in seama” pe Basescu.
    Concluziile Raportului au lovit puternic, asa ca nu sint de mirare atacurile celor implicati direct, ci a unora care au refuzat sa faca parte din Comisie, ca apoi sa faca pe priceputii. Nu dau nume, caci sint de genul „inocentilor versatili”.

  3. Din pacate, domnule Tismaneanu, raportul respectiv este prost scris, are fragmente inegale si diferite stilistic iar impresia generala este de insailare pe genunchi.
    Atentie, nu ma refer la oportunitatea raportului, ci la calitatea lui. Raportul comisiei Wiesel pentru condamnarea Holocaustului este infinit mai bine scris.

    E pacat, un pic mai multa atentie si seriozitate ar fi servit cauza condamnarii comunismului,

  4. Va multumesc pentru Raportul Final.
    Multumesc tuturor celor care au lucrat pentru a realiza aceasta lucrare.
    Este extrem de ampla si de documentata. Sunt si acum impresionat de volumul de munca depus.Multumesc inca o data.

    Toata aceasta munca a fost celebrata de Basescu.
    Fostul Presedinte a mers in parlament si a dat citire unui document care incheia practic Raportul.
    Nu pot sa cred nici astazi ca a existat atata pozitie in fata unor documente scrise, in fata unei discurs!
    Sunt multi, dar nu invincibili!

    Si mai este ceva.

    Viata se schimba si in pasi marunti.
    Faptul ca zi de zi, sau aproape in fiecare zi publicati aici ai aceste marunte fapte constituie o munca poate la fel de grea – pentru mine au insemnat foarte mult si aceste articolele pe care le publicati si pe care incerc sa le citesc.

    Multumesc tuturor celor care muncesc pentru a demonstra ca viata este mai simpla fara comunism/ socialism

    • Tocmai am primit o reactie de la un intelectual pe care il respect in ce mai inalt grad: „Raportul Final este o imensa victorie a ADEVARULUI dupa deceniile de minciuna si teroare. Adevarul si libertatea sunt cele mai importante valori in viata unei colectivitati umane.”

  5. Stimate Domnule Profesor,

    Citesc articolele Dvs. si apreciez contributia pe care o aveti pentru cunoasterea adevarului in ceea ce priveste efectele nefaste pe care le-a avut experimentul comunist.

    In masura in care considerati ca ati putea avea o abordare obiectiva, ar fi de mare ajutor societatii romanesti daca ati scrie mai multe articole avand la baza documente si marturii obiective si nu propaganda sustinuta de cele trei regimuri carlist/antonescian/comunist despre Miscarea Legionara. Evident, o separare intre cele doua perioade distincte (Corneliu Zelea Codreanu si Horia Sima) ar fi importanta si relevanta.
    Va multumesc.

  6. „Raportul Final este realizarea mea de vârf, atât profesional cât şi moral”: Este o asumare egotica suta la suta adevarata. Sper sa nu ramana doar egotica, va doresc ca realizarea sa parcurga traseul consacrarii pana la capat. Am in vedere ca pentru a deveni istorica, o contributie trebuie asumata social. Felicitari si succes pe mai departe!

  7. Îmi amintiți de bătrânelul, veteran de război, care l-a abordat pe primul ministru al Canadei în timpul uneia dintre vizitele sale în Normandia:

    Un vieil homme: „Vous savez, Monsieur Chrétien, j’ai eu la chance de voir votre pays. Je suis allé à Montréal, à Québec, et aux chutes Niagara”
    -Jean Chrétien: „Bien. Maintenant, vous pouvez mourir!”
    *

  8. Interesanta prezentarea. Felicitari pentru munca depusa. Pacat ca la citirea raportului in Parlament o parte din parlamentari au uitat de educatie.

    • Motto-ul este esential in acest sens (si nu numai). Faptul ca Monica Lovinescu, Virgil Ierunca si Ticu Dumitrescu au facut parte din Comisia Prezidentiala a insemnat enorm. Nu doar simbolic, ci si in plan intelectual. Am stat indelung de vorba cu dl Ticu pe tema rolului ideologiei in experimentele totalitare, comunist si fascist. Time and again, multumiri membrilor si expertilor Comisiei. Unii spun ca s-a lucrat in graba. Fals. S-a lucrat intens, eu sunt cel care am pus ca termen luna decembrie 2006. Cu alt prilej, voi explica. Pe scurt, am lucrat in semestrul meu de cercetare, deci puteam calatori, puteam lucra full time pentru acest proiect. In ianuarie 2007 reincepeau cursurile, nu mai aveam cum sa fiu implicat cum era necesar. Munca de coordonare implica prezenta fizica a coordonatorului. Se pot face multe lucruri prin e-mail si telefon, dar sunt multe care cer dialogul direct. Multe usi nu puteau fi deschise fara a fi eu prezent, presedintele imi transferase mie autoritatea de reprezentare a sa. De pilda, domnii Fulga si Timofte au insistat sa discute direct cu mine inainte de a lua in considerare cererile noastre de acces la documente din arhivele SIE si SRI. In cazul domnului Fulga, discutia a fost in tete-a-tete, la dorinta domniei sale. Colegul meu, Armand Gosu, isi aminteste, sunt sigur, ca m-a asteptat in alta incapere la sediul SIE.

      Pot relata despre aceste situatii membrii si expertii Comisiei. Sa mai adaug ceva: dl Basescu a insistat sa fiu presedinte si unic purtator de cuvant al Comisiei. De aici un numar incredibil de solicitari de interrviuri (presa, radiouri, televiziuni din Romania si din alte tari). Solicitarea a fost foarte puternica, perntru mine si familia mea de la Washington. Fiul nostru avea 11 ani, nu putea intelege lungile mele absente peste mari si tari. Cine crede ca doream sa stau departe de familie, locuind singur intr-o vila de protocol, nu ma cunoaste :) Sa mai precizez, a mia oara, ca nu am fost platit, nu am cerut niciun fel de recompensa. Administratia Prezidentiala a decontat drumurile, sederea mea si a lui Mihnea Berindei, membru al Comisiei, la una din locuintele de protocol, transport si telefoane. Toate direct si demonstrabil legate de Comisie. Nu am organizat decat o sedinta a Comisiei, la Bucuresti (nu la Washington, cum a fost cazul cu o comisie similara). Cheltuielile au fost strict controlate, nu cred ca s-a risipit ceva.

    • „O parte dintre parlamentari” au uitat de educație? Care educație? Nu v=ați dat încă seama că, pe plaiurile mioritice, o condiție sine qua non a atingerii statutului de parlamentar este un șorici facial gros de minimum 5 centimetri?

  9. Una dintre puținele inițiative ale administrației Băsescu definitivate și executate în mod prefesionist. Sunt în dezacord cu cei care critică raportul din perspectiva modului în care a fost alcătuit – dar asta este opinia mea, de nespecialist.

    Din păcate, președintele Traian Băsescu este primul care nu a înțeles prea multe din raport. Și din semnificația acestuia. Pentru Traian Băsescu și anturajul său imediat, astfel de inițiative s-au redus la simple manevre politice -parte dintr-un lung șir – necesare pentru câștigarea de capital electoral. Decomunizarea promisă de adminsitrația sa – asta include și Guvernul Boc – a fost anemică. Cam puțin pentru cei care se lăudau că „au stomac”. În final și la fel de dezamăgitor pentru mulți dintre noi, „Henric al V-lea” s-a reîntors la braserie, în compania sirenei sale preferate care cocoțată obraznic pe scenă a interpretat cântecele îndrăgite. Sic transit gloria mundi!
    Da, așa trece veselia omului…

    • Va multumesc pentru cuvintele de pretuire. Tin sa amintesc, pentru a fi corecti, ca Administratia Prezidentiala a sustinut logistic munca pentru cele doua volume care includ documente utilizate de Comisia pe care am condus-o, editate de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu si Armand Gosu. Traian Basescu a participat personal la lansarile acestor doua volume (primul aparut la Humanitas, al doilea la Polirom). S-a lucrat si pentru proiectul Muzeului, dar aici ne-am intalnit cu dificultati pe care le voi povesti cu alt prilej. Cum poate tineti minte, Biroul PDL a adoptat, la propunerea lui Teodor Baconsky, acel proiect, din pacate au urmat obstacole administrative ce s-au dovedit insurmontabile. Presedintele a sustinut Legea Lustratiei. Legea, votata in Camrea, a cazut, daca nu ma insel, la Curtea Constitutionala. Se putea face mai mult? Neindoios. De pilda, in directia extinderii Legii Recunostintei catre minerii grevisti din Valea Jiului din august 1977. Impreuna cu colegii cu care am lucrat la IICCMER (2010-2012), am incercat tot ce tinea de noi, n-am reusit. Dar n-as minimaliza din ratiuni subiective ceea ce s-a facut.

      De pilda:

      http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-13418256-lansarea-celui-doilea-volum-istoriei-comunismului-din-romania-muzeul-national-taranului-roman.htm

      http://www.lapunkt.ro/2014/12/18/18-decembrie-o-perspectiva-subiectiva/

  10. Domnule Tismaneanu, cum priviti initiativa declarata a dlui Iohannis de creare a unui muzeu al comunismului in Romania? Sunt surprins de lipsa de reactie in spatiul public la aceasta idee.

    Mi se pare o necesitate fundamentala pentru tara noastra, ar trebui sa aiba acelasi rol pt Romania viitoare pe care il au muzeele holocaustului in alte parti.

    • Nu as vizita un muzeu al comunismului (din Romania) nici batut; am traversat desertul comunist in totalitate. Nu am nici placera unor rememorari .
      Dar pentru necunoscatori cred ca este buna initiativa.
      Desi nu cred in sinceritatea dlui Iohannis.
      Nu este mult de cind intra in partidul care se aliase cu turnatorul Felix, actualul puscarias, si cu partidul tovarasului Iliescu.
      Chiar daca gresesc, nu am incredere inca.
      Pentru ca daca e sincer, atunci a procedat dupa spusele lui Lenin, parca: te faci frate si cu dreaqu, pina treci puntea :P si ajungi la putere. Doar asta au incercat si in 2012.

  11. Acceptarea Raportului ar fi un act de mare curaj si demnitate pentru fiecare dintre noi: victime, calai sau doar idealisti, romani si europeni deopotriva, generatii care au trait comunismul real in Est sau comunisti de carton din Occident.

  12. Stimate Profesorul Tismaneanu, vom vedea cat de „deschis” sunteti. Puteti raspundea fara invective, fara cuvinte denigratoare, atacuri la persoane? Personal, nu prea cred, dar vom vedea, fiindca sunteti…totusi..de sorginte intelectuala. (Sigur ca veti face joc ieftin cu faptul ca nu prea stiu cum sa scriu pe romaneste…TOTUSI) Textul capitolului despre decembrie 1989 al Marelui Raport Final vine, in mare parte, dintr-un capitol al dvs. in cartea lui Dawisha si Parrot, pagini 414-417. De ce n-a fost recunoscut pana acum? Asa ceva e normal in Statele Unite? Daca ati citit capitolul scris se pare de catre prietenul atunci Stelian Tanase, de ce n-ati corectat eroarea? De ce inca nu corectati eroarea clara? (I, sa fie continuata, daca este totusi aprobata…!)

  13. Satisfactiile intelectualilor…
    Da, a fost un Raport Final, si acesta a fost citit de catre Presedinte in Parlament. O mare realizare, nu-i asa, menita sa satisfaca orgoliile (indreptatite) ale persoanelor care au contribuit la demascarea comunismului.
    Ce facem insa atunci cand coboram in mijlocul poporului si observam ca:
    1. Legea lustratiei nu exista, deci fostii nomenclaturisti pot detine linistiti functii in aparatul de stat?
    2. Restituirea proprietatilor se face „in masura posibilului” iar un distins intelectual – l-am numit pe teribilul MRU – propune o restituire in cuantum de 15% (daca memoria nu ma inseala)?
    3. Fostii tortionari si latrai de partid isi mananca linistiti pensiile, fara a fi deranjati de catre „democratia originala” instaurata dupa 22 decembrie?
    4. Fostul presedinte consfinteste legea prin care adevaratii proprietari sunt deposedati (din nou) in favoarea chiriasilor?
    5. Judecarea evenimentelor din decembrie ’89 si a mineriadelor se amana sine die?

    Va inteleg, domnule profesor, dumneavoastra judecati evenimentele la nivel simbolic (intelectual), Problema este ca noi astia nu traim la Washington (no offence!) si am dori mai putina vorba si mai multa fapta! Prin urmare, va rog sa-mi spuneti care au fost actiunile (concrete) pe care le-a determinat asumarea si citirea Raportului Final in legislatia romana?

    Cu stima,
    Costin

  14. Stimate Domnule Tismaneanu,
    Despre Raport – numai bine.
    Acum, cateva precizari, daca le aveti.
    Vorbiti de „fiica lui Pantiusa si a Anei Toma”. Dupa cate stiu, cuplul n-a avut copii naturali, ci infiati. Tot dupa cate stiu, acea Ana Toma era evreica, asa incat fiica ei ar trebui sa se afle in Israel. Unde e, si cu ce se ocupa?
    Ce parere aveti de abjectul Sorin Toma, fiul caraghiosului A. Toma, care se afla (daca mai traieste) in Israel, si, liber acum, o regreta pe Ana Pauker?
    A propos, nu-l cunosc pe nepotul de frate al Anei Pauker, dar am avut ocazia sa-l vad – un evreu observant.
    Aveti vreo informatie despre fiica Ghizelei Vass, care (dupa Dv., mi se pare) s-a facut habotnica?
    Toate cele bune, si mult succes in continuare.

  15. „Vadim, Bolcaş şi ceata lor de trîmbiţaşi pseudo-naţionalişti”… Accentul pe „pseudo”, stimate Domnule Profesor! Că dacă ar fi fost cu adevărat patrioți, așa cum se pretind a fi, nu i-ar mai fi cântat osanale tovarășului Ceau și nu ar mai fi pus umărul la supraviețuirea nomenklaturii comuniste și după Decembrie 1989!
    Vorba lui Eminescu – „Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca punând mâna pe ei………” Că dacă s-ar întoarce la viață Măria Sa Vlad, sigur s-ar ocupa de Vadim & Co (prin & CO înțeleg toți nostalgicii lui Pingelică, toți profitorii regimului ceaușist și ai celui iliescian și toate vuvuzelele neocomuniste) în stilul Său caracteristic și total incorect din punct de vedere politic!
    Închei urându-vă Sărbători Fericite și cu un îndemn: keep on doing the good work!

  16. Si totusi am trait anii 70 si 80 si cand tatal meu imi povestea ce-a fost inainte, in anii 50 si inceputul anilor 60 ma ingrozeam (nu credeam ca e posibil asa ceva), iar la final daca-l intrebam daca mai e posibil imi spunea ca nu, nici vorba: cei care au fost chinuiti inainte au fost reabilitati: de ex. fiilor de „chiaburi” li s-a permis accesul la studii superioare si functii, fii fostilor legionari n-au mai fost urmariti si chiar l-am auzit discutand liber de legionari cu un vecin precum ca a scapat ca prin urechile acului in anii 50 -fiind fiu de legionar.
    Desigur ca din inertie nu te-apucai sa spui ca asculti Europa Libera, desi in discutii libere, o aluzie, un banc, etc… era inteleasa perfect de absolut toata asistenta si era clar ca doar cine n-avea radio nu asculta Europa Libera.
    Dar era si rau, intradevar pentru ca erau restrictii materiale iar informatiile din lumea libera ajungeau truncheate, taiate, distorsionate dar cu putin efort mental puteai reface operatiile in sens invers si sa simti ce se petrecea de fapt. Nu se vorbea liber deci, dar nu datorita vre-unei experiente recente ci datorita terorii infipte in memoria colectiva cum s-anfipt holocaustul pentru evrei.
    Fata de teroarea generalizata din prima parte, in a doua parte se stia ca doar se pastrau niste aparente si toata lumea stia ca daca nu faci minimul efort sa pastrezi aparentele esti un nesimtit care vei avea de suferit fiindca le creezi celorlati din jur probleme, diferenta fiind majora: intre a fi torturat doar pe baza unor suspiciuni, de obicei doar din razbunare sau invidie, si in anii 80 sa ti se spune ca daca nu te potolesti o s-o patesti fiindca nimeni nu vrea probleme / agitatie / inspectii de la centru in judet si dari de seama, autocritici in sedinte, etc, pedeapsa nemaifiind moartea in tortura ci degradarea din functie, schimbarea locului de munca pentru indisciplina, neprofesionalism, etc.., putand continua in caz de recidiva si cu plantarea de probe false pentru infractiuni economice, pentru a fi siguri ca o vreme stai inchis si nu mai agiti spiritele in judet.
    Aceleasi erau si motivele cenzurii: sa nu aibe „probleme” – sa nu trebuiasca sa se justifice in fata superiorilor, cenzorii din anii 80 erau la fel de decerebrati ca cei din anii 50 -doar ca preferau „sa moara maica-ta decat sa moara maica-mea” – morala totusi mai avansata cu cateva milenii decat „parandarat-ul” politicienilior din zilele noastre. A sesiza aceste diferente si asemanari nu inseamna anacronism.
    In caz de manifestatii sau raspandirea de manifeste agitatoare se puteau invoca oricand aceleasi motive pentru a interveni in forta (si implicit a avea decese) ca intr-o democratie: „atentat la oranduirea socialista” (inlocuita azi cu „ordinea si statul de drept”) mai ales dupa 1985 -mai precis dupa grevele din Brasov, fiindca in aceste situatii deja s-a ridicat miza la „a fi sau a nu mai fi” pentru Ceausescu, CC si suitele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro